Smart EQ review

Căutam să înlocuiesc mașina de „navetă“  (40 km pe zi) pentru că împlinea 18 ani și mă costau reparațiile anuale cam cât o rată mică de leasing.

Condițile erau:  4 uși, automată, echipare la nivel de măcar 2015, o calitate a materialelor din  interior care să nu te facă să vomiți.

Cea mai ieftină  variantă s-a dovedit a fi Smart forfor EQ.

Aspect exterior: fiecare cu gusturile lui.

Interior: plastic tare, dar mat, foarte puțin plastic lucios, îmbinări de calitate, aș zice nivel de calitate cam ca la Toyota.  Bord simplu, toate mi se par la locul lor.

„Schimbătorul de viteze“ e o măciucă urâtă. Nu înțeleg de ce nu au pus niște butoane sau o rotiță. Cheia e una clasică.

Butonul  care controlează oglinzile e pe ușă într-un loc unde îmi țin eu genunchiul și e destul de deranjant.

Spații de depozitare puține. În torpedou nu încape nici măcar cartea tehnică a mașinii. În uși poți ține o pereche de ochelari de soare, dar nu mai mult. Are 2 cup-holdere în față și unul între spătarul scaunelor.

Instrumentarul de bord e simplu și fără prea multe informații. Controlul climatizării e clasic cu butoane. Sistemul de infotaiment e o tabletă micuță unde poți controla radioul, telefonul legat prin bluetooth  sau poți conecta telefonul cu android auto. Nu am cumpărat  navigația.

Pe volan ai butoanele pentru tempomat (clasic, nu ACC) și un buton pentru activarea comenzilor vocale și controlul volumului radioului.

Are 2 mufe usb și una AUX în spatele cupholderelor.

Ca spațiu e relativ ok pentru 4 persoane, chiar dacă eu am 1,97 mai încape cineva în spate. Poziția la volan e mai apropiată de SUV decât de compactă. Portbagajul e decent pentru cumpărături. Intră cam 2 lăzi de bere.

Motorul are 82CP, dar accelerează foarte bine. Poți să faci depășiri fără probleme. Mai repede de 100 km/h nu am circulat, deci nu pot să spun cum se comportă. Consumul e undeva la 15kwh pentru 100 de km. Pentru mine asta înseamnă, la prețul curentului și al benzinei în Germania, un echivalent de 3-3,5% benzină. Autonomia conform producătorului e de 130 km. E destul de credibil aș spune. Nu știu cum va fi la iarnă. Pentru încărcare am optat pentru ștecher clasic la priză normală de 16A. Timp de încărcare nu pot să spun pentru că o pun când ajung acasă la încărcat și o scot dimineața. Încărcarea maximă e de 7,4kwh având și opțiunea 22kwh pe care nu am cumpărat-o.

Are aerodinamica unui dulap. Dacă e vânt mai tare simți din plin. În schimb este foarte manevrabilă. Unghiul de bracaj e foarte mic, îți dă senzația că o poți întoarce pe loc. De multe ori mă simt ca și cum aș coduce o jucărie. Foarte silențioasa chiar și la viteze mai mari.

Farurile sunt cu becuri normale, doar lumina de zi este led. Senzori de parcare spate. Multe opționale nu am cumpărat.  Preț 25.000 minus  prima de la doamna Merkel 10.000. Impozit 0 (pentru mașina veche plăteam 120 euro pe an). Per total mulțumit de alegere.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

93 comentarii

  1. Arata ca dracu si sumpa ca dracu

    00
  2. La cata critica ai bagat mi-ai adus aminte de bancul asta clasic:

    Gheorghe merge cu gloaba la targ.
    – Cum trage calul asta la caruta, bade?
    – D-apoi, nu prea trage.
    – Da la plug, trage?
    – Nu prea.
    – O fi bun de calareala, atunci.
    – N-as crede.
    – Pai, atunci de ce l-ai adus sa-l vinzi?
    – Nu l-am adus sa-l vand.
    – Dar ce pacatele mele vrei sa faci cu el?
    – Vreau sa-l fac de rusine.

    00
    • Pai m-am gandit sa scriu chestile care nu le vezi la un test drive de exemplu.
      Nu o vreau sa o fac de rusine si nici sa o vand.

      00
  3. Imi place etalonul folosit pentru dimensiunea porbagajului…

    00
  4. In Romania, Renault Zoe 40kw se vinde pana la 31.08 cu 16.000 euro cu toate discount-urile incluse. Arata ceva mai bine, autonomie mai mare, etc. Sigur, daca asta ai ales, s-o stapanesti sanatos!

    00
  5. ai dat 25000 pe o masina doar pt ca faceai anual repararatii la cea veche in valoare de o rata de leasing lunara?
    Daca da, why the fuck?

    00
    • 18 ani vechimea masinii nu iti spune nimic?

      00
    • N-am intrebat de ce a schimbat masina, ci de ce a ales varianta asta.
      Din scurta descriere eu am inteles asa :
      -e o masina de naveta, nu il intereseaza un confort sporit la ea, nici dotari deosebite, nici sa fie noua (nivel de măcar 2015), etc

      00
    • Nu am cumparat masina. Conform calculelor care le-am facut inainte costurile anuale cu aceasta masina (rata leasing, impozit, asigurare, combustibil, mentenanta) sunt egale sau poate chiar sub fata de masina veche.

      00
    • Perkele, la noi, abia dupa ce au varsta de facut buletin sunt numa’ bune. Masinile!

      00
    • lasa ca si a mea isi face majoratul anul viitor, dar o folosesc la mers la supermarket o data la 1-2 saptamani si la un drum dus-intors de vreo 300 km cam o data pe luna, iarna se mai adauga un drum saptamanal pana unde joc tenis. in rest, bicicleta, tramvai, taxi, uber, ca n-are rost sa ma stresez in trafic.

      00
  6. dai la schimb cu un golf 4 tdi ?

    00
  7. Asta face parte din manualul „Cum ne alegem masina”.
    Desigur ca se vor ivi cetatenii care vor spune ca la 10 K luai cel putin un TDI, „decat” full version sau aproape „cu de toate”.

    00
  8. Cred ca picioarele trebuiau epilate sau macar blurate/imbracate.
    Sper ca ai luat-o in rate in Germania. Au ceva sisteme convenabile la electrice. Ca altfel e hotie pe fata!

    00
  9. Butonul de reglaj oglinzi și cred că și cel de deschidere a ușii e la fel ca pe Megane II sau mi se pare mie?

    00
    • Masina este un joint-venture cu Renault , bazata pe Twingo, si e plina de componente din parts-bin-ul lor. Joystick-ul ala de reglat oglinzile a fost si pe Logan incepand cu prima generatie, daca nu mai este si acum cumva.
      Desi relativ util si ergonomic, e prima data cand s-a gandit (si folosesc cu precautie acest termen) cineva sa-l puna atat de prost.

      00
    • E construit pe aceasi platforma si in aceasi fabrica cu Renault Twingo, deci e posibil sa fie multe chesti comune. Se cunoaste si stransa colaborare Renault cu Mercedes

      00
    • @zarax
      Nu e de mega e ci de dacia logan
      Și cheia aia clasica de care pomenește ar fi același design cu cheia de la logan.

      În rest puțin contrariat de „naveta” de 40 de km pe zi. Nemții erau renumiți mai degrabă de navete de 400 km pe zi. Downsizing?

      00
    • Smartu sunt făcute la fabrica Rezov-Novo Mesto, în Slovenia.
      Mare parte din platforma tehnică e comună cu taraba aia de Twingo.

      00
    • @anonim, e legendă urbana… Cine ar fi atât de idiot sa ducă o naveta de sute de km zilnic fara sa ia in considerare mutarea mai aproape de munca? Chiar și pe autostrada, 400km tot îți irosesc cel puțin 3 ore din viața.

      00
    • practic e un twingo pentru ‘smekeri’, bine, smekeri sunt aia de la mercedes ca iti vand twingo la pret aproape dublu

      00
    • @zarax
      Hai, nu 400 pe zi dar peste 200. În vremuri mai puțin eco-friendly colega de pe proiect din Germania făcea naveta dueseldorf Aachen (120 km x2) 4 zile pe săptămână, mai puțin delegatile. Golf 5, tdi, asta era standardul companiei.

      00
    • @nix a fost la acelasi pret ca si Twingo. Nu pot sa spun de ce am ales asta si nu Renault. Nici eu nu stiu

      00
    • @AndreiofB, ah ai dreptate poate n-am citit tot :)) pai mai bine ca ai ales asta (cred)

      00
    • @anonim: păi ce sa mai vorbim de Germania, am prieteni și amici care locuiesc în Pitești și muncesc în București. Naveta zilnica de minim 250km,5 zile pe săptămână. Și un prieten bun face naveta Vâlcea București tot așa, cinci zile pe săptămână. Beat that.

      00
  10. mufele USB ce standard de putere sunt?
    Suportă măcar QC3.0 și PowerDelivery cu 3 sau 5 amperi la 5V pe fiecare mufă?

    Dacă sunt doar USB 2.0/3.0 atunci sunt degeaba pentru telefoanele moderne care au nevoie de putere mare. USB 2.0 permite maxim 0,5A iar USB 3.0 permite maxim 0,9A.

    https://en.wikipedia.org/wiki/USB_hardware#Power

    00
    • M-ai incuiat. Habar nu am. Pana acum am bagat doar un stick cu muzica si merge.
      Si o data am incercat android auto cu un motorola si merge.

      00
    • Irelevant comentariul tău. Înțeleg ce ai vrut să spui, însă e irelevant pt majoritatea user-ilor, care abia știu diferențele dintre USB 2.0 și 3.0, d-apai între volti, watti și amperi.

      00
    • ‘ pt majoritatea ‘ da coiz, ca de asta e blog, sa cenzuram tot ca nu intereseaza pe ‘majoritatea’

      00
    • N-am spus nimic de cenzura, de ce îmi pui votbe-n gură? Am ținut doar să punctez faptul că mulți habar nu au care sunt diferențele între standardele USB, atâta tot. Din prisma utilizatorului obișnuit, orice e ok. Că noi observăm, știm diferențele și avem alte așteptări/nevoi, e partea a doua.

      00
    • Asta cu curentul la usb e bătut în cap sigur. Ai bricheta bre :))

      00
  11. bai de frumoasa e urata ca dracu :D

    Partea buna e ca daca ti se termina bateria scoti centurile afara si o iei in carca. La 197 nu ar trebui sa te chinui prea tare, mai nasol e ca transpiri pe spate
    Sa o porti sanatos si sa faci 18 ani si cu ea

    00
  12. Clar am imbatranit. Cand am vazut prima poza a masinii am vrut sa intreb cum ati reusit sa o sifonati si mai ales cum ati gasit de la dezmbembrari atatea componente diverse (usi, capota motor) in aceeasi culoare.

    Altfel, da, evaluarea portbagajului in lazi de bere (la care subscriu) a socat reprezentanta de vanzari de la Toyota acum niste ani. A incercat sa ma convinga (era vorba de un Aygo) ca pot rabat bancheta pentru asta dar mi s-a parut o blasfemie.

    Consider ca pentru Romania, masina electrica nu este (inca) o solutie.

    00
    • Din acelasi motiv nu am acceptat nici eu Aygo.
      Nu as fi luat electrica daca nu aveam garaj sau macar curte unde sa o pot incarca.

      00
  13. Scumpa si urata.

    Pana se vor interzice motoarele termice, peste vreo 20 de ani, voi cumpara exclusiv masini clasice, confortabile si cu autonomie de peste mia de km cu un plin.

    00
    • boss, eu nici cu megane nu faceam mia de km intr-un plin.

      ce descrii tu sunt moartea pasiunii, pai de ce kkt sa ma chinui cu un diesel probabil basit de 1.5 si rezervor de 60 sa iasa autonomia aia de care zici. Ai ceva de demonstrat?

      00
    • Sunt curios cand ai condus ultima data 600km intr-o zi in Romania? De ce trebuie sa poti merge 1000 de km cu un plin? Pai asa vreau eu, asa conduceau si stramosii nostri

      00
    • Dragos castiga 8k de euro pe luna lucrand pentru stat (atentie! nu afaceri CU statul), nu se uita el la 1.5 basit.

      Altfel, da, e plin de internauti comentatori care se dau cu curul de pamant ca ei fac 1300km (!) cu un plin si ca orice altceva e inacceptabil. Probabil se pisa in sticle, altfel nu-mi explic.

      00
    • Lol, ce frustrati new age basiti.

      Genul care poarta smart watch, mineaza crypto si „de abia asteapta a treia doza de vaccin”.

      00
    • Dragos, ai uitat sa ne faci corporatisti. Neglijenta?

      00
    • @Dragos, faci o aroganta apoi te superi ca oamenii fac si ei arogante, ahahahha

      00
  14. > Încărcarea maximă e de 7,4kwh având și opțiunea 22kwh pe care nu am cumpărat-o.

    Adică are o baterie de 7.4 kWh? Și era și o variantă cu baterie mai mare, pe care nu ai luat-o? De ce nu?!? Sau încurcăm mere cu pere și nu știe nimeni ce-a vrut să zică autorul?

    00
    • @L cine a fost la ora de fizica in liceu intelege ;)) cine nu, se plange.

      00
    • Ai dreptate. E neclar ce am scris. Bateria are 17 Kwh capacitatea.
      7,4 e viteza de incarcare maxima pe care o suporta „mufa” masinii. Unele statii publice de incarcare pot chiar si 22 Kwh. Deci in principiu incarca de la 0 la 100% in mai putin de o ora. E ca la telefoanele care suporta sau nu fastchargere. Eu folosesc o priza normala. deci incarc cu maxim 3,6 kwh

      00
    • Păi nu, bateria are capacitatea dea 17 kWh. Și se poate încărca cu 7.5 kW sau, opțional, 22 kW. Încercam să subliniez că dacă zici kWh, vorbești de capacitate de înmagazinare electroni (adică bateria aia, teoretic, poate furniza constant 17 kW timp de-o oră). Dacă zici kW, e putere „instantanee” (grosimea țevii de electroni, adică dacă încarci cu 7.5 kW, poți teoretic încărca o baterie de 7.5 kWh într-o oră, dar dacă luai opțiunea de încărcare de 22 kW, cu aia ai putea încărca o baterie de 22 kWh într-o oră).

      Chestiile astea-s importante, pe măsură ce se înmulțesc utilajele electrice (mașini sau ce-o fi).

      * Teoretic pentru că încărcarea nu e liniară, cu cît bateria e mai plină, viteza de încărcare scade.

      00
    • @zidanne dacă erai doar prost dar nu și semnalizai, crăpa ceva în tine, așa-i? unitățile de măsură pentru mărimea bateriei (kWh) și pentru puterea cu care o poți încărca (kW) sînt diferite. din ce unitate de măsură aruncă cineva într-un text, ar trebui să poți înțelege despre care dintre cele două se vorbește. nu și la românu’ neaoș*, care e prea sfătos să se obosească cu detalii din astea, el vrea doar „care zic-i că îi ce-a mai bengoasă? dăn aia vreau! doo!”

      * nu mă refer la autorul textului, că presupun că a fost o greșeală. și dacă nu, probabil omul e bucuros să învețe (doar și-a luat mașină electrică). dar toți ăștia cu noroi sub unghii de comentează pe aici…

      00
    • @L indubitabil cine in clasa a 10-a n-a chiulit de la ora de fizica face diferenta intre puterea electrica si energia electrica intr-un text oarecare autorul mai incurca stanga cu dreapta.
      La finalul lunii omul tot kWh plateste.

      00
  15. Scumpa. La banii astia iti luai o Lada Niva noua (aveti reprezentante multe in Germania). Iar unghiul de bracaj e si mai bun, in sensul ca daca n-ai aproximat bine in parcare te urci direct pe cealalta masina, nu o tamponezi.

    00
    • Am luat o Lada Niva noua anul trecut. Mi-au dat bullbar cu proiectoare pe el, dar nu are tras firul pana la ele. Mi-am incuiat cheile in ea cand am cumparat-o fiindca am uitat cum e fara inchidere centralizata.

      00
    • bucura-ne cu un review la Lada!

      00
    • Boarex, pe bune ca am uitat cum este ca o masina sa nu aiba inchidere centralizata. Eu cred ca ar trebui sa le vanda cu reclama ceva de genul „experienta cu parfum vintage” sau ceva asemanator

      00
    • VREM REVIEW LA LADA!

      00
    • Boarex, asta decizie ce merita respectata. Clasica sau urban? 3 sau 5 usi? Din Mogosoaia, Oradea (Nagy parca il chema)?

      Vrem review la LADA!

      00
  16. Parcă ai crescătorie de melci pe bord așa mulți ochi răsar pe acolo. Daca faci naveta 40km ai 1.97 și ai luat-o e clar că e cel mai bun raport preț calitate confort.

    00
  17. La aceeasi bani(cu reducere) luai o microbenzinara noua ce are un consum in jur de ~4-5%(cred ca au si mai mici consumuri) ? Si cu aia poti merge si in concedii, iti faci treaba oriunde, nu te stresezi cu incarcatul … eu inca nu am descoperit avantaje la electrice. Poate sunt prea batran.

    00
    • Pai nu accepta posesorul blogului review la ceva cu motor de drujba. Momentan nici eu nu sunt amator de electrice si nu as schimba masina de familie care e pe benzină cu una electrică, dar aici sa potrivit cerintelor.

      00
    • Posesorul blogului acceptă doar unele de bricolaj. Deci smart cu motor de flex merge la review

      00
  18. Bine măcar ca e nouă.

    PS: toți șoferii de smart din România au probleme la mansardă. Eu când văd un smart în trafic mi se aprinde beculetul roșu și stau geană pe el până dispare din peisaj.

    00
    • Foarte bun smart-ul, sunt la al doilea 44. Bun in oraș, bunicel afară și destul de fiabil.
      N-am probleme la mansarda, cel puțin așa cred :)

      00
  19. Autonomia conform producătorului e de 130 km. E destul de credibil aș spune. Nu știu cum va fi la iarnă.

    Eberspächer? https://www.youtube.com/watch?v=oJmYOadPMEk

    00
  20. “Nu știu boss, dacă nu tine 1000 de km e degeaba electrică.”

    Paco 2021

    00
  21. Cam la prețurile astea merită mașinile electrice. Eu aș lua Spring dacă aș avea o nevoie similară. Sigur, mașinile electrice de la 25K în sus au tot felul de chestii de confort și multe prind și Warp 10, dar prețurile lor sunt nesimțite. Toți producătorii exploatează hype-ul făcut de Elon și minionii.

    00
  22. Chestia de aerodinamic e de noaptea minții …
    Oare de ce Electricele trebuie sa păstreze forma de cutie de carton, când la ele nu tre sa răcești NIMIC? :O
    Oare pt a câștiga o grămada de bani fără sa plătești niciun proiectant?

    00
  23. Doamne ce abominatie de masina

    00
  24. Doar 130 km cu un plin de curent….15000??? Nu esti sanatos la cap ,nici aia care au proiectat.o,,,,doar o masina normala imi vine in cap acum la banii astia, Dacia Duster.

    00
  25. Uneori trebuie închisă secțiunea de comentarii … iar au apărut toți gherțoii de pe reddit probabil și glumele cu TDI, este obositor.

    00
  26. Fără tichete rabla/ subvenționări de la guverne, oare ar mai cumpara cineva mașinile astea la prețul lor normal?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube