siturile inutile de joburi

bestjob, ejobs, myjob, care mai sunt…
Nu, acesta nu este un anunţ că îmi lansez eu site de joburi.

În schimb, mă alătur şi eu oamenilor frustraţi de rezultatele acestui tip de situri.
Ori românii nu sunt dispuşi să înveţe să îşi caute de muncă într-un mod civilizat şi eficace, ori siturile astea se bucură că au 2 milioane de CVuri înscrise şi 60 de angajatori şi consideră că treaba lor e terminată şi se felicită reciproc că au un site de top.
Adevărul este că aceste situri nu ajută mult/destul pe nici unii.

Să o luăm pe rând…

Siturile. Atunci cnd îţi incepi newsletterul cu „Gigi nu vei ghici niciodata cine ti-a vazut CV-ul” (primit ieri de la Bestjobs), deja nu te mai adresezi oamenilor care au iqul de 2 cifre. Ce mă interesează pe mine cine l-a văzut, dacă nu m-a sunat nimeni? Toate siturile au o problemă de abordare. Şi asta pentru că au abonaţi mulţi. Şi atât.
Toate siturile de acest gen suferă de prea multe probleme. Majoritatea sunt făcute fără a avea o idee clară despre piaţă sau despre ce fac, porniţi pe ideea „ce mişto ar fi să avem un site de jobbing”, cumperi câteva milioane de afişări, dai 2 interviuri în ziar şi gata, eşti lider de piaţă! Că nimeni nu se descurcă pe situl tău, asta nu e problema ta. Tu ţi-ai fcut datoria şi ai dat o şansă tuturor, nu? De aceea există la gramadă angajatori premium cu angajatori cu adrese de mail la yahoo şi 15 angajaţi, vânzatoare şi tâmplari la un loc cu directori şi manageri.
Cum spuneam mai sus, limbajul de lemn este şi efectul sondajelor demografice, un fel de „dacă suntem prea inteligenţi, ne fug 70% din abonaţi, dacă suntem prea prosti, ne fug restul, care au o idee despre una-alta. Hai să fim undeva la mijloc”.

Angajatorii. Nu ştiu prea multe detalii din partea asta a baricadei, dar cred că puţină seriozitate şi sinceritate în anunţurile de angajare n-ar strica. Nu ştiu dacă se găsesc mulţi aplicanţi pentru „salariu motivant, firmă care nu doreşte să îşi dezvăluie identitatea, angajăm specialişti”.
O amică îmi spunea că ea ar vrea să aplice la un job pentru care compania respectivă a investit mai mult de 3 euro ca sa-l publice şi pentru care s-a chinuit mai mult de 5 minute să îl conceapă. Îmi vine în minte un anunţ al cărui titlu nu avea nimic de-a face cu conţinutul său. Ori, aici nu mai e vina mea, eu vreau să aplic…Sau celebrul anunţ „căutam fată plăcută să ne satisfacă oral. salariu 150€.”
Dar aici este deja o problemă de standarde.

Angajaţii-to-be. Pe HR-Romania aveau o chestie interesantă. „CVul dvs este completat în proporţie de 50% în română şi 10% în engleză. Nu puteţi aplica la această ofertă”. Genial. Forţai românul să fie la zi cu informaţiile, pentru că, atenţie, e în interesul lui. Bine cu de-a sila, că altfel nu se poate! Le aud pe colegele de la resurse umane cum sunt dezamăgite când sapă prin siturile astea şi sună oamenii şi ei nu şi-au mai actualizat CVul de 2 ani sau de 4 luni, timp în care au plecat în Congo sau în Botswana.
Pe unele situri poţi aplica la orice. Absolut orice! Probabil ar trebui un feature „nu puteţi aplica la mai mult de 3 oferte pe zi”, s-ar mai tria. Românii, acest popor minunat, aplică la toate ofertele, chiar dacă nu se califică, chiar dacă nu vor acel job, pentru că au impresia că, dacă fac asta, vor avea mai multe anse. Şi, uneori, dacă unul din angajatori sună, îmi creşte inima în piept de bucurie, chiar dacă la sfârşit, el si-a pierdut timpul şi eu sunt tot şomer.

Nu, acesta nu este un anunţ că îmi lansez eu site de joburi.
Doar o pagină unde oamenii din blogosferă îşi pot publica anunţurile, în speranţa unei mai bune trieri…