Situația la zi, vineri, 16dec

Se apropie sărbătorile, o perioadă deprimantă pentru cei care nu au familii, și o perioadă nasoală pentru restul, că bani, cadouri nepotrivite, aglomerație, iar a trecut o lună și nu am apucat să facem sex cu partenerul, din astea.

Ce se întâmplă e două chestii, dar de fapt una singură: nu mai sunt știri serioase, că politicienii se bagă la numărat șpăgi, așa că începem să căutăm circ, și presa știe asta și ne servește circ.


Documentarul cu roșcatul și actrița. E fiartă lumea să știe ce a simțit nimeni și cu nevasta-sa despre nimic. Zilnic apare minim un articol în presa românească pe tema asta.


Au fost desecretizate niște documente despre asasinarea lui Kennedy. De acum 60 de ani, da? E important, vă zic, trebuie să fim atenți aici, sigur aflăm nimic nou.


Se pregătește de o balenă albastră, să țină oamenii lipiți de TV de sărbători.


Un afgan a evadat, momentan e doar un potențial subiect, presimt că urmează o “adevărată vânătoare” cu “desfășurări impresionante de forțe”. Că poliția e dezorientată în secunda asta, obișnuită fiind să îl aștepte pe evadat acasă la mă-sa. Dar subiectul are potențial de audientă.


Virgil Ianțu și-a adus aminte că ceva. Cam subțirel.


are-you-not-entertained

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Heiri si meghe, noua familia cardashian! /s

    00
  2. o luna?! un an…

    00
  3. Circul a fost si va mai fi mereu, cei care il consuma il vor consuma in continuare, cei care nu, nu, tu vei scrie in continuare mereu despre asta, noi vom comenta aici in continuare la ce ai scris tu, altii vor citi comentariile astea si vor da manute colorate.
    si tot asa.

    everyone got nothing.

    00
  4. „a trecut o lună și nu am apucat să facem sex cu partenerul”

    Ai luat pastilele antidepresive?

    00
  5. Afganul și-a pierdut o aluniță la locul exploziei mașinii omului de afaceri din Arad și s-a dus să o caute. Explozia aia din 29 mai 2021. Trece timpul ceva de speriat.

    00
    • Opinie nepopulara. Bode si-o poate freca, in direct, pe TVR, si nu se atinge nimeni de el. Asa se pierde bruma de libertate pe care am avut-o pana acum, votand aceleasi lepre de 30 de ani, pana au invatat, in sfarsit, de la altii cum sa ramai etern la putere si sa mimezi democratia (Putin, Orban, GOP).
      Asta, in timp ce tu nu mai stii cum sa te reinventezi, pt ca la urmatorul town hall sau in noul an fiscal corporatist, iti se va cere, din nou, sa aduci 20-30-50% saving sau crestere.

      00
  6. Asa l-a socat revolutia pe Iantu ca o vreme n-a putut sa zica decat „shuap-shuap”.

    00
  7. L-au gasit pe afgan, o luase la pas pe camp intre Zimandu Nou si Curtici (spre granita).

    00
  8. Au ajuns a faca articol presa asta de cct din ce a zis un om intr-o discutie casual la un podcast. Penibili.

    00
  9. „iar a trecut o lună și nu am apucat să facem sex cu partenerul, din astea.”

    poate tu. poate la altii a trecut un an….

    00
  10. Tot în categoria știrilor privind situația la zi cred ca ar trebui inclus și faptul ca dezvoltatorii imobiliari încep sa vândă apartamente cu rate direct la ei, pe perioade extrem de mari de la 12 (unii) la 30 de ani (altii) – unul este chiar in București pe lângă stația de metrou Anghel Saligny.

    Pentru cei care nu știu vânzarea unui apartament în rate direct și nu prin banca este ca un fel de cui în talpa, pentru ca vânzarea cu credit bancar înseamnă că dezvoltatorul ia banii acum și orice risc ulterior de neplata este al băncii pe când la vânzarea cu rate la dezvoltator riscul rămâne în mare parte la dezvoltator.

    Asta mai înseamnă că nici piața chiriilor nu sta chiar roz,, adică a cam trecut vremea când rata se platea din chirie, ca daca mai era asa dezvoltatorii ar termina blocurile și le-ar inchiria – adică ar primi bani constant iar la final ar rămâne și cu blocurile.

    00
    • Dar cine sunt dezvoltatorii ăștia care accepta rate pe buzunarul lor? Unii din clanul sportivilor, de exemplu?
      Mai bine dator la o banca… austriaca!

      00
    • Ratele la dezvoltatori sunt foarte riscante. In caz de insolventa a dezvoltatorului tu nu vei fi decat un creditor al lui, primul isi ia banii statul. Apoi banca. Apoi tu si restul.

      Ratele la dezvoltator mai pot insemna o intabulare nefinalizata, probleme cu ipotecile sau alte probleme legale. Mai pot insemna ca el pune apartamentul tau drept garantie pentru alte imprumuturi. Chiar si cea mai slaba banca austriaca are un departament juridic care verifica ca macar actele sa fie ok.

      Si daca sunt vicii ascunse asupra constructiei exista garantie si pentru astea. Chiar daca creditul e la banca, atata timp cat dezvoltatorul mai exista te poti indrepta impotriva lui.

      Long story short: feriti-va cat puteti de rate de dezvoltatori!

      00
  11. Simti ca a venit Craciunul cand …
    De Crăciun, fii numai bun! PRO TV aduce spiritul sărbătorii cu o serie de filme care au spart topurile de specialitate.

    Kevin McCallister se întoarce la PRO TV! Pe 17, respectiv 24 decembrie, de la ora 20:00, telespectatorii vor putea intra în lumea magică de Crăciun cu Singur acasă și Singur acasă 2 – Pierdut în New York.

    sursa: https://stirileprotv.ro/amp/divers/pro-tv-aduce-spiritul-craciunului-in-casele-romanilor-ce-filme-si-concerte-vor-fi-difuzate-in-perioada-17-26-decembrie.html

    00
    • Acum și pentru nepoți…

      00
    • Poate ne dau si filme artistice din epoca de piatra, pictograme de pe peretii pesterii Lascaux, din paleolitic.

      Urmeaza filme mute cu Stan si Bran, Buster Keaton si Charlie Chaplin.

      Pentru amatorii de noutati, Revelioanele din ’80 pot fi urmarite in direct.

      In alta ordine de idei, daca aveti chef de filme, dau nemtii in prostie de sarbatori. Pe Pro7 avem Iron Man, Gardienii Galaxiei, ZDF da Bridget Jones, iar KiKa are Craiasa Zapezii, dupa Hans Christian Andersen, la 12 in ziua de Craciun (or mai fi si altele).

      A, am uitat, prin filme tipice de Craciun lumea intelege seria „Die Hard” !

      00
  12. Deja avem „Situatia la zi” in fiecare zi. Treaba e groasa.

    00
  13. Cred că i-a luat-o autocorrectu’ înainte.
    Am încredere că a vrut sau scrie „destrămări impresionante de forțe”.

    00
  14. NOU
    #35

    Wow, Russel Crowe in tinerete. Zica ca actualul Russel Crowe l-a mancat pe asta mic de acum 20 de ani.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.