Situația la zi, miercuri, 3 august

Sunt curios cum va decurge faza cu parcările cu plată din București (care va începe de la 15 august, dar comunicarea a început deja de o săptămână, să pregătească mental cetățeanul). Deja primarul dă înapoi.

Ce nu am văzut e o schimbare a legii, necesară și foarte necesară, care să spună “nu contează cine a condus mașina, noi amendăm proprietarul, și se descurcă el cu ăla care a condus”. Că nu e ca și cum ar fi condus beat sau omorât oameni, așa că e imperios necesar ca poliția să știe cine a condus. Aș elimina complet poliția din ecuație.


Încă un pod picat în județul Neamț. Sunt curios dacă Arsene crede că e o conspirație împotriva lui, cum credea Dragnea, Oprișan sau ăla de Prahova. Aș vrea să îi confirm că da, incompetența și prostia lui și a oamenilor din aparatul de stat sunt o conspirație împotriva lui.

Așa se întâmplă când nu doar că angajezi incompetenți țuțeri de partid peste tot, dar mai și dai afară oamenii competenți.


De drag să aduci copii pe lume pe planeta asta. Că logică nu există, te uiți în jur și te apuci cu mâinile de cap, așa că argumentul emoțional e singurul.


Nu prea am văzut influencerițe bând Desperados sau Wet anul ăsta, nu știu ce să zic, probabil campaniile alea în care susțineau că sunt moarte după așa ceva erau mincinoase.

salitos-desperados

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

    • N-ar trebui sa ne mai miram că pica poduri. Totul a functionat pana acum din inertie dar a cam ajuns funia la par. La intrare in Pucioasa, pe drumul care duce de la Targoviste la Sinaia e un ppd afectat de vreo 10 ani cel putin. Structura e praf si are si un gauroi in mijloc acoperit cu o tabla groasa. Solutia: au montat un pod de fier langa podul vechi si au separat sensurile de mers – pe podul de fier se urca spre Sinaia si pe cel vechi se coboara spre Targoviste. Sunt curios ce se va intampla atunci cand se va prabusi podul cel vechi si se va intrerupe transportul de ciment de la Fieni si furtul de lemn din Bucegi. Oamenii care circula spre si dinspre Targoviste au varianta ocoliriiacestui pod, dar care nu cred ca e valabila pentru camioane, deoarece drumul trece pe sub un pod de cale ferata.

      00
  1. Cu parcarile in Bucuresti va fi exact, dar exact la fel cum a fost si cu taxa de poluare a lui Firea

    00
    • Nicusor e deja urat de toata lumea. Macar sa faca ceva bun si pentru orasul asta daca oricum nu mai are nimic de pierdut.

      00
    • Păi am înțeles că și regulamentul cu parcarea tot de la Știrea e rămas, dar, ca toate legile lor referitoare la taxe, le aplică alții…

      00
    • Jerome, asta e si parerea mea. Prea multi fii de oameni de „afaceri” care conduc bolizi de sute de mii de eur dar nu pot plati 5 lei la parcomat.

      Legat de „Ce nu am văzut e o schimbare a legii, necesară și foarte necesară, care să spună “nu contează cine a condus mașina, noi amendăm proprietarul, și se descurcă el cu ăla care a condus”.” :
      – la noi in Galati, politia locala pune o instiintare de prezentare la sediul ei in geam si face o poza la masina parcata prost. Daca nu se prezinta proprietarul, acesta este amendat ca nu s-a prezentat. Daca se prezinta, trebuie sa zica cine a parcat prost masina acolo pentru a fi amendat.

      Bine, cateodata sunt de treaba si daca te prezinti, esti ok si iti asumi greseala, scapi doar cu avertisment. Dar acest lucru nu se intampla des.

      00
  2. Cam deplasata treaba cu” nu contează cine e la volan, proprietarul să și-o fure.” Mai bine ar fi, nu contează a cui e mașina, am prins-o pe domeniul public fără RCA, ITP, taxă de drum, pac confiscată . O conduce careva? Pac, careva ăla e fix răspunzător dacă are sau nu asigurare ( deci nu cum e la noi, să aibă mașina asigurare, nu nene, cel care o conduce să fie asigurat!)

    00
    • Te pot contrazice cu prea multe argumente dar e prea mult de scris.
      In toate cazurile enumerate de tine mai sus e responsabil proprietarul mașinii.

      00
    • Proprietarul raspunde, punct. Am facut cadou masina din Romania unei bune prietene si, desi a putut sa-si faca asigurare si a condus-o pana am ajuns eu sa ii dau masina si legal pe mana, a primit 2 amenzi de pod (spre mare) si alea au venit la adresa mea. Normal, a platit, fara probleme. Am ales sa risc treaba asta, ca mi-e super-apropiata si nu e o tampita care sa-si bata joc. Dar este un risc. Daca masina nu are ITP, sau ce mai conteaza, tu, ca proprietar, trebuie sa raspunzi. Ca e A TA.

    • dojo, dar zi ne si cum e in america :D

      00
    • @Warcloud, dar cum facem cu asigurarea obligatorie?
      Sa presupunem ca eu plec cu un prieten (cu masina lui) seara la un drum de 6 ore. Dupa 3 ore lui i se face somn si as avea posibilitatea sa conduc eu.
      Dar ce fac in situatia asta? De unde iau asigurare la miezul noptii?

      00
    • @raul Iți spun eu, mult mai bine decât la tine in Văscăuți.

      00
    • Andyane iti place sa scoti capul ca prostule pe la toate postarile; vezi ca tu pare ca esti vascautean daca e sa ne luam dupa toate cretinismele alea pe care le enuntai acum niste multe saptamani despre medici. As lasa ciocu mai mic daca as fi atat de prost, dar tu insisti sa pari vienez printre vascauteni

      00
    • de ce ești așa de agresiv cu doar 7 comentarii aici?

    • @Raul, in America e misto, mai putini isteti care se cred speciali, doar ca musca de cur in stanga si in dreapta. Atat pentru tine si alti sportivi din categoria asta: daca tot sunteti atat de nefericiti in tara (ca altfel nu ati tot incerca mistouri din astea ieftine), emigrati, fratilor. Ca nu sunteti copaci.

      Tu ai impresia ca eu acum plang in pumni ca x necunoscut de pe net a facut misto. Ha ha ha. Bravo, felicitari, esti bun.

      Acu’, daca tot ai cerut info:

      1. nu se plateste impozit pe taraboanta. Deci nu esti penalizat ca ai motor mare, americanilor le plac tancurile lor.

      2. se plateste in fiecare an (cred, sa la 2) ceva de genul „registration”. Cred ca e 70 de dolari, ca Mr.Dojo e cu bucuria asta.

      3. asigurarea e futere, daca nu ai istoric, apoi e tot mai ieftina. Daca ai accident (chiar NU din vina ta), creste. Explicatie idiotica primita de un prieten „you have bad luck”. Deci esti ghinionist, platesti. In general, comparativ cu salariile de aici, nu e atat de nasol. Mai ales ca in unele state (NY, NJ si inca vreo cateva) e „no fault”. Deci, daca il rupi pe careva cu masina (vina ta), asigurarea plateste si spitalul tau.

      5. daca nu ai verificarea, registration sau asigurarea, chiar daca ai masina parcata pe strada, platesti amenda. Domnii aia au un fel de POS in mana, baga numarul masinii si afla tot. Deci lasatul de epave pe strada ajunge sa te coste. Singura solutie: curte inchisa sau garaj.

      6. E plin de camere video pentru viteza, culoarea rosie, linie de autobuz. Te prinde bucuria, iti vine amenda pe adresa (a proprietarului masinii). Nu intereseaza pe nimeni ca ai lasat-o pe amanta la volan, tu platesti cacatul.

      7. nu se da masina amboulea, pentru ca, in cauz de „poc”, daca respectiva persoana nu e pe asigurare, platesti din buzunar masina busita (si pe a ta, daca mai ai bani).

      8. se circula teoretic mai incet decat in Europa (25 de mile in general in oras – NYC, ca in asta am condus mai mult). Unele locuri 35. Pe autostrada se merge 45+ (mile) in New York, 65+ in New Jersey. In general mai merge lumea 10-15 mile peste. Daca ai noroc sa fie traficul rapid, nu te opreste politia pentru viteza, ca asa e traficul.

      9. prin zonele aglomerate sunt si 7-8 benzi pe sens (am prins 10 benzi in Atlanta) si o mie de sosele suspendate. Fara GPS esti cam futut. In NYC se merge isteric de repede (50-60 de mile pe ora) si se trec benzile stanga dreapta ca in India. Daca nu esti obisnuit, faci cu inima in trafic acolo. Eu mereu zic ca mi-am luat permisul pe bune in NY, la cum se circula.

      Lansand mistourile si atacurile la o parte, daca e careva interesat, mai pot da din casa.

    • @dojo: deși nu sunt de acord cu tine în unele privinte/comentarii, da, te rog, mai dă din casă, să mai citim și noi cum e pe la alții. Ne-om mai deșteapta și noi puțin, și dacă nu, măcar ca informație. Mulțumesc anticipat.

      00
  3. Eu nu inteleg asta cu parcarile din Bucuresti. Pentru ce e atata tam tam? Parcari publice, semnalizate sunt foarte putine.

    Cum iesi putin de pe bulevardele principale dai de stradute cu masini parcate jumate pe trotuar, altele la marginea trotuarului. O sa deseneze dungi la marginile trotuarelor si le declara locuri de parcare?

    00
    • Exact asta au facut si fac in continuare. In centru, Rosetti, Calderon, Polona si altele. Fie locuri paralele cu trotuarul, fie pe diagonala semi-perpendiculare, marcate cu vopsea albastra. Si cu semne cu plata fie prin SMS, fie prin aplicatie. In prezent nu au „parcagii’ oficiali peste tot, dar au zis ca fac un sistem cu masini care citesc automat placutele.

      00
    • 1. pentru că oamenii nu au unde parca.
      2. pentru că nu vor să plătească ceva ce în alte orașe e normal.

    • @Shack, exact asa au facut in tot Sectorul 1.
      Au venit si au trasat niste linii pe marginea strazilor si apoi au declarat ca au infiintat cateva mii / zeci de mii de locuri de parcare.

      00
    • Deci ce inteleg eu:
      1. Nu se taxeaza folosirea masinii ci detinerea ei in oras. O misti/n-o misti e tot aia. Imbunatatire trafic zero.

      2.Se fac locuri „legale” cu taxa unde inainte era ilegal sa parchezi (oprirea interrzisa, langa treceri si pe banda 1).

      3. Pretul locurilor de parcare „de resedinta” va sari la urmatoarea licitatie cel putin la pretul minim al unuia „rezervat” cu abonament.

      4. Nu primesti nimic in schimb decat niste dungi pe asfalt.

      5. Exista oameni care aplauda chestia asta si o considera „civilizatie”.

      6. Aia de la punctul 5 spera ca jumatate din utilizatorii de masina din oras vor renunta la masina si vor merge in vacanta doar la Eforie si doar cu trenul.

      Ma duc sa rad.

      00
    • Da in plm e evident că se deseneaza dungi. Ce ați vrea, parcări supraetajate? Unde? Nu e loc. Din ce bani? Dai tu 20.000 euro pe loc? Nu.

      E simpla matematică:
      300.000 locuri
      1,4 milioane de mașini

      Soluția?
      1,1 milioane de bucureșteni trebuie sa renunțe la mașină.

      00
    • @Flat, trasarea unor linii acolo unde oricum parcau masinile inainte nu inseamna ca ai creat locuri de parcare. Inseamna doar ca ai creat conditiile ca sa le poti tarifa.

      Ceea ce inseamna ca nu te poti lauda in campanie cu: „am creat X mii de locuri de parcare”.
      Poti cel mult sa te lauzi cu: „am tarifat X mii de posesori de masini care pana acum parcau gratuit”.

      00
    • @Flat, sa presupunem ca Bucurestenii accepta solutia ta si 1,1 milioane dintre ei renunta la masina. Cu ce ii transporti pe toti la cumparaturi, la serviciu, la scoala, gradinita, etc.
      Transportul in comun este oricum subdimensionat chiar si pentru nivelul actual de calatori.

      00
    • Ce nu inteleg insa, pana acum nu erau consecinte daca nu plateai parcarea ?
      Adica nu-ti dadea nimeni amenda / bloca rotile ?
      Si asta se va aplica doar din 15.08 ?

      00
    • Eu nu inteleg matematica la treaba asta. Daca sunt 300.000 locuri de parcare si 1,2 milioane de masini, iar toti vor trebui sa parcheze doar pe locuri de parcare marcate, atunci 900.000 de masini unde parcheaza in fiecare zi fara sa fie pasibile de amenda? Facem cu randul? Azi iau eu amenda, maine poate iei tu? Nu e ca si cum, brusc, se vor vinde 900.000 masini din Bucuresti pana pe 15 august, de frica amenzilor de parcare.

      00
  4. La mine, zona 1 dar aproape de marginea cu zona 0, au marcat acum cateva saptamani noaptea cu linie continua sectiunile ce vor fi banuiesc locuri platite. Probabil ca urmeaza divizarea cu linie albastra a locurilor.

    Ce e amuzant e ca strada mea e f. mica, 10 numere, si cred ca are pana in 50 m, si are treceri de pietoni la ambele capete. Nu vad cum vor ei sa infiinteze locuri de parcare cand in Codul rutier e interzisa oprirea in e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea. Deci pe o strada de sub 50 m cu treceri de pietoni ar fi interzisa parcarea oriunde.

    00
    • In Sectorul 1, d-na Clotilde nu a tinut cont de trecerile de pietoni. Au fost marcate locuri de parcare exact pana la trecere.

      00
    • În S6 au lăsat vreo 10-15 metri până în trecere dar au înfipt stâlpișori în carosabil, să nu poată staționa nimeni.
      Bine, e zonă max 30 km/h

      00
    • @Andrei G
      In Sectorul 1 asa e de cel putin 10 ani. Chiar inainte de alegeri dl. Tudorache a inaugurat o noua parcare fix pe principiul „am trasat niste linii aici” – dintr-un capat in altul al strazii- unde se parca dintotdeauna si le-a denumit „parcari de resedinta”. Ca treaba sa fie treaba, mi-au dat reject la parcarea aia cei de la ADP, ca cei 7-100 metri pana la parcarea respectiva era „prea departe”.

      00
    • @Claudiu, indiferent ca discutam de Tudorache sau de Clotilde, tot este gresita abordarea aceasta. Singura diferenta este ca d-na Clotilde are o multime de sustinatori pe Social Media si esti taxat imediat ce spui ceva nasol despre ea.
      Si culmea, 90% din sustinatorii astai nu locuiesc in Sectorul 1. Pentru ca daca locuiesti acolo, vezi cu ochii tai ca toate declaratiile de pe Facebook sunt gargara. Adica nu ai cum sa o lauzi daca vezi efectiv ca cel mai bogat sector din Bucuresti a ajuns cel mai jegos si mai are putin sa fie intrecut la lucrari de modernizare chiar si de catre Sectorul 5 (care este cel mai sarac).

      00
  5. Tov. Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, mai vine la serviciu? Nu și-a dat demisia pentru că nu i-au ieșit pasențele „promise” alegătorilor? O fi vreun baron stupid și inconștient, da„ restul „organelor” ce păzesc?

    00
  6. Apa trece, podurile se rup în figuri. Noi dăm cu ștampila, ei taie pamblici.

    00
  7. O sa se ingramadeasca toti pe strazile unde locurile de parcare nu sunt marcate cum o fac si acum. Un abonament costa cam mult in zona zero, 200 euro/luna ceea ce-l face cam prohibitiv.

    Pentru riverani am inteles ca era ceva abonament de 100 lei/luna ceea ce mi se pare mai mult decat digerabil.

    00
    • Pai o sa le ridice/blocheze masinile. Ce e nene asa de greu: intr-un oras parchezi doar pe locuri marcate de primarie. PUNCT. Tot ce nu e pe un loc marcat de primarie se ridica sau se blocheaza. Ce e atat de greu???

      00
    • Dumneata nu candidezi, bag sama

      00
    • Loc de parcare de 200 eur / luna e scump intr-o metropola de +3 mil de oameni in centrul centrului. Amuzant.

      00
  8. Prima data cand am auzit ideea de la punctul 3 cu copii a fost acu vreo 2 ani de la o colega mai in varsta care mi-a spus ca sa faci copii e un act egoist avand in vedere lumea in care traim.

    Am fost putin surprinsa pe moment insa de atunci ma tot intreb cat de moral este sa mai faci copii in zilele noastre (eu la 30 de ani, fara copii la acest moment)

    Alte argumente auzite sunt ca daca oamenii ok nu mai fac copii o sa se umple si mai mult planeta de oamenii nasoli pentru ca nu are cine sa-i educe.

    Voi ce parere aveti?

    00
    • NOU
      #41

      Cât de moral era să faci copii în timpul războaielor mondiale? Cât de moral era să faci copii în timpul cruciadelor sau a războaielor de 30 și 100 de ani? Cât de moral era ca femeile să facă copii în perioade în care nu aveau drept de vot sau în perioade în care bărbații aveau drept de viață și de moarte asupra lor? Cât de moral era ca sclavii să facă copii?

      Se trezesc toți lefțoii-cancel culturiști să se dea de ceasul morții ce e și nu e moral. Vezi, Doamne, e ok ca ăștia care își pun întrebări din astea să trăiască, dar să nu cumva să se mai nască alți oameni, că uite ce nasol e! Păi, dooh, e nașpa pentru că și TU ai contribuit cu vârf și îndesat la asta! Dacă nu ai stat în vârf de munte până acum, și tu faci parte dintre cei care au dus planeta de râpă. :)

      00
    • @Remington Steele, ai dreptate. Ar trebui mai degraba sa ne intrebam cat de moral este sa continuam sa distrugem planeta asta care va ramane urmasilor nostri.

      00
    • @Iulia, eu sunt în orice caz de părere că umorul tău este irezistibil.

      00
    • E total egoist sa faci copii in ziua de azi. E „altruist” sa adopti unu-doi catei si sa platesti o subscriptie pt adoptia unui urs koala dintr-oZoo de la naiba.

      Ducand aceste rationamente defecte mai departe, „moral” poate ar fi disparitia imediata a indivizilor macinati de asemenea ganduri. Nu era moral nici acum o generatie ca oamenii sa faca copii, asadar respectiviele persoane sunt intr-o eroare existentiala!

      00
    • @Iulia
      Treaba cand vine vorba de copii este foarte simpla. Daca atat tu cat si partenerul va doriti este alegerea voastra si v-o cam asumati. In acelasi timp odata ce ai un copil ar fi bine sa te ocupi de educatia lui si mai ales sa-ti permiti din toate punctele de vedere asta. Acum nu toata lumea pune problema asa si fiecare considera ca este dreptului lui, alegerea lui si alte nebunii.
      Motivul pentru care lumea nu se mai inghesuie sa faca copii este unul simplu. Nu toata lumea isi doreste asta, repsectiv presiunea sociala nu mai este asa de mare. Pe langa asta costurile financiare de a avea un copil sunt destul de mari daca iti doresti sa avanseze mai mult ca tine.

      00
    • NOU
      #46

      @Andrei G
      De acord, moral ar fi să ne întrebăm asta. Dar aici era vorba de egoismul de a aduce copii pe lumea de acum. Cum ar fi să se nască acum cel/cea care să salveze planeta? Dar nu, stai, că nu mai vrem să se nască cetățeni, că ne ucide moralitatea.

      00
    • Exista persoane care nu pot avea copii din motive medicale, la fel cum exista care au copii pentru ca sunt constransi sau ai caror copii apar in mod fortuit, nu-s subiectul discutiei. Pt restul rationamentul de a nu avea copii pe „motiv” de sacrificiu- vezi Doamne, imi sacrific aceasta putere, acest drept de a avea copii ca sa ii scutesc de rautatile lumii actuale, este la fel de sulfuros ca si cel in care fac copii (unu sau mai multi) pentru tara, comunitate, umanitate sau mai stiu eu ce cacat. Mult mai onest mi se pare sa spui- nu fac pt ca- cariera, comfort, n-am chef, nu-mi plac, etc. La fel cum mult mai onest mi se pare sa ii faci si sa nu dai explicatii/lectii la altii de ce ii faci. Punct!

      00
    • @Remington Steele de acord ca lumea a facut copii in multe perioade nasoale. Asta nu inseamna ca a fost bine sau a fost rau, fiecare decide pt el.
      Si da toti am contribuit intr-un fel sau altul la situatia de azi a lumii, insa nu vad nimic gresit in a te intreba daca e bine sau rau un anumit lucru. Daca fiecare din noi ne-am intreba zi de zi e bine sa fac x sau e bine sa fac y, lumea ar fi intr-o stare mai buna.

      00
    • @Epsilon nu caut motive sa nu fac copii, doar voiam sa vad cum vad si alte persoane treaba asta.
      Mersi tuturor de pareri, e util sa vezi mai multe perspective

      00
    • „avand in vedere lumea in care traim.”

      Nu gasise iaurt cu 1.5% grasime la Mega?

      00
    • Colega ta e speriata de picsda care incet incet i se usuca degeaba. Spune-i asa: Lumea de azi e mai buna decat aia de ieri si mai rea decat aia de maine – presupunand ca vor exista generatii noi care sa continue ce am facut noi la fel cum noi am continuat ce au facut parintii nostri. Daca e cineva care distruge orice speranta pentru viitor sunt aia si alea care aleg sa nu faca copii.

      00
    • Este egoism! Egoism cu bătaie lungă și eliberare treptată… Incepe cu „îl educ să ajungă cineva (adică investesc in el că doar știm cum funcționează economia, investiția da roade și întoarce venituri)” și se termina cu tâmpeniile alea „să-mi aducă un pahar cu apa, să-mi aprinsă o lumânare, să mă sterga la fund sau să aibă îngrija de mine”.

      Până la a trage o concluzie, sa punem și câteva ipoteze:
      – lucram 8-10 ore pe zi, vedem copiii juma de ora dimineață și 2 ore seara (daca mai poți vedea mare lucru după o zi de munca)
      – stam mai mult cu colegii decât cu copiii (dormit sub același acoperiș nu se numește stat cu cineva)
      – când ai totuși ceva timp pentru copil, îți amintești că mai ai ceva de făcut, ai telefon cu internet, prieteni sau eu mai știu ce
      – pentru cei mai mulți dintre noi, viață nu-i ușoară și ai momente in care te întrebi că dracu cauți tu in filmul asta. Așadar, de ce sa aduci un copil??? Poate lui îi este mai bine?? :)))))
      – zicea cineva de făcut copii în perioade de război/interbelica. Ok! Aia erau altruiști din motive patriotice, are tara nevoie de copii noștri pentru a o apără. Eu unul n-am prea mai văzut patriotism… Și nici părinți care să își educe astfel copiii! Doar cazuri izolate, mai mult prin familii cu un membru in cadrul armatei. In rest, îmi amintesc cum voiau toți să se tireze din tara acu 3 luni deși nu era război!
      – resursele sunt limitate, unele pe sfârșite, oameni mulți, din ce in ce mai multi…
      – oricât am vrea sa credem că șansele noastre sunt egale, viață ne contrazice (nici nu dau exemplu gen Mario iorgulescu, ion ion tiriac… Vă prindeți singuri)
      – mă uit la copii din parc, din ce in ce mai răi și sălbatici. Uneori îmi pare rău de eduucatia data copilului meu…

      Acum… Are cineva un răspuns la întrebarea „de ce am făcut copil?”, Care sa implice altruism și să excludă egoismul? Eu nu prea vad… Și am copil!

      Trecem puțin de faza cu perpetuarea speciei! Suntem atât de mulți încât, daca vrei sa faci un bine planetei și să fii altruist până la capăt, nu făci copil!

      Trecem și peste faza cu „nu știi ce geniu vine pe lume/scăpa lumea de cancer”! Aici nu intram in detalii că ajungem la extremism! Daca ne uitam bine in jur, câți și-au spus în sinea lor că multora lear trebui interzisă procrearea?

      Cam ajungem la începutul poveștii… Sa ne dea un pahar cu apa!

      Și nici măcar nu pentru paharul ăla nu cred că facem copii! Cred că îi facem că să nu fim uitați. Ne e greu sa credem că am trăit 20-50-80 de ani și nu își amintește nimeni de tine… Că și când n-ai fost…

      00
    • @Misu misto comentariu, iti inteleg dilemele si unele observatii sunt corecte.
      O sa le iau un pic aleator:
      Legat de patriotism, da asa e dar sincer cred ca lipsa de patriotism din zilele noastre nu are legatura cu educatia din familie, ci cu faptul ca internetul si accesul la informatie a deschis ochii multor oameni care acum isi pun intrebarea „de ce sa lupt eu pentru tara asta ca apoi sa vina toti gusatii din parlament sa fure cu 2 maini?!”. Imi povestea un coleg ca la cate ucrainience frumoase au aparut pe tinder cu instagram in descriere i se pare ca printre primii care si-au luat talpasita au fost si influenceritele :D . Oricum ar fi din cei cu bani care au plecat o parte iti dai seama ca se vor intoarce inapoi cand o sa fie pace fara nicio remuscare. Saracii in schimb au ramas si sunt carne de tun.
      Legat de educatia copiilor de azi, da si eu observ ca sub pretextul parentingului modern devin tot mai tupeisti, nu stiu decat „vreau”, dar osul la munca il pun din ce in ce mai putini, si vine intrebarea ce fel de educatie sa ii transmiti copilului. Daca eu spre exemplu i-as transmite aceleasi valori invatate acasa si din care unele pe termen lung am ajuns la concluzia ca mi-au daunat cu toate ca ai mei nu au fost rau-intentionati cum ar fi : bun-simt, vorba pe care o dai sa o si respecti, sa fii discret, sa nu simti nevoia sa epatezi aiurea, imi e frica ca o sa ii fure altii ciolanul din fasole si va fi izolat social in societatea de azi.
      Ca tot se vorbea zilele trecute de insta si FB, ca tanar daca nu epatezi subtil prin haine de firma, nspe calatorii prin diverse locuri si diverse gadgeturi gen iphone sau apple watch etc, pe retele sociale ti se da jet lejer fiind catalogat drept neinteresant (asta apropo de un comentariu recent in care era pomenita maturitatea emotionala in raport cu cumparaturile inutile, recunosc ca am ras persoana respectiva sigur era casatorita :D )

      00
    • @Iulia sunt argumente pro și contra aici, după cum vezi unele răspunsuri inclusiv fani CPF, dar e foarte buna întrebarea.

      Faci un copil acum, cum o sa arate viața lui peste 30 de ani? Și să n-o dam cu războaie, cruciade, și foametea din trecut, că la alea se știa sigur că se termină. Ce se întâmplă acum cu planeta e mult mai rau, și oricum a cauzat de noi. Clima nu știu ce mai poate fi salvat, cum o sa arate vara și iarna peste 30 de ani?

      Am 28 și îmi aduc aminte de iernile de când eram mic de lângă București. Pai aveam zăpadă și de un metru, acum daca ninge 3 fulgi pe an e bine. Mai încolo cine știe cât de nașpa o sa fie? Și da, consider că dacă nu ai un minim de oportunități pe care poți să i le oferi, e egoist sa faci un copil. Mai departe, sunt multe argumente pro și contra (inclusiv cele stupide cu ‘cine o sa mai plătească taxe și pensii’) dar eu personal am luat deja decizia de câțiva ani că n-o sa am

      00
    • Cred ca este doar o justificare. Nu știu vreun om atât de egoist: își dorește copiii și renunță pentru ei și pentru alții. Nu cred. Sunt alte motive: nu ai partenerul potrivit (nu ești dispus/ă să faci concesii), ai chef să umbli, sau să nu ai responsabilitatea unui copil, îți este frică de cum te vei descurca cu un copil, ce sacrificii va trebui să faci etc. După, spunem chestii de genul ”nu facem pentru el”.
      Sunt doar consolări sau justificări pentru că est e mai mișto să spui că alegi din altruism decât din alte motive. Este ceva de genul: nu conduc mașina că îmi pasă de mediu – ceea ce iar nu este adevărat pentru nimeni. Sunt altele, dar este frumos să spui: îmi pasă de mediu.
      Însă nu văd ceva greșit în a nu avea copiii, dacă așa dorești. Fiecare trebuie să ia decizia pentru el, să nu fie pus la zid să argumenteze de ce a făcut sau nu copiii.

      00
    • PS: am enumerat lucruri care nu tin de motive precum (nu pot avea sau nu imi doresc copiii pentru ca nu pot sau nu imi plac/nu vreau), ci numai pentru cei care si-ar dori dar nu fac pentru ca… viitor.
      Nu cred ca exista caz de om care isi doreste mult copiii si nu face pentru ca ii este frica de ce va fi pentru copil, ci de ce va fi pentru el, iar restul sunt chestii pe care ni le spunem pentru ca si societatea cere justificari si le gasim. Si ni le gasim si noi totodata, gasim un motiv plauzibil si ne convingem ca asta este.

      00
  9. Incerc sa-mi imaginez cum se simt oamenii aia care sunt nevoiti sa foloseasca podul ca sa ajunga acasa, dar merg „alternativ” pe un pod care este partial cazut.

    00
  10. Pai ieri in zona zero, parcarile cu marcaj albastru goale, toate masinile parcate pe trotuar, poliția la 100 metri se uita pe tiktok, nu au treaba cu nimic. E foarte greu sa civilizezi bucurestiul, pentru ca sunt ani in spate in care nu s-a facut nimic.

    00
    • E foarte usor sa civilizezi orice oras dar mai ales Bucurestiul care e copacul cu bani.
      Tot ce trebuie sa faci e sa aplici legea.

      00
  11. Toți securicii și-au dat seama că au greșit cu legile securității, justiției, plagiatelor așa că:
    dosarul revoluției a fost trimis în instanță.
    Klawnus Maximus.

    00
    • Din amînare în amînare pînă la prescrierea finală. Bine, crimele nu se prescriu, dar cînd vor ieși natural din evidențe va fi timp și bani cheltuiți degeaba.

      00
  12. La povestea cu parcarile treaba este simpla pentru primarie. Este un pic foame de bani si brusc si-au dat seama ca se poate stoarce niste banuti multi din asta. Acum nu am nimic impotriva cu faptul ca parcarile care pana mai ieri erau gratuite devin cu bani.In fond daca asta o sa mai reduca din haosul la nivel de fiecare face ce-l taie capu o sa fie o masura buna.
    Problema apare in faptul ca anumite parcari apartin de primaria generala, altele de primaria de sector. In unele sectoare exista ideea de a plati pentru parcarile ce apartin de primaria de sector, prin altele nu. Rezultatul o sa fie inghesuiala fara numar pe locurile libere, pentru ca in fond suntem in Romania. Inteleg ideea de civilizare a zonei centrale si este foarte bine ca se face, dar ce costa pe PMB sa se puna de acord cu toate primariile de sectoare sa existe ceva centralizat si toata lumea sa plateasca, fara sa aibe o mie de batai de cap?

    00
    • Au trecut 30 ani și tot nu ai aflat că limitele competențelor primăriilor din București sunt date de obiectul administrat: PMB are treabă doar cu străzile pe care circulă STB, primăriile de sector cu restul și niciodată invers.

      00
    • @valente
      Au trecut 30 de ani si inca nu imi dau seama de ce avem nevoie de 6 sectoare si 7 primari in Bucuresti.
      Si au trecut vreo 15 ani de cand ma.intreb de ce Dobroiesti, Popesti, si alte cateva nu sunt incorporate administrativ in Bucuresti.

      00
    • Mai adaugă 7 city manageri, 1*2+6*1 viceprimari, din care derivă (1*2+6*1)*4 consilieri personali, fiecare cu Duteru lui, cu laptopul lui, cu telefonul lui, cu salariul lui etc.

      00
    • @valente
      Ca sunt si cativa viceprimari plus consilieri e nimic.
      Mai am 6/ 7 trezorerii, 6/7 dgaspc, 6/7 anaf, 6/7 directii taxe si impozite si multe altele. Motivatia reala o stim toti: supradimensionarea birocratiei pentru a fi mai.multe locuri de munca si fragmentarea responsabilitatilor in asa fel incat sa nu fie nimeni responsabil de nimic.

      00
    • @valente
      Sincer chiar nu ma interesează de cine ce aparține. Ma interesează o chestie unitara la nivel de orașul București. Știu eterna poveste nu aparține de noi sunați la x și alte cele.
      Nicușor avea oportunitatea sa închidă toată discuția și sa facă un parteneriat cu toată lumea și sa monetizeze parcarea la tot ce înseamnă București. Acum suntem în situația în care cautam sa înghesuim cât mai multe parcari pe anumite zone și vedem ce iese. Este fix ce a vrut Firea cu ZACA și a sfârșit cum a sfarsit. Aici insa este foamea prea mare și cu anumite prostii vom rămâne ceva vreme.
      Ori mergem pe abordare unitara și închidem povestea ori facem ceva da sa nu supărăm pe toată lumea și sfârșim sa enervam totuși pe toată lumea. Și asta nu se poate face acum în capitala pentru ca birocrația este monstruoasa. Din cauza asta ma enervează oamenii de tipul lui Nicușor pentru ca ei nu vad toată imaginea de ansamblu și efectiv îmi propun soluții de Viena deși ei sunt în București si un pic fără apa calda.
      Nu vreau sa fac discuție despre birocrație, insa este clar ca modul curent de conducere al orașului este defectuos. Fie stabilim chestii unitare peste tot ori lasam jungla actuală. Astea sunt alternativele orice alta chestie o sa ii explodeze în fata celui ce o propune!

      00
  13. referitor la parcari, am citit in cateva locuri despre propunere, lege, hotarare sau ce o fi. bine, nu am ajuns prin hatisul site-ului pmb si la textul original, si oricum nu cred ca l-as fi inteles nici pe ala.

    am ramas cu niste intrebari referitoare la proiect.

    exact la ce locuri de parcare se refera? doar la alea „albastre”? sau sunt incluse si cele asa zis de „rezidenta”? ce se intampla cu locurile unde desi codul rutier permite parcarea nu este vopsit nimic? vor ramane „la liber” sau urmeaza a fi vopsite si ele?

    ce se intampla in intervalul 7-23? e gratis pentru oricine?

    cei care platesc abonament (cu sau fara rezervare), au locul asigurat doar 7-23 sau 24/24? daca doar 7-23, ce se intampla daca am platit abonament cu rezervare si ajung acasa la 23:01 si gasesc locul ocupat?

    cum vor fi administrate locurile? pe calupuri, ca cele rezidentiale si cele albastre, sau la gramada, adica daca platesc un loc de parcare fara rezervare am dreptul la loc si acasa in titan si la munca in militari? in cazul asta cum ar fi administrate diferentele de tarif dintre zone? si daca iau abonament cu rezervare, inseamna ca de fapt trebuie sa mi-l iau si pe al doilea la munca?

    cum se aloca locurile? 1 loc pe cetatean? pe apartament? pe masina? primul venit, primul servit? licitatie? si cum vor administra numarul locurilor? vor face overbooking? si daca da, cum vor rezolva atunci cand un platitor ramane pe dinafara?

    cum vor fi rezolvate abuzurile? au suficienta forta sa elibereze in mod eficient locurile ocupate abuziv (masini, oameni, procedura, locuri de stocare)?

    ce se intampla in situatii extreme? un exemplu ar fi undeva prin sectorul 4 unde pentru inlocuirea retelei de termoficare au fost sparte temporar un numar de locuri de parcare „rezidentiale” iar primaria de sector prin acord cu primaria generala i-a relocat pe abonati pe locuri albastre cu titlu gratuit pe perioada lucrarilor. cum faci cand NU vor mai fi locuri albastre libere?

    $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$ la toti le sclipesc ochii cand vine vorba $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$

    da pana acolo mai e un munte de detalii care trebuie puse la punct foarte bine, pentru ca atunci cand cetateanul roman va plati 2000 de euro pe an pentru un loc de parcare s-ar putea sa se plimbe cu molotovul in buzunar.

    00
  14. Ai pus poza de click bait… eram pornit sa injur, sa bat pe cineva… niente..pai ce facem boss? Aveam un carnetel de insulte, ce fac acum?

    Bine, aia nu e bere sa merite efortul..dar pentru entertainment.

    00
  15. Cam multe poduri picate în ultimul timp…
    Totuși oare ce s-a întâmplat cu spitalele de nu au mai luat foc… Or fi luat pauză?

    În fine, asta e România. Mai multe rele decât bune.

    00
  16. NOU
    #73

    Asteapta pana la iarna cand fiecare pacient baga radiatorul in priza.

    00
  17. NOU
    #74

    Pai daca tot se duce dracului planeta, zic sa se taie si restul de paduri sa ne facem sacouri din lemn.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.