Situația la zi, marți, 18

Antoanela Comșa, președintele Asociației Investitorilor Imobiliari din România (AREI), a declarat recent la un seminar pe teme imobiliare că e „exclus ca prețurile să scadă”.

Cum ar fi ca cineva care depinde direct de prețurile la imobiliare să declare altceva decât că vor crește? Cât de stupid să fii să iei în serios ce zice tanti asta?


Coadă mare de vapoare pline cu GNL, așteptând să descarce încărcătura pe coastele Spaniei. Alții care nu ne vor în Schengen de fapt, că duduie capacitățile de GNL la noi.


Cât costă deschiderea unui magazin de bricolaj?

În 2016, Dedeman a achitat patru milioane de euro pentru terenul respectiv. Cu tot cu fondul de marfă și pregătirea angajaților, investiția medie într-un magazin Dedeman ajunge la circa 15 milioane de euro. (sursa)


Sursa tuturor problemelor României: mașinile de peste 100.000€ cu motor hibrid, care fentează impozitele. Așa crede avocatul Biriș.


Speak are în pregătire zeci de hit-uri, dar îl ține corupția jos. Aia îl jena pe el, că nu îl difuzează televiziunile, nu că nu știe nimeni vreo piesă de-a lui.

speak

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Pai e corect ce zice Biris: masinile sport mascate in „mild-hybrid” nu sunt eco si trebuie impozitate in consecinta.

    Cum zice si Peterson, si tu aici pe blog: fiecare sa isi faca partea. Corectarea disfunctionalitatii reclamate de Biris ajuta. La fel si smulsul buruienilor din fata gardului, ajuta. Luate indivdual, nicu una din aceste actiuni nu schimba conditia tarii.

    00
    • Teoria ferestrelor sparte.
      Vrei să schimbi lumea? Fă-ți patul dimineața

      00
    • „Avocatul Biriş” stie ce vorbeste, a mai avut idei d-astea care sunt corecte si de dreapta (economica), de-aia n-a reusit in politica: cota cu adevarat unica; disparitia scutirilor la impozit; impozit pe valoarea terenului/constructiei, nu pe suprafata; impozit pe putere, nu pe capacitate cilindrica.

      00
    • Atat impozitul pe capacitatea cilindrica, cat si impozitul pe puterea motorului mi se par fundamental gresite. Ar trebui sa existe impozit pe noxele eliminate de fiecare masina in parte. Initial sa fie luate in calcul cele oficiale, date de producator. Si apoi, dupa fiecare inspectie tehnica perioadica sa fie stabilita norma de poluare in care se incadreaza masina.

      00
    • Andrei, teoretic o idee fantastica.

      practic? romania ar incepe sa importe co2, nox si alte d-astea cu vaporul pentru ca masinile ar elimina prea mult aer de munte si ar creste concentratia se oxigen din atmosfera mult peste limita sanatatii.

      nu, in romania impozitarea trebuie facuta raportat la ceva fix si preferabil care sa nu poata fi ales/modificat de cetateni/firme/institutii romanesti.

      pretul de catalog in anul lansarii ar fi o idee.

      00
    • 1000 eur/an/ masina si se rezolva problema celor care tin 2-3 cazane de 500 de eur pe familie.
      Iti permiti, conduci. Nu-ti permiti, iei rata, trenul, ocazia.

      00
    • Ca posesor al unei mașini cu motor de 3.0L, pe mine mă deranjează mai mult faptul că plătesc impozit mai mare decât plătește unul cu o vilă de 500.000€ cu 10 camere și 2 etaje.

    • @RoadRider
      La București da, impozit mare.
      Ai luat vreodata rata intre Slobozia si Calarasi? Ah, pai nici nu exista.
      Dar intre Darabanti si Botosani? Sa stai intre 40 pe 27 de locuri.

      00
    • @thebblack, daca noxele care ies la verificarea ITP nu sunt bune, atunci sa luam in calcul noxele care apar in cartea tehnica a masinii (declarate de producator).
      Tot este mai bine din punct de vedere al poluarii decat sa luam in calcul cilindreea masinii.

      Desigur, putem sa punem si o taxa bazata pe pretul de catalog din momentul lansarii, dar asta inseamna ca pentru orice cazatura de Logan din 2005 se va plati o taxa infima.

      Mai este si problema monedei in care vrei sa calculezi pretul la momentul lansarii.
      1. Lei: o masina de lux din 1990 care a costat 100.000 dolari ar „valora” acum vreo 400 de lei.
      2. Euro: nu prea ai cum sa impozitezi masinile mai vechi de 1999.
      3. Dolari: ce faci cu masinile lansate exclusiv in Europa, care nu au echivalent in dolari?

      00
    • Ce treaba are impozitul cu noxele?
      Impozitul se plateste pe un activ (bun mobil/imobil sau venit) proportional cu valoarea lui. Impozitul pe masina ar trebui sa fie direct proportional cu valoarea masinii. Orice calcule bazate pe capacitate cilindrica, putere, noxe etc. sunt deci aiurea.
      Pentru noxe ar trebui platita o taxa separata, dar e greu sa afli cat polueaza fiecare, fara sa stii cati km. parcurge efectiv. Tot ce poti face e sa pui o taxa pe „potentialul de poluare”, pe care s-o plateasca toti posesorii de masini, indiferent daca fac cu ele 10.000 de km. pe luna sau le tin in garaj. Cei cu euro6 mai putin, cei cu euro5 mai mult samd.

      00
    • @None valoarea masinilor scade enorm in timp. O masina de 100k+ ajunge sa valoreze 50% in 2-3 ani, lucru care se vede si din tarifele asiguratorilor.
      Taxele trebuie raportate la norma de poluare si atat.

      00
    • Andrei, exact. o cazatura de logan din 2005 merita impozitata cu 2 lei.

      un 500sel din 84 not so much.

      daca esti pe opulenta, fi si la „caserie”.

      evident, pretul de catalog trebuie actualizat cu inflatia. daca in 84 era 50000 (chiar nu conteaza moneda) azi va fi impozitat la 150000 sau cat zice indicele.

      00
  2. noi, romania adica, nu o sa avem capacitati de descarcare gnl….. e greu/imposibil sa treci prin bosfor cu bomba plutitoare.

    DACA azeri se inteleg cu georgieni sa treca gazul din shah deniz spre batumi…..poate atunci vom avea si noi un terminal de gnl, altfel ever-never

    00
    • Acum ceva ani de zile, a fost platit un studie de KBR pentru un terminal de LNG la Marea Neagrea. dar turcii nu lasa vapoarele cu LNG sa treaca prin stramtori.

      00
    • @fptoze
      Ete nu o sa avem…o sa avem. Se ridica dacii, si isi aduc aminte ca de fapt stramtorile sunt pamant crestin, smuls din trupul stramosesc de turcii rai.
      Se porneste o cruciada, se recucereste zona, si schimbam legile de tranzit maritim.
      Este simplu daca ai viziune.

      00
  3. Ar trebui să îi spună careva lu’ Speak ăsta, că zilele orașelor nu te fac artist iar ăia din publicu lui țintă încă au carnet de note și depind de mami și tati să le dea bani de bilet.

    00
    • Pe vremea mea ™ ne luam casete cu mafia din banii de alocatie pe un an, si mergeam si la scoala iarna la deal, ambele sensuri!

      00
    • Adică, practic, nu mergeați niciodată la vale?

      Vedeți? De atunci eram experți în construcția drumurilor, „banda Möbius” noi, dacii liberi, am inventat-o nu toții obscurii Europei.

      00
    • @Edelweiss, nu ca ar fi vreun mare artist, dar Speak are dreptate in legatura cu mafia din industria muzicala. Daca nu ai contract cu o mare casa de productie sau nu ai nici o legatura importanta in industrie, pur si simplu nu o sa te difuzeze nimeni.

      00
    • N-am niciun fel de afinitate pentru muzica lui Speak, nu cred ca stiu vreo piesa de-a lui. Pe de alta parte ceea ce spune legat de artistii independenti care nu lucreaza cu case de discuri e perfect adevarat. Sunt trupe mari care nu sunt difuzate la radio pentru ca nu tin de vreo casa de discuri. Subcarpati vand bilete in draci la orice eveniment si nu prea-i vezi la mocangeli de primarii in schimb pe radio-si fac mai greu loc. In acelasi timp playlisturile radiourilor comerciale sunt pline de „artisti” care n-ar vinde 100 de bilete la un concert.

      00
    • Deci daca Edelweiss nu e in publicul tinta al unui artist, ar trebui sa ne pisam toti pe artistul ala

      00
    • @Edelweiss: Descrierea ta i se potriveste manusa si lui Smiley, dar pe el il auzi la radio de 10 ori pe un drum de 3 ore. Oare de ce?

      00
  4. Bai, ca cantatorul are zeci de hituri in pregatire e una, ca ceea ce scrie el mai jos e real (sau nu) e altceva.

    Si guess what… cam are dreptate.

    Si nu o spun din auzite ci din experienta directa. Acum ceva ani, lucram la un mare (in aceea perioada) vanzator de muzica, carte si papetarie (acum in al doilea faliment ;-) ).

    Eu ma ocupam de partea de media. Ofertele de expunere la raft, intrat in top 10 vanzari, promotii, muzica ambientala in magazine, etc veneau saptamanal si nu erau de lepadat. Aia care nu cotizau ceva la sefu’ nu aveau nici o sansa sa aiba expunerea ce o meritau. Si asa „cutiuta muzical nr. xx” era in top la „vanzari” iar un album Luna Amara era bagat in spate…

    00
    • Radiourile românești sunt cancer. Playlist pe repeat, este vechiul sistem payola

      Dar băiatul e penibil sa se plângă de asta în epoca internetului. Acum poți să lansezi singur tot ce vrei

      00
    • +1, nu conteaza ce face Speak si ce canta (credeam e ala care canta Ca la meteo cu Andra, dar se pare ca ala e Whatsapp, iar pe Spotify are doar feature-uri si cu Spike nu l-am confundat) , in principiu are dreptate, casele de discuri au o mafie cu posturile de radio/TV si se difuzeaza ce muzica vor ei si asta se intampla de zeci de ani, nu trebuie sa vina el sa ne explice de parca tocmai a descoperit apa calda. insa cu internetul au sanse si artistii independenti sa faca o gramada de bani, optiune care pana acum 10-15 ani nu o aveau.

      00
    • L-a mâncat grija de pulă în loc să-i fie grija de țară. El și restul epoleților acoperiți…

      00
    • stia pe dracu’ sa-l ia…. stia cum sa ia spaga pt stydiul pe proiectul nabuco

      cum sa pun jos 1/2 din istanbul? simplu: las un metanier sa treca prin bosfor, mai am nevoie de un kurd si un ag7

      remeber petrolierul independenta in ’79?….tot in bosfor

      00
  5. Stirea cu dedeman mi se pare mai interesanta daca e trecuta prin punctul de vedere al majoritatii romanilor cand vad ceva strain ca merge bine si repede isi pun problema „cum de astia au reusit si noi nu? ce, nu aveam noi romani care sa faca asa ceva (insert kaufland/zara/lidl/orice brand) ?”
    Well, nu, nu aveam noi milioane de euro de investit undeva si sa asteptam recuperarea in 20 ani. Daca venea vreo recuperare.

    00
    • VEZI ce Lamborghini și-a luat fratele PAVAL! CLICK AICI!

    • Am dat click, nu se deschide nimic!
      (glumă, pentru cine nu s-a prins)

      00
    • NOU
      #32

      Pai nu ai dat clic unde trebuie, link-ul e in spatele cuvantului VEZI! :)

      00
    • eii is mana-n mana cu sriul ca altfel de unde aveau bani

      00
    • Stai linstit ca investitia se recupereaza in medie in 5 ani. Si nu e numai sa ai bani, tine mult de know-how. Crezi ca ai fi in stare sa faci o retea de 60 de magazine de bricolaj daca ai avea de investit 900 de milioane de euro? Iti zic eu ca e foarte complicat totul, de la logistica la personal, achizitii, marketing etc. Bussiness-ul asta a fost cladit usor usor in 30 de ani, cu esecuri dar mai ales cu succese. Gandeste-te numai cat de greu e sa gestionezi 90 de mii de repere intr-un magazin fizic (ma refer la stocare, layout, manipulare).

      00
    • @Robert, nu am inteles exact comentariul tau in conditiile in care Dedeman exact asta arata. Ca o companie romaneasca poate sa ajunga intr-un timp relativ scurt sa depaseasca toate multinationalele care si-au deschis afaceri in tara.
      Si nu doar ca au depasit concurenta din punct de vedere al numarului de magazine si al cifrei de afaceri, dar fratii Paval au si o multime de lichiditati. Adica Dedeman are un profit considerabil.

      00
  6. a. 79.900 se testează bariera la 80k. o să țin aprins graficul lumânare pentru imobiliari.
    b. iernează vapoarele în Europa. profit is profit.
    c. @dedeman – ce e online și nu e în magazin nu există.
    @hornbach – livrare la 75 de zile – ce e? Klaus speech?
    mcmaster dot com
    d. teoria ferestrelor sparte.
    e. tom macdonald – everybody hates me.
    f.racking toaster e cel mai prost președinte pe care l-am avut.

    00
  7. Acum, aia cu GNL… Am putea noi sa avem si mama terminalelor, daca turcii nu le lasa (si pe buna dreptate din punctul lor de vedere) sa treaca prin Bosfor…

    00
  8. Sursa tuturor problemelor României este zidul energetic invizibil care nu ne lasă să ajungem la tehnologia aia extraterestră lăsată moșternire dacilor. Din trei click-uri se deschid autostrăzile subterane, înflorește buda în casă și apare o nouă trăsătură morală numită bun simț, o chestie la fel de origine extraterestră.

    00
  9. Speak are 300k de vizualizari pentru o melodie lansata acum 4 zile la un total de 500k subscriberi. Are 10M de vizualizari pentru o melodie lansata acum 1 an si 38M la un videoclip lansat in Dec 2018. Ce cacat vrei pentru o tara de marimea Romaniei? Ca artist inca te mai bazezi pe radio si TV?

    00
  10. Antoanela Comșa, președintele Asociației Investitorilor Imobiliari din România (AREI), a declarat recent la un seminar pe teme imobiliare că e „exclus ca prețurile să scadă”.

    If you have idiots undervaluing, it costs the whole system

    00
  11. Nu știu cine e I Am Speak dar îi dau dreptate.

    00
  12. E exclus ca preturile sa scada la imobiliare? Pai deja au inceput sa scada. Si o sa scada si mai tare cand o sa ne loveasca recesiunea de anul viitor. Dar astia din imobiliare, ca de obicei, traiesc intr-o bula.

    00
  13. Acum nu stiu voi, dar eu am observat ca de ceva timp tot apare Speak ba la un concert, ba cu o parere, ba in gura la altii… like wtf, mi se pare ca doar Randi si Whats’up erau mai overrated ca asta.

    00
  14. cred ca are dreptate tanti asta,
    la privati sigur sigur nu vor scadea, e absurd, exclus, e greu de crezut ca un privat va vinde un apartament care face 90.000E conform pietei, cu 70.000E sau 65.000E, chiar daca faci impozitul pe casa x10, e de ajuns sa te uiti pe olx sa vezi ca sunt preturi mai mari ca in magazine si iti faci o idee cam ce vand privati si la ce preturi.
    singuri care pot sa scada sunt constructorii, desi ma indoiesc pt ca de obicei constructorul nu face apartamentul pe banii lui, face cu banii inainte dati avansuri, si alte chestii dar chiar si asa constructorul e singurul care isi permite o scadere de 15 20% pt ca pe el l-a costat 50.000E si ti-l vinde ti-e cu 150.000E

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.