Situația la zi – 2 octombrie 2020

Anularea târgurilor de Crăciun este o lovitură gravă pentru guriștii care sunt verticali, dar se îndoapă cu banii primăriilor. Lăsați, puișori, că puteți face concerte cu bilete, la cât de buni sunteți. Uite, bietul Pavlu a ajuns să facă reclame pentru City Insurance. Urmează Smiley la Huggies și Chirilă la Prostamol.

Poate după parlamentarele din iarnă se mai răresc și site-urile de știri fantomă, și alea generale, și alea locale.

După ce, ca niște complet idioți, insistau să îl numească pe primarul Timișoarei Samuel Fritz, pentru că neamțul, care a candidat sub numele Dominic Fritz are și un al doilea prenume, și ăla e Samuel, G4Media au avut ieri o știre în care au numit-o de 5 ori pe fostul purtător de cuvânt al președinției Madalina Dobrovolsvhi. Atât pot.

Să sperăm că Radio Guerrilla găsește rapid alte surse de finanțare, ca să nu dea faliment și să rămână tinerii fără muzică bună. Ipocrizia lor e subliniată de oameni în comentarii de la o postare de-a lor.

Îmi place că Ziare.com a devenit frecventabil de la o vreme, pentru că, vorba aia, urli ca unii fură, dar când vin cu o ofertă de job, lucrurile se schimbă.

La fel și Antenele. Antena3 rău, câh, Antena1 sunt ok, că ne invită să vorbim chestii. Nu au același patron, sunt complet diferite.

Hai Firea, mai zi tu cu pasajul Ciurel. Sau pune-l pe Dorian.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. Situatia politica la zi:
    Ouououoou, e vara-vara, e soare afara
    Ouououoou, e vara-vara iara.

    00
  2. Stiu ca tie iti plac bugetarii care fac lucrurile prost.
    Cautam ceva informatie despre noi scoli in scenariu rosu si am ajuns pe
    https://b.prefectura.mai.gov.ro/structura-organizatorica-a-comitetului-municipiului-bucuresti-pentru-situatii-de-urgenta/
    pana aici e ok totul :) dar da click pe „Situaţii de Urgenţă” sa vezi unde ajungi :))

    00
  3. O postare „de-ale lor” (as in short from „dintre ale”)

    00
  4. Complet off topic dar intreb tousi pentru ca blog bricolaj.Un loc pentru intrabari bricolaj ar fi bun pentru ca:e vreun secret cu desfundatul tuburilor spray spuma? am tot cumparat sprayuri spuma poliuretanica le folosesc la o treaba,in tub ramane chiar mai mult de jumate dar pana la urmatoarea utilizare se infunda si pot sa-l arunc.Am curatat teava mare dupa utilizare cat si cea mica( cu o surubelnita mica) care iese din spray dar degeaba.La urmatoarea treaba tubul spray e infundat deci Bani aruncati.Scuze.

    00
  5. Cred ca putem supravietui un an fara targuri de craciun. Da, orice oras respectabil are asa ceva, dar rezistam un an fara.

    00
    • În orașele respectabile Târgul de Crăciun e organizat de Camera de Comerț. Primăria oferă doar spațiul.

    • Sunt orase ‘respectabile’ pentru ca isi respecta cetatenii si si cetatenii cer sa fie respectati…adica nu au gropi pe strazi, transport public supraglomerat si nedezvoltat, construcții haotice care nu respecta reguli de urbanism …dupa ce rezolvi astea ,da, poti sa organizezi si targ de crăciun/ paste / sf boca…

      00
    • Bucuresti nu pare a fi un oras respectectabil dar, are sanse sa fie, in 4-8-12 ani, cine stie??!!

      00
    • mai ieșim din casă, ne mai încălzim cu niște vin…

    • Nu zicea cineva aici sau pe alt blog că târgul de Crăciun, din Viena, e organizat de comercianți? Ei aduc instalațiile, muzica de Crăciun (dacă e nevoie) și altele, pe lângă produsele principale.

      00
    • Nu, nu, e gresit. Pentru targul de Craciun trebuie infiintata o companie municipala cu 500 de angajati. Minim

      00
  6. Au terminat useristii de bocit în zonele în care au pierdut?

    00
    • Jupânele, nu știu cum să îți explic mai bine, dar am vaga banuială că unii se bucură că au reușit să se impuna unde aveau șanse mai puține în timp ce decăderea altora e mai tristă.
      Dar e ok, simt ca te plătesc din banii mei să stai să te cerți pe aici.

      00
    • Ce au pierdut usr-isti?

      Poate nu intelegi, dar usr-istii au plecat de la zero in tara. Zero total. Inainte de alegerile astea, aveau in tara ZERO primari si ZERO consilieri locali sau judeteni.

      Iar alegerile locale sunt de departe cele mai dure dintre toate, Au avut de luptat cu o armata de 45.000 de primari si de consilieri locali si judeteni in functie (cea mai mare parte fiind PSD si PNL), armata care a luptat cu dintii (si cu toate resursele disponibile, inclusiv cu bani publici) sa nu ii lase pe „noii veniti” sa intre. Si chiar si asa, „looseri” au castigat doua sectoare in Bucuresti (cele mai mari si mai bogate), Timisoara, Brasovul, Bacaul, Alba Iulia,,,

      00
    • Chiar daca a câștigat câteva primării importante usr a luat sub 9% la votul politic de la consiliile județene adică cam același scor ca-n 2016, iar asta e cel mai relevant indicator pt parlamentare unde va conta doar votul politic.

      00
  7. Parlamentarele nu vor fi in iarna. Mai vor si ei juma de an peste, ca deh, sunt si ei oameni. Tocma au depus proiectul de alegeri pt 21 martie 2021 si fii sigur ca-l voteaza, iar cum legea a zis ca parlamentul isi voteaza data alegerilor, nu mai e nimic de zis, ca Judecătorii Curții Constituționale au respins, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis și au decis că legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare este constituţională. S-au miscat rapid, nu!? :))))

    00
    • rectific, 14 martie 2021

      00
    • Daca se organizau parlamentarele in iarna si-o lua iar PSD-ul peste bot.
      Dar asa, pana in primavara au timp sa arunce cu rahat in primarii opozitiei, sa arate cu degetul catre probleme cauzate de primarul precedent dar aruncate in carca noului primar, sa puna cartitele ramase din vechea garda sa mai saboteze cate ceva.
      Eventual pana la primavara are timp economia sa intre mai rau in criza cauzata de majorarea pensiilor cu 40%. si de pandemie si deh, o sa-i acuze pe ailati ce nenorociti sunt si cum ne-ar fi salvat Ciolacu , Firea and co de toate relele dar noi suntem prosti ca nu-i votam.

      00
    • Daca pentru CCR nu e o problema ca parlamentarii sa-si prelungeasca mandatele, atunci ma intreb de ce le mai fac pe 14 martie 2021 si pe 14 martie 4899, de exemplu?

      00
    • Un parlamentar care a fost la usr a inițiat legea de amânarea a alegerilor cu 3 luni, usr a stat rău la votul politic cu sub 9% la consiliile județene spre deosebire de PSD care a luat peste 31% la votul politic de la consiliile județene.
      Alegerile parlamentare se pot amână cu doar 3 luni pt că așa zice constituția.

      00
    • mersi, nu stiam chestia cu cele 3 luni

      00
    • Nu psd avu initiativa dar vor vota cu 2 maini, inclusiv niste liberali, ca asa mai stau si ei pe sacul cu bani 4 luni, dar bataia pestelui e ca sica vrea sa treaca bugetul pentru la anul in ideea ca va castiga parlamentu in decembrie, cu alegerile amanate nu prea va putea sa-l treaca asa cum vrea el. Ba, poate si pica sica la o motiune. Cine stie? Aci e smenul. Om vedea.

      00
    • Deocamdată e încâlcită situația că johanis și sica ar putea bloca legea din parlament până în 6 decembrie și să se facă atunci alegerile însă nu știu dacă e o mutare politica inspirata in condițiile in care avem peste 2300 de infectari/zi, prin februarie si martie când îi interesau doar alegerile anticipate PNL a căzut de la 46-47% în sondaje la sub 40%.

      00
    • Tizian, esti noul postac atribuit de PSD lui Vali? Pai, ce faci, musiu, nu dai buna ziua, nu te prezinti?

      00
    • yeap. 15 comentarii, la adresa web a trecut ca și restul gmail.com.

    • @kilroy – doare adevărul ? Pai spune tu nespotacule ce nu e real din ce am scris eu.

      00
    • ăăăăă, mă scuzați, se amână alegerile parlamentare dincolo de decembrie?

      că eu încerc să-mi fac ceva program în bucurești și n-am chef să bântui pe trenuri toată ziua, bună ziua.

      00
    • @Tizian
      ma, ia explica-mi o chestie: ce rezolvati ca veniti (cate unu’, care trage paiul scurt) pe blogul asta sa faceti propaganda pro PSD, aici unde in cel mai bun caz va luati niste injuraturi? Pe aici se invart expati, oameni educati, tineri, adica deloc profilul votantului PSD, ba mai mult, suntem genul de oameni care uram cu patima PSD. Va pierdeti efectiv vremea comentand aici.

      Pe de alta parte, cheltuiti o parte din bugetul PSD inutil, deci nu-i tocmai un lucru rau asta…

      00
  8. Pe acolo ar fi trebuit să coboare mașinile care vin de pe Splai, ca să se poată trece atunci când e roșu la semaforul de pietoni de sub pod.

    00
  9. Mai sper sa dispara si articolele despre nu stiu ce a mai fabricat Huawei.

    00
  10. Doamneee, ce se va alege de Tudor Chirilă? Ce este cu lumea asta, cum să nu-l lase să mai mănânce și el ceva de la stat în timp ce îndeamnă să votăm împotriva statului? Gândurile mele sunt alături de el…

    00
    • de ce ai schimbat mailul?

    • Pff, saracu Tudorel, din cauza lui Vali nu mai pupa nici bani de la stat ca sa miorlaie la popor, dar nici poze cu minore ca sa scoata bani pe Instagram.

      00
    • O să moară domeniul, trec pe amator :) Lucruri plătite degeaba câtă vreme nu scot bani din ele :) Așa că free2go, da’ tot eu sunt :d

      00
    • Pai daca vrei sa combini ceva minore de la tara, le inviti la un suc cu prietenul tau Smiley. Dar daca vrei sa combini o milfa care n-are prea multe lumini aprinse la mansarda? Exact!

      00
  11. NOU
    #46

    „….. Chirilă la Prostamol”….. Bai cata rautate….

    00
  12. deep fake cu Putin, scary!!

    00
  13. La UM Ziare com ai intrat și de pe telefon?

    00
  14. NOU
    #51

    Shmuel Fritz ;)

    00
  15. Reclama la prostamol:

    Am fost la doctor si l am batut.
    De ce? Mi a spus ca e prost tata.

    * gluma preluata dar relevanta pt reclama😂

    00
  16. Mare tristete in unele cercuri cu targurile alea. Mare tristete si in primariile din capitala. Multi deja isi cauta alta sursa de existenta dar e greu cand trebuie sa muncesti pe bune.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)