Sistemul bancar bulgar are probleme

În Bulgaria are loc un mare bank run:

Decizia vine după ce First Investment Bank, al treilea mare creditor din Bulgaria, a plătit clienţilor circa 400 de milioane de euro într-o singură zi, pe 27 iunie, la o săptămână după o retragere masivă de fonduri de la Corporate Commercial Bank, a patra mare bancă din sistem.  Banca Centrală a Bulgariei a declanşat o anchetă la Corporate Commercial Bank. (sursa)

La noi totul e ok, aparent. Statul a ajutat băncile cu niște bani în timpul crize, cu condiția ca acei bani să fie reinvestiți în economie, băncile au transferat acei bani către băncile mamă și de câțiva ani tot ce fac băncile e să chițăie că au rate neplătite și pierderi și că nu pot da credite așa, oricui, cum făceau până acum.

Altfel, țineți minte ce ziceam acum 3 ani: Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare nu poate susține un bank run la noi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

24 comentarii

  1. Stiu ca suna a cliseu, poate sunt eu naiv, dar am incredere in Isarescu si in capacitatea lui de a proteja sistemul bancar romanesc.

    Pare a fi unul dintre (prea) putinii “inalti oficiali” ai Romaniei cu care ne putem mandri cam pe oriunde.

    00
    • Isarescu, cel care a crescut in 2008, in plina bula imobiliara, gradul de indatorare la 70% din venituri si avansul minim la 5%?

      00
    • Isarescu a mentinut provizioanele (nu stiu sigur denumirea corecta) la 100% din valoarea unui credit pt banci.
      Adica, banca ii dadea lu Gheorghita 5000 euro credit ==> era obligata sa puna deoparte 5000.
      Si asa s-a ajuns de bancile nu s-au dus de mal cand a inceput sa iasa la suprafata mormanul de credite neperformante.

      E simplu sa faci teorii “dupa razboi”, dar daca nu era cineva care sa tina in frau sistemul bancar (adica sa tina niste reguli stricte, astfel incat sistemul bancar sa fie protejat de lacomia ultimelor verige, ofiterii de credit care ar fi dat credit si unui cal mort numa ca sa isi ia ei comision), Romania ar fi ajuns in halul Greciei.

      00
    • Musiu,
      Daca noi si alte mii de romani am avea macar 10 % din “educatia” financiara a lui nenea Isarescu am avea un trai mult mai bun…..

      00
    • Io zic sa te mai gindesti. Asta e omul care dupa 20 de ani e surprins de numarul mare de impozite pe care firma lui le plateste.
      Sau care inca crede ca contractele cu bancile sint negociabile pentru ca el si-a negociat contractul.
      Sau tolereaza dobinzile abuzive de ani de zile.
      E un tip relativ decent, dar nu de admirat.

      00
    • @Jules, tu chiar crezi ca isarescu era surprins? Un guvernator de banca nationala isi alege cu mare grija cuvintele si tonul fiecarei afirmatii, tocmai pentru a transmite anumite semnale in piata si catre institutii.

      00
    • @mahorcu Un credit nou nu se provizioneaza 100% niciodata – acel credit care trebuie provizionat 100% nu se acorda pentru ca este pierdere sigura pentru banca. Poate ai vrut sa zici ceva de credite neperformante… Si bancile nu s-au “dus de mal” mai dregraba pentru ca au avut grija sa creasca dobanzile si comisioanele la toate credite din portofoliul lor (de aceea Mugur Isarescu a tinut partea bancilor in ceea ce priveste “clauzele abuzive” ale bancilor – pentru ca altfel “picau” bancile”). Daca ai stii cum se respecta reglementarile bancare in ceea ce priveste provizionarea creditelor neperformante de catre multe banci … cu acceptul tacit al domnului Isarescu).

      00
    • Isarescu e cel mai mare camatar al tarii.
      Daca tu consideri camataria o rampa de lansare pentru “inalti oficiali”, parerea ta – pentru mine nu ramane decat un camatar ordinar.

      Dupa ce faci o tranzactie bancara
      sa te uiti cat iti i-a bnr-ul “taxa de protectie”

      00
    • @ Mahorcu
      Adica, banca ii dadea lu Gheorghita 5000 euro credit ==> era obligata sa puna deoparte 5000.

      GRESIT
      Daca Gheorghita 5000 euro rate restante , atunci banca punea 5000 euro deoparte .

      00
  2. ce gluma buna…

    00
  3. Ce bine ca bunica inca are pamant, parintii la fel. Si noi ne putem creste cele necesare intr-o gradina mica. OH, w8.

    00
    • Gradina ta trebuie sa fie tare misto, daca in ea creste benzina, gaz metan, electricitate, apa potabilă (da’ potabilă-potabilă, nu fantână poluată cu îngrășăminte chimice…)

      00
    • NOU
      #14

      @Lucil:am la tara o gradinita cu casuta,care pot functiona foarte bine fara benzina,fara gaz,apa potabila-potabila am intr-o fantana de 19 m adancime,din care cam 9m sunt de apa(tuburi de 1,5m),are sistem de scos apa cu lant si galeata,am recipienti care pot inmagazina in jur de 10.000 de litri apa de ploaie,lemne garla pentru sobele de teracota si boiler,incalzire apa calda pe casa(solara),celule fotovoltaice pe tot acoperisul unui grajd,acumulatori de mare putere.Pentru deplasare am bicicleta si caruta.Cal n-am,dar pot imprumuta de la vecinul,in schimbul unui serviciu de-al meu.Am cazan de tuica,in caz ca vrei ceva dezinfectant,porc in cotet daca vreau,gaini in curte,capra pentru lapte,plus 500 de buturugi de vie pentru “gresare” pe timp de iarna.Beci sub casa,afumatoare,magazie de alimente,etc.Crezi ca m-as descurca fara niciun ban????Eu cred ca da,daca nu crezi te invit macar sa vezi cum ar trebui sa arate gospodaria de la tara a fiecarui roman!

      00
    • cand ne bate ironia, oricum faraonu’ camon are dreptate poti trai foarte misto fara multe din ce zici tu acolo la tara.

      Nu poti trai complet izolat de societate, ca nu esti Crusoe sau un nebun din ala de pe History care asteapta apocalipsa prin padure cu 10 mitraliere si 2 tone de pasta de proteine.

      Dar in contextul in care societatea noastra nu isi indeplineste nici minimele atributii in conditii optime, ce asteptari sa ai de la ea in cazul unui soc sistemic? in conditiile astea ma gandesc daca nu stiau ce stiau bunicii.

      00
  4. NOU
    #16

    Si romanii ar face bank-run. Doar ca e mai greu cand ai doar credite la banca, nu si depozite.

    00
  5. Salut Vali, uiti ca si bancile au active (lichide imediat sau pe termen scurt, etc.) cu care isi vor despagubii deponentii. Adica deponentii isi solicita banii intai de la banca unde i-au depus. Acum, daca refaci calculele, situatia arata altfel. Ar fi absurd ca toti banii din depozite (pana la suma de 100.000 eur) sa mearga direct la Fondul de Garantare) .

    00
  6. Nicio banca nu poate rezista unui bank run brutal, banii din conturi nu au corespondent 100% in hartie tiparita aflata in subsolul banci sau la banca nationala.

    Altfel, ceea ce se intampla in Bulgaria miroase putin a vodka ruseasca. Sa nu uitam de asta, poate e coincidenta, poate nu
    https://www.wsj.com/articles/bulgaria-freezes-work-on-russia-backed-south-stream-pipeline-1402367680

    00
  7. eram acolo vineri cand au inceput sa curga sms-uri cu anunturi privind FIBank. Oamenii erau ingrijorati ca s-ar putea ca banca sa intre in ceva procedura speciala si se ingheata conturile pe o durata de pana la 2 saptamani. Ideea era ca sms-urile veneau pe fondul unei intamplari reale petrecute acum ceva timp cand o banca a stat blocata cca o saptamana.
    Rezultatul a fost un fel de isterie caci mergeau sa-si scoata bani pentru we si pentru o saptamana mai departe.

    00
  8. ING, bani garantati de guvernul Olandei. Atat 😛

    00
  9. In principiu Fondul de garantare a depozitelor nu-si propune sa anuleze efectul unui bank-run. In fond face deoar ce spune numele: garanteaza depozitele (pentru oameni simpli) in cazul in care banca da faliment.
    Pentru bank-run singura entitate care poate sa (re)actineze efectiv este banca centrala:
    Mecanismul e foarte simplu de inteles:
    1. Ai bani in depozite la banca si la anul o sa ai si un pic de dobanda la ei…
    2. Pui botul la zvonuri (rusesti) c-o sa dea banca faliment si de duci sa retragi banii lasand acolo dobanda pe care ai pierdut-o si comisioade de retragere pentru fraieri
    Cum nici o banca nu tine banii tai in seif – ca altfel n-ar mai putea sa-ti dea dobanda se pot intampla doar 2 lucruri:
    3A. Baca iti da bani pe care le-a luat de la banca nationala urmand sa-i dea inapoi atunci cand expira depozitul tau. Banca ramane cu dobanada si comisoanele. Tu ramai cu paguba. sau:
    3B Banca nu-ti da banii tai deci e in faliment si discuti mai departe cu Fondul.
    In principiu la faze de genul asta nu banca comerciala e tintita ci banca nationala.
    Cine ar avea de castigat daca Banca Nationala a Bulgariei nu mai are de unde da bani cu imprumut unor banci comerciale (Euro, ca leva poate sa dea oricat) Cred ca am raspuns intr-o paranteza mai sus.
    Din pacate, desi mecanismul de actiune pare simplu, interventia e destul de dificila si implica identificarea corecta a celor care au declansat criza…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.