Sictir

Mai țineți minte când toată lumea făcea mișto de noul tic verbal al vânzătorilor, ăla „cu drag”? Era o modă prin Bucale, eu am prins-o prin Timișoara în formă incipientă, dar naiba știe de unde o fi venit. Știu sigur de unde n-a venit. Din Brașov.

În ultima lună m-am prefăcut că muncesc de la Brașov, că e mai răcoare aici și stau și într-o zonă bunicică, și-am descoperit ceva interesant. Aici nimeni nu prea zice „mersi” sau ceva similar când cumperi ceva. Știți dinamica „dă-mi un pachet de cărți, unul de țigări și-un whisky – Șpe lei – poftim – mersi – și eu mersi”. Sau „cu drag” că tot era la modă. Nope, tot ce primești după este o privire plină de sictir gen „nu te-ai cărat încă?”. O singură vânzătoare amabilă am întâlnit, o fi fost drogată.

Și știu că poate-s automatisme și poate nu contează foarte mult, dar se simt, pe bune că se simt. N-or fi fost proști ăia din Horeca reală, aia de dincolo, de-i dresau pe ai noștri când se duceau să muncească să se prefacă măcar că zâmbesc, nu contează dacă e real sau nu.

Altfel, Brașovul oraș turistic blană, au dat o lege locală de-au interzis non-stopurile, pe la 11 seara în oraș s-au cam închis terasele. Și și-au tras o parcare etajată în centru unde s-a furat în așa hal încât mașina mea intră, a ta, poate nu. Fără să fie mare SUV.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

90 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 51181
    • NOU
      #2

      daca e vorba de parcarea de la Regina Maria atunci pot confirma ca NU poti intra in parcarea aia cu: limuzina cu beculete pe lateral, capul tractor, duba sau ceva model american lat si lung … in rest, drumuri bune caci este perfecta pentru atoturisme … probabil ca n- ati parcat niciodata prin parcarile “din cladiri” de prin Barcelona, Salonic sau Milano :)


      Comentariu apreciat.7118
    • puțin de misoginism lunea că, nah, început de săptămână, frustrare după we, d-astea…


      Comentariu indecis. Tu ce zici?4333
    • Dacă una din 100 știe să facă o parcare nu înseamnă că Traian e Misogin. Ce naibii mă, nu se mai pot spune adevăruri că ești misogin?
      Femeile vorbesc mult mai mult decât bărbații! Sunt misogin.
      Majoritatea femeilor nu își cară cumpărăturile făcute de ele, cu produse numai pentru ele, dacă au alături un bărbat! Chiar dacă ăla are deja cumpărăturile pentru casă și pentru el! Sunt misogin?

      Aș vrea să moară “politicăli corectu” sufletului, numai poți zice un adevăr dureros că trebuie să se simtă careva cu musca pe căciulă!


      Comentariu apreciat.8859
    • flm…

      23
    • @fisherman
      Traian a zis “femeie” nu “unele dintre femei”. daca zic și eu că bărbații sunt porci mi-am dat foc la valiză, așa că zic “unii bărbați sunt porci”, e chestie de nuanță. despre restul…deja discuția a virat pe câmpii


      Comentariu indecis. Tu ce zici?3521
    • Aidepulamea, dacă nici la un articol scris de Eftimie nu mai poţi face glume proaste, atunci unde? Panseluţelor.


      Comentariu apreciat.6327
    • Se pare că femeile se atacă ușor. Pardon, unele femei.


      Comentariu apreciat.255
    • @Traian Tot ce trebuie să faci e să continui să crezi că ți-ai luat minusuri pentru că ai zis-o pe aia cu femeile, nu pe aia cu „intră orice mașină acolo”.

  2. NOU
    #10

    Poate nu aveati dumneavoastra accent din ala bunu’ chezaro-craiesc…


    Comentariu apreciat.615
  3. Stai ca acum sar pe tine vreo 2-3 berbeci de pe aici care sunt convinsi ca nu este necesar ca vanzatorul/ospatarul sa iti vorbeasca frumos sau sa iti zambeasca.
    Aceeasi berbeci care in schimb lauda turismul din “afara” si faptul ca acolo esti tratat frumos, nu in sictir ca la noi.


    Comentariu apreciat.6411
    • la treaba cu zâmbitul n-am nicio părere pt că eu personal nu reușesc să zâmbesc așa d-aiurea nici plătită.
      dar să aibă măcar o mimică neutră. bine, ar fi de preferat să aibă o mimică amabilă, ”cu ce vă pot ajuta?!”, etc. sunt oameni care reușesc să transmită asta prin expresia feței și fără să zâmbească de zici că le-a trecut careva cosorul de la o ureche la alta.
      dar dacă nu poate transmite amabilitate și disponibilitate, măcar o expresie neutră.
      în niciun caz o expresie dezagreabilă de tip ”da’ tu ce mă-ta mai vrei”, ”ce plm/pzm vrei, nu vezi că aveam o treabă?!”, moace încruntate și nemulțumite și alte d-astea. și ar fi deosebit de plăcut să întrerupă convorbirile telefonice personale când ”discută” cu un client.
      și formulele elementare de politețe fac bine la blăniță (vorba indicațiilor lui Vali) pt orice biped de la vârsta unei minime rațiuni în sus, indiferent de domeniul de activitate.

      1112
    • Exact, nu vreau neaparat sa imi zambeasca.
      Dar macar sa nu imi dea impresia ca l-am deranjat de la ceva mai important si abia asteapta sa scape de mine.

      42
  4. Te-ai dus la moldoveni si acum ai si pretentii.


    Comentariu apreciat.7710
  5. Am mai iesit si eu din tara, pe meleaguri cu apa calda si chiar in orase “extrem de turistice”, se inchidea taraba in jur de 10-11 seara. Daca doreai sa mai stai, te invitau in interior (scoatem din schema perioda exceptionala covid care a dat peste cap totul). E, pana la urma, o dovada de respect pentru cetatenii din zonele invecinate teraselor, cetateni reprezentati de primarul ales de ei (nu de turistii dornici de distractie pe care prea putin ii intereseaza daca deranjeaza pe cineva). Chiar si cu obstacole de genul asta (pentru unii, aparent, de neconceput) numarul turistilor in Brasov creste in mod constant. Pe scurt: din punctul meu de vedere, asa arata civilizatia.


    Comentariu apreciat.5617
    • Maică-mea stă într-un oraș turistic în centru într-o altă țară, camera mea dă spre un fel de piață (cam ca aia din spate de la Aro, pentru cunoscători) care avea o parcare de 8 etaje în subteran și terase deschise unde băgau ăia cucaracha până la 4 dimineața.

      Dar dacă vrei să știi cum e în civilizație în orașe turistice, n-are orice țăran care stă în centru loc de parcare în fața casei. Are loc de parcare în centru în general, se descurcă, dar nu unde vrea pla lui cum e la Brașov.

      A, și nu sunt locuri de parcare blocate pentru angajații primăriei sau alți sclavi similari în centrul orașului, dacă tot vorbim de civilizație.

    • Ce oras e asta in care domn’ director, domnul adjunct si doamna cu parul permanent care lucreaza de 20 de ani acolo nu au loc de parcare rezervat protejat de un paznic, 60+ ani, care ridica balizele alea din plastic in fiecare dimineata si le pune la loc cand se termina programul, adica16:30.

      174
  6. Pai romanii sunt a natie demna ! Ei nu au probleme in a-si vedea salariul pe pretul unei perechi de adidasi de top din mall(1200 de lei :) ). Dar sa nu te puna dracu sa-i pui sa si zambeasca pt asa bani ca nu tine ! :D


    Comentariu indecis. Tu ce zici?259
  7. Prin Cluj încă e la modă “cu drag”

    106
    • Clujenii-s miticii Ardealului.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?5238
    • Din ce-am vazut in ultimele 3 luni, spectrul somajului bantuie la greu prin magazinele mai mici, nu supermarket-uri. Asa ca vanzatorii par mai amabili, cumva, in sensul ca nu mai vazi doar mutre acre, de parca ii tine cineva acolo legati ori ii obliga clientul sa lucreze… (E greu sa iti asumi, orice, pe lumea asta.)

      22
  8. NOU
    #24

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 3879
    • NOU
      #25

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 2355
    • @Pensionarul: pentru ca problemele tale personale – cum ar fi jobul de rahat si seful care vrea limbi in cur – nu privesc pe nimeni.

      Si pentru ca e de porc sa consideri ca un client care intra la tine in magazin de fapt te deranjeaza. Si e si mai de porc sa ii si arati asta cu fiecare ocazie.


      Comentariu apreciat.705
    • Nu știu cum e la tine Pensionarule, dar pe mine m-a învățat mama ca e frumos sa saluți: un buna ziua și un mulțumesc/mersi nu cred ca a omorât pe nimeni. Pula mea, ai o zi mai proasta asta e…o sa treci peste. Bine, la noi aici in Moldova sunt toate șansele ca împreuna cu mersi să-ți iei și un topor in cap, dar măcar a fost amabil :)


      Comentariu apreciat.585
    • NOU
      #28

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 1639
    • distanța de la lugu-lugu diabetic americănesc și ”clientul nostru stăpânul nostru” indiferent de ce bese mintea clientului până la ”ia mai du-te-n mă-ta, ce-ți trebuie țigări tocmai de la mine” este de la pâmânt la soare.
      n-am chef de pălăvrăgeli cu vânzătoarea de la supermarket, dar nici să-și verse pe mine nervii făcuți de salariul prea mic/barba-so care o înșeală/soacră/copil. niciunul din aceste aspecte nu-s vina mea.
      nici eu nu-mi vărs pe ea nervii făcuți de alții.
      și o atitudine neutră nu înseamnă că tre’ să te încrunți la mine de parcă ți-am futut ziua.


      Comentariu apreciat.382
    • Pensionarul traieste intro Romanie in care fiecare vanzatoare iti zambeste, te trateaza ca pe orice alt client si sunt bucurosi ca le aduci business. Intr-o Romanie in care clientul e stapanul si in care primesti servicii decente fara sa fii aproape scuipat in gura la fiecare colt de strada. Cand Pensionarul se trezeste din acest cosmar realizeaza ca totul e normal, ca in Romania esti tratat cu scarba foarte des (sunt si exceptii) si customer service-ul e cel mai prost din Europa. Rasufla usurat, era doar un vis.

      133
    • @Pensionaru – hai sa nu mai negam evidenta – toti ne dorim sa vedem un zambet, caldura si buna dispozitie. Cand te intalnesti cu un prieten/mergi in vizita ti se zambeste, esti luat in brate si nu “vezi ca acolo e berea, fa ce vrei, eu ma uit la meci”.
      De aia zambesc si aia de la stiri si peste tot, e o chestie fireasca.
      Exact ca si deschisul usii unei femei sau cedatul locului unui om in varsta.

      153
    • @Raphael, pensionarul traieste in Franta unde “customer service-ul e cel mai prost din Europa”. Crede-ma, stiu ce spun, CS in Ro e parfum de primavara.

      @Bigbear, e posibil sa ai dreptate pe fond, eu unul nu-mi doresc sa vad zambeste fortate pentru ca asa vinzi mai bine pentru ca “oamenii apreciaza un zambet”. eu apreciez ca oamenii sa fie naturali cu mine chiar daca asta inseamna ca un amic sa-mi zica, “vezi ca berea e in frigider, ia-ti de acolo”, nu ma supar, e prost dispus si aia e.

      asa si cu angajatii, le ceri mamelor obosite si tracasate cu probleme economice, familiale, etc, sa-ti zambeasca tie fals ca sa te simti bine. asta denota lipsa de empatie, fiecare se comporta cum simte.
      unii sunt pe droguri mereu si-s veseli tot timpul, altii nu.

      eu n-as putea niciodata sa lucrez in vanzari si sa fac pe falsul cu un zambet cat usa caci prinde bine, “da-te-n carici, vrei produsul asta, bine, nu vrei, ura si la gara”. nu trebuie sa zambesc pentru ca un client sa vrea produsul meu.

      716
    • “Clientul nostru, stapanul nostru” e o dovada de imbecilitate.
      Daca auzi asa ceva intr-o firma, atunci:
      – managementul e format din imbecili. Daca e stapanul tau, da-i pe gratis ce vinzi.
      SAU
      – angajatii sunt imbecili. Trebuie sa ii convingi sa fie amabili cu clientii
      SAU
      – managementul si angajatii sunt imbecili

      Expresia e “clientul e in centrul activitatilor noastre”.
      Un vanzator trebuie sa fie amabil, serviabil si mai ales sa nu lase potentialul client sa plece cu bani din magazin. Si mai bine ar fi sa il transforme intr-un client ce cumpara repetitiv.
      E mult mai greu (efort + costuri) sa aduci un client nou, decat sa menti actualii clienti.

      Intr-o piata competitiva, in care preturile competitorilor sunt sensibil egale, diferenta o fac serviciile oferite.
      Amabilitatea vanzatorului poate face diferenta intre a vinde si a nu vinde.

      02
    • NOU
      #34

      Da, sunt convins ca asa a gandit si Steve Jobs cand a scos IPhone)ul. Sa punem clientul in centrul activitatii Apple, nicidecum “sa le dam prostilor ceva atat de nou incat se vor umezi instant la gandul ca nu s-au gandit niciodata ca ar putea sa-si foloseasca degetele si pentru altceva decat scopit in nas”. Il durea pe Jobs fix in cur de clienti.
      Asa si cu vanzatorii, daca Mega Image ar fi singurul lant care ar vinde rosii cu gust din alea de musti din ele goale dupa ce le-ai pus niste sare, nu s-ar mai uita nimeni la cum ii intampina vanzatorul.
      Asa, daca tot gasesc produsul ala si la mega si la lidl, cora; auchan si altele, atunci de ce sa nu-mi gadil un pic orgoliul scaldandu-mi coaiele in supa vanzatorului “cerandu-i” sa fie deosebit de amabil cu clientul, adica cu mine.

      02
  9. Acum mai mult de 20 de ani de cand am venit in Brasov asta mi-a atras atentia. Ca vanzatorii spuneau multumesc! dupa ce ai cumparat de la ei. Eu cred ca a mai ramas acest obicei. Insista!

    137
    • culmea ca si eu acum 8 ani am fost uimit de cat de amabili erau cei care serveau la magazine/fast fooduri in brasov. pe de alta parte chelnerii de la aro palace se vedea ca erau din perioada comunista :)

      74
  10. ”Să ai poftă!” :)

    95
  11. Bun venit in capitalism. Fiecare cu aia a ma-sii, de aia nici nu se mai saluta vecinii intre ei mai nou, nu le pasa, fiecare in bula lui


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1220
    • vecinii nu se mai cunosc între ei. :)
      după 9 ani nu-mi cunoșteam toți vecinii de la toate etajele de pe scara pe cale locuiam. cât despre restul de 5 scări ale blocului, Domnul cu mila!
      dar pt că mama m-a învățat să fiu politicoasă îi salutam pe toți ăia pe care îi întâlneam în și pe lângă bloc. :)

      182
  12. La o concluzie asemanatoare am ajuns si eu odata reintors acasa din UK (cu vreo 3 luni de carantina prinse tot acolo). Sunt interactiunile astea umane mici care iti fac ziua sau ti-o strica iar pandemia asta parca a scos ce e mai bun respectiv mai rau din oameni. Chiar eram putin confuz in legatura cu daca sa raman sau nu in UK dupa ce termin facultatea iar in lunile asea m-au ajutat sa iau o hotarare (pornind tocmai de la astfel de micro-interactiuni).
    Se introdusese carantina de vreo 2-3 saptamani si lumea era destul de confuza si panicata. Ma trezesc intr-o dimineata cu batai in usa, deschid si vad 2 pakistanezi inarmati cu plase. Imi dau si mie una, ma intreaba una alta de sanatate, imi ureaza o zi buna si pleaca. Erau de la mica casa de rugaciune musulmana pe care o aveam in capatul strazii. Facusera pachete de alimente pentru intregul cartier (nimic extravagant, niste chestii de baza) si trecusera sa le distribuie. Niciun Allah invocat, nimic religios, un gest simplu de solidaritate de la comunitate pentru comunitate (in care am fost si noi integrati chiar daca suntem o casa exlusiv de studenti).
    Tot in ideea asta, ceva de dinainte de pandemie, prin februarie mai exact. Urma sa am interviu pentru jobul din anul meu de practica. Venit de la facultate din nordul Angliei, pentru prima oara in Londra, companie foarte mare, ma simpteam destul de coplesit si incepusem sa-mi chestionez putin existenta. Cum stateam asa timorat in metoru, vis-a-vis de mine un tip pe la vreo 50 de ani ma vede si intra in vorba cu mine. Ma intreaba daca am interviu ca ii pare ca nu sunt prea in apele mele. Ii raspund ca da si cum aude asta imi zice sa-mi dau jos cravata sa mi faca el nodul mai bine. Mi l-a facut, mi-a urat multa bafta si a lasat acolo un eu care in loc de toate emotiile alea simtea brusc ca exista si pentru el un loc in toata Londra aia mare si aglomerata (am luat si jobul intre timp btw. :) ).
    Ajuns in tara m-am lovit iar de acelasi sictir, nepasare colectiva si atitudine de “sa-mi fie mie bine, lasa-i pe restul” si nah… mi-am raspuns la niste dileme din mintea mea.
    Cum zicea si Eftimie, sunt toate aceste actiuni umane simple, care nu necestia mare efort din partea nimanui si care pe moment creaza niste momente de binedispunere dar in timp construiesc comunitati unite si stau la baza unei societati sanatoase.


    Comentariu apreciat.8112
    • Londra e mare și plina de indiferenta. Dacă ai avut tu bafta de acele doua chestii sa nu crezi ca asa e în general.
      O sa mai spun o data ce am zis într-un alt comentariu: eu am vorbit cu oameni în vârstă, londonezi de minim 4 – 5 generații ( si eu eram la fel de entuziasmata după câteva luni de trăit acolo) care mi-au spus ca oamenii s-au schimbat complet și ca în general se afișează o mască zambitoare, insa mai toți sunt plictisiți, triști, frustrați și ca viata în Londra e de rahat pe termen lung. Și ca toți sunt ținuți într-o lesa invizibila.
      Și asa e…insa când ești student sau nou venit, nu vezi chestiile astea.
      Eu am fost bârfita pentru ca am fost angajata în defavoarea unora care făceau voluntariat acolo de peste sase luni. Le-am auzit pe “dnele” care cu doar 5 minute în urmă îmi zâmbeau și erau numai miere, cum susoteau ca de ce domle sa ma angajeze pe mine, ca nu e normal. Cum am apărut în usa, au tresărit nițel și brusc și-au reafisat zâmbetele obișnuite și hihihi-urile. Never ever nu as fi crezut sa facă asa ceva. Jucau un teatru incredibil de bun. Vecinii in loc sa bată la ușă ca bă, v-au împrăștiat vulpile tomberonul prin gradină, l-au sunat pe proprietar sa ne reclame. Vecinii care locuiau peste drum, nici măcar ăia de lângă noi. Deși ne mai văzuseră când veneam acasă si știau ca suntem un cuplu deci nu era pericol de nimic.
      Cam ăștia sunt în general englezii, cel puțin londonezii…
      Am fost pe minim 3 grupuri de expati și din toate am ieșit fiindca ma scarbeau cu caracterul lor josnic.
      In fine, știu ca n-are rost sa iti explic eu asa ceva. Zic doar sa nu te mai încrezi atât de repede în ceea ce vezi și mai ales în oameni.


      Comentariu apreciat.359
    • In tari sarace ca Ro, resursele sunt atat de limitate ca, daca vrei sa mananci o paine, trebuie sa o smulgi de la gura altuia, ca nu ajunge pentru toti. De aia oamenii sunt egoisti si nu se ajuta.
      In alta ordine de idei, daca pakistanezii aia nu iti dau porc in plasele alea e cam discriminare si incercare de convertire religioasa.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?927
    • @Ioana

      Iti inteleg comentariul si nu pot sa contrazic experientele tale personale traite acolo. Prin comentariul meu nu am incercat sa generalizez si sa spun ca in UK curge numai lapte si miere pentru ca nici acolo nu e chiar asa.

      Vorbim aici insa din niste perspective probabil diferite. Ceea ce urmeaza sa spun mai departe se poate sa nu ti se aplice si nu imi doresc sa te atac din niciun punct de vedere. O sa expun doar niste pareri personale.

      Am observat ca atat in Anglia cat si in alte tari din vest exista o diferenta clara intre romanii care vin acolo pentru joburi de blue colar si white collar. Diferentele provin in principal din refuzul si dificultatea in adaptare. Cei mai multi romani veniti in Anglia vin aici cu obiceiurile de acasa, tot pe facut o combinatie, tot pe dat muzica in blana, tot pe afumat juma de strada cu grataru. E o atitutdine generala de “ia mai da i in… de prosti si pe astia ca stiu eu mai bine”. E normal ca atunci cand asa zicem ca ai un grup de asfel de indivizi care locuiesc pe strada ta, tu neavand nicio alta interactiune cu acea nationalitate sa iti formezi o impresie neplacuta. Am prieteni foarte buni carora inainte sa vina la facultate parintii le-au mentionat special sa stea departe de romani tocmai pe astfel de considerente.

      Cat despre senzatia claustrala pe care UK ul ti-o poate conferi asta e cu dus si intors. Totul e construit pe reglui si principii care da, de multe ori noua ca romani si daci liberi ne par absurde. Ca si persoana care a avut insa multe “first-uri” acolo (mutat singur, job, facultate etc) pot spune ca am ajuns sa le apreciez because after a certain point discipline means freedom.

      225
    • NOU
      #44

      Si dealerii iti dau prima doza pe gratis. Dupa aia mai vedem, mai povestim, mai vino pe la noi pe la mosque sa vezi ce bine e…

      26
  13. Câinii și vânzătorii simt omu’ rău.


    Comentariu apreciat.924
  14. de aia eu prefer destinatiile turistice de nisa. Urmatorul city-break pe whislistul meu e in Calarasi, supranumit si Steaua Sudului, un hidden gem veritabil.


    Comentariu apreciat.585
  15. Eftimie, poate ai tu așa o față mai de sex offender, și s-au gândit să nu te încurajeze…


    Comentariu apreciat.394
  16. Eu am luat-o prost de tot din UK si la ORICE miscare putin gresita prin magazin, zic “scuze”. Trec prin fata cuiva, scuze. E carutul prea in dreapta, scuze. Scuze scuze scuze.

    Nu mai zic de buna ziua, o paine va rog, si o punga va rog. Multumesc, o zi buna etc.
    Imi iau niste priviri prin tara de parca’s alien. M-am molipsit rau de aici. :)


    Comentariu indecis. Tu ce zici?3113
    • Cu falsitatea cum stai… Tot ca ei, tot ca ei ?


      Comentariu indecis. Tu ce zici?1532
    • Ioana, probabil ai stat /vorbit cu persoane care au stat ca majoritatea prin nord pe undeva, sa stii ca UK nu inseamna doar Londra/Manchester/Coventry. Nu intru in polemici ca nu are rost.

      166
    • PS: nu, nu sunt unu’ de tot pupa in cur vesticii, de fapt luna viitoare ma intorc definitiv in tara cu sotia si noul nascut si abia astept :)

      134
    • Ti se pare ca am spus ca UK egal Londra sau ce ai mai zis tu pe acolo? Nici nu am menționat în cazul comentariului tău unde anume am stat.
      Părerea mea despre falsitatea acestora este bazata 40% pe cele văzute acolo, da, în Londra + câteva orașe vizitate, și 60% pe cele văzute pe grupurile lor de pe Facebook. Care de altfel sunt mult mai grăitoare, fiindcă în viata reala n-aș fi avut ocazia sa interacționez sau sa observ atâția briti.
      Hai sa mai dau un exemplu, ca na, de obicei îmi place sa îmi și argumentez părerile.
      Am dat 300 de lire pe o activitate de 7 ore. Aia cu care vorbisem prin mail, știa ca suntem din România. Evenimentul oricum era doar pe baza de rezervare și locuri limitate. Toate bune și frumoase vaai cheers mate, vaaai ce frumos, ne râdem, ne glumim, see ya mate, t’was wonderful meeting you, don’t forget to leave a review… Ajung acasă, dau review…
      Peste câteva zile primesc un mail, dat tuturor participanților din acel weekend, în care respectivii erau rugați sa voteze experienta lor, sa poată urca în clasament pe TripAdvisor unde….fuseseră întrecuti de niște nenorociți de români care aveau o ferma de alpaca pe langa ei.
      Și mai spunea ca sigur aia și-au rugat prietenii sa ii voteze, excluzând automat posibilitatea ca oamenii pur și simplu sa fi avut mai mare succes doar pentru ca erau romani și ca ne roagă sa le lăsăm review de 5 stele ca să le dea ei praf nenorociților care se mutasera pe teritoriu britanic.
      Proasta uitase ca ne aflam și noi pe acolo… Bai și oamenii când vorbeau cu tine te jurai ca sunt ‘ăi mai sinceri de pe planeta. Am avut o dezamăgire crunta cand am vazut acel mail.
      I-am răspuns ca oricum eu deja le lăsasem review, spre deosebire de conaționalii lor, care posibil sa fi fost prea preocupați cu ceaiul de ora 5, dar care cu siguranta își vor găsi eventual timp… Nu și-au găsit. Din 40 de participanți au lăsat review 5. Ea a zis un politicos mersi dar nu a avut bunul simt sa își ceara scuze.
      Ei uite de aia și de multe altele ii consider un popor extrem de fals. Politicos, dar fals.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2012
    • Daca’l pui pe englez la munca le dispare zambetul ala, te duci intr-un lidl intr-un oras pur british cu angajati british sa vezi daca mai auzi vreun sorry pe undeva. Oameni sunt peste tot dar la ei sa minti si sa furi e ceva normal iar rasismul si xenofobia se manifesta un pic diferit, se simt superiori celorlalti, putini se uita la meritele tale si majoritatea te privesc cu mila ca esti poor estearn-european sau poor indian/african desi jegul la ei il iei cu degetul din magazine sau fast-food

      1110
    • @Ioana, ah am inteles, stii de pe grupuri si din (cum spuneam) Londra. E ok.

      57
  17. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 1638
    • nu soro, dar dacă eu, clientul, spun ”mulțumesc” că mi-a dat/vândut produsele alea, ar putea să zică și el/ea ”cu plăcere/cu drag/ceva” că nu-i cade limba.
      pt că dacă se încruntă tot timpul la mine de parcă l-am întrerupt de la partida de sex cu visul vieții lui/ei și vânzătorul de la magazinul de alături e amabil (și prin amabil înțeleg un minim de politețe și ajutor, nu să fie preș la picioarele mele) o să mă duc numai la magazinul de alături. iar șeful lui, fie o să treacă el însuși la tejghea, fie o să închidă șandramaua și-n oricum ar fi, o să-și piardă jobul.

      154
    • acel multumesc nu ii mareste nici lui salariul, nici tie sanii. dar poate sa va faca ziua mai buna amandurora. daca umbli mai mult prin tara vei observa ca exista zone unde oamenii sunt mai agresivi unii cu altii si altele unde sunt mai toleranti. e simplu de vazut din masina chiar, direct in trafic. ex timisoara vs craiova. si dupa ce cativa oameni sunt amabili cu tine vei avea impulsul sa fii si tu amabil cu altii.
      putem fi saraci si semi-multumiti sau saraci si rai. iti recomand ‘izolati in romania’, vei vedea oameni saraci si care stiu ce inseamna omenia si sa fii multumit cu putin.

      224
    • @AB: nu ii cade gura, da’ cu siguranta nu imi e dator cu un multumesc; cum zicea cineva mai sus, in locul unui multumesc fals prefer o fata neutra/acra sincera. nu vorbesc de aici de situatiile in care vanzatorul e cioban si imi vorbeste fara respect, vorbesc strict de o discutie de genul ia tigarile, mersi, pa. si ok, daca vanzatorul are o zi proasta asta e despre el, nu despre mine deci nu am de ce sa o iau personal

      @mst: da, stiu ce zici vav de cum “se ia” amabilitatea, dar nu trebuie sa se ia la toata lumea; eu percutez mai greu la treaba cu #positivevibesonly, tocmai pentru ca viata nu e pe pozitiv cand si cum vrem noi
      fyi: umblu foarte mult prin tara si am vazut aproape toate episoadele emisiunii despre care vorbesti, dar iti multumesc ca ai adus aminte de asta, poate mai vad si altii

      29
    • avand in vedere ca lucreaza cu publicul cred ca intra chiar daca nescris in “job description”, daca eu ii trec pragu’ imi e dator sa nu imi futa zenu cu sictiru lui acru ca nu e datoria mea sa il consiliez ca trebuie sa isi schimbe jobu sau sa ceara o marire, chiar daca de obicei nici dupa marire atitudiena nu se schimba.
      Practic unii nu sunt facuti sa lucreze cu publicul, am dat de chelneri impecabili dar erau absenti si altii plini de caldura autentica si se vedea ca le place ce fac, si de nesimtiti.
      Eu am in obicei sa spun buna ziua si multumesc, ma gandesc ca nue atat de greu pt ei sa faca la fel asa ca un minim.

      42
  18. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 747
    • Vezi ca intelegi tu gresit. “N-ai pentru ce”-ul ala (sau “pentru nimic”) inseamna ca te-au ajutat dezinteresat, fara sa astepte neaparat un “multumesc”. E o forma de politete care inlocuieste (daca vrei si poti) ” cu placere”, “cu drag”, “n-a fost mare lucru” etc.


      Comentariu apreciat.514
    • @dax – forma aia e fix identica cu “au rien” din franceza, probabil a fost importata in trecut.

      52
    • Vrei sa spui “de rien”, forma familiara de la “cu placere” sau “pentru nimic”. Altfel, exprimarea politicoasa este “je vous en prie”.

      42
  19. Am văzut chestia asta hăăt prin 2000. Venit prima oară înapoi în țară, am luat niște flori și după vreo 3 ani pe-afară având reflexul de “eye contact” + “thank you”, i-am zis omului ’mulțumesc’. Deja se uita-n altă parte, parcă-mi vânduse droguri la negru, nu flori în centru. Din păcate e exact la fel și-acuma. Ce manea: ’fie pâinea cât de rea tot mai bună-n țara mea’ :) really?!? Deci nu servicii, nu străzi, sărăcie+conțopism+kitsch peste tot, măcar să fie un ’vibe’ social mai de Doamne-ajută. Nu, tată!, lumea e veșnic țâfnoasă, cu mofturi de lorzi și bătându-se cu cărămida-n piept că sântem moțul la orice.
    Exemple prin comentariile de-aici: că nu-i chiar așa, că Eftimie e așa-și-pe-dincolo, că așa e și prin alte părți, că pe-afară nu-s sinceri (da’ ce plmea vrei, sărut franțuzesc?), că ba nu!-el știe un loc mișto, că ce jmeki sântem noi (de ce să mai spun mulțumesc dacă și-așa răspunsul e ’n-ai pt ce’) etc etc. :(


    Comentariu indecis. Tu ce zici?259
  20. Fac frecvent cumparaturi de la Mega Image si Auchan, incat am ajuns sa stiu vanzatoarele , din vedere bineinteles, nu iesim la bere impreuna. Sunt vreo doua , trei vanzatoare care au o amablitate si o politete iesita din comun.Iti raspund frumos ,te ajuta sa iti pui cumparaturile in punga, de astea, deja le stiu si incerc sa merg la casa de marcat unde se afla una din aceste vanzatoare.In antiteza exista restul de vanzatoare acre si nepoliticoase care iti arunca priviri pline de ura si sictir, e magic.
    Nedumerirea mea este de ce unele , putine intradevar, pot fi atat de amabile si altele niste scorpii nefutute !? Pentru ca toate sunt la fel de muncite si prost platite si probabil mai mult ca sigur ca nu este nici una vreo milionara in euro care nu are ce face acasa si se distreaza ca vanzatoare la Mega. Mai tine si de calitatea omului ,de genetica lui, care este de cacat si ramane de cacat indiferent de nivelul scolilor absolvite si al banilor pe care ii detine.


    Comentariu apreciat.435
  21. #ardeleni

    312
  22. Solutia e simpla, procent din vanzari la salariu. Daca esti vanzator si vezi unul caruia ii place un zambet si o vorba buna atunci da, inveti sa o faci, plm, adica poti sa dresezi un cal sa rîdă si tu nu poti sa faci putina actorie de 2 lei? Daca il vezi pe pensionarul ii spui hai ia-ti astea de aici si iesi in plm mai repede afara, pt ca sti ca nu se supara.

    46
  23. la mine in zona e o cofetarie/brutarie la care toate angajatele zici ca au ceva bagat in fund. desi imi place painea de acolo, ezit sa merg doar de scarba de a interactiona cu ele. si toate sunt asa, nu stiu daca au invatat una de la alta sau asa au fost selectate. se observa imediat in contrast cu restul magazinelor unde fie sunt amabile, fie macar sunt neutre persoanele care te servesc.
    deci ori le angajeaza in special asa, ori patronii sunt tembeli

    133
    • De unde stii ca nu au ceva la propriu bagat in fund? Nu e bine sa judeci alte persoane dupa standardele tale.

      69
    • cred ca poti judeca si singur ca e o figura de stil si ca nu cred ca au mers patronii la spital la sectia de gastro sa vada cine a facut colonoscopie sa le ceara cv-uri pt angajare.
      e vorba de mai multe persoane, toate la fel de acre/agresive care par condamnate la locul de munca.
      ma mir ca nu cunosti conceptul, as zice ca mai degraba faci parte din aceeasi categorie si comportamentul asta ti se pare normal, ca altfel sigur sesizai si tu cand intalnesti astfel de oameni.

      43
    • Poate că pâinea de acolo nu are gust până nu stă un pic și în fund.

      De care îți place: franzelă sau de-aia împletită?

      22
    • :)))
      cu seminte

      22
  24. NOU
    #80

    Nu-ș prin care parte a Brașovului ai fost, dar eu primesc mulțumescuri frecvente. Că e vorba de hypermarket sau magazinul de cartier sunt chiar frecvente. Și nu stau aici decât de 40 de ani :)

    176
    • @Eftimie, poate că el lasă măruntu’ ăla de 35 de bani şi de aia primeşte multe mulţumescuri :)

      67
    • NOU
      #83

      Mi se pare clar ca lumina zilei. Dacă cineva îți spune că el pățește altfel decât pățești tu, e minciună. Doar toți trebuie să avem mutre acre și aere de superioritate căpătate la bucurești. Depinde mult și cum îi vorbești. Am văzut și eu multe mizerii care intrau în magazin, se duceau la casă și cereau un pachet de țigări, deși era coada de 4-5 persoane. La jeguri din astea e și normal să te uiți urât și să aștepți să se care din magazin pentru că împut locul.

      163
    • În cazul tău particular, nu e prima oară când minți pe-aici, ți-am mai atras atenția. N-ai de ce să te enervezi dacă după câteva minciuni prima reacție e să-ți zică cineva că ești mincinos.

      Apoi, și eu sunt brașovean și cunosc exact formulările pe care le are un brașovean când minte. O faci doar din reflexul de a te arăta superior, pentru că ești.

    • NOU
      #85

      Încurci persoanele.

      32
  25. De multe ori este vorba despre lipsa celor 7 ani dar şi despre alegerea meseriei pentru că nu toată lumea poate să zâmbească opt ore pe zi pentru că aşa cere fişa postului.

    33
  26. “Oare cu ce pot să vă ajut?” la bănci. Te kkci pe tine când stă cu masca pe gură, mai e și paravanul ăla …și clientul nu aude. “Oarecucepotsăvăajut?” se transformă instant în “POFTIȚI!” Normal, se termină în “cu drag”.

    05
  27. Pasul unu: Ne suparam ca nu ni se multumeste
    Pasul doi: Ne suparam ca ni se spune “Cu drag”sau “Merci” si nu exact forma pe care o consideram NOI personal acceptabila.
    Ce ne mai place sa ne tragem pe c*r..


    Comentariu apreciat.333
  28. Era o “vorbă” pe vremuri: vorba dulce mult aduce. Dar na, acum suntem în democrație, am uitat toate cele bune. Din păcate.

    42
  29. Nu am bagat de seama treaba asta pana acum. Ieri am ajuns in Bv tot asa, sa lucrez de aici pentru ca e mai racoare si pentru ca se poate. Citind articolul am devenit mult mai atent la magazine, e drept ca nu pot generaliza dupa doua zile, dar toata lumea pe unde am intrat a salutat politicos. La fel si acum o luna cand am mai stat aici, de la carciumile din centru pana la casierii de la supermarket.

    12

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.