De ce este educația sexuală la copii o problemă

Cum văd eu situația, ca tată și ca om care a terminat un liceu pedagogic și are cunoștințe peste medie în domeniul educației.

Educația sexuală ar trebui făcută acasă. Nu ar trebui să fie treaba statului să îmi învețe copilul ceva atât de personal. Eu îmi cunosc cel mai bine copilul, ar trebui să afle de la mine cum stă treaba, nu de la cine știe ce profesor.

Și aici apare problema. Minim 50% din părinți nu sunt ca mine. Îi văd la ședințe. Hainele alea nu mă impresionează. Văd la ce dai share. Minim 50% din părinți sunt MLM-iști, panicarzi, conspiraționiști, antivacciniști, rasiști (avem în clasă o fetiță din China) și alte minuni. Minim 50% nu au citit o singură carte în ultimii ani. Sunt membri funcționali ai societății, dar nu ai vrea ca viața sau educația ta să depindă de ei.

Și știu și ei asta. Și știu și restul de 50% asta. De aceea e o idee bună să predai educația sexuală în școli. Doar că…

Minim 50% din cadrele didactice sunt la fel. Fani Cocoon, antivacciniști, chem trails, 5G și alte minuni. Vă rog dați share la acest articol. Fă, în morții mă-tii, tu rupeai ușa să te vaccinezi și acum ne rogi să dăm share la articole despre cum vaccinele e rele? Și așa mai departe.

Și nu poți să le zici în față că sunt dobitoci, că așa ajunge copilul vostru să ia 6 la materia lui (înțelegeți schema, e supărat că l-am făcut subtil imbecil și n-a avut argumente să-mi răspundă, așa că s-a răzbunat cum a putut, așa că am făcut un drum la școală să discut cu el prietenește că nu e ok ce face, și s-a rezolvat).

De asta nu e bine la nici un fel. Nici la școală, nici acasă.

 

film-good-kids

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

136 comentarii

  1. Eu as face educație sexuală pentru copiii timizi.
    Pentru că am văzut extrem de mulți oameni (jumătate din câți cunosc, in special băieți) care au o problemă în a intra in vorbă cu o fată.
    De fapt… ce zic eu e educație sexuală? E… ce e? Ei, ore din astea ar trebui la școală. Opționale. “Timizii anonimi”, la liceu.
    Cred că foarte multe frustrări sexuale ar dispărea dacă ar fi ore de acest fel la licee. Mulți oameni ar putea fi/deveni normali mai devreme.
    Psiholog la școală, cabinet de psihologie școlară, ore de “vorbit cu elevii”, ore particulare la cabinet, pentru elevii mai închiși în ei.
    Cred că jumătate din problemele adolescentului sunt de natură sexuală (pubertate, doh!).

    Indecis. Tu ce zici?2016
    • Nu există “băieți timizi” doar insuficient de “bazați” pentru ce afișează.

      Dacă arăți destul de bine, ai destui bani sau ai destul spate nu contează cât de timid ești că se vor băga (măcar unele dintre) fetele (și mai târziu femeile) interesate în seamă singure.

      Un băiat urât și gras, sărac și fără “spate” va fi vazut ca un dubios libidinos indiferent de câtă stimă de sine are când se bagă în seamă cu o fată.

      Indecis. Tu ce zici?1221
    • Nu e nevoie de curs la școală pentru asta, există deja http://www.reddit.com/r/TheRedPill/

      13
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 57222
    • Care e legătura? Vorbești de parcă ăia care nu au copii n-au fost niciodată copii.

      Comentariu apreciat.16439
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 41134
    • poate o fi o legătură între cele 2? gen puțină educație le-a dat șansa să decidă singuri dacă vor sau nu copii în loc să se iepurească la nimereală? întreb și eu, nu știu, nu sunt de aicea…

      Comentariu apreciat.8812
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 20131
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 31212
    • Davko, daca ar veni fiica-ta sau fiu-tau acasa plin de gonoree (cazul fericit, ca se vindeca) sau de HPV (cazul nefericit, ca e rusine sa faci vaccin) doar pt ca nu are habar ca astea exista, te-ai simti bine?
      porneste de la premisa ca hormonii, cu sau fara educatie din scoala, tot tropaie in pre-adolescenti. deci vor face sex fix cand vor vrea.

      Comentariu apreciat.12218
    • Si un profesor de istorie poate tine o lectie despre racism, fascism si holocaust fara ca sa fi fost evreu deportat.

      Comentariu apreciat.12812
    • @Davko, astia care nu au copii au fost si ei copii sau s-au spawnat direct adulti, trecand peste etapa aia cu hormoni si cu dorinte pe care atunci le descoperi?

      Comentariu apreciat.5012
    • Aseară, o nebună a urlat la mine pe stradă că nu-i dau brichetă. Nici măcar nu fumez.

      Era cu copilul.

      Comentariu apreciat.709
    • Cum ai aparut tu sa comentezi dar nu ai IQ.

      28
    • Bai, si io vorbesc tot din experienta de fost copil… si vad ca toti astia de pe-aici o dati cu boli, cu sarcini, cu plm….

      Noua cand eram printr-a 6-a au veni niste gagici la scoala si ne-au povestit cum e faza cu danse-ntransa, da’ asa intr-un fel asa de academic de ne-am suparat ca ne-a scos de la fotbal…Baietii de ingineri aveau dial-up acasa, infractoare era pe tarabe, stiam cum e treaba…si oricum sex nu facea vreunul ca sa ne pese de prezervativ.
      Aia era pentru baietii mai mari.

      Eh…in acelasi timp la tara aveam pe una de vreo 11 ani in grup despre care mi-am dat seama mult mai tarziu rememorand chestii….ca o mai lua unchi-su’ la deget din cand in cand cand o ducea “la garla la scaldat, ca s-o spele bine”
      Doar ca ea nu poseda nici vocabularul necesar si nici nu stia ca nu e ceva al dracului de gresit cu asta….
      De altfel nici noi…ca boss, sexul e pentru alea cu tate mari si baietii cu muschi, nu pentru Ancuta mica si schiloada.
      Drept urmare la momentul ala am privit toti povestea ca pe “iute si pe asta, nu stie sa se spele, hahaha”.
      Ca deh, nu e ca si cum vorbeam de pericolul asta acasa sau le scoala…pedofili era pentru noi un civant folosit la stiri sa defineasca belgienii.

      Oricum la 14 ani era deja bortoasa cu un tractorist de 21 si mutata din sat. Big win!

      De-aia mi se pare mie ca intre educatia sexuala si aia sanitara diferenta ar trebui sa fie aici…
      Nu e ok sa te convinga un pustan cu alcoolul si sa te cheme pana afara si nu e ok sa te spele unchi-tu la garla.
      Pericolul nu sta numai in HPV si sarcini nedorite iar pedofilii nu sunt toti belgieni.

      Dar da..n-am puit inca…ar trebui sa ma abtin.

      Comentariu apreciat.1767
    • @Davko Pune un link cu CV-ul ca să știm unde ai voie să-ți dai cu părerea și unde nu.

      Comentariu apreciat.337
    • Înseamnă că nu ați citit revista de cultură generală, de mare angajament și țâțe Plai cu Boi.

      115
    • @Davko doar fiindca n-ai stiut sa ti-o scoti la timp sau sa folosesti prezervativul nu inseamna ca esti mai elevat ca altii, chiar din contra

      1310
    • E vorba de relația dintre copil-parinte. E un subiect, care trebuie abordat treptat în funcție de etapele de înțelegere și de dezvoltare a copilului, plus mediul din care provine. Altfel vorbești despre sex cu un copil, ai cărui părinți au o gândire mai libertina și nu l-au ferit de acest lucru și altfel vorbești cu un copil cu părinți mai conservatori, care a fost ținut cat mai departe de acest subiect. Sexul e un subiect intim și sensibil emoțional. Nu poate fi predat unei clase întregi după un manual sau niste slide-uri. Din câte știu la biologie se învață despre sistemul reproductiv și bolile cu transmitere sexuală. Cred că mai bine ar fi instruiți părinții să vorbească despre educație sexuală.

      911
    • Eh?
      Eu stiu ca sunt dobitoc, de aia vreau ca macar copiii mei sa invete ceva de la oameni mai ok ca mine la predat/stiut chestii. De aia am pretentii de la invatatori / profesori. Stiu ca nu toti sunt ok, dar o sa fac ce pot ca ai mei sa fie intr-un loc macar OK. Nu exista perfectiune, dar macar sa aiba o sansa.

      Altfel, care e faza? Sa nu fac nimic, ca oricum nu e bine.
      Doar ca stiu sigur ca acasa n-o sa fie ok, dar macar la scoala e doar posibil sa nu fie bine … deci, why not.

      135
  3. O educatie sanitara ar fi indicata care sa cuprinda si cea sexuala. O educatie care sa le spuna viitorilor adulti cum functioneaza un vaccin, cand se ia un antibiotic, ce boli urate poti lua daca nu speli fructele si mainile, cum sa te speli pe dinti, de ce sa apelezi din timp la medic cand te doare ceva, d-astea.
    Altfel generatiile care vin vor fi la fel de idioate si bolnave ca si cele de acum sau din trecut.

    143
  4. “Și nu poți să le zici în față că sunt dobitoci, că așa ajunge copilul vostru să ia 6 la materia lui”

    Stiu de un profesor de istorie la liceu, care are si o firma de scoala de soferi. Copii care au implinit 18 ani si nu se inscriu la el al firma sau se duc in alta parte, toti au cate 2 – 3 note mai mici la istorie, in general.

    Comentariu apreciat.576
  5. Vali, uiți încă un lucru – avem foarte multi copii crescuți de bunici/rude pentru că cel puțin un părinte e la muncă în străinătate.
    Asta pe lângă mai mult de jumătate care nu au luat bacul (problema cu rata de promovare la bac nu e recentă, cam același lucru se întâmpla și în comunism, doar că mare parte din oameni respectivi primeau o calificare) și în mod cert nu sunt calificați pentru a face orice fel de educație (copiilor lor sau altora).
    Așa că educația pentru sănătate (că despre sex ar trebui să fie doar o parte nu toată; ar trebui să cuprindă chestii gen spălat pe mâini, dinți și la pizda, noțiuni de alimentație, samd) făcută de profesorii de căcat din școala românească e mai bună decât nimicul făcut acasă. Oricât de trist sună asta.

    104
  6. Eu cred ca romanii in general au o atitudine foarte ciudata despre sex. As zice ca e influenta biserici in societate, dar pana la urma motivele sunt irelevante.
    Pentru majoritatea coplesitoare a adultilor din romania, sexul e un subiect tabu sau “murdar” si ma gandesc aici la cei din orase mai mari, unde situatia e un pic mai ok. Pe la sate / orase mici nici nu imi imaginez cum arata lucrurile.

    Si nu, nu e pt. ca sunt prosti, antivaccinisti, rasisti, etc. Sigur, o parte sunt, dar chiar si cei “normali” stau prost la capitolul asta. De asta la noi inca discutiile despre viol includ remarci destepte gen “Daaa cu ce era imbracata? Lasa ca sigur a facut ea ceva. Eh lasa ca toate zic nu, dar pana la urma le place.”

    As zice si ca nu sunt de acord cu ideea asta ca e ceva foarte personal. Sunt detalii si parti personale, sigur, dar educatia sexuala formalizata, nu ar prea mare legatura cu ele. Mi se pare absolut normal normal ca toata lumea sa primeasca macar o baza de cunostiinte despre sex, in special in una din tarile cu cea mai mare rata de adolescente insarcinate din EU.

    Nici nu cred ca are rost sa intram in discutia despre copii care poate au alta sexualitate decat accepta parintii lor si pentru care discutiile acasa s-ar termina prost.

    A ok, ca nu avem incredere in scoala din Romania sa faca ceva decent, pot sa inteleg perfect, dar aia deja cred ca e alta discutie.

    Comentariu apreciat.907
    • Fara sa fiu rasist, cred ca stim cu totii de ce avem cea mai mare rata de femei insarcinate minore. Ca asa sunt ei invatati din mosi stramosi, asa considera ei ca e ok. Si in sondaje suntem in aceeasi oala. Asta nu se va schimba cu ore de educatie sexuala, atat timp cat copiii lor nu ajung la ore sau cand se intorc de la scoala in familie (unde trustul e de 100%) sunt invatati altfel.

      Indecis. Tu ce zici?3737
    • @Robert

      “Ca asa sunt ei invatati din mosi stramosi, asa considera ei ca e ok”

      te referi la tigani, probabil. Fiindca ei inclina statistica cel mai tare in partea aia.

      Comentariu apreciat.3910
    • Se rușinează la discutat despre sex dar curvele sunt exportul nr.1 al țării.
      Măcar acum se digitalizează și rămân banii în țară.

      Comentariu apreciat.358
    • Da, mă, dar parcă e ceva când o țigancă e bunică la 28 de ani.

      114
  7. Ținând cont că părinții mei nu înțeleg cum se transmite HIV, aş zice că e utilă o oră de educație sexuală la şcoală. Am peste 30 de ani şi de curând am aflat că fetele de 16 ani pot face vaccin impotriva HPV, pentru a reduce riscul de cancer de col uterin (sau ceva asemanator).

    Comentariu apreciat.793
    • eu am 33 de ani si vreau sa fac vaccinul anti-HPV si cand mi-am intrebat ginecologu mi-a zis ca el n-a auzit de asa ceva. BEAT THAT. dar madicul meu de familie cauta vaccinul pt nepoata lui si m-a intrebat daca vreau sa-l fac.

      Comentariu apreciat.762
    • Programul de vaccinare antiHPV este în derulare pentru fete de 12-16 ani.

      134
    • stiu, dar se pot vaccina si femeile si barbatii de pana in 45 de ani, mai ales daca au avut un singur partener pana la varsta aia.

      Comentariu apreciat.301
    • Problema este că vaccinul se face doar dacă părintele face o cerere expres la medicul de familie. Dacă părintele nu are habar sau medicul de familie e antivaccinst, șansele ca un adolescent să fie vaccinat sunt nule.

      Comentariu apreciat.242
    • raspuns primit de mine: nu exista pentru barbati, stai linistit ca la barbati rar apar efecte. 🙁

      133
    • Pentru bărbați ar fi bună pastila de a doua zi după labă.

      177
  8. e supărat că l-am făcut subtil imbecil și n-a avut argumente să-mi răspundă, așa că s-a răzbunat cum a putut, așa că am făcut un drum la școală să discut cu el prietenește că nu e ok ce face, și s-a rezolvat

    Umm… se poate detalia schema ? 😀

    203
  9. Pariu că pentru majoritatea celor care se opun orelor, educația sexuală e egală cu uitatul la pornhub? Nu o să îi învețe poziții si tehnici.

    Orele astea ar trebui să suplinească carențele de educație ale parinților, suficient de retarzi încât să nu îi poată educa pe copii acasă. Toate fufele alea cu unghii false și care put a parfum, dar nu sunt în stare să se spele la cur cum trebuie. Vai, nu vorbim de penis si vagin cu copiii, că e rușine. Îi lasăm să descopere singuri, când ies la joacă sau stau pe telefon, părinții fiind prea ocupați în timpul ăsta să facă nimic.

    Cred că cea mai mare spaimă a celor care se opun acestor ore e să li se confirme în fața copiilor lor că sunt proști.

    Comentariu apreciat.9311
    • Cum sa ii spui copilului de 7 ani, cand esti insarcinata, ca ai fost la farmacie, ai luat o pastila si iti creste un bebe in burta?
      Cum, cand e ocazia perfecta sa ii spui (adaptat varstei ) adevarul…? La 8 ani mai adaugi niste info, la 11 altele, apoi mai invata un pic la scoala si mai tarziu (16) ii cumperi gume, ca is scumpe ale naibii pe aici, si se bucura de ele cand desface hartia de cadou.

      132
  10. Eu am facut educatie sexuala in clasa a 7-a si a 8-a cam de 4 ori pe semestru.
    Fetele faceau intr-o clasa si baietii in alta clasa.
    La baieti orele erau strict despre bolile cu transmitere sexuala si metode de protectie.
    La fete spuneau colegele ca le mai vorbeau despre menstruatie si alte chestii legate de corpul lor.
    Daca cei doi baieti ai mei ar face in clasa a 7-a/8-a acelasi tip de ore de educatie sexuala as fi multumit.
    Totusi cred ca prima discutie despre subiect trebuie sa fie intre parinte/parinti si copil/copii si nu lasata la indemana profesorilor de scoala.

    Comentariu apreciat.634
    • In clasa a 8-a astia “micii” sunt cu un cap mai mari ca noi. Tu chiar crezi ca le mai spui ceva nou la varsta aia?

      Indecis. Tu ce zici?1630
    • Nu cred ca ar trebui sa fie despre a le spune ‘ceva nou’. Ci mai degraba o prezentare corecta a subiectelor. Mai stergi din mituri, mai adaugi cunostinte despre om si lume.

      Comentariu apreciat.511
    • Dragii mei copii, aveti o varsta la care trebuie sa vorbim despre sex! Da tati, mai exact ce ai vrea sa sti?

      1611
    • @DanL – in clasa a 8-a, juma de clasa e activa sexual. Too late.

      25
    • Eu am facut in a 8-a educatie sexuala, in sensul ca dupa ce o colega a ramas gravida, dirigintele ne aduna saptamanal si ne vorbea in timpul orei de dirigentie despre boli sexuale, frustrari sexuale specifice varstei, etc.

      81
  11. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 5797
    • Cred că motivul pentru care e asa mare reticenta este cel menționat de tine.

      Indecis. Tu ce zici?249
    • Să înțeleg că tu, ai asistat personal in SUA la o ora de educație sexuală într-un liceu/scoala unde-i îndemna pe băieți să-și taie puta, că-i mișto să fie femei, și nu ai auzit de asta pe vreun site obscur sau pe grupuri de imbecili crestinopati pe Facebook, nu?

      Comentariu apreciat.8616
    • >>Cu ce am vazut in SUA

      De ce ai lua scolile din SUA ca exemplu numai tu stii.
      Pana la SUA ai colea in Europa de vest civilizatie cum n-au vazut americanii aia care inca predau intelligent design si sunt dezastru in testele PISA.

      Indecis. Tu ce zici?246
    • NOU
      #60

      Asta e ca și cum ai spune nu sunt de acord să se predea istoria în școli, că am văzut în Ungaria că li se explică la elevi că primii oameni în Transilvania au fost maghiarii, mă lipsesc de istorie în școli cu totul

      162
  12. Pentru cei mai multi educatia sexuala e facuta dupa versurile BUG Mafia – Limbaj de cartier:
    “ Am dat la buci de mic copil, c-asa m-a invatat tata
    Nu rata nici o femeie: pula-n pizda, gata fata!”

    Astia is majoritari. Astia se impotrivesc la orice e nou si diferit de ce stiu ei. Si barbati si femei.
    Lasa ba, ce nu stiu sa fut?

    Din pacate intelectualii o dau prea esoteric pentru marea masa de retardati cu putine cirmcumvolutiuni pe creier.

    Trebuie explicat simplu: sexul e un lucru natural. Ti foame, ti sete, ai chef de sex.
    Inveti sa te speli pe dinti ca sa nu ai masele cariate si sa iti puta gura a mort sau sa se transmita infectia in corp.
    Inveti despre bolile cu transmitere sexuala ca sa nu te pisi ace sau sa stai in spital cu hepatita.

    Din pacate majoritatea celor care fac educatie, si cei cu scoala multa si cei cu “scoala vietzi” se potrivesc de minune cu versurile Parazitii din Slalom pentru cretini:
    “ Ai doua clase primare, esti poreclit ganditoru’,
    Sa nu faci lectii cu copilu’, ca-i distrugi viitoru’.”

    PS Crina Dobre, cu diploma in psihologie in Italia, mare activista liberala, zice ca daca te futi la 14 ani esti irecuperabil.

    141
  13. Romania, intr-un trecut nu foarte indepartat. Vine clasa a VI-a, majoritatea nu stiam ce e ala ciclu si cum se pune un absorbant. Noroc ca mai auzeam cate ceva de la fetele mai mari, ca altfel eram toate in ceata. Sa nu mai spun ca eram bataia de joc a baietilor daca isi dadeau seama de ce aveam un absorbant in buzunar atunci cand mergeam la toaleta. De acasa am primit 0 informatii, la fel si majoritatea colegelor mele.
    Am avut 2 colege care au ramas insarcinate in clasa a VIII-a, una dintre ele fiind premianta clasei. Cealalta nu era in top, dar tot avea rezultate bune. Nu erau de nicio etnie, doar neinformate. Habar nu aveau ce e ala consimtamant. Bineinteles ca ele au fost blamate, iar “bietilor baieti” li s-a ridicat statuie pe motiv ca lor li s-a distrus viata de “curvele dracului”, in conditiile in care baietii erau majori.
    Asa ca eu o sa imi permit sa imi dau cu parerea: avem nevoie de educatie sanitara, sexuala, cum vreti voi, in scoli. mai Ne dam cu fundul in sus ca e bullying in scoli: dar oare stim cat bullying se face pe subiecte perfect normale, cum ar fi ca unei fete i-a venit menstruatia sau ca un baiat are o erectie inopinata?

    100
  14. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 17122
  15. mai bine o lasam asa daca la scoala se preda educatie sexuala cum se preda: civica, economie, logica si religie.

    Comentariu apreciat.244
  16. Parerea mea ca educatia din Romania are nevoie de un reset total. Iar educatia worldwide ar trebui cumva actualizata vremurilor noastre. Daca in Romania cei 7 ani de acasa nu pot fi oferiti, pentru ca nu exista baza de parinti care sa o faca, atunci scoala trebuie ia rolul asta. Macar temporar, timp de 3-4 generatii (probabil 15-20 de ani), pana cand copiii din ziua de azi vor ajunge sa poate servi cei 7 ani de acasa copiilor lor.
    Cred ca merita sacrificarea unor ore de matematica, istorie, biologie etc., cele care contin notiuni avansate din domeniile respective si pe care multi zic ca nu le folosesc la nimic in viata (asta e alta discutie, nu vorbesc aici de reforma programei, decat in masura a a face loc acestor ore de educatie). Si introducerea unor notiuni din: teoria atasamentului (sa invete si tinerii parinti despre nevoile bebelusilor; nu realizam, cred, ce impact ar avea ca multi copii nascuti in medii simple sa nu mai sufere si sa fie tratati ca niste animale, boost-ul in ce pot face ei ca adulti ulterior, lipsiti de (multe dintre) traumele copilariei ar fi enorm); educatie sexuala (aici nu inteleg de ce nu suntem un pic mai smecheri si , in loc sa incercam sa introducem o materie noua, sa adaugam niste capitole in materia de biologie unde deja ai o baza in capitolele cu hormonii, aparatul reproducator etc.); notiuni din neurostiinta si pshihologie (dar diferit de aberatia aia de materie numita psihologie, din clasa a X-a sau a XI-a, nu mai stiu) care ar ajuta sa ne cunoastem mai bine mintea, cum reactionam la stres, la furie, cum sa interactionam cu ceilalti etc.; notiuni de well-being (stiu, suna SF pt scoala asa ceva, dar in zilele in care vorbim pe toate gardurile de alimentatii sanatoase, de efectele consumului exagerat de alcool, zahar, sare, grasimi etc., e important sa avem nu doar mesajele de la radio si TV , unde nu se mai uita nici dracu din astia mici) cu probleme de alimentatie, somn sanatos, consum de alcool, sport etc. – ma gandesc ca asta ar putea fi combinat cu orele de educatie fizica, care ar reprezenta partea practica si la care ar trebui adaugata o parte teoretica; si o revitalizare a orelor de educatie civica, care ar trebui sa cuprinda notiuni de sustenabilitate, de cum traim in societate si rolul si impactul fiecarui individ in ea, notiuni de ecologie etc. Atat, in principiu. Poate mai au si altii idei, dar cam asta ar fi in mare ceea ce ar trebui sa vina de acasa dar nu are cine sa “livreze”. Un reset timp de macar 15-20 de ani astfel incat sa formezi o baza de parinti, apoi poti reveni cu derivatele si integralele complicate, inele si corpuri din algebra, cu jdemii de date si evenimente istorice fara nicio semnificatie si nepuse in context etc.
    Imi pare rau ca, nici macar oameni care au avut ceva imapct in educatie, gen Funeriu, Miclea, nu au pe tapet astfel de abordari. Da, ce au facut ei si vor sa faca (gen curatenia de la bac, titularizarea profesorilor, curatenia sindicatelor din invatamant, inspectoratele etc.) este minimul care trebuie facut in sistemul nostru educational. Este ca si cand vrei sa renovezi o casa care este plina de gunoi si cacat: intai si intai faci curat, dar apoi iti trebuie si o viziune, un plan de cum o proiectezi sa arate la final.

    153
  17. Tu ai avut educație sexuală în copilărie?

    617
  18. Nici la școală, nici acasă”

    AMIN!

    165
    • Chiar imi inchipui cum ar decurge o discutie de genul: “deci, fata mea/baiatul meu, vorbesc satanistii astia de useristi de educatie sexuala peste tot, asa ca sa fii si tu informat/a. Tu nu trebuie sa stii, ca oricum nu ai voie sa faci nimic pana la casatorie. Asa ca vom discuta in ziua dinaintea nuntii. Alte intrebari?”

      Indecis. Tu ce zici?2410
  19. Pentru falsi pudici, mi-am adus aminte (poate am mai scris) de definitia unei virgine in USA in statele cu rednecksi: o fetita de 12 ani, ceva mai iute de picior decat taica-sau.

    Comentariu apreciat.436
  20. Profesoara le explica la scoala copiilor :
    – SIDA se poate lua in relatia ea-el, ea-ea, sau el-el .
    Bula :
    -Doamna profesoara, in relatia eu-eu exista vreun risc ?

    Comentariu apreciat.482
    • Mda, oarecum, păr în palmă, orbire, deci nesemnificative față de beneficii.
      Spor la “treabă” Bulă!

      64
  21. Eu nu cred ca as fi putut discuta cu parintii chestiile astea, e ciudat.

    La noi s-a facut educatie sexuala la ora de dirigentie, in clasele 5-8, dar pe rand, cand se facea cu baietii fetele erau rugate sa se plimbe prin curtea scolii si invers. Problema era ca dirigintele era fanatic religios si ne zicea ca o sa ne creasca par in palma si o sa orbim :)))) Dar, hei, omul a incercat sa ne spuna cate ceva.

    176
    • :))))))
      Stai bre ca probabil n-a specificat nicaieri ca e vorba sa fie parul tau.
      Cum zicea si taica Creanga, canoniza-l-ar biserica: “Pune mana unde-i lana”

      Asta a fost primu’ care a facut educatie sexuala si noi prosti ne hahaim la Povestea Povestilor abia la maturitate:))

      83
    • Bine ca nu a zis: “de la boala asta, ori mori, ori ramai tampit. Eu stiu, pentru ca am trecut prin asa ceva”

      172
  22. in alta ordine de idei: “Forul fotbalistic continental amintește că parteneriatele de sponsorizare “sunt destinate organizării turneului şi pentru a asigura dezvoltarea fotbalului în toată Europa, în special pentru tineri şi femei”.”

    nu respecti programul esti sexist.

    102
  23. Daca tot avem asa de multi masculi alfa pe aici (poate si parinti): Voi ati discuta(t) cu fetele voastre despre ciclul menstrual, ovule, absorbante, igiena, schimbarile datorate hormonilor, metode de contraceptie, tipuri de sex, BTS, vaccin HPV, ce e ok sa accepte si ce nu, ce sa evite etc. ? Sau (o sa) stati cu bata usa si o (sa) credeti cand va spune ca a iesit in parc cu colega?

    Comentariu apreciat.3912
    • Mama unde e plecată? La training sau în teambuilding?

      Indecis. Tu ce zici?2725
    • Mi s-a parut mai firesc sa discute cu maica-sa chestiile astea, iar eu sa ma ocup de baiat.

      Indecis. Tu ce zici?1715
    • La masculi alfa e simplu … se predica abstinenta însotita de bataie în caz de se calca pe “bat”

      142
    • @None, e și firesc să discute mama de tampoane, ciclu, pastile anti bebi și spălaturi vaginale, nici nu știu de ce mai ai îndoieli. @Oana vrea de fapt să afle care sunt îndeletnicirile și pasiunile unui mascul alfa, dar o dă pe ocolite.

      118
    • @Paco, chiar m-ai facut sa rad. Multumesc, dar presupunerea ta e gresita. Mai degraba incercam sa subliniez faptul ca tata zice ca e normal sa vorbeasca cu mama, mama poate zice ca e normal sa invete singura sau la scoala, poate e si ea mai putin informata sau ii e incomod sa discute despre asta. Si uite asa….pac pac… vine barza cu “O sa avem un nepoteeeel!!” 😀

      177
    • Da, sigur, aș discuta. Nu văd care ar fi problema. Sunt chestii naturale, care se întâmplă indiferent dacă vrem sau nu. Și e de datoria mea ca părinte să îi explic cât de bine pot ce se întâmplă. Din fericire, carențele mele educaționale le pot compensa găsind suficientă informație pe net si în cărți. Iar maturitatea mea (sper) că mă va ajuta să îi explic corect și pe înțelesul ei.

      Din păcate mie nu mi s-a explicat nimic în adolescență, am citit o carte despre problemele vârstei. Conținutul era sec, stil manual comunist, dar măcar oferea informații pertienete, nu bârfe la colțul blocului.

      151
    • @Razvan, tu ca și mascul alfa și om deschis la minte vorbești cu copilul tău, viitor adult și parte importantă a vieții tale. Nu ești un profesor care merge o oră și prezintă materia. Eu cu băiatul meu nu vorbesc doar despre prezervativ băgare, scoatere, ejaculare și drumul la baie. Aia o face profesorul. Noi vorbim ca între băieți adiacent fututului și poziției capră despre chiloți curați, bun simț, respect, să nu lovești o femeie în viața ta, chestii de finețe.Pentru tehnici de copulare are internetul la dispoziție. Despre sex, boss nu educație sexuală. Ca și despre civism, nu educație civică sau despre sport, nu educație fizică.

      123
    • @Paco, de unde știi ce povesește profesorul la oră, dacă nu s-a ținut nici măcar o oră? Mă îndoiesc că materia e chiar la nivelul acela, oricât de proastă e părerea mea despre sistemul educațional din Ro. Let’s give sex ed a chance.

      01
  24. Pe cand avea vreo 8 ani fiica-mea se uita cu bunica-sa la ceva telenovela romaneasca si intr-o zi a venit in fuga la mine: “Mami! Mami! Stiu cum nasc tigancile! Prin fund!”
    Apoi prin clasa a sasea mi-a spus ca o colega de clasa i-a zis ca e rusine sa mai fie virgina dupa 14 ani, si ca trebuie sa faca ceva in privinta asta pana nu e prea tarziu.
    Intrebarea e de unde vreti sa isi ia copiii vostri informatiile daca voi nu va simtiti pregatiti sa le dati: de la scoala in cadrul unor lectii de igiena si educatie sexuala sau de pe la colegi si prieteni de aceeasi varsta?
    A, si inca ceva: oricat de pudici si protectori sunteti cu copiii vostri, ei sunt cu certitudine expusi la pornografie chiar inainte la varsta de 10 ani. N-aveti idee ce mai au colegii lor prin telefoane. Si nu ii puteti proteja de asta.

    161
  25. Se poate si la scoala. Diriginta noastra a chemat o tanti psiholog ca sa ne explice despre sex. Nu a sarit nici un parinte de cur in sus. Se intampla la finalul anilor ’90.

    Comentariu apreciat.271
    • asa tin minte ca la fete a venit asistenta si a tinut o ora in generala.
      La baieti a zis popa la ora de religie ca onania e pacat si orbesti. Adevarul e ca dupa 20 ani de treaba am dioptrii de 0.5.

      Comentariu apreciat.343
    • Alxzen: Esti pe drumul cel bun, fiule. Pax vobiscum 😉

      62
    • Ce treaba are psihologul cu secsul?Este ca si cand ai merge la vulcanizare ca sa-ti repare aparatul de radio.

      712
    • Dioptriile de 0,5 nu-s de la labă, sînt de la ecran. Eu am 4,75 la stînga și 5,5 la dreapta.

      132
    • probabil femeia a facut si ea ce a crezut ca e bine, rau nu cred ca a procedat.

      Cand urla hormonii in tine se intampla mult mai multe lucruri pe langa pofta de sexache, deci bine ca psiholog.

      92
    • >>Eu am 4,75 la stînga și 5,5 la dreapta

      Pai, mai schimba si tu, fa si cu stanga, sa le faci egale.

      Comentariu apreciat.281
    • ^
      Îmi vine peste mînă…

      182
    • alin(a), daca-i vorba de par, da-l peste palma.

      42
    • Probabil a ales un psiholog pentru că acesta să găsească o cale de a furniza formațiile corecte astfel încât:
      1. Să nu-i șocheze p-ăia foarte pudici
      2. Să nu provoace un tsunami de chicoteli, hlizeli și rânjete care să ducă în derizoriu discuția/informația.

      71
  26. O sa fie bine, o sa faca Colo educatie sexuala in continuare pe tiktok.

    Realitatea e ca suntem inca un popor refractar, o mare parte dintre noi inca foarte inapoiati.

    Legea nu va trece si este normal asa, fiindca nu putem sa ardem etape. Romania este inca pe ultimul loc in UE la consumul de pasta de dinti.

    Hai ca suntem in sigurata, nu o sa facem schimbare de sex deocamdata. L-am invins pe Soros si de data asta.

    121
  27. Avea Eftimie un articol pe blogul scris in stilu-i caracteristic (Eftimie de ce ai sters tot cu exceptia povestirilor SF, erau unele articole super smechere sau le-ai mutat pe undeva?)
    TLDR era cam asa: educatia sexuala in scoli e importanta doar in mintea acestor strungari moderni ai secolului 21, aka corporatisti in general dar mai ales IT-isti.
    Ce nu inteleg ei e ca viata sexuala e diferita de filmele de gen cu o profa buna, dusa la sala, imbracata elegant, dar provocator care miroasa bine cu dantura impecabila, careia strungarul isi inchipuie ca ii face diverse perversiuni. Sau perversiuni in sens invers ca acum e cu diversitate, live and let live.
    In realitate, scenariul in lumea rurala e cam asa: esti, sa luam un nume aleator, Firicel sa spunem, mai scund sau mai gras cu un numar mult mai mic in gura decat cei 32 pe care ii are un om atent la igiena dentara. Si Firicel se iubeste cu o mandra care are pe latime, cat are pe inaltime. WC majoritar in fundul curtii, ambii nu au access la apa curenta, deci igiena dupa posibilitati. Fundalul nu e un dormitor utilat cu un pat la 3-4k de lei cel putin cum au strungarii moderni, ci o capita de fan unde iti intra paiul in toate orificiile sau o casa de chirpici cu zugraveala picata,cu patul destramat ca noaptea dorm 6 insi in el.
    Firicel si mandra nu au access decat la mancare ieftina, bautura ieftina, eventual tigari netimbrate. Saracie lucie in general. Si dupa toate aceste neajunsuri vine statul si le spune: “Uite Firicel, vreau sa te ajut sa iesi din saracie, ca esti si tu constient ca un copil facut la 14-16 ani iti pecetluieste soarta in satul in care te-ai nascut? iei acest cauciuc si il pui pe cap, nu, nu pe acel cap ca nu e caciula, ci pe capul ala mic pe care il bagi in scorbura ca sa dai comanda la berze sa iti aduca copilul peste 9 luni”
    Si Firicel e cel putin contrariat “adica cum sa nu mai simt femeia cum trebuie?! ne frecam amandoi de un cauciuc, ce viata mai e aia ca oricum nu avem de niciunele ?!”
    Statul: “da, dar stai fara grija de sarcini si de ingropare si mai abitir in saracia in care v-ati nascut. Am uitat sa zic cauciucul asta e gratis ca e precum monstrele la sortimentele noi de branza. 3 Cauciuri de calitate costa 10-15 lei depinde de unde le cumperi”
    Firicel:”cum?! mai trebuie sa ne si rupem de la gura ca sa folosesc acest cauciuc ce te lipseste de putina placere care o avem in viata asta amara”
    Si asta in cazul in care Firicel si mandra sunt de buna credinta si nu sunt genul de oameni care fac copii doar pt ajutoare, alocatii si alte beneficii sau chiar trimis la cersit.
    The END.

    Indecis. Tu ce zici?1919
    • Am uitat sa pun disclaimer: incercare nereusita de imitare a stilului maestrului E. Porcaielile le puteti tine pt voi sau le puteti da mai jos 😀 D-l Coloja cred ca ar fi de acord ca e mai bine sa ne ventilam supararea decat sa o tinem in noi, ca vorba aia: 5 secunde de suparare iau 10 secunde din viata.

      514
    • Ce le mai stie ieftimie asta. De parca ar interesa pe cineva de semi-umanii aia de la tara de care vorbesti tu. Aia asa traiesc de sute de ani, daca calci unul cu masina noaptea nici nu merita sa opresti. Aici era vorba de educatie sexuala facuta la scoala, deci la oras. Aia de la tara nici nu trec e clasa a-4-a ce educatie sa le faci.

      56
  28. Saraca aia din poza,cred ca-i constipata de vreo trei zile…Sa-i dea cineva un supozitor cu glicerina.

    32
  29. Strict legat de partea de educatie sanitara, o cunostinta medic ne spunea cum a venit la ea o adolescenta (vorbim de oras capitala de judet) cu un miros de pisica moarta (cum unde?, despre ce vorbim?).
    Si copila era ingijorata etc, iar dupa ce o consulta si ii pune toate intrebarile, medicul scoate 7(sapte) OB-uri.
    Pai cum ai facut? Nu stii ca le scoti dupa x ore? Pai nu mi-a zis nimeni, si nu zicea nicaieri pe pachet sa le scot.

    Ideea e ca putini copii vorbesc cu parintii lor de chestii din astea, ori afla de la prieteni/colegi, ori fac de capul lor.

    Si nici nu ma mir, daca o prietena imi povestea ca la 12 ani, cand gasise un sirag de prezervative ascunse de parintii ei si a intrebat ce sunt alea, si-a luat o palma peste ochi…

    172
    • Tot e bine, am citit acum câțiva ani (un articolaș de umplutură într-o gaură obscură a internetului) care a uitat să-și scoată tamponul (am uitat condițiile) ceva vreme și a ajuns la spital cu septicemie. Nu în România.

      81
    • A uitat, a uitat (cu toate ca sunt ceva semne cand se-mpute treaba), dar aici vorbeam de o totala lipsa de educatie si de informare. Si pun asta pe seama acelesi rusini de a vorbi pe subiect.

      10
  30. Educatia asta sexuala facuta de stat e precum comunismul. Excelenta in teorie. Dezastru in practica.

    Dar dezbaterea in sine e amuzanta de urmarit. Mai ales pe sustinatorii acestei variante, care de obicei se vopsesc intr-o nuanta de intelectuali. Dar daca ei sunt intelectuali, o educatie sexuala de baza a copiilor o pot face si ei singuri lejer in cateva ore, cand vor, unde vor, intr-un mediu mult mai sigur pentru copil, cu sanse mult mai mari ca el sa fie atent, sa asculte, sa priceapa, etc.

    Dar adorabila grija lor pentru alti parinti, considerati mai prosti decat ei, pentru care statul trebuie sa intre sa-si faca treaba. Culmea e ca in intelectualitatea asta a lor nu s-au prins inca pana acum ca statul e mizerabil in orice face, probabil spera ca printr-o minune, cumva, va face totusi o treaba mai buna decat parintele ala non-intelectual.

    Mdea, nu stiu altii cum sunt, dar eu incerc ca statul sa-mi afecteze cat mai putin viata, si implicit si viata copiilor mei. Asa ca daca am posibilitea, aleg tot timpul varianta in care sa ma ocup eu decat statul. Mai ales de un domeniu critic precum educatia copiilor.

    1110
  31. Bai, mie mi se pare ca se bate apa in piua cu educatia sexuala de parca ar fi ora de religie – o sa fie materie de invatat, o sa se puna note, o sa se inchida media, “auzi ba, tu ti-ai invatat la sex, cica ne da lucrare”.

    Educatia sexuala s-a facut si pe vremea mea (early 90s) – a venit asistenta scolii (eram clasa a saptea) si ne-a povestit de cum se fac copii (nici nu era greu, doar faceam zoologie, invatam de sistemul reproducator la iepure, stiam ce intra unde si ce rezulta) – cum ne pregatim, cum ne protejam. Ne-a invatat igiena zonei intime – cum ne spalam, cu ce ne spalam, cum functioneaza treaba (mi-aduc aminte ca la un moment dat a facut o ora cu baietii si una cu fetele). Da, noi baietii chicoteam si ne dadeam coate, fetele ranjeau cu palma la gura. In liceu am avut invitata o tanti psiholog care a venit si ne-a povestit mai pe indelete despre sex, despre ce se intampla in capul tau, despre protectie fizica si emotionala. Din nou, erau anii ’90 (’95 – ’96 parca).

    Educatia sexuala la scoala ar trebui sa insemne chestii d-astea – o ora de dirigentie (materie care e inutila oricum) in care sa vina cineva de specialitate sa povesteasca despre asta… odata (sau de doua ori, poate unii chiulesc). Chestii de igiena intima. Afise prin scoli cu “nu uita de prezervative!!” (mai tineti minte reclamele cu “Fac ce vreau dar stiu ce fac?” care rulau in fuckin prime-time la TV?!?). Automate de prezervative in toalete (ok, deja suntem avansati).

    145
    • Pai nu asta e problema.

      Aia care se opun o fac pentru ca se va vorbi si despre acceptarea sexualitatii fiecaruia.
      Aici e buba lor.

      61
    • Problema mai mare e impunerea sexualitatii altora (ex.: esti “transfob” daca nu accepti sa faci sex cu transpeople).

      Pare ca educatia sexuala se transforma, mai ales in afara, in ora de impunere subversiva a sexualitatii unor minoritati.

      Nu e OK sa iti bati joc de cineva care e atras de acelasi sex sau sa devii violent cu un cuplu de acelasi sex care isi vede de treaba lui.

      Dar in acelasi timp nu e OK nici sa induci in mod subversiv ca ar trebui sa lasi un homosexual sa te futa sau o lesbiana sa-ti bage degetul si limba, ca vezi tu sunt minoritari saracii si au si ei nevoie sa se exprime sexual.

      156
    • ex.: esti “transfob” daca nu accepti sa faci sex cu transpeople).

      Asta e o cretinatate inventata. Nu iti cere nimeni sa faci sex cu nimeni. Intotdeauna pentru sex trebuie sa existe consimtamant, altfel se numeste viol.

      33
  32. Liceu pedagogic…atat s-a putut…

    43
    • Nu știu ce liceu pedagogic știi tu, dar la mine în județ numărul de candidați pe loc era cel mai mare la liceul pedagogic. Nu intra orice amețit/amețită la pedagogic.
      Pur și simplu cel mai mare luând în calcul toate liceele din județ, inclusiv alea bine/foarte bine cotate.
      Și am auzit povești asemănătoare despre alte licee cu același profil din alte județe/zone.

      41
    • dan este muist gratuit 🙂

  33. Văd că mulți vorbesc despre ore de “educație sexuala” în școală, pe vremea lor, acum 20-25 de ani.
    Eu nu-mi amintesc de așa ceva nici în școala generală, nici în liceu și dacă chiar am făcut partea de reproducere la anatomie a fost atât de sec încât părea să fie despre altceva nu despre dânsa-tr-ânsa. Nu reușesc să-mi amintesc nimic.
    Nici asistenta școlii, nici vreun pediatru/psiholog, nici vreun ONG cu absorbante pt fete.
    Nimic, rien, nada, nothing.
    Mai mult, profa de biologie din generală (botanică, zoologie, anatomie) aproape c-a leșinat și a trecut prin toate culorile curcubeului, plus alte câteva când am întrebat-o, în clasa a 5-a, ce-s alea mamele. A fost în prag de leșin și a respirat ușurată când mi-am amintit singură. (Avusesem un lapsus și am întrebat că tot eram la ora de biologie).
    Profesoara de biologie, nu altcineva.
    Și ca fapt divers era al doilea cel mai bisericos profesor din orașul meu. Prima era o profă de engleză (dacă nu mă înșală memoria) mult mai tânără care s-a și călugărit la un moment dat.

    52
    • Nu au fost chiar ore. A fost o singura zi cateva ore cand au venit niste oameni cu tampoane si prezervative, ne-au explicat ce sunt alea si la ce se folosesc si aia a fost tot. Baietii au fost scosi afara cand le-au dat feteleor tampoane si le-au vorbit despre menstruatie si sarcina etc. Apoi au explicat si baietilor cum sta treaba cu prezervativele.

      A fost ca o zi de sarbatoare, fiindca nu s-a prea facut scoala atunci. Toata lumea vorbea despre tampoane si prezervative pe la colturi.

      Si pentru cateva zile ne-am uitat in sus, fiindca mai pica cate un prezervativ plin cu apa de la etaj.

      71
    • AB, pai daca la tine in judet pedagogicul era cel mai cautat liceu, si din ala au iesit profele alea de zici tu… let me guess, moldova extinsa (aia care include buzaul si braila)?
      Si eu am facut ore de educatie sexuala si in generala si in liceu. Bucuresti, early 90es.

      33
    • @Boris, sper că știi, nu-i așa, că un absolvent de liceu pedagogic iese educator sau invățător sau aceste două specializări, și nu profesor.

      În plus,
      1. Profa în cauză se apropia în pas săltat de pensie.
      2. Profesia să zicem intelectuală și/sau studiile nu pot surmonta întotdeauna anumite credințe și idei cu care omul a crescut.
      Vezi în zilele noastre anti-vaxxerii sau adepți ai altor teorii conspiraționiste care sunt totuși profesioniști remarcabili în alte domenii.
      A avut dl Coloja un articol acum vreo 2 zile.

      Sunt de acord că biologia și religia sunt antagonice, dar hey, am văzut și medici bunicei destul de religioși.

      31
    • @Gamblin, ok, a fost o singură zi. Dar îți amintești de ea. Cât a trecut de atunci? 20? 25 de ani?
      Eu nu îmi amintesc de așa ceva.
      Îmi amintesc cum aproape a leșinat profesoara la auzul cuvântului “mamele” și-s 30 de ani de atunci, presupun că mi-aș aminti și “ziua cu tampoane”.

      PS. Nu lipseam de la școală și presupun că despre o astfel de zi s-ar fi discutat săptămâni întregi în cazul puțin probabil în care s-ar fi întâmplat când zăceam eu cu febră.

      21
  34. Hai ma … credeti ca dintr-o data Iohannis si Barna sunt brusc interesati de gravidele sub 18 ani? Pai astea sunt de cand e lumea, iar Romania oricum e cu natalitate mica.
    Toata treaba cu “educatia sexuala” e o chestie de fatada. Oamenii politici romani au primit un ordin de la cei care conduc lumea. Ei sunt niste micuti pe acolo, care ori executa ori incepe jihadu media impotriva lor.

    Uitati-va ce se intampla prin strainatate: orele de educatie sexuala au fost portita de intrare a propagandei LGBT in scoli.
    – Copiilor le este spus de mici la orele de educatie sexuala ca pot sa isi schimbe sexul daca vor.
    – Sunt adusi la ore transexuali, homosexuali, lesbine care sa le explice copiilor cum e viata lor.
    – Au ore in care baietii se imbraca in haine de fete si fetele in haine de baieti.

    Motivul pt care o doresc obligatorie e baiatu de 9 ani acasa si ii spune parintelui (Zoso) ca: “azi doamna profesoara mi-a zis la ora ca daca vreau as putea sa fiu fetita”, parintele sa nu se poata supara si sa isi retraga copilul de la ore.
    Asta e miza obligativitatii.

    Indecis. Tu ce zici?2014
    • Nu știu cum e cu restul liniuțelor, dar uită-te mâine pe zi pe stradă cam câte feme/femei sunt în pantaloni.

      Sau câți băieți/bărbați sunt cu gleznuțele goale sau cu tricouri d-alea dubioase, ca niște rochii.

      Sincer, mă îndoiesc că poate cineva să învețe pe altcineva să fie altceva sau să prefere altceva dpdv sexual, decât ceea ce îi spune corpul sau creierul.

      Presupun că nimeni nu i-a spus pulii voastre că trebuie să se ridice când “vede” un fund bombat de femeie, sau niște țâțe. Și de asemenea, pot doar să presupun că un cineva ar fi încercat zadarnic s-o ridice la vederea unei bărbi sau la auzul unei voci baritonale.
      Pot să fac analogia și pt fete, dar nu mai am chef.

      1410
    • @AB ai ramas in urmă cu moda. Femeile poartă pantaloni in România de cel puțin 80 de ani. Tricourile nu-s ca niște rochii, doar că barbații aia nu-s “lucrați” și nici tricourile pe măsura lor și de aia arată dubios.
      Hainele bărbătesți de la noi oricum nu arată bine decât pe fotomodele masculine.

      E vorba de a educa copii despre boli cu transmitere sexuala. Gen ba, vezi unde bagi pula/pe cine lasi sa ti-o bage/sa te atinga ca exista riscul sa-ti iasa bube dupa aia.

      Si ala e un risc mic pe langa alte nasoale mai rele. Oricum nici un fel de educație nu-i va opri pe “băieții de băieți” din a face ravagii printre liceene. Acolo e treaba poliției, care o cam freacă pe tema asta.

      75
    • Cryssy, nu te doare capul de la atatea sinapse degradate?

      710
    • @Vosidit98, da, știu că femeile din România poartă pantaloni de o grămadă de vreme.
      Vorbeam cu domnul de mai sus care vede o problemă de propagandă lgbt ca femeile să poarte haine de bărbați și bărbații haine de femei.

      Cine știe, o fi propagandă lgbt să îndemnăm băieții să aibă grijă de igiena lor, să folosească un deodorant, să se pieptene, sau, Doamne ferește, să dea cu cremă pe mâini înainte să facă solzi sau să se penseze înainte să le ajungă sprâncenele în ochi.

      55
    • Educația sexuală în școli, trebuie privită din mai multe unghiuri: igienă, social, cultural, religios, biologic, etic, moral, etc
      Avem o problemă mare cu igiena, în multe cazuri. Cum explica Vali intr-un clip d-al lui: oamenii nu știu să spele brânza de la pulă cum trebuie, nu știu să facă un duș corect, nu știu să se șteargă la cur suficient, incât să nu le pută curu a GPL, oamenii nu se spală sub ăripi corect, nu schimbă zilnic chiloții, nu schimbă zilnic șosetele, fug de săpun că-i unealta lu Satana. Hai să fie prima dată ăstea.
      Apoi vine partea de sexuț, unde se explică că e normal să i se scoale când apare Maricica la 15 ani, cu un cur bombat și mare și niște țâțe de neam-prost. Ne uităm noi bătrâni la ele, dar ei adolescenți.
      Felul în care dpdv biologic suntem construiți, de ce suntem așa, care-s reacțiile naturale, să înțeleagă că biologic există diferențe între dârlăi și gagici.
      Apoi vine partea frumoasă de dat în geantă, ca surdu-n clopot. Că-i un lucru normal, nu e nimic murdar, nu e nimic nenatural. Să înțeleagă reciproc de la sexu opus, cum funcționează miju și de ce nu arată ca a plagă împușcată, ce e ăla cocaru și de ce arată ca o banană cu vene.
      Că ce văd ei pe pornhub sau pe clipurile alea cu abuzuri, cu 5 pe una, cu vandalizat toate găurile unei donșoare e un comportament nenatural și că asta se face cu consimțământ, că femeile nu se tratează ca-n clipurile alea, că e vorba de degradare morală, umană, de înjosirea unei ființe ca și el.
      Că gagicile nu sunt pe mod auto, gata de hârjoneală doar la apăsarea unui buton, cum se vede prin filme, că-s gata să sară cu gingia-n ștangă, ca in filmele porno cu cichiceni.
      Să le explice că dpdv cultural, moral, social este de nevoie de acordul a 2 persoane pentru a face ceva, iar aici intervine partea culturală, felul în care este văzută fomeia, obiectivizarea ei, etc, etc, etc,
      Apoi vine partea de contracepție, de sarcină, de controale medicale pentru a-și menține puțele și fofourile în stare de sănătate pentru a le folosi, pentru a se bucura de ele pe termen cât mai lung și că fac parte din ele.
      Am tot auzit expresia, acolo jos, acolo jos le-a făcut ceva.
      E rușinea de a explica că s-au dus la un medic, cu o problemă de sănătate, a organismului din care pizda face parte, iar pizda nu funcționează singură, ci e parte componentă dintr-un mecanism complex, profund interconectat. Nu e precum cuva de la mașina de spălat, pe care o scoate dacă începe să curgă.
      Dacă se face educație sexuală, este nevoie pe toate planurile, nu doar pă parte de sculament, sifilis, hepatită, rupturi anale, cistite, usturimi și din ăstea de boli.
      Suntem oameni, iar sexuțu ne implică cu tot: cu igienă, cu corason, cu cultură, cu așteptări, cu drepturi și obligații.
      Apoi vine partea de sexuț culturală, de ce unii-s poponari și se bat cu femeile pe carici, de ce unele dudui îs lesbi și sunt atrase ca bărbații de gagici mișto, de ce unii nu-și înțeleg identitatea sexuală și nu se pot identifica cu ce sunt dpdv biologic, dar au nevoie să-și taie socoteala și s-o transforme in altceva, de ce unele gagici se consideră bărbați. Că toate tipurile ăstea de personaje cu o sexualitate altfel sunt naturali, așa-s lăsați de mama natură și nu trebuie văzuți ca nefiind oameni, că nu au dreptul să-i umilească pentru că nu ei au ales să fie așa, ci așa a fost un dat de la natură.
      Că e bună o viziune echilibrată asupra sexuțului, că-i o parte importantă din viață, din identitatea socială/culturală/sanitară a fiecărui individ.
      Că e normal ca gagicile să respingă dârlăii și să fie atrase de alții care au mai mulți bani, arată mai bine, îs mai cu talent decât ei și pentru asta gagicile se duc unde se simt atrase, cum e normal ca și ei să le evite p-alea grase, p-alea urâte sau cu mustață de Pablo Escobar, ălea fără dinți care scuipă cu gura închisă sau se tund ca Gigi Becali. Este vorba de toată dinamica și felul în care sexul este văzut în societate, mai ales între români, care nu-s cei mai destupați la minte oameni, dar nici cei mai încuiați. Și că e normal ca alți oameni să aibă alte păreri. Păreri care trebuie respectate, câtă vreme nu fac rău altora. Cam atât.

      225
    • @Ionut M Din contră, pe afară acum se predă că e natural ca un bărbat care se consideră femeie să fie atrasă de un tip cis-hetero și că tipul e cam porc daca o refuză pentru “simplul” fapt că nu este femeie biologică.
      Sau se predă că, tocmai, nu este OK să le eviți “p-alea grase, p-alea urâte sau cu mustață de Pablo Escobar, ălea fără dinți care scuipă cu gura închisă sau se tund ca Gigi Becali.”

      Se predă ideea că minoritațile sexuale au, practic, un fel de drept nescris sa faca sex cu cine vor si esti porc si cam nesimtit daca nu le accepti avansurile.

      Dar ce spui tu e, in linii mari, OK si de bun simt, chiar daca are o usoara tenta antimasculina.

      In realitate, majoritatea barbatilor “isi stiu locul” si nu atenteaza la siguranta femeilor.

      Politia si restul organelor de ordine inchid ochii si permit unei minoritati sa fie agresori sexuali fara mari repercusiuni.

      1111
    • @Vosiditi98, până una alta la noi nu se face niciun fel de educație “sexuală”. Uneori profesorii sar inclusiv peste capitolul de reproducere din manualul de anatomie. Mai e mult până ajunge și la noi ce zici tu.

      Mă îndoiesc că se induce ideea că, în calitate de minoritar sexual, ai drept la sex cu cine vrei chiar dacă persoana cealaltă nu vrea pt că asta e pur și simplu viol.
      Și, din ce-am auzit, ăia tratează violul mai serios.

      Plus că sexul vine din atracție. Nu-s minoritară sexual, dar mi s-ar părea absurd să-l trag la răspundere pe Gigi că nu vrea sex cu mine, dar vrea cu Maricica.
      N-am cum să-l fac să vrea dacă lupa lui nu semnalizează asta.
      Dacă mă aștept ca Gogu să nu sară pe mine că nu vreau sex cu el, dar vreau cu Gigi, trebuie să-i ofer lu’ Gigi aceeași libertate de alegere.
      N

      41

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.