Sever Voinescu are dreptate, unii looseri chiar îşi ling patronul în cur necondiţionat şi vor să credem tot ce debitează.
74,34% înseamnă, în cifre, 5.746.730 de votanţi de NU. Adică în nici un caz cu un milion de voturi peste cât obţinuse şeful statului în 2004 (5,1 milioane), aşa cum adânc profeţise în curtea destul de goală din Modrogan.
Una peste alta, e aritmetică simplă, fostul suspendat de serviciu are sprijinul direct al aproximativ 32% dintre românii cu drept de vot; adică electoratul PD-PLD. Mai pe româneşte, referendumul a fost câştigat printr-o mobilizare perfectă a propriului electorat, pe fondul unei pasivităţi cvasigenerale a restului eşichierului politic şi al unei indiferenţe de proporţii a majorităţii poplaţiei (56% absenteism).
Să fi uitat oare de nopţile alea nedormite ale lui Tucă când s-a aprobat legea minorităţii electroale? Hai că ne mai aducem aminte, după ce poporul venise la vot în proporţii covârşitoare de 16% şi 32% să îl voteze pe idolul vostru Ilici, s-a dat o lege care spune că majoritatea înseamna 51% din ăia care se prezintă la vot.
Să enunti că „poplaţiei nu îi pasă” şi apoi să spui că are cu un milion de voturi în plus e nu numai o dovadă de prostie, ci şi una de mare tâmpenie.
Nu vă faceţi griji, băieţi, o să iasă PNL de la guvernare şi o să rămână securistul vostru şef cu UDMR în Guvern, să conducă ţara asta. Lăsaţi-ma să ghicesc, Antena1 post unic şi Oancea prim ministru, cu Cristoiu la Interne?
„Mai pe româneşte, referendumul a fost câştigat printr-o mobilizare perfectă a propriului electorat, pe fondul unei pasivităţi cvasigenerale a restului eşichierului politic şi al unei indiferenţe de proporţii a majorităţii poplaţiei (56% absenteism).”
Si mai pe romaneste, e bou cu spume (vorba lui Dinescu). De aia ~58% din totalul simpatizantilor PNL-ului care au fost la vot sambata si au votat NU a uitat? Dar de cei ~24% ai PSD-ului, aflati in aceeasi situatie? Dar de cei ~60% ai UDMR-ului? De cei ~25% ai PRM-ului?
Acei 56% nu sunt alegatori, ci lasi. Asa ca mai bine ca nu s-au prezentat.
e incredibil omul … s-a legalizat prostitutia si eu nu stiam ? sa ii spuna cineva curvei sa isi numere comentariile de pe peagina sa vada cum au rezultat 75% voturi. sau si acolo s-a mobilizat electoratul PD ?
Însă exact numerele acelea ar trebui privite cu mai multă atenţie.
Multe persoane, printre care şi eu, au votat pro-Băsescu pentru că, din păcate, e cea mai bună soluţie
” fostul suspendat de serviciu are sprijinul direct al aproximativ 32% dintre românii cu drept de vot; ”
asta e imbecil, unde pla mea o fi facut el statistica?
din cauza unora ca asta ajungi sa tii cu Basescu care e un maniplator si un mic marsav de felul lui asa.
dom’le da pe ciutacu asta nu’l intreaba nimeni de fabrica de geamuri boldesti scaieni? desigur, strict informativ, ca fapt divers, ca doar nu l-ar banui cineva de manevre dubioase in gestiune ca membru al consiliului de administratie. si, in alta ordine de idei, de activitatea sa ca moderator pe forumul de larga deschidere culturala vreausafacsex.com l-o intreba cineva?
add, 32% din cele 17 milioane si ceva de romani cu drept de vot inseamna fix 75% din cei 43% care s-au prezentat la vot. Complicat? Nu chiar. Hai sa o luam pas cu pas…
Cum se calculeaza procentul? Daca vrei sa afli cat la suta din B reprezinta A atunci formula de calcul e A/B * 100 si rezultatul e de forma 35%.
De exemplu, avem peste 17.5 milioane de oameni cu drept de vot. 7.7 milioane de oameni s-au prezentat la vot, deci 7.7/17.5 * 100 = 44% prezenta la vot. BEC a spus ca aproximativ 75% din cei care s-au prezentat la vot au votat NU, adica l-au sprijinit pe Basescu. 75% din 7.7 milioane inseamna aproximativ 75 * 17.5 / 100 = 5.77 milioane.
Inarmati cu aceste cifre, putem afla cati oameni l-au sustinut pe Basescu: 5.77 / 17.5 * 100 = 33%. Cum am facut o serie de rotunjiri, diferenta de 1% dintre ce e in articol si acest calcul e explicabila.
In ideea ca nu ai prins sarcasmul randurilor de mai sus, cele 5.77 milioane (sau 32% din poplatia cu drept de vot) care au votat NU au fost sustinatori directi. Cei 56%, cei care au preferat sa nu-si exprime opinia, poti fi catalogati drept indiferenti la cine conduce Romania deci nu sprijina direct pe nimeni si 25% nu il mai vor pe Basescu.