Secretele „chef”-ului Hadean: Cum să faci rapid o maioneză

In fiecare saptamana, MaiBun.ro va prezinta cate unul din secretele maestrului chef Adi Hadean, caruia ii puteti admira capodoperele culinare pe blogul AdiHadean.ro. Reveniti pe MaiBun.ro pentru a deveni in fiecare saptamana maibuni.ro si in bucatarie! In continuare, textul maestrului de saptamana asta:

Oare de ce se leagă taman de ouă primele mele articole pentru zoso.ro? Cred că bunul doctor Freud ar avea o explicaţie. Oricare ar fi aceasta, nu vreau s-o ştiu. Ca să nu mai spun că rostul acestui post e să ne lămurească în legătură cu prepararea rapidă a unei maioneze cremoase, gustoase şi stabile (fizic, nu emoţional).

Mama m-a învăţat că maioneza se face din gălbenuş de ou crud+gălbenuş de ou fiert+ulei. La şcoală am învăţat că dacă se taie maioneza stropeşti cu oţet sau adaugi cartof fiert. Între noi fie vorba, decât să caut cartoful fiert mai bine sparg alt ou. Cât despre gălbenuşul fiert, dorinţa de a-l include în poveste ne va costa timp. Există o „scurtătură” în drumul spre maioneză. Iat-o:

Mai întâi separi albuşul de gălbenuş. Pui gălbenuşul într-un bol şi lipeşti de el o linguriţă de muştar (poate fi şi un muştar mai dulce). Muştarul e elementul astringent, ingredientul care leagă maioneza şi nu-i permite să se taie (deci nu mai aveţi nevoie de stropi de oţet ori cartofi fierţi).

La pasul următor omogenizaţi gălbenuşul cu muştarul şi începeţi să turnaţi ulei (poate fi ulei de floarea soarelui, de dovleac ori de măsline, extravirgin sau rafinat, cu sau fără gust, în funcţie de utilizarea pe care vreţi să i-o daţi maionezei şi de aromele pe care vreţi să le adăugaţi). E important să nu turnaţi foarte mult ulei odată. Răbdarea-i o virtute şi oricum, nu vă va fi pusă la încercare, după cel mult două minute de amestecat (cu o lingură de lemn, în aceeaşi direcţie) şi după cel mult 150 de mililitri de ulei vărsaţi, aveţi o maioneză parfectă pe care o puteţi îmbunătăţi cu ierburi aromatice, smântână sau iaurt, piper, sare ori alte mirodenii.

Dacă o puneţi într-un vas închis ermetic, o puteţi păstra la frigider (4 grade Celsius) două zile. După asta, nu mai garantează nimeni nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

1 comentariu

  1. buna ziua bucatari (domni si doamne)

    sunt singur, e greu cu mancarea si vreau sa fac urmatoarea miscare:
    – am prajit cotlet de porc, dar l-am uscat,
    – in viziunea mea practica de a nu arunca ceea ce am obtinut destul de greu sa toca carnea (are un gust mortal)si as amesteca-o cu maioneza.
    – inainte de a cumpara maioneza as dori opinii, bune sau rele nu conteaza.
    astept opinii pana la ora 15.00 cand merg sa cumpar maioneza.

    ozi buna si o viata linistita (neculai.mircea@yahoo.com)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube