"Școala este problema capitalismului" – despre furia tinerilor pe capitalism

ZF este un ziar adresat capitaliștilor, este așadar înclinat să le prezinte un adevăr cosmetizat pe gustul lor, că doar ei finanțează ziarul. Nu vei afla din ZF chestii din lumea reală decât dacă mai scapă de ochii ageri ai celor doi oameni care îl conduc de 20 de ani și nu au reușit să îl aducă pe profit, atât de buni sunt (vă aduc aminte că redactorul șef Sorin Pâslaru nu știe matematica de bază, iar Hoștiuc zice că autostrăzile sunt inutile pentru că sunt mai lungi decât DN-urile).

De asta eu citesc editorialele la modul “ia să mai vedem ce mai spun idioții utili ai afaceriștilor despre orice”, în special pe Hoștiuc, care pare genul care are pantofi cu arici.

Ultimul său efort intelectual ne zice noutăți:

Capitalismul, adică crearea de valoare, de bani, este privit acum ca o formă de „jefuire” a societăţii.  Când băncile raportează profituri, devin imediat duşmanii poporului. Un antreprenor, un om de afaceri este bun atâta timp cât creează ceva, un produs, un serviciu, un brand, dar să nu facă bani din el, să nu acumuleze avere din ceea ce a făcut, iar dacă a făcut bani să împartă cu societatea.

Gerard Baker a pus această schimbare care se petrece sub ochii noştri, cel puţin în societatea americană, în universităţile americane, pe seama faptului că noua generaţie se duce către şcoală, vrea şi trebuie să facă şcoală, dar care şcoală, în special zona universitară, începe să devină un inamic al spiritului antreprenorial, al capitalismului, al creării de valoare. (sursa)

Și după asta se lansează într-o explicație de câteva zeci de paragrafe în care dă vina pe școală pentru ura pe care tinerii o au pentru capitalism. Și face asta fie pentru că nu are discernământ, fie pentru că îi place gustul bocancilor de capitalism, pentru că și el, ca și alții, pare că nu a vorbit cu un tânăr în ultimii zece ani.

Și pentru că nu am altceva mai bun de făcut, îi explic eu cum stă treaba. Tinerii sunt furioși pe capitalism pentru că sunt săraci. Nu există egalitatea de șansă, nu există distribuire, măcar pretins, echitabilă a profitului, există doar o mică parte care a reușit să facă niște bani și restul care nu văd nici o urmă de speranță.

De ce credeți că au explodat păcănelele în ultimii ani, doar pentru că le-a făcut reclamă Antonia și Dorian Popa, sau și pentru că aia e singura șansă de a ieși la liman pentru cei care au credite pe 30 de ani pentru niște apartamente mici la porumb?

De ce credeți că LVMH e pe val, la fel cu toate brandurile de lux? O dată pentru că bogații se îmbogățesc, apoi pentru că au apărut nouveau riches (ITiști, influenceri, videochatiste, dezvoltatori imobiliari) și la final pentru că oamenii care fac niște bani văd că nu pot cumpăra o casă de ei și preferă să își cumpere un Apple Watch sau o geantă Chanel sau Gucci decât să aibă economii. Călătorește acum, lasă grijile pe mai târziu, te descurci tu până la 50 de ani, când moștenești apartamentul babacilor, ce rost are să te agiți? Am mai scris despre asta aici.

Si, din nou, te aștepți ca oamenii ăștia să facă legătura între imobiliarele scumpe, averile crescânde ale capitaliștilor și orice altă statistică în afară de aia cu “trăim cel mai bine din toate timpurile”.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

95 comentarii

  1. In plus, goana după profit capitalist face doar angajari la nivel middle sau senior pentru joburi de birou.
    Nu mai este disponibilitate de a instrui pe cineva…

    Comentariu apreciat.5210
    • NOU
      #2

      Nu mai este disponibilitate de a fi instruit. Explici, arăți și degeaba. Lenea și autosufficienta au cucerit lumea.

      Indecis. Tu ce zici?5059
    • Nu mai exista disponibilitate de a fi instruit doar pentru a primi un salariu de mizerie. Si daca nu e de mizerie printr-un noroc chior, oricum nu ai perspective de viitor decente. Hai sa ne facem ca nu vedem si sa zicem ca e lenea de vina sau ceva.

      Comentariu apreciat.5223
    • Acu’ 20-30 de ani era o foame (si la propriu si la figurat) de a iesi din locul unde esti, de a-ti gasi un job de a face bani si ceva cu viata ta. Ma-ta iti dadea de mancare cat avea. De multe ori facea toata lumea foamea chiar daca si ea si tac-tu aveau job full time.

      Acum „foamea” asta s-a disipat. Oamenilor le e bine de fapt. Ce rost are sa te zbati sa-ti iei o casa si sa faci ceva cu viata ta? Mancare iti da ma-ta ca macar de asta sunt bani si pe langa mai merge un smen si schimbi telefonul, mai ajuti un prieten si iti iei si tu niste adidasi noi. Casa oricum n-ai bani sa-ti cumperi si cum a zis si Vali, ce rost are sa te agiti.

      Exceptia care intareste regula: Tinerii care sunt buni azi (aia putini care sunt), baaa, sunt foarte buni. Sunt informati, sunt buni tehnic, stiu pe ce lume traiesc. Zos palaria in fata lor!

      Comentariu apreciat.9411
  2. Și mai este un aspect la tineri – vor totul instant, azi, nu in timp sau după un timp. Am senzația că social media ii face sa se creadă în concurență cu toți aia care au deja o poziție și atunci vor sa fie și ei acolo azi, nu mâine sau peste x ani.

    Daca te duci la un tânăr de 18 ani și îi spui „uite, îți dau bursa sa îți plătești facultatea de medicină, tragi tare și la 30 de ani o sa faci o căruță de bani și o să îți permiți orice” probabil o foarte mare parte or refuza ai vor incerca niste păcănele, niste combinații pe Europa, ceva azi.

    Comentariu apreciat.8627
    • Boomerii isi cumparau case dintr-un singur salariu, dura vreo 3-5 ani sa plateasca mortgage-ul. Intre timp, cineva a decis ca e ok sa platesti 30 de ani pentru 2 camere, in timp ce layoff-urile zburda cu frenezie. Si boomerii se mira de ce tinerii nu fac si dreg. De ce nu intemeiaza familii, de ce nu fac copii, de ce stau in 2 camere si nu isi cumpara vila. Societatea se prabuseste si generatiile vechi inchid ochii, ca e deja prea tarziu sa mai faca ceva pentru tinerii aia lenesi si blamati.

      Indecis. Tu ce zici?49105
    • Boomerii isi cumparau case dintr-un singur salariu, dura vreo 3-5 ani sa plateasca mortgage-ul.

      lol. nu. tot 30 de ani plăteau. doar ca li se oprea din salariu, de aia nu simțeau.

    • Comparatia cu boomerii americani este inutila. Boomerii romani traiau in comunism, puteau avea o proprietate doar in anumite conditii: trebuia sa ai o familie, sa lucrezi de mai multi ani la intreprinderea/institutia care avea arondate apartamentele si practic stateai cu chirie la ICRAL pana alegeai una din optiuni: urcai pe scara ierarhica a partidului sau umpleai de spagi si lingeai in cur seful de partid si directorul intreprinderii.

      Pentru dreptul de a plati in 30 de ani un apartament dubios la care aveai rata fixa cam o treime din salariu. Chiria in schimb era insignifianta: cam 5% dintr-un salariu.

      Comentariu apreciat.9510
    • @Deea – eu sunt satul de discuții despre alții și trecut când noi suntem azi, aici. Care este sensul acestor discuții, concret?

      Boomerii americani? Dar dece sa nu discutam despre iobagii români care se nășteau săraci și mureau exact la fel?

      Sau sa discutăm despre Crassus, care era cel mai deștept băiat acum 2 mii de ani, făcea afaceri imobiliare cu statul Roman și era putred de bogat – deci și mai șmecher decât boomerii aia.

      Și mai înainte de boomerii ai avut pionerii din vest, practic daca mergeai mai departe cu căruța primeai teren gratis doar pentru că exiști. Ăștia au fost și mai șmecheri decât boomerii, nu?

      Și putem să găsim tot felul de exemple – însă schimba cu un leu prețul caselor de azi? Te simți mai bine daca te gândești la iobagi, brusc totul este roz că o duci mai bine decât ei?

      Comentariu apreciat.628
    • Daca te duci la un tânăr de 18 ani și îi spui „Uite, îți dau bursa să îți plătești facultatea de medicină, tragi tare și la 30 de ani o să faci o căruță de bani și o să îți permiți orice”

      Oamenii care tratează învățământul ca pe o chestie mecanică sunt drăgălași absoluți, cu scenarite „dacă te duci la X/Y”.

      „Dacă te duci la medicină…” – nu-i place sângele & miasma morții, sau nu are înclinație pe așa ceva. Ce facem?
      Și uite așa, unii românași se blochează…

      Indecis. Tu ce zici?2235
    • @Antipod, medicina era un exemplu… Putea fi orice alt domeniu. Inginerie, contabilitate, etc. Dar hai sa ne dam deștepți fara sa spunem ceva cu adevărat…

      Comentariu apreciat.4210
    • @bigbear Să nu uitam de original “boomers”: am auzit ca au primit o grădina dar aveau mere in ea.

      202
    • @Deea: în limbajul actual casele ieftine de care spui erau în lanul de porumb. Utilitățile mai dădeau rateuri, nu era nici un copac pentru umbră… între timp in unele zone problemele s-au rezolvat, au crescut arbori, totul e verde și frumos… dar in altele nu s-a rezolvat mare lucru și au devenit ghetouri.

      164
    • Deea, confunzi boomerii americani despre care vorbesc reditorii cu boomerii nostri care au avut rate si la casa, si la mobila, si la covor si la orice.

      191
    • „Daca te duci la un tânăr de 18 ani și îi spui „uite, îți dau bursa sa îți plătești facultatea de medicină” – problema cu acest raționament e că facultățile de medicină nu sunt goale, deci e destul de evident că tinerii fac facultăți și fără acea bursă, deci sunt capabili să facă alegerile alea în care tragi pentru bunăstare ulterioară, deci degeaba zici că nu le fac.

      60
    • @Roxana – este doar un exemplu. Vezi ce succes a avut Tate vanzand ideea ca inveti ceva in cateva saptamani si te imbogatesti, vezi cati oameni vand cursuri de imbogatit rapid si apoi compara numarul cu cel al studentilor la medicina – sau din orice cariera.

      54
  3. Pornim de la premiza că tot ce ai scris acolo e corect. Eu zic că ar fi niște nuanțe, dar ne pierdem dacă intrăm în ele.

    Soluții? Cum îi ajutăm pe tineri să nu mai fie săraci si supărați pe viață? E ok să le cerem și lor să fie muncitori și interesați de propria educație?

    Până acum cam singurele soluții vehiculate sunt: extremism, dezinteres, plecat afară, socialism, întoarcerea la tradiții, liberalism extrem, să se ia de la bogați să se dea la săraci. Multe se bat cap în cap și nu sunt deloc solutii.

    La nivel economic, macro, printre puținele planuri care părea (pentru mintea mea simplă) să încerce să adreseze într-un mod coerent, competent problemele existente în întreaga Europă (probleme printre care se regăsesc și cele din postarea de aici) era planul Draghi. Dar pentru ăla e nevoie de multă muncă, educație, renunțarea la beneficii gen muncă 4 zile pe săptămână și multe altele.

    Pentru cine e interesat planul se găsește aici: https://commission.europa.eu/topics/eu-competitiveness/draghi-report_en Sau întrebați ChatGPT să-l sumarizeze.

    Indecis. Tu ce zici?1417
    • Planul Draghi ar fi ajutat la crearea unor miliardari si in Europa, nicidecum la eliminarea inechitatilor sociale si economice.

      Indecis. Tu ce zici?1230
    • E ok să le cerem și lor să fie muncitori și interesați de propria educație?

      Eu nu cunosc, nu am cunoscut, muncitori să devină bogați.
      Pe nimeni din blocurile muncitorești. Nici copiii lor.

      Iar educația a devenit așa, o retorică de „lasă-mă să te las”.
      Când cineva invocă educația, se știe automat că e un răspuns substituit pentru „marș de aici și nu mă mai deranja”.

      Românii…

      Indecis. Tu ce zici?3126
    • @Toreadorul și @Antipod: Observ că niciunul n-ați venit cu soluții.
      @Toreadorul: E un plan în care se exprimă o serie de idei care fac Europa competitivă. Aia duce la bunăstare. Nu repetând sloganuri obosite.
      @Antipod: Eu am cunoscut muncitori care să devină bogați. De fapt e fix invers față de cum zici tu. Ăia pe care îi cunosc și sunt ok au ajuns așa doar prin muncă și educație. Că nu sunt miliardari e irelevant și pentru ei și pentru mine. Nu văd de ce ar conta asta pentru a duce o viață ok.

      Indecis. Tu ce zici?2219
    • Bunastare pentru miliardari.

      Trebuie sa intelegem ca vremurile alea glorioase si relativ corecte ale europei sociale au apus.

      Draghi vrea ca europa sa fie precum america, dar capitalismul a ajuns la un nivel de toxicitate atat de mare incat lumea se arunca de bunavoie in bratele socialistilor de catifea.

      Indecis. Tu ce zici?1817
    • Eu am cunoscut muncitori care să devină bogați.

      Ăia pe care îi cunosc și sunt ok au ajuns așa doar prin muncă și educație. Că nu sunt miliardari e irelevant…
      Nu văd de ce ar conta asta pentru a duce o viață ok.

      „Eu cunosc bogați.
      De fapt, sunt ‘ok’, nu sunt bogați.
      Nu contează că nu sunt bogați.
      Nu înțeleg de ce contează că nu sunt bogați…”

      Indecis. Tu ce zici?2419
    • NOU
      #23

      Bă proștilor, ăștia 2 de mai sus!
      Deci voi vreți ca toată lumea să fie „milionari” fără să muncească pentru asta. Socialism de tip nou : „x” e milionar deci toți trebuie să fim. Aaaaa, trebuie să învăț, să muncesc, să fac sacrificii? Neah. Mai bine plâng și îi înjur pe ăia de au. Așa simt că nu trăiesc că un parazit. Bravo!

      Eu mă consider bogat, față de cum erau ai mei acum 40 de ani, eu sunt milionar….

      195
    • @Antipod „Eu nu cunosc, nu am cunoscut, muncitori să devină bogați.
      Pe nimeni din blocurile muncitorești. Nici copiii lor.”

      Nu ai cum sa ajungi bogat daca esti muncitor, doar daca treci in tabara cealalta si devii antreprenor, angajezi oameni, cresti, controlezi mai asseturi mai mari, etc.

      Eu cunosc asa, si iti explic, nu este mare smecherie.

      Un sat din Dobrogea, 1990, se inchide CAP-ul si SMA-ul, taranii primesc pamant, se infiinteaza acele „asociatii agricole”, de fapt firme care se ocupa de muncit pamantul luat in arenda de la proprietari.

      La noi au fost probabil 20 de asociatii, de la 1 la 4-5 proprietari, de la 20 de hectare pana la 1-200, la inceput. Si unul din ei, sa ii spunem Fane – era un simplu tractorist si a inceput cu un tractor si cateva hectare, apoi a crescut, a inceput sa cumpere pamant de la tarani, a intrat in politica si s-a lipit de PSD, dupa 115-20 de ani a prins si niste fonduri europene, si-a luat tractoare smecher si apoi a facut o moara, deschis o brutarie.

      Dupa 35 de ani de la acel inceput omul are moara, brutarie, munceste 2 mii de hectare din care aproximativ 1000 sunt cumparate de el in timp, are cca 20 de angajati pe partea de brutarie/moara si ce o avea la cultura mare.

      Hectarul de pamant cred ca e pe la 7 mii (desi posibil sa fie 10), asadar omul sta pe 7 milioane de euro, doar subventia pe terenul muncit este de minim 200 de mii de euro pe an si probabil ca profitul este de peste un milion pe tot ce misca, minim.

      Nu a facut nimic special, pur si simplu a muncit, crescut si strans.

      Si multi din aia care au inceput in acelasi timp cu el au disparut in timp si sunt multi mecanizatori care s-au angajat la el in 90 si sunt tot angajati la el.

      162
    • deci, daca muncesti mult si „a intrat in politica si s-a lipit de PSD” poti sa ai. :D
      glumesc evident

      „Eu nu cunosc, nu am cunoscut, muncitori să devină bogați”
      uite d-aia copii nu e frumos sa scrii prostii fara sa iti pui creierul la contributie.
      Sunt mii de cazuri. Totusi, la 90 toti eram saraci. Si foarte multi erau muncitori. Chiar crezi tu ca din aia 91k milionari romani nimeni nu a plecat de jos?

      unde zici ca is „bogati”. Ce inseamna „muncitori”. ce varsta ai tu?

      75
    • @animaloo – hai sa spunem ca diferenta era ca fara PSD valora 5 milioane si cu PSD valoreaza 10 milioane de euro, marea diferenta este ca daca nu dai unde trebuie nu pupi tu fonduri europene :)

      In special intr-un judet cum e Constanta unde seful CJ si 80% din primari erau PSD – daca nu esti cu noi nu e bine :)

      61
  4. Oare cum se uita unul tânăr, proaspăt absolvent, dupa 12 luni de aplicat la sute de joburi, cu maxim 1-2 interviuri cu HR-ul, la stirile alea in care Bezos si Zuckerberg si-au mai adăugat cateva zeci de miliarde? Apoi mai citesc si o știre din aia despre 996 si cum toti CEOistii ăștia vorbesc despre faptul ca trebuie sa muncești ca un sclav, ca e prea multa democrație.

    Comentariu apreciat.6821
    • Dacă azi Bezos, Zuckerberg și toți miliardarii ăia dispar, absolventul ăla o va duce mai bine?

      De asemenea, cred că toată lumea ar trebui să se intereseze un pic să vadă care e faza cu acțiunile. Că atunci când lui Musk i-a crescut averea cu zeci de miliarde, nu a luat miliardele alea de la studenți. De fapt nu i-a luat de la nimeni.

      Indecis. Tu ce zici?2563
    • Nu daca dispar, ci daca averile lor sunt redistribuite, cu toate actiunile impartite uniform altora.

      Profitul anual la fel, redistribuit.

      Si asa si pe viitor, pana cand genul asta de companii sunt sparte in bucati mici, sau lichidate.

      Indecis. Tu ce zici?1443
    • Ehem. De asta Zuckerberg si-a cumparat insula si o fortifica, se asta isi cumpara yachturi de miliarde, ca acțiunile alea nu valorează nimic. Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet au dat afara o grămadă de oameni desi au avut profituri uriașe. Prea multa avere concneteata in mana câtorva oameni, ceea ce le da o putere de control prea mare. E misto cand citești știri din alea cu ce case si-au mai luat ăștia, apoi citești despre abuzurile de prin depozitele Amazon, apoi citești cum s-au întâlnit toti la casa alba ca sa discute ei chestii.

      Comentariu apreciat.669
    • Exact așa cum se uită un boschetar la tine care mergi cu mașina la servici. El e flămând și murdar, nu are nimic și tu ai mașină, casa, venit lunar, mananci ce vrei, faci dus când vrei, dormi la căldură în loc de o bancă in parc.

      Nu vrei sa punem și așa problema?

      Comentariu apreciat.4913
    • Dacă azi Bezos, Zuckerberg și toți miliardarii ăia dispar, absolventul ăla o va duce mai bine?

      Dacă Bezos & Zuckerberg mor mâine, îți promit că soarele va răsări și poimâine pentru americani.

      Indecis. Tu ce zici?2011
    • Nu prietene, e vorba de procente si cum e distribuita averea. Uita-te la distribuția averii la nivel global. Economia e susțină de George care se duce intr-o vacanta si chetuie niște bani, de Alex care isi cumpara o mașină, de Maria care isi cumpara sau construiește o casa, de Ioana care isi remodelează apartamentul si tot asa. Dar cand toti ăștia nu mai au bani de toate aceste lucruri, extra si doar supraviețuiesc, cumpara mancare, haine doar cand se rup si chirie, economia se duce pe pula. Ca sănătatea, sănătatea, infrastructura publică si alte nu se fac din taxele plătite de mega corporații și de Musk, Zuckerberg sau Bezos. Sunt atâtea articole despre cum fentează ăștia taxele cu tot felul de artificii fiscale sau paradisuri fiscale.

      Comentariu apreciat.5710
    • @Toreadorul: Ce zici acolo e socialism d-ăla scârbos care n-a funcționat niciodată. Iei cu forța de la unii și dai la alții că așa ți se pare ție corect. Nu contează care a muncit mai mult, care e mai capabil, împărțim la toți. Iar ăia capabili fie pleacă, fie îi bagi tu la bulău, fie sunt dați la o parte de ăia cu tupeu dar fără abilitate.

      În plus, acțiunile și valoarea lor sunt date fix de abilitatea ălora care conduc firma. Acțiunile Tesla ale lui Musk valorează 439$ că lumea crede că ăla e capabil să ducă firma la un profit conform cu acea valoare. Când le „redistribui” cum zici tu nu mai au acea valoare. Probabil ajung la 0$. Că oamenii mai cu capul pe umeri sunt conștienți că o adunătură de oameni fără cunoștințe nu vor conduce firma mai bine.

      Indecis. Tu ce zici?2622
    • @Toreadorul: presupunem că se împarte tot egal și fiecare rămâne cu aproape 33600$ bunuri plus bani la un loc – cam așa zice AI-ul după ce a inclus tot (dacă ai casă mai scumpă de atât și o familie mică trebuie împărțită cu alții ca să rămâi cu echivalentul sumei). Ce faci după?

      Să știi ca sunt destui care îi considera pe ăia cu salariul mediu de la noi bogați și spun că ar trebui să li se mai ia din bani „ca să dea la saraci”.

      Sau împărțirea se face doar pentru aia care au mai mult ca tine?
      Facem ca în bancul ăla in care Ion era de acord să dea jumătate de casă partidului dar refuza să dea jumătate de pui pentru că avea unul (casă nu avea).

      206
    • Ai pierdut o nuanță extrem de importantă când în toată argumentația cu „sănătatea, sănătatea, infrastructura publică si alte nu se fac din taxele plătite de mega corporații și de Musk, Zuckerberg sau Bezos”

      Se fac FIX din taxele plătite de ăia sub mai multe forme: impozitele pe care le plătesc pentru clădirile pe care le dețin, taxele municipale, diverse impozite pe care le ia statul pe bunuri și altele. Dar cel mai important multe lucruri se fac din LOCURILE DE MUNCĂ pe care le generează acele companii și persoane. Aacele companii oferă salarii pentru care plătesc taxe.

      Indecis. Tu ce zici?1029
    • Toreadorul,
      De ce sa ne oprim doar la astia doi? Eu cred ca si tu ai ceva ce putem redistribui. O casa, o masina, un venit lunar. Iesi pe interval, da tu exemplu si ceilalti te vor urma.

      236
    • Aha. Deci de asta fac ăștia scheme cu paradisuri fiscale, împrumuturi luate cu acțiuni, tot felul de fonduri si combinații. De asta sunt ani in care Bezos sau Musk au plătit 0$ taxe. E vorba de echitate socială. Sa inteleg ca e ok ca taxele sunt fentate de corporații si stăpânii lor atâta timp ne arunca si noua firimituri. Uite dom’le creeaza locuri de munca sa aibe prostul unde sclavageasca, ca prostul da la stat jumătate din ce castiga si e fericit ca a avut pune pe masa si nici luna asta nu l-a plouat in cap, in timp ce ăștia platesc 0 taxe, isi cumpara al5lea conac si isi schimba avionul si yachtul. Apoi ies prin ziare si declara cum muncesc ei chiar si 18-20 ore pe zi, uitând sa menționez ca o fac de pe puntea yachtului lor ancorat in Caraibe, intre doua scufundări. Nu spune nimeni ca toti trebuie sa castigam la fel, dar hai sa plătim toti taxe.

      Comentariu apreciat.3910
    • @Eu: Musk, Bezos, Țiriac , cine mai vrei tu plătesc impozite. În perioada 2014-2018 Bezos a plătit 973$ MILIOANE pe persoană fizică https://www.propublica.org/article/the-secret-irs-files-trove-of-never-before-seen-records-reveal-how-the-wealthiest-avoid-income-tax . În anumiți ani pot face mi se pare anumite „șmecherii” legale, ca să nu plătească taxe, dar pe perioade lungi de timp impozitele plătite de bogați sunt mari. Că nu plătesc cât vrei tu e cam irelevant.

      În plus fac ceva ce nu faci tu: generează sute de mii de job-uri care plătesc impozite.

      Indecis. Tu ce zici?1626
    • @Eu: tocmai evitarea multor taxe e problema. Pentru că dacă vine cineva și propune schimbarea legilor cu privire la drepturi de autor, garanțiile bancare pentru persoane și alte lucruri ca să mai închidă din „optimizarile” fiscale nu-l voteaza nici dracu. Sau ne apucă mila de prezentatorul TV care ia și el bani pe drepturi de autor și nu își mai permite opțiunea de scaune incalzite la BMW. În schimb vom pune repede ștampila pe ala care zice să se împartă egal la toți.

      122
    • @ic problema e ca lumea pune stampila pe aia care promit ca le oferă echitate. Vezi cum Nicușor Dan a fost votat cu 2 mâini pentru promisiunea ca nu creste TVA si ca il pune pe Bolojan sa reformeze aparatul de stat si sa elimine din anomalii. Ce a facut Bolojan? A mărit TVA-ul.

      @Luchian Consumul si cererea creează locuri de muncă, nu Bezos sau Musk. Ca daca scade cererea, Bezos sau Musk imediat închid șandramaua si trimit oamenii acasă. Pozițiile in care au ajuns le oferă puteri obscene. Aveți impresia ca se poate atinge de ei cineva? Ca poate mârâi vreun politician sau functionar public in fata lor astăzi? Cand s-au intalnit acum cateva luni la invitatia lui Trump, bănuiesc ca au discutat despre problemele populației din SUA, accesul la sănătate, șomajul, concedierile masive.

      1313
    • @Luchian,

      esti prost.

      Articolul e despre faptul ca la jocul asta numit capitalism sunt si foarte multi pierzatori.
      Tu sugererzi o chestie logica, si anume, daca tot exista capitalisti care fac profit cacalau hai sa cumpar si eu o actiune doua la firmele lor, sa vina si la mine o particica mica din profitul asta.

      Numai ca nu asta e mediul in care sa vii cu asemenea opinii. Autorul blogului e un fin cunoscator al vietii in Romania, insa este „decat” un jurnalist. Il apreciem pentru ceea ce face.

      Sa ne asteptam de la el la opinii elevate despre economie si sociologie e ca si cand ne-am astepta ca un jandarm sa compuna muzica clasica. Da – poate sa o faca dar nu pentru asta donam noi pentru Patreonul jandarmeriei.

      715
    • @Eu: Ce cerere și consum exista pentru Windows, PC, Internet, mașină și multe altele? Cum se presupune că a zis Ford: „If I had asked people what they wanted, they would have said faster horses.” Nu zice nimeni că nu conteaza cererea și consumul potențiale pentru un produs, dar aceea e doar o parte a ecuației. Aducerea pe piață a unui produs care satisface nevoie, pentru care lumea e dispusă să plătească e foarte dificilă.

      Și da e normal ca dacă acea cerere scade o companie să nu mai producă acel lucru. Se continuă în comunism unde angajăm oameni să facă lucruri inutile.

      Oricum, ai cam trecut la alte subiecte, că nu prea ți-a convenit realitatea că toți miliardarii ăia plătesc taxe mult mai multe decât tine, mine și majoritatea cum credeai tu.

      89
    • @Eu: Nicușor a fost votat pentru a nu ieși unul care promitea echitate absolută (case de 35 mii, luat de la bogați…).

      Tot românii au votat pe unu care promitea echitate și care la final a scazut vârsts de pensionare specială.

      Aceeași românii băleau la TV și protestau când s-a încercat schimbarea calcului unor pensii speciale în functie de carieră si nu de ultimul salariu (și in bula de la țară nu era nimeni din categoria asta dar erau împotriva că așa vedeau la TV).

      Sincer creșterea TVA e cea mai echitabilă măsură: a lovit în toți la fel. Inclusiv pe badea Gheorghe care se credea imun și vota numai promisiuni de echitate.

      125
    • este notorie zicerea lui Buffet cum ca el plateste procentual mai putine taxe decat secretara lui. Si el mentiona ca nu este corect.
      Lasam cuantumul deoparte. Omul care la vremea respectiva era al doilea cel mai bogat din lume spunea oarecum dojenitor catre politicieni ca el plateste % mai mic din venituri drept taxe decat secretara lui

      53
    • Cel mai bun banc din comunism era ceva de genul: Ivan, la sedinta de partid.

      Secretarul – Ivane, daca ai avea 2 case, ai da una din ele celorlalti tovarasi?
      Ivan – sigur ca da, suntem toti la un loc, construim o societate, etc
      Secretarul – Ivane, dar daca ai avea 2 vaci, ai da una societatii?
      Ivan – cum sa nu, crestem impreuna, etc
      Secretarul – dar daca ai avea 2 gaini, ai da una celorlalti?
      Ivan – nu, asta nu
      Secretarul – Pai de ce Ivane?
      Ivan – ca doua gaini am.

      90
  5. Eat the rich. Nimeni nu are nevoie de mai mult de 5 milioane.

    Faza cu capitalismul si scoala e de fapt urmarea razboiului ideologic din SUA intre republicani si universitati.

    Oamenii astia sunt complet afazati, se cred inca stapani pe plantatii de bumbac.

    Indecis. Tu ce zici?3630
  6. Toate ca toate, dar daca esti genul de om care crede ca poate scapa de datorii cu pacanelele, poate ar fi mai bine sa mergi la o manastire sau o stana. Viata in societatea normala nu e pentru tine.

    Comentariu apreciat.389
  7. Studiu de caz: asta e unul optimist de altfel
    Un elev/elevă a prins loc la facultate.La fara taxă. Ba mai mult ,loc în cămin.
    Merge luni-vineri zilnic la cursuri
    Sâmbătă lucrează, că unii au fost mărinimoși, la Lidl-8 H
    Duminică e zi de odihnă că de aia a lăsat-o Doamne Doamne

    Sa Îmi explice cineva, cum poate un tânăr sa trăiască cu cei 800lei/lună.
    Și asta și dacă primește pachetul cu gem și zacuscă (cat o mai fi) .

    Asta e doar.un exemplu dureros…

    Indecis. Tu ce zici?3416
    • NOU
      #55

      Pai sa ii mai dea Toreadorul cam 1000 de lei pe luna.

      183
    • Pai nu..dar hai , da-mi o solutie…
      Ca salariile nu or sa creasca peste noapte, iar tanarul nu o sa primeasca de la Lidl bonus de elev…

      Nu cred ca solutia e : eat the rich…dar cu siguranta, nici solutia e sa stai pe un infinit de purcoaie de bani, iar ala ce iti face economia sa mearga, ala care are viitor sa faca foamea

      226
    • „Un elev/elevă a prins loc la facultate.La fara taxă. Ba mai mult ,loc în cămin.
      Sa Îmi explice cineva, cum poate un tânăr sa trăiască cu cei 800lei/lună.”

      apai, cum oi fi supravietuit io cu 100lei/luna in facultate? Ca atat imi trimiteau ai mei. Daca as face echivalenta in bere ar fi cam 4-500 lei acum. La 800 ai si de o ciunga in plus.
      cum poate un tânăr sa trăiască: raspunsu e simplu – fara sa rupa barurile, berea se poate bea si in camin si mai rar, facut mancare in camera. Ai timp de spart bani dupa ce ii castigi

      Indecis. Tu ce zici?1416
    • @animaloo, cu tot respectul dar ce mancare poti sa manci sa fii cat de cat nemancator de parizer la greu + sa mai ai si niste bani….

      la un calcul scurt:
      Mic dejun : paine + pateu + iaurt mic = 8 lei
      Pranz : 1 kg carne pui+ 1 kg orez + 400 gr legume + 1 paine = 40 lei – sa zicem ca ajunge pe 4 mese – 10 lei/masa
      Cina: 2 oua + salam – 7 lei
      In total / zi – 25 lei
      Inmulteste asta cu 30 si ajungi la salariu lui…
      De bani de ieseala sau altele…ce sa mai zic ?

      Nu am pus chiria de camin, nu am pus haine , nu am pus transportul.
      De vicii sau „extravaganate’, nici nu mai vorbim…
      Nu uita, este in camin ca a prins loc…ca de chirie nici nu mai aducem vorba

      58
    • Bun, dar explică-mi cum trăiau în alte vremuri la facultate la cămin lucrând? Ce treabă are asta cu capitalismul?

      Realitatea e asta aici: avem un tânăr care se dedică studiului nu are sursă de venit să se întrețină. Ce treabă are asta în discuția capitalism vs socialism, comunism, și alte rahaturi? Când în istoria omenirii a fost altfel?

      Toți pe care-i știu în situația aia, au fost întreținuți de părinți. Alții au fost nevoiți să își facă facultatea în orașul din care sunt, nu au avut de unde să plătească costuri de centru universitar cluj sau timișoara (eu sunt unul din ăia de ex).

      Da, poate discutăm de cei din mediul rural unde clar, sunt dificultăți mult mai mari, dar știu și acolo, cei care erau așa trăiau cu mâncare trimisă de la țară, săptămânal veneau plasele cu mecanicul de locomotivă.

      70
    • „cu tot respectul dar ce mancare poti sa manci sa fii cat de cat nemancator de parizer la greu”
      Apai, efectiv atunci am rupt parizeru in doua. Si, mancare de la parinti, care dura cel putin juma de saptamana. Mai faci o ciorba, o tocanita. Mai mananci niste cartofi prajiti la greu.
      Tu ai intrebat „cum poate un tânăr sa trăiască”. Si raspunsu e simplu: ci niste sacrificii.

      Un fost coleg a fost vreo 2 luni (parca) in US. Cu bani cat sa respiri, ca totusi vorbim despre anii 2000-2001. Manca o conserva pe zi si facea flotari de foame. Acum e greu in plm, daca nu bagi 1kil de pui/4 zile. Pe langa altele.
      2.4kile de mancare ajung 4 mese

      Asta e doar.un exemplu dureros…LOL.

      72
    • Manule, eu nu sunt fan socialism sau comunism..nu stiu de unde ai tras concluzia asta..

      Eu doar vreau sa atrag atentia asupra exceselor capitalismului…inegalitatea asta cand 1% din populatie are purcoi de bani cu care nu are ce face, dar tot mai strange pentru a saraci o parte din lume…

      65
    • @Dave

      Eu am o singură problemă majoră cu capitalismul care îl avem azi. Faptul că nu se plătesc angajații corect. Aici e problema. Și văd că toată discuția se poartă în jurul altor lucruri, aici se evită complet. Distribuția în firmele mari a profitului. Stock buybacks. Export de profit. Mascare de profit. Din astea de finețe.

      Adică, părerea mea, dacă ești capabil să faci o companie de 100 de miliarde (am dat un număr din burtă) și toți angajații tăi sunt plătiți bine, nu trebuie să ceară ajutoare sau alte cele, atunci fratele meu, meriți să fii miliardar.

      În schimb dacă compania ta valorează 100 miliarde și plătești angajații așa prost încât se califică pentru diverse ajutoare sociale, dacă tu trăiești din împrumuturi constant, și când falimentează banca care te creditează, intervine statul și cu banii fraierilor compensează pe ideea de ‘too big to fail’, aia e o porcărie.

      Noi credem că rezolvăm problema dacă confiscăm mâine averea lui bezos și elon musk, dăm la fiecare câte 200 de dolari, și apoi punem un birocrat de la guvern să gestioneze Tesla și Amazon. În câte zile ar falimenta total?

      170
  8. Problema este ca oamenii vor acum egalitate de rezultat, nu de sanse. Si repede.

    Daca vezi cum se pune problema, nu vrea aproape nimeni sa inteleaga ce ai invatat in plus, ce sacrificii ai facut ca sa ajungi sa inveti. Nu, daca s-ar putea sa stea pe canalea cu mana in cur uitandu-se la reels in timp ce tu le predai masina si casa ar fi perfect.

    Comentariu apreciat.438
  9. Postarea aia de la Ricky Hale e data cu manta, omul de fapt vrea sa zica ca saracii imigranti ILEGALI trebuie primiti cu bratele deschise ca-s saraci ce conteaza ca vin ilegal. Dar e de asteptat de la unul care are pus in descriere pe twitter ca e socialist, si din ce vad bineinteles ca e si pro-Palestina

    Indecis. Tu ce zici?276
  10. Deci, in tara cu cei mai multi proprietari din lume(98,6%) problema este ca nu-si permit si ceilalti 1,4% case ca sunt prea scumpe.
    Stiu ca unele sunt la tara, altele sunt vechi dar si scazandu-le pe alea ramanem tara cu cei mai multi proprietari si cu cele mai accesibile preturi din UE, proprietari in randul tinerilor sunt in jur de 60-70% in Ro fata de Germania de exemplu unde sunt 10-20%.

    55
  11. Am un prieten străin, bogătaș de generația a 3-a. Dacă îl vezi pe stradă nu ai zice că are milioane. Deși ar avea bani de Ferrari, yachturi și LVMH… ”Dacă vreau yacht închiriez unul pe o săptămână, undeva departe de țara mea. Dacă vreau Ferrari închiriez unul pentru o zi – două, undeva departe de țara mea. Nu trebuie să se știe câți bani am.”
    Un alt prieten, din România de dat asta, a moștenit averea. Dar tot nu epatează. Nu arată că are bani mulți.
    Ambii sunt educați, cu școli făcute pe bune. Ei știu că e de preferință să nu arăți mărimea conturilor.
    Nouveu riche de pe la noi trebuie să învețe asta.

    Comentariu apreciat.356
  12. Capitalism salbatic? Bogatii se imbogatesc iar saracii saracesc?
    Poate (si) pentru ca https://wtfhappenedin1971.com/

    42
  13. totusi afirmatia e corecta, scoala e motivul principal pentru care suntem aici in stadiul asta

    83
  14. Cand aveti idei cu redistribuire, capitalism salbatic si alte asemenea va recomand sa cititi urmatoarea carte

    https://www.thalia.at/shop/home/artikeldetails/A1072996972

    68
  15. Ultima poza e top, sărăcia e generată de capitalism…
    Încerci să ne spui că nu școala e de vina ci meme-urile?

    101
  16. Meme-uri ca astea. Incep articolul cu empatie, si dupa aia vad meme-urile astea care sunt pur si simplu de-a dreptul leftiste, si pare ca Vali le empatizeaza.

    Ma bucur sa aflu ca saracia a fost inventata de capitalism, inseamna ca inainte de secolul 18 toata lumea era bogata. /s

    Pacat ca s-a inventat capitalismul, ce bine mergea inainte. /s

    Vrem inapoi rata de saracie de 80%, asta de 10% de acum e clar prea mica. Meritam mai mult. /s

    Comentariu apreciat.336
    • Cand o sa inteleaga leftismul ca sistemul capitalist a castigat, s-a dovedit istoric mai bun, si ca trebuie sa latre la alt pom.

      176
    • problema aici e.

      Problema comuniștilor nu e că sunt ei săraci și proști. Că știu și ei de ce sunt săraci și proști. Problema e că ceilalți o duc mai bine.

      În cazul românilor de exemplu, exemple concrete care le știm cu toții:

      Pe vremea comunismului și inginerul care rupea învățatul, și bețivul care freca menta în întreprindere, stăteau la aceeași coadă la alimentară. Era un fel de F you tuturor celor care doreau mai mult. Și asta dădea o satisfacție enormă rataților.

      Nu subestimați puterea urii și invidiei. E reală.

      220
    • „Incep articolul cu empatie” ia uita ba, MAGA crede ca e capabila de empatie. Marsh ma.

      „Aveam empatie pana cand am vazut meme-uri leftiste” zise empatul care crede ca oamenii care nu sunt de acord cu el sunt leftisti si toti leftistii trebuie sa fie eliminati din societate.

      510
  17. E distractiv cum voi din Romania vreti ca un american si un sud african (cu rezidenta fiscala tot in SUA) sa imparta averea cu voi pentru ca… pitong. Daca prin absurd s-ar intampla asta, nu vad cum ar ajunge in Romania. Sau in India.

    Asta in timp ce balositi dupa o Tesla si va faceti intensiv cumparaturile pe Amazon. Daca consideri ca au prea multi bani, nu mai luati Tesla si nu mai comandati pe Amazon.

    Dar totusi sa nu uitati, ca pe langa cat castiga Musk la o Tesla (vreo 15% dupa ultimele estimari), castiga si statul roman vreo 21% din tva. Din buzunarul vostru.

    253
    • numa ca statu baga parte din banii aia in sosele pe cand musca baga parte din banii aia in propaganda anti UE

      87
    • NOU
      #78

      Statul român face propagandă anti UE. Vezi decizia ccr de azi. Vezi discursul parlamentarilor aur și pot. Ăia sunt tot reprezentanții statului român, trimiși acolo de români care au crezut ce spun ăia și pe care îi susțin în pofida faptului că știu că ăia (parlamentarii) mint de îngheață apele și manipulează la greu. Going full retard….

      81
  18. In toate discutiile astea despre tineri care urasc capitalismul si-l vor inlocuit cu altceva se omit cateva chestii banale. Hostiuc in ingeniozitatea sa le atinge oarecum, dar na nu sunt toti genii precum nea Ovidiu care o intorcea intr-o cronica sportiva peste 2 fraze. Si de dragul discutiei o sa le enumar ca nu strica sa le uitam:
    1. Toti tinerii care sunt „saraci” si-au facut vreodata bilantul sa vada de ce au ajuns in situatia aia? Adica inteleg ca te nasti intr-o familie saraca, poate viata nu ti-a dat carti prea bune, dar le-ai jucat macar? Din nou intrebari dificile care nimeni nu vrea sa le raspunda.
    2. Perceptia saraciei astazi este foarte fluida si mi se pare ca uneori uitam definitia termenului. Sarac inseamna sa nu te ajungi cu banii cand vine vorba de nevoile bazice(casa,mancare). Nu ca nu ai ultimul iphone, sau alte chestii inutile.
    3. Capitalismul actual bun sau rau ne-a adus intr-o perioada in care speranta de viata se duce lejer la peste 70 de ani in tarile capitaliste. Tot acesta ne-a adus divertismentul,confortul si-n mare viata pe care o avem acum. Totul s-a intamplat pentru ca au fost indeajuns de multi oameni care au calarit acest val, unii dintre ei provenind dintr-o saracie lucie. Alternativa capitalismului este comunismul si pentru asta cred ca Republica Democrata Populara Nord Coreeana poate fi privita ca un studiu de caz oricand, eventual vizitata am auzit ca s-a redeschis pentru turisti.
    4. Problema reala a societatii capitaliste astazi este modul in care imprumuturile sunt folosite si cum acestea afecteaza populatia. Mai precis ceea ce trebuia sa fie folosit in cazuri exceptionale a ajuns sa fie folosit pentru chestiile de zi cu zi. Aici vorbesc de cei care folosesc excesiv cardul de credit pentru orice rahat si uita sa plateasca si preferatii mei bogatani care folosesc asta pentru optimizare fiscala. Chestia asta se traduce in consum exagerat si inflatie. Ne plangem de pretul locuintelor, insa nu se ia in calcul niciodata impactul generat de imprumuturile ipotecare alaturi de inflatie. Ne plangem de costul marit al vietii, dar nu punem niciodata in ecuatie alegerile personale pe care le facem, respectiv cat de mult folosim imprumutul pentru asta plus inflatia care vine.
    Ca si incheiere as spune ca multi dintre tinerii care sunt „saraci”, sunt asa pentru ca au ales aceasta optiune, dar pentru ca este mai confortabil pentru ei sa gaseasca o scuza, au gasit-o si anume capitalismul.

    235
    • asta cu capitalismul in ro e fake news, nu avem majoritar oameni care sa spuna treaba asta, e bs adus din afara si regurgitat pt semianalfabeți

      81
  19. Nu cred ca lumea e furioasa pe capitalism cat pe excesele sale. Multi apreciaza capitalismul si ce ne-a adus, o viata mai buna, calatorim mai mult, avem mai multe optiuni in tot, etc. Capitalismul este bun si duce la progres.

    Ce avem azi in multe locuri este un capitalism excesiv care provoaca tot mai multe probleme sociale decat rezolva. Cand inventezi ceva nou sau scrii o noua aplicatie, cel mai probabil vei fi cumparat de cineva cunoscut in spatiul acela sau vei fi distrus de firma mare care iti e concurenta, ori asta nu mai e capitalism bun. Cand marile concerne au armate de lobbyisti care le scriu legile in avantajul lor, nu mai e capitalism optim ci mafie.

    La fel, cine rezolva o problema merita sa fie rasplatit. Problema e cat de rasplatit sa fii pana devii un pericol public. Unii vor zice ca sunt comunist acum dar imi poate cineva explica ce nu poate face cineva cu 999 milioane de euro dar poate face cu un miliard sau 10 sau 100 de miliarde? Pot intelege cum un salt al averii de la 100.000€ la 1 milion euro iti schimba complet viata. Un salt de la un miliard la 10 miliarde, ce beneficii iti aduce in plus? Ce poti face cu diferenta de bani si nu puteai face inainte?

    Comentariu apreciat.270
  20. „…care pare genul care are pantofi cu arici.” – am ras de m-am spart! excelenta, o sa o folosesc!

    80
  21. Cam mult whataboutism aici pe zoso.ro
    S-a încurcat omul nițel într-o emisiune la calcule, gata, tot ziarul e prost….

    Am observat asta în multe articole. Înțeleg că e blog, nu e portal de știri, dar totuși, devine deranjant. Dacă tot vrei să formezi opinii, adu argumente, nu whatabout-isme.

    Dar probabil sunt eu prost, fiindcă am fost și răcit când eram mic.

    612
    • un ziar despre business în faliment constant? și ăsta tot încurcat este?

    • „whatabout-isme”

      ba oameni buni. Nu mai folositi cuvinte pe care nu le intelegeti.

      „S-a încurcat omul nițel într-o emisiune la calcule, gata, tot ziarul e prost….”
      Asta este ad hominem. Combatem o chestie cu o greseala facuta de om candva, greseala care nu are legatura cu subiectu.
      „Prostule” – de exemplu, nu este un ad hominem. Este o insulta.
      Whataboutismul este cand muti focusul despre tema discutata spre alta parte, cu scopul ori de a slabi vina ori de a vorbi despre altceva. Da, hostiuc e prost, dar ce zici (but whatabout, de unde si numele) de faptul ca Proka foloseste cuvinte pe care nu le intelege

      26
    • Multe formări de opinie extrem de subiective, poftim.
      Ai trecut pe lângă idee, te-ai pierdut pe fond, animaloole.
      Tu nici diacritice nu folosești, dar ai pretenții de la alții.

      Mai lucrează la gramatică, mai învață cuvinte pe care nu le înțelegi (e.g. focus https://dexonline.ro/definitie/focus) și abia apoi comentează la alții.

      Numai bine!

      10
    • „mai învață cuvinte pe care nu le înțelegi (e.g. focus)”
      Oh nu. folosesc un limbaj prea complicat pentru tine? Nu intelegi cum vine asta „muta focusul”? Sau esti genul care ia totu d litteram si nu intelegi cum adica muti niste bacterii din gura?

      „Ai trecut pe lângă idee, te-ai pierdut pe fond”
      Pai, ideea era imbecila. Dar macar fondul era prost. Deci nu am trecut pe langa nimic. Despre idee ti-a raspuns patronu

      01
  22. Social media a distrus orice urmă de discernământ. Invidia și lipsa de discernământ financiar e la cote inimaginabile. Toți vor să se plimbe cu Urus la 21 de ani, și dacă nu pot, înseamnă că gata, trebuie aruncat în aer tot sistemul pentru că nu e corect.

    Aici e una din probleme, noi când eram tineri, nu știam. Era un fel de ignoranță. Deși bănuiesc că toți mai aveam câte 1-2 colegi bogați, care din liceu veneau cu mercedes sau bmw la școală (vorbesc de anii 90-2000), dar nu îi vedeam vacanțele pe facebook, nu-i vedeam toate gagicile zilnic pe facebook, șamd. Asta duce la mulți să nu înțeleagă cu ce se mănâncă viața asta și creează așteptări extrem de nerealiste.

    Eu cunosc oameni care stau în chirie și rup vacanțele, 2-3 ori pe an. Și nu amatorisme gen grecia, ci zanzibar, thailanda, costa rica, din astea. Eu recunosc că n-am fost în viața mea pe-acolo (încă) și nici în concediu n-am fost de vreo 10 ani cel puțin. Dar locuința e plătită. Evident, respectivii sunt la fel de opăriți că toate-s scumpe, că viața e grea. Au redus un concediu. Evident se vor trezi în 10-15 ani la 50 de ani tot în chirie, dacă doamne ferește îi dă afară, greu de angajat. Dar da, și-au trăit viața, și-au creat amintiri, probabil vor trăi din ele, ce să zic eu, dacă zic ceva, par invidios, așa că tac și las fiecare să-și vadă de treaba și familia lui.

    154
    • ” Toți vor să se plimbe cu Urus la 21 de ani” – is dislexici ma. Toata lumea le zicea „plimba ma ursu” si ei au inteles altceva

      „Eu cunosc oameni care stau în chirie și rup vacanțele, 2-3 ori pe an. ” – asta nu este o problema. E vorba de prioritati
      „Evident, respectivii sunt la fel de opăriți că toate-s scumpe, că viața e grea” – abia aici e problema

      „thailanda, costa rica” – apai, astea, exceptand avionu, nici macar nu sunt scumpe

      „Eu recunosc că n-am fost în viața mea pe-acolo (încă) și nici în concediu n-am fost de vreo 10 ani cel puțin” – bravo. Ai futut toata perioada in care nu te dor shalele sa iti platesti locuinta, in loc sa lasi chestia asta pe viitor cand o sa faci bani mai multi.

      812
    • Aici nu pot să fiu de acord, mi se pare o prostie dpdv financiar să spargi 15k eur pe vacanțe pe an în condițiile în care stai în chirie. Măcar credit, aș mai fi zis, plătești o rată pe ceva ce la un moment dat rămâi cu el.

      Iar asta cu câștigatul mai mult e foarte foarte relativ. Mi se pare un pariu foarte riscant. Poate interveni o problemă medicală, un divorț, orice, te-a terminat, zero economii, zero ceva ce să poți vinde.

      Iar legat de șale, dacă la 45-50 de ani ne dor șalele să mergem în concediu avem alte probleme.

      Și chiar și așa, prefer să mă doară șalele în concedii cu toate plătite, decât să mă doară la muncă să plătesc ratele sau chiria.

      Până la urmă sunt de acord, fiecare își planifică viața cum dorește, de asta îmi place capitalismul.

      Mă enervează în schimb când cei care planifică prost, vor să facă schimbări politice care să ne afecteze pe toți. Acolo zic că e altceva.

      132
    • indiferent in ce stare de agregare esti, la 40 nu esti ca la 25. In general :)

      72
    • pe de alta parte „mi se pare o prostie dpdv financiar să spargi 15k eur pe vacanțe pe an”. ATAT. Fara „daca”.

      Bine. Acum is rau. Conteaza si cat castigi. Daca faci (per cuplu) 15mii intr-o luna, e si normal sa cheltui atat pe vacante.
      Fara nici un pic de studiu care sa confirme treaba asta, nu m-as duce la >2 luni din venitul lunar pe vacante. Unde 2 luni oricum ma ia cu tremurici sa ma gandesc. eu, la ora asta, sunt cam in jurul lu 1luna de venit. Dar, am avut si 2, 2 sumpic. da foarte pic.

      Intre „dau toti banii pe vacante” si „nu fac nicio vacanta” sunt totusi trepte de gri. Daca zici 15k/an, poti linistit sa nu mergi doi ani in vacante scumpe sa pui de un avans, dupa care bob is you uncle

      44
  23. Ba nu stiu, eu cand m-am angajat in tinerete am mancat la tocanite, ciorbe si cartofi cu oua de am spart:)) mi-era si rusine sa mananc la munca pachetul pus de nevasta-mea. faceam skip la masa de pranz:)) si bagam acasa tocanita. Un an jumatate a fost critic.

    Tin minte ca am facut si eu o spaguta, la o doamna am pus o imprimanta sau ceva de genul asta si am primit 100 de lei. M-am dus si mi-am cumparat sosete:)) ca umblam iarna in sosete de vara:)).

    Acum sosetele sunt cel mai apreciat cadou pe care pot sa-l primesc, fara caterinca.

    Dupa primul an jumatate am inceput sa progresez si a crescut si salariul ca a tare. Acum imi permit sa ma duc si la Disneyland Tokyo daca vreau :) dar parca nu mi-as lasa odraslele sa treaca prin ce am trecut eu.

    110
    • uite om care a trecut prin viata :)

      Bai, noi am trecut prin zonele de sarakye d-aia epica. Nush, nu pot empatiza cu generatia actuala. Mai ales cand exemplele sunt „un kil de pui in 4 zile”.

      Unde pot empatiza este la faptul ca atunci toti eram asa. Acum, pe sarakye futi labe

      102
  24. E simplu, nu e vorba de bani, ci de putere. Banii sint o abstractie. Bucatele colorate de hirtie; intrinsec au valoare 0, vezi germania 1923. Banii reprezinta evident puterea. Acum, care e pragul de la care instinctul de supravietuire care genereaza dorinta de putere lasa locul doar dorintei de putere infinita, care e pragul unde aceasta inceteaza sa fie ceva vital si devine ceva pur nociv, nu stiu, dc stiam scriam o carte, da nush. Nu poti cuantifica in cifre ceva axiologic. D. Zuckerberg sigur a trecut pragul, la fel ca alti domni. Sarkozy, si o lista infinita de alti snapani. Mao tze Dun. Pol Pot. Beria. W. Bush. Desi ala era mai mult prost decit malign, da l am adaugit pt DEI. Etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.