Un scenariu cu schimbare

Mă macină o întrebare. La începutul războiului din Ukraina, am întrebat dacă ne-am înrola să apărăm țara. Eu ziceam de tară, dar au fost unii, destul de mulți, care au subliniat că nu ar apăra politicienii/conducătorii actuali, că nu merită, că sunt hoți, că aparatul de stat e plin de hoți, ca polițiștii sunt incompetenți și mână în mână cu interlopii, din astea, care nu sunt tocmai neadevărate.

Dar fiți atenți aici scenariu. Să zicem că un partid anume, cu suspiciuni de a fi finanțat de ruși, ajunge să aibă mai mult de 35% din parlament. Și ar începe să împingă niște legi ciudate și antipopor. Propopor, dar și antipopor în același timp. Nu îmi vine minte un exemplu acum, de pildă ar mări pensiile și ar scădea prețul benzinei la la 5 lei, dar ar vinde zăcămintele de gaze și petrol la ruși. Brusc, ar începe să câștige companii rusești licitații pentru autostrăzi. Ar începe să se mai închidă din ziare, fie cumpărate, fie falimentate de asaltul autorităților. Judecători care…mă rog, asta fac și acum, dar atunci ar da verdicte mai mizerabile. Din astea. Plus obligatorie îndepărtarea de UE și SUA, cu discursul ruperii de UE.

După perioada asta de nasoleală, am avea din nou alegeri. Credeți că oamenii ar vota masiv pentru acești politicieni sau ar dori reîntoarcerea la valorile vestice? Credeți că ar lupta pentru o justiție dreaptă sau ar zice „io n-am probleme cu justiția, eu mă bucur că e benzina 5 lei, mai terminați cu prostiile”?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

70 comentarii

  1. Igor Dodon, tu ești?

    00
    • NOU
      #2

      Îl angajam pe hellboysa facă treaba noastra

      00
    • Nu e Dodon, e Orban Viktor.

      benzina in HU nu este nici 3 nici 4 nici 5 lei. Este mai scumpa ca la noi numai ca diferenta este platita de statul maghiar adica din buzunarul cetateanului ungur care e la fel de indobitocit ca si ionut al nostru

      dictaturile „orban” functioneaza numai in interiorul unei comunitati bogate si functionale de tip eruopeean unde e usor sa faci ham ham
      *daca am muta geografic ungaria in asa zisa transnistrie, dictatura „luminata” a lui orban ar disparea odata cu bunastarea si chiar si populatia ce ar fi migrat masiv oriunde altundeva departe de mama rusia

      pentru unguri si sarbi este foarte la indemana sa fie pro rusia pentru ca rusia are tot interesul sa se pompenze in cateva comunitati europeene tocmai in scop propagandistic pe principiul: uite, cine e cu rusia o duce bine
      *rusii din rusia si pro rusii din tarile alipite geografic de rusia nu o duc atat de bine
      **una e sa subjugi un kazakstan care este teritorial cam cat europa toata si e greu sa le dai sa manance si sa I dezvolti alta e sa sustii cu bani europeeni si propaganda rusa 2-3 popoare care adunate nu fac nici macar cat 3 sferturi din populatia romaniei

      mai pe scurt: orban este dictator pe bani europeeni! Daca I se taie finantarea europeeana atunci orban va pica in 5 ani pentru ca … foamete si doar cu propaganda ruseasca nu poti sa traiesti

      P.S: n u mai fluturati asta cu Ardealul pentru simplul fapt ca puterea armata a ungariei si influenta lor in europa este fix ca a echipei dinamo in cupa campionilor

      00
  2. Vezi Ungaria. Ar face exact la fel.

    00
    • Corect. Vezi N firme de transport care si-au mutat sediul in Ungaria sau se gandesc serios sa faca asta, totul din cauza pretului combustibilului de la noi. Asta e din pacate. Banii vorbesc si atunci cand nu ar trebui.

      00
  3. Noi inca mai avem un dram de democratie deorece UE inca ne vrea si ne tot tine aproape cu morcovul ( sau biciul, vezi Ungaria acum) civilizatiei europene in fata noastra.

    Ce descrii tu nu e decat un reverse engineering al oricarei dictaturi.
    Asa se incepe, dureaza niste (zeci de) ani, apoi ne trezim in dictatura si ne intrebam ( DACA ne mai intrebam ) cum scapam de Putin-ul nostru.

    Bine, pentru a discuta subiectul asta, trebuie o gandire si viziune pe cel putin 20 de ani, cine are asa ceva ?

    00
  4. Nu contează cine și ce votează, contează cine numără voturile.

    00
    • Voturile le numara oamenii aia care stau in sectii de la 6 dimineata pana dupa miezul noptii.

      Povestile cu „schimbarea din calculator” sunt povesti ale unor oameni care nu stiu despre ce vorbesc. Dupa ce e facut procesul verbal e foarte usor sa faci numaratoare paralela, si e imposibil sa mai furi. Ce se fura, se fura din sectii. Problema pentru partide este sa aiba oameni cat de cat seriosi in cat mai multe sectii.

      00
    • serbane, zilele trecute o data si inca un un timp mai inainte era pe aici un baiat care STIA el de niste baieti care intrau pe serverele magazinelor si schimbau preturile la produse cand ajungeau colegii la casa.

      nu ti-e clar ca pentru listele alea nici nu au nevcoie sa dea drumul la calculator? arunca cu abacul in sediul sts si rezolva orice alegeri.

      ps, a nu se intelege totusi ca sts-ul ar fi vreun monument de competenta.

      00
    • @thebblack nu e deloc acelasi lucru. Toate partidele cu pretentii (PSD, PNL, USR) fac numaratoare paralela. Nu ca ar fi ceva complicat, ai nevoie doar de cativa oameni pe judet/sector care sa centralizeze datele din procese verbale, date trimise de cei din sectii. Sau faci o aplicatie in care sa treaca datele. Si „centralizarea” e de fapt o denumire pompoasa pentru niste adunari si atat.

      Procesele verbale trebuie semnate de toti delegatii; nu ai cum sa schimbi procesul verbal dupa.

      A nu se intelege ca nu se fura, doar ca se face la firul ierbii. E usor in sate sa ai delegati carora sa nu le pese. Primarul poate sa-si trimita oamenii in partide, si pe hartie e totul ok. Si tot ce trebuie sa faca e sa puna stampile in plus pe voturile care nu le convin, si eventual sa stampileze ei unde trebuie voturi nule. Sau daca au un pic de curaj sa puna date diferite in procesul verbal. Asta s-ar putea descoperi la o renumarare, asa a e un pic riscant, trebuie sa fie siguri ca nu se ajunge la asta.

      00
    • Contează cine numără, dar și ce numără. Adică din care saci cu voturi.

      00
    • @Șerban – Da’ numărătoarea paralelă la STS cine o face?

      00
    • @Serbane, nu se fura in sectii, tata.. Particip de 10 ani la tot felul de alegeri. In sectia de votare sunt vreo 10 oameni fiecare cu a ma-sii… Tre sa fii tampit sau inconstient sa bagi buletine in urna pentru PNL, PSD sau AUR cu aia de fata, stiind ca infunzi puscaria iar, in Romania, nu exista un acord intre 4 oameni sa faca o chestie, daramite 10.
      Daca tu iti inchipui ca dupa incheierea votarii la ora 21 se trag jaluzelel si toti incep la unison sa stampileze buletine cu Ciuca sau Iohannis si sa le bage in urna, traiesti pe alta lume. Daca e sa se fure, se fura la centralizarea voturilor la STS, ca acolo nu e un proces transparent sa stea muncitori si tarani alaturi de generali sa vada ce se centralizeaza in calculatoarele alea si sa faca si ei un calcul paralel intr-un Excel.
      Acolo, la STS iese la vot cine vrea americanii… nu in sectia de votare unde sunt tot felul de puleti cu frica lu Dumnezeu. Tine minte!

      00
  5. Deci ce sa fie ? Suedia ? Olanda ? Sau totusi mergem pe Spania / Italia ?
    Zici ca nici UK nu e rau ?

    00
    • NOU
      #16

      Disclaimer: nu tin cu Rusia, screw you Putin.

      hai sa mergem in Italia, unde aia au mafie de s-au facut filme despre ei, unde Berlusconi a fost al lor Dragnea. Daca nu le mureau atatia pensionari, era jale cu sistemul de pensii, let that sink in.

      Si in UK e mega grozav, au ei acolo un Boris, meserias om, doar a prostit o tara intreaga ca NHS va fi brici dupa ce ies din UE :)

      Noi trebuie sa fim undeva intre Ungaria care inca ia decizii si Austria ca si civilizatie. Democratia ca si capitalismul, e ceva fain, dar pentru unii. Am vrut in Nato, am platit un pret, am vrut in UE am mai platit ceva. Ungaria asa de bine de rau, au autostrazi, au fabrici unde produc masini, piese auto etc.

      Polonia ne da clasa aproape la orice.

      Fiecare tara are avantaje si dezavantaje, din pacate nici una nu exceleaza pentru oamenii de rand.

      00
    • Care limba se invata mai usor? Suedeza? Olandeza? Poate povesteste lumea cat i-a luat sa invete calumea limba (sa o foloseasca la birou, exclus constructii si asemenea). As vrea sa imi fac o idee despre cat de greu se invata, de exemplu, suedeza, olandeza, daneza, finlandeza (!), spaniola, germana, italiana. Ca engleza si franceza banui ca le stim toti din generala.

      00
    • Bre, Ungaria incepe sa fie din ce in ce mai vocala cu Ardealul, si nu e deloc bine.

      00
    • @hash după o lună și un pic de mers la școala de limbă, știu daneză de bază, de genul: vreau aia, dă-mi aialaltă. Pot înțelege mai mult decât pot vorbi, iar de citit să zicem că pricep despre ce e vorba intr-un anunț sau ceva document fără prea mult ajutor extern. Duolingo nu te ajută in 3 luni ca o lună de școală pe bune. Dacă știi engleza bine și mai știi și ceva germană, daneza nu e chiar așa grea. Suedeza e tot un fel de daneză, aș spune că sunt ca româna cu dialectul moldovenesc. Sau pe-acolo.

      00
    • Da, asta-i si problema mea, ca inteleg mult mai multa germana decat pot vorbi.

      00
    • @monciu: cum dracu sa arunci rahat atât de doct. Ce anume a plătit România la UE? Alea 63+ miliarde pe care le-am luat în contul a vreo 21 miliarde contribuții? ADICA AM PLSTIT 21 MILIARDE CA SA INCASAMM 61.Ce anume s-a plătit la NATO? A renunțat la 15 Mig -uri pentru 12 F-16 și acum F-35 fac politie pe Marea Neagra? Cum sa prostești asa oamenii zicând ca noi mai bine ne așezăm cuminți între alea 2 state rusofile fin UE și ne plângem ca dam bani. Mai du-te pe la Ambasada sa mai faci niște școală. Prea pute a orc scriitura ta.

      00
    • Daca iesim din UE sau NATO, mi-am luat bagajele si m-am carat in secunda 2. Am trait sub nea Nicu si mi-a ajus.

      00
    • Monciu începe ca orice troll rusofil: nu țin cu rușii, dar…

      00
    • hash, din toate alea suedeza e cea mai simpla. a fost lingua franca multa vreme in zona scandinava, pe langa faptul ca e de fapt cam aceeasi limba cu norvegiana (amandoua norvegienele) si daneza (asta are o pronuntie de mori cu ei de gat), si cam tot pe acolo cu islandeza si feroeza, toate fiind vag aseamantoare cu germana, olandeza si in final engleza.

      finlandeza (cu estoniana la un loc) mai bine iti bagi un bat in cur. si e si ruda cu maghiara :D.

      si daca ai chef de aventuri te poti duce bine mersi in nordul spaniei, in munti si te iei cu bascii de mana :)).

      00
    • @Hash, am o amica in Suedia. ea zice ca intre 5 si 10 ani i-a luat. acuma nu mai stiu daca mai aproape de 5 sau de 10. :) a facut si ceva scoala acolo si are si job de birou. adica de salon, ca e infirmiera

      00
    • Suedezele sunt ce trebuie

      00
    • NOU
      #27

      @Septimiu, nu sunt orc bre, spun doar ca am platit vasalitate ca sa intram in Nato si in UE, ca nu ne-au primit aia de frumosi si destepti ce suntem. Am dat un Petrom pe bani de nimic, am pierdut miliarde pe o autostrada pierduta prin sertare, importam mai mult decat exportam, laptele romanesc e nasol rau, porcii, pasarile la fel.

      Nu zic ca nu sunt si multe beneficii gen libera trecere, angajat mai usor in alte tari, bani pentru investii (care au fost multi furati, sifoanati, redirectionati etc), dar sa nu uitam ca s-a furat si mult mai mult, au mers romanasii sclavi prin Germania, UK etc + trafic de persoane se face mai usor.

      Pe scurt: toti ne vor pentru interesul lor, doar ca unii ne arunca si ceva marunti dupa ce ne-o trag, pe cand rusii ne-ar inchide in beci pana data viitoare.

      Daca cineva are o parere diferita decat tine, fie ea si gresita nu inseamna ca e orc, prost, antivaxxer, etc

      00
  6. Am văzut deja benzina la 5 lei. Sa o facă 3 lei și mai vorbim.

    00
  7. O singura data nu ne-am vândut pentru 100 lei in plus la salariu. Nu mai facem noi greșeala asta!!

    00
  8. Ai descris perfect situatia din Ungaria. Care unguri credeam ca sunt nitel mai destupati la minte ca noi. De unde! Au votat benzina ieftina, frate! Asa ca ce pretentii sa am de la ai nostri? Am un plan paralel de mutat in Tenerife cand se impute treaba si asta e.

    00
  9. mi se pare mie sau chiar ai scris un articol despre Ungaria?

    00
  10. Au mai facut rusii jocuri din astea.
    Pe la inceputuri cand s-au instalat bolsevicii, multi rusi de buna credinta au fugit in vest si s-au organizat sa ceva impotriva comunistilor doar ca kgb-ul(CEKA pe vremea aia) au fost sireti si si-au infiltrat agenti printre aia. Agentii lor pozau in cei mai mari luptatori anticomunisti, organizau operatiuni de succes impotriva lor insesi, pana au reusit sa afle tot ce era de aflat. A fost celebra operatiunea aia doar ca nu mai stiu cum ii zice.

    00
  11. Cam cu cate maini ar vota 70% din populatie un guvern care:
    De maine in toata romania e doar lukoil si benzina 4.99 plafona
    De maine gazul si electricitatea e furnizata de o singura firma ruseasca care plafoneaza pretul pentru 25 de ani la cel din 2019.
    De maine o firma ruseasca va construi o autostrada de la Chisinau la Sibiu in 5 ani la un pret x3 ori mai mare decat cel cu care se fac acum. Dar in cei 5 ani acea autostrada sa fie gata.
    De maine presa nu are voie sa critice deciziile guvernului.
    ?

    00
    • „De maine presa nu are voie sa critice deciziile guvernului.”
      Pai inca putina guvernare pesede-penele-udemere si se rezolva asta. Nu ca acum presa e prea libera, doar costa sa fie cumparata sa nu critice ce face guvernul.

      00
    • presa mainstream e cumpărata cu granturi și sponsorizări. de aia nu vedem anchete de presă.

  12. Eu mă gândeam la alt scenariu ipotetic. Câștigă alegerile un partid care se pune pe treabă. Legea e lege, anticorupție adevărată, arunci chiștocul pe geam , pac amenda , lași gunoi în pădure pac amenda pe măsură, intri pe contrasens și omori o familie nevinovată puscarie garantată etc. Ceea ce ar duce la niste efecte pozitive din multe puncte de vedere. Economic, social samd. Și mă întrebam dacă la runda următoare de alegeri ar veni un partid cu promisiunea de a slăbi șurubul , de a lăsa romanul să facă o învârteală, un mic semn, clasice de-ale noastre, ar câștiga alegerile?

    00
    • ÎI VOM ARDE PE RUG!!!!

    • A, nu trebuie decât să se reintroducă legea 18/1968, aia cu averile ilicite pe persoană fizică și verificări la sânge vreo 10 ani ca să aibă timp și justiția să se reorganizeze și să scape de lepre și după aia se poate relaxa orice.

      00
  13. Am intrat din curiozitate pe aici:https://mytuner-radio.com/radio/khit-fm-hit-fm-400516/ sunt 20 de posturi din Ukraina. Au muzica de party mai buna de 1000 de ori decat in Romania. Ma intreaba un prieten „si ce vrei sa boceasca si sa se jeleanska” ? Nu. Asa e bine muzica buna, reclame la diverse….business as usual. De ce sa plangi tu baile de sange cand are cine sa te jeleanska? Ce asteptari aveam? Gen dedicatii: de la Serioja pentru babushka Ia liubliu tebia. Zelensky nu e pe nici un post. El se rasteste doar la Europa! Mi-e frica sa deschid frigiderul sa nu apara si acolo. Slava!

    00
  14. Am crezut ca te indrepti in alta directie cu discutia: daca de maine am avea conducatori de care sa fim mandri, am mai apara tara de rusi sau tot am gasi o scuza sa fugim?

    00
    • … de unguri? De rusi si unguri?

      Rusul ca rusul, da’ discursul orbanesc ma scoate din pepeni. Sa-si masoare tanti aia lungul nasului cu afirmatiile ca ‘li s-a facut nedreptate cu Trianonul si au pierdut jumatate (treime?) din teritoriu’. De romanii care n-aveau drepturi, fiind majoritari, nu zice nimic? Se mai invata ma istorie la scoala?

      De ce tace ministrul ala de externe, dimpreuna cu Johannis?

      Ia sa le taie ungurilor UE banii, sa vedem cum mai face Orban pe desteptu’.

      00
    • Hash nu va fura nimeni nimic.

      00
    • @hash: asta e pentru populistii lor din Ungaria. Ca ungurii de la noi sunt deja mai scarbiti de Orban decat noi.

      In fond, vedem rezultatele UDMR mereu in scadere la urne.

      00
  15. Pana si PSD e „Pro UE”, greu de crezut un scenariu tip Ungaria. Depinde poate cine iese presedinte, dar USA are mult prea multa influenta in zona noastra. Just my two cents.

    00
    • Razboiul din Ukraina e cel mai bun lucru care ni se putea intampla.
      Cinic, dar adevarat.

      1) Rusia a ajuns un om de paie. Nu mai sperie pe nimeni. D-aia Finlanda si Suedia tzop in NATO.

      2) USA a pus bocancul mai abitir pe teritoriu romanesc. +NATO. Ceea ce e foarte, foarte misto. Avem sperante mari ca se va curata si coruptia in viitorul apropiat.
      Din pacate Polonia iar ne-a luat fata, dar avem marele avantaj ca suntem o tara mare. Mai mare decat celelalte din jur. Asa ca vrem, nu vrem, o sa primim echipament NATO + fonduri, multe fonduri.

      3) O parte din refugiatii din Ukr isi vor face rost pe-aici. Forta de munca. Demografia are un mic zvac in sus. Mic!

      4) China se uita la Taiwan ca vulpea la struguri. Sunt ultra-acrii dupa ce-a patit Rusia.
      => USA isi indreapta atentia spre Eastern Europe. Macar cat o tine razboiul.

      5) Rusia o sa iasa ultra-slabita din toata chestia cu Ukr. Cu sau fara Putin, n-o sa poata sa sustina o Moldova ruseasca sau o Georgie ruseasca. Deja si astea si-au luat nasul la purtare si daca avem noroc, daca … S-ar putea sa traim uniri istorice, decise peste capul nostru (again).

      6) Serbia + calul Orban/troian o cam sug maruntel printre dinti. Ar vrea ei Kosovo/ardealul/subcarpatia ukrainiana/etc dar patronul se vede ca e cam scapatat.
      Daca mergeau lucrurile altfel prin Ukr, era pericol cu Ardealul. Asa, Ungaria se multumeste sa maraie printre dinti ca sa isi hraneasca electoratul revizionist.

      7) Toata economia ukrainiana va trb sa treaca prin RO si PL => Ocazii de comert, de bani nesperati.

      00
    • 7) Ai scris asta ca un samsar amărât.

      00
    • @Gogu
      3 … o sa isi faca o sula … Romania ii pt ei ca si gara ai imputita,in care te dai jos cu scarba ca sa iti iei o cafea, in drum spre jegul de pe litoral. Pute, da ii mai buna decat nimic.
      7… oportunitati …da ….rezultate …. nope. Poate o sa mai suga cativa niste parandaraturi …da nu te gandi tu vreodata ca Romania o sa se ridice sau va fi impinsa de la spate sa se ridice … cineva trebuie sa cumpere produsele germane si poloneze, sapunul francez si etc … daca produci tu, nu produc ei … hai sa fim realisti, ce naiba.

      00
  16. Legile alea sunt antipopor nu ca se vind zacamintele la rusi, sunt antipopor ca nu sunt sustenabile (si rusii nici sa vrea nu au de udne sa iti dea ei bani din cer).
    Economia maghiara se prabuseste incet dar sigur, hai sa ne uitam la graficul lor vs altii distrusi: https://countryeconomy.com/countries/compare/hungary/romania?sector=Annual+GDP+at+market+prices&sc=XE33#tbl. Dar sigur, raspunsul e ca mai toate popoarele ar vota „o pomana azi si maine om mai vedea”.

    00
  17. Si cu slaina in pod si cu sufletul in rai …

    00
  18. La intrebarile tale e bine sa raspundem pe fapte.
    Intai benzina dar putea fi păpica in loc:
    Cand conduc pe A1 mereu ma uit daca e cineva in parcare la Gazprom. Este. Mereu. Si nu este combustibilul mai ieftin. Iti dai seama daca ar fi mai jos cu 30-50 de bani.
    Apoi oameni care conduc:
    Sorin Grindeanu este ministru dupa tot ce s-a intamplat. Si unul vocal tăticu, deci nu doar pentru produs comision la partid ci viitor de aur țării pregatim.
    Asta se intampla intr-un interval de timp cu relativa liniste, fara crize notabile.
    Acum intram intr-o zona de foamete si incertitudine deci doar sa apara un Orban.ro si va fi votat. Cate mandate?
    Well vezi cate mandate a adunat Orban.hu si sa ne gandim ca pana la urma nu mancam justiție si principii

    00
  19. Uitandu-ma pe stradă, la cine a procreat mai mult în ultimii 32 de ani, nu am nici o îndoială ca se si votează sa devenim Statul Independent Rusesc România….cu Harcov dat la unguri…suntem din ce în ce mai tigani si mai tiganizati…nu ca taranul român ar fi fost vreun monument de hărnicie, bun simț, civilizație….

    00
  20. Ungaria a atras industria auto din vest la greu, acuma au nevoie de energie ieftina sa poata produce masinile sau ansamblele respective. Ei joaca la ambele capete.

    00
  21. In orice caz dupa ce vad razboiul din Ucraina care a ajuns la nivel de ww2 nu mai sunt asa critic cu 23 august.

    00
    • Din punct de vedere practic al Nr de morți și infrastructură distrusă, 23 August a fost genial. Din punct de vedere al mândriei și coloanei vertebrale pentru formarea noastră… nu contează, pentru că la istorie avem grijă să o colorăm elegant.
      Nu că ar fi singurul eveniment istoric colorat creativ.
      Asta-i viața, mai bine viu.

      00
    • @Baliverne. Studiaza putin partea aia cu mai bine viu. Am fost tratati ca tara agresoare. Rusii ne-au folosit pe post de carne de tun impotriva vechilor nostri aliati. in 45-46 nu s-au cultivat terenurile si bruma de alimente pe care o aveam a luat calea rasaritului. Urmarea: 39 de cazuri de canibalism, foamete prelungita in Moldova de o parte si alta a Prutului. Intre 300k si 450k morti de foame (nici atunci, nici acum Romania nu e capabila sa-si numere cetatenii). Nu mult dupa aia recolatau lapte matern sa-l dea altor bebelusi a caror mame nu aveau suficient lapte. Ce se intampla in SUA zilele astea cu laptele praf e nimic pe langa ce era atunci.

      00
  22. Russia says it will make foreign debt repayments in rubles. Bine ai venit, faliment!

    00
  23. „Plus obligatorie îndepărtarea de UE și SUA, cu discursul ruperii de UE.
    După perioada asta de nasoleală, am avea din nou alegeri. Credeți că oamenii ar vota masiv pentru acești politicieni sau ar dori reîntoarcerea la valorile vestice?”

    Daca te refereai la AUR, o parte insemnata din electoratul lor sunt oamenii plecati la munca cu carca prin UE. Ar vota AUR pana ar auzi de iesit din UE „pai cum sa nu ne mai putem intoarce acasa cand vrem, plus vize, permise de munca, ce facem ? foamea ?”
    La o prima vedere am fi tentati sa credem ca am lua-o pe urmele Ungariei cu jucat la 2 capete, cu un guvern care sa mai guverneze si pentru romani, sigur presa acaparata de stat, dar pana la urma nu cumva asta e situatia si la noi cu presa de cand au primit pomana aia in pandemie ? Insa in conditiile in care AUR = george simion si in rest zero, s-ar alege praful de toate foarte repede. Sunt buni doar pentru circ, sa ii mai zica hotului ala de la energie ca e hot :)))

    00
    • E simplu si linistitor sa gandim ca AUR = Simion. Simion nu ajungea la atatea procente daca partidul lui nu era sprijinit „pe linie de servicii”. AUR nu este PPDD. La PPDD omul din frunte stia cum sa prostesti masele – nativ. Nu exista om de televiziune in Romania care sa fi fost atat de bun in a livra produsul cerut de piata cum a fost Diaconescu. O lepra umana, dar intre lepre era cel mai tare.

      00
  24. Politica nu ne afecteaza 😁

    00
  25. Ukraina?

    00
  26. Daca incepe razboiul, trebuie sa ramanem sa ajutam apropiatii (in primul rand) si apoi pe cati alti romani putem. N-as pune mana pe arma sa omor, dar as ajuta cu carat, ajutoare, ce pot.

    00
  27. Aha.. Ati uitat de Bechtel (pe vremurI), toate gioarsele și tot fierul vechi cumpărat pe miliarde de armata română, de PNL/PSD/USR care dau pe gratis zăcămintele de gaze, aur și ce o mai fi (parca magneziu), cu a lor CNA care vrea control pe internet și care da amenzi pe la radiourile și televiziunile care nu urmează linia impusă de „oficiali”, USR și PNL care voiau sa dea afara oamenii de la munca dacă nu se vaccinau și lista e lunga.

    Ce zici tu se întâmplă deja.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube