Samsung insistă să-și cumpere premii și fani

Dacă e ceva bine la Samsung e că au înțeles că trebuie să bage bani masiv în marketing ca să vândă. Au o lungă colaborare cu câțiva influenceri pentru a promova produsele lor, probabil cea mai lungă asociere de brand din online din câte țin eu minte. Că oamenii ăia nu sunt credibili când insistă că folosesc doar telefoane Samsung, și se vede asta cu ochiul liber, e o discuție lungă și amuzantă, dar neproductivă. La fel de neproductivă este, cred eu, ura pe care mi-o poartă Ioana Sigarteu, persoana care se ocupă de social media la Samsung, dar nah, probabil am făcut eu ceva să mi-o merit.

Două faze s-au întâmplat în weekendul ăsta.

Samsung și-a cumpărat niște premii la un festival de premii online. Și s-a făcut de râs cu campania câștigătoare, la care a declarat cifre din burtă, că așa se face, șefii EMEA trebuia să vadă cifre mari, mai ales după pierderea suferită pe partea de reach și cifre.

Online-ul a râs de explicațiile penibile ale Ioanei, ba pe public, ba pe privat.

Top a fost fratele lui Sergiu Biriș, care a încercat să fie isteț și util și a picat în nas.

După care, la un maraton organizat în București, au sponsorizat prezența acolo a unor influencerițe care au pozat leșinate după ce au alergat un pic, pentru că despre asta e marketingul și Samsung, aduci oameni pe bani să pretindă că fac activitățile alea, cam la fel cum pretind că folosesc Samsung.

Da, știu, normal ar fi să refuzi participarea, mai ales dacă activare implică o activitate pe care nu faci în mod normal, lăsând astfel locul unor oameni care merită mai mult banii ăia, dar nu faci asta, pentru că ești un om, ai cheltuieli. Vine mâine Samsung cu ideea unui control ginecologic live, filmat cu camera macro a noului telefon Fold5? Pentru suma corectă ar face-o și pe asta.

Că despre asta e online-ul și social media, despre cum să mimăm mai bine autenticitatea. Și cum să vindem asta brandurilor.

Acum, nu zic că nu îi înțeleg și pe influenceri. Ce credeți, la mine au venit Panasonic sau Toyota măcar cu un mail de bună ziua? Nope. Când vor avea ceva de comunicat se vor duce la oameni care nu folosesc produsele lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. Toyota sa vina cand vor renunta la mizeriile alea de CVT-uri :-D

    00
    • Am uitat sa includ in primul comentariu:
      Zici CVT si tragi apa :-)

      *Stiu, sunt naspa, sorry.

      00
    • Chiar așa nașpa e CVT-ul de la Toyota ? Poate primim și un feedback de la Vali legat de asta.
      Totuși se vând Toyote în draci și nu aud prea multă lume să se plângă de cutia de viteze

      00
    • Toate CVT-urile sunt naspa, ca mod de functionare si ca feeling; au o singura viteza iar cand accelerezi au o turatie constanta, ca un blender :-)

      00
    • Sper ca nu s-a suparat Vali si ma baga default in moderare de acum :)

      00
    • Pyro e mai special, pentru el exista doar DeSeGe-uri maica, de care te rogi tot la 10000 km sa nu crape si sa te lase frumos pe drum ca nu ai bani de platforma…

      00
    • Andyan vorbesti prostii cocosh, pentru mine exista doar convertizor de cuplu.

      00
    • Si mai sunt curios daca toti aia ce dau cu rosu au condus vreodata un CVT respectiv orice alta automata ca sa aiba termen de comparatie.

      00
    • @Pyro

      Bro, respira! Ca s-a umflat vena!

      00
    • Sunt foarte chill, pur si simplu expuneam o problema de feeling.
      Eu am convertizor, dar am condus CVT-uri pe masinile inchiriate prin concedii si nu mi-a placut neam.

      Sincer vorbind, chiar sunt surprins ca mi-am luat atatea minusuri, poate imi explica cineva motivul :-)

      00
    • Am condus 5000 km o toyota corolla hybrid. Cutia CVT nu e deloc atât de horror cum se spune. Scoate niște sunete mai ciudate și are un comportament cumva contraintuitiv, dar mașina merge ok, accelerează ok, consumul e foarte bun și nu e o mare diferență față de o automată sau dsg normal. Când vrei putere, o pui în modul sport și depășește bine, mai bine decât un diesel de aceeași putere. Deci să ne calmăm

      00
    • am condus ceva cvt-uri toyota si lexus, toate luate noi, eu sunt foarte multumit de ele, pe langa asta inchiriate prin vacante din grupul vag sau mercedes, nu pot sa zic ca sunt unele mai bune decat altele

      00
    • Anul 2548. S-a inventat de ceva timp teleportarea, exista 3 tehnologii diferite, cu toate te poti muta de pe o planeta pe alta cu diferente de cateva milisecunde.
      In holodeck-ul zoso.earth, cativa specialisti, tocmai ajunsi la birorile lor de pe asteroidul 3.14perA dupa ce au stat 5 minute in trafic pe centura Uranusului, dezbat aprins care tehnologie e mai buna: aia cu parfum de tei, aia cu luminita galbena sau aia cu comanda vocala „Beam me up, Scotty”.

      00
    • Pyro: „Nu-mi place mie CVT, sa se renunta la ele, sa le aruncam la WC, sunt naspa si imi asum asta!!!”
      Tot Pyro: „Da de ce dati minus fratilor? Vreau argumente!!!”

      00
    • @Tudor ok, my bad.

      Postasem si argumente dar sunt blocate in moderare cred.

      Ulterior am presupus ca-i la mintea cocosului si ca majoritatea gaseste modul de operare a CVT-ului neplacut (faptul ca are o turatie constanta in accelerare).

      Aparent m-am inselat.

      00
    • Cutiile de pe hibridele Toyota (eCVT) au in comun cu CVT-ul doar denumirea si uneori senzatia de turat in gol. In rest, mecanic n-au nimic in comun. eCVT-urile sunt facute pentru eficienta, se preteaza foarte bine pentru condus in oras, adica acolo unde merg 90% din cei care zic ca is naspa.

      Pentru restul, exista manuale sau cele cu doua ambreiaje, daca vreti sa simtiti masina in curbe. Sau simti masina foarte bine in oras intre doua semafoare?

      00
    • @Bogdan, Vali a facut deja review la CVT si a zis ca este ce trebuie. Pot sa iti confirm si eu, mi-am luat masina dupa review-ul lui si am aceeasi impresie.

      00
    • Eu am un Mitsu cu CVT, am 50k km cu el. Nu am ce sa ii reprosez, nu fac liniuțe. Compar cu dsg ( golf 7 gtd ) și triptonic sau ce rahat are Mercedes pe modele 2018+ conduse mii de km.
      Da, la Merț overall e ceva mai performanta dar și aia da in nas când nu te aștepți.

      00
    • vali e mare Fan CVT
      am testat și Corrola și Yaris cu CVT, hibride toate, foarte mișto cutiile.

    • Pyro, hai ca ma deranjez eu sa explic, ca restul au treaba.
      La nivel de pilot fin, (DSG care are niste rahaturi de ambreaje si pentru oras e cea mai de cacat cutie, uzuri si alte bucurii, las’ ca te lamuresti cand mergi cu ea la service) este intr-adevar mai rapida. CVT nefiind neaparat cea mai potrivita cutie pentru pilotii fin cunoscatori, este de departe cea mai buna cutie pentru oras, modul in care pune puterea catre roti este lin, fara smucituri si alte minuni = confort in utilizare.
      Acuma spune-ne povesti cum DSG nu iti da un sut in cur la fiecare plecare de pe loc, dupa ce masina are 30.000 km + si cum nu ai nici o problema la cutie, mai ales daca mergi mult in oras, si 99,9% din cei care nu am avut DSG o sa te credem.
      Nu are nimeni nimic cu tine, ca esti mare fan DSG, convertizor sau alta minune.
      Iti iei minusuri ca esti narod si nu pricepi ca alti oameni prefera confortul cutiei, au ales asa si acum isi vad de viata, nu vor sa converteasca toti cunoscutii si necunoscutii la convertizor sau DSG.
      Ne bucuram din suflet pentru tine ca ai descoperit un tip de cutie mai bun decat CVT. Fa succes acolo si nu te mai fa remarcat in halul asta pe net.

      00
    • @Pyro cum sa spui/sa te lauzi ca ai BMW fara sa spui/sa te lauzi ca ai BMW. Ai mentalitatea de coclete tipica majoritatii posesorilor acestei marci. Mai vorbim dupa ce ajungi prima data in service cu ea.
      Nu e intentia mea sa ofensez posesorii de BMW care nu se regasesc in asentimentul lui Pyro, (asentimentul=cotetul meu e cel mai bun de pe lume restul sunt prosti daca cumpara altceva) de pe aici, sunt destui cu foarte mult bun simt.

      00
    • am rav4 2017 cu eCVT si e cea mai confortabila cutie automata. E o cutie pentru oameni care nu sunt piloti. Sunt foarte multumit de cum merge conectata la motorul de 2.5l benzina aspirat + mild hybrid synergy drive

      00
    • @Andyan iar o faci pe desteptul, presupui chestii fara sa cunosti; nu am BMW cum nu aveam nici DSG cum presupuneai in primul comentariu; nici nu imi doresc.
      Ca fapt divers am Citroen, merg pe comfort. Iar inainte am avut Hyundai, tot ca fapt divers.

      Pur si simplu mi se pare foarte dubios feeling-ul de CVTin sensul in care nu ai viteze si cand accelerezi sa fie o turatie constanta.

      Dar tu fa-o pe desteptul in continuare, mai zi-mi chestii pe care le stii despre mine.

      *Vali serios, ce keyword e in comentariul asta de ma baga in moderare?

      00
    • Andyan IAR vorbesti aiurea, am frantuzeasca nu BMW, merg pe comfort.

      00
    • Eu sunt de acord cu Pyro, nu ca conteaza la ceva.

      CVT e o solutie a saracului japonez, o solutie ideala dpdv ingineresc, dar cu implementare enervanta.
      O spun strict din pct de vedere a utilizatorului.

      De ce credeti ca masinile premium europene nu folosesc CVT? Astia sunt tampiti?

      Nu trebuie sa fii mecanic sau pilot ca sa gasesti enervant ca masina se comporta ca atunci cand turezi prea mult motorul si nu schimbi viteza.

      Altfel controlezi o cutie cu convertor de cuplu, mai ales imperecheata cu un motor de minim 3l.

      00
    • Ma dau cu Toyote de vreo 12 ani, hibride. Am avut: prius, yaris, auris, chr. Ce cacat spui tu acolo cu cutia de viteze, pentru mine e fix zero. Tehnic nu ma pricep, financiar e simplu. In 12 ani nu am miscat un surub la cutie. Acum na, dupa preferinte, cum schimba, cum simti, cum fuge. Cvt e booring, nu e dsg, triptronic, multitronic, cacattronic. Pe final, nevasta mere cu primul meu prius, 500k+km fara un surub schimbat la cutie sau motor.

      00
    • @Sorin Guru: „Pyro, hai ca ma deranjez eu sa explic, ca restul au treaba.
      La nivel de pilot fin, DSG este intr-adevar mai rapida. CVT nefiind neaparat cea mai potrivita cutie pentru pilotii fin cunoscatori”.

      Sorinele, hai sa iti explic si eu. Stiai ca FIA a interzis CVT-ul in Formula 1? Stii de ce? Ca erau prea rapide masinile. Acum esti si mai fin cunoscator.

      In rest, am condus PDK, DKG, DSG, DCT, am condus CVT in Prii diverse, am condus cutii automate „traditionale” (convertor) si cel mai putin am condus cutii cu ambreiaj „robotizat” (BMW, Alfa Romeo, Citronel, etc).

      Nimic nu se apropie de PDK, fie lasata in „automat”, fie chinuita din clapete.

      CVT-ul din Prius e cutia perfecta pt masina aia. Am condus zeci de mii de mile prin USA, am scos mereu 55-56 mpg cu ele si nu m-a deranjat nimic la ele.

      Am experienta si cu DGK pe F82 „civil” sau „GT4”, comparat apoi cu ZF8-ul de pe G82, in conditii de circuit. Plusuri si minusuri in ambele parti.

      Pina la urma, fiecare cu ce-l doare. Desi in 99% din situatii si cazuri, mare diferenta intre cutii nu este.

      Idealul meu este: manuala la masina de week-end/distractie pe sosea si secventiala robotizata la cea de circuit/curse.

      00
    • mi-am adus aminte de clipul ăsta https://streamable.com/bb4bxe
      urâtă cutie, să nu simți când schimbă, să accelereze ok. cine ar vrea așa ceva?

      also, aș pune niște clipuri cu scheme pe net, dar și așa sunt unii care zic că nu știu să conduc, nu vreau să le dau apă la moară că îmi bat joc de bombardieri cu trotineta mea cu CVT :D

      pyro, probabil AIul care moderează a simțit că spui prostii. CVT e cea mai mișto cutie de pe mașinile non-premium. am condus passat, golf, focus, mondeo, laguna, sandero, nu se compară. că nu-ți place ție e ok, e o părere, e a ta, nu înseamnă că e adevărată în general. e valabilă și adevărată pentru tine.

    • @Pyro Bossule daca tu reusesti sa te exprimi doar la modul oligofren adica „la mine torque converter e veata, restul e de kkt” si nu specifici ce anume conduci, pot presupune ca conduci si un bus Mercedes de la RATB care are convertizor de cuplu btw.

      00
  2. Las si eu asta aici ca poate ajuta cuiva. Ura nu are ce cauta in business. Cine nu a inteles asta, nu are ce cauta in business. Ca poti sa ai preferinte si antipatii? Asta da, si e o chestie personala care insa nu trebuie sa afecteze oportunitati.

    00
  3. Daca s-ar da un mail la Samsung Europa ar avea vreun rezultat? Sau e ca si cum ai face o sesizare la primaria capitalei?

    00
  4. Poate le dai idei cu controlul ginecologic =))

    00
  5. am propovaduit Oneplus de la 3 la 7T. cand au avut lansare de pr in romania au facut-o cu noobz si au obtinut 480 de views la un clip care are deja 1 an.

    • sa fim expliciti. noobz.ro, al unei doamne usor isterice, fosta specialista it, acum specialista in modelare masa corporala. a facut un curs de 2 saptamani, e ok

    • a facut un curs de 2 saptamani, e ok

      numa’ întreb: cursul a fost de IT sau de modelare corporală ?

      00
  6. Dar Samsung chiar are nevoie de promovare? Serios, e singurul Android relevant dupa decaderea Huawei. Si nu, nu sunt fan Samsung. Am trecut cu greata de la Huawei la ei, dar aia e.

    10
    • De curiozitate, inainte sa piarda GApps, ce avea asa grozav Huawei? Ca nici performantele acum 4-5 ani nu erau extraordinare, nici ecranele sau camerele prea grozave, pe cand Samsung a avut mereu game pentru toate buzunarele si, in afara de porcaria aia cu bateriile care a fost exagerata pana la cer si inapoi, nu au dat rateuri mari.

      10
    • Avea camere foarte bune, baterii bune, ecrane OLED curbate (ca asa era moda la Samsung, si din moment ce lumea continua sa cumpere Samsung, au facut si ei) si se miscau bine (chipset-urile Kirin evoluau foarte bine la fiecare generatie) si calitate buna a fabricatiei.

      Incepea sa devina un concurent mare pentru Samsung si din asta am fi avut toti de castigat, de exemplu.

      Si n-au pierdut aplicatiile google, au pierdut dreptul de folosire a Play Services, fara de care aplicatiile Google nu merg, si dezvoltatorii de aplicatii raman cu buza umflata. Desigur, poti folosi clona Huawei a Play Services, dar uneori nu merita.

      01
    • Nu sunt sigur cum „din asta am fi avut toti de castigat”. Adica, nu stiu, sunt absolut sigur, fara a ajunge la conspiratii, ca datele tale din telefon sunt copiate undeva, dar parca as prefera US sau Korea, decat China. Si nu mi-am luat niciodata telefoane ieftine sa ma mint ca unul de 400euro e la fel de bun ca ala de 1000.

      Plus ca, pana la urma, e un telefon, si treaba asta cu loialitatea pentru brand ca aia folosesc nu stiu ce procesor – de ex vechea discutie idioata despre Exynos vs Snapdragon, sau ca au o camera cu 4mpx mai buna, ma lasa rece. Nimeni in lumea reala nu alege un telefon dupa astfel de criterii, doar unor geeks stresati de rezultatele AnTuTu le pasa de asta.

      00
    • Adica daca sunt mai multi OEM care fac telefoane bune, nu e monopol, preturi mai mici etc.

      Cand vezi ca Galaxy-ul nou pe care ai dat o caruta de bani se incalzeste si arde cand filmezi cu el, bateria e buna dar parca ai fi vrut mai buna de banii astia, si vezi pe aia din USA ca lauda ce mult tine bateria si ca filmeaza ok, parca ai fi vrut sa nu fi dat tot atatia bani pe el (sau chiar mai mult, TVA si taxe).

      Astea le vezi si fara sa fii geek.

      00
    • E simplu: camera top. pret decent, procesor Kirin + UI-ul lor (deja Kirin ajunsese la acelasi nivel cu SnapDragon, de Exynos nu mai zic ca il batea la curul gol).
      Drept dovada, P30 Pro inca mai e cautat

      00
    • Am ultimul Galaxy de doua luni. Fac zeci de poze zilnic, filmez cu el chiar si cate zece minute odata, nu am avut nicio problema. Dar sigur stiti voi mai bine cum e cu „Galaxy-ul nou pe care ai dat o caruta de bani” din experienta altora :))

      „P30 Pro inca mai e cautat”

      Da, dar nu pentru ca e grozav, e un telefon de acum 3 ani, nu stiu cum mai poate fi comparat cu ultimele de la Samsung, ci pentru ca inca are serviciile Google.

      Ma rog, pentru cine vrea un telefon carpit, de la un producator care te indeamna sa iei apk-uri din surse cel putin gri, si care e foarte posibil sa iti vanda informatia chinezilor, sigur, cumparati telefoanele de acum 3 ani, cumparati Huawei-urile cu pret de flagship, dar suport pentru update-uri din parti, cine sunt eu sa va opresc? :))

      00
    • @Eugen

      Daca nu m-am laudat ca am ultimul Galaxy, nu inseamna ca nu il am, si nu am avut sau nu mi-au trecut prin mana ultimele modele ;)

      Cu Huawei le amesteci, intrebi ce aveau facin acum 4-5 ani, apoi te referi la modelele noi, care nu mai au serviciile Google. Normal ca au copiat si au furat cat au putut, ca de-aia sunt unde sunt, dar fii coerent.

      Hai s-o lasam balta. Sa ai o zi faina :)

      10
    • punkreas, toate companiile au nevoie de promovare. toate. apple cheltuie miliarde anual. crezi că aifoanele alea de le vezi prin filme sunt pe gratis acolo?

  7. Tipa de la Samsung apare si in cursul lui Mickey Hash just saying.

    00
  8. Păi când livrezi cel mai prost procesor din lume și toată presa râde, pompezi bani în marketing: https://www.sammobile.com/opinion/samsung-delivered-the-worst-exynos-flagship-in-recent-times/

    Polonezii vor să-i trimită în judecată pentru produse inferioare: https://www.sammobile.com/news/unhappy-foldable-phone-customers-poland-might-sue-samsung/

    Sper să lanseze Google și la noi Pixel să avem și noi un Android bun, nu ce există acum.

    01
  9. Samsung are obiceiul sa combine cifre. Ei au bagat pe piata acum 8-10 ani comunicatul ca au 1 milion de likes / fani pe Facebook. Ei adunasera toate like-urile de la toate paginile lor (3-4 pagini) si nu acceptau ca exista duplicati. Mai tarziu si-au unit paginile si surpriza, cu mult sub 1 milion.

    Iar cand ne era client pe agentie pe proiect special, KPI-ul pe care il cereau din Korea era total likes pe pagina. Toata lumea incerca atunci sa creasca engagement-ul si comunitati noi faceam campanii de like-uri sa raportam likes in Korea.

    01
  10. Mișto observația lui Tudor: ”vrem schimbare în industrie dar sesizări în privat”. S-a înfipt perfect.

    00
  11. Ce sar în sus arși de știm noi ce, ăștia din divizia HR, social media și alte prostii de la companii de zici că le face statuie în fața sediului Samsung din Seoul.

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube