Salariul lui CTP şi al Corinei Dragotescu

Crocodilul furios (cum îl denumeste cu drag senatorul cu clăbuci) Cristian Tudor Popescu face o emisiune de o oră pe RealitateaTV, postul celui pe care el îl face voalat hoţ, Sorin Ovidiu Vîntu.

Salariul său la acest post se ridică la suma de 400€. CTP mai încasează frumoasa sumă de 10.000€, care provine din publicitatea din cadrul acestei emisiuni, spun surse din piaţa media. Publicitate din care, desigur, nu se adună atâţia bani. Sursa mea speculează şi că Emil Hurezeanu are un contract mai puţin bănos decât invitatul său permanent.

La cotidianul Gândul, Popescu încasează de la Adrian Sârbu, celălalt patron al său, în jur de 7.000€, pentru postul de redactor şef al ziarului sus-amintit.

Slujind la 2 patroni care sunt şi concurenţi în piaţa media, el adună frumoasa sumă de 600.000.000. Nu mai număraţi zerouri, sunt 600 milioane lei. Bună sumă, pentru un ziarist care moare de grija bieţilor jurnalişti şi de banii murdari intraţi în presă. Asta în condiţiile în care la ziare sau la agenţiile de presă salariul de început este de 6 milioane lei.

Apropos de atitudinea de "sărac si cinstit" al ziaristului, precedente au existat, Horia Alexandrescu avea la Cronica Română 160 milioane lei salariu, în timp ce angajaţii erau plătiţi cu 2 milioane, pe motiv că ziarul nu are bani. Zilele astea, şi Corina Dragotescu a semnat cu Realitatea Media, pentru frumoasa sumă de 10.000€.

Cum să nu moară CTP de grija ziariştilor?

ps: pentru ziariştii care se vor inspira de aici pentru articolele lor, nu uitaţi să precizaţi sursa, bă!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. E bine sa faci ce zice popa, nu ce face popa…

    00
  2. cine e Corina Dragotescu? pentru banii aia semnez si eu tot ce trebe!

    00
  3. haide, ma, de ce ne minti asa pe fata? :))
    cum naiba poti sa faci asemenea afirmatii nefondate despre mult iubitul si stimatul domn CTP? tocmai el sa cistige atitia bani? tocmai el, care munceste atit de mult pe atit de putini bani, adica pe salariul unui inginer sau profesor? =))

    foarte tare :D. vreau si eu :))

    00
  4. Asta e mentalitatea tipic romaneasca, sa fim invidiosi pe aia cu bani, sa avem mereu impresia ca cei cu bani niciodata nu vor suferi de grija celorlalti. Da, OK, CTP-ul castiga foarte cinsitit banii aia, corect? Nu face cine stie ce mis-masuri pentru ei. A semnat contractul, aiai il platesc. Unde e problema? Sincer, eu nu o vad decat in invidia si impartialitatea unora ca zoso.

    00
  5. idem emi :-D

    00
  6. marius, a fost ultimul tau comentariu aici. sper ca l-ai savurat. din pacate, imbecilitatea de care dai dovada nu are leac.

    videofan, google!

  7. Zoso, ziaristii de care spui tu stiau deja cifrele astea. Nu stiu care e sursa ta, dar informatiile sint vechi. Daca vrei iti livrez eu una in premiera: CTP – subalternul lui Turcescu…

    00
  8. eu nu scriu pentru ziaristi, desi unii dintre ei au obiceiul de se inspira de pe bloguri si de a uita sa precizeze sursa.

  9. Zoso,
    Stiu ca nu scrii pentru ziaristi, care blogger scrie pentru ziaristi? Iar obiceiurile le stiu si eu, cind eram sef la XtremPC, „Compact” a copiat pur si simplu stiri IT. Le-am zis, si-au cerut scuze….

    00
  10. ps-ul e genial !

    00
  11. Ura fata de ziaristi…..ce v-au facut bai fratilor?

    00
  12. Ha! Sa vorbesti de bani la nivelul asta e o copilarie, Zoso si ceilalti participanti la discutie.
    Castiga 600 de milioane? OK, bravo lui si celor ca el. Personal ma bucur ca un tip efervescent si inspumat face bani. Pentru ca e un tip pasionat. Punct.
    The REAL issue insa nu sunt multiplele sale salarii. The real issue si pana la urma adevaratii bani vin din traficul de influenta. CTP e un nume care atarna greu pe o fata sau alta a unei monede. Sa ai de partea ta un ziarist de gabaritul sau face mai mult din jumatate de batalie castigata. Pentru ca opinia publica il aude. Si ii vede pasiunea cu care vorbeste de orice, de la implicatii politice si economice pana la vendete ieftine de mahala si zice: „Asa o fi mai CTP, ca prea le zici cu foc!”

    00
  13. exact, fiecare cu sursele lui. unele bune, altele mai putin bune…..

    00
  14. karmina, sa traiesti, adevar mereu sa graiesti…

    00
  15. bine, dar salariul Esca-ei nu-l sti, :P

    00
  16. karmina: pana la urma „bravo lui si celor ca el” sau nu e bine pentru ca e un fel de trafic de influenta? so..e bine sau nu e bine sa iei multi bani fara sa-i meriti?

    sunt de acord cu tine ca imaginea jurnalistului conteaza mult. de obicei unii dintre ei sunt platiti cu sume mai mari decat aduc continuturile jurnalistice pe care le ofera.

    de ce se intampla asta? pai eu, ca patron de presa, cu cateva mii il pot cumpara (angaja) pe ctp. zice el acum ca sunt hot, dar daca il mai tin un an la mine si la sfarsit ii arat ca a primit de cinci ori mai mult decat mi-a oferit prin emisiune (din publicitate), crezi ca o sa mai spuna ca sunt hot?

    de ce acum ctp vorbeste asa de frumos de sarbu? (citeste in interviul luat de istodor azi, in catavencu)… parca acum cativa ani il injura..

    00
  17. poate acu are bani in pana mea sa nu mai apara in trening la TV.

    00
  18. add, simbolistica e un mare atu ptr PCR, asa ca….pardon, pentru CTP.

    00
  19. e, iti dai seama ca-l stie, el stie tot, dar nu ni-l spune noua. ca si marea tzeapa pe care a luat-o, si o ia in continuare, presa romana, cu milionul de dolari oferit nadiei de catre people magazine. care sint de faot vreo 250.000, dar e alta problema asta.

    00
  20. „la ziare sau la agen?iile de pres? salariul de ?nceput este de 6 milioane lei”

    la care ziare, taticu’? la ala care incepe cu ‘a’, unde un reporter special are 27 de milioane net? sau la ala care incepe cu ‘j’, la care salariul de inceput al unui reporter simplu e in jur de 20?
    ce-mi plac blogurile „informate”… mai vin pe-aci precis.

    00
  21. …un jurnalist la curentul are intre 10 si 13 milioane…deci e destul de real pachetul de 6 mil pt inceput..

    00
  22. @daiananita – curentul sucks. Hai sa vb de ZIARE, fituici imi pot face si eu. Inca ceva: seful trebuie sa faca cam de 30 de ori mai mult decat un junior, altfel inseamna ca plafonul e low de tot.

    00
  23. pt v: reporterii de care vorbesti la „a” si „j” nu sunt „la inceput”. Daca un student merge la un ziar sau o agentie de presa, DA, cam atat ia..5-6 milioane. Ca sa nu mai zic ca in probe (cam 3 luni) ori nu ia nimic, ori ia 2-3 milioane.
    daca dupa un an-doi acest student se duce in alta barca…de ex la „a”, de care vorbesti, corect.. ia cam cat zici tu.

    00
  24. Tot ce pot sa zic … BRAVO LOR !

    Eu peoamenii acestia ii admir.

    Sa cstige milimionu de dolari pe luna si tot ii merita.

    Zoso sper ca nu imi spui si mie ca e ultimul post ca cum ia-i facut-o lui Mariuss :)) lucru care mis e pare putin deplasat. :) No offense. Putea-i sa-i zici ca nu era vorba de o invidie aici seau in fine… :) Sa revenim la subiect.

    00
  25. stiu, si mie imi pare rau, dar masura a fost ceruta de imprejurari.

  26. Poi bine a zis zoso :)) Stie el ce stie.

    Macar sper ca acuma a fost precizata sursa … :)

    00
  27. lol.. tocmai zicea la radio21 de salariul CTP si .. ceva cu bloguri ca a citit intr-un blog :D

    00
  28. karmina, nu a zis nimeni ca omul nu merita sau nu face banii astia. treaba lui, sa fie sanatos si sa castige de 3 ori pe atata, daca poate.
    jenant este ca se erijeaza in aparatorul saracilor jurnalisti.

    v, peste tot. salariul de incepator este 6-7 milioane. la newsin, de pilda, atata e. sau la evz.

  29. pai, salariul „de inceput” si salariul „de incepator” sint doua multimi care se intersecteaza, dar nu coincid… postul tau a fost ambiguu, noroc cu comentariul, ca m-ai lamurit la ce te refereai :)
    dar nici in cazul asta nu e ok, fin’ca sint publicatii la care salariul de incepator este mult mai mic!

    00
  30. nu cred ca la ziarele serioase incepatorul are sub 1.000 de lei. in nici un caz.

    00
  31. Cand s-a „erijat in aparatorul saracilor jurnalisti” ?

    00
  32. cristi roman: ziarul la care esti e serios, da? cat e acolo salariul unui incepator? cel care de-abia trece de probe si care nu vine de la alta publicatie? Acum vreo 2 ani se dadeau la voi si un milion jumate..:)

    00
  33. „marius, a fost ultimul tau comentariu aici. sper ca l-ai savurat. din pacate, imbecilitatea de care dai dovada nu are leac.”

    lasa omul sa se exprime. e parerea lui. de ce te superi?

    00
  34. nichita, salut
    nu stiu cit e salariul unui incepator la ziarul de care zici, nu cunosc asemenea date. e doar ce ma gindesc eu si ceea ce sper sa fie. Iar acum 2 ani nu cred ca lua nimeni atit, eventual poate colaboratorii corespondentii teritoriali care dadaeau un rezultat pe saptamina sau maximum 3. dar repet, e doar ceea ce cred eu.

    00
  35. pentru ca eu nu vin la tine pe blog sa te injur.

  36. zoso, dar spune-ne si noua unde au fost injuraturile din partea lui marius? are alta parere si crede despre tine ca esti impartial, e foarte simplu….

    00
  37. m-a jignit de cateva ori, si in afara de asta, ma tot injura la el pe blog.
    gasesc comportamentul idiot si il sanctionez ca atare. de asemenea, aplic cu succes regula „dac? m? ?njuri la tine pe blog, nu comenta la mine. arat? c? ai coloan? vertebral?.”

  38. Problema nu e cat castiga CTP, ci faptul ca CTP, desi castiga bine, spune in interviul luat de Eugen Istodor (Catavencu) ca-si fixeaza „pretul corect” facandu-si „o socoteala in cap” cu gandul la lefurile inginerilor si profesorilor. Adauga mai departe ca intr-adevar castiga mai mult ca ei, „da’ niciodata indecent de mult”. Si spune ca „in momentul in care se acumuleaza in jurul meu bani sau bunuri, am o reactie de respingere”.

    Fireste ca nu e nimic rau sa castigi mult, Doamne fereste (desi CTP pare sa sugereze ca n-ar fi tocmai bine). Si nu spune nimeni ca CTP nu-si merita banii, cati or fi fiind ei. Dar ma enerveaza ca se da in continuare sarac, explicand frumos cititorilor ca n-are nevoie de alta masina decat Dacia lui („a doua masina din viata mea”, tine sa precizeze). De parca ar fi un pacat sa-ti doresti o masina scumpa si buna sau sa le schimbi de prea multe ori in viata. Nu stiu cum sa zic… suna ca dracu’…

    Iata fragmentul la care ma refer din interviul lui Istodor ):

    C.T.P.: Domnule Istodor, eu nu am luat in viata mea un leu mai mult decit meritam.
    Rep.: Si cum v-ati pus pretul corect?
    C.T.P.: Si mi s-au oferit sume la care poti sa-ti pierzi judecata.
    Rep.: Cum reusiti, totusi, sa va stabiliti pretul?
    C.T.P.: Pai, asa ma gindesc eu. Imi fac o socoteala in cap, cam cit ia un inginer ca si mine, cit ia un profesor ca si mine????
    Rep.: Nu cred ca va coboriti la doctori si la ingineri????
    C.T.P.: Ba da, dom??le. Fiindca in viata mea, inainte de a fi jurnalist, am fost inginer si am fost profesor. Cunosc viata acestor categorii profesionale. O sa-mi spuneti ca sint stingist, batut in cap, comunist. Sigur, eu cistig mai mult decit ei, da?? niciodata indecent de mult.
    Rep.: Cum de ne-au cumparat pe toti, cu stil sau fara, cu fulgi cu tot?
    C.T.P.: Asta depinde de om, mai, Eugen. Asta nu e chestie de jurnalism. E chestie de educatie, de mediul in care ai crescut. Eu sint un om crescut de maica-mea, fara tata, si am fost crescut cu constiinta faptului ca nu e cazul astazi sa risipesc ce am, fiindca miine s-ar putea sa nu mai am nimic. Am fost educat auster. In momentul in care se acumuleaza in jurul meu bani sau bunuri, am o reactie de respingere. Am o masina, da? Are patru roti, ma duce unde am nevoie.
    Rep.: Tot Dacia aia veche?
    C.T.P.: Nu, una noua. Luata acum doi ani. Este a doua masina din viata. Merge. De ce sa-mi inventez o nevoie? Pe mine nu ma intereseaza sa am lucruri pe care nu le au si alti oameni.

    00
  39. Sunt eleva in clasa a-11-a la liceul Pedagogic din Dr.Tr.Severin si vreau sa urmez facultatea de jurnalistica.As vrea sa stiu cat mai multe informatii despre acest domeniu „jurnalism” va rog sa`mi trimiteti un email in care sa-mi prezentati mai multe informatii deasemenea m-ar interesa ce salariu are un jurnalist. Va multumesc

    00
  40. Nu pot sa ma abtin: stroe claudia: asl pls! Astept raspuns, eventual provincia! Dau meditatii in particular la jurnalism, la domiciliul meu. Contact: roccosifreddi@yahoo.com.
    [I hope in 2008 you’ve come legal :P )

    00
  41. Sunt o anonima si o /neintersata/ emailul meu pentru asta banuiesc ca il aveti dupa interventia mea/pe bloogul dumneavoastra .Deci vreau sa va spun ceva.din perspectva unui om care a urmarit decat ziarele.Dumneata ar trebui sa multumesti PSD ului numai pentru ca ai trait din asta , ma refer la critica lui , a psd -eului dealungul anilor.De aceea va spun ca interventia dumneavoastra ca stiti intalnirea despre MITREA< DIACONESCU SI PRIMARUL bucurestiului mi se pare un JOC INTERESAT DE ACEEA VA spun SA VA FIE rusine.PENTRU CA EU AM CREZUT CE SI CE IN DUMNEAVOASTRA.asa CA URATA PAINE PE CARE O MANCATI VA I FI PANA LA URMA PEDEPSITA DE CEL DE SUS ,v_A MAI SPUS-O SI CEL PE CARE-L APA RATI ACUM.DAR DE DATA ASTA V-O SPUNE CINEVA BATUTA MAI MULT DE DUMNEZEU DECAT DUMNEATA SI CARE A REZISTAT.EU AM AVUT 10 ANI 3 OAMENI APROPIATI PARALIZATI LA PAT DE CARE AM AVUT GRIJA. ASA CA VA ROG SA VA APRECIATI TOT CE FACETI CA DUMNEZEUB E MARE

    00
  42. bai fratilor despre ctp numai de bine e singurul ziaristcare a recunoscut ca si suedejusi au fost la revolutie multi dintre ei murind acum de foame dupa 22 de ani in schimb doamna cu ovarele rupte de penisul barbosului cu care face emisiunile alea de 1 ron vorbeste numai de interlopi cred vreun interlop ia spart besica nu vorbeste despre adevarata fata a rromilor care fac foamea .si nu numai de rromi si de romani aia care au 40 de ron pensie sa vorbeasca doamna cu ovarele sparte (corin d )

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.