Să fac opinie separată

…acum, când discursul public se rezumă la “unii nu poartă măști”. OK. Altceva? Ceva? Soluții? Idei? Sau doar observăm evidentul și atât?

Nimic. Oamenii nu vor să respecte niște reguli pentru că n-au de ce. Nu sunt amenzi și n-au murit destui încât să le pese. Ce motiv ar avea? Că pot muri? Pot muri ori când în țara asta, ne spune Miorița încă de pe băncile școlii.

Așadar, rezervați-vă 5 minute și gândiți-vă cum să vă fie vouă bine. Ce măsuri să luați în viața de zi cu zi și ce pregătiri pe termen mediu să faceți. Știți voi la ce mă refer.

covid-solutions

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

99 comentarii

  1. Dacă tot e pe principiul ”să fac opinie separată”, sper că nu ajungem iar la discuții despre conserve, mălai, făină, prepping, măști cu enșpe mii de filtre. Cred că mască în interior și ceva atenție e suficient pentru 99% din timp. Altfel, dacă e să tragi lozul norocos, pățăști și cu mască, au fost cazuri.

    Eu mai bănuiesc un motiv pentru care lumea deja e mai relaxată. Pur și simplu, oamenii cred că au ”obosit” să fie tot timpul în alertă, nu cred că mai sunt mulți conspiraționiști cu ”nu există dom’le COVID-ul”, doar că nu mai pot trăi permanent cu teamă și atunci e ”fuck it, ce-o fi o fi”. Că-i afectează pe alții, e o discuție separată.

    00
    • Exista oboseala de restrictii, e studiata stiintific, practic la un moment dat oamenii isi baga pla si zic asta e, il iau il iau, dar m-am saturat de restrictii. Sa ignoram asta e ca si cand am ignora covidul, nu dispare asa.
      E ca cu cutremurele, oameni care n-au simtit niciodata unul ar putea zice „ce om sanatos la cap ar trai intr-un oras expus la cutremure de peste 7.5?”

      00
    • Asa ziceam si gandeam de la inceput, din martie, dar atunci era tabu sa vorbesti asa.
      Masca am purtat de la inceput, pentru bun-simt, dar panica asta distruge tot. Si sa inchizi tot iar distruge tot si e total contr-productiv.
      Masca, distantare si atat!
      Dar oricum, vad ce ne intoarcem incet-incet la situatia de inainte de vacanta (cand si virusul a fost in vacanta) si se inchid pe rand afaceri „ne-esentiale”.
      Panica vinde si a afacerea a mers bine oriunde, mass-media, bloggeri, etc.

      00
    • Aici ai dreptate.. cat sa fie omu in alerta 24/7 spirt, masca, nu pune mana dominanta pe masca, curatata telefonul, descaltat, haine la usa, dezinfectat, spalat pe maini cu ritual, spalat podele, cumparaturi bani portofel aaaaaaaaaaaa

      Dupa un timp dai un rateu. Orice om normal, oricat de atent, a pus mana la gura dupa ce a pus mana pe telefon. Scenarii sunt 1000.

      Sunt obsesiv compulsiv si pana si eu mi am bagat picioarele dupa un timp. Adica incerc sa nu ma mai stresez. Bun simt igienic si gata.

      In rest, aia care poarta masca sub nas ar trebui batuti.

      00
    • @Matei nu vorbim de rateuri, aia e sunt rateuri, omisiuni din greseala, dar lumea e retardata si nu crede, pur si simplu, in jurul meu aud din ce in ce mai multi: postasul care vine la maicamea si umbla fara masca din casa in casa si cand l-a intrebat a raspuns :”haideti doamna, va credeam serioasa!”, in magazine unde jumatate sunt cu masca sub nas pt ca …. nu gasesc nici un raspuns logic dece, pm stai 15min in magazin, poart-o in pm!
      astia cu restaurantele sa moara in chinuri! au facut atata garagata ca sa deschida si ca iau masuri si pla… daca intri intr-un restaurant nu te pune sa te stergi pe maini, pe picioare la intrare, chelnarii sunt cu masca sub nas, ffff bine, sa falimenteze toti daca atat ii duce capul, era interesul lor sa-si protejeze afacerea

      00
    • nu pot să fiu tot timpul în alertă/panică, etc, dar nici nu pot să mă relaxez total în caz de chestii nașpa, atât în general, cât și în cazul ăsta particular.
      în primăvară, după ce-am dezinfectat de 2 ori cumpărăturile cu spirt, cam de tot atâtea ori ușa și am stropit preșul cu domestos am zis că eu nu pot face asta (plus altele) zilnic că altfel o iau razna. și de covid s-ar putea să mă repare, dar țiglele pe casă mai greu să mi le pună la loc. de spălat imediat absolut toate hainele cu care mergeam afară zilnic nu se punea problema, că n-am atâtea geci încât să aibă timp să se și usuce. tough choice, pneumonie sau covid :)

      așa că am renunțat la deinfectatul compulsiv a orice aduc de afară, al oricărei suprafețe și al propriei persoane, am rămas la purtatul corect al măștii, de când ies din casă până ajung la birou (masca pusă și dată jos cu mâinile proaspăt spălate), purtatul măștii în afară biroului (suntem doar 2 oameni în birou, cu 2 m între noi, geamul aproape în permanență deschis din aprilie, în perioada de urgență am fost la birou prin rotație; inițial am purtat masca doar pe alte etaje, în alte birouri, de vreo lună o pun oricând ies din propriul birou oriunde pt orice), spălat un pic mai des pe mâini (oricum o făceam), dar nu din 5 în 5 minute, dezinfectat mânerele coșului sau căruciorului de cumpărături și mâinile de câte ori intru/ies din magazin, chestii d-astea. și dezinfectez biroul, tastatura, mouse-ul zilnic la serviciu.
      nu sunt super-disperată cu dezinfectatul sau mai știu eu ce reguli, dar până la a ajunge să nu cred în existență covidului, sau că e inventat să tragă în jos nu știu ce companii, sau să distrugă pe nu știu cine mai am. :)

      00
    • Oboseala de restrictii are doua rezultate posibile (cele mai comune, si civile):
      1. Oamenii isi paga bula in ele de restrictii si fac ce vor
      2. Devin anxiosi si/sau panicati, cu urmarile asteptate

      00
  2. ce pregatiri sa faci, se ocupa oculta. crezi ca ne indreptam spre haos? nu, spre ordine.

    00
    • oculta face ordine?

    • Parcă era ceva cu noua ordine mondială…

      00
    • asa vrea. ordine si disciplina.

      00
    • aia cu NLP?

      00
    • mai degraba inculta mondiala

      00
    • Oculta sau inculta?

      00
    • ordo ab chao, e scris pe bancnota americana. ordine prin haos. ce e mai relevant decat un sac de celule intr-un sistem entropic ?

      trump s-a vindecat de covid in 4 zile si ne spune sa nu ne fie frica.

      CDC spune ca virusul nu se ia chiar asa rau de pe suprafete dar se ia din aer la o distanta mai mare de 2 m, nu 1,5 ca pana acum..

      la Paris se inchide distractia si se pune curfew pe petreceri, distractie si alcool dupa 10 pm, n-ai voie sa mergi la piscina dar e ok sa-ti duci copiii, ai voie la restaurant dar n-ai voie la cafenea, mai mult de 10 persoane adunate e periculos chiar si pe strada, sa mergi la birou si sa te inghesui in metrou e ok, economia trebuie sa mearga.

      cazurile cresc mai ceva decat inainte de covid desi 75% poarta masca si se dezinfecteaza pe maini de 25 de ori pe zi.

      purtati masca, spalati-va pe maini, pregatiti-va pentru noua normalitate, cea in care bancile centrale cumpara asseturi cu bani printati, cea in care monedele se devalorizeaza, cea de „easy money” cu interest rate aproape la 0% si daca restrictiile sunt tinute suficient timp: noul sistem social occidental, contruit pe modelul chinez in care statul controleaza tot dar piata e oarecum libera iar oamenii au mai putine drepturi pentru a putea fi mai eficienti in noua geopolitica.

      #gold #silver #commodities

      00
    • *continuare*

      In cercul meu de prieteni si prieteni ai prietenilor si familia familiei am:
      – 2 cazuri de covid, vindecate fara evenimente
      – un deces de diabet la 29 de ani
      – un deces din boala de inima la 49 de ani
      – 2 cazuri de HPV la femei
      – 2 cancere (san si ficat)
      – 1 caz de scleroza multipla si 1 caz de artrita reumatoida

      inteleg drama celor care au pierdut oameni dragi din cauza covid (si a eventualelor comorbiditati) insa in acelasi timp, ramanem si noi obiectivi si nepanicati ? n-am auzit pe nimeni sa interzica Tinder pentru ca HPV-ul e un flagel printre romance, ce sa mai vorbim de boli prevenibile precum diabet ? s-a inchis mcdonalds ul ? s-a interzis fumatul in aer liber pentru ca face de jde ori mai multe victime decat covid ?

      „provoaca haos din care sa rezulte o noua ordine, una mai buna”

      pentru cei care ridiculizeaza conspirationistii si vorbesc de „oculta” la misto, va reamintesc de un summit drag tuturor centrelor de putere: Davos.
      Tema ultimului Davos a fost „the great reset”: https://www.weforum.org/great-reset

      Marele reset atinge politica monetara, viitorul capitalismului, noua paradigma verde, noile tendinte globale in materie de economie si medicina.

      Nu e nicio conspiratie ca „Elita” planetara lucreaza pe anumite teme in avans. Puteti nega realitatea, o puteti considera conspiratie si sa va vedeti de viata voastra, asta nu inseamna ca Davos sau intalnirile Bilderberg nu au ca invitati oameni de seama din politica, IT, medicina, jurnalism si altele.

      Este covid o unealta pentru „the great reset” ? nu vom afla niciodata la fel cum nu vom afla cum a cazut WTC 7 si cum a fost asasinat Kennedy. Nici nu cred ca e important.
      Insa cunoasterea acestui context poate ajuta pentru a lua anumite decizii si a intelege mai bine realitatea.

      00
    • ce genii sunteti astia cu oculta sau inculta.

      00
    • Coaie poti sa fii cat de infect vrei, da nu fi prost.

      Cum mori de diabet la 29 de ani? cu rinichi si inima inca tinere.

      00
    • @alxzen, aparent se poate: http://journal.diabetes.org/diabetescare/FullText/Supplements/DiabetesCare/supplement299/B40.asp

      altfel, mi-ar placea sa primesc un argument sau doua legat de existenta davos, de intalnirile bilderberg la care participa oameni in pozitii cheie in politica si alte domenii caci de aruncat cu cu banane cred ca poate orice maimuta bine educata.

      00
    • Daca toate fazele astea cu oculta se adeveresc macar partial eu zic sa va pregatiti si de niste „eugenics” in cel mai pur stil capitalist: malnutritie cauzata de lipsa angajabilitatii.

      00
    • 2–6 events per 100,000 patient-years.

      De ce insisti sa fii mizerabil?

      Sunt neam de moldovean, am putea fi numiti si diabetii, bautura si diabet la tot neamul.

      Verii poarta ochelari si baga insulina din clasa a doua.
      Am un unchi care a trait 10 ani fara transplant doar pe dializa.
      Nu am neam peste 50 fara diabet. In afara de mine, o verisoara si doi veri (cu diabet) tot neamul sufera de toate celelalte probleme asociate – obezitate, prob de inima.

      Nu am vazut in viata mea criza de diabet (soc, hiperglicemie) sau alt eveniment acut. Nu am avut ruda sa moara de diabet si nu de probleme asociate.

      00
    • bine, daca tu nu ai auzit de vreun caz atunci chiar asa e, a murit de covid acel caz de care iti ziceam, happy now ?

      00
  3. Fara sa fim alarmisti suntem pe scenariu Italia in primavara, in 2 saptamani e maxim la ATI si pe zi o sa o mieleasca 100+. L-ai facut esti pe mana icoanelor alta sansa nu ai. Poate milionarii bolnavi acum sa o stearga afara unde sunt locuri libere cacalau. Ca sa citam din Miorita macar lasi cu limba de moarte sa cante din fluier manele la inmormantare

    00
    • Cine? Cine sa iti cante? :)))

      00
    • „fara sa fim alarmisti”…nu cred ca o sa fie asa dramatic, numerele mai urca si mai coboara, depind de multi factori. Era si Arges acum ceva vreme in topuri, s-au luat niste masuri, au trecut la coada, la fel acum se iau iar niste masuri in zonele din top, o sa mai scada, si trecem incet peste. Absolut fiecare eveniment din anul asta a adus la pachet si pesimistii de serviciu care ziceau ca e gata, nu mai scapam. 1 mai, 15 mai, 1 iunie, litoralul, scoala, toate „ne duceau pe scenariul Italiei”. Chiar n-aduc nimic bun tampeniile astea nefondate, scrise doar pentru ca avem voie (inclusiv a mea :) )

      00
    • Diferenta intre primavara si acum e ca am descoperit noi scheme de tratament mult mai eficiente si at e posibil ca nr de decese sa fie mai redus.

      00
  4. Era un studiu care arata ca intr-un anumit interval de timp si pana la urma toti vom contacta virusul asta. Cumva, pe undeva, suntem toti conectati.
    Pana atunci aleg sa minimizez probabilitatea sa il iau. Adica ma spal pe maini, ies cat mai putin, cat mai putine contacte si alea de la distanta si cu masca, iar la munca avem o bula de 4 in birou si nu ne intalnim cu alti colegi.
    Vedem acum si cu inceperea scolii ce aduc astia mici pe acasa.

    00
    • in vreo 100 de ani facem toti covid, in ritmul de acum.

      00
    • Unde “era un studiu?” Nu afirmatii. Studiu

      00
    • Niciodata nu s-a pus problema eliminarii virusului, pentru ca asa ceva e imposibil. Incetinirea raspandirii e scopul principal, sa nu fie sistemul de sanatate coplesit, si protejarea alora batrani si/sau cu boli grave, sa nu moara toti odata acum, sa traiasca cat mai au de trait si sa moara pe rand, frumos, civilizat.
      D-aia sunt toate masurile astea. Cine crede ca purtam masca o luna doua si scapam e naiv, o vom purta doi ani cel putin, si o vom scoate fie daca se stinge pandemia de la sine (cum s-au stins si celelalte) fie daca e disponibil vaccin in masa, dar si aia tot in doi ani, mimim.
      Deci realist vorbind, abia au trecut 6 luni din pandemie, mai sunt undeva intre 1.5 – 2.5 ani. Timp suficient sa se convinga si ultimul idiot ca treaba e reala, sau poate nu :)

      00
    • Îți dă mai multă credibilitate dacă zici ”era un studiu”. E noul ”zicea cineva că” sau ”au zis ăștia la televizor”. Bine, poate chiar era un studiu, nu știu, ziceam și eu așa.

      00
    • Eliminarea virusului era posibilia, in noiembrie 2019 in China.
      Mai era posibila incetinirea virusului daca in SUA nu se mai tineau Mardi Gras sau Sprin Break. Si in italia daca nu se tinea carnavalul de la Venetia, etc.

      00
    • @mihsy si @ubercool

      Nu am folosit „sintagma” asta cu studiul ca sa am „greutate”. Pur si simplu, pentru ca nu ma tin nervii sa stau si sa despic firul in patru, incerc sa citesc pe diagonala si din surse credibile informatii. Le pun cap la cap si imi fac un sistem.
      Asa fac in orice domeniu. imi place muzica si sculele de hifi; nu am bani/rabdare/timp sa ma bag 100% pe domeniu, dar imi folosesc bunul simt si cultura generala sa iau o decizie echilibrata (cat sa investesc si un raport calitate pret correct).
      La fel si in politica, nu am timp sa intru in detalii si dedesubturi, dar citesc un articol aici, unul acolo, imi pot (sau nu) da cu parerea mie insumi ca un articol e idiot, altul are sens sau e mai plauzibil, la fel, bazat pe un background si o cultura generala, mai multe puncta de vedere (diferite) etc.
      Cat despre corona, stiu sigur ca exista, nu stiu cele mai mici detalii, stiu cum actioneaza, am citit mai multe articole, iar in unul din ele ceva medic zicea (sau i-au pus cuvinte in gura) ca toti vom lua la un moment dat covid. Well, nu am stat sa retin cine ce a zis si nu am copiat citatul si nici articolul, dar ( total opus algoritmului prin care unii zic ca nu exista covid iar altii zic ca 5G ne prajeste creierul sau ca pamantul e plat), pot si eu sa imi fac o parere proprie despre toate informatiile venite despre covid, trecute prin filtrul a ceea ce cred eu ca stiu, si sa zic „da, cred ca e adevarata ipoteza asta”. La un moment dat toti vom lua acest virus, va scapa fiecare cum poate, imi e frica de acele efecte ireversibile observate la anumiti pacienti (insuficienta respiratorie, scadarea capacitatii musculare, etc), dar cum sunt lucruri de care nu avem cum sa ne ferim, macar sa scadem probabilitatea, zic.
      De-asta am sccris de un „studiu”

      00
    • @ubercool: asa zic si eu

      @sebi: zici ca te tin nervii sa despici firul in patru, eu te cred, dar in acelasi timp scrii 2 ecrane :) Au zis-o niste experti, a zis ceva asemanator si Merkel. Cred ca este destul de ok “nu mai stiu pe unde am citit”.

      00
    • Scuze, m-am grabit: “zici ca nu te tin”.
      (Ce misto ar fi fost posibilitatea de editare, pt noi fiintele mai ezitante si distrate)

      00
  5. Opinia mea privind situatia curenta, am mai expus-o in alte dati si din pacate mi se confirma. Odata, starea de urgenta a fost un mare fas, intrucat nu a anulat decat evidentul, cresterea numarului de infectari venind oricum peste noi.
    Doi, oamenii au fost speriati realmente cu televizorul de oamenii care sunt la butoane. Chestia se vede foarte usor la cunoscuti unde au trecut prin toata gama de emotii, acum fiind de o paranoie extrema. Sunt sigur, ca fiecare prin bula lui, are niste din astia, oricat de mult ar vrea sa-i ignore.
    Trei, autoritatile au comunicat, prost si au sperat ca lupta asta este un sprint si nu un maraton. Vezi balbaielile, cu purtatul mastilor, diverse specule la nivel de materiale sanitare si tot asa. Sa nu mai spun de diverse masuri sanitare, care au fost luate doar de dragul de a fi luate, povestea cu mastile in restaurant cand stai in picioare, dar nu la masa, e una din ele.
    Pe langa asta, mai pune si felul in care DSP-urile au impartit libertatea cetatenilor care au avut de-a face cu boala, direct sau indirect. Si ai o imagine sinistra a intregii situatii.
    La tot tabloul asta, reactia oamenilor este cea normala si prin toate tarile povestea e cam la fel, cu cateva mici exceptii. Ce mi se pare foarte distractiv, este cum unii blamau Suedia pentru masurile oarecum liberale in privinta bolii, acum isi pun altfel problema, daca sa nu faca la fel?!
    Una dintre greselile frecvente facute, de mai toata lumea este ca nu se intelege ca lupta impotriva virusului nu este una de scurta durata, ci mai degraba una pe termen lung. Cu cat autoritatile si toti cei care sunt implicati in procesul asta, realizeaza acest lucru, cu atat mai bine. Pentru ca odata inteles, acest lucru ne vom abtine sa mai facem compromisuri prostesti si vom alege o cale. Fie inchidem tot si asteptam sa treaca furtuna, fie dam drumul la tot si acceptam situatia. Orice chestie de compromis dintre cele doua, nu va face decat sa prelungeasca agonia.

    00
    • Daca nici acum nu ati priceput pentru ce a fost starea de urgenta, atunci lasati-o balta.
      Era o stare de incertitudine, nu erau masti, dezinfectante, spitalele deorganizate.

      00
    • Starea de urgenta nu a fost “un fas”, ne duceam naibii cu totii daca nu existau masurile alea draconice (abuzive, neconstitutionale, dar bune).
      Cum si acum se va intampla daca o mai ard mult pe modul electoral.
      Nu exista nicio motivatie nici sa inchidem tot, nici sa relaxam tot. E frustranta calea de mijloc, de acord, dar trebuie sa fie cat mai in acord cu mersul bolii, ca sa avem totusi si o economie.

      00
    • Astept un comentariu de la tine care sa ma ilumineze. Spune-mi care este diferenta intre ce se intampla acum si ce se intampla prin martie?
      A disparut, starea de incertitudine?! Au aparut peste noapte spitalele alea bine organizate?! De apreciat, ca nu se mai face specula cu materiale sanitare si ca peste tot se gasesc masti si materiale dezinfectante, dar asta oricum s-ar fi intamplat.
      Si o alta chestie smechera, numarul de cazuri era la cateva sute, acum sarim de 2000 si mergem pe trend ascendent. De ce nu se pune acum starea de urgenta, ca macar acum ar fi sens? Sau trebuie sa iesim sa votam cum trebuie si apoi in functie de rezultat vedem ce se va intampla?

      00
    • Din martie pana acum a crescut numarul de medici care nu cred in COVID19 :)

      00
    • @mihsy
      Cu cat se va merge pe varianta de compromis, recte ce avem acum, cu atat mai nasol va fi. Iar orice bajbaiala a autoritatilor centrale ce vor pasa situatia la cele locale, vezi Bucuresti, nu va face decat sa intretina acest cerc vicios. Sunt 6 luni de cand a inceput toata nebunia si o gramada de chestii se fac dupa ureche si fiecare face ce vrea. Iar aici ma refer la eterna dezbatere despre masca, despre igiena personala a majoritatea romanilor, respectiv despre respectarea unor reguli de bun simt gen distantare sociala.
      Cand ajungi sa impui diverse restrictii, inseamna ca optiunile tale se limiteaza si accepti un compromis atat ca om, dar si ca societate. Ce s-a facut la noi, a fost copierea unor masuri de prin Franta si aplicarea acestora, realitatilor romanesti pentru a nu aglomera sistemul sanitar. In acelasi timp, autoritatile au putut sa vina cu diverse solutii la anumite probleme, recte marirea capacitatii la ATI si a diverselor spitale. A devenit mai eficient sistemul sanitar romanesc, in ultimele 6 luni? A revolutionat vreun monstru sacru al medicinii romanesti, ceva pe tema asta, in timp ce mai dadea vreun interviu pe la televizor?! Se simte careva in siguranta daca intra ca pacient intr-un spital de stat din Romania?
      Intrebarile astea, la care fiecare le stie raspunsul, nu fac decat sa alimenteze atat conspirationistii, cat si cei indiferenti la situatia curenta. Daca totul ar fi avut o continuitate si explicat foarte simplu pentru toata lumea, situatia ar fi fost mai buna. Dar cand au fost atatea greseli din partea autoritatilor, iar o parte din cetateni au fost luati de prosti, ai situatia curenta.
      Aceasta pandemie, va disparea la un moment dat, numai ca anumite decizii luate in timpul ei nu vor disparea prea curand si chestia asta ingrijoreaza o parte din populatie….

      00
    • @Asdad2005 acum ai alte tratamente experimentate in Italia, SUA, etc. Daca nu bagau masurile in primavara le experimentam pe romani.
      Compara numarul de morti din Belgia – 10.000 la 10 mil fata de 5000 la noi cu populatie dubla.
      Cand au murit majoritatea la ei? La inceput.
      De fapt compara cu cine vrei tu, avem 267 de morti la milion, suntem jos de tot in clasament.
      Si au scapat cu viata f multi oameni iar acum ne indreptam spre vaccin, avem stocuri comune UE de materiale, de medicamente, etc.
      Dar sigur, nu a folosit la nimic concret. In afara de vietile salvate. Dar e ca la fotbal, conteaza atacantii, cand aperi 100 de potentiale goluri esti degeaba.

      00
    • @Victor, ne indreptam spre cateva zeci de formule de vaccin. Cel american, cel rusesc, cel chinezesc si probabil cel european. Fiecare bloc va accepta doar cetateni care se vaccineaza cu vaccinul lui. Vrei sa mergi in China? faci vaccinul chinez, in US? vaccinul american. pentru care tulpini? alea care se transforma de la an la an? faci vaccin in fiecare an ?

      00
    • @Victor: a fost bună, că ne-a dat timp. Problema că nu am știut ce să facem cu acel timp și am ajuns, la situația de aglomerație la ATI, de care se tot vorbea în martie. Pentru că noi doar am amânat momentul, care știam oricum că va veni. Mă rog, cei care credeau în virus.

      00
    • Si eu astept un comentariu de la tine in, care, sa, nu pui, virgule, aiurea :)

      A explicat foarte bine punkreas mai sus. Si Victor a adaugat ce mai lipsea. Masti, dezinfectante, spitale, informatie, oaresce tratamente, implementarea wfh, scoala etc.

      In principiu acum este controlabil (in martie nu se stia cum poate fi controlat si de altfel nici nu era controlat fenomenul-vezi Italia, apoi Spania). Nu poti sa acuzi ca masurile luate au fost disproportionate fata de agresor, pt ca nu se cunostea agresorul. Luand in calcul si resursele disponibile atunci, a fost cea mai buna idee.

      Acum fenomenul este (mas o menos) controlat, iar ce numesti tu bajbaiala este variabilitatea data de: 1. Evolutia informatiei despre virus -acumularea de cunostinte a dus, evident, la schimbari in recomandari 2. S-a deschis supapa cat sa mearga economia fix atat cat sa nu aglomereze sistemul sanitar, iar supapa se deschide si se strange in functie de evolutie, vazand si facand.

      Ce vedem acum, 2000/zi de la 1600 acum o luna, 1200 acum doua este departe de a fi exponential, cum ar fi fost daca lucrurile erau lasate de izbeliste. Si gandeste-te, daca lasau sa zicem in august de izbeliste, aveam o exponentiala din aug cand erau 1000/zi pana acum. Daca lasau de izbelisye in martie, gandeste/te in august de unde se pornea.

      00
    • Eu zic sa va uitati la Chile, tara OECD (ceea ce noi inca nu suntem), cu populatie comparabila cu a noastra.

      Masuri contra non-masuri. Sa fiu sincer sunt foarte, foarte dezamagit de ce s-a intamplat la noi dar o comparatie ca asta imi arata cum de fapt se face ceva… Nu complet, nu concret ca deja nimeni nu mai intelege nimic, dar se face ca altfel nu s-ar explica diferenta de morti, numar de cazuri sau rata de infectare.

      00
  6. Chiar voiam sa cer un „guest post” despre situatia astora cu Covind din „bula Zoso”.
    M-a sunat ieri un prieten, ca a murit un alt prieten (de-al lui), la 36 de ani:
    – Cristi, era ca un taur. Lucra pe-afara. Era aproape patrat, avea si putin burta, nu zic, dar era facut bine. A murit in doua saptamani. Nu-mi vine sa cred.

    Tipul asta, omul meu, era foarte „antimasca”, „botnita”, toate cuvintele astea. Dupa ce i-a murit prietenul, e mai speriat.
    Tot in bula mea, am doi membri ai familiei care care au facut Covid (au scapat), iar in familia extinsa mai am inca doi care au facut Covid (au scapat).
    In „bula maxima” (prieteni ai prietenilor), pe langa mortul de mai sus mai sunt inca doi morti, unul avand sub 50 de ani. A patra persoana, mama unui amic, e la Terapie Intensiva, tipul fiind tot din aia care „eu nu cred in Covid”, acum ajungand in tabara celor care sunt avocatii masurilor de preventie.

    Cum e situatia in universul vostru de cunostinte?
    Poate nu m-ar interesa, dar vazand deja cum in bula mea extinsa incep aia cu „eu nu port botnita” sa-si schimbe radical opiniile…

    00
    • 0 cazuri in familie, un caz in cercul foarte larg de cunoscuti(a scapat fara probleme ulterioare). In familie purtam masca si evitam terasele, restaurantele, aglomerarile pe cat posibil. Ca sa evitam si mersul la cumparaturi ne-am facut din nou abonament la un serviciu care livreaza mancarea zilnica, dimineata. Pentru altele mergem o data pe luna in auchan.

      00
    • Poate am eu bula prea mica (cu B, da?) dar nu am contact cu nimeni care sa fi fost macar testat pozitiv. Am colegi pe proiecte, prin Europa, testati pozitiv, dar sunt oameni pe care i-am vazut la fata o data sau de maxim cateva ori, ultima oara acum aproape un an. Mai aud povesti gen vecina colegei sotiei, sau pe acolo. Si am avut un caz in bloc, am fost anuntati, dar fara sa stim cine exact.
      Sincer, imi doresc sa ramana asa cat mai mult timp.

      00
    • 1 caz confirmat in familie, o verisoara din alta localitate. Nu a crezut nici cand a avut, nici acum nu crede. I-a disparut gustul si mirosul 2 zile + raceala usoara.
      Peste 10 cazuri in cercul de cunostinte, gen colegi de munca ai familiei sau prietenilor.
      2 decese in cercul extins de cunostine, unul la 37 de ani fara comorbiditati si un batranel de 65 care nu credea nici in spital si isi scotea oxigenul din nas ca nu poate sa respire cu el… a murit ieri noapte… sotia lui e si ea in spital, nici ea nu crede, inca nu stie de el.
      Fata de primavara cand nu auzisem de nimeni acum e groasa treaba. Degeaba ma protejez daca astia micii sunt la scoala+gradi si pana acum mi-au adus cam tot ce se putea, gripe, scarlatine, mana/gura/picior, boli de stomac, etc.

      00
    • schimba ti prietenii ca ai cam multi care nu cred

      00
    • Am un cunoscut care a avut/are virusul. A stat în casă luni de zile și într-o zi s-a văzut cu niște colegi la o bere. Și el zice că de acolo ar fi luat. În rest, nu am alte cunoștințe să fi avut, dar asta nu îmi schimbă deloc percepția despre virus.

      Mai bine cu mască mea pe față, decât cu masca aparatului.

      00
    • o fi luat ca si-a scazut ca idiotul imunitatea stand in casa ca un las. simplu.

      00
    • în familie, pozitivi, spitalizați, scăpați fără d-alea nasoale: unchiul, mătușa și ginerele lor (soțul vară-mii). cei vârstnici nu locuiau cu cei tineri.
      pozitivi, spitalizați, inclusiv nasoale, inclusiv un deces (om pe dializă de vreo 10 ani) în cercul extreeeeeem de larg: vecini ai unor prieteni sau colegi/prieteni ai prietenilor (lanț în care există încredere din om în om).
      în cercul în care mă învârt foarte fizic: nevasta unui coleg pozitivă. colegul nu.
      tot în cercul în care mă învârt fizic există teoreticieni ai conspirației, în sensul că virusul a fost inventat ca să … chestii, dar toată lumea poartă mască corect în spații închise și foarte publice, dezinfectează rezonabil, splălat des pe mâini.

      00
  7. Adevărul e că nu există o soluție magică. Dacă ar fi existat, am fi eradicat gripa sezonieră până acum.

    Degeaba se strofocă unii pe ecrane cu măștile în magazine și în zonele publice. Lumea (în general) respectă treaba cu măștile. E ca treaba cu violul. Majoritatea populației respectă oricum legile care spun să nu violezi, dar unii nu pot fi făcuți să înțeleagă să nu violeze oricât i-ai amenința.

    Cred că măștile și-au cam atins potențialul. Sunt utile în situațiile în care oricum șansele de a lua virusul sunt mai reduse (interacțiuni succinte ca durată și intensitate cu necunoscuți). Dar din câte știu eu sunt șanse mai mari să îl iei de la o persoană cunoscută (coleg de serviciu, familie cu care locuiești, amantă etc.)

    00
    • la ce manieră ”cu stropi” vorbesc mulți, cum strănută/tușesc/își aruncă mucii pe stradă și cum se îngrămădesc peste tine o grămadă de români aș zice că șansele să iei într-o interacțiune redusă cu un necunoscut sau pur și simplu că ai fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit sunt mărișoare.

      00
    • la cate cazuri sunt acum, inca mai vad batrani care au masca pe fata, dar stau cu nasul pe afara. Cum au spus si altii, deja e loterie.

      00
  8. Astia din bula care va laudati ca aveti taleb in biblioteca, cititi despre risk of ruin.
    Inca dezbat cu un amic daca stim suficient, sau stim ca nu stim suficient, cat sa nu fie un factor. Eu cred ca inca este cat timp Romania nu poate oferi best care. Pana la imunizare mai bine nu joci la risc.

    00
  9. E evident pentru toata lumea ca virusul acesta nu e ciuma neagra ca periculozitate imediata, dar faptul ca nu exista vaccin pentru el + cazurile tot mai frecvente de oameni fara comorbitati care sunt doborati il fac mai periculos decat il percepem.

    Vedem tot felul de numere de morti care apar zilnic. Ne intrebam, din cei 73 de decedati, oare toti au avut comorbitati? Dar din cei 5 care nu au avut comorbitati, oare cati erau 100% sanatosi si nu aveau afectiuni ascunse?

    Romanul este pe modul „mie nu mi se poate intampla”. Si-atunci cand vine turbarea cainelui, sa vezi jale si urlete pe el, disperare si chin.

    Am purtat masca inca din martie, lucrand zilnic de la birou (din motive tehnice si contractuale, nu pot wfh). Inainte de pandemie, corpul meu era obisnuit ca, o data la 2-3 luni, sa-mi produca o durere in gat. Cateodata trecea in 2-3 zile cu strepsils si decasept, cateodata dura > o saptamana si apelam la antibiotic. Nu stiu daca e coincidenta, dar din februarie pana in prezent, nu am mai avut nicio astfel de durere.

    Suntem de 8 luni in acest „film”, mastile sunt suficiente si s-au ieftinit, nu exista probleme cu stocurile de alimente, economia inca respira , desi gafaie.

    Purtati masca, e ieftin si nu necesita efort.

    00
    • Probabil masca te-a ferit de virozele uzuale. Din același motiv, îndrăznesc să sper că gripa normală de anul ăsta va genera mai puține cazuri decât de obicei.

      PS. nu băga antibiotic fără să știi sigur că e nevoie. Dacă nu vrei să faci un exudat, un indicator relativ bun dacă e treabă virală/bacteriană e dacă ești pleoștit în valuri (și ai câteva ore acceptabile după doza de paracetamol) – asta e foarte probabil ceva viral, sau ești pleoștit mai tot timpul, și aici mai degrabă e ceva bacterian. Chiar și așa, nu toate antibioticele se potrivesc.

      00
    • Să vezi cum își fac unii poză în supermarket, sau în tramvai fără mască. E modul lor de a arăta că sunt nesupuși și că fac ce vor. Pun pariu că intră în magazin cu „botniță” și o dau jos pe șestache ca să își facă selfie.

      Legat de ce spuneai tu, nici eu nu am am avut probleme cu răceala. Am avut doar niște usturime în gât de la gastrită și reflux, dar în rest am fost bine. Mi-a mai curs nasul când era cald afară și îmi curgea apă din nas de la căldură, dar în rest am fost bine. Eu am dat 38 de lei pe 50 de măști (da, nu or fi ele cele mai bune, dar tot mai bune ca nimic).

      00
    • @adyzah: antibiotic cu reteta de la medicul de familie. Nici nu cred ca ai cum sa cumperi fara.

      00
  10. M-am gandit 5 minute cum sa fac sa-mi fie bine, n-am gasit nicio solutie.
    Ma gandesc cu groaza la inchiderea gradinitelor. In primavara a fost Pastele, a fost 1 mai, am mai ars eu 2 saptamani de concediu, sotia o saptamana. In plus toata lumea amana sau anula proiecte, deci am putut sa ma dau la fund. Am avut zile cand lucram intre 6 si 8 dimineata, si era suficient, mai raspundeam la 2 mailuri peste zi.
    Acum insa sunt intr-o perioada in care abia fac fata cu 8-10 ore de munca pe zi. Gradinita online e o gluma proasta, abandonatul copilului la TV nu e o optiune, bunicii nu sunt o optiune.
    Stiu, sunt un monstru, nu-mi iubesc copilul suficient.

    00
    • Nici la mine bunicii nu sunt o optiune pt ca soacra-mea imi duce copii la biserica la impartasit. Si acolo distantarea sociala se face doar la WC-u. Iar la ai mei nu se poate pentru ca a mea nu o suporta pe „mi madre” asa ca stau si copii zbiara, arunca cu jucarii, ma trag de maini etc.

      Asta e boss, ce sa fac. Suport.

      00
  11. Degeaba se strofocă unii pe ecrane cu măstile în magazine și în public. Lumea (în general) poartă mască. E ca treaba cu violul. Majoritatea respectă oricum legile anti-viol, dar vor fi mereu unii care nu pot fi făcuți să înțeleagă să nu violeze oricât ar fi amenințați.

    Măsura cu măștile și-a cam atins potențialul. Ajută în situațiile în care oricum riscul să îl iei e mai mic (interacțiuni reduse ca durată și intensitate, fie și cu necunoscuți). Mai mare e riscul la persoane cunoscute care prezintă încredere chiar și fără mască (colegi, familie cu care locuiești, amantă etc.)

    Adevărul e că nu există o soluție magică. Dacă ar fi existat am fi învins gripa sezonieră până acum.

    00
    • Poți să rulezi tu reclama de 100 de ori pe minut și să înlocuiești Sinteza Zilei cu reclama în buclă. Tot vor fi oameni care nu vor crede și nu vor purta.

      00
    • exact, covidul se ia de la persoane cunoscute, musafori fara masca. in compensatie, ce se gandeste dsp-ul? sa ma puna sa merg cu masca si pe strada pustie daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile e de peste 3 la mie.
      ce rezolva cu asta? doar sa ma enerveze.

      00
    • Da, sunt unii care încă se vizitează, beau din același pahar. Că doar nu au virusul…

      00
    • foarte bine ca se viziteaza. dar nu e problema mea.

      00
  12. Soferul unui distribuitor care lua marfă de la firma unde lucreaza soția mea a avut Covid, i-a dat si sefului nevesti-mii, care la rândul lui și-a infectat consoarta… Fetița lor e OK, acum în grija bunicilor, iar cei doi s-au izolat în casă, sunt pe cale de vindecare. Firma a fost preluată temporar de cumnata patronului, iar nevastă-mea lucrează de acasă, de câteva săptămâni.
    Eu stau cu inima strânsă pentru fratele meu mijlociu, agent de poliție judiciară în provincie, că umblă printr-o faună umană de risc maxim… Oricum, în familia mea nu există negaționism idiot, poate și pentru că bunica din partea mamei a fost asistentă medicală. În plus, nevastă-mea este chimist de industrie alimentară, la fel ca socrul meu, iar soacră-mea face doar ce-i spune „ginerele unic și preferat” (this is me), așa că toată lumea poartă mască și dă cu spirt de zor. Singurul wild-card este cumnatul meu, fratele soției, care e fan-bețivan al cârciumii din colțul blocului: astă-vară zicea că își face o gaură în mască și bea cu paiu’ din halbă… Japiță, csf? Ncsf!

    00
  13. Sunt de acord sa ne ferim cat mai mult cu masca si evitat aglomeratii dar am o singura intrebare. Mai exista bolnavi de gripa clasica pe undeva ? Au disparut toti ?

    00
    • eu sunt gripat de câteva zile. trebuie să-mi fac din nou antigripalul.

    • @vali, de unde știi că ai gripă? ai febră mare, dureri de cap, dureri musculare? Dacă nu, șezi ușor cu ”gripa”, ai probabil ceva adus de copil de la școală (mai știu pe unul).

      00
    • Esti de acord, dar :)))

      N-au disparut, boss, doar ca a scazut numarul de cazuri. Ceea ce e logic.

      In a report released July 31, Australia’s health ministry notes that “influenza and influenza-like illness (ILI) activity are lower than average across all systems for this time of year.”

      Australia had just 36 laboratory-confirmed flu deaths from January to July 26, 2020, the report said. Over the same period a year earlier, there were 383 confirmed deaths.

      00
    • @Vali – sa ne spui unde gasesti vaccinul ca din cele 300.000 de doze de cate spunea ministrul, majoritatea sunt pentru copii si batrani.

      00
    • Avand in vedere ca gripa „clasica” e de vreo 5 ori mai putin contagioasa decat covidul e firesc sa scada cazurile anul asta cat timp se poarta mastile indoor.
      La lucru nu am mai avut mucosi deloc anul asta, din luna martie pana acum. In anii trecuti picam pe capete, unul cate unul, dupa ce venea vreunul mai constincios (nesimtit) bolnav la lucru si imprastia cu darnicie virusii in toata cladirea.

      00
    • „Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile transmite că în ultima săptămână au fost raportate 5.642 de cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, în scădere faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (8.004) şi de patru ori mai multe comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămâna a anului precedent.” dintr-un articol scris în luna martie a acestui an….

      00
    • Mda. Am eu gripa chiar acum (sper ca e gripa) luata de la copil, care a luat-o de la scoala desi saracu’ a purtat masca 3M in fiecare zi si s a spalat pe maini des, plus ca are dezinfectant la el intr-o sticluta. Deci am purtat toti masca, ne am spalat pe maini, contacte sociale reduse si cu toate astea de 3 zile sunt in pat cu gripa.
      Pai daca COVID are 2xR0 fata de gripa stau si ma gandesc ca nu avem nici o sansa.

      00
    • am mai bine de 10 ani de cind am contact redus cu lumea, tomana port dopuri filtrante in nas fiindca sunt alergica la ambrozie, cu toate ca am contact redus, totusi mai am contact apropiat cu diferite persoane, in primavara am luat o raceala de la o persoana gripata/racita care nu a avut bunul simt sa stea la distanta de mine, a fost is greseala mea ca am uitat sa nu ma apropii la mai putin de juma de metru, in utlimii 10 ani nu am mai avut nici o gripa, raceli cred ca 1 la 3-4 ani s atunci imi trec repede, in maxim 2 zile cu paracetamol, deci, daca copilul tau a venit cu gripa de la scoala, sigur nu a repectat masurile de siguranta

      00
  14. Discutia cu masca e una mai complexa. Da, trebuie purtata, daaaar niciodata niciodata nu trebuie sa porti aceeasi masca de mai multe ori.

    Plimbi virusul dupa tine. Il pui in masina, pui mana pe exteriorul mastii… si tot asa.

    Daca exista un centralizator al achzitiilor totale de masti si pui 3 masti pe zi de persoana, din calculul respectiv o sa rezulte ca aceeasi persoana poarta aceeasi masca zile intregi.

    00
    • Masca e ca sa nu dai tu la alții.
      Acum, daca scoti masca si o pui in buzunar… nu știu dacă ai raspandi lrea mult virusul.
      Apoi, mai sunt măstile alea textile, care sunt fix-pix. Le speli, le calci, la dai cu clor… ele tot au spatiu intre țesătura, de poate intra virusul pe acolo.
      E bine cu mască, scade incidența, dar pentru aia care nu au stocuri de masti e ok si daca o pun de mai multe ori.
      Eu am măști textile. Le spăl, le calc, le dau cu dezinfectant… dar știu ca sunt aproape inutile dacă ar fi sa iau ceva. De asta nici nu ma bag în aglomerații… cel mai aglomerat loc unde merg e la supermarket.

      00
    • Pfff, dar tu nu ti pui masca la oglinda retrovizoare ca meseriasii? Am auzit ca soarele ucide virusii.

      00
    • Soacra-mea a folosit 20 de masti din martie pana acum. Initial i-am dat 10 masti, ca erau scumpe si luasem o singura cutie. Dupa vreo 2 luni am vrut sa-i dau o cutie de 50 sa aiba, si mi-a zis ca nu are ce sa faca cu atatea. Asa ca i-am mai dat 10. Nu mi-a mai cerut altele.
      Se da aproape in fiecare zi cu tramvaiul, se duce la piata, se duce la doctor, se duce la cafea la vecina din blocul de alaturi, vine la noi, n-are stare. N-are nici pe dracu, nici macar o raceala.
      In timpul asta, am consumat aproape 3 cutii de masti medicale, am testat FFP2 de pe aliexpress, am incercat bumbac, bumbac+filtru, i-am luat masti copilului desi nu are 5 ani (cere el cand e in aglomeratie), am facut dezinfectant din izopropilic cand nu se gasea, am purtat manusi la cumparaturi, am aruncat 2 presuri distruse de clor.
      Si parca vad tot noi vom fi primii care il vom lua, de la gradinita.

      00
    • @cristi: “ E bine cu mască, scade incidența, dar pentru aia care nu au stocuri de masti e ok si daca o pun de mai multe ori.
      Eu am măști textile. Le spăl, le calc, le dau cu dezinfectant… dar știu ca sunt aproape inutile dacă ar fi sa iau ceva. ”

      De ce durerea mea sa ai masti textile sa stai sa le speli si sa le calci (????) cand e 0.3 lei masca pe emag
      Cu 10 lei ai o masca pe zi o luna!!! 10 lei. O luna intreaga.
      Mananci intr-o zi mai putin cu fix un covrig si ai masti o saptamana!
      Cu 1 leu iti pui masca noua de 3 ori pe zi.
      Cu 3 lei pe zi si taximetristul, si prostituata pot schimba masca la fiecare client! lux
      Cu 5 lei iti iei ceva de 4.7 lei si o masca.

      00
    • Are si mishy dreptatea lui/ei. Momentan sunt „procopsit” cu măștile astea. Dar am si fin acelea clasice, vreo 10. Le pun cum imi vine… azi am din aia clasica, de exemplu.
      „Eco”! :) trei textile, una clasica. cu 75% mai puțin deseu care polueaza! ;)

      00
  15. Am stat două luni în casă, cu maxim 500 de cazuri pe zi, sau câte or fi fost. Ni s-a zis că dacă stăm în casă, din iunie facem ce vrem. Așa ziceau toți experții și toți de pe la CNSU. O laie, acum avem 2.100 de cazuri pe zi, atât de mult a ajutat starea de urgență.

    Iar Guvernul se uită, Președintele urmărește cu îngrijorare, iar PSD-ul urlă că a fost furat la alegeri. Pentru că mereu avem altă treabă, decât ce ne interesează cu adevărat. În 7 luni de pandemie, dacă se VROIA, aveam echipamentele lipsă, dar să nu uităm unde suntem, geografic.

    Legat de mască:

    Eu nu am înțeles-o niciodată pe asta cu „masca e nasoală”. Eu pun masca pe bot când ies din casă și nu o dau jos până când nu revin în casă. E simplu, o pun o dată, o scot o dată. Eventual o mai așez de colțuri, dacă simt că îmi atinge ochii, sau stă bine pe nas. Dacă trec 4 ore, o schimb și cam aia e. Da, la început a fost greu, nu puteam respira (așa ziceam eu), dar m-am forțat și masca a devenit o extensie a mea.

    Erau unii care urlau că faci nu știu ce boala la plămâni gravă dacă ții masca pe bot 8 ore. Da, probabil și asta, dar eu nu am pățit și sper să nici nu pățesc. Sunt singurul dintre oamenii pe care îi cunosc care poartă mască peste tot.

    Când stau la trecerile de pietoni, mă dau un pic mai la o parte, merg prin zone mai puțin bătute de picior uman, în marea majoritate a timpului pe jos. Din prima zi de lockdown nu am mai pus piciorul în transportul public. Mă spăl pe mâini, față și pe la ochi cât de des pot și sper să trecem cu bine peste pandemia asta. Nu pot să merg pe ideea, „o să o pățesc și eu” și să las garda jos.

    Și eu aș vrea să nu mai vin acasă transpirat de la cei 8 km pe care îi fac zilnic pe jos (eu fiind înainte de pandemie sedentar), dar mă obișnuiesc pe zi ce trece și sper să va fi din ce în ce mai bine. Sănătate multă!

    00
    • treaba ta. eu nu am facut nimic diferit fata de inainte de pandemie (in afara de ce ma obliga statul) si nu am patit nimic.

      00
  16. problema cu masca e ca nu sunt convins ca cineva mai merita protejat. dupa cata nesimtire am vazut un viata asta. ce naiba, dupa cata nesimtire am vazut doar in dimineata asta in drum spre lucru, de exemplu :) ma includ si pe mine aici, nu merit protectie de covid.
    incep sa fiu fanul lui joker.

    00
  17. Ce zice Mitropolia Moldovei și Bucovinei despre pelerinajul la moaște:

    „Sfințenia nu este contagioasă. Pelerini sau nu, de aici înțelegem două lucruri. Primul: ceea ce este sfânt nu se află sub puterea stricăciunii, a răutății, a bolilor. Dimpotrivă. Cele sfinte sunt pentru creștini izvor de vindecare, de mângâiere, de întărire. Nu de azi, de ieri, ci de două milenii. Al doilea: de sfințenie nu te poți „molipsi”. Atingerea mecanică, atitudinea superstițioasă nu ajută. E nevoie și de o credință care, mai devreme sau mai târziu, să se vădească în fapte bune, bineplăcute lui Dumnezeu și în folosul oamenilor. Așadar, e nevoie de discernământ și de evlavie înțeleaptă. Mai ales în aceste vremuri grele”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

    00
  18. pai ce masuri sa luam? Masti in interior, distantare sociala. Plus hartie igienica, faina si drojdie la greu. :-)))

    Soaca mea a avut virusul. A fost in spital 8 zile, vreo 3 s-a simtit rau de tot. Din fericire nu a ajuns pe aparate. Vecina de la care a luat animalul a fost ceva mai rau. S-a intalnit cu vecina de cateva ori pe scara blocului si au vorbit cateva minute. Fara masca, dar nici nu s-au luat in brate. Tot la soacra in bloc, dar fara legatura cu cazul ei, sot si sotie au decedat. El in 4-5 zile de la internare, ea dupa o luna.

    Am intrebat-o pe soacra daca e ca o gripa, a bufnit-o rasul si mi-a spus ca niciodata cand a avut gripa nu s-a gandit ca moare. Dureri insuportabile. Stare de rau generala. Greata, diaree, vomitaturi, durere de cap – partial din simptome de la medicamentatie.

    Diavolul se ascunde in detalii. Soacra a umblat destul de mult prin farmacii si pe la doctori (de nevoie, cu ma-sa). Plus cumparaturi – pensionara, daca are nevoie de o paine azi si de un lapte maine, merge de 3 ori la magazin. Plus ceva vizite la biserica. dar cu masca la purtator si atenta sa nu stea langa persoane care nu au masca. Dar nu si-a luat masca cand a mers la uscator. Sau cand a coborat la boxa. Cand a dus gunoiul. Oare cati ne-am fi luat masca in locul ei? Eu sunt socat de numarul mare de oameni care iau covid si nu isi dau seama de unde l-au luat. Purtati masca si feriti-va. Iarna asta va fi nasoala.

    00
    • bull shit. de unde stii ca soacra a luat de la vecina si nu vice-versa?

      00
    • @s -salut si un bull shit generos si tie . Vecina a fost internata in spital inainte de boala – cel mai probabil de acolo a luat. Si la ea s-a manifestat mai repede si mai grav ca la soacra. Dar e greu sa fii 100% sigur cu virusul acesta – si varianta ta e posibila. Poate mai putin probabila, dar posibila.

      00
    • exact. probabil, posibil…mai bine zicem ca nu stim.

      00
  19. Nici macar unii doctori nu poarta masca. Nici unele asistente. Nu s-a schimbat mai nimic prin spitale.Doctorii nici macar nu stiu unde sa trimita pacientii cu boli cronice. Mancarea vine la fel si ce e foarte fain e faptul ca infirmiera, dupa ce te-a asigurat ca totul se face in conditii de curatenie maxima, ia cu mana cu care a deschis usa (usa pe care am pus eu mana cu care am venit de la toaleta) un castravecior sau o bucatita de carne.

    00
  20. Vand drojdie! Sau… e prea devreme?

    00
  21. Ok, dar nici legile nu sunt clare ci sunt formulate la mișto doar cât să mimeze interesul.

    De exemplu: purtatul măștilor la msi puțin 100 m de școală între 7:45 și 21:45. Stă cumva cineva cu ruleta și măsoară? Cât este o amendă de nepurtare a măștii la mai puțin de 100 metri față de școală? Dacă mă prinde la 20 metri de școală este amenda mai mare decât dacă mă prinde la 80 de metri?

    Nu era mai simplu de dat legea ceva de genul: ieși din casă doar cu mască de protecție iar amenda pentru nepurtare este de 1000 lei? și tot prostul înțelegea? Așa nu apar nici scuzele de genul „ami pare rău la domni polițiști dar eu nu știam că sunt așa aproape de școală sau da ceam făcut sefu’ că eu nam fost la școală”

    Sau legat de procesiunile religioase și interzicerea participării din altă localitate. Asta înseamnă că poliția/jandarmeria va trebui să facă verificarea tuturor participanților. Un fel de check in pe aeroport :). La fel ca mai sus: cât este amenda dacă particip la procesiune eu fiind din altă localitate. Dar dacă am flotant în Iași și sunt din Oradea am voie să merg? Dar dacă sunt student în Iași și eu sunt din Bacău pot merge? Deci sunt multe variante la care polițiștii vor trebui să decidă dacă ești legal sau nu la coadă când era mai simplu să interzică sau să găsească o variantă precum distanțare de 2 metri, treci prin fața moaștelor la o distanță de 2 metri, poți sta 30 secunde să te rogi și trimiți bezele Paraschivei și aia e. Iar chestiile astea se puteau face relativ simplu și ieftin (atât fin punct de vedere financiar cât și uman).

    De aceea zic că legiuitorii (indiferent cine sunt aceia) preferă să facă legi interpretabile, neclare și fără a putea fi puse în practică (adică fără să fie eficiente 100%).
    Adică un fel de mermeleală românească.

    00
  22. Yep, pana la urma, cand presiunea e mare, binele comunitatii e pe locul 2 dupa binele individual. Si masurile pt binele individual sunt aceleasi de la inceput, ba chiar sunt aceleasi pentru orice virus, as indrazni sa spun. Masca, dezinfectat maini, distantare. Cu dezinfectatul si distantarea eram foarte pro si inainte de covid, sunt chestii de bun simt. Masca e ceva in plus, poate mai greu de integrat in rutina. Dar putem invata din cultura asiatica, ei purtau masti in spatii publice de mult si n-au murit. Da, din pacate unele sunt proaste si se respira greu prin ele, am patit, dar jur ca m-am saturat de aia cu argumente de vicitma gen „dar eu nu pot respira in ele” / „imi moare creierul” etc. Sunt si unele cu cu spatiu suficient pentru a-ti face functiile naturale ale nanaului – jur ca dupa o perioada mai lunga uiti ca le porti.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)