„Ruperea blestemului”, povestea Revoluției Române

V-am mai spus de generalul (r) Ranco Pițu, am citit acum prima lui carte, „Ruperea Blestemului”, despre Revoluția din 1989. Cartea este greoaie, omul nu are talent la scris, că nu este scriitor, dar povestește în stil de procuror faptele, cu declarații.

Pe scurt, Iliescu se alătură unui grup de complotiști din Armată (că aparent cu asta se ocupă Armata de obicei) la începutul anilor 80, mai toți cu legături cu GRU și KGB, și așteaptă ocazia pentru a prelua puterea. Ocazia a apărut în 1989, cu sinuciderea generalului Vasile Milea, când Nicolae Ceaușescu îl numește pe Victor Atanasie Stănculescu în locul lui la conducerea Armatei, fără să știe că ăsta făcea parte dintre complotiști. Stănculescu vede ocazia și o preia, e adus Ion Iliescu, treaba merge ca unsă până când Iliescu apare la balconul CC-ului și lumea îl huiduie. Atunci se schimbă foaia și se apelează la diversiunea cu teroriștii, ca să bage panica în populație.

Conform lui Pițu, existau documente și persoane care știau că Iliescu, Brucan, Militaru și alții erau agenți ruși.

Partea care mă nedumerește este următoarea. La un moment dat, pentru că nu erau sigur că diversiunea cu teroriștii va funcționa, Iliescu și gașca sună la Moscova și cer ajutor militar, și doar refuzul generalului Ștefan Gușă oprește Armata Roșie să intre în țară. Chestia asta este, după toate regulile, trădare de țară. Scoasă bucata asta, numit trădătorii, condamnați la 20 de ani, și mor toți în pușcărie. Condamnați și ăia care au murit între timp, să fie și familiilor lor rușinate un pic. OK, nu se putea face asta când era Iliescu la putere, dar după aia?

 

O fază pe care nu o știam este bucata asta din procesul Ceaușeștilor, când Ceaușescu acuză trădare și lovitură de stat. 

Cartea costă 65 lei.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Regretul cel mai mare e ca pleaca acusi dintre noi „mai draga” si nu prinde macar o zi cu condamnare.

    Comentariu apreciat.695
  2. NOU
    #5

    Eu știam că Gorbaciov a refuzat cererea lui Iliescu. În tot contextul cu dezghețul din URSS, glasnost, Malta, o intervenție în Europa de Est pe modelul Brejnev era exact ce nu avea nevoie.

    Comentariu apreciat.696
    • Gorbaciov a refuzat si pe polonezi cand protestele Solidaritatea au luat amploare si s-a cerut interventia militara a Moscovei. E mai probabil sa fi zis pas Gorbaciov decat ca nu a vrut X sau Y din Romania.

      10
  3. Un lighean cu mure pentru Ion Iliescu, Bujor Sion, Maria Marinescu și Alin Petrache.

    145
  4. Ca cineva care a citit mai tot ce s-a scris pe subiect (bine, nu aberații). Îți zic să iei cu sare mai tot ce există în cărțile de genul.
    Nu am apucat să o citesc încă. O am cumpărată.

    Procuratura militară a făcut destul de multă pagubă în ce privește probele din perioada revoluției prin anii 90. Nu zic că omul e rău intenționat. L-am auzit vorbind prin 2-3 interviuri și nu mi-am format încă părerea complet de care narativ este legat.

    Este util să citești și mistificări publicate prin anii 90 și 2000 (gen Stoenescu și alți foști secu-ingineri ulterior transformați în istorici). Dar și tabăra cealaltă (Ursu/Thomasson).

    Trebuie să fim realiști că adevărul complet dispare o dată cu cei implicați. Dacă linia e fix ce e prin dosarele procuraturii, nu aș pune mare valoare pe carte.

    Comentariu apreciat.506
  5. Sunt câteva fracturi de logică legată de componența grupurilor. Iliescu, Brucan și Stănculescu, da. Dar Militaru era din altul, rival, de aia cei 3 au mers împreună și pe Militaru l-au eliminat rapid. Chiar dacă cerea Iliescu (ceea ce nu-mi amintesc să se fi întâmplat) nu intrau rușii, că așa era înțelegerea. „Am sunat la Ambasada rusă și am anunțat cine suntem și ce vrem” sună mai degrabă a „operațiunea specială” decurge conform planului. Ceva trupe rusești au fost sigur, dar cel mai probabil „omuleți verzi”, „turiști” cum li s-a zis atunci. Iliescu era anunțat de mult la Europa liberă și Vocea Americii, nu a fost huiduit decât târziu, după ce se terminase faza cu teroriștii. A fost o manifestație condusă de Mazilu.
    „Războiul” cu teroriștii a fost mult mai probabil o reglare de conturi între diverse grupări din MApN și Securitate, vezi episoadele din Drumul Taberei cu Tosca omorât de Militaru sau cel de la Otopeni, cei doi generali s-au ce mai erau doborâți în elicopter și multe altele.

    Indecis. Tu ce zici?3415
    • Rolul diversiunii „teroriștii” a fost și de a reabilita armata în fața poporului. Armata (nu Securitatea) a fost prima care a tras în manifestanți, la ordinul criminalului Vasilea Milea, din care a rămas un nume de bulevarde și care s-a sinucis fie că avea remușcări, fie că îi era teamă că va fi judecat oricum și dacă pică regimul, dar și dacă nu pică. Iliescu a fost prima dată la sediul MApN, abia apoi și-a luat rolul de nou șef al puterii statului. La MApN s-a negociat. Armata l-a asigurat de susținere, iar Iliescu i-a asigurat că nu vor fi trași la răspundere pentru represiunea criminală de la Timișoara, București, Sibiu etc. Cine crede că „teroriștii” au fost inventați ad-hoc pentru că l-a huiduit lumea pe nea Nelu, să se lase, mai bine comentează ce-a mai făcut Esca, Tzancă, Scărlătescu, d-astea. Era un plan ticluit cu mult înainte.

      Probabil că reactivarea lui Militaru și a acoperiților GRU din Armată a fost una din condițiile pentru ca Iliescu să fie susținut în preluarea puterii. Condiții impuse atât din partea unor generali români, cât și de la Moscova, nu neapărat direct de la Gorbaciov. Aici nu pot să jur că așa au stat lucrurile, dar să fim serioși: nu s-a mers pe improvizație.

      Mai curios este cum Iliescu a devenit pro-occidental și pro-NATO, așa cum reiese din niște declarații recente, dar și începând cu ultimul lui mandat de președinte. El a mers până la capăt cu URSS și a fost fidel Tratatului de la Varșovia. Când cele două structuri s-au dizolvat, s-a sucit și el. Și-a dat seama că nu mai are încotro? A jucat teatru când a văzut în ce direcție merge valul? Amânarea continuă a proceselor legate de mineriade și de Revoluție are legătură cu asta? Când a fost sincer, acum – când e pro-vest, sau atunci când murea cu Tratatul de la Varșovia de gât? În curând se duce și nu are cine să ne dea răspunsurile. Procurorul Pitu pare impulsionat mai degrabă de faimă și de orgoliul profesional decât de aflarea unor răspunsuri. E bine și așa, că tot aia e!

      Comentariu apreciat.423
    • Episodul Militaru e cel mai straniu din toată povestea. Era cunoscut de toată lumea ca agent rusesc, de aceea fusese tras pe dreapta de Ceaușescu cam după Pacepa. A venit primul la TVR, înainte de a fi „convocat” Iliescu la CC, de aia zic că el a fost pe un flux paralel cu gruparea Brucan-Iliescu, care era mai articulată și organizată, având ceva vechime (la un moment dat ori nea Nelu, ori Brucan s-a scăpat că „Frontul există de 6 luni”). Ori dacă Militaru și gașca lui era GRU, ăilalți aveau alte afilieri, fiindcă altfel ar fi colaborat pe mai departe.
      Cred că simpatiile lui Iliescu din perioada aia trebuie puse în contextul anilor 80, omul era gorbaciovist, credea sincer în reformarea comunismului, nu în capitalism și economie de piață. Nu intuia nimeni că URSS se va prăbuși după un an. Dar nu cred că voia să „vândă țara la ruși”. Eliminarea rapidă a lui Militaru, parcă a stat 2 luni doar, care probabil însemna un potențial viitor stil Belarus, arată că prietenia cu Rusia avea niște limite.

      Comentariu apreciat.283
    • Cristi, cine a fost șeful armatei la revoluție, Stănculescu sau Militaru?

    • @cristian banu

      Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar prietenia cu rusia nu avea niște limite pentru Iliescu, uite, de pe wiki, faimosul tratat:

      Pe 5 aprilie 1991, la Moscova, Ion Iliescu a semnat alături de Mihail Gorbaciov un tratat politic cu Uniunea Sovietică care cuprindea o serie de clauze importante care au avut un impact major asupra relațiilor dintre România și Uniunea Sovietică. Articolul 4 impune obligația celor două state de a nu participa „la nicio alianță îndreptată una împotriva celeilalte”. Acest tratat a marcat un moment important în istoria relațiilor diplomatice dintre România și Uniunea Sovietică [2]. România a arătat prin semnarea acelui tratat că opțiunile de politică externă se îndreaptă către USSR și nu către NATO [2][15].

      A fost doar o luptă pentru putere ca oricare alta. Așa cum Ceaușescu și-a dat afară potențialii concurenți la funcție, la fel a făcut și Iliescu curățenie. Dar simpatiile au rămas.

      Singurul motiv pentru care a scăpat de Rusia și a acceptat direcția NATO a fost pentru că Rusia era în degringoladă, România în faliment, și aveam nevoie de bani, iar americanii de ieșire la marea neagră + să-i separe pe sârbi de axa ucraina/rusia, după episodul kosovo.

      Au fost niște valuri succesive cărora nu s-au putut împotrivi.

      142
    • Esti in eroare sau uitare. Iliescu a fost huiduit in balcon cand a spus citez, din memorie, deci nu foarte exact, ca „Ceasusescu a intinat idealurile socialismului”. Si atunci s-a huiduit cu putere asa cum se huiduise si cu o zi inainte in timpul manifestatiei organizate de Ceausescu. Si tot atunci s-a strigat, cred, pentru prima oara, in Bucuresti – jos Comunismul, ca pana atunci s-a strigat jos dictatorul si Libertate.
      Aveam 13 ani atunci, dar eu unul nu am uitat…

      90
    • @vali Eu am zis doar că au fost cel puțin 2 găști, dacă nu rivale, in mod sigur cu interese diferite. Iliescu, Brucan, Stănculescu pe de-o parte. Militaru și alții din armată pe de altă parte. Posibil tradiționalul derby Partidul vs. Securitatea. Gen Iliescu cu Gorbaciov, Militaru KGB/GRU. Stănculescu și Brucan in mod cert erau in legătură cu americanii, Stănculescu chiar a devenit dealer Motorola.
      Narativul din carte simplifică prea mult și mai amestecă chestiile.

      11
  6. Nenea asta cu cartea lui nu face decat sa amplifice teorii ale conspiratiei construite metodic (bazate pe un sambure de adevar). Aia cu generalii „cu studii in URSS” e daramatoare. Da’ unde sa aiba generalii comunisti „de frunte” studii? La NATO? Plus „declaratii ale martorilor” care sunt de fapt opinii/interpretari personale.
    Ca nu se poate vorbi de revolutie si ca de fapt a fost vorba de lovitura de stat era evident inca din 1990.
    Ce nu este evident va ramane ingropat bine si poate scos din cand in cand cate o firimitura sa mai agite pe unii si altii.

    Indecis. Tu ce zici?3613
  7. Traim in 1984, rescriem istoria? Unde a fost iliescu huiduit in balconul CC? exista (inca) video https://www.youtube.com/watch?v=nCu8Cwha0zs. Poporul era preocupat sa strige „si pe ea, si pe ea” cand s-a anuntat ca ceasca va fi judecat. N-aveau aia treaba sa-l huiduie pe ilici. Aia-s tot aia care 1 an mai tarziu o sa zbiere „nu ne vindem tara”.

    Indecis. Tu ce zici?286
  8. Scenariul si regia:Sergiu Nicolaescu. KONET FILMA.

    138
  9. Asadar „rusii” au organizat lovitura de stat ca sa-l dea jos pe Ceausescu pentru ca … Si totusi cand si cum au pierdut „rusii” romanica de sub aripa protectoare in favoarea UE si NATO?

    1312
    • In anii ’90 s-a ales praful de URSS iar Rusia era in degringolada. Pentru intrarea in NATO trebuie sa le multumim „fratilor” sarbi pentru ca sunt niste asiatici idioti ca si fratii lor rusi.

      20
  10. Bine descrisă cartea, greoaie într-adevăr.
    Am luat-o cu 31 de lei de la Litera, la eMag e jecmăneală.

    Indecis. Tu ce zici?273
  11. Catalin Ranco Pitu a făcut si un AMA pe reddit https://www.reddit.com/r/Romania/s/QT1jZhlx9T

    62
    • Și răspunsul lui la întrebarea de ce nu a făcut si nu va face Iliescu puscarie „O întreagă clasă politică nu dorește așa ceva. Inclusiv ”stânga” europeană nu dorește. Apoi, fă o trecere în revistă cu privire la șefii de stat ai Ro care au existat de la 1918 și evaluează-i. Apoi vei vedea că avem în istoria noastră doar unul și unul. Unii sunt de părere că nu ne putem ”permite” și un criminal împotriva umanității, care a avut parte de legitimitate din partea tuturor șefilor de stat ai vremii….”

      181
  12. dacă l-au huidut pe Iliescu de ce a fost votat cu 85% la alegerile din 90? Dacă ar fi fost furate, lumea ar fi făcut scandal.

    1413
    • Sigur, un popor terorizat de securitate, învățat ca trebuie sa își vadă de ale lui, imediat dupa revoluție, sa înceapă sa se strige ca alegerile au fost furate. A plecat Ceaușescu, dar asta nu înseamnă că aparatul de stat a dispărut, militia si securitatea au continuat, ca doar nu s-au format cadre noi in cateva luni. S-a schimbat doar cine dă ordinele.

      134
    • @ Andrei. Ptr ca aia care erau in sstrada in zlelele alea nu aveau acelasi viziuni politice cu cei care stateau acasa si se uitau (fascinati) la televizor.

      183
    • tiktokul din anii 90 era tvr si tvr ne spunea ca iliescu ne-a scapat de ceausescu. Ce voiai mai mult? Era un erou. Tin minte ca eram copil atunci si auzisem de nu stiu cate ori de iliescu si n-aveam idee cine erau campeanu si ratiu

      201
    • @vali.d

      Exact asta fost realitatea.

      Revoluția s-a făcut de fapt cu foarte, dar foarte puțini oameni, raportat la populație. 95% au stat în case și s-au uitat la TV și a așteptat să vadă ce se întâmplă.

      E trist dar asta e realitatea, asta suntem ca popor. Și atunci cum SINGURA sursă de informații era TVR, pe cine mai miră că a luat Iliescu 80%? Sincer (aproape) nu îi învinovățesc pe cei de atunci, au fost niște ani groaznici dpdv psihologic datorită terorii securității care s-a făcut mult mai subversiv în anii 80.

      Azi îl judecăm pe Iliescu având realitatea în față (și pe bună dreptate, 100% ar merita executat de mineri) dar comparativ cu ce a fost Ceaușescu…lumea nu înțelege că Iliescu în 1990 era nebunie, a fost la alt nivel, părea Bill Clinton nu altceva. Lumea n-a avut termen de comparație. Vorbea liber, era relaxat, răspundea la întrebări, râdea, glumea, accepta să fie jignit, să se râdă de el la divertis, păi comparativ cu 25 de ani de Ceaușescu era din altă lume.

      Noi nu știam că ăla era normalul de fapt în vest, să ai exprimare liber, să-l poți înjura pe președinte dacă nu-ți convine…era SF așa ceva.

      Comentariu apreciat.291
  13. Mi se pare ciudat, ca din ce in ce mai mult, se minimizeaza rolul sovieticilor in evenimentele din ’89.
    Ca nu exista dovezi, ca ce daca generalii, sau chiar Iliescu, au facut studii in URSS, ca Militaru era de fapt doar un biet pensionar, ca Trosca voia sa-l omoare, ca „turistii” erau chiar turisti, etc.
    In schimb, daca porti o discutie strict pe teme militare, cu aceeasi oameni, legata de razboiul din Ucraina, de exemplu, cu privire la numarul de bombardiere distruse acum cateva saptamani, ai sanse mari sa-ti iei m*ia de rigoare, ca vezi Doamne, esti pro-rus.

    127
    • Pro-rus/anti-rus tre sa intelegi ca romanii au ramas nefututi ca asa a hotarat Mihail. Oricum ai da-o tot rau iese. Fie Mihail l-a refuzat pe ilici sa intervina, fie ilici (si restul) nu doar ca nu au chemat rusii, dar erau si atat de tari incat i-au tinut si afara din tara. Varianta asta e ceva mai putin probabila, ca daca tusea urss-ul incoace, mai sugeam pula la rusi cel putin pana prin 2000 si ceva (precum ucraina, moldova, belarus, etc). Ipoteza ailalta ca domne nu il inghiteau rusii pe ceasca si au preferat sa vada romania in UE si NATO decat sa il mai lase pe nea nicu viu, e SF.

      155
  14. Sta sampania aia in frigider si nu mai vine odata momentul…

    109
  15. merita citit si „Mineriada s-a nascult la Revolutie” de acelasi autor.

    71
  16. Comparativ cu problemele mari menționate aici (pentru care soluțiile întârzie de 35 ani să apară), am și eu una mică și tehnică (care poate fi rezolvată cu ceva bunăvoință): nu găsesc cartea în format electronic (epub, kindle etc). Și situația e maro pentru multe cărți. Mecanismul de protecție al drepturilor de autor pare destul de bine pus la punct, deci motivarea cu piratarea iese din discuție.

    35
  17. Grija mare la cine ce scrie si ce zice despre Revolutie.

    Ranco Pitu e general de justitie militara.
    Daca ati avea 2 neuroni in plus ati pune intrebarea: de ce avem general de justitie militara???
    In mod normal nu ar trebui sa avem.

    Ranco Pitu strange 30 de volume de probe.
    Pe care nu le va citi nimeni si nu se va putea judeca pe ele simplu si rapid.

    Ranco Pitu iese glorios la pensie de magistrat militar. Sa il intrebati cat e pensia.
    Oricat de destepti ati fi voi in aitismul vostru, generalul asta face din pensie dublu cat faceti voi din aiti.

    Ceea ce ma duce la concluziile mele:
    – baiatul a fost pus sa curete imaginea securistilor
    – baiatul a fost recompensat pentru „materialul util” cu pensie speciala
    – idiotii utili raspandesc prostiile unui general de carton

    Cat despre Revolutie, parerea mea e asa:
    – romanii nu mai suportau traiul in comunism din cauza lipsei de caldura, de mancare (aveam painea pe cartela), de libertate de miscare, etc
    – clasa muncitoare s-a revoltat si au inceput Revolutia la Timisoara, apoi au continuat la Bucuresti
    – militarii au dat nas in nas cu baza partidului comunist, clasa muncitoare, si si-au dat seama ca nu ii pot impusca si ca nu le pot indeplini cererile.
    – Securitatea si-a dat seama ca o sa ii spanzure clasa muncitoare, pentru ca erau instrumentul de opresiune. De aceea s-au pus pe impuscat
    – dupa fuga lui Ceausescu, diferite grupari, gen Iliescu, Brucan, Militaru, au preluat puterea.
    – uitati-va la primul discurs al lui Iliescu de la TVR: tovarasi! Nu, nu, nu mai e cu tovarasi.
    Ceausescu a intinat idealurile socialismului.
    Ceausescu este vinovat pentru tot
    Ne vedem pentru a ne organiza pentru preluarea puterii
    O lovitura de stat, pe fondul unei Revolutii.

    Armata nu putea trece la represalii dure.
    Armata se baza pe soldati recrutati, nu pe militari profesionisti.
    Toata lumea facuse armata si avea pregatire militara.
    Nu era sigur ca recrutul nu va da arma unui civil, iar civilul sa se apuce de nefacute. Cum de fapt au facut dupa ce au luat arme din Comitetul Central.
    De aceea s-au retras sau au fraternizat militarii.
    Au fost si militari care au tras.

    Securitatea a tras cu spor.
    Erau instrumentul de control al regimului si aveau cel mai mult de pierdut.

    Dupa Revolutie lumea nu a vrut capitalism.
    Nu faceti spume la gurile alea proaste.
    Cititi punctul 10 al Proclamatiei de la Timisoara.
    Ce zice? Mai cititi o data. Ce zice?
    Respingem capitalismul. Aia zice.

    Comunismul a fost bun, se putea trai din lene, dar Ceausescu a fost prea strict, iar Securitatea nu a impartit Kenturile si cafelele cu prostimea.
    Asta s-a vrut atunci.
    Asta se vrea si acum cu Calin Georgescu si AUR.

    Ranco Pitu muta vina pe Armata si curata imaginea Securitatii.
    Securitatea care erau mari patrioti, dar dedicati trup si suflet partidului comunist. Adica intereselor lor.
    Cui serveste aceasta carte?
    Securistilor actuali care vor o noua impartire a puterii.
    Prostimea prinde un bmw second, iar neosecuristi preiau puterea si o exercita in folos propriu.

    Despre asta e vorba.

    PS 65 de lei ca sa afli adevarul despre Revolutia din 1989. Babaieti! Asa de usor va influenteaza marketingul?

    1513
    • – „Securitatea si-a dat seama ca o sa ii spanzure clasa muncitoare, pentru ca erau instrumentul de opresiune. De aceea s-au pus pe impuscat”
      Pe cati au spanzurat? Eu stiu doar de 2-3 cazuri.

      11
  18. Pe 12 ianuarie 1990 era huiduit Iliescu. A ieșit Mazilu, s-a urcat pe tab și a întrebat: „Îl vreți pe Iliescu jos?”
    Apoi a coborât și Iliescu din sediul guvernului.

    11
  19. Posibil manute rosii, dar verificati si pe scribd. E calitate destul de buna.

    32
  20. Ranco Pitu e o figura controversata, el are meciul lui cu Andrei Ursu si, din ce tin minte, e acuzat ca ii apara pe securisti si zice ca n-au tras, pe cand Ursu & Hodor si altii cam dau vina pe toti. Nu mai retin detalii, dar cand vorbim de revolutie tot timpul e incurcata treaba si se mai gaseste unul care vrea sa spele armata, altul care sa spele securitatea, altul militia si tot asa.

    133
  21. NOU
    #40

    De citit și Revoluția furată de Dumitru Mazilu.

    40
  22. Mereu am tinut cont de recomandarile tale pentru carti si filme, insa in aces caz zic pas si uite de ce:

    „CĂTĂLIN RANCO PIȚU (n. 1973, Timișoara) este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. Din 2001 este membru al Asociației de Științe Penale – Filiala Timișoara. În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. În 2020, a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, consolidându-și o carieră de 23 de ani în magistratură.”

    Cand ai niste certificate de la o scoala de genul unui srl specializat pe productia de diplome, apoi obtii niste posturi la care nu poti sa ajungi decat daca pupi niste cururi babane, permite-mi sa nu tin cont de informatiile pe care le arunci in public ca fiind adevarul suprem.

    103
  23. tinerii trebuie sa stie ca atunci cand un batran nostalgic dupa regimul lui Ceasca va arata o poza si zice ca era frumoasa tara voi sa va amintiti ca strainii compara acea Romanie cu o floare carnivora. Si jungla e frumoasa.

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.