Rubrica de sociologie: Sinuciderea

Întrebase cineva pe un grup de psihologi ceva legat de sinucidere – dacă un om trebuie să fie ”bolnav” pentru a comite suicid. Întâmplător, cel mai faimos studiu al sociologiei este fix ”Sinuciderea” lui Émile Durkheim. În carte Durkheim anchetează – printre altele – cauzele sinuciderii și tipurile acesteia. Împarte astfel sinuciderea în:

  • sinuciderea egoistă: rezultă din respingerea societății și lipsa de integrarea în ea; e un act egoist;
  • sinuciderea altruistă: apare în societățiie cu o mare rată a integrării individului și ține mai mult de credințele și normele de grup; practica harakiri în Japonia intră în categoria asta;
  • sinuciderea anomică: derivă din conceptul de ”anomie” care îi aparține tot lui Durkheim. În societăție urbane, datorită regulilor stricte impuse de societate, individul resimte un distres când vine vorba de respectarea acestor reguli. Răspunsul individului la acest distres este revolta și dorința de a încălca regulile respective. Ceea ce se traduce prin ”anomie”. Sinuciderea anomică e un produs al anomiei și apare atunci când individul nu-și mai găsește locul în societate. Este un simptom al diviziunii muncii sociale care produce ceea ce denumea Durkheim în a sa ”Diviziunea muncii în societate” drept ”solidaritate organică”. Un exemplu de sinucidere anomică ar fi cea care survine atunci când, după un război sau o calamitate, unii oameni realizează că nu sunt capabili să reconstruiască de la zero dar în același timp realizează că alții o pot face. Asta duce la deznădejde și – în cele din urmă – la suicid. Ca paranteză, tot Durkheim arată că rata sinuciderilor crește vertiginos la doi ani după un război, o calamitate, o molimă sau alt dezastru care afectează o societate.
  • sinuciderea fatalistă: apare atunci când unui individ i se dictează lucruri de către societate, lucruri care îl fac să prefere moartea în detrimentul vieții. Un exemplu sunt cei din lagărele de exterminare care preferau să-și ia viața decât să continuie acea existență.

Sinuciderea mai poate fi

  • individuală: un act egoist, individualist, centrat pe ”eu”;
  • de grup: are loc în grup, de multe ori sub imperiul unei ideologii de grup (cum ar fi cultele religioase fataliste).

Durkheim a mai găsit că protestanții se sinucid mai rar decât catolicii. Asta datorită rigorii impuse de protestantism și datorită personificării mesajului lui Dumnezeu în ”păstor”; accesul la ”păstor” fiind unul uman, interdicția actului suicidar era mai bine priceput iar legătura cu Dumnezeu privită ca fiind mai solidă. Evreii se sinucid mai rar decât creștinii deoarece au de apărat o identitate de grup (culturală, socială, economică, religioasă, chiar politică). Soldații se sinucid mai des decât civilii deoarece au un contact mai direct decât ultimii cu ororile războiului. Că în timpul războaielor rata sinuciderilor scade deoarece lumea e concentrată pe supraviețuire; în plus, în război toată lumea are probleme, deci cele individuale nu mai se diferențiază atât de mult de ale celorlalți, deci nu mai există o discrepanță observabilă între viața grea a individului și cea a celorlalți, ceea ce scade șansa de suicid. Rata suicidului este mai mare în rândul celor necăsătoriți decât în rândul celor căsătoriți, mai mare în rândul celor fără copii decât în cazul celor cu copii. Bărbații se sinucid mai des decât femeile iar văduvele se sinucid cel mai rar. Durkheim are un întreg capitol (parcă) dedicat văduvelor. Sinuciderea poate fi totodată un act de disperare, unul de onoare, se poate produce din devotament, iubire, teamă, groază.

În mare sinuciderea e un act social și ține de social, în ciuda individualismului actului în sine. Durkheim explică bine chestia asta în ”Sinuciderea” și argumentează mișto de ce și cum. Merită o privire cartea. E la liber pe net.

Întrebarea pusă pe grupul de psihologie era ”Se poate comite suicidul în condiții de perfectă sănătate mintală?”. Iar răspunsul necesită perspectiva sociologică deoarece iese automat din sfera psihologiei prin excludere: ”stare de perfectă sănătate mintală”. Ceea ce implică exclusiv situațiile în care oamenii se sinucid fără să fie mânați spre asta de afecțiuni psihice, iar acele situații – absolut toate și fără excepție – țin de social. Asta e și concluzia lui Durkheim și de aceea i-am menționat lucrarea.

Afecțiunile psihice sunt de ordin intrinsec: impulsul vine din interior, din individ, ca urmare a gândurilor și a perspectivei lui asupra unui lucru. Toate celelalte situații au cauze extrinseci și țin – prin urmare – de social:

  • sacrificiile umane prin suicid – social (credința perpetuată prin social cauzează suicidul și suicidul duce la îmbunătățirea condițiilor de viață ale societății prin obținerea binecuvântării zeilor);
  • harakiri/sepuku – social (chestie de onoare, onoare perpetuată de norme sociale și care menține ordinea socială);
  • sinuciderea ca urmare a unui cataclism/război – social (ordinea socială e afectată, individul sesizează asta și simte disconfort/deznădejde chit că e sănătos din punct de vedere mintal);
  • sinuciderea din dragoste – social (cuplul reprezintă un element social și nu ține de individ; din contră);
  • sinuciderea în grup – social;
  • sinuciderea ritualică – social;
  • kamikaze – social (ține de grup, onoare, identitate națională, identitate de grup militar).

Tot ceea ce nu intră în sfera sinuciderii provocate de afecțiuni psihice ține de sociologie. Prin urmare, sinuciderea are la bază socialul, chit că la prima vedere denotă o acțiune de ordin intim.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

57 comentarii

  1. Pfff, ce de informatii interesante….

    00
  2. Aveti grija totusi, ca daca va sinucideti vi se deschide dosar penal.

    00
    • Asta e ca in bancul ala:
      ” – Gigeleee, hai ba cu noi in apa…
      – Nu vin, ca daca ma inec ma bate tata!”

      00
  3. Nu puteai aștepta și tu pana luni, la cafeluță, cu articolul asta?

    00
  4. Poti intra mai mult in detalii referitor la ajutor gen cum poti trece peste asta, recidive, ce semne sunt ca un om vrea sa se sinucida.

    00
    • @mybrainquit: cel mai bun predictor pentru oamenii care au cu adevărat intenția de a comite suicid din motive care țin de un distres psihic constă în faptul că și-au format un plan clar de pus în aplicare. De obicei ăla e semnul că nu e un strigăt pentru nevoia de atenție ori teatru adolescentin. Dacă omul și-a ales deja frânghia, știe exact unde vrea s-o lege, când și cum va fi cu înmormântarea – ei, astea sunt semne care denotă faptul că e cât se poate de serios. Ca psihologi îi întrebăm pe oameni cam cum s-au gândit ei că va decurge actul în sine. Dacă dă detalii și are un plan concret atunci e semnal de alarmă de cele mai multe ori.
      Legat de prevenție și tratament – variază de la caz la caz, în funcție de ”trigger”. Nu există o rețetă universal-valabilă, dar indicat e că dacă cineva își anunță intenția ori dă semne că ar fi pe cale să-și ia viața să fie dus la psiholog/psihiatru și să fie ținut sub observație de către familie. Gen să nu prea fie lăsat singur o vreme, să nu recurgă la gest.

    • Adică e o diferență între ideație suicidală (te-ai gândit la sinucidere) și punerea în act până în faza iminentă (toate detaliile legate de cum o vei face).

      Prima variantă prezintă un grad mic de pericol, mai ales dacă persoana este într-o terapie / face demersurile concrete de a intra într-o terapie din proprie inițiativă.

      Apropo de asta, e o mare diferență între cei care merg din proprie inițiativă într-o terapie și cei care sunt aduși acolo de rude, prieteni etc. Primii au șanse reale să-și rezolve problemele, cei din a doua categorie au șanse mult mai mici.

      De altfel, mulți terapeuți din zona cognitiv comportamentală refuză să lucreze cu clienți care ajung la ei împinși de alții.

      În funcție de abordarea terapeutică, există diverse tehnici de conștientizare a ceea ce înseamnă în mod real o sinucidere – ex. ce o face profund inutilă comparativ cu alte acțiuni.

      Unii terapeuți semnează așa zise contract de viață cu clienții care vehiculează ideea sinuciderii, contracte prin care clienții se angajează că nu vor trece la acțiune în perioada în care se află în terapie. Nu e o chestie juridică, ci o formă de angajare a clientului în demersul de rezolvare a problemei, de evitare a căii de scpăpare „comode”.

      Are eficiență un astfel de contract?

      Da.

      Nu sută la sută, dar suficient de mult încât să fie o tehnică la care se apelează.

      În fine, apreciez ce scrie Răzvan aici pentru c-o face de-o manieră interesantă și clară.

      00
    • Exista o scara de predictibilitate, de evaluare a posibilitatii reale de transpunere in fapte a ideilor/gindurilor. Scara NGASR (nurses global assessment of suicide risk) te face sa intelegi cit de cit motivatii posibile , intensitatea lor si eventual ce directie poate avea un ajutor. Una destul de generica ( exista si mai detaliate) dar ca iti faci o parere e asta https://www.rivistadipsichiatria.it/archivio/3104/articoli/30938/
      Desigur, ramine o diferenta intre cel care se duce sa cumpere funia si cel care gaseste din intimplare o funie in casa si o foloseste.

      00
  5. Am un vecin care s-a sinucis din cauza problemelor medicale pe care le avea (probleme medicale non-psihice). Gestul lui are la baza tot socialul sau unde s-a incadra cazul lui?

    00
    • @Liviu: depinde de unde privești situația. Perspectiva sociologică ar afirma cel mai probabil că din cauza faptului că i-a scăzut calitatea vieții în raport cu alții a recurs la un gest extrem. Perspectiva psihologică ar afirma că suferința fizică l-a determinat să. Depinde de detaliile situației, aș zice.

    • Nu sunt specialist, dar stiu ca exista si sinucidere rationala. Gen ai cancer in faza terminala. Urmeaza tratament si suferinta, urmeaza costuri mari si suferinta pentru familia care trebuie sa te ingrijeasca pe ultima suta de metri. Si pui toate astea pe hartie, ajungand astfel la decizia logica si rationala ca mai bine pui pauza cat inca se mai poate muri „frumos”. Poate ne lamureste autorul daca bat campii.

      00
    • @Zarax: da – așa e: există și aceea. Se încadrează la sinuciderea altruistă când o faci pentru a-i scuti pe alții de ceea ce ar urma și la cea egoistă (cred, dar nu sunt sigur) când o faci din motive intrinseci, pur raționale.

    • @Zarax Din cele citite in textul articolului as zice ca tot la social se incadreaza. Toate cele enumerate sunt o presiune sociala. Dar sunt si eu curios ce spune Razvan in cazul asta.

      00
    • Nici eu nu pot încadra sinuciderea din cauze medicale grave (nu psihice) în vreuna din categoriile din articol. Iar perspectiva socială mi se pare secundară aici, primează degradarea integrităţii fizice.
      Este cumva suspendată între ele. Probabil pentru că şi-ar găsi mai degrabă locul în categoria eutanasie, părăsind-o pe cea de sinucidere.

      00
  6. Discuția despre sinucidere este congenitală celei cu independența omului.

    00
  7. Sinuciderea nu este o boală, dar comentatul pe bloguri și răspunsul la comentarii da. :D

    00
  8. mi s-ar parea interesant un articol despre adictii. de ce unii oameni cad in extrema asta iar altii nu au nici o pb sau se pot lasa oricand de orice fara nici o pb? pt mine inseamna adictii cele legate de droguri/jocuri de noroc/jocuri pc/fumat chiar si aia care sunt fanii unui artist/personaj etc. Am incercat o gramada la viata mea si n-am av problema asta, insa cunoscuti de ai mei n-au mai iesit de acolo. Jocurile de noroc de ex, sunt mare microbist, pariam zic eu de placere pana pur si simplu n-am mai simtit interes/nevoie/placere nu stiu. N-am scapat nici o secunda de sub control asta, dar am amici care au ajuns rau. Cine si cum e defect aici? Eu sau ei? La fel si fumatul, cand am zis ca ma opresc n-am mai pus tigara in gura de a 2a zi fara nici un disconfort, dupa ani de zile de fumat. Am vrut sa tin regim, am schimbat dieta la 180grd de a 2a zi fara nici o pb, alcool la fel, jocuri pe pc la fel. Am incercat sa ma documentez putin pt ca mi se pare f interesant cum unii pot f usor si altii deloc dar n-am stiut exact ce sa caut si cum si nici nu-mi dau seama daca tine neaparat de psihologie.Stiu ca persoane cu adictii puternice fff greu scapa dupa ani si ani….si poate nici atunci in totalitate si as fi curios sa inteleg mecanismul.

    00
  9. Imi picase subiectul asta la examenul de teorii sociologice moderne din sesiune. Am schitat un zambet cat am parcus articolul.

    00
  10. Tine de sfera demonicului.

    00
  11. Arde niste tamaie, cat citesti articolul ;-)

    00
    • tamaia are efect sedativ insa nu e perfect valabil ca in toate cazurile sa ajute ci din contra, la fel cum pentru unii un joint ii poate scapa de probleme (pentru moment mai ales) pe altii ii poate scapa de tot

      00
  12. „Există o singură problemă filozofică cu adevărat serioasă: sinuciderea. Să consideri că viața merită sau nu merită trăită înseamnă să dai un răspuns problemei fundamentale a filozofiei.” ~ Albert Camus

    00
    • pfffff….

      cu Camus si existentialismul s-a dus plii cultura franceza.

      00
    • „Să consideri că viața merită sau nu merită trăită înseamnă să dai un răspuns problemei fundamentale a filozofiei.”

      date-n plm.

      In primul rand daca iti pui problema asta deja ai probleme psihice/suferinte. asta e tot ce inseamna.

      Doi, ca raspunsul nu poate fi decat pur emotional, si deja am stabilit ca persoana are probleme.

      Trei, raspunsul cu sinuciderea nu poate fi decat subiectiv la situatia ta, deci nu raspunzi la o chestie generala. si cu atat mai mult nu la „intrebarea fundamentala a filozofiei”, ca nu filozofia sufera emotional.

      Patru, stim ca unii s-au sinucis pentru prostii nesemnificative, asa ca au raspuns fix din parti la „intrebarea fundamentala a filozofiei”.

      Concluzie: cu Camus si existentialismul s-a dus plii cultura franceza.

      00
    • Demonstratie la 1: un om normal nu isi pune niciodata problema sa isi taie mana dreapta.

      Daca are cangrena sau altceva, atunci da.

      La fel si cu viata, daca nu suferi nu te gandesti la sinucidere.

      „problema fundamentala a filozofiei” my ass

      00
    • cam da, desi nu are treaba camus cu vreo directie a culturii franceze decat asa metaforic, cum spune si el despre ce spune, pt ca in primul rand cum ai zis filozofia nu sufera emotional asa cum nici nu are vreo ‘problema fundamentala’, practic intrebarea asta se poate astepta oricarui lucru/termen dar e o non-problema din moment ce fara ‘subiectul in sine’ nu ai un subiect de discutie caruia sa-i atribui chestii

      00
  13. Mai este si sinuciderea accidentala, te strangulezi prea tare facand o laba.

    00
    • Pare de râs, dar recent au murit niște copii care „jucau” un joc imbecil de pe tic-tok în care trebuia să-ți testezi limitele în autoștrangula cu ceva.

      Strict în cazul ăsta, generațiile de azi nu-s mai varză decât eram noi pt că eu îmi amintesc de un kk asemănător prin generală, acum aproape 30 de ani.
      Probabil nu mi-aș fi amintit dacă un coleg imbecil nu și-ar fi băgat mâinile în fularul meu, că i s-a părut că-s prea panseluță, și a strâns brusc destul de tare încât să mă înec. N-am mai încercat niciodată, nu-mi amintesc cât a durat valul.

      00
  14. Interesant articolul in sensul ca sigur n-as fi facut o cercetare amanuntita din care sa fi obtinut cu informatiile de aici.

    Ma gandesc ca ar fi ok sa lasi la finalul articolului, din moment ce articolul va ramane mult online si relativ sus in cautarile pe google, un link/detaliu catre :

    https://www.antisuicid.ro/
    0800 801 200
    * Apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea între orele 19:00 – 07:00

    00
  15. Sunt super bucuros ca a inceput si Razvan sa scrie aici. Diversitatea de subiecte si opinii de la diversi autori e binevenita, chiar daca nu toata lumea rezoneaza cu fiecare.

    00
  16. ”Se poate comite suicidul în condiții de perfectă sănătate mintală?”

    Ce înseamnă ”perfectă sănătate mintală”? Există?

    00
  17. Despre acest delicat subiect recomand lectura volumului „Moartea voluntara in Japonia, de la harakiri la kamikaze” de Maurice Pinguet. Mi s-a parut foarte interesanta aceasta „istorie a sinuciderii” pe taram nipon.

    00
  18. snu snu unde se incadreaza?

    00
  19. Atenție la opiniile non-medicale. Suicidul are componenta psihologica dar si psihiatrica (la nivel neuronal receptorial) care se TRATEAZA CU MEDICAMENTE.

    00
  20. TL;DR: individul e de vina ca nu s-a adaptat la societate? Nu e ideea asta un pic comunista?

    00
    • @Xxx: absolut nimeni n-a spus că individul ar fi de vină pentru că nu s-a adaptat la societate.

    • Ia uite ce zici tu aici:

      Prin urmare, sinuciderea are la bază socialul

      adica individul se simte exclus din comunitate si regulile acesteia sau urmeaza anumite reguli cu privire la sinucidere din acea comunitate

      00
    • @Xxx:

      Eu zic prin urmare, sinuciderea are la bază socialul iar tu din asta deduci că eu aș fi spus că individul e de vină că nu se poate adapta la societate? În ce univers are sens chestia asta?
      Sinuciderea nu înseamnă strict ceea ce inferai tu; că ”individul se simte exclus din comunitate si regulile acesteia sau urmeaza anumite reguli cu privire la sinucidere din acea comunitate”. Cu atât mai puțin înseamnă că individul ar fi ”de vină” pentru că n-ar fi capabil să se adapteze. Ai făcut niște hop-uri logice acolo.
      Încă sunt curios dacă o vei ține pe-a ta sau ai înțeles într-un final.

    • Sorry boss, desi mi-ar place nu mai am timp de contrazis la infinit … daca te ajuta considera ca o voi tine pe a mea pâna vei întelege ca exista si pareri diferite

      00
  21. La Paris, in perioada Romantica, era o moda printre poeti sa se sinucida pentru a ajunge celebri si pentru a fi cititi, pentru a fi deci descoperiti ca mari Romantici, poeti geniali etc.
    Din pacate, cei mai multi nu erau cititi nici dupa sinucidere, iar daca erau cititi aproape mereu dezamageau, fiind cel mult mediocri.
    Deseori puteai citi prin ziarele pariziene: poetul cutare a fost gasit in Sena, nu si geniul poetic.
    Orice s-ar spune despre perioada Romantica, a fost o perioada destul de grea pentru poeti.

    00
  22. NOU
    #51

    Cand il sinucizi pe altul cum e zice?

    00
  23. Just saying. Sunt mai multe ipoteze in ceea ce priveste aceasta diferenta si nimic concludent deocamdata.

    Sunt mai multe femei care incearca sa se sinucida decat barbati si sunt mai multi barbati care se sinucid decat femei.

    Unii experti zic ca joaca un rol si varsta. In general femeile incerca sa se sinucida cand sunt tinere si atunci poate fi un strigat de ajutor si de asta rezultatul este doar o incercare de sinucidere. Barbatii pe de alta parte se sinucid la o varsta ceva mai inaintata, si chiar vor sa se sinucida, nu e doar un strigat de ajutor.

    Apoi o alta ipoteza ar fi metoda, nu neaparat minutiozitatea sau frica de esec. Un barbat se spanzura sau se impusca in cap, o femeie foloseste medicamente etc.

    Just saying, ca si tine am citit pe net niste studii.

    Omul e psiholog, cel mai probabil cunoaste detaliile astea. Just saying.

    00
  24. @Razvan T. Coloja, am o curiozitate. S-a amintit si mai sus de om sanatos mintal si are cumva legatura. Noi catalogam ca sanatos/ respectiv nesanatos in functie de criterii pe care noi singuri le-am stabilit, in functie de regulile sociale care s-au construit si modelat incet si sigur ani la randul si in functie de definitia noastra pentru un organism sanatos. Facem analize, investigam si ajungem la concluzia ca o persoana e bolnava psihic pentru ca substanta x nu se secreta cat ar trebui sau pentru ca legatura lui y cu z nu se realizeza la fel ca in creierul majoritatii oamenilor, ceea ce il face pe respectivul sa se poarte diferit, de cele mai multe ori in contradictie cu regulile bine stabilite. Dar daca aparitia acestor persoane diferite nu este neaparat un accident, nu sunt niste boli, ci pur si simplu la scala larga, din cand in cand si la intamplare un anumit procent mic de oameni vor avea acele caracteristici? Sunt documentate din antichitate cazuri de nebunie, pare ca indiferent de perioada exista un anumit procent de oameni „nesanatosi”. Ar putea fi bolile psihice fi considerate pur si simplu „normalitate” dintr-o perspectiva macro pur obiectiva care sa nu tina seama de ce considera omul ca fiind mora, etic, normal?

    00
    • @ion: ”Sănătos” din punct de vedere psihic este catalogat drept orice se încadrează în normă. Adică ceea ce nu-ți produce distres ție sau nu produce distres altora. De obicei ceea ce nu-ți afectează viața într-un mod negativ. De exemplu, până în 1978 sau 1979, în DSM III homosexualitatea era consemnată drept boală (sau ”afecțiune” – nu sunt sigur). Practic, dacă erai homosexual, erai bun de primit diagnostic. Asta până cineva a semnalat că ”stai – dar a fi homosexual sau lesbiană nu produce distres individului și nici altora”. Practic nu dăuna nimănui. Aa că s-a scos din capitolul cu afecțiuni și s-a introdus la ”parafilii”, unde e și acum. A fost nevoie ca tot mai mulți homosexuali să ”iasă din dulap” după revolția sexuală a anilor 60-70 ca asta să se întâmple și cineva să aibă curajul să ridice în sfârșit problema. Ăsta e un exemplu concret de chestie care mai demult era catalogată drept ”nesănătoasă” din punctul de vedere al psihicului iar acum nu mai e. Datorită mișcărilor sociale ale minorităților sexuale. Așa că ”normal” e cumva ambiguu uneori. În prezent, după cum am mai spus, ”normalitatea” e definită ca ceea ce se raportează la majoritate/medie iar în domeniul psihologiei și psihiatriei se raportează la ceea ce nu produce distres.
      Ideea e următoarea: dacă 90% din planetă ar fi cu tulburare bipolară II, restul de 10% fără tulburare bipolară II ar fi catalogați probabil drept nesănătoși din punct de vedere mintal. Revenind la homosexualitate, în Antichitate era considerată drept ceva normal și nu era privită ca pe o devianță de la normă. În acel context istoric și cultural homosexualitatea era cumva ”normalul”. Cam orice filosof care prelua un învățăcel și cam orice artist care prelua o calfă în ale sculpturii se aștepta ca pe lângă bani să primească și favoruri sexuale de a acel tip tânăr. Așa era cumva ”tradiția”, așa hotărâse societatea, nu era ceva bizar. Transpune chestia asta în Rusia de azi și s-ar lăsa cu niște măcel și pușcărie.
      Cam asta e cu normalitatea în ceea ce privește afecțiunile psihice. Dacă ciclotimia ar fi doar plăcută și ne-ar învigora, ar fi privită drept normalitate. Dar produce distres, așa că e boală psihică.
      DSM-ul și corespondentul lui psihiatric (ICD-ul) nu sunt infailibile. Ca în orice alt domeniu al științei sunt ajustate după cum o cer noile descoperiri.

  25. @Razvan T.C.- in articolul din 2016 de pe site-ul lui Cetin zici ca se poate muri daca te lasi de fumat dintr-odata/brusc. Ca sevraj. Whaaattt??
    Eu, unul, n-am auzit de asemenea sevraj.
    Am citit eu de la dreapta la stanga??

    Apoi, zici ca se poate lasa cu vointa cand esti in sevraj de la alcool.
    Aici, poate nu retin eu ce-am citit-nu recitesc.

    Poate au citit si altii articolul ala din 2016, si ma-ndreapta.
    Eu abia l-am citit pt prima oara.
    Neuronii fac parte din sistemul nervos, nu sunt nervi.
    Eh, -s cam beut, inteleg pe jumatate, restul, ma fac ca-nteleg.
    _________________________________________________________________
    Assisted suicide unde intra?
    La altruism sau la egoism.
    SAU AMBELE?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.