Rubrica de psihologie: Treaba cu conspiraționiștii

Îi vedeți des în online: discută despre tunelurile de sub Carpați sau despre cum Pământul e plat iar NASA ne ascunde chestia asta. Sunt antivacciniștii care cred că Bill Gates vrea să decimeze planeta. Și oricâte argumente logice le aduceți simțiți că vă învârtiți în cerc atunci când discutați cu ei.

Există explicații psihologice pentru încăpățânarea aia.

Fiecare dintre noi ne naștem cu un IQ dobândit genetic pe care-l dezvoltăm nițel de-a lungul vieții. Unii mai puțin norocoși se nasc cu un IQ mai mic și/sau nu se bucură de o educație acătării în familie. Așa se face că ulterior, în școală și-n viața de adolescent, întâmpină dificultăți în a ține pasul cu ceea ce se petrece în jurul lor. Și o cam lasă baltă, că e bun și un cinci să treci anul. Atât doar că viața e dură după vârsta de 18 ani: ne trebuie un job, schimbăm idei cu alții, întemeiem o familie. În majoritatea situațiilor, pentru a ne descurca în viață, avem nevoie de imaginație, capacitatea de a rezolva probleme, un IQ decent și – printre altele – de educație. Prin ”educație” înțeleg aici nu doar ceea ce învățăm în școală ci și educația nonformală – ceea ce ne învață părinții, cărțile, vecinii, colegii de școală, prietenii, televizorul, experiența de viață.

Cea mai mare piedică în calea educației e stima de sine. Pentru că încerci să-l educi pe un om despre o chestie de bază cum ar fi ”nu râgâi la masă” și îi este greu să se adapteze la noile cerințe. Educația cere efort de atenție, comprehensiune, de făcut paralele mentale, uneori de imaginație și încredere. Efort cu care, dacă nu te-ai obișnuit de timpuriu, îți este cu atât mai greu să-l susții pe măsură ce te maturizezi. Și atunci când un om vede că trebuie să depună mai mult efort decât ceilalți pentru a înțelege o chestie intervine frustrarea. Următorul gând e că îi este afectată stima de sine: ceilalți au priceput lucrul ăla mult mai repede, dar tu nu. Ergo te simți jenat, furios, frustrat și mai tare. Poate văd ceilalți că ție-ți ia mai mult. Așa că se apelează la păstrarea stimei de sine prin ”ăsta de-mi explică e un prost” sau ”vorbește aiureli” sau ”nu știe el să explice”. Orice poate motiva faptul că nu ești capabil în acel moment să pricepi rapid ce ți se spune. Așa că se pune stop pe procesul ascultării și se dă cu tifla ”educatorului”. Dintr-o dată știi că a râgâi la masă e, de fapt, chiar foarte OK. Și că celălalt e un filfizon. Cel mai probabil un filfizon pămpălău, că doar ăia nu râgâie la masă.

Ne spunem chestii ciudate pentru a ne păstra stima de sine intactă. Asta deoarece ori de câte ori ne este afectată stima de sine simțim neplăcere. Prin contrast, alții sunt mai capabili iar asta ne cam dărâmă într-o mică măsură. Ego-ul face atunci orice pentru a scăpa de starea aia de neplăcere și de dubiile din acel moment și oferă explicații alternative menite să ne facă să ne simțim bine: ”și ce dacă râgâim la masă? sunt ceilalți prea sensibili”.

Și fac aici o paranteză: în psihologie, toate chestiile pe care omul și le spune și care nu au o validitate științifică poartă numele generic de credințe iraționale. Aici intră superstițiile, credința într-o ființă superioară care ne ghidează sufletele, credința în OZN-uri, în izotopi mecanici din vaccinuri, în oculte mondiale, vrăjitorie, guvernele din umbră. Aici intră miturile cum că în mijlocul Pământului ar trăi reptilieni ori că de partea cealaltă a Lunii există baze militare naziste. Tot aici intră credințele legate de leacurile băbești care vindecă leucemia, mitul QAnon, ideile legate de date fixe la care ar urma să murim cu toții sau ideea că cineva otrăvește apa din robinete pentru a ne face infertili.

Revenind – toate aceste credințe iraționale se nasc din incapacitatea unor oameni de a se lăsa educați. Suntem plini de întrebări, dar răspunsurile la acele întrebări sunt de cele mai multe ori complexe. Ori nu toți suntem capabili sau avem răbdare să acceptăm un răspuns complex, mai ales când acela trebuie să fie tradus pe înțelesul nostru. Ne face să ne simțim mai puțin capabili iar asta ne afectează stima de sine. Dacă cineva merge la un doctor și i se fac teste vreme de o zi și reiese că are osteoporoză și hernie de disc, când va cere explicații se va aștepta la ceva venit sub forma ”aveți niscaiva probleme cu oasele” și nu la o definiție detaliată a ceea ce înseamnă osteoporoza. Vrem lucrurile simplificate și vrem să fim capabili să le înțelegem. Fără educație însă e cam greu. În plus, ține de economia de resurse: îi ia unui doctor un sfert de oră să explice osteoporoza și hernia de disc dar îi ia trei secunde să spună ”aveți o boală a oaselor”. Pacientul e mulțumit, medicul e satisfăcut, amândoi pleacă acasă mai repede. Și aici intervine problema: practic vorbind ți s-a spus ce problemă ai, dar tu nu cunoști prea multe detalii. Ceva cu ”oasele” era. Și le spui asta vecinilor iar ăia înțeleg că ai avea cancer la măduvă. Sau că ai oase fragile. Sau că nu-ți cresc oasele. Telefonul ăla fără fir distorsionează informația până ce, după două zile, auzi de la un unchi îndepărtat că ai în familie un tip cu oase rupte.

Educația și răbdarea mențin informațiile veridice. Lipsa de educație și de răbdare duc la necesitatea unor informații cât mai simplist formulate care sunt distorsionate prin prisma fiecăruia, după bunul plac. Când îi spui cuiva ”boală la oase” omul ăla umple golurile de informație cu ceea ce a auzit de la alții sau ce-a văzut recent într-un film ori își amintește de cutare vecin care a murit de cancer la os și își explică rapid că tot cancer ai avea și tu.

Revenim acum la ideea articolului: conspiraționiștii. Când i se explică unui om fără răbdare și fără educație că Pământul e rotund pentru că avem mișcarea de rotație și revoluție și putem vedea umbra curbată a planetei pe suprafața lunii, ăla-și cam pierde răbdarea să asculte. L-ai pierdut pe la ”mișcare de revoluție”. În mintea lui revede scene cu Ceaușescu executat. Așa că se defazează, în cel mai bun caz te lasă să vorbești, își menține stima de sine concluzionând că ești imbecil și pleacă acasă mulțumit la gândul că nu ai reușit să-l convingi că Pământul nu e plat.

Oamenii vor să poată oferi răspunsuri altora. Te întreabă copilul dacă Pământul e rotund și trebuie să-i răspunzi, să-i oferi o explicație. Te întreabă prietenii la o bere o chestie și pici de prostul grupului dacă n-ai un răspuns. Așa că le spui că Pământul e plat. În loc de argumente științifice umpli golurile din explicație cu ”eu știu sigur” – elemente de credință irațională bazate pe ”ai încredere în mine” și nu pe demonstrații.

Și aici se întâmplă o chestie interesantă: prietenii poate râd de tine. Chestie care te enervează și-ți afectează – din nou – stima de sine. Sau poate-s mai educați și mai informați și îți explică logic că greșești. Ceea ce – din nou – îți afectează stima de sine. Te cerți poate cu ei sau poate conveniți să încheiați subiectul pentru a nu vă afecta prietenia și seara. Asta până într-o zi dai de unul fix ca tine. Unul care crede și el că Pământul e plat. Poate dai de el online sau poate v-ați întâlnit în bar.

Ne place mult când cineva ne confirmă propriile noastre păreri. Ne place tocmai pentru că ne gâdilă stima de sine și ne dovedește că – uite – se prea poate că ceilalți au greșit, altfel n-ar mai exista un om care a ajuns la aceeai concluzie cu tine. Iar omul ăla îți vorbește despre site-uri cu OZN-uri și despre guverne din umbră și dintr-o dată e clar: nu ești tu prost educat; e la mijloc mâna guvernului din umbră care se asigură că NASA falsifică fotografiile pentru a induce în eroare populația.

Și aici începe teoria conspirației în oameni: pentru a-și stimula și mai mult stima de sine se duc să se documenteze. Nu pentru a se informa, ci pentru ca data viitoare când e deschis subiectul să nu mai râdă prietenii de ei. Să nu mai stea fiul cu ochii mari așteptând să-i explici de ce apune soarele.

Acele site-uri oferă răspunsuri simple la probleme complexe. De ce a atacat Rusia Ucraina? Reptilieni. Ce conțin vaccinurile? Nanoboți. Cum te vindeci de pojar? Cu leuștean. Cu cât citești mai mult cu atât ”pricepi” mai mult pentru că e formulat pe înțelesul tău. Și – culmea – observi că există zeci de mii de oameni care cred și afirmă aceeași chestie. Așa că citești cu nesaț și discuți cu ei și ăia îți explică: nu e ”osteoporoză”, e ”boală cu oasele”. Mai mult – e ”boală cu oasele” pentru că te-a iradiat guvernul când erai mic. Și totul capătă sens, brusc.

Ne place să ne învârtim în cercuri sociale care ne confirmă propriile noastre idei. În caz contrar există șansa de conflict și cel mai probabil vom pleca din acel grup social. E motivul pentru care ne facem prieteni din oamenii care se aseamănă cu noi în modul de gândire și idei vehiculate: validându-ne propriile teorii ne păstrăm stima de sine la un nivel acceptabil. E o plăcere să-l auzi pe un prieten afirmând că rap-ul e nasol și Metallica e cea mai tare. Cădeți de acord și toată lumea e fericită, nimeni nu a fost rănit.

La fel cu bulele sociale ce propagă idei conspiraționiste: mențin stima de sine a participanților prin auto-validare. Oricine vehiculează idei în sens opus e banat automat, e acuzat că e plătit de Soros sau e postacul reptilienilor. Grupul social își păstrează ideologia și integritatea eliminând ceea ce nu se potrivește cu acea ideologie.

Dar intervine o problemă: cu cât mai mult timp petreci în acel grup cu atât mai convins devii de ceea ce se vehiculează acolo. Pentru că e explicat simplu, pe înțelesul tău. Și pentru că știi că dacă nu te conformezi ideologiei vei fi exclus de singurii oameni care te înțelegeau atunci când prietenii au râs de tine. Îți arați apartenența la grup nu doar vehiculând ideile respective dar propovăduindu-le ”necredincioșilor”. E exact ceea ce s-a întâmplat în cazul ”experimentului Pitești”: din necunoscător al ideologiei ai devenit credincios, din credincios ai devenit prooroc al ideologiei. Cu cât mai convins ești de chestii cu atât observi mai des că stima de sine crește. Te simți bine ca făcând parte din ceva elitist, dintr-o cohortă de oameni care ”cunosc adevărul”. Aperi cu îndârjire identitatea de grup. Ești unul din cei aleși: oamenii te ridiculizează în continuare dar acum ai un grup întreg în spate care-ți apără stima de sine. E convenabil și plăcut.

În forme extreme proorocul cade în ceva ce este denumit în psihologie drept ”delir mistic”. Aici intră acele stări în care personalitatea individului este complet preluată de ideologie și absolut orice spune, face sau gândește se leagă cumva de ea. Este extrem de greu să faci terapie cu cineva care e în delir mistic. Nu doar că-i afectezi stima de sine cu orice încercare logică de abordare dar nu-l poți face să uite de grupul acela social care-l susține de departe. Poate fi un grup Facebook de conspiraționiști sau o parohie de ultraortodocși. Cel în delir mistic știe că cea mai mică deviere de la ideologie atrage pierderea simpatiei celor din grup. Iar asta îi va afecta stima de sine. Și nu e chip să-l convingi cu absolut nimic. Mai mult, deja cam orice face, spune și gândește se leagă de ideologia aia. Când taie pâinea binecuvântează feliile; când trece pe lângă biserică își face cruce; când are un gând necurat spune rugăciuni; merge zilnic la mănăstire și acolo i se reîntărește credința.

Dacă iei un om al cărui fiecare detaliu din viață se leagă deja de ideologie și încerci să-i vorbești despre altceva, și de ai putea ajunge cumva logic la el, când elimini acea ideologie ce mai rămâne din acel om? Căci deja e obișnuit să taie pâinea într-un fel, să gândească într-un anume fel, să discute cu oamenii despre același subiect care-l pasionează. Deoarece ideologia e peste tot în personalitatea lui, dacă încerci s-o elimini trebuie să-l transformi în cu totul alt om. Și e extrem de greu, dacă nu imposibil, să determini pe cineva să renunțe la tot ceea ce este. Aici deja nu mai vorbim doar de stimă de sine ci de mai tot ceea ce însemnăm ca oameni: felul în care vorbim, tabieturile, cercul nostru social, gestica, mimica. Toate astea sunt deja adaptate la acea ideologie. A renunța la ea ar fi ca și cum cineva ar încerca să vă educe pe voi să nu mai fiți ”Raul” sau ”Maria” ci ”Huan-Chi” și ”Erzsike”.

Cei mai mulți recurg la întărirea comportamentului și ideilor revenind în cercurile sociale care-i fac să se simtă acceptați. Intră pe net și le povestesc celorlalți cum un tâmpit a încercat să îi convingă că Pământul e rotund. Și se râde de prost în grup și – brusc – tu ești cel care domină și tu ești cel în majoritate. E locul ăla călduț în care osteoporoza rămâne ”boala osului”. Fără efort, fără stimă de sine scăzută, fără nevoia de a învăța ceva nou.

Probabil vă întrebați de ce sunt atât de năstrușnice totuși ideile vehiculate de conspiraționiști. De ce – de exemplu – explicațiile alternative nu sunt de tipul ”așa a vrut soarta” sau ”așa a orânduit Dumnezeu” ci merg mai mult spre scenarii fantastice cu nanoboți în sânge sau reptilieni în detașamentul Secret Service al lui Biden.

S-a făcut un studiu [Dr. Scott Atran şi Dr. Ara Norenzayan în revista Cognitive Science (Vol. 30, No. 3)] mai demult pentru a vedea de ce Biblia și alte scrieri sfinte au rezistat în timp. Au fost doar transmise inițial pe cale orală, ca atâtea alte chestii. Acele chestii s-au pierdut dar istorisirile din Biblie s-au păstrat destul de bine. Are de-a face cu gradul de fantastic din ele. Aparent, suntem mai în măsură să reținem în memoria de lungă durată lucruri atipice decât lucruri normale. E extrem de ușor să-ți amintești de literele din șirul ”743957923B348379R337” decât de cifrele din el. Și nu doar pentru că-s mai puține la număr ci pentru că-s atipice acolo. E motivul pentru care reținem filmele bizare mai ușor decât filmele care merg pe același calapod al femeii îndrăgostite de miliardarul arătos. Ne rămân în cap melodiile care rup tiparele și nu cele care se aseamănă între ele.

În studiu menționat mai sus s-au dat niște sarcini unor subiecți: să rețină chestii banale precum ”iarba e verde” sau ”râul e lung și rece” dar și chestii atipice cu un grad de bizarerie și fantastic în ele. Chestii precum ”cărămida înflorea” sau ”sticla de bere dezvolta blană”. După niște săptămâni li s-a cerut subiecților să evoce din memorie ce-și mai aminteau. Cel mai ușor evocate au fost tocmai enunțurile cu un grad ridicat de bizarerie în ele: cărămida care înflorea, soarele cubic care cânta, cămila cu opt picioare.

Biblia e plină de astfel de lucruri: șerpi care vorbesc, tufișuri care se aprind singure, turme de porci care emit idei, apa transformată în vin. Și tocmai de aceea a fost mai ușor ca aceste idei să fie reținute în memoria de lungă durată și – ulterior – propagate pe cale orală până la primele scrieri copte care preced creștinismul: sunt atipice și evocă o imagerie asupra căruia stăruim mai mult pentru a o înțelege.

La fel și în cazul teoriilor conspirațiilor: nu rușii vor să colonizeze fața întunecată a Lunii ci reptilienii în costume business; în vaccin nu e otravă ci serul e plin de nanoboți direcționați prin unde 5G; piramidele nu au fost construite de o civilizație anterioară culturii egiptene ci sunt puncte energetice care unesc chestii și ne afectează mintea la modul pozitiv, în strânsă legătură cu Stonehenge care a fost pe vremuri parte din motorul navei-mamă. Cu cât explicația teoriei este mai bizară dar expusă simplist, cu atât mai bine va prinde la public și va avea șansa să rămână în memoria comună vreme mai îndelungată. Cu atât se va propaga mai repede și mai departe și va rezista în timp în loc să se estompeze la fel ca alte atâtea teorii ale conspirației precum cele care avertizau că Hitler a fugit de fapt în Argentina după Al Doilea Război Mondial.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

141 comentarii

  1. „credința în OZN-uri”, „guvern din umbră”… Hopa, deci am credințe iraționale.

    Înapoi la citit articolul acum!

    00
  2. Fain, dar postul asta o sa intre la categoria „aged like milk” in cateva saptamani, cu referintele la OZNuri :)

    Nu stiu din ce motiv, nu stiu de ce acum, dar se pare ca „se vrea” schimbarea retoricii despre OZNuri (in primul rand ii schimba denumirea in UAPuri, si asa stii ca e o miscare care chiar vrea asta, rebranding 101). Se pare ca „se vrea” transformarea din subiect tabu in subiect ok de discutat si mai ales de raportat. Habar n-am de ce, dar e clar ca e o miscare in sensul asta.

    Ce m-a facut sa ridic spranceana si sa aloc vreo 2-3 ore sa citesc ce se mai intampla in zona asta a fost un podcast in care Sam Harris si-a pus putin credibilitatea de cavaler al skepticilor la bataie, si a zis ca a fost contactat de oameni cu pedigree verificabil care i-au zis ca urmeaza niste revelatii interesante. Faptul ca macar incearca sa-l convinga pe el da un plus de credibilitate ideii ca exista miscare in frontul asta.

    Plm, dupa 2020, sigur n-avea nimeni „teh aliens are coming” pe bingo card.

    00
    • Nu nu, „the aliens are coming” pare continuarea firească după rahatul care a fost anul trecut.
      Chiar o îmbunătățire, aș putea spune.

      Uite idee de articol pentru Răzvan, ale cărui articole îmi place să le citesc deși nu le înțeleg în totalitate tot timpul 🤭: efectul pe care l-ar avea apariția incontestabilă a extratereștrilor asupra religiilor lumii. Ce va urma? Vor reuși să se adapteze, să explice că și ăia verzi au Isusul (și Isisul?) sau Mahomedul lor? Sau…

      00
    • @Eugen: cei cu religiile se vor adapta rapid, vor îmbrățișa ceea ce ar fi necunoscut pentru a profita și a nu se stinge religia, credința lor, este asemănător cu ce a scris Răzvan în acest articol referitor la persoana care iasă din cercul social și își pierde ego-ul, ar însemna să piardă tot ce au avut, tot ce au propovăduit pînă la apariția ET-ului, ori așa ceva este de neconceput pentru un religios.

      00
    • vei afla peste cativa ani ca obiectele alea neidentificate care se miscau foarte rapid pe cer erau de fapt o noua tehnologie de zbor de la us navy

      00
    • @gamblin, cel mai probabil. Occam’s razor zice ca asa e. Asta nu schimba ideea ca aia de vedeau luminite pe cer si radea lumea de ei n-o sa-si capete „razbunarea”, daca vrei. Asa cum am scris mai jos, nu toate teoriile conspiratiei sunt egale, si nu toti sunt nebuni cu tinfoilu’ pe cap.

      00
    • @Eugen,

      Aia nu au Isusul lor. Ei l-au trimis pe Isus.
      Eh! Cum ar fi asta?

      00
  3. TL DR. Dar totusi sa-mi dau cu parerea, de ce nu.
    Nu-s genul de conspirationist irational, dar cand vad cate un documentar cu ce mizerii au facut corporatii sau guverne prin anii 70-80 nu pot sa nu ma gandesc ca aceleasi lucruri le fac si acum.

    Si sincer, eu daca as fi in locul lor, as face la fel ca ei. Adica sefu, vrem sa ne mearga noua mai bine si pt asta ar trebui sa destabilizam tara X. Bravo baieti, o idee buna, haideti la treaba!

    Sau stiti, vrem sa facem profit, dar produsul asta in care ne punem toata baza are niste efecte secundare naspa, ce facem inchidem pravalia? Sau spaguim (pardon, facem PR si lobby) presa, politicienii sau oamenii de stiinta sa zica ca nu e draq asa de negru? Voi ce ati face?

    00
    • Pentru mine e mai degrabă gen „dacă au făcut așa mizerii în anii 70-80, atunci în zilele noastre, cu avansurile tehnologice și științifice de acum, probabil fac măgării mult mai mari și mai sofisticate”.

      00
    • @Big fix la asta ma gandeam si eu. Cum e cand sustii sus si tare o chestie pentru care uneori nu ai dovezi clare/palpabile (spre ex sa zicem de Lance Amstrong ca e dopat singurul argument fiind ca prea domina Turul Frantei) si dureaza ani si ani pana se dovedeste ca ai avut dreptate. Toata porcaiala si m*ile aruncate in directia ta se mai iau inapoi ?

      00
    • Nu vezi nicio diferenta intre un sportiv care se dopeaza sau nu se dopeaza si reptilieni care conduc lumea prin telepatie 5G?

      00
  4. Cum ar arata un spectacol de magie in care magicianul ridica un joben si cu toate ca nu e nimic sub el le-ar spune specatorilor ca pe masa e un iepure alb? Si in acea confuzie le

    00
    • Tehe, te-a făcut magicianul să dispari…

      00
    • Si in acea confuzie magicianul ar continua cu
      „-Iepurele este acolo doar ca trebuie sa credeti cu adevarat”

      Cam asta fac pochii cu mentiunea ca daca nu crezi ca e acolo iepurele ajungi in Iad.

      00
  5. NOU
    #15

    Blocurile sunt o conspirație pentru ca toți oamenii incap pe pamant, de la etajul 2 in sus nu mai ești conectat cu pământul! E timpul sa ne mutăm la porumb!

    00
    • Râzi tu, dar acum 40 de ani străbunicul meu a coborât de câteva ori din apartamentul nostru ca să își facă nevoile în pădurea de lângă. Nu concepea ideea de baie în apartament la etaj superior, „cum adică să mă cac în capul celor de dedesubt?”.

      00
    • @Eugen
      “cum adică să mă cac în capul celor de dedesubt?” – clar ca n-a fost politician

      00
  6. Foarte interesant articolul. O buna perioada am fost interesat sa inteleg mai bine acest fenomen. Acum am regasit multe informatii scrise intr-un context mai frumos.

    00
  7. @RĂZVAN T. COLOJA, mi-e greu sa cred ca toti conspirationistii au IQ scazut; sunt atatea exemple de oameni foarte bine pregatiti in domeniul lor (ex: medicina, inginerie) care au cel putin conspiratia „credința într-o ființă superioară care ne ghidează sufletele” sau „oculte mondiale, guvernele din umbră”.

    Exista si un alt element comun? Nevoie de a atrage atentia? De a iesi din comun/anonimat?

    00
    • @George: n-am spus că au IQ scăzut. Am spus că nu sunt educați. În plus, IQ-ul ridicat dar fără educație e cam ca barca nouă pe care o ții toată viața în garaj. IQ-ul în sine nu te ajută atât de mult cât te ajută informațiile cu care este înconjurat. Ori fără alea se ajunge la concluzii greșite. De-aia un medic poate fi foarte inteligent, chiar bun în sala de consultații, dar când vine vorba de informațiile despre sistemul solar îi dă cu zero și substituie lipsa aia cu ceea ce crede el că ar fi pe-acolo. Vorbim de lipsa de educație în domeniul acela, nu din medicină (în cazul lui).

    • Faptul că un om e foarte bine pregătit într-un domeniu nu îl face automat bine pregătit în orice. Și nici că ar avea un IQ deosebit de ridicat sau că ar putea înțelege chestii care depășesc sfera lui de activitate. Un cioban cu 4 clase care își face treaba bine poate fi la fel de util societății ca un inginer aero spațial, și ambii pot fi la fel de siguri că există nanoboți în vaccin, fiindcă nici școala multă sau puțină, nici domeniul de activitate nu îi face experți în virusologie, vaccinuri, medicină.

      00
    • Merci de explicatie, eu ma gandeam ca un profesionist intr-un domeniu complex are capacitatea si bunul simt de studia si intelege elementele de baza ale altui domeniu astfel incat sa nu mai faca parte din grupul acela select de conspirationisti :)

      00
    • @Johnnyfer, am dat intentionat exemplele cu medicina si ingineria pentru a indica faptul ca ma refer la domenii mai complexe, in care e nevoie de ani multi de studiu pentru a deveni profesionist.

      00
    • @George, sunt domenii care necesită ani de studii pentru a deveni profesionist, dar asta înseamnă doar că devii profesionist (dacă devii) în acel domeniu. Nu e obligatoriu ca un bun chirurg să fie doctor în astronomie sau geografie, sau un inginer să știe ceva legat de medicină. Teoretic, da, dacă faci douăj’ de ani de școală se presupune că ar trebui să fii un pic deasupra altor ca nivel de înțelegere a unor lucruri. Practic, însă, ești deasupra unora doar în acel domeniu pentru care te-ai pregătit (dacă ești), iar în orice altceva ești fix la același nivel sau chiar mai jos. Și aici intervine ce se spune în articol.

      00
    • Interesanta intrebarea. Cunosc, spre exemplu, un cuplu la pensie, ea a fost medic de familie, el director intr-o directie a statului. Oameni educati, in general pot sa emita opinii pertinente despre destule subiecte, doar ca, de multe ori, au niste opinii esoterice (in comparatie cu publicul obisnuit),iar uneori o iau pe aratura rau. Consumatori avizi de A3 si RTV,nu se vaccineaza desi au avut boala si barbatul a facut oxigenoterapie in spital. Ciolos vinde organe de copii, vaccinurile sunt suspecte si au legatura cu disparitii misterioase si in general e bine sa fii vigilent, pentru ca statul paralel vrea sa te inchida. Ce confirma textul de mai sus: refuza sa accepte notiuni din afara, indiferent cat de bine sunt explicate, pare o frica de a iesi din grupul din care simt ei ca fac parte

      00
    • Cunosc situatia si mi-e greu sa accept conform articolului ca o persoana care este un medic chirurg foarte bun/profesionist are un nivel de educatie mic atunci cand se pozitioneaza in randul conspirationistilor.
      Recunosc ca imi place sa ma alatur la discutii fata in fata despre conspiratii, sa desfac firul in 4 cum se zice, sa imi imaginez ce spune omul ala acolo, dar nu imi place sa ma erijez dupa discutie in postura de propagator al respectivei teorii.

      Altfel, foarte misto seria asta de articole.

      00
    • @Răzvan T. Coloja, totusi daca esti capabil sa faci chestii complicate de ex. sa ajungi chirurg, asta nu presupune automat ca esti capabil sa faci niste conexiuni logice si sa zici „bah nu inteleg eu clar ce zice astrofizicianul asta aici, dar da cam se leaga ce spune” ? Sa dau un exemplu la un nivel mediocru: eu uitandu-ma la videoclipuri de la Real Engineering sau Kurzgesagt, nu pricep mereu tot ce zic aia acolo, dar pot sa zic la final ca au o logica in ce indruga prin video.

      00
    • @N: Nu neapărat, din păcate. Teoretic ești capabil să pricepi chestiile de bază și fără să fi fost chirurg. Practic însă cunosc psihologi care se tem de mască. Profesia nu salvează situația mereu, dar e un predictor decent de cele mai multe ori.

    • Parerea mea, scoasa din burta. Ce am vazut eu la oamenii pe care ii cunosc, oameni care au luat-o pe aratura, dar care sunt totusi au facut o scoala buna si sunt si buni profesionisti in ce fac .

      Pe toti ii uneste o mare frustare la nivel social. Li se pare ca societatea nu ii apreciaza asa cum merita si ca au obtinut prea putin (bani, recunoastere sociala, chestii), mai ales in comparatie cu alti cunoscuti sau, de exemplu, cu colegii de scoala care au intrat in politica. Si astea s-au tot acumulat si la un moment dat schimbarea a devenit ireversibila. Cumva totul a pornit de la ideea „exista niste forte ascunse care imi blocheaza in mod interesat reusita in viata” si dupa asta lucrurile au accelerat in cele mai diverse directii.

      00
  8. Singura șansă e să venim cu o teorie a conspirației și mai imaginară: „N-ai cum să lupți cu un virus făcut în laborator decât cu un antivirus făcut… suspans… tot în laborator” posted from my Huawei. Nu?!

    00
    • nice inception, son!

    • Sau cu o meta-teorie a conspirației: „adevărata conspirație este că teoriile conspirației au fost create tocmai în scop conspiraționist, să ne abată atenția de la adevăratele lor planuri, știm noi cui.”

      00
  9. practic, ce zice piticigratis, doar că ai lungit un pic textul.

    00
    • N-am mai intrat la el de ceva vreme, deci n-aveam de unde cunoaște. Dar eu mai sus dădeam niște explicații psihologice. Care iau timp de explicat, de unde wall of text.

    • @ubercool: Man, eu m-am uitat la el pe trei pagini de articole și n-am găsit. Pune tu link eventual.

      PS: am râs la ”Practic aș vrea să lansez conspirația că dacă bei urină șapte zile la rând capeți superputeri”.

    • „Man, eu m-am uitat la el pe trei pagini de articole și n-am găsit.”

      Lol, era un articol mai vechi, scris în stilul caracteristic. O să încerc să dau de el, dar nu te acuz că îl copiezi, doar ziceam că spune și el cam același lucru, doar că mai amuzant și mai scurt.

      00
    • Practic daca e sa ne luam cf circuitul apei in natura, sigur toti bem urina. Unde-s superputerile ?!

      00
  10. Razvan, apreciez postarile tale, si asta nu e o exceptie. Mi-as fi dorit doar ca in incheiere sa tratezi putin si partea cealalta a monedei: Nu orice parere contra sistemului e teorie conspirationista, si nu toate teoriile conspirationiste sunt egale. Incerc mai jos o explicatie, dar vreau sa specific de la inceput ca nu e o refutare a articolului tau, e doar o completare. Un fel de nb, daca vrei.

    Este un termen care-mi scapa acum, legat de calitatea presei. Ideea e ca iei un domeniu pe care-l stapanesti bine de tot, citesti 2-3 articole pe domeniul ala, si iti dai seama cat de „pe dinafara” sunt ziaristii, si se presupune ca poti face o paralela la priceperea lor si in alte domenii, pe care nu le stapanesti la fel de bine. Hai cu mine intr-o poveste cu o „teorie a conspiratiei” care s-a dovedit ca era 100% reala.

    Acum ceva ani a aparut un tip palid, putin timid, parul scurt si ochelari. Ascuns intr-un hotel din Hong Kong, si-a spus povestea, si a aruncat cu documente in ziaristi. Presa a presat, si oamenii s-au suparat. Vezi doamne, „the gubiment” ne asculta. Soc si groaza. Titlurile au variat in calitate, dar in mare spuneau acelasi lucru. Revelatii socante. Conspiratii adeverite. Pomposenii pompoase.

    Si chiar asa era. Este probabil una dintre cele mai publice teorii ale conspiratiei „dovedite” recent. Toti barbosii pe gat au sarit in sus cu „akkshuually we told you so”, si alte cele. Si pe buna dreptate. Uitandu-te in urma, cu ajutorul hindsightului, ai zice „da, acum pare normal ca au facut asta”. Doar ca din interior nu e nici socant, nici neasteptat si nici secret.

    Cu greu ai sa gasesti o persoana implicata in telecom / infosec care sa fi fost „surprins” sau „socat” de „revelatiile” lui snowden. Era probabil cel mai prost tinut secret din lume faptul ca guvernele isi asculta cetatenii. Unii au vazut cu ochii lor, dar majoritatea aveau NDAuri, si daca vrei sa mai lucrezi in domeniul ala, mai bine nu incalci NDAurile.
    Chiar si cei care nu vazusera cu ochii lor asta, tot ar fi putut ajunge rational la concluzia ca e mai mult probabil sa se intample asta decat sa nu se intample. Mergand pe rationamentul „daca este tehnic posibil, si economic viabil, cineva o sa implementeze asta mai curand sau mai tarziu”, ajungi la concluzia ca deja exista asa ceva. Pentru guverne nu exista ideea de economic viabil, mai ales post 911. Si, slava domnului, tehnic e posibil.

    Mai mult, pentru cei din domeniu, revelatiile cu snowden n-au fost primele. „Se stia” de multa vreme de cazul cu „room 641A”. La fel cum se stia ca Echelon e un sistem de interceptare a comunicatiilor, si termenul se folosea interschimbabil cu „te asculta cineva” de pe vremea cand aveam prea multe cosuri pe fata, si prea mult timp liber pe net pentru binele meu.

    Cu toate astea, nu multi si-au asumat pozitia asta in public, inainte de snowden. Pe de-oparte pentru ca aveau NDAuri si interese in domeniu, dar pe de alta parte exista ideea asta de „tinfoil hat”, „conspirationist” si dubios. Cand tu stii 100% ca guvernul te asculta, dar daca iesi in public esti asociat alora cu anal probing, cow abductions si cercuri in lanurile de porumb, parca nu-ti vine sa iesi cu asta in public. Parca e mai bine sa discuti in cercurile tale de oameni din domeniu, si sa-ti vei de treaba.

    Fun fact: cu putina imaginatie, cateva scripturi si date istorice privind preturile unor componente pe piata locala, e posibil sa plotezi cu precizie de cateva luni cand fiecare tara a instalat sisteme de genul asta. Stiam un tip care radea cand crestea pretul ramului intr-o tara, acum vreo 15 ani. „uite, nu gasesti placuta de ram in toata tara. si astia instaleaza solutia de la aia, si mananca ram ca disperata. sug astia toata piata de ram”. Omul stia, ca facuse si el asta. Era un fel de baiat destept before it was cool. Si cu toate astea nu iesea public sa spuna, isi vedea de particica lui, si de viata lui.

    Asadar, la fiecare teorie a conspiratiei de care auziti, e bine sa va ganditi ca oricat de dubios ar suna, e bine sa fiti sceptici, dar nu zealoti impotriva ei. Paine pentru creier, si toate cele.

    00
    • Asta nu a fost niciodată o conspirație, nu avea nevoie de o teorie asociata. Tine de bunul simt sa intuiești ca serviciile secrete supravegheaza treburi, ca folosesc orice metoda posibila sa obțină informatii, inclusiv prin tortura și cel mai des lucrând în afara legii. Ești pur și simplu naiv dacă ai crezut altceva.

      Nu e nimic SF sau de necrezut în ce a publicat Snowden, acolo nu au fost folosite tehnologii inventate de care nu stiam sau accesibile unui public restrans. Plm, e-mailurile pe care le scaneaza NSA functioneaza la fel ca în ’70, nu e vorba de „chipuri 5G”.

      Nu vad nicio problema dacă vreun serviciu secret îmi citește mie mailurile (salutari!) atat timp cat nu folosește informațiile respective sa îmi facă rău personal.

      Internetul nu a fost niciodată un mediu sigur pentru transmiterea informațiilor, trebuie sa iti asumi asta de când ai băgat cablul de rețea în calculator, nu ai nevoie de o teorie a conspirației sa știi asta.

      00
    • @Gabi: înțeleg ce spui, dar cred că ar trebui reformulat în ”nu orice teorie este invalidă”. Pentru că mai sus vorbim de conspirații.
      Să explic:
      Dacă eu știu că SRI-ul ascultă telefoanele îmi este ușor de dovedit din punct de vedere tehnic. Hai – nu ”ușor”, dar nici imposibil. Citești legea, vezi ce atribuții, au fai niște inferențe logice, eventual vorbești cu cineva de la un ISP și-ți spun băieții de la tehnic că legea impune ca băieții cu ochi albaștri să aibă VPN-ul lor criptat pe care se vede un trafic imens dar care e criptat iar ISP-ul n-are voie să se uite pe-acolo. E lesne de dovedit că 30 de angajați IT din SRI nu fac traficul ăla downloadând filme ci ascultând stream-uri audio în timp real sau analizând feed-uri video. Deja nu mai e conspirație. Cum spuneai și tu mai sus: oamenii tehnici cam știu lucrurile astea. Și aș adăuga – din nou – nu doar că le știu, dar le și pot dovedi.
      Ca argument suplimentar: Snowden nu era un tip ieșit dintr-o rulotă de munte unde a stat cu parabolica acoperită cu staniol. Avea un background tehnic solid, avea argumente, avea dovezi. E motivul pentru care l-au luat concernele media în serios și nu l-au aruncat în grămadă cu băieții cu tichie din staniol. Omul dovedea ceva și ce spunea se lega și putea fi demonstrat.
      Ei – de aici și până la ”5G-ul îmi manipulează creierul” e cale foarte lungă. Enunțurile de genul acesta sunt emise de casnice și șoferi de tir și elevi și foști barmani, nu de fizicieni care aduc argumente legate de lungimile de undă ori oameni care lucrează cu aparatură radio și care pot explica cum e cu banda de sub 1GHz. Dimpotrivă – ăia-și trag palme peste față când aud de aiureli de genul ăsta. Cam așa și cu Snowden: el afirma că guvernul ascultă oamenii prin camerele web personale, nu prin pleoșnițe microscopice injectate în corp la vaccinare. Că au cataloage cu istoricul de browsing al unor personalități și nu că-i iradiază pe ăia cu reptilieni telepați pentru a le fura mințile.
      Asta e diferența dintre ”teorie” și ”teorie a conspirației”. A doua accepțiune face referire la chestii aiurea, deduse de oameni fără expertiză în acel domeniu și susținute printr-un simplu ”e așa că eu așa zic că e!”.

    • Si pentru mine a fost o chestie de mirare cam un an de zile – ce se minuneaza astia de dezvaluirile lui Snowden,iar de Echelon stiam de niste ani. Probabil ca la Snowden s-a suprapus cu o operatiune a rusilor (fie ca initiata dinainte, fie dupa ce si-au dat seama de potentialul folosirii lui Snowde)

      00
    • @Rumbu, fix asta incercam sa spun in postare. Ceea ce pentru unii oameni e „la mintea cocosului” poate fi o mega „teorie a conspiratiei” pentru altii, indiferenti sau ignoranti domeniului respectiv.

      00
    • e putin mai complicat cu conspiratiile decat „ma asculta guvernul”. Asta era conspiratie in momentul in care guvernele nu prea aveau tehnologia necesara ascultarii universale.
      Dar stiau ei ca guvernul te asculta. Modul in care „te asculta” era deseori sf si amuzant.
      Acum, cu actuala putere de procesare da, cel mai probabil esti „ascultat”. Vezi in china unde deja ai sisteme complexe video.

      Dar, is misto teoriile astea amuzante cu guvernele vestice care sunt controlate de un guvern din umbra, secret, de care stie TOATA LUMEA, care vrea sa ne faca pe toti homosexuali neomarxisti si alte cuvinte d-astea care ne sperie.
      Si, impotriva acestui guvern rau, acest guvern reptilian umbritoric si alte cuvinte care ne sperie se lupta ba Trump, ba Putin, ba China, ba Erdogan.
      Practic, dintr-o data vezi ca fix dictatorii care se pisa pe proprii locuitori sunt aia care vor binele umanitatii. Si…iti da cu minus

      Apropo de ce scrie mai sus RC, am vazut pe Flat Earth Romania o discutie senzationala. Intre un mecanic ceva si un copilot de la wizz. Nu fac misto de mecanici, ci de ala. Deci, platu ii zicea pilotului ca avioanele isi fac planurile de zbor conform unui model al pamantului plat. Pilotu ii explica ca in nici un caz, ca toate calculele sunt facute pe baza modelul glob.
      Ei bine…Nu, nu l-a convis. STIA el sigur!

      00
  11. Adică Hitler n-a fugit în Argentina?! Păcat, era mai interesant așa decât mort prin subsolurile Berlinului. :)
    Mulțumiri pentru articol! Interesant, un pic cam greoi pentru mine, dar interesant.

    00
    • Oricum Hitler e cu noi, se stie ca Markel este fiica lui naturala, a fost conceputa din sperma lui pastrata pentru a continua al nu stiu catelea Reich.

      00
  12. Pandemia aceasta este bucuria femeilor casnice-independente-anti-vax ce promoveaza piramidale gen Doterra/Young Living. Virusul nu exista, sau virusul exista dar se trateaza cu uleiuri esentiale de la DT/YL, luati si cumparati de la noi tratament adevarat.
    https://i.redd.it/oj8bl53qef661.jpg

    00
  13. Cam din 2008 sunt numit conspirationist de bula mea. Culmea, fara argumente. Adica eu prezentam argumente si singurul lor argument era: nu se poate, nu e asa, e teoria conspiratiei. Eram atat de frustat de raspunsuri si de rezistenta (nedocumentata) intampinata incat am abandonat discutiile. I-am lasat sa creada ce vor, eu credeam ce voiam, pur si simplu nu discutam despre asta. De atunci pana acum informatiile au ajuns in „main street media” si bula nu ma mai priveste ca pe un descreierat, cu toate ca le e greu sa recunoasca. Acum vin si ma intreaba :).
    Orice idee care contravine ideologiei majoritatii poate fi incadrat la „teoria cospiratiei”, chiar daca ideea e corecta. Sa nu uitam ca „teoria conspiratiei” a fost si faptul ca pamantul se invarte in jurul soarelui si nu invers.
    Nu cred ca poti face o analiza psihologica a domeniului fara a mentiona https://en.wikipedia.org/wiki/Normalcy_bias. Sunt domenii complementare, majoritatea celor care se opun „teoriei conspiratiei” pica in domeniul asta, iar timpul singur iti spune daca ai avut dreptate sau nu.

    00
    • @required: depinde de ce înțelegi prin ”De atunci pana acum informatiile au ajuns in “main street media” si bula nu ma mai priveste ca pe un descreierat”. Poți oferi un exemplu concret? Că nu știu exact la ce te referi.

    • Tocmai de asta nu am dat un exemplu concret, ca nu vreau sa fiu etichetat, spun doar ca „teoria conspiratiei” de acum 15 ani nu mai e chiar teoria conspiratiei. Esti suficient de batran sa-ti aduci aminte de retorica „America e cea mai indatorata tara si uite ca e cea mai mare putere?” Si daca nu erai de acord, erai rusofil, conspirationist, comunist, anti-democrat. Si brusc, retorica s-a schimbat prin 2008-2010, cu P.I.I.G.S., cand datoriile nu mai sunt asa de bune :).
      Deci, ca sa rezum, problema e lipsa unui dialog, a unei gandiri critice, lipsa timpului de documentare. Sa luam spre exemplu vaccinul asta. Informatiiile sunt atat de variate si de contradictive incat trebuie sa ai cunostinte solide in domeniu ca sa distingi ce e fals si ce e real, restul sunt doar credinte. Cred ca imi face bine (cred ca big farma/OMS/guvernul au ca principal obiectiv sanatatea publica) sau nu cred treaba asta. SA STII e cu neputinta daca nu ai participat direct la dezvoltarea si producerea vaccinului. Sunt doar informatii pe care le regurciteaza altii si tu alegi sa-i crezi.

      00
    • “America e cea mai indatorata tara si uite ca e cea mai mare putere?” – asa. Si care e retorica? Daca ai datorii e bine si te fac putere?
      Porcii o duc mult mai bine decat Romania fara datorii, deci ce vrei sa zici exact?

      „Sunt doar informatii pe care le regurciteaza altii si tu alegi sa-i crezi”
      tu atunci cand cumperi o masina sau un televizor, exemple banale, desfaci obiectul si verifici toate cele? Inainte inveti despre cum merge masina aia si de ce se invarte roata si abia dupa cumperi masina?
      Sau, ai incredere ca niste ingineri, al caror scop e sa faca masini, au facut masina aia dupa care masina aia a fost aprobata de niste institutii al caror scop este sa verifice masini?
      Vaccinurile au fost aprobate ba de FDA ba de EMA ba de NHS. 3 agentii mari al caror scop e sa refuze ce nu cred ca e bun. Agentii la care lucreaza niste baietii care inteleg sa citeasca un studiu, inteleg ce asteapta de la un medicament…noi le zicem specialisti. Stiu ce trebuie sa faci pentru a ajunge pe un post de genu asta in Romania, deci da, baietii aia chiar stiu ce vorbesc

      Uite, aici la postu asta, care nu e nici lung, nici ultra complicat, Razvan foloseste totusi niste termeni destul de banali ca se adreseaza prostimii, tot se gasesc niste oameni care sa declare ca a fost prea greu. Dar, genul asta de oameni se declara impotriva vaccinurilor ca STIU ei ca fac rele!

      00
    • E o diferență sa între a susține ideea unei Americi îndatorate și a susține ideea unei Americi indatorate datorita contractelor cu extratereștrii de pe Alpha 231 care mai vin din când în când cu OZN-urile sa ia dobânda în zona 51.

      E o diferență sa spui ca nu ești sigur asupra eficacității vaccinurilor sau asupra interesului mercantil al unei companii farmaceutice și altceva sa susții prezenta unor cipuri 5G in vaccin aducând ca dovezi schema electronica de la un amplificator de chitara.

      Primele nu sunt teorii ale conspirației, ci doar teorii care se pot dovedi adevărate sau false. Cele din urma sunt false pentru orice om minim educat și eu cred ca la astea se refera Razvan.

      00
    • Desi nu prea pot lua in serios pe cineva care foloseste „main street media” si „contradictiv”, chiar as fi curios sa vad un exemplu din partea ta. Trebuie sa fie macar un subiect inofensiv pentru care erai considerat conspirationist si acum nu mai este cazul.

      00
    • @required- “America e cea mai indatorata tara si uite ca e cea mai mare putere?”. Pai pe americani nu prea-i intereseaza ca sunt indatorati. Au cea mai letala si rapida forta militara conventionala. America proiecteaza putere si influenta culturala mai mult decat oricare alta tara. Pentru ca o au mare, ei sunt „lacatusii cosmici” dupa cum spunea Petre Țuțea. E bine, e rau? Este un alt imperiu global, ca ne place sau nu este irelevant. Ca SUA au datorii este iar irelevant atata timp cat isi mentin forta militara si relevanta politica si culturala.

      00
  14. La 12-13 ani am citit o carte de Jan van Helsing, scriitor despre care se specifica ca traieste ascuns pentru este in pericol de moarte din cauza a ceea ce publica, si am zis „wow, sunt unul din putinii care afla secretele omenirii” si m-am simtit unul din cei Alesi; dupa putin timp, mi-am zis ca daca sunt secrete, de ce sunt traduse cu tiraje mari, recte 100.000 de exemplare (in anii 90 se specifica pe coperta), si mai mult, traduse in limba romana si se afla pe toate tarabele din piata. si asa mi-a trecut de conspiratiile cu guvernul mondial si masoni, Shamballa sau lumea ascunsa din centrul Terrei samd

    in cartea Pendulul lui Foucault scrisa de Umberto Eco apare o faza in care, la o editura care publica carti conspirationiste pe banii scriitorilor, un teanc de manuscrise cade de-a valma si foile se amesteca aiurea, iar unul din angajati le ia si le pune cum ii inapoi in stiva. Unul din cei prezenti il intreaba de ce nu le pune totusi in ordine, la care i se raspunde „nu conteaza, cred ca ies mai bune asa amestecate”.

    recomand doua filme parodice Iron sky si Iron Sky: The Coming Race cu nazisti care au baza pe partea nevazuta a Lunii.

    00
  15. Deci sunt de acord cu 90% din text.

    Cu mentiunea ca exista tot timpul conspiratii reale, adesea aflate in fata noastra. Pe care le vedem sau nu. Si mi-ar place si un articol pe tema „anti-conspirationistii”, ca si ei au niste bube in cap.

    Exemplu banal de conspiratie: Tariceanu guverna aliat cu PSD in Parlament, dar aparea la televizor si mintea populatia ca nu e adevarat.

    Exista o conspiratie? Pai PNL, PSD si o parte a presei au conspirat sa minta populatia si sa ascunda situatia reala.

    00
    • Bineinteles ca exista si conspiratii reale. Un coup d’etat porneste de la o conspiratie cat se poate de reala etc.

      Doar ca alde david icke si alti conspirationisti afla de conspiratiile reale exact cum afla toata lumea – din massmedia.

      Articolul este despre conspiratiile ireale inventate de david icke sau de un pustan plictisit pe reddit si despre cei care pun botul si care cred ca au descoperit ceva extraodinar si fac parte dintr-o minoritate care intelege cum stau lucrurile de fapt, ceilalti din jurul lor fiind oi proaste etc.

      00
  16. Video relevant, „Understanding the conspiracist mind”:

    https://www.youtube.com/watch?v=gAk3hsvv7bQ

    00
  17. Numai noi detinem adevaraul absolut.

    Toti conspirationistii se inseala TOTI. Nu au educatie, nu gandesc si sunt prosti(lipsiti de inteligenta). Numai noi avem deptate, pentru ca numai noi suntem educati, scoliti. Numai noi suntem „rationali”.

    00
    • Breathe in, breathe out ;-)

      00
    • Razvane: uite ca au aparut si proastele.
      Ana: ai uitat sa zici „behehehe”. Tot proasta esti, dar ai uitat niste texte

      00
    • @Ana, despre reacțiile de genul ăsta se vorbește în articol. După ce l-am citit nu pot spune că empatizez cu tine, dar te înțeleg ceva mai bine.
      Asta deoarece adevărăul ne înconjoară pe toți! :-p

      00
    • Pe autostradă erau mașini care circulau pe contrasens: nu una, două, ci sute. SUTE!!!

      00
    • @Ana Card citit invers e drac. Poate fi o coincidenta, poate fi..

      00
    • Se demonstrează exact ce spunea cineva mai sus: atunci când cineva are o părere contrară cu „cei buni, cei raționali” e imediat ridiculizat, opinia lui e automat asociată cu pământul plat, reptilieni, etc.
      Bravo băieți! Am ajuns să mă mândresc când sunt numit „conspiraționist” de către unii că voi.

      00
    • Nu cu părerea contrară ar avea cineva probleme ci cu argumentele prin care aceasta este susținută. Să nu ne victimizăm inutil, zic. Cât timp argumentul e de tip ”eu cred că” și nu aduce cu sine dovezi ferme în susținerea ideii nu merită să fie băgat în seamă.

    • Cât timp argumentele nu sunt niciodată ascultate măcar, că despre o discuție nici nu poate fi vorba (de ex. vezi fluture care șterge automat orice argument contrar celor susținute de el) despre ce vorbim aici?

      00
    • @bezmetique: până una-alta eu nu șterg comentarii și nici nu văd încă un argument din partea ta; doar victimizare.
      Cu curaj. Că nu mușc.

    • Un exemplu „la modă”: toți cei care sunt contra vaccinului Covid19 sunt băgați în aceiași oală cu nanoboții lui Bill Gates, mămăliga Oliviei Steer, 5G, pământul plat etc…
      Dacă asculți toate părerile și nu le închizi gura din start ai să auzi și alte variante, de ex că nu au fost urmărite efectele pe termen lung, ca sunt mult mai mulți oameni de știință mult mai titrați decât cei 3-4 promovați de autorități (aceleași autorități care profită de orice ocazie pentru a-și întări puterea sau a mai face bani și care dintr-o dată sunt preocupate de bunăstarea și sănătatea populației), care au păreri contrare, că toate astea s-au mai întâmplat la o scară mai mică în trecut (gripa aviară, h1n1), că proprietarul Pfizer, Ugur Sahin a ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, că o grămadă de politicieni s-au îmbogățit peste noapte, afacerile cu măști sau teste, că sunt o grămadă de studii de la universități f. cunoscute și de încredere care demontează eficiența măsurilor (mască + lockdown), că nu e nici o diferență între țările care au aplicat măsuri extreme și cele care nu au aplicat nici o măsură, etc.
      Sau de ex că în Germania numărul total, gradul de ocupare și numărul de paturi libere de la terapie intensivă a fost fals declarat în funcție de subvenția primită, fapt care a dictat înăsprirea sau relaxarea măsurilor.
      Să nu mai spunem de faptul că s-a prevăzut să apară (coincidență) o nouă variantă mutantă de virus de fiecare dată când e nevoie de prelungirea sau înăsprirea măsurilor. Variantă la care -surpriză!!!- nu mai e eficient nici vaccinul, deci se impune o prelungire sau o înăsprire a măsurilor actuale (vezi Anglia sau Germania, varianta Delta).
      ……..
      Oricum, apreciez faptul că nu ștergi comentariile.

      00
    • si concluzia care este? politicienii de dambovita care vand masti impreuna cu autoritatile de pe jumatate de glob si cu patronul biontech au hotarat sa falimenteze horeca, turismul, companiile aeriene etc.?

      00
    • @bezmetique:

      Un exemplu “la modă”: toți cei care sunt contra vaccinului Covid19 sunt băgați în aceiași oală cu nanoboții lui Bill Gates, mămăliga Oliviei Steer, 5G, pământul plat etc…

      Probabil pentru că n-are niciun sens să fii împotriva unui vaccin.

      Dacă asculți toate părerile și nu le închizi gura din start ai să auzi și alte variante, de ex că nu au fost urmărite efectele pe termen lung, ca sunt mult mai mulți oameni de știință mult mai titrați decât cei 3-4 promovați de autorități (aceleași autorități care profită de orice ocazie pentru a-și întări puterea sau a mai face bani și care dintr-o dată sunt preocupate de bunăstarea și sănătatea populației), care au păreri contrare,

      Mereu vor exista oameni care vor avea păreri contrare legate de absolut orice. Asta nu face acele păreri automat valide. Mai mult – nu e vorba de 3-4 ”oameni de știință”. Vorbim aici de studii publicate în reviste reputabile. Studii care pot fi reproduse de oricine, verificate la sânge. Și toate spun același lucru: vaccinul nu face rău. Dimpotrivă.

      că toate astea s-au mai întâmplat la o scară mai mică în trecut (gripa aviară, h1n1),

      Pe o scară mai mică e și o banală bătaie între clanuri dacă ar fi să o comparăm cu un război. Asta nu face războiul mai puțin serios. La fel și cu Covid-19: spre deosebire de gripa aviară, Covid a ucis niște sute de mii de oameni.

      că proprietarul Pfizer, Ugur Sahin a ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania,

      La fel de bogați peste noapte au ajuns proprietarii platformei Zoom. Sau cei care aveau bitcoin puși deoparte. Asta nu înseamnă că Pfizer a provocat pandemia. În plus, Pfizer producea deja o tonă de bani cu sau fără vaccin. Numai din banalul Xanax se vând zilnic milioane de pastile. Nu mai zic de Viagra sau medicamentele pentru cancer. Vaccinul – crede-mă – nu e principala lor sursă de venit.

      că o grămadă de politicieni s-au îmbogățit peste noapte, afacerile cu măști sau teste,

      Nimeni nu a provocat pandemia pentru a profita din afaceri cu măști. Ar fi fost infinit mai simplu să parieze împotriva companiei X după care să-i execute prin ”accidente” acționarii majoritari. Ori să investească în Zoom în loc de măști de 0,01 cenți bucata, că ăstora de la Zoom le-au crescut acțiunile de vreo 800 de ori.

      că sunt o grămadă de studii de la universități f. cunoscute și de încredere care demontează eficiența măsurilor (mască + lockdown)

      Aștept cu curiozitate exemple concrete.

      că nu e nici o diferență între țările care au aplicat măsuri extreme și cele care nu au aplicat nici o măsură, etc.

      Nu pe truda. Vezi India – cum au dat ei liber la popor în februarie și li se lăuda premierul că India învață planeta despre libertate, ca în aprilie să înceapă să moară pe capete. Chestia asta e atât de ușor de demontat încât efectiv arunci o privire pe CNN sau BBC și îți spun știrile cât de falsă este afirmația.

      Sau de ex că în Germania numărul total, gradul de ocupare și numărul de paturi libere de la terapie intensivă a fost fals declarat în funcție de subvenția primită, fapt care a dictat înăsprirea sau relaxarea măsurilor.

      Eu mă îndoiesc sincer de teoria cum că medicii au fost plătiți să declare cutare chestii. Ăia nu dormeau 24 de ore straigh și funcționau pe pilot automat. Cred că și-ar fi dat o mână pentru trei ore de somn, d-apoi să își riște licența pentru 1000 de euro ilegali în plus.

      Să nu mai spunem de faptul că s-a prevăzut să apară (coincidență) o nouă variantă mutantă de virus de fiecare dată când e nevoie de prelungirea sau înăsprirea măsurilor. Variantă la care -surpriză!!!- nu mai e eficient nici vaccinul, deci se impune o prelungire sau o înăsprire a măsurilor actuale (vezi Anglia sau Germania, varianta Delta).

      Nu e o ”coincidență”. Se aștepta chestia asta de la bun început. Absolut orice virus suferă mutații. E microbiologie de bază, nu o conspirație.

      Oricum, apreciez faptul că nu ștergi comentariile.

      Nu văd de ce le-aș șterge. Părerile contrare celor emise de mine nu mă afectează.

    • Ugur Sahin face parte din echipa de cercetatori de la BioNTech din Germania care au gasit solutia pentru vaccinul fabricat si vandut de Pfizer. Nu e „seful Pfizer”. Nu mai dezinforma, @bezmetique

      00
    • @Levorius – Uğur Șahin, fondator și CEO al companiei Biontech, cu o avere evaluată la 8 miliarde USD. Și e așa de simplu să dai un search pe Google.
      Deci, cine dezinformează???

      00
    • @bezmetique: Levorius spunea că nu al lui Uğur Șahin ar fi Pfizer. Că al lui e BioNtech – asta e altă poveste.

    • Biontech doar și-a triplat câștigurile și cvadruplat cifra de afaceri în 2020 față de 2019. Deci da, nu e principala sursă de venit.

      Spre deosebire de mulți care comentează pe aici la firma la care lucrez eu sunt oameni veniți cam din toate părțile lumii, și crede-mă că e o diferență majoră între ce vezi la BBC, CNN, Tagesschau, etc și situația efectivă de acolo. La fel și când era prezentată în presă situația „dramatică” din Suedia.

      Ai dreptate că nimeni nu a provocat pandemia doar ca să câștige din afaceri cu măști, teste și vaccinuri, dar au profitat de ocazie și o lungesc la infinit.
      https://m.tagesspiegel.de/politik/ausgangssperren-und-schulschliessungen-statistiker-bezweifeln-wirkung-der-corona-notbremse/27244596.html
      Ăsta e ultimul studiu apărut de la necunoscuta Ludwig-Maximilians-Universität din München.

      medicii nu au fost plătiți să declare chestii, doar numărul pacienților și al paturilor se modifica în funcție de subvențiile primite. https://www.google.com/amp/s/m.bild.de/bild-plus/politik/inland/politik-inland/rechnungshof-bericht-enthuellt-der-grosse-betrug-mit-den-intensivbetten-76696870,view=amp.bildMobile.html

      Păi și nu cu Biontech produce Pfizer vaccinul? Caută să vezi și câte miliarde au câștigat Pfizer comparativ cu anii trecuți și ai să vezi cât de nesemnificativa e producția vaccinului față de cifra de afaceri a companiei.

      00
    • Mai am vreo două întrebări la care nu am găsit răspuns fără să o dau în „teoria conspirației”
      De ce a comandat UE 1,8 miliarde de doze de vaccin doar de la Biontech, livrabile până în 2023 la o populație de aproximativ 500 milioane? Că doar nu va urma valul 2,3, etc de vaccinare?
      https://www.tagesschau.de/ausland/europa/biontech-eu-patentschutz-101.html
      Și chiar dacă în Germania numărul de paturi și gradul de ocupare de la terapie intensivă a variat în funcție de criteriile de finanțare, cum de doar 4% din cei internați au fost din cauza Covid19? Totuși ajungem să comparăm nr de cazuri de la cea mai mare pandemie din ultima suta de ani cu cei care au băut prea mult. (PDF-ul de la final)
      https://www.bundesgesundheitsministerium.de/presse/pressemitteilungen/2021/2-quartal/corona-gutachten-beirat-bmg.html?fbclid=IwAR3xriz3ND5K-zQVloMD7ZUyQsFduo-8H-zDxW5nSkBn9xgnmZK-gPFnKqE
      Îmi pare rău că linkurile sunt doar în germană dar sunt surse oficiale.

      00
    • Bezmetique, ti-am lasat zeci de comentarii, majoritatea absolut stupide, imi amintesc de « studiul » serios de care vorbeai, facut pe 100 de batrani de peste 80 ani in 4 case de batrani in Germania. Ca sa demonstrezi tu ca vaccinul covid are probleme. 600.000.000 de oameni vaccinati erau un nimic pentru tine, tu demonstrai cu 100 de oameni aproape morti ca vaccinul covid era rahat.

      Asa ca termina cu victimizarea comentariilor sterse, am incercat suficienta comunicare cu tine, dar tu esti conspirationist pur si simplu. Nu meriti nici macar comentariul asta.

    • Bezmetique, dacă locuiești in DE, Querdenker recrutează, cred ca te-ai potrivi perfect. Sper totuși că nu ai drept de vot încă. Succes.

      00
    • @Levorius, @fluture – citiți vă rog primul meu răspuns de la comentariul ăsta. 😭😭😭

      00
  18. Odată cu pandemia au apărut ”experții” self-made în anti-conspirații. Ăștia bifează standard două elemente: vectorii ”teoriilor conspirațiilor” sunt mai lenți cu capul și totul se rezolvă prin educație. Ca mai sus…
    Încă din zorii omenirii, primatele care vor evolua în Homo sapiens sapiens au presupus că în spatele unor fenomene se află entități atotputernice. De aici nevoia de a încerca să le intuiască/cunoască caracteristicile, pentru a negocia punerea în acord a acelor voințe cu propriu interes. Aici se află întreaga ideea de conspirație (de fapt planificare/ordine superioară a lucrurilor, dirijată în ascuns de cineva sau ceva; restul sunt amănunte și particularizări). Iar dacă ideea de conspirație a apărut odată cu omul, consolidată fiind pe parcursul evoluției, e greu de înțeles cum domnii ăștia ”self-made” propun educația ca remediu. Pentru că ”educație” în sensul folosit de ei, implică rațiunea care, ne spune istoria, nu a învins niciodată vreo credință.
    NB. ”E greu de înțeles…” e pur și simplu o figură retorică. După cum bine a spus și Efitimie de nenumărate ori, pe anti- Fake News se sifonează bani la greu, de fel de fel de ”experți” închipuiți, care freaă menta cu discursuri sterile. Să nu fie cu supărare, dar înainte de a se face cash din combaterea conspirației, pe Răzvan T. Coloja nu l-a auzit nimeni cu subiectu-n gură…

    00
    • Vezi ca ai gresit blogu’. Pagina voastra de feisbuc e acceptabila cu toate antivaccinurile si dacopatiile ei sau chiar si cand faceti un erou din criminalul ala de Bolsaro, dara sa o pui pe Grapini ca lider cu care ne mandrim e dincolo de orice limita.

      00
    • Eu am dat click pe link-ul din nickname-ul tău și m-a dus la un site gol. Noroc cu Google, că am dat search după numele site-ului și avem pe Facebook articole din 2019. Că eram curios cine mă critică. Fiți atenți aici câteva din articolele mai vechi ale lui V.I.M.:

      Farfuriile zburătoare ca indicator de audiență (CIA/URSS, 1953)
      Tunul cu laser al lui Coandă – Copycat-ul sovietic
      Bucegi – Axe, aliniamente, chestii, socoteli
      Sub Bucegi (partea fizică)
      Bucegi – Apele vii și setea… energetică
      HAARP-ul de România – Conspirația imobiliară
      Scheletele ”de uriași” de la Cârța
      Megalitul Buha de la (Băile) Săcelu
      Buha de la Săcelu sau conspirația gargaragiilor
      Megalitica: Portaluri în piatră

      Plus o mulțime de nonsensuri despre daci (absolut normal).
      Dar înțeleg că eu aș fi plătit să pornesc o mișcare contra-conspirație. De romanii atei Glaucus și Tiberius, inamici ai geților, dușmani ai Daciei, ăi’ de au cimentat poarta temporal-megalitică din Galați.
      Bun așa.

    • Discutia asta imi aminteste de asta: https://xkcd.com/610/

      Si principala problema e ca doar o parte dintre participanti se vor simti.

      00
  19. Nu mai stiu numele psihologului, in fine, dar a baiatul a facut un experiment pe un grup de oameni din care rezulta ca de fiecare data cand erau platiti cu 1 dolar pentru a recunoaste un fake news de o stire reala, participantii alegeau varianta corecta. Cand nu primeau nimic, de cele mai multe ori spuneau ca stirile false sunt reale.

    00
  20. @Răzvan T. Coloja
    Ești absolut _____. Articolele alea cuprind în 100% din cazuri materiale contra, nu pro. E haios că un asemenea superficial, care concluzionează din titluri generice, are clienți la cabinet (pentru că așa ne învăța în facultate, nu?, că nu e pacient, e client). Și chiar și titlurile sunt câteodată semnificative: ”Bucegi – Axe, aliniamente, chestii, socoteli” (după o memă dintr-un film românesc),” HAARP-ul de România – Conspirația imobiliară” (niște unii dădeau dume parapsihopupu ca să pună mâna pe niște plaje), ”Buha de la Săcelu sau conspirația gargaragiilor” (gargaragiilor), ș.a.
    De altfel, mizeria ad hominem îți ascunde lipsa de argumente la situația semnalată, cum că tu și alții vă luptați ca Don Coioții cu fucking evoluția…

    00
    • Păi site-ul nu-ți merge iar articolele alea duc nicăieri. Au rămas titlurile. Așa că s-o luăm așa: scrii numai despre portaluri în Bucegi și mai știu-eu-ce aiureli și intri aici să-mi spui că vorbesc tâmpenii, după care tot tu zici că textele tale de fapt combat pseudoștiința. Asta după ce scrii că ar trebui articole și despre cum să-i combați pe cei care combat pseudoștiința. Așa că poate-mi explici tu exact ce truda vorbești de fapt în cartea asta a ta pe care văd că scrie clar New Illuminati Files, și cum combați tu în ea 100% (contra, nu pro) nonștiința. Explică-i unui superficial ca mine ce e cu Illuminati la tine pe copertă și cum va deschide chestia aia mintea oamenilor.

  21. @Răzvan T. Coloja
    1. Decizia designului coperții nu aparține autorului, ci editurii. M-am luptat mult pentru imaginea de pe cop. I, un Magritte, dacă cunoști… Illuminati ăla e titlul unei colecții, din care face parte acea carte. Niciun autor nu dictează el chestiunile interne ale unei edituri. De ce editura aia? Pt. că trebuie să te adresezi celor care cred bazaconia, pe un teren familiar, nu celor care sunt deja convinși de contrariu (aka să faci o labă-n cerc, cum faci tu, acum și mulți alții, de obicei).
    2. Repet, nu era vorba despre mine, ci despre faptul că educația nu rezolvă nimic în problema tendințelor iraționale – la care în diverse grade sunt predispuși toți oamenii, nu doar tâmpițeii -, consolidate de-a lungul evoluției. Și ca absolvent de psihologie ar fi trebuit să-ți fie la îndemână. Al doilea articol, ”Tunul cu laser al lui Coandă – Copycat-ul sovietic”, chiar despre asta era: un ditamai generalul american a forțat CIA să cheltuiască timp și resurse pentru a-i documenta fanteziile despre un conflict de la granița sino-sovietică, în care s-ar fi folosit un tun cu laser, ca la români în 1968. Generalul ăla era un needucat, un naiv, un îngust la minte :))))))

    00
    • Aha. Iar tu, ca un apărător al științei, ți-ai publicat cartea despre pseudoștiință la o editură care-ți impune pe copertă chestii cu Illuminati.
      Bun.
      Știi cum e asta? Așa cum eu te-aș primi la mine în cabinet și ți-aș citi în palmă, totul sub scuza că proprietara clădirii e cu vrăjitoria și – nah – așa îmi impune ea dacă vreau să profesez acolo.
      Bravo – aplaud rar. Un om cu coloană vertebrală.
      Iar scuza cu ”trebuia de fapt să mă adresez celor care cred bazaconia” sună atât de absurd încât nici nu știu de unde s-o privesc.
      Mișto și chestia cu ”ad hominem” de mai sus, spusă tot de matale, fix între două etichete pe care mi le-ai pus. La urma urmei eu râd de ce scrii, dar nu te-am făcut încă ”lăbar în cerc”, domnu’ ”ad hominem”.
      Nu doar coloană vertebrală, dar și un om deloc ipocrit.

  22. Exceptand gogomaniile cu 5G si dacopatiile cu tunelurile din Bucegi, nu am vazut nici macar o singura teorie a conspiratiei altundeva decat la OTV si la emisiunile cu Lorin Fortuna.

    Scuzele astea cum ca cei care nu vor sa se vaccineze sunt automat inculti sau dobitoci sa i le spui lui Mutu.

    In schimb sa luam la rand pretinsele teorii ale conspiratiei anticovid la care achieseaza 70% din populatia Romaniei (tinand cont de cifrele oficiale legate de numarul de cetateni vaccinati):

    1. Nu ma vaccinez pentru ca riscul de a dezvolta o forma grava/fatala a Covid este mult sub 1%, in special daca am sub 60 de ani – corect.

    2. Nu ma vaccinez pentru ca nu vreau sa le fac curul mare companiilor din Big Pharma – corect.

    3. Nu ma vaccinez pentru ca nu vreau sa justific deciziile gresite ale incompetentilor/coruptilor din politica – corect.

    4. Nu ma vaccinez pentru ca imi e lene/nu am chef/mi se rupe – corect.

    5. Nu ma vaccinez pentru ca am avut deja Covid – corect.

    Astia sunt nevaccinatii.

    Iar dintre vaccinati – 90% au facut-o pentru ca:

    1. Peer pressure.
    2. Teama de a nu isi pierde joburile sau accesul la evenimente sociale.
    3. Dorinta de a calatori in strainatate fara a fi nevoiti sa se testeze PCR.

    In concluzie, par deja cam patetice aceleasi discursuri orientate catre shamingul celor nevaccinati.

    That being said, exista si niste contra teorii, mult mai putin conspirationiste, despre motivatiile celor care proclama vaccinarea:

    1. Indoctrinarea PC, incluziune, empatie cu orice cost si fata de orice minoritate.
    2. Peer pressure din partea bulei vaccinatilor.
    3. Beneficii i/materiale pentru propagarea unei narative pro-vaccin.

    Tu la care dintre aceste categorii achiesezi, Razvan T. Coloja ?

    00
    • Mișto cum ai expus tu niște categorii definite strict de tine după care tot tu mă întrebi în care cred eu că m-aș încadra. Iar dacă tu crezi că populația globului s-a vaccinat în mare parte din cauza presiunii sociale sau pentru beneficii materiale, și nu pentru că n-ar fi vrut să moară horcăind în propria spută prin spitale, well – we have news for ya. Dar eu n-am făcut pe nimeni nici incult, nici dobitoc. Educația – am afirmat înainte – nu ține de IQ. Iar gradul de cultură e altceva (că foloseai cuvântul ”incult”, presupun că în mod corect, lol).
      Dar nu. Nu duceți deloc lipsă de educație. Părerea mea e că pierzi cititori din clipa în care scrii Big Pharma în text. Tu nefiind – desigur – conspiraționist. Dar ce știu eu – nu?

    • Ai dat doar niste exemple care iti convin. Dar te faci ca nu exista nicio legatura intre exitarea oamenilor de a se vaccina in ultima perioada (mult inainte de pandemie) si conspiratii, fake news, social media unde var-tu da cot la cot cu maica-ta si cu olivia steer share la conspiratii despre vaccin si autism.

      Exista o legatura clara intre viteaza cu care circula acum conspiratiile pe social media si scaderea sub 95% a ratei vaccinarii. Sunt zeci de studii si statistici pe seama asta. Iar tu crezi ca oamenii nu se vaccineaza in mijlocul unei pandemii de lene si fiindca nu vor sa se imbogateasca saracii aia de la big pharma.

      Acum cativa ani alergau unii un microbuz cu carti pentru ca furau organele copiilor. Nicio legatura cu conspiratiile din social media si cu faptul ca tot neamul tau este acum pe facebook, de la nepot de cinci ani la bunic de 70. Yep.

      00
    • La fel de misto precum ai fost tu cand i-ai bagat pe toti nevaccinatii in categoriile „inculti” sau „tampiti”.

      Da, sunt 100% convins ca populatia globului s-a vaccinat fie din cauza presiunii sociale, fie ca sa nu piarda anumite beneficii sau libertati pe care in mod profund injust si abuziv le-ar fi pierdut.

      Un IQ scazut inseamna ca esti dobitoc, nu o mai da la intors :)

      Big Pharma e un fapt, o realitate. Reprezinta conglomeratul industrial al producatorilor de medicamente, si e o industrie de trilioane de dolari.

      Nu e nimic conspirationist aici. Sunt niste companii create si dezvoltate strict pentru profit, ca altfel le-ar vinde pe gratis sau le-ar da de pomana. Vezi si scandalul legat de renuntarea la patente, incat vaccinurile sa poata fi produse de orice companie.

      00
    • La fel de misto precum ai fost tu cand i-ai bagat pe toti nevaccinatii in categoriile “inculti” sau “tampiti”.

      Eu n-am făcut așa ceva.

      Da, sunt 100% convins ca populatia globului s-a vaccinat fie din cauza presiunii sociale, fie ca sa nu piarda anumite beneficii sau libertati pe care in mod profund injust si abuziv le-ar fi pierdut.

      Suit yourself, dar convingerea ta vine din propria ta credință, nu din dovezi clare. Ceea ce o face parte a teoriei conspirației. Oricât ți-ai dori tu să-l numești ”adevăr”.

      Un IQ scazut inseamna ca esti dobitoc, nu o mai da la intors

      Poate prin satul tău așa umblă vorba, dar noi – oamenii civilizați – putem face diferența dintre ”IQ scăzut” și ”prost”. Un om cu Sindromul Down are IQ scăzut. De ce ar fi atunci și ”prost”?

      Nu mai comentez la restul chestiilor cu Big Pharma. Nu e nimeni acolo afară în industria farmaceutică să-ți vrea ție – Dragoș Cutare – răul. Așa că please.

    • Razvan – „Nu duceți deloc lipsă de educație”. Eu m-am vaccinat, in martie, primul lot de Moderna, am facut si doua drumuri de 800 de km pentru asta.

      De ce ? ca sa nu ma mai penetreze aia nazal de fiecare data cand vreau sa plec intr-o vacanta.

      Gamblin – bati campii cu „zecile de studii”. Nu e niciun studiu. Cat despre share-uri, raportul intre astia care dau share la postari despre cum antivaccinistii sunt idioti si cei care nu se vaccineaza e net supraunitar.

      Provaccinistii sunt ca ateii, nimeni nu-i intreaba nimic, dar tot timpul se baga in seama si ii jignesc pe restul. Frustrati la maxim.

      00
    • „Nu e niciun studiu.”

      Ba da-o dracu. Chiar niciun studiu?

      Google Scholar: vaccine hesitancy and social media
      Articles
      About 19,800 results

      [PDF] Lack of trust and social media echo chambers predict COVID-19 vaccine hesitancy
      W Jennings, G Stoker, H Willis, V Valgardsson

      … HPV vaccination: Unsolicited public comments on a Facebook post by the Western Cape Department of Health provide insights into determinants of vaccine hesitancy …
      AB Wiyeh, S Cooper, A Jaca, E Mavundza… – Vaccine, 2019 – Elsevier

      Vaccine hesitancy and (fake) news: Quasi‐experimental evidence from Italy
      V Carrieri, L Madio, F Principe – Health economics, 2019 – Wiley Online Library

      … Mediating Role of Vaccine Hesitancy between Maternal Engagement with Anti-and Pro-vaccine Social Media Posts and Adolescent HPV-Vaccine Uptake Rates in the …
      YA Argyris, Y Kim, A Roscizewski, W Song – Social Science & Medicine, 2021 – Elsevier

      Vaccine hesitancy: misinformation on social media
      JJ Broadbent – Bmj, 2019 – bmj.com

      Vaccine hesitancy: a growing concern
      J Kennedy – Pediatric Drugs, 2020 – Springer

      The growing vaccine hesitancy: exploring the influence of the internet
      M Vrdelja, A Kraigher, D Verčič… – European journal of …, 2018 – academic.oup.com

      00
    • @Dragos: pari ferm convins că ”needucat” e sinonim pentru ”incult”. Nu – ”needucat” e cel care nu știe că cele două nu înseamnă același lucru. ”Incult” înseamnă ”lipsit de cultură”/”fără cultură”. Folosești cuvinte fără să înțelegi sensul lor, după care mă acuzi de chestii. Eu – politicos – îți explic că greșești iar tu o ții pe-a ta. E fix rezistența la educație de care vorbeam în text; asta dacă aberațiile scrise de tine anterior n-ar fi deja îndeauns de grăitoare.

    • „Poate prin satul tău așa umblă vorba, dar noi – oamenii civilizați – putem face diferența dintre ”IQ scăzut” și ”prost”. Un om cu Sindromul Down are IQ scăzut. De ce ar fi atunci și ”prost”?”

      Nu stiu boss, tu ai insistat pe drumul in viata a celor cu IQ scazut, te refereai la amaratii cu sindromul Down, sau la antivaccinisti ? Hotaraste-te.

      Tu ai spus ca lumea nu se vaccineaza pentru ca sunt fie cu IQ scazut, fie din lipsa de educatie. Eu ti-am raspuns ca nu se vaccineaza din alte motive.

      Argumentele tale unde/care sunt ?

      Gamblin – „lack of trust” si „echo chambers” se aplica in mod egal si promotorilor vaccinarii. Ce spun articolele alea pe fond e ca fiecare dintre noi suntem influentabili intr-un grad ridicat atunci cand stam online.

      Doar ca, in mod convenabil, articolele pun accent doar pe narativa antivaccinare, pentru ca „vaccinul e bun pentru tine”.

      Ah, si 80% dintre ele se refera la vaccinarea anti-HPV sau altele diferite de Sars-Cov-2, si cred ca suntem de acord ca cei care pun botul la teoriile Oliviei Steer nu sunt credibili.

      00
    • Nu te acuz de nimic, ca n-am 15 ani.

      Tu ai scris de IQ scazut, nu eu. Educat/fara educatie, cult/incult, deja o arzi semantic.

      Propun sa revenim la ideea de fond, si anume ca tu ii jignesti pe cei care nu se vor vaccinati, iar eu iti bat obrazul din acest motiv.

      Faptul ca jignirile sunt mascate nu le face mai putin mizerabile.

      00
    • Prima data ai zis ca nu exista niciun studiu.

      Acum zici ca 80% dintre ele…

      Le-ai citit pe toate, de unde stii tu ca 80% dintre ele?

      Sau stii exact cum stiai ca nu exista niciun studiu?

      00
    • @Dragos:

      Nu stiu boss, tu ai insistat pe drumul in viata a celor cu IQ scazut, te refereai la amaratii cu sindromul Down, sau la antivaccinisti ? Hotaraste-te.

      Iar vezi numai ce vrei să vezi.
      Citatul exact era următorul: Fiecare dintre noi ne naștem cu un IQ dobândit genetic pe care-l dezvoltăm nițel de-a lungul vieții. Unii mai puțin norocoși se nasc cu un IQ mai mic și/sau nu se bucură de o educație acătării în familie. Așa se face că ulterior, în școală și-n viața de adolescent, întâmpină dificultăți în a ține pasul cu ceea ce se petrece în jurul lor.

      Ți-am evidențiat în text.
      Unde anume am făcut eu ”prost” pe cineva mai sus ori am zis că antivacciniștii ar fi ăia?
      Aștept.

      Educat/fara educatie, cult/incult, deja o arzi semantic.

      Dude… eu cred că ceva nu e OK cu tine.

      Propun sa revenim la ideea de fond, si anume ca tu ii jignesti pe cei care nu se vor vaccinati, iar eu iti bat obrazul din acest motiv.

      Repet: e ceva în neregulă cu tine. Efectiv o ții pe-a ta.

    • 1. Gresit. Sub 45 e mai safe, nu safe. Sansa sa patesti ceva de la vaccin e oricum mult sub 1. Indiferent de varsta
      2. Argument tampit. plus ca gresit. Pe langa ca e tampit. Ia fa tu un calcul rapid: ce e mai bine pentru farma: 3 saptamani de ATI sau 1 vaccin de ~20e (suma scoasa din burta, ca e mult mai putin)
      3. Argument tampit. E din zona „merg tare pe aceasta strada aglomerata si ingusta pentru ca nu am autostrada”
      4. Argument tampit. Cum ar veni sa iti accept opinia, doar pentru ca e a ta. Corect, opinia e a ta. Si ai dreptul la ea. PEntru ca esti prost
      5. Argument okish. Okish pentru ca numarul de anticorpi si calitatea lor este mai buna de la vaccin. Dar, pentru momentul asta, pentru a trece de un hop, este mai bine sa ii lasi la vaccinare pe cei care nu il au.
      uiti
      6. pentru ca le-a zis lor popa
      7. pentru ca le-a zis lor alberts si alte vedete d-astea de carton
      8. pentru ca stiu ei ca e conspiratie

      Iar dintre vaccinati – 90% au facut-o pentru ca:

      1. Faptul ca inteleg ca vaccinul le ofera o oarecare protectie impotriva virusului.
      2. Faptul ca nu prea au chef sa moara, nu de alta dar au de cheltuit banii economisiti
      3. Faptul ca stiu ca au niste boli care ii fac destul de fututi, in caz de boala
      4. Dorinta de a calatori in strainatate fara a fi nevoiti sa se testeze PCR.

      In concluzie esti prost, dar sigur pe tine in prostie.

      00
    • Acum o dai pe „ce-a vrut sa spuna autorul”.

      Nu stiu, ce-ai vrut sa spui cand i-ai pomenit pe cei cu IQ scazut „si/sau” lipsa educatiei, intr-un articol care le face shaming celor care nu se vaccineaza ?

      Sau cum sa traduc in termeni laici „oamenii cu un IQ scazut” ? :)

      Hai sa o lasam balta. Voi cu opiniile voastre, eu cu ale mele, este clar ca nu ne putem corobora opiniile, asa ca vom fi de acord ca nu suntem de acord.

      00
    • @Dragos:

      Acum o dai pe “ce-a vrut sa spuna autorul”.

      Dude. Autorul sunt eu, mă. Cum adică o dau pe ce-a vrut să spună autorul? Iar folosești expresii pe care nu le înțelegi pe deplin.

      ești echivalentul elevului care-și înfige degetele în urechi și tropăie din picioare a ”nu! NU! LALALALA-NU!”. Christ…

    • @ Dragos ,,am facut si doua drumuri de 800 de km pentru asta,,. N-aveți ieșiri mai dese din tunelurile ale energetice? Un lift, o aerisire ceva ?

      00
    • Fake News and COVID-19 Vaccine Hesitancy: A Study of Practices and Sociopolitical Implications in Cameroon

      Taking Cameroon as a case study, this article investigates the practices (types and contents) and sociopolitical implications at micro and macro levels of fake news on COVID-19 vaccines and vaccination campaign. It shows that vaccine hesitancy is mostly linked to conspiracy theories.

      00
    • Dragos, patetic NU inseamna penibil, ci plin de patos/emotionant. Asta apropo de incultura.

      00
    • @Dragos
      „Big Pharma e un fapt, o realitate. Reprezinta conglomeratul industrial al producatorilor de medicamente, si e o industrie de trilioane de dolari.

      Nu e nimic conspirationist aici. Sunt niste companii create si dezvoltate strict pentru profit”

      Ce companii se creeaza pentru a nu face profit ?

      00
    • @Dragos, ca raspuns pentru primul tau comentariu din fir:

      La lista ce nu s-au vaccinat iti dai cu parerea fantastic de mult:

      1. Nu, riscul de a muri e de sub 1% daca ai sub 60 de ani. Riscul de a face o forma medie sau severa e de 20% (1 din 5). Dar, atentie, riscul asta se refera la persoanele imbolnavite si confirmate. Deci in realitate pana acum doar 1 din 100 de persoane au avut deja o forma severa si probabil si tu ai in agenda ta telefonica o astfel de persoana. Daca ai o persoana si ai intelege putina matematica (de asta e vorba aici de educatie) ai intelege ca am dreptate. – Deci motivul e incorect datorita unui fals sentiment de siguranta nejustificat absolut deloc si contrazis de ceea ce se intampla in realitate.

      2. Vaccinurile sunt deja cumparate. – deci motivul e incorect si echivaleaza cu a arunca banii la gunoi.

      3. Asta deja nu are legatura cu increderea in buna functionare a unui vaccin. E cautare de scuze. Pai tu mori ca nu-ti place de Citu? Suna retardat.

      4. Singurul punct in care AI PERFECTA DREPTATE. 70% din oameni nu s-au vaccinat de lene/nu am chef acum/maine/mi se rupe – la majoritatea daca mergi sa le bati la usa cu vaccinul in mana se vor vaccina. Nu vor da doi bani pe toate cacaturile scrise de tine. N-o sa le pese de culturile PC, de peer presure, de ce manca prim-ministrul sau de ce zice Olivia Steer… Majoritatea se vor vaccina daca mergi cu vaccinul si le bati la usa. Ca ei nu prea cred, da’ cred… Ehh, da’ daca tot esti acolo.

      5. Incorect, majoritatea celor ce au avut o forma medie si/sau severa s-au vaccinat. Ghici de ce?

      Printre cei vaccinati situatia difera… Nu vad de ce toate cele 3 motive sugerate de tine nu ar fi reale pentru anumiti oameni si probabil mai lipsesc cateva puncte.

      Iar restul arata exact situatia expusa de Razvan in postul sau… Tu esti clar intr-o bula unde tot ce nu-ti convine e „indoctrinare PC” si empatie fata de minoritati. Fa un pas in spate si gandeste-te de ce naiba a trebuit sa duci discutia aici? Ce legatura are?

      Pai e simplu, acceptiunea grupurilor unde-ti petreci timpul (probabil in special online) tine de asta. N-are nici o legatura cu vaccinurile si calitatea lor. „Inamicii” ti-au zis ca trebuie sa te vaccinezi deci clar tu trebuie sa fi contra, ca altfel daca chiar si pentru o secunda ai accepta ca poti face front comun cu „inamicii” ti-ai pierde apartenenta in grup. Altfel nici nu ti-ar fi trecut sa aduci in discutie „indoctrinarea PC” si a incluziunii aici. Ce legatura are?

      00
  23. Deci mai pe scurt:

    Sunt proști.

    00
  24. Pana la consolidarea stimei de sine cred ca e mult mai simplu sa crezi in explicatiile conspirationiste: „vaccinul e ceva cu nanoboti!” si mintea stie ca <>

    00
  25. @Autorul:

    If aliens exist, they may be a different life form that does not need Christ’s redemption, the Vatican’s chief astronomer said.

    Jesuit Father Jose Funes, director of the Vatican Observatory, said Christians should consider alien life as an “extraterrestrial brother” and a part of God’s creation.

    Father Funes, an Argentine named to his position by Pope Benedict XVI in 2006, made the remarks in an interview published May 13 by the Vatican newspaper, L’Osservatore Romano.

    Father Funes said it was difficult to exclude the possibility that other intelligent life exists in the universe, and he noted that one field of astronomy is now actively seeking “biomarkers” in spectrum analysis of other stars and planets.

    As for the biblical account of creation, Father Funes said it was wrong to expect a scientific explanation from the Bible.

    “The Bible is not fundamentally a work of science,” he said. “It is a letter of love that God has written to his people, in a language that was used 2,000-3,000 years ago. Obviously, at that time a concept like the big bang was totally extraneous.”

    He said he was convinced that astronomy was a science that can open people’s minds and hearts and bring them closer to God. The idea that astronomy leads to an atheistic view of the universe is a myth, he said.

    https://catholicreview.org/vatican-astronomer-says-if-aliens-exist-they-may-not-need-redemption/

    00
  26. Imho: un text onest, lipsit de nuanțe personale în mare măsură, care dă sugestii, „tip-uri”, legat de o problemă, într-o maniera politicoasa, cel puțin. Un text de digerat ca orice in viață, cu atenție, dar distanțat emoțional. Comentariile în schimb…. Fascinating behaviour

    00
    • Daca consideram textul ca si-un curs, comentariile sunt „laboratorul” cursului.. Partea in care iesim sa punem (sau in cazul asta sa observam) in practica ce-am invatat. :))

      00
  27. daca esti intr-o pozitie de conducere si vrei sa impui ceva ar fi bine sa poti controla si partea de opunere.
    ca exemplu: vrei sa impui 5G fara teste adecvate, dar in acelasi timp sa nu ai parte de opozitie. ce solutii ai? pai poti sa inventezi chestii care sa lege 5G de niste prostii(sarma din masca chirurgicala este antena 5G), le lansezi pe piata(scuze de mass, nu vreau sa am ghinion 7 ani) si ii pui in prim plan pe prostii care cred orice si care preiau ideea, astfel incat orice parere sceptica va fi asimilata automat cu acei prosti/naivi.
    acum extinde practica asta la orice: exista/nu exista guvern mondial, vaccinare covid, cardul de sanatate, buletinul cu cip, legea big brother etc.

    ce nu inteleg comentatorii de aici e ca ei sunt la fel de inteligenti ca si conspirationistii, mai exact oricine are o parere diferita de a lor este un dusman si un prost. ei sunt in esenta aceiasi oameni cu aceleasi comportamente, doar ca sunt in partea opusa, iar orice persoana care incearca sa fie neutra o vor cataloga automat ca fiind tot un dusman.

    am observat totusi o idee constanta in articolele autorului: oricine crede intr-o fiinta superioara este considerat ca fiind cu tulburari. Am o curiozitate: asta face parte din manualele de psihologie sau e doar o parere personala a autorului? ca pare luata din ideile securistilor, ar fi mers tare bine in anii 1948-1964. avea si un nume destul de usor de retinut: misticism retrograd.

    00
    • Cine, ba nene? Cine vrea sa implementeze 5G fara sa testeze adecvat? Guvernul Romaniei? UE? SUA? Germania? S-au intalnit toti liderii si au zis hai sa punem meme pe facebook cu sarma 5G din masca? Ai conspirat toti sa faca asta? S-au inteles prin telepatie sa faca asta? S-au sincronizat?

      De aia zic oamenii ca sunteti prosti, fi-ti-ar partea de opunere a dracu’ sa-ti fie de tembel :))

      00
    • @mst:

      daca esti intr-o pozitie de conducere si vrei sa impui ceva ar fi bine sa poti controla si partea de opunere.
      ca exemplu: vrei sa impui 5G fara teste adecvate, dar in acelasi timp sa nu ai parte de opozitie. ce solutii ai? pai poti sa inventezi chestii care sa lege 5G de niste prostii(sarma din masca chirurgicala este antena 5G), le lansezi pe piata(scuze de mass, nu vreau sa am ghinion 7 ani) si ii pui in prim plan pe prostii care cred orice si care preiau ideea, astfel incat orice parere sceptica va fi asimilata automat cu acei prosti/naivi.
      acum extinde practica asta la orice: exista/nu exista guvern mondial, vaccinare covid, cardul de sanatate, buletinul cu cip, legea big brother etc.

      Ai început fraza cu ”dacă”. Ce spui tu mai sus e o teorie a conspirației ivită dintr-o presupunere. În al doilea rând – 5G-ul e inofensiv. E bandă radio din spectrul sub-Ghz dacă bine țin minte. Radiațiile solare îți provoacă literalmente mai mult rău vara decât toată radiația 5G pe care o primești în întreaga ta viață. Chestia asta e ușor de verificat și ți-o poate confirma orice student la fizică sau telecomunicații.

      ce nu inteleg comentatorii de aici e ca ei sunt la fel de inteligenti ca si conspirationistii, mai exact oricine are o parere diferita de a lor este un dusman si un prost. ei sunt in esenta aceiasi oameni cu aceleasi comportamente, doar ca sunt in partea opusa, iar orice persoana care incearca sa fie neutra o vor cataloga automat ca fiind tot un dusman.

      Oamenii nu râd de voi pentru că ați avea o ”părere opusă”. Asta e chestia pe care vă place să o vehiculați – cum că a avea o opinie ”contrară” aduce cu sine stigmă. Dar nu – oamenii nu asta zic. Oamenii râd de argumentele cu care vă susțineți opiniile. Că nu-s solide ci născute din ”eu cred că”. Se bazează pe supoziții ușor de demontat, nu pe știință.

      am observat totusi o idee constanta in articolele autorului: oricine crede intr-o fiinta superioara este considerat ca fiind cu tulburari.

      Este o afirmație falsă. Dă un exemplu concret, că ai la îndemână pe Google destule texte scrise de mine.

      Am o curiozitate: asta face parte din manualele de psihologie sau e doar o parere personala a autorului?

      O simplă căutare pe Google te lămurea rapid, dar te ajut eu:

      Mystical psychosis is a term coined by Arthur J. Deikman in the early 1970s to characterize first-person accounts of psychotic experiences that are strikingly similar to reports of mystical experiences.

      ca pare luata din ideile securistilor, ar fi mers tare bine in anii 1948-1964. avea si un nume destul de usor de retinut: misticism retrograd.

      Delirul mistic e vechi de când civilizația umană. Să nu crezi că oamenii dau ochii peste cap și discută în gura mare cu zeități prin piețele publice doar de prin 1948.

    • @autor
      ‘Oamenii nu rad de voi’
      Vezi, deja m-ai bagat intr-un grup. Credeam ca doar comentatorii au nevoia asta.

      00
    • Hai mă – mișto ai fandat. Rămâi la subiect.

    • E o diferenta mare intre delir mistic(cei care zic ca vorbesc cu ingeri, cel de la brasov care a fost la manastirea varatec, s-a rugat si a avut o ‘traire’, apoi a mers acasa si si-a omorat sotia si copiii in somn ca sa ajunga ei in rai etc.) si credinta intr-o fiinta superioara. Te le amesteci doar pt ca tu nu esti credincios.
      Asa ca orice discutie e inutila, deja m-ai catalogat.
      La fel cum unii cred orbeste orice teorie, la fel cred si altii propaganda oficiala. Sa ai ‘a healthy dose of specticism’ nu mai e considerata o virtute, ci te transforma intr-o tinta pt ambele grupuri. Si daca tu crezi ca esti in grupul neutru, ei bine: supriza, nu esti

      00
    • @mst: ”delir mistic” nu face referire doar la creștini. ”Delir mistic” e și când vorbești cu morții. sau când îl auzi pe Mahomed în cap. Moise, de ar fi trăit în zilele noastre, ar fi fost diagnosticat rapid cu delir mistic.

      Tu le amesteci doar pt ca tu nu esti credincios.

      Nu amestec nimic iar faptul că sunt ateu e irelevant. Eu merg pe ce e demonstrabil științific.

      Asa ca orice discutie e inutila, deja m-ai catalogat.

      Păi faci niște afirmații pe care eu ți le demontez după care în mod convenabil te retragi sub paravanul lui ”ai tu ceva cu mine”. Eu tiu doar ce scrii și pot lucra doar pe textul tău. N-am cum să te ”cataloghez” pentru că nici măcar nu știu cum te cheamă ori câți ani ai.
      E Ok și așa. Spune și asta o chestie.

  28. Asta mi se pare valabil pt majoritatea oamenilor, nu doar pt conspirationisti. Mai toti se inconjoara de oameni care gandesc la fel, vor sa se sinta superiori, sa le fie validate alegerile si convingerile.

    Stangistii sunt convinsi ca detin adevarul absolut si ailalti sunt nazisti, dreptacii sunt si ei siguri ca au dreptate si ailalti sunt spalati pe creier.

    Familistii rad de burlaci ca’s imaturi si singuri, burlacii rad de familisti ca sunt niste pensionari fara viata.

    Altfel, in extrema prezentata in articol, da, se reduce la lipsa de educatie. Dar cred ca si restul lumii reactioneaza la fix aceiasi stimuli. Cu alte cuvinte, mi se pare ca majoritatea convingerilor si tiparelor comportamentale provin din nevoia de a-ti confirma si valida propriile alegeri, asta fiind valabil pt toata lunmea.

    Imi pare rau ca s nedormit, poate reuseam sa fiu mai coerent.

    00
    • Sau, alt exemplu, cum apostolii vaccinarii s-au convins ca toti cei care au intrebari referitoare la vaccin sunt prosti si conspirationisti.

      00
  29. Nu stii tu sigur ca una e stiinta si „cealanta” e sigur pseudostiinta. Care sunt argumentele? Asa au zis oamenii de stiinta si „expertii”? Apelul la autoritate este un sofism, degeaba zici „Sunt „experti”, deci stiu si au dreptate. E adevarat ce zice ala, si e adevarat ce am citit, ca e „expert”. Si poate ca nu e „expert” si poate ca nici nu stie.

    Multi tot repeta „stiinta” „stiinta” „stiinta” dar habar nu au ce este. Ei de fapt stiu mai multe de Stiinta Craiova. Daca stai sa vorbesti putin cu unii o sa iti dai seama ca habar nu au ce este „stiinta”, si nu stiu prea multe. Doar repeta ce aud si ce au citit pe la unii. Daca esti cu adevarat bine educat si inteligent vei sti sa gandesti si si sa te informezi corect.

    Apoi, cum poti fi sigur ca unii au mystical psychosis? „Stiinta” e empirica, nu e rationala. Nu e matematica(1+1=2, deci adevarat). Nu e o autoritate suprema. The Universe is 13.8 billion years old, scientists confirm. Aha, confirma oamenii de stiinta. Deci e „true”, putem deci sa fim siguri. E matematica domne’. Alta chestie: „One cell (or group of cells), called the last universal common ancestor (LUCA), gave rise to all subsequent life on Earth. Apoi cica am si evoluat, avem un stramos comun, nu era maimuta(doar semana cu o maimuta).Si suntem primate. OK. Stim sigur lucrurile astea, ca doar au zis-o oamenii de „stiinta”. De fapt nimeni nu a vazut nimeni nimic, si nu putem fi siguri multe lucruri. Sunt doar ipoteze. Science has its limits. Punct.

    Eu stiu sigur ca Dumnezeu exista. Pentru mine e o certitudine. Si si vrajitoria, satanismul(lucreaza cu demoni). Trebuie sa le vezi si sa le simti pe pielea ta. Eu acum sunt convins. Nu stiu cum as putea sa va demonstrez. Exista si preoti cu har, care iti pot spune lucruri despre tine pe care nu aveau de unde sa le stie. Nu sunt neinteligent, primitiv, needucat, samd daca cred in asa ceva. Exista si oameni foarte destepti care cred.

    Cunosti principiul ratiunii suficiente? Everything must have a reason, cause, or ground.Our reasonings are grounded upon two great principles, that of contradiction, in virtue of which we judge false that which involves a contradiction, and true that which is opposed or contradictory to the false; And that of sufficient reason, in virtue of which we hold that there can be no fact real or existing, no statement true, unless there be a sufficient reason, why it should be so and not otherwise, although these reasons usually cannot be known by us. Sunt mai aproape de Leibniz, decat de Spinoza. Nu sunt irational daca cred In Dumnezeu si in Biblie(pe care o citesc si nu stiu daca trebuie interpretata literal).

    Si nu, nu cred ca e suficient sa mergi la Biserica. Important e sa te indepti, degeaba te duci si bati cruci daca tu nu te schimbi mai deloc si te intorci la tigari si alte prostii. E bine sa te duci la Biserica, dar nu e deloc suficient. Apoi, poti sa te rogi in orice loc. Nu stiu daca era nevoie de mega catedrala. Se putea face altceva. Nu avea lumea unde sa se roage? Poti sa te rogi oriunde. Eu nu stau in Bucuresti. Va sugerez sa plecati de acolo, sau sa stati undeva sigur. La un cutremur sunteti cam pa, nu se stie cand va fi, dar simt ca nu mai este foarte mult(max 10-20 ani).

    Deci nu cred daca trebuie sa respingem nimic. Poate ca nimeni nu detine adevarul absolut. E bine sa citesti din mai multe domenii. „Oamenii religiosi sunt irationali, superstitiosi, conspirationistii sunt tampiti, aia sunt nu stiu cum, samd. Dar de ce nu suntem sceptici tot timpul? De ce nu mai suntem sceptici cand aia zic „All life on Earth evolved from a single-celled organism that lived roughly 3.5 billion years ago, a new study seems to confirm.” Va spun eu, IPOCRIZIA. Boala grea, pe care multi o au.
    Si a fost NUMAI natural, sigur nu e datorita unui creator, totul a fost numat natural”. Chiar crede cineva asa ceva? Hai sa fim seriosi. Oamenii de stiinta nu o sa zica nimic de Dumnezeu, ar fi si stupid sa zica „Dumnezeu a fost implicat, Dumnezeu a creat tot.” E imposibil ca Dumnezeu sa nu existe. IMPOSIBIL.

    Numai noi suntem „rationali”. We are „science” guys. Scientism. Bertrand Russell. Naive empiricism. Numai noi suntem destepti, „aia” e sigur prosti sau e primitivi si superstitiosi. „

    00
    • Nu are rost să comentez inepțiile de mai sus. Doar asta:

      Nu sunt neinteligent, primitiv, needucat

      dar te semnezi „Ana”.

    • Care e cauza, desteptule? Eu nu cred ca esti foarte bun nici macar in domeniul tau.

      Vezi-ti de treaba ta, ca habar nu ai cu cine discuti. Vezi un text doar, habar nu ai ce stiu eu de fapt. Si nici nu vreau sa iti demonstrez ceva. Putin imi pasa ce crede lumea.

      00
    • habar nu ai cu cine discuti.

      Aparent nu cu o femeie ci cu un tip care a intrat prin proxy-ul Opera și s-a dat singur de gol.

  30. Tu ai probleme si scrii mult prea mult. Fara rautate. Posibil sa ai si o cunoastere de sine scazuta, ca cei mai multi din jurul nostru.

    Iar eu scriu doar prostii, generalitati si platitudini.

    00
  31. Asta o fi Ana de mai sus?

    Un bărbat de 55 de ani din Piatra Neamț este internat la Iași cu insuficientă renală, după ce a luat aproape un an de zile paracetamol și algocalmin ca să nu se îmbolnăvească de COVID-19.

    00
  32. @Autor: cunosc multi „pocaiti” sa zic asa, mai exact penticostali care tot la 2-3 propozitii il aduc in discutie pe Dumnezeu: „Prin mila lui Dumnezeu”, ” asa a randuit Domnul”, „pocaiti-va in fata Domnului” samd. Comportamentul asta poate fi incadrat la delir mistic?
    Multumesc frumos.
    Articolul, ca de obicei, foarte interesant.

    00
    • Nu e delir mistic în cazul lor ci doar condiționare de grup, credință, autocondiționare, integrarea normelor de grup și cultură, poate compulsivitate în cazuri mai rare. Dar nu e delir mistic. Delir mistic ar fi dacă cineva ar începe brusc să se comporte așa, de pe o zi pe alta (de exemplu).

    • Am inteles. Multumesc mult pentru explicatie. Adevarul e ca sunt foarte atenti la ce scot pe gura si evita sa se bage in discutii care ar presupune indepartarea de religie si scufundarea in „mocirla” in discutiilor lumesti. Dar cunosc doua exemple unde schimbarea chiar a venit „de pe o zi pe alta” mai exact in decurs de o luna. Baietii sunt foarte porniti sa si gaseasca sotii din tagma mai sus mentionata. :D

      00
  33. Deși observația psihologică poate să ne ofere un profil al adepților teoriilor conspiraționiste, pentru a înțelege fenomenul în ansamblu e nevoie să completăm demersul cu o analiză sociologică. Dacă un individ crede într-un complot, se poate spune că natura credinței lui e psihologică, dar când grupuri mari de indivizi din toată lumea cred la fel, problema excede individul.

    Este ușor de observat, doar privind în jurul nostru, că teoriile conspirației au popularitate în medii cu o componență socială foarte diversă și se produc pe fondul unui climat nu doar psihologic, ci și social, de frică, angoasă și nesiguranță. Nu IQ-ul, nici educația nu stau la baza aderării la aceste teorii, ci mai degrabă spaimele colective. Pentru a putea fi expus, denunțat sau înfruntat, dar mai ales înțeles, Răul ce provoacă Frica trebuie să capete substanță, trebuie să aibă formă (ex: Oculta, Bilderberg etc), chip (antene 5G, OZN-uri etc.) sau – ideal – un nume (Gates, de exemplu). Pentru că într-o postare precedentă te refereai la Emil Durkheim, ia uite ce scria el (nu mai știu exact unde): „Când societatea suferă, ea simte nevoia de a găsi pe cineva căruia să-i impute răul…”.

    Apoi, cred că există diferențe de formă și de funcție a teoriilor conspiraționiste. O parte dintre ele le putem grupa în zona credințelor religioase. Despre funcția socială a acestora putem citi de la Frazer la Durkheim, Geertz, Malinowski ș.a.

    O altă categorie este cea a teoriilor de tipul „Pământul plat”, „Reptilienii” și altele de genul ăsta. Adepții acestora ar putea, într-adevăr face obiectul analizei tale.

    Mai sunt teoriile protocroniste, de tipul „Vârsta de Aur” (dacii erau buricul universului, originea civilizației etc.). Aceste mituri apar mai ales, dar nu numai, la membrii popoarelor mici și oprimate, în vremuri de mari nemulțumiri economice și sociale (vezi situația Republicii de la Weimar). Au funcția de a restabili confortul comunității, solidaritatea, speranța sau de a pansa niște răni colective. Oamenii chiar vor să creadă că aparțin de ceva mai măreț decât trista și scurta lor existență. Analiza psihologică a aderentului ne poate duce cu gândul la „regresiune”, la pulsiunea de întoarcere. Miturile protocroniste au potențial de radicalizare politică foarte mare, fascismul fiind primul exemplu la care mă gândesc, prezent ieri, alaltăieri și azi în Balcanii mai sus menționați, dar să nu uităm popoarele din Caucaz – printre altele.

    Ultima categorie de teorii conspiraționiste (identificată de mine) este și cea mai interesantă, nu doar pentru că acestea, teoriile, nasc cele mai mari dispute, ci și pentru că au un punct de plecare non-conspiraționist. Este vorba de cele referitoare la evenimente istorice majore, de interes popular major și cu impact mare asupra mentalului colectiv, cele de tipul asasinarea lui JFK, Nine Eleven, Hitler în Argentina, Covid etc. Mecanismul este acela de unificare a datelor oficiale despre evenimentul respectiv (adesea limitate și contradictorii) cu datele presupuse, foarte diverse. Rezultatul oferă ceva mai mult și aparent mai coerent, mai plauzibil decât explicația oficială și de aici și numărul mare de adepți, nu doar dintre idioți, așa cum, din păcate, ai sugerat sub diverse forme. Este clar că explicațiile alternative de care vorbim pică proba falsificabilității, dar s-ar putea să treacă proba timpului. Exact cum au spus unii comentatori de aici: poate se va demonstra cândva că teoriile nu au fost chiar aberații conspiraționiste, ci că au fost conspirații reale, fie chiar și parțial. S-ar putea ca virusul minune chiar să fi fost o armă biologică.

    În ceea ce privește fenomenul Covid, care depășește de mult (chiar de la început) dimensiunea medicală sau sanitară, cele mai multe explicații alternative au legătură cu restricțiile impuse și represiunea atașată lor, multe dintre acestea fiind aberante și ineficiente, ilegale pe alocuri, pe care liderii politici și sanitaro-politici nu le-au putut explica sau le-au explicat greșit, ba mai mult le-au încălcat ei înșiși, întru sfidarea pulimii și în aplauzele votanților. Dar na, era de datoria lor să dea impresia că fac ceva, ba chiar că se și pricep cum să stăvilească epidemia. Mai penibili decât decidenți mi s-au părut adepții fanatici ai măsurilor, cei care au acceptat necritic măsurile ce nu au îmbunătățit cu nimic evoluția virală și, mai mult, s-au arătat foarte indignați de cei câțiva care nu au fost foarte obedienți față de mărețele ordonanțe militare. O dezbatere cu aceștia este inutilă, întrucât recurg exact la mecanismele argumentative ale adepților conspirației: orice argument pe care îl aduci e transformat ca probă în favoarea restricțiilor. Tu spui: „Dacă masca și lockdownul ne-ar fi scăpat de virus, totul s-ar fi terminat de mult.” Adeptul îți răspunde: „Dacă nu am fi purtat masca, totul ar fi fost mult mai grav.”

    În fine, ideea e că subiectul poate fi întors pe toate fețele sale, fie ele psihologice, sociologice, politice sau… culturale – de ce nu?

    În orice caz, cred sincer că postările tale ridică nivelul calitativ al acestui blog.

    P:S: Metallica chiar e tare.

    00
  34. Care este factorul comun al tututor conspiratiilor? Lasand la o parte tulburarile psihice.

    OCCIDENTUL – CARE VREA SA ISI OMOARE CETATENII SAU SA II TRANSFORME IN ROBOTI.

    De ce conspirationistii nu pun problema si invers – poate este o conspiratie ruseasca sau chinezeasca prin care se urmareste ca vestul sa nu isi vaccineze populatia, sa aiba in continuare pierderi economice, sa creasca nemultumirea populatiei, sa existe conflicte, sa slabeasca increderea in autoritati etc. etc.

    Conspirationistii lui peste prajit, ce aveti de fapt cu Occidentul? Ca toate conspiratiile acolo bat.

    00
  35. Pana sa apara retelele sociale si accesul facil la ele cu ajutorul telefonului mobil pentru orice analfabet digital, cand doi iti spuneau ca esti beat te duceai si te culcai.

    Acum daca toti iti spun ca esti beat gasesti usor un alt grup de oameni care iti spun ca de fapt toti ceilalti sunt niste oi iar tu esti singurul care vede adevarul suprem fiindca ti-ai activat al treilea ochi al constiintei.

    Si iesi beat cu masina pe contrasens pe autostrada, urland la toti ceilalti soferi care respecta semnele de circulatie ca sunt niste oi obediente. Apoi ajungi la spital unde, din pacate, ai dreptul la tratament si sanse egale la viata ca toti ceilalti.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube