Rubrica de psihologie: Ne naștem talentați sau devenim așa?

M-au întrebat vreo trei oameni în comentariile articolelor anterioare dacă talentul este înnăscut sau dobândit. Un mit des întâlnit online afirmă că ”expert” devii în ceva după 10.000 de ore de activitate în acel domeniu. Ideea este falsă deoarece nu există un număr fix de ore care ne face buni în ceva. Cu atât mai puțin unul atât de bine rotunjit. Motivul este simplu: ne naștem cu un anumit bagaj genetic, fiecare în alt mediu social, fiecare în alt context socio-politic, cu abilități cultivate în mod diferit și diferite grade de resurse la dispoziția noastră. Mai pe scurt – suntem diferiți iar viața nu rezervă aceleași oportunități pentru toți oamenii.

Dar ca să răspund la întrebarea din titlu – și exercițiul, și genetica joacă roluri importante în definirea unui anume talent. Răspunsul e mai degrabă o combinație a celor două, niciodată în aceleai proporții, variind de la om la om.

În 1962 s-a făcut un studiu la Universitatea din Michigan. Doi psihologi au vrut să vadă dacă ne naștem talentați sau dobândim un talent prin exercițiu. S-au luat 850 de perechi de gemeni și s-au observat aceste perechi pe parscursul mai multor etape. E ceea ce în psihologe e definit drept ”studiu lognitudinal”. Din grupul ăsta de 1700 de oameni cam 60% erau gemeni identici, ceea ce înseamnă că bagajul lor genetic era mai degrabă similar decât diferit. Mai mult – însemna că au moștenit în cam aceeași proporție gene de la părinții lor. Părinții a 394 de perechi au declarat că ai lor copii luau lecții de muzică. Dintre persanele acestui ultim eșantion 254 exersau frecvent, 242 exersau ocazional iar 292 nu exersau deloc. S-a dovedit că cei care exersau mai des erau mai predispuși să activeze în domeniul muzicii: să aibă formații, să compună melodii, să țină concerte și – per ansamblu – să aibă mai bune afinități muzicale. Ceea ce a mai arătat studiul a fost că genetica e importantă în dezvoltarea muzicală dar că exercițiul este mult mai important. Este nevoie de un anume bagaj genetic preexistent, dar totodată e nevoie ca acesta să fie cultivat prin exercițiu pentru ca ”talentul” să se facă remarcat.

Un alt studiu publicat în ”Nature Communications” a testat 1500 de perechi de gemeni, cu toții în vârstă de 12 ani. S-a verificat ce abilități matematice aveau respectivii gemeni. În cazul gemenilor identici (care împart cam 100% din gene) rezultatele erau mai degrabă similare, indiferent dacă abilitățile lor matematice erau de vârf sau mediocre. În cazul gemenilor fraterni (non-identici, care împart 50% din gene) rezultatele erau similare într-o mai mică măsură; mai exact 50%. În traducere – gemenii identici performează cam la fel în câmpul matematicii pe când gemenii care nu au similitudini genetice atât de puternice prezintă diferențe în abilitățile matematice. Adică talentul ține în mare parte de genele de care dispunem și se manifestă în concordanță cu acestea.

Afirmațiile de mai sus nu exclud însă ideea că putem deveni talentați într-un anumit domeniu și fără o moștenire genetică. Acest lucru e posibil, dar cere exercițiu. La fel cum exercițiu cere și întreținerea acelui talent în caz că este moștenit. Imaginați-vă un foc de tabără peste care tot trebuie să puneți lemne dacă nu vreți să se stingă. Atunci când exersăm la vioară (de exemplu), cu cât o facem mai des cu atât ni se formează mai repede și se definitivează mai solid rețele neuronale care alcătuiesc abilitatea de a cânta impecabil la vioară. Mișcările mâinilor și corelația acestora cu ritmul și cadența atunci când repetăm o piesă se întipăresc tot mai bine pe măsură ce repetăm din nou și din nou mișcările respective. Memoria invocă acele mișcări din rețeaua neuronală astfel formată și le replică atunci când avem nevoie de ele: la concert, la repetiții. Informațiile din memoria mecanică ne ajută să reproducem mișcările fidel.

Talentul fără creativitate însă devine un act repetitiv prin care vom putea reproduce anumite lucruri fără a putea însă alcătui unele noi. Pentru asta avem nevoie de imaginație, memorie și educație. Memoria ne ajută să stocăm informațiile survenite prin educație iar imaginația ne permite să jonglăm cu acele informații într-un mod cu totul nou.

O chestie interesantă din psihologia socială face referire la rețelele de artiști. S-a observat că pe parcursul omenirii anumite orașe au devenit centre culturale. Cum ar fi Parisul în ultimele sute de ani. Mai mult – aceste centre culturale nu doar că abundau de artiști dar au dat naștere la noi curente. Cum ar fi curentul Dada sau expresionismul. Explicația apariției noilor curente artistice este dată de socializare. Am să explic.

În Paris există cafenele. Pe vremuri cafenelele erau centre de socializare în care artiștii se întâlneau și discutau de la politică și până la artă cam tot ceea ce le trecea prin cap. Chestia e că nu toți acești artiști activau în aceleași domenii. Unii erau pictori, alții scriitori, alți poeți, alții dramaturgi. Balzac se întâlnea cu Frédéric Chopin, cu Eugène Delacroix, cu Baudelaire, cu Lamartine. Victor Hugo îi cunoștea pe Jules Verne, pe Alfred Nobel, Flaubert, Oscar Wilde, Franz Liszt, Stéphane Mallarmé. Ultimul socializa cu Zola, Gauguin, Degas, Proust, Paul Valéry, André Gide și Monet. La rândul lui, Monet discuta cu Paul Cézanne, Camille Pissarro, Édouard Manet și Auguste Rodin. Poeți comunicau cu sculptori contemporani, sculptorii cu compozitorii, compozitorii cu scriitorii. Fiecare avea propria personalitate, propriul set de informații și propria viziune asupra artei. Iar schimbul acesta de informații le altera propriul set de informații. Prindeau idei noi din discuții, aflau la ce lucrează alții, înglobau ceea ce aflau în propriile creații. În felul acesta unii dintre ei ajungeau de comun acord că o anumită idee e inovatoare sau merită exploatată și începeau toți, cam în acelai timp, să o aplice. Așa se nășteau curentele artistice: prin socializarea unor indivizi cu afinități artistice care stăteau la povești la o cafea, câte patru-cinci la o masă. Plecau acasă cu idei noi în cap după care se întâlneau cu alții și le povesteau și lor, după care ciclul se repeta până ce din interacțiunea asta lua naștere ceva cu totul nou, compus din rămășițele informațiilor mai vechi.

Talentul ține așadar și de gradul de socializare de care ne bucurăm. Cu cât mai variate ideile vehiculate în grupul social, cu atât mai multe modele noi peste care să suprapunem ideile vechi vom găsi. Se prea poate ca un artist plastic să stea îndeajuns de mult lângă un compozitor și un arhitect iar primul să explice frumusețea matematică a muzicii, al doilea să ajungă cu discuția la formele geometrice ale clădirilor, ca pictorul să se ducă acasă îngândurat și să înceapă să picteze într-un stil cu totul nou pe care să-l denumească ”cubism”.

Talentul ține de numărul de informații de care dispunem și de gradul în care suntem capabili să le aplicăm într-un mod nou. Cu cât informațiile acelea sunt dintr-un domeniu mai îndepărtat de cel în care activăm, cu atât inovația va avea șanse să fie mai importantă. Luați ca exemplu formația ”Tool” (în caz că există fani pe-aici) cu albumul ”Lateralus”. A spart topurile rock la lansare. Chestia e că piesele sunt mulate pe conceptul Fibonacci care e derivat din matematică. Un șir Fibonacci este alcătuit din numere care reprezintă suma anterioarelor două numere din șir. Astfel 0 + 1 = 1. 1 + 1 = 2. 2 + 1 = 3. 3 + 2 = 5. Primele cifre dintr-un șir Fibonacci sunt deci 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144; și așa mai departe. Cei de la Tool au luat cifrele astea și le-au folosit în a impune o cadență melodiei care dă numele albumului ”Lateralus”:

Black (1),
then (1),
white are (2),
all I see (3),
in my infancy (5).
Red and yellow then came to be (8),
reaching out to me (5).
Lets me see (3).

Versurile sunt împărțite pe silabe al căror număr corespund cifrelor dintr-un șir Fibonacci. S-a luat un concept matematic și s-a transpus în muzică și a ieșit bine de tot. În 2015 revista ”Loudwire” a numit piesa drept ”cea mai bună piesă metal a secolului XXI”.

Talentul este deci exercițiu și creativitate. Exercițiul depinde de memorie; creativitatea depinde de imaginație, memorie, socializare (oarecum). Talentul este în mare dobândit genetic, dar trebuie întreținut și exersat pentru a-l fructifica. Iar performanța într-un anumit domeniu ține de toate acestea, dar nu depinde exclusiv de ele.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

79 comentarii

  1. Născut talent mort speranță. Orice fotbalist român din ultimii 20 ani.

    Comentariu apreciat.925
  2. Ai votul meu Razvan pentru ca ai pomenit de Tool, cea mai creativa formatie de Metal. Maynard e geniu creativ, Iar Danny Carey, supranumit si “human octopus” este studiu de caz la scolile de drummeri din SUA, vezi live Pneuma drum cam, probabil cel mai bun tobosar al vremurilor noastre.

    Razvan, ce parere ai despre cele 16 personalitati MBTI?

    Indecis. Tu ce zici?2710
    • @xtz: da – am văzut și eu clipul cu Carey maltratând tobele alea. Zici că era pe cocaină omul.
      Legat de MBTI – eu unul nu am încredere în testul Myers-Briggs și nici în clasificarea aceea. Testul a fost creat în 1943. De-atunci s-au schimbat multe în domeniu și un indiciu bun că MBTI nu prea e OK stă în faptul că-l găsești pe net “la liber”. Un test valid și fidel costă enorm să fie validat și fidelizat. Și trebuie mulat pe fiecare nație și popor în parte, deci trebuie fidelizat și validat DIN NOU când îl traduci în română. Myers-Briggs în psihologie e oarecum precum compresa cu ceapă fiartă – dă impresia că funcționează și e ieftin de aplicat.

    • @xtz, știu că părerile sunt ca găurile de cur (toți avem una), dar partea cu ”cea mai creativă” se aplică și la ”Fear Inoculum”? Cu mici excepții, mie mi s-a părut cam meh. Iar părțile bune luuuuungite prea mult.

      82
    • I see Tool, I upvote. Cu toate astea, melodia Lateralus e mai degrabă un accident fericit, ea numindu-se 9-8-7 inițial, ca urmare a măsurii folosite, iar abia apoi a venit Maynard cu versurile.

      Altfel, Carey e bun, e foarte bun, dar nu e matematic. E excelent atunci când cântă jazzy, aproape improvizat, și se vede asta inclusiv pe albume, in CCTrip sau Triad, însă in live nu e perfect.

      *Unpopular opinion
      Harrison de la Porcupine Tree comes to mind când vine vorba de mechanical octopus, in special in live-ul de la Anesthetize

      72
    • NOU
      #8

      Do you even Mike Paton, bro?

      23
    • @adyzah mie imi place foarte mult si Fear Inoculum chiar daca Aenima si Lateralus mi se par cele mai bune albume Tool.

      @Uzunu cauta pe youtube “drum teacher reacts to Danny Carey” si ai sa gasesti o gramada de profesionisti care explica de ce Danny Carey e tatal lor.

      Si ca unpopular opinion, in contrast cu Danny Carey , cautati “Lars sucks” sau “Lars Ulrich fail” sa vedeti de ce e praf tobosarul de la Metallica. Stiu ca pentru asta o sa-mi iau downvotes, dar asta e adevarul, Lars in concert bate in tobe si se misca de zici ca-i un porc care se zbate, piarde ritmul si singur a recunoscut ca nu se mai antreneaza.

      20
    • @Razvan, mersi pentru lamuriri.

      00
    • Ulrich abia poate sa bată 4/4 treaz, nu e comparație.

      Volto! este ceea ce Carey știe cel mai bine să facă, adică jazz fusion, și îl prinde extraordinar. Se vede inclusiv în tehnică și în schimburile de ritm draconice pe care el le dictează, nu bassul. In ideea articolului, el este talentul înăscut care a avut parte de motivație și educație, inclusiv din alte arii, și a putut să le transpună in skillul sau primar.

      Tot in ideea talentului educat, de remarcat Mariusz Duda (Riverside, Lunatic Soul), dar tot în contextul elementului de jazz. Modul în care poate combina stiluri, teme și instrumente este fenomenal, dar, la fel ca și Carey, este perfect doar prin greșelile transformate în sunete noi.

      Reaction videos are the cancer of YouTube

      10
    • Another unpopular opinion: producătorul Bottrill este cel care a făcut Tool, le-a creat sound-ul, i-a adus din grunge in prog metal și i-a transformat dintr-o trupa buna, dar relativ comună, intr-una creativă și inovatoare. Vezi și Origin of Symmetry care pune Muse pe hartă sau Cognitive al lui Soen care, chiar daca suna poate puțin prea similar cu Aenima, demonstrează puterea producătorului in crearea trupei

      00
  3. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2090
    • nimeni: nimic
      the one: un om care scrie pe blog e narcisist ca scrie mult si nu inteleg litere multe.

      Comentariu apreciat.5110
    • @the one: ți-au spus-o și alții zilele trecute, ți-o repet și eu – smiorcăiturile astea ale tale legate de textele mele gravitează undeva între penibil și amuzant. La fiecare text al meu lași fix aceeași chestie despre gâlceava ta cu mine, doar cu alte cuvinte. Un fel de ”am venit aici să vă spun din nou că eu nu citesc textele lui Răzvan”. Wtf is wrong with you?

    • Stimabile, ești sigur că omul care-a scris articolul ăsta îți repugnă? Că prea te bagi în curul lui la fiecare articol?

      Comentariu apreciat.397
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1757
    • Wtf is wrong with you?

      @Răzvan, recunosc că, venind din partea ta, întrebarea asta m-a surprins.
      Face parte din setul standard de întrebări pe canapea?

      184
    • @The one:

      Eu sunt ok […] nu cerșesc atentia nimanui.

      Dude – de trei zile te chinui să-mi tragi atenția cu comentariile tale. Absolut normal că ești OK și e absolut OK că ești normal.

    • “Eu sunt ok , anonim, nu interesez pe nimeni, nu cerșesc atentia nimanui”… Eu sunt “the one and only”, dar sunt un nimeni care dă verdicte imbecile și poluează rubrica de comentarii cu isterii nesolicitate. Și dă-i, și luptă, vorba lui Caragiale. Mamițo, nu vrei să-ți pui poalele in cap prin alte părți?

      Comentariu apreciat.3511
    • io totusi am o dilema: de ce “esti narcisist” este o problema majora?

      1510
  4. Eu cred într-o chestie care nu am văzut să se fi scris despre ea. Hai să-i zic „teoria rolurilor”.

    Întrebare: de ce oamenii nu sunt uniformi, nu sunt la fel de puternici, la fel de deștepți, la fel de îndemânatici, toți maiștri faianțari, la fel de etc?

    La o primă observație, zicem de ‘natură’, de epigenetică, de mediul înconjurător care ne influențează să ne adaptăm condițiilor și așa mai departe. Tot platoul, de la bipedul socratic, până la materialismul dialectic interpretat de comuniști (clasă) și naziști (anatomie) și teocratiști (puritate/pocăință).

    Teoria mea nu se bazează pe niciuna dintre cele menționate.

    Eu merg pe convingerea că, undeva, la nivel cerebral, se ‘aprinde’ ceva ce nu e neapărat unic dar care reacționează cu elemente, factori din jur. Fapt ceea ce arată că nu toți suntem pricepuți în IT, sau faianțari, sau zidari, sau meșteșugari, sau genii care descoperă/inventează ceva, sau întregi la cap să-i prăpădim pe cei care ne-au condus pe vremea comunismului pe motiv că un nene invizibil printre nori ne judecă după moarte și ne bagă într-o cratiță de foc… șamd.

    Pur și simplu, dacă genetica ar fi fost reală în modul în care este interpretată, boli precum cancerul sau leucemia ar fi trebuit să se lecuiască de la sine cu trecerea fiecărei generații de oameni, n-ar mai fi trebuit să existe. Chiar interpretarea evoluției, în cazul oamenilor care nu au avut în familie situații de boli congenitale, le-au dobândit fără să știe de unde, din senin, semn că nu erau niciodată imuni. Nu mai spun că persoanele care au în familie boli congenitale, mereu există acel addendum sinistru că pot să moștenească acea boală cruntă și li se dă viața pe dos.
    Dpdv natural/biologic, ADN-ul uman nu pare să se fi împletit singur cu imunități intergeneraționale. Prin urmare, dovada că omul încă se zbate cu boli congenitale, cu oase la fel de tari/slabe, cu dinți/ochi/urechi/nasuri/membre/organe la fel ca acum 4,000-20,000 de ani.
    Asta înseamnă că fiecare om, fiecare creatură homo sapiens, e un tabula rasa automat. Dacă am avut un strămoș geniu, acea genialitate nu s-a adăugat peste timp, cu fiecare generație. Eu nu știu tehnologia/măiestria pe care o știa stră-stră-străbunicu. De ce? Pentru că nu se întâmplă, nu așa funcționează treaba. Nici descendenții oamenilor geniali nu posedă acel cumul la care te-ai fi așteptat că-l capătăt. Fiindcă nu așa funcționează lucrurile.

    Pe urmă, îmi aduce aminte de istorie, când citeam despre un împărat al Imperiului Roman Sfânt. Ăsta a ordonat un test și a îndrumat ca un anumit număr de nou-născuți să nu aibă contactul obișnuit pe care îl au copiii.
    Li se dădea să sugă la țâță, li se schimba „scutecul” (cum era pe atunci), erau îmbrăcați, culcați în pătuț, totul făcut în mod normal numai nu contact uman pe care îl vezi între copii și părinți (gingășia grijulie, schimbul de vorbe sau sunete sau zgomote, contact vizual/fizic, alintare etc).
    Nou-născuții ăia au murit, toți.
    Aș vrea ca testul ăsta să se repete, în zilele noastre, să avem o certitudine fiindcă sursele istorice pun evenimentul ăsta cu un semn al întrebării pe jumătate.

    Și atunci, ce rămâne? De ce suntem, cum suntem, și nu altfel?
    De aici, teoria mea.
    Eu cred că la nivelul creierului, al subconștientului, este un „circuit T0” care, într-un anumit moment, când e „activat”, nu mai poate fi dezactivat și acela ne dictează cum ne vom trăi viața. Nu știu când sau în ce condiții se activează acel „circuit” dar, în funcție de ce receptează, își modelează structura care determină restul pentru acel om.
    Sigur, în aceeași măsură, se prea poate pune întrebarea dacă tot acest circuit a dictat ca omul respectiv să aibă o dată de expirare, iar boli incurabile sau idiosincrazii care-l pun în pericol pe om, să nu fie un accident, câtă vreme n-a fost provocat de elemente/factori externi imprevizibili. Suntem tari sau firavi sau deștepți sau proști pentru că acel „circuit” al nostru a receptat ceva, până la un moment dat, apoi s-a închis și a dat frâu celorlalte funcțiuni anatomice. Observați că separ ADN-ul de „circuit”.

    Eu asta cred.

    Indecis. Tu ce zici?1323
    • Malcom Gladwell, dupa doua saptamani in Vaslui, la o discutie intr-o bodega, dupa prea multe beri.

      Comentariu apreciat.288
    • Nou-născuții ăia au murit, toți.
      +
      Aș vrea ca testul ăsta să se repete, în zilele noastre, să avem o certitudine fiindcă sursele istorice pun evenimentul ăsta cu un semn al întrebării pe jumătate.

      DUUUUDE…

      Comentariu apreciat.314
    • @Boros:
      1. Numărul de informații genetice pe care le transmitem la progenituri e foarte limitat. Imaginează-ți că dacă ar fi posibil s transmiți abilitățile, primul fierar ar da naștere altui fierar. Care poate învață tâmplărie. Așa că va da naștere unui fierar-tâmplar. Care poate învață să vindece, că asta era pasiunea lui în viață, și devine vraci-fierar-tâmplar. Copiii lui le vor ști pe toate trei și fiecare va învăța lucruri noi pe care le-ar preda mai departe. În câte generații crezi că s-ar opri oamenii din învățat chestii dacă s-ar naște la un moment dat cu toate abilitățile gata-date? Și cam unde am ajunge ca specie astfel?
      2. Când transmitem informație genetică aia o apucă pe anumite căi și se activează în anumite condiții. De exemplu, femeile transmit informație genetică doar prin mitocondrii. Așa se face că dacă mama are schizofrenie iar tatăl nu, e o șansă foarte mare ca al lor copil, dacă e fată, să facă schizofrenie, pe când altfel ar avea doar 50% șansă să îi fie transmisă. Chestiile astea țin de un subdomeniu al psihologiei numit psihologie genetică. Când vrei să afli ce șanse are viitorul tău copil să moștenească niscaiva defecte genetice te duci la un psiholog specializat în psihologie genetică, îi dai istoricul de familie, îți face niște teste și apoi crează un tablou al familiei – ca un fel de arbore genealogic. De-acolo reiese cam ce șanse ar avea copilul ăla să ia de la unchiul îndepărtat pasiunea pentru alcool, plus alte lucruri.
      3. Informația genetică transmisă fiind limitată și refiltrată, fiind plină de ”junk DNA” și defecte genetice din trecut, când ajunge în ovul și se coace acolo copilul, ăla e deja un cu totul nou cocktail de informații genetice. Combinate din istoricul ambilor părinți în proporții inegale. Când va avea copii, cocktail-ul ăla se amestecă cu un altul, al partenerei lui, și iese un cu totul alt cocktail genetic. Și tot așa. E imposibil de filtrat părțile ”rele” din codul genetic astfel.
      4. Pe la finalul anilor ’70 a apărut ”teoria gramaticii învățate” a lui Noah Chomsky. Care Chomsky era un tip mito, dar cam influențat de perioada hippie care lua sfârșit în SUA. Și-a zis el că de fapt ne naștem cu abilitatea de a ști gramatica limbii încă din uter: reguli, sintaxă etc. S-a publicat în ceva revistă științifică babană, s-a reprodus studiul de către alții și-au văzut că e plin de erori și presupuneri absurde. Concluzia a fost că problema a fost îndelung analizată și nu – nu ne naștem cu abilitatea de a cunoaște gramatica dinainte de a ieși din burta mamei. Trebuie învățată, ca orice alt lucru.
      5. Dacă ne-am naște cu abilități transmise asta ar reduce considerabil nu doar rolul efectului de ”pruning” al neuronilor dar și numărul neuronilor în sine. Efectul de ”pruning” apare de obicei în adolescență, sub stresul indus de aceasta și schimbările hormonale din corp. Explodează brusc numărul de neuroni până pe la vreo 12 miliarde și cam cu ăia rămâne mai mult sau mai puțin pe parcursul vieții. Cultivând căile ălora și pe unde o ia sinapsa învățăm noi defapt chestii. iei chitara în mână și după câteva zile se formează noi rețele neuronale. Cu cât cânți mai mult la ea, cu atât alea devin mai numeroase și mai circulate. Dacă te-ai fi născut cu abilitatea de a cânta la chitară deja din burta mamei, plus câteva sute de mii de alte abilități, rolul căilor sinapselor și al exploziei de neuroni din ”pruning” ar fi devenit inutil. Drept urmare în vreo trei generații ne-am fi născut cu destule rețele neuronale dar de-a dreptul cretini, și ne-am fi întors la rumegat conuri de brad. Că impulsul ăla sinaptic ar fi circulat strict pe unde e nevoie: mâncat, dormit, sex, scărpinat, defecat. Am fi avut toate informațiile alea acolo dar nimic să le trezească la viață.

      Așa că nu – nu există un centru ”activat” cândva. Din fericire. Că asta ne obligă să învățăm noi singuri. Ceea ce în schimb ne face puțin mai inteligenți cu fiecare generație. Fără nevoia de a învăța n-am mai fi existat de multă vreme.

  5. Concluzia articolului: Suntem 7 miliarde jumate si toti suntem diferiti. Ah… si prietenii ne influenteaza!

    173
  6. 100% identic g3neric e doar o clona poate, nu gemenii univitelini. Doar zic, dar nu-s din zona

    84
  7. Tu vrei să spui că talentul este ca un fel de rezultat al bagajului genetic dar cel mai important, ceea ce spui și în concluzie, că este exercițiu și creativitate.
    Oare așa să fie?
    Nu cumva talentul este doar creativitate ca urmare a unor idei rezultate din imaginație, imaginația fiind rezultată din legăturile neuronale din ariile de asociație din cortex, lucru ce definește de fapt inteligența care este nativă (cum ai spus și în articolul precedent că nu ți-o poți modifica prea mult) și care de fapt este de mai multe tipuri și astfel rezultă și talentul de mai multe tipuri, talent la muzică (inteligență muzicală sau cum s-o numi), talent la pictură, talent la fotbal (inteligența kinetică despre care spunea cineva în articolul precedent) și tot așa, în funcție de ce arii de asociație au mai multe legături decât la ceilalți indivizi și astfel apari tu mai inteligent pe domeniul respectiv și toți vor spune că ai talent?
    Confuzia pe care o facem mulți este să separăm talentul de muncă și să credem că talentul te duce la un rezultat muncind mai puțin în timp ce munca te duce tot la același rezultat. Ambele sunt talent și de fapt înseamnă inteligență în domeniul respectiv. Tu ca să ajungi o ființă extrem de inteligentă într-un domeniu nu este și normal că trebuie să muncești mai mult? Are logică. Și veți spune că da, dar creativitatea? Că poți munci ca un sclav și tot să nu fii la fel de creativ. Și aici altă greșeală este să separi talentul de creativitate când de fapt talentul și creativitatea și inteligența sunt toate trei una și aceeași și se traduce printr-o inteligență foarte ridicată în domeniul respectiv. Numai cei care nu vor să accepte că există mai multe tipuri de inteligență vor denumi inteligența pe domenii talent.
    Haideți să vă dau și un exemplu concret care nu are legătură cu vreun domeniu consacrat ca fiind pentru oameni deștepți cum e șahul: pokerul online.
    Când era la modă pokerul online juca toată lumea. Dintre toți ăștia numai unii câștigau constant și se băteau între ei fiind campioni mondiali. Sunt și români printre ei. Unul dintre ei este un mare jucător de cash dar și de turnee no limit holdem Liviu Ignat. Acesta a făcut peste două milioane de dolari în timp ce toți românii jucau și doar pierdeau sau făceau minim pe economie când trăgeau linie la sfârșit de lună și stăteau și non stop, și ziua, și noaptea, dormeau foarte puțin și aveau ochii cât cepele.
    I s-a luat interviu acestui mare jucător și a povestit despre strategiile lui și despre înțelegerea jocului și tot ceea ce a spus nu a apărut în cărțile despre poker nici până în ziua de azi. Asta înseamnă înțelegerea jocului, ceea ce noi numim talent când nu vrem să recunoaștem că de fapt este un alt tip de inteligență, cum am zis și mai sus.
    Talent versus muncă?
    Păi uite cum sute de mii de oameni jucau și stăteau non stop la pc și nu făceau nici un ban în timp ce el avea o strategie foarte avansată față de toți, și totul se reduce la inteligența dintr-un anumit domeniu care este denumit și talent și care se traduce în sine prin creativitate fiind una și aceeași și, după cum se vede, nu are absolut de-a face cu munca și cu exercițiul că degeaba muncești dacă muncești prost.

    912
    • și tot așa, în funcție de ce arii de asociație au mai multe legături decât la ceilalți indivizi

      Dacă ce spui ar fi adevărat, atunci ar însemna că avem o ”arie” în creier pentru fiecare profesie, meserie și activitate. Cum definim o profesie nouă (”supraveghetor câini”, de exemplu) – apare (odată cu talentul în ea) și o arie asociată acesteia care se activează, rezultând mai multe tipuri de inteligență. Adică și ”inteligența în supraveghere animale”.
      Întreb acum – unde era prin anul 1388 aria pentru talentul întru programarea Python? Era inactivă și știam că o vom activa peste secole?
      Nu există tipuri de inteligență în funcție de activități. Cum ar fi ”inteligența alergatului”.

    • NOU
      #31

      Atunci cum se explică exemplul meu cu campionul mondial la poker online?
      Poate că există o anume inteligență pentru fiecare meserie, gândește-te că sunt unii care au doctorate și nu știu pur și simplu să facă o meserie de bază deși ai zice că sunt mult mai inteligenți decât cei care fac meseria de bază și chiar și dacă exersează o fac dar o fac stângaci și prost iar unii par a fi făcuți pentru asta. Ce părere ai?
      Iar referitor la ce zici despre programarea în Python pot să-ți răspund în felul următor:
      1. Oamenii evoluează. Creierul uman evoluează. Este și demonstrat științific că Homo Sapiens Sapiens din ziua de azi are un creier mai mare și mai performant decât Homo Erectus spre exemplu. La o scală mai mică este foarte posibil să fie diferențe insesizabile fizic (nu și psihic și emoțional și cognitiv) între creierul unui om din ziua de azi și a unuia din secolul trecut sau din Evul Mediu.
      Ceea ce vreau să zic este că este posibil să apară legături interneuronale noi în funcție de mediul în care trăim și care ne stimulează și ni le activează sau nu. De asta nu poate avea un talent la programare un om născut într-un mediu care nu i-a activat sau creat această arie manifestată prin această abilitate/inteligență/talent. Ce părere ai?

      610
    • NOU
      #32

      2. Ariile de asociație din scoarța cerebrală există și sunt demonstrate și documentate științific.

      72
    • @Crimsonware e valabil în orice joc și în orice domeniu, dar faza e că majoritatea celor care stau la pc și nu fac niciun ban pot să evolueze nu la nivelul lui Ignat dar la un nivel decent dacă ar depune efort să învețe, să își ia antrenori.

      12
    • NOU
      #34

      @Andrei: Prin urmare îmi dai dreptate că există un talent, o inteligență nativă care trebuie să fie foarte ridicată pentru a putea face performanță într-un domeniu și toți ceilalți ne putem apropia oarecum și la distanță semnificativă de unul talentat. Este ca și cum un om obișnuit s-ar antrena ani de zile la șah ca să-l bată pe Kasparov care este demonstrat că gândește asemenea unui program de inteligență artificială dar la nivelul 23 și pe care îl și bate. Este posibil să-l bați pe Kasparov dacă joci 100 de jocuri și te-ai antrenat 20 de ani, poate îl bați o dată sau de două ori. Tot la fel și cum dacă ai juca împotriva lui Ronaldinho este posibil să-i iei mingea dacă alunecă sau calcă strâmb și face entorsă dar asta nu înseamnă că ești la fel de bun ca el chiar și dacă te antrenezi 20 de ani.
      Observați acum diferența dintre muncă și talent?

      33
    • Crimsonware, tu omiți faptul că mulți din cei care nu fac performanțe nu o fac și din alte motive nu doar din lipsa unei inteligențe sau a unui talent, nu au determinare, nu au rezistență la grinding/învățat zilnic. Un Kasparov la fel de deștept dar nemotivat sau cu adicții nu ar fi fost omul pe care-l știm noi azi.

      103
  8. pentru tine talent inseamna altceva decat inseamna pentru dex?
    nu de alta, dar acolo scrie clar in definitie:
    in functie de sensul cu care este folosit.. talentul poate fi innascut sau poate fi innascut si / sau dobandit.
    deci varianta cu “si – si” e doar o intelegere / interpretare limitata.

    Indecis. Tu ce zici?1417
    • Mișto tupeu.
      Eu mă abțin să-ți răspund, că iar te simți ”amenințat” și mergi la poliție să le spui că ți-aș vrea răul, chit că eu sunt orădean iar tu din București.

    • ma confunzi, dar la cum interpretezi pe aici nici nu ma mira.

      611
    • @john2381: Absolut. Dă vina iar pe unul din ”angajații” firmei tale. Firma aia cu zero angajați și profit de 700 de euro pe 2020. Parcă așa te scuzaseși în fața poliției – nu tu ai făcut mizeria ci ”poate unul dintre angajații” tăi. Dar uite – o fac și a doua oară: te rog din nou să încetezi.

    • “talent inseamna altceva decat inseamna pentru dex”

      sa iei un concept atat de greu de inteles si definit si sa scoti dexul pe masa. Asta inseamna talent

      114
    • @coloja,
      faptul ca am facut o favoare unui client cu care ai avut divergente nu inseamna ca trebuie sa iti fac si tie.
      daca ai o problema cu raspunsurile.. fie nu mai scrie public.. fie asuma-ti cenzura.
      oricum.. nu o sa te faca mai talentat.

      810
    • @john2381: ah – brusc văd că ți-ai amintit. Ce chestie, lol; acum două comentarii nu știai despre ce vorbesc și o fi fost altul, nu tu. Mișto și cu ”a fost de fapt un client”, nu angajat cum declaraseși la poliție. Excelentă și chestia cu ”păi să-ți asumi”. Cam așa cum îți asumi tu acum, gen; sau cum?
      Dar auzi – tot clientul căreia îi făcuseși favoarea a fost cel cu sesizarea la poliția București? Că așa se face când te știi fără muscă pe căciulă – nu suni înapoi să clarifici eroarea ci mergi la poliție să le spui că a zis Coloja din Oradea că te dă în judecată și că asta ți-a provocat o teamă imensă; gen te-ai simțit ”amenințat” cumva. Ți-ai asumat-o ca la carte și atunci.
      Repet a treia oară: încetează. Tu ești cel care – cu bună-știință – intri și mă provoci.

      /Update: ok, văd că nu te poți potoli nicicum. Spam – învârte acolo plastilina.

    • @animaloo,
      talentul e un concept?

      27
    • doamne fer, e un cuvant din dex

      83
  9. Se iau ingredientele pentru ciorba de burtă și se dau unui bucătar cu experiență să facă o ciorbă de burtă, desigur. Iasă o ciorbă de burtă excepțională, omul are talent și experiență. Se va pensiona ca bucătar, cunoscut printre altele pentru ciorba lui de burtă absolut demențială.
    Se iau aceleași ingrediente și se dau unui bucătar fără multă experiență, dar creativ și plin de imaginație, să facă un preparat care să nu fie însă, ciorbă de burtă. Iasă un preparat fusion excepțional, omul nu are experiență, dar compensează prin creativitate, imaginație și inovație. Se va pensiona cu 3 stele Michelin.
    Eu cam asta am înțeles din text.

    133
    • Cam așa a rezultat ciorba rădăuțeană. I s-au dat unei bucătărese ingredientele pentru ciorbă de burtă, mai puțin burta, așa că a improvizat.

      201
    • @ubercool, îți recomand o porție de ciorbă rădăuțeană la restaurantul din Rădăuți al doamnei care a inventat rețeta. Ai să constați că între ce ai servit sub denumirea de ,,ciorbă rădăuțeană,, și aia originală există aceeași asemănare ca între praful de copt și cocaină.

      51
  10. Totusi favorita mea ramane The Grudge, melodia no 1 a albumului Lateralus a lui Tools. Nu ca ar avea vreo importanta dar alea in serie sunt cuvinte nu silabe, right?

    12
  11. Super interesant. Mersi!

    Eu de expl. pot (puteam) sa desenez binisor pe pereti, poduri si vagoane de trenuri. Nu eram un all city king, dar “scena anilor ´95, 96 din orasele apropiate” ma cunostea.

    Eu necesitam insa o prgatiere abuziv de enervanta: schite pe caiet, aveam nevoie de planuri de clori, caps-uri speciale, multa munca…
    Markus era fara nici un efort der 2, 3 ori mai bun, facea din mana, fara planuri.

    Eu si acum, cand desenez sa ma relaxez, fara sa caut “Fame” incep sa muncesc.

    Nu am talent dar ma straduiesc….

    152
  12. Îmi place Tool, Lateralus este un album special, nu știam de ce.

    43
  13. Unde isi mai gaseste loc Meritocratia in toata schema, daca talentul, inteligenta si (probabil) determinarea sunt innascute?

    Practic, mai mult merit ii poti acorda lui Becali decat lui Mozart sau Enstein. L-am judecat gresit pe Becali in tot acest timp? :))

    28
    • nu inteleg dilema. Adica…becali nu are determinare?

      41
    • Poate Becali e un exemplu prost, el fiind talentat pe partea economica.

      Ma refeream la inteligenta+talent+determinare.

      O data ce esti inzestrat cu toate, mai ai vreun merit?

      05
    • NOU
      #56

      Aveam un coleg în general care făcea niște desene de-ți pica fața în schimb nu le avea cu cartea, fiind deja repetent un an. După ce a terminat crezi că s-a mai omorât să facă ceva? La noi în loc să fie ghidați copiii în funcție de ce le place desființăm școlile profesionale ca toți să facă licee și facultăți și să poată rămâne corigenți la matematică, fizică sau chimie. Nu le place, nu contează, noi avem profesori și nu-i putem lăsa fără pâine.

      141
    • Becali are inspirație divină băi hahaleră!

      62
    • @Gamblin:

      Ma refeream la inteligenta+talent+determinare.
      O data ce esti inzestrat cu toate, mai ai vreun merit?

      Păi tocmai asta e – că nu ești înzestrat cu toate de la naștere. Determinarea se învață iar ăla e doar meritul tău. Talentul – la fel – cere muncă. Acolo iar e meritul tău. Așa că e totuși meritocrație, cu un start genetic acolo.

    • “mai ai vreun merit”

      pai, e destul de greu de definit “meritul” tau. Ca in fond meritul tau pentru orice este doar un cumul de factori: genetic + familie + anturaj + context social politic + noroc.
      Practic, alegerile facute pe baza acestor factori te aduc in punctul asta, deci, care ai vrea sa fie meritul tau?
      Eventul, poti sa spui ca meritul tau este maximizarea pozitiva (inventez cuvinte, nu ma baga in seama) a factorilor.

      51
    • @Crimsonware
      “Aveam un coleg în general care făcea niște desene de-ți pica fața”
      Am trecut prin asta. Am facut mii de desene, vroiam sa ma fac arhitect. A trebuit sa renunt, respectivul coleg nu facea nici un exercitiu si facea desenul real, intr-o maniera incredibila. Atunci, la 17 ani, am inteles ca e ceva in noi cu care ne nastem. Am realizat ca nu e de mine, am acceptat pierderile si am ales alta cale care intamplator mi-a placut.

      @Razvan
      Frumos articolul, ceva la care sa te gandesti: sahul dezvolta o gramada de skilluri relatate tehnic si nu, sa zicem… desenul, capacitatea de a desena. De ce? Pentru ca antreneaza zonele folosite folosite si in alte taskuri tehnice.
      Da, trebuie ca de tanar sa descoperi pentru ce esti inzestrat nativ si sa exploatezi acea directie. Nu e vreo mare afirmatie, se stia intuitiv de cand lumea.

      131
  14. De ani de zile mă contrazic cu un prieten fix pe acest subiect. Omul este un desenator genial, a ilustrat cărți, coperți diverse, a imaginat și creat personaje și peisaje din jocuri cunoscute. Încă din liceu desena, ne făcea caricaturi, se vedea că știe (sau că are talent?! :)), că-i place și că face chestii deosebite.
    Discuțiile mele în contradictoriu cu el pleacă mereu de la faptul că eu, de când mă știu, am fost lemn la desen, nu am reușit niciodată să trec de copăcel fără frunze, casa cu gard și câinele legat de casă, desenate la nivel de grupa mică, și mereu susțin că n-am acest talent, că n-aș putea face ce face el, iar el încearcă să mă convingă că nu e talent ci doar foarte multă muncă și exercițiu, și că, într-un an de zile de exersat la greu, m-ar putea învăța să desenez la fel de bine ca el. N-am încercat, convins fiind că aberează, dar articolul de mai sus m-a pus pe gânduri. Teoretic, background genetic am, mama făcându-mi desenele în toată școala generală și ocupându-se de pictură amatoare în timpul liber. Tata a cochetat oleacă cu desenul tehnic din cauză de job. Eu, în schimb, sunt praf. Pune-mi creionul în mână și zi-mi să desenez ceva, liber, sau după o temă, un subiect, și o să dau foaia goală sau cu o mâzgăleală fără sens. Și nu e doar incapacitatea de a mișca creionul ăla pe foaie, dar nici imaginația sau perspectiva nu mă ajută în acest caz. Văd că e o umbră acolo și aș putea vorbi despre umbra aia o zi întreagă, dar nu reușesc s-o desenez nici mort. Ar fi totuși, posibil, conform articolului și prietenului meu, să ajung la un anumit nivel în acest domeniu doar prin exercițiu intens?

    142
    • NOU
      #62

      Ai văzut ce zice în Wolf of Wallstreet: at least three times a day dacă vrei să ai succes!

      71
    • păi are dreptate, nici eu nu știam să desenez și acum 3 ani m-am apucat urmărind tutoriale, începi de la cele mai simple chestii. În plus urmăresc pe instagram oameni pro care desenează și unii postează progresul lor din urmă cu câțiva ani până în prezent. Pentru a desena/picta decent ai nevoie doar de multe ore de practică. Faza e că în zilele noastre e mai ușor să înveți să desenezi de pe net.

      62
    • @johnnyfer:

      Ar fi totuși, posibil, conform articolului și prietenului meu, să ajung la un anumit nivel în acest domeniu doar prin exercițiu intens?

      Da – e foarte posibil. Cu cât exersezi mai mult cu atât mai bun vei fi într-un domeniu. Atât doar că unii deprind mai repede, alții mai încet. Ține de capacitatea de a scoate din memoria de lungă durată niște chestii, ține de gradul de rezolvare de probleme al fiecăruia, de gradul de înțelegere, de cum ni se explică, de dispoziție, de personalitate i altele. Dar da – e foarte posibil.

    • Răzvan, dar imaginația care-ți lipsește cum o exersezi? Contururi, linii, umbre, etc. poți să exersezi și să le faci impecabil. Dar nu faci nimic nou… Ai scris în această direcție și în articolul despre inteligență…

      21
    • @AlexF: cu toții avem un dram de imaginație. Cu cât adunăm mai multe informații și experiențe noi cu atât imaginația aia are mai multe concepte cu care poate lucra. Cu cât acele informații noi vin din domenii mai variate, cu atât crește șansa să le putem folosi într-un mod inovator folosindu-ne imaginația.

  15. Văzusem un clip in care spunea cineva ca pana pe la 7 ani învățăm prin ‘download’, practic pornim aproape de la zero si asimilam chestiile pe care le vedem in jur, dar mai tarziu învățăm doar prin repetiție (pentru a trece examene, pentru a învăța sa conducem masina, sa folosim un instrument muzical etc).
    Totuși, unele chestii trebuie începute de la o vârstă fragedă, de exemplu nu mai poti ajunge la potentialul maxim in șah daca te apuci tarziu, chiar daca skillul la jocul asta crește prin exersare. Cred ca anumite abilități înnăscute care te ajută să te prinzi rapid de niște chestii le pierdem undeva prin adolescență sau când intram in câmpul muncii si nu mai poți compensa decat prin repetiție si trial and error. Practic nu mai suntem la fel de fresh, nu stiu cum sa-i zic. Si la fel e si pentru sporturile fizice, poti ajunge sa alergi un maraton, dar daca n-ai exersat de mic o sa faci 5 ore in loc de 3.

    91
    • @Gigi: e un oarecare adevăr în ceea ce spui. Până pe la vârsta de 3 ani și jumătate absorbim extrem de rapid informația din jurul nostru. Cam până pe la vârsta aia învățăm circa 85-90% din toată informația pe care o vom asimila în viață. Pare mult, dar adevărul e că noi învățăm de la zero cam tot: ce e un dulap, cum arată un câine, ce e ăla ”televizor”, diferența dintre părinți și alți adulți, limba, cum să umblăm drepți. Chestiile de bază sunt – totuși – multe, dacă te gândești. Ulterior ne folosim de acele informații pentru a naviga prin viață și cum memoria funcționează după vârsta aia după principiul ”după 24 de ore uităm 90% din informație iar după încă 48 uităm cam 90% din ceea ce rămâne” cantitatea de informație asimilată după vârsta aia e cam mică.
      Dar da – asimilăm într-un ritm foarte rapid pe la 3 ani. E vârsta ideală pentru învățat copilul limbi străine, că le prinde foarte repede. După care ritmul de asimilare încetinește brusc și trebuie să învățăm mult mai atent. E modul naturii de a se asigura că pe la 4-5 ani nu fugim spre un tramvai în mișcare să-l îmbrățișăm.
      Memoria intră apoi într-un slab declin după vârsta de 20-25 de ani așa că trebuie să asimilăm depunând mai mult efort. Pe la 35-40 declinul ăla se intensifică încet și de acolo o cam tot ia la vale spre bătrânețe. De-aia ne e cam greu după vârsta de 35-40 de ani să mai deprindem ușor chestii noi și de-aia, pe la bătrânețe, ne cam senilizăm. Mor încet neuronii din cauza declinului cognitiv provocat de vârstă. Unii dau în demență, alții în alte boli neurodegenerative.
      Dar da – dacă începi de foarte mic să înveți o chestie șansele sunt mari să deprinzi chestia aia foarte rapid și să-ți fie mai ușor ulterior să practici și să realimentezi informația legată de acea chestie.

  16. Am văzut exprimarea vie, pură, a talentului într-o finală de snooker, era acum mai mulți ani, la primul său campionat mondial parcă, chinezul Ding uimise pe toata lumea, bătuse mari campioni. și dă de Ronnie O’Sullivan. După vreo 5 frame-uri a început Ronnie să joace cu adevărat magic. Breakuri mari cu o ușurință dezarmantă. L-a distrus, a început ăla să plângă. Asta a arătat că oricât ai munci ca un chinez non stop de la 4 ani, tot talentul unul englez middle-aged e mai presus.

    Și aș avea o nelămurire, cum se face că totuși sunt buni și talentați copii de piloți in F1? Schumacher, Sainz, Verstappen.. e vorba de muncă acolo sau talent transmis genetic?

    61
    • @Flat:

      Și aș avea o nelămurire, cum se face că totuși sunt buni și talentați copii de piloți in F1? Schumacher, Sainz, Verstappen.. e vorba de muncă acolo sau talent transmis genetic?

      Acolo e vorba de muncă și – mai ales – de faptul că au avut profesori buni la îndemână. E vorba și de continuarea ”tradiției” din familie. E cam greu să prinzi în viață pe cineva să te învețe să fii pilot bun. Dar dacă tatăl tău a fost pilot, cel mai probabil în cază numai despre asta se vorbește (sau se vorbește des). Ceea ce înseamnă că prinzi gustul de mic. Vrei să fii și tu pilot, ca tata. Așa că ăla observă și vrea la rândul lui ca ful să fie mai bun decât el. Așa că-l educă în acest sens. Îl învață tot ce știe.
      La fel stă treaba cu familiile de medici, de exemplu. Părinții medici, copilul cel mai probabil va opta să fie tot medic. Are de la cine învăța, are pe lângă cine lucra, și duce mai departe tradiția familiei.
      Ține de educația informală, nu de genetică.

  17. Ca de obicei, un articol interesant 😉

    Cred si eu ca te nasti cu un anumit talent, desi, e clar, MUNCA asidua este solutia pentru performanta. Eu vad asta la fie-mea, care cica e buna la tenis. La 4 ani si ceva am cumparat o racheta de tenis din aia de plastic, cu minge de burete, de la Decathlon si ne-am jucat un pic cu ea. A jucat azi, si nu nimerea nicio minge, a doua zi, dupa ce si-a reglat tirul, a inceput sa loveasca 7 din 10.

    In cateva zile, dupa ce s-a cerut la tenis, ca tocmai castigase Halep Roland Gaross-ul, nimerea 9 din 10 lovituri si era deja mai buna decat toti copiii de la antrenamente, desi aia se antrenau de cel putin un an (mai mari la varsta decat ea).

    Nu o zic sa ma laud, dar observ la ea ca “simte” mingea, asa cum eu de pilda nu o simt. Si eu stiu teoretic ce trebuie sa faca, cum sa loveasca, unghiul la care sa fie bratul drept, cum sa fie racheta fata de sol, incat sa nu dea in fileu sau cu bolta (ci lovituri din alea razante, de nu le poti scoate etc.), dar joc MULT mai prost decat ea.

    Aici intra talentul ei, simtul mingii, faptul ca deja corpul ei “stie” ce are de facut intr-o fractiune de secunda. Asta sigur vine din nastere, pentru ca, facuse progrese extreme de anticipare a mingii in 3-4 zile.

    Se antreneaza deja de 3 ani si aici intra celelalte: hotarare, tenacitate etc. Pentru performanta, trebuie sa te antrenezi. Si trebuie sa o faci “din toata inima”, nu doar sa freci menta pana trece ora de antrenament.

    Mi se pare foarte interesant sa observ progresul asta si daca talentul / munca vor aduce niste rezultate in 10 ani de acum.

    Eu eram buna la sport, am facut karate 10 ani si am tras ca zabauca, pentru ca mi-a placut. Eu de pilda nu aveam talentul ei (eram OK, dar nu talentata), de mi-a luat 2 ani sa fac spagatul. Am compensat prin foarte multa determinare (poate chiar obsesie) si mii de ore de antrenament. Dar, fara aceasta sclipire de talent, nu cred ca as fi facut vreodata super-performanta.

    • Mie mi s-a parut super normal orice sport cu racheta. Badminton, tenis, squash. Evident ca 0 antrenament -> sug, dar miscarea si unde e mingea mi se par destul de intuitive.

      22
  18. De când te naști, anumite zone din creier sunt mai avantajate de algoritmul inițial (x% genetic și y% random). Dacă sunt avantajat de legături mai bune din zona artistică atunci voi învăța mai ușor să desenez. Dacă sunt avantajat pe zona de logică atunci voi învăța mai ușor matematică. Este mai greu ( nu imposibil ) să înoți împotriva curentului. Asta înseamnă evoluţie, nu?

    Question: Îmi place sportul iar matematica mi se pare grea. Ce șanse am să ajung olimpic național la matematică?

    50
    • @Bogdan:

      Question: Îmi place sportul iar matematica mi se pare grea. Ce șanse am să ajung olimpic național la matematică?

      Cu cât exersezi mai mult și ai mai des contact cu matematica, cu atât creșc șansele alea de a ajunge olimpic. Uneori ține de modul în care îți este prezentată matematica și acel fapt e cel care a dus la a simți că nu-ți place matematica.
      Uite – eu, de exemplu, am fost corijent de două ori la matematică. O detestam cu toată ființa mea în școală. Ca mai apoi să încep să lucrez în IT prin 1997 și prin 1998 învățam singur scripting în BASH și LISP. explicația în cazul meu era că foștii mei profesori de matematică din anii ’90 erau încă prinși în comunism. Primul ne pocnea cam des și explica în scârbă, așteptându-se să pricepem din prima, după care urla la noi ca un animal când nu înțelegeam o iotă. AL doilea, cel din liceu, era de la țară de undeva. Avea grația și tactul unui prelucrător prin așchiere. Scria repede pe tablă, își făcea ora de formă, dădea 3 și 4 cu generozitate la toată lumea apoi pleca acasă. Nu cred să fi fost licean în liceul ăla să nu-l fi urât de moarte pe tip. Așa că motivația mea de a învăța matematică era nulă, modul în care-mi fusese predată era complet neproductiv iar oamenii care o predau erau până și ei scârbiți de predat. Nu-i de mirare că am urât matematica cu ardoare. Apoi am dat de BeOS, Linux și programare și dintr-o dată matematica aia avea sens.
      Șanse să fi ajuns eu olimpic la matematică în condițiile acelea din anii ’90 erau nule. Fără un alt profesor care să mă fi făcut să văd matematica altfel, unul care să nu ne dea cu capul de tablă sau să ne apese creta în cap așa cum stingi țigara în scrumieră. Așa că depinde de mediu în mare, nu de o oarecare predispoziție genetică.

  19. Nu ştiu, mie nu mi s-a părut niciodată că talentul are mare legătură cu munca. Oricât ar munci Nadal sau Djokovic nu vor avea talentul lui Federer. Cum spunea cineva mai sus, oricât ar munci Ding sau Bingham nu vor avea talentul lui O’Sullivan. Sigur, fără muncă nu faci nimic

    20
  20. “Hard work beats talent when talent doesn’t work hard,” -oamenii inzestrati/talentati nu prea mai pun “osul la treaba” pentru ca ei stiu/pot; cei perseverenti ajung, uneori, mai repede la destinatie.Cu cat muncesti mai mult, cu atat mai mult intelegi cat esti de norocos 🙂

    30
  21. Ai uitat sa o dai exemplu si pe Judit Polgar, pe care taica-sau a facut un experiment ca talentul nu e innascut si a ajuns cea mai mare sahista din toate timpurile, deci i-a cam iesit, nu stiu insa cat de mult a chinuit-o invatand-o sah de mica

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.