Ne spune un studiu făcut de Bestjobs și publicat de Libertatea.
Mediul de lucru dezorganizat şi haotic, supraîncărcarea şi primirea de responsabilităţi care ies din aria lor de competenţe reprezintă principalii trei factori de stres invocaţi de jumătate dintre angajaţi.
Nimic nou aici. Lipsa unor proceduri clare, angajații care lucrează unii peste alții făcând același lucru care la final se suprapune, asta e la ordinea zilei.
Încărcarea de responsabilități și supraîncărcarea au un leac simplu: refuzul și demisia. Anunțat șeful că nu se poate face ce vrea el în perioade de timp în care vrea el, pentru că nu se poate. Ba e mult, ba nu e treaba omului, ba nu pentru asta a fost angajat.
Când șeful nu pricepe, demisia. Să vină alt fraier să-și rupă cocoașă pe postul ăla. Pentru că trebuie să mai existe și viață personală, și odihnă, și somn, și normalitate. Nu sunt singurul care a trecut prin așa ceva, și v-am mai povestit: încărcat cu mult prea mult de muncă, cerut mărire, promis mărire, nema mărire, demisia, angajat pe cineva pe postul meu, nu putut să facă tot ce făceam eu, angajat încă o persoană. Ăsta e managementul resurselor umane. Lasă-l că poate mai stă jumătate de an fără mărire. Lasă-l că poate mai suportă. Și sunt destui care suportă, numărul celor care pleacă e prea mic ca să se schimbe ceva.
De asemenea, patru din zece angajaţi explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiţi să preia din responsabilităţile colegilor, iar 37% sunt stresaţi de comunicarea slabă între manageri şi echipă.
Aia cu responsabilitățile colegilor e dureroasă și subtilă. Că nu se face să ne plângem de colegi, deși ar trebui. Echipa e importantă, nu îl reclamăm pe Marcel că e incompetent, îl acoperim noi, că e băiat bun.
Știam un caz cu un programator care a avut nevoie de 2 săptămâni să facă un simplu formular de contact, care nu se lega de nimic, nu depindea de nimic (mă rog, de mail(); ). Și nu i-a ieșit funcțional. Și era mirat că a fost dat afară. Un an mai târziu își trecuse în CV că se pricepe și la alte chestii la care nu se pricepea, dar lumea îl credea…
De asta zic, nu preluați responsabilitățile colegilor, că nici ei nu vă invită la ei acasă să îi ajutați cu nevasta. Nu îl ajutați făcându-i treaba, ajutați-l spunându-i cum să o facă. Nu vrea, nu poate, e treaba lui.
Trei din zece spun că aşteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii şi că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu.
Asta e și bine și rău.
E bine că munca ta e a ta nu, nu e a echipei. Și e frumos când există mailuri doveditoare sau foaie de parcurs cu ce a făcut fiecare angajat când vine vorba de scandal.
Rău e că e posibil ca șeful să îți dea ție ce e mai greu, că știe că Marilena ȚîțeMari e angajată pe pile și e incompetentă, deși aveți același salariu.
Alţi factori de stres pentru doi din zece respondenţi sunt faptul că li se impun obiective greu de realizat, că primesc deadline-uri nerealiste sau că nu li se dau toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi face treaba.
Aia cu obiectivele greu de realizat e delicată.
Angajatorii o fac pentru că vor să țină angajații tăcuți. Arunci un obiectiv greu, angajații se luptă cu el, nu reușesc, se simt rușinați că n-au reușit, nu mai cer măriri de salarii și stau peste program. Când află că obiectivul era de fapt la jumătate e deja prea târziu.
Ar ajuta mult dacă, la faze din astea, compania ar fi transparentă și ar spune “ce frumos, bine că v-ați îndeplinit obiectivul, dar doar șeful ia bonus, voi restul marș la muncă, sclavilor”. Să vezi atunci motivație pe angajați.
Ideea generală e asta și nu e nouă: nu te băga în situații în care să ai prea mare nevoie de jobul ăla. Nu lua credite până peste cap, pune bani deoparte, fă-ți treaba bine. Cu cât depinzi mai multe de job, cu atât te va stresa mai tare orice se întâmplă acolo.
Și mai e ceva: nu vă atașați de colegii de muncă. Toate rahaturile de mai sus se întâmplă pentru că aberațiile alea cu spiritul de echipă, binele companiei, team buildingurile și alte asemenea au succes și te fac să tragi mai tare ca nu cumva să te apuci să îți arunci colegii incompetenți la lei sau, și mai rău, să pleci acasă după 8 ore.
cand ai credit in CHF pe 30 de ani la cutia ta de chibrituri din Militari Residence nu-ti vine nici sa comentezi, nici sa-ti dai demisia.
Asa au fost dresati romanii sa fie niste mici chinezi pentru corporatiile internationale care isi trimit dirty job -urile in Est.
Ialta si Potsdam.
cand ai credit in CHF pe 30 de ani la cutia ta de chibrituri din Militari Residence nu-ti vine nici sa comentezi, nici sa-ti dai demisia.
Stii care e faza morbid-amuzanta? Toti sunt mana in mana; de la guvernatorul bancii cu cele comerciale, pana la locatorii care vand/inchiriaza la preturi mari inventate din pix & dezvoltatorii imobiliari cu interesele/favoruri politice.
In fond si la urma urmei, Romania degeaba exista. Si asta stie toata lumea, dar nu vrea nimeni sa zica nimic fiindca pe urma se recunoaste un secret deschis oribil de facut fata. De-aia se si comit magarii (coruptie general, „statul exista ca noi sa-l furam” si altele): nimeni nu crede in telul autohton, pentru ca n-ai cum sa te bati cu aia mari.
Am pierdut pariul cu istoria. Si pot sa numar si alte tari europene care exista degeaba: Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, Elvetia, Germania, Polonia, tarile baltice, tarile foste iugoslave, Polonia, Bulgaria, Grecia, tarile scandinave, fosta Cehoslovacie, Ucraina.
Da, unele sunt cu apa calda dar au pierdut si ele pariul cu timpul. Diferenta e ca acele unele au avut imperii, nu can noi dresatii.
Asa, suntem de 30 de ani (eu zic dintotdeauna, dar pe urma sunt acuzat de fatalism mioritic) pe life support continue. Noi existam fiindca existau Austriaungaria si imperiile Otoman si rus. „Cordon sanitaire”.
Vorba bunicului meu, care a muncit si pierdut jumate de viata (tineretea) sub comunism, la indemurile pentru privatizari si comentariile lui Roman cu groapa de gunoi: „Pentru asta mi-am pierdut eu viata muncind pe branci, tata?”
Si pe urma ne miram ca suntem studiu de caz patologic al miserupismului, nusemerita-ismului, lascamergesiasa-ismului.
Acum, cautam stapani, unii cu sfera Anglosaxona, altii (ca Buhnici) sfera sinofila s.a.
Când ai credit în chf pe 30 de ani faci ceva să scapi de el. Îți schimbi jobul, îți schimbi meseria, îți iei certificări care duc la salarii mai mari, îți mai iei un job.
Ca să nu se agite unii alții – am fost printre fraierii care au mușcat-o cu creditele în chf. Am avut credit de 250k și am scăpat de el în 10 ani în loc de 30.
Pentru cei care au nevoie de sfaturi privind gestionarea banilor tipul ăsta merită urmărit: https://www.youtube.com/user/DaveRamseyShow
Crezi ca in alte tari cu apa mai calda situatia e mult diferita?
Vezi caricatura de mai sus, ca ala zice ca mai are 30 de ani sa termine nu creditul pentru casa, ci creditul pentru studii. Si nu cred ca vorbeste despre romanii chinuiti de coproratiile internationale.
Ultimele 2 paragrafe trebuie printate si lipite acasa in baie de fiecare angajat, sa le vada cand se spala pe dinti dimineata. Am urmat regulile astea intuitiv de cand lucrez si n-am avut probleme de genul.
cine are ochi de auzit…
Tudor & Vali
Vedeti ca voi ati avut (aveti) punct de legatura Bucurestiul sau alt oras mai mare.
Nea Gheorghe, nea Ilie si nea Caisa din provincii n-au alte oportunitati (realiste, nu „daca faci asta, o sa…”) si asa stau la Rica devenit patron, care are burta si-si permite sa comenteze prostii & sa faca magarii cu angajatii.
inainte de paragrafele alea 2 ii trebuie un paragraf mare lipit pe tavan deasupra patului pe care sa scrie „SPALA TE PE DINTI”
Angajati-va la stat sarakilor ! (Nu știu cum să vă descriu scârba cu care se uita la mine-angajat de aproape 20 de ani la ‘corporatii’ de Românica,un bugetar care încasase recent mită de câteva mii de euro..asta peste alte mite din trecut..)
Mi-au trebuit si mie vreo 2 ani ca sa mai ma agit cu „echipa, spiritul echipei, hai sa ajutam pe toti”. Gata, treaba la 18 facuta, ura si la gara! pauza e pauza, munca peste program – nu hotarit! sarcini in plus – da, dar cand primesc de munca, ai aparut cu anexa la contract – modificarea salariului. Altfel nu discut.
Ne lipsește mentalitatea adecvată.
Am fost educați ca pentru orice rahat sa ne stresam, sa ne consumăm inutil.
Ma uitam la cei de afara, din țările cu apa calda; nu stiu daca era miserupism dar, în mod cert, aveau alta viziune asupra muncii. Românii mei, pentru task-uri similare rupeau cămașa de pe ei, la propriu, ceilalți…un zâmbet o relaxare…In final, rezultatul era identic.
Trebuie să învățăm să ne relaxăm, în toate domeniile de activitate.
La un job, dacă deadline-ul se duce in bălării, fie nu esti capabil(ceea ce implică sa te duci altundeva), fie este foarte dificil de indeplinit (situație în care ai nevoie de ajutor, încă un angajat sau modificat deadline-ul), fie este stupid si irealizabil (situație în care îi spui ceva prostului care a stabilit termenul).
Asta cu ore suplimentare pt. realizare…este o prostie.
În final, stresul la munca este generat de noi.
aici e o problemă. tu n-ai fost angajat pe bune pe postul ăla. mai o intervenție, mai o șpăguță, mai o promovare nemeritată. de aia ești stresat, că știi că, dacă e să vorbim pe bune, tu nu meriți locul ăla de muncă. pe afară nu e așa. pe afară, te concediază aiurea, a doua zi ai alt job și ți se rupe pula de tâmpiții ăia, care de obicei mai și dau faliment pentru incompetență. uite un exemplu https://zoso.ro/cnd-apare-frica/
eu susțin coaiele mari. te angajezi să faci ceea ce știi, nu există sa te dea afară aiurea, și daca te dau, găsești imediat de muncă. te arunci să faci chestii la care nu te pricepi? nasol, s-ar putea să dai gherle și să fii dat afară.
pe vremuri, când făceam DTP, mă întrebau la interviuri: corel știți? nu, nenea. știu fotoșop, illustrator, pagemaker, quark. deschid corel, convertesc documentul în altceva, dar nu știu corel. păi nu, că noi vrem pe cineva care să știe. ok, luați pe altcineva.
Eu n-am intalnit oameni ai strazii sa fie angajatii, daramite administratori sefi de regiune pe tara, la firme private sau sefi la stat.
Totodata, ne reintoarcem la „Prima Casa” care, colac peste pupaza, face catch-22 sa creasca preturile (si chiriile).
Si nu merge nici metoda rentieratului fiindca tocmai Germania (in Berlin) au cumparat zone rezidentiale sa nu mai mareasca locatorii chiriile (deci, si ei au descreieratii lor).
Asadar, intrebarea (fiindca trebuie sa-ti raspunda un economist lipit de faptele realitatii sa-ti raspunda) este:
Cum facem, unde gresim, ca oamenii sa nu se mai imprumute 30 de ani doar ca sa se stie sa nu le ploua in cap, nici sa crape de frig, fara sa ne intoarcem la apucaturi comuniste cum au facut aia din Berlin?
Bine, nu ma astept la raspunsuri reale, de la economisti pe bune, care stiu coruptia din banca nationala si cele comerciale, cu ceilalti terti (dezvoltatorii…).
Problema în Berlin e ca nemții au fost deștepți. Ei stau în chirie. Asa ca firmele au cumpărat tot după care au băgat mult în chirie.
„sclav 30 de ani” e amuzant mereu. Toți saracii sumtiu ei ca daca ai rata la banca ești sclav.
My 2 cents: acest studiu este facut nu pentru a indica unde trebuie facute imbunatatiri, ci pentru a arata sclavului de pe plantatie ca nu e singurul cu jugul strans pe gat, e in marea majoritate si nici sa nu incerce sa caute alta plantatie ca si acolo e la fel
Retoricile si studiile de genul „50+% din x-ulesti fac lucrul y” sunt folosite pentru a determina cresterea majoritatii ce fac acel lucru y. Are un nume strategia asta dar imi scapa acuma numele.
Mda, usor de zis, putin mai greu de facut…
Din pacate, i-am obisnuit pe angajatori pe sistemul „om multifunctional”.
Exemplu: eu sunt director de vanzari la o firma relativ mica (pana in 40 angajati, CA de 3 milioane de euro.
Pe langa activitatea mea, mai traduc niste cataloage, mai fac niste bannere / afise / grafica publicitara, mai fac munca de back-up pentru un agent lipsa pe 25% din Romania (de 1 an si jumatate) si multe alte chestii care nu tin de treaba mea.
Adica, DPMDV, un director de vanzari ar trebui sa aiba functie de conducere, si nu de executie.
Cand cer marire de salariu, primesc intrebarea: „Ce o sa faci in plus ca sa primesti bani mai multi?”
Stiu, raspunsul ar trebui sa fi fost „Ce nu o sa mai fac daca nu o sa primesc banii respectivi”.
Insa e greu, dupa ce obisnuiesti pe cineva cu ceva, sa nu mai faci lucrul ala.
Asa ca am preferat sa o las mai moale, sa spun nu (desi nu pe cat as vrea eu de des) si sa fiu mai relaxat.
Sa vedem cat o tine.
Cand ti se cere, zici ca nu ai timp. Ti-ai face, dar nu vrei sa iti neglijezi celelalte lucruri de care trebuie sa te ocupi.
Daca vor sa fie oficial treaba ta si asta, ii inviti la o discutie despre salariu.
eu nu am înțeles vorba aia cu „nimeni nu e de neînlocuit”. și am tras și în HR (nișă mai atipică) ani buni, pe lângă ale mele, și chiar sunt convins că sunt oameni pe care efectiv nu trebuie să-i lași să plece deoarece nu vei găsi alții. sau e prea costisitor, durează prea mult și dacă ai o firmă ce lucrează la nivel de excelență, să-i lași pe oamenii buni înseamnă sfârșitul. când ești o firmă matură le faci statuie oemnilor valoroși iar în jurul acestora construiești o școală, pentru continuitate. dar oamenii buni nu trebuie lăsați să plece.
Firmele care merg pe aceeași idee ca și tine dispar primele de pe piața. Nu zic ca nu trebuie sa faci nimic când oamenii-cheie vor sa plece, doar ca multe companii au învățat din greșeli si aici ma refer la corporații. E vorba aia ca dacă ești cel mai deștept dintr-o camera, trebuie sa pleci și așa fac cei care simt ca au potențial, încearcă fie sa avanseze profesional, fie financiar. Oricât ai încerca sa ii menții pe aceeași poziție cu o vorba buna, cu un 10%, ba ii mai schimbi funcția și o faci mai pompoasă tot o sa ajungi in situația când financiar omul acela nu mai e rentabil pentru firma. Și dacă vrea sa plece, tot o sa plece.
Multe corporații pregătesc înlocuitori interni pentru diverse poziții cheie, măcar sa aibă soluții interne care sunt pregătiți 80% in caz ca cineva vrea sa plece. Iar dacă ne referim la oamenii tehnici, la fel, băieții sunt puși sa ii trainuiasca pe ceilalți sa ajungă la un nivel acceptabil, sa se descurce singuri și dacă pleacă guru, restul pot aborda viitoarele proiecte. Așa ca dacă ești manager și ai un om șmecher in firma, încearcă sa-l mulgi cât poți, profita de el, transfera informațiile ca tipul oricum o sa plece.
Tocmai m-am intors din patria companiei mama, usa. N-au oamenii pe acolo vreun stres prea mare. Lasa ca muncesc sclavii din Romania si din China. Viata e buna, isi cumpara masini Tesla, degusta vin prin Napa Valley, merg in vacante in Hawaii, totul e frumos. Nu exista ore suplimentare. Totul e roz. Toti au actiuni la compania pentru care lucreaza sau pe piata libera la Apple, asa ca tema preferata de discutie e evolutia stock marketului. Daca le zici ca nu au de ce sa se planga, ca e frumos pe aici, atunci stai sa-ti spunem noi astia mai vechi ce nasol s-a facut pe aici de acu 5 ani, ca nu mai e cum era odata. Toti sunt melancolicii anonimi. Nu mai e cum era odata. E plin de china, coreea, vietnam, india, numai asiatici veniti ca adulti in america, ce nu sunt in stare sa invete limba engleza la un nivel conversational inteligibil. „Mda, s-a cam aglomerat pe aici”, dar nu realizeaza nici unul ca aglomeratia sunt ei. In biroul departamentului meu sunt doi caucazieni, restul chinezi, vietnamezi, coreeni si indieni la greu. Sunt mai ieftini. Dar nu mai eficienti, nu mai destepti, nu mai muncitori, mai lepre decat ne imaginam noi de aici de la 6 mii de km. Sunt acolo si asta e de ajuns. Nu-i poti pune sa faca chestii, ca nici macar nu se sinchisesc. Daca incerci sa te impui, te ameninta cu fortele de munca. Daca ii rogi, te ignora. Meserie? Slabuti. Orice chestie dureaza normat vreo 6 luni pana la un an. Nici vorba sa fac rapid ceva. Totul cu procedura clara, semnata de cati mai multi, cu diclaimer daca nu iese.
depinde de stat , dar in state cu right to work, angajati sunt exempt si non-exempt( pe salariu fix sau pe ora). Se fac ore suplimentare in „sezon” se ofera zile libere, bonusuri……
Cu un loc de munca decent si credit scor bun ai access la finatare ieftina, pentru o masina e sub 5% pe 5-6 ani.
Daca stii ce faci iti gasesti de munca destul de lejer.
Aoleu, nu mai folosiți caucazieni pt albi, ca ma gândesc tot la anji mahacikala și ramzan kadirov.
@wd
Poate n-ai remarcat ca am mentionat Napa Valley, asta e mai sus de Silicon Valley, California.
Eu aud la multe persoane ca au salariul mic si sunt nemultumiti. Dar nici nu-si cauta de munca, nici nu invata alte chestii. Doar se plang.
Unde dracu’ există oportunitatea aia aurie, neică? Dacă vreau să-mi schimb acum slujba, să-mi caut acum, le găsesc pe lista AJOFM-ului? Le găsesc pe site-urile de angajări printre celelalte
dramoleturidramolete tâmpite scrise aiurea de HR sau de secretare? Bășcălia asta nu te ajută, deloc.Băga-mi-aș sula în ‘thought-terminating cliche-ul’ de „învață altceva”; ce paștele meu să mai înveți după ce ai fost zăpăcit cel puțin 15-16 ani în sistemul românesc (+ rezidențiate sau „ucenicie”, în funcție de…)? Te-ai mai acomodat cât de cât la serviciul pe care-l ai după ce ai trecut de perioada de demonstrație că ai diplome, interviul și începutul cu salariu mic, abia ai timp să respiri, cu nervi, cu sâcâieli de la patron sau colegi, cu alte griji (facturi, cheltuieli, făcut mâncare, curățenie, reparații sau cumpărături banale, ajutat părinți sau rude, să fii aici, să fii acolo, să fii gata cu ailantă etc), făcând față unei vieți destul de încărcată fiindcă nicio zi nu e liberă, vin unii de nicăieri și-ți retează (de se cred isteți) cu „Păi apucă-te să înveți altceva” – pfuu, nooo, cât dracu’ să avem, 7 ani? Seminarii de noapte pentru ceferticat de care nu ai deloc certitudinea dacă sunt o țeapă și e extrem de limitate în diapazonul „oportunităților aurii”?
Uzura cerebrală începe să se simtă după 27-31 de ani. Dintr-o dată, începi să nu mai pricepi nimic, puțin câte puțin. După 35 de ani, ăla/aia ești. Hai să vedem câți IT-iști recunosc asta…
Lasă dracului filmele și serialele, că-s toate fictive.
@Vrr
Ce domeniu ai? Care e competiția? Care din competiție are sedii prin orașul tău și ce departamente au, ți se aplica ție? Cunoști pe cineva de la firma respectiva, dacă da, ia vezi ce mai face? LinkedIn, site-ul companiei, bestjobs, eJobs sau ce-o mai fi? Asta înseamnă acum. Dacă aștepți sa te caute lumea la usa, sa îți pună pliante in cutia poștala, eventual sa te sune la telefon și sa se roage de tine, e mai greu.
Vrr…qed. E greu boss, nu merge
@vrrr Exista Coursera care pentru 50 de euro pe luna îți pune la dispoziție cursuri predate de profesori internaționali, de la universități de top.
Eu personal la 31 de ani mi-am dat demisia dintr-un post de executant într-o corporație și m-am apucat de graphic design. În 6 luni am fost capabila să-mi găsesc proiecte freelance care îmi asigura existenta la fel ca la corporație. Nu ma dau banii afara din casa dar, acum nu mai am sefuț, nu ma mai înghesui în metrou dimineața și deși muncesc mai mult, niciodată nu m-am simțit atât de sănătoasă la căpuț.
Pentru a realiza schimbarea macazului în viata profesionala am început mai întâi cu terapia, sa ies din mentalitatea de sclav și sa scap de blocajele mentale din cauza cărora ma complaceam într-un job care ma făcea profund nefericita.
E doar un exemplu, nu trebuie sa faceți ca mine, doar vreau sa va spun ca se poate.
PS, stau în chirie, strâng bani pt credit imobiliar pe max 10 ani never ever prima casa sau alte bullshit uri de genul. Dacă ajung în strada, ma mut la părinți/socri/bunici, csf, pățăști.
In corporatiile din Ro e stres mult pentru ca:
– Au crescut foarte repede si – in consecinta – s-au facut promovari rapide in primii ani (2000 si un pic). Tinerei cu cas la gura si 2-3 ani de experienta s-au trezit peste noapte middle manageri, manageri tehnici si alte titulaturi bombastice. Chiar daca avansarile s-au facut pe merit (uneori au fost promovati „baieti de comitet” sau pur si simplu oameni care se plictisisera de partea tehnica) oamenii aia nu aveau suficienta experienta si maturitate pentru asa ceva. Fast forward 20 de ani, oamenii aia sunt sefi de meserie, care nu mai au nicio tangenta cu domeniul in care teoretic activeaza. Si le explici problema ca unor copii de gradinita si si atunci abia pricep.
– Tot acum 20 de ani se angajau numai tineri, unii proaspat absolventi. Si aia lucrau peste program fara sa comenteze, ca erau joburi putine si nu aveau optiuni si nici nu ii deranja prea tare. Si sefii s-au obisnuit cu estimari din balon care rezolvau cincinalul in 4 ani pentru ca randasii trageau tare ca sa termine la timp. Fast forward in ziua de azi, angajatii au familii, copii care trebuie dusi/adusi de la scoala si, in general, crescuti, parintii sunt batrani si au nevoie de atentie si ingrijiri, mai pe scurt programul predictibil de 8 ore ar fi o idee buna. Dar naravurile vechi se vindeca greu.
– multi angajati cu state vechi in companie au devenit atat de specializati incat nu stiu sa faca decat o singura chestie si nici aia nu le iese tot timpul. Si daca vine un angajat nou si trebe instruit astia o dau din colt in colt ca nu vor sa stie nimeni cat sunt de inlocuibili. Si angajatul nou tre’ sa le smulga cu clestele orice informatie si stresul creste.
Si mai sunt si altele…
Foarte adevărat !
Eu sunt singurul care nu vede mare stres prin corporatie ? Adica sunt unele zile mai pline, altele pline de youtube si emag.
Daca ai niste tovarasi prin corporatie, poti sa freci menta mult si bine.
Majoritatea au 2-3 zile home office/luna care inseamna concediu – hai maxim 4 ore de lucru, program flexi, chiar si ore extra platite dublu.
Evident ca sunt chestii enervante, care nu iti plac, faci cat poti si aia e, nu trebuie sa le duci acasa. Salariul mai mic sau mai mare – pana la urma e cel pe care l-ai cerut/acceptat, faptul ca nu-ti permiti o masina de 20k din salariu, nu il vad ca pe un motiv de stres.
Stresant mi s-ar parea sa nu-ti primesti salariul si depasirea orelor de program pe saptamana sa fie regula, sau sa-ti stea seful in spate sa te urmareasca.
@ciocolatiulverde, nu știu prin ce corporații lucrezi tu sau cunoscuții tăi, dar eu, în 10 ani și 9 luni de corporație îmi amintesc cam de posibile 3 luni în total de youtube și emag. din astea, 2 luni sufla un șef isteric în ceafă, așa că în loc de youtube și emag am studiat codul civil care intra în vigoare ma momentul ăla.
mă uit siderată cum povestesc unii despre zilelel din preajma crăciunului, revelionului, paștelui, când trebuie să se ducă la serviciu, că-s pline de filme și cărți. lucram în bancă, munceam în zilele alea mai abitir ca-n orice altă zi.
nu, nu aveam zile de lucru de acasă.
Primul paragraf este parte din experienta mea incepand cu 2005 si o corporatie din IT care si-a deschis sediu prin Pipera. Confirm ca primii manageri de cariera au fost selectati dintre baietii cu gargara drept skill si/sau mostenire de familie. Gen tata director de cariera (cu ochi albastri dar purtator de lentile de contact) al unei firme romanesti falimentata cu succes si devenit mare capitalist.
Nu cred ca poate cineva descrie stupefactia pe care o poti avea cand dupa 10 ani afli cine e tatal colegului tau anonim, recrutat brusc manager la 23-24 de ani si ajuns program manager dupa 4 ani, care e mediocru pe postul de manager, dar cum dracu se intampla de tot pe postul ala ramane si tot avanseaza, se tot plimba pe la suete cu managerii de la centru, face sporturi extreme in locatii extreme, iar acasa oamenii sunt pe punctul de a-si da demisia de la ore suplimentare facute din cauza incompetentei marelui manager ajuns acum la venerabila varsta de 40 de ani batuti pe muchie, cu sanse de a deveni intr-o zi managerul centrului din Romania. Meserie? A participat ca tinar inginer la doua proiecte acu 15 ani.
@A ce zic eu se intampla prin multinationale(cu sute sau chiar 2-3mii de angajati) – de it, financiare, inginerie etc. – informatii din mai multe surse, dar posibil si in cele cu filiale mai mici sa fie ok
Observ ca multe din aceste neplaceri se datoreaza unui middle management prost. Si e normal, ca nu prea exista scoala pentru asta în Ro, meseria e furata de la alti sefi, cînd e.
Asta ar trebui sa fie la “best of”!
Mane ala e amator. Eu la stat faceam un formular de contact in 8 luni, și tot nu mergea.
da, mane, dar nu toți suntem căpușe la stat.
Macar daca ne ar lasa sa o futem si noi pe Marilena TateMari!
Libertatea menționează sursa dar nu pune link că își „pierd” Page rankul!
a fost comunicat de presă, pe email.
daca poti atentiona firmele sa nu mai dea bani pt a renunta unii la visuri, pt ca s-ar putea ca respectivii sa habar nu (mai) aiba de nimic, deci cheltuiala nu isi mai justifica scopul. pot fi anuntati toti cei care au investit in programul „just do nothing” sa pastreze ei banii si sa faca un party mic, decat sa ii arunce pe fereastra.
Eu sunt in IT de vo 5 ani, am fost mereu ierarhic ”omul cu sapa”, nu am vrut sa fiu vreun lead/manager/shaf, prefer sa scriu codul. Dar observ ca peste tot pe unde am fost, marea parte din ce face un job nasol e de la manageri. O fi urat sa zici asta nefiind niciodata manager, dar mie mi se pare ca toti managerii de prin firmele romane sunt fostii bisnitari care vindeau blugi la negru, dupa caderea comunismului. Cred ca acolo li se rezuma abilitatile de business-meni. Impresia mea, din plimbari prin 5 firme, e ca mai toti au mentalitatea ramasa de acolo, de ”descurcareti” de alba neagra, nu-s oameni profesionist pregatiti, de cariera. Viziunea pe termen lung e zero, tot stomacul lor e pe primul loc, gandesc totul prin prisma ”mie ce-mi iese”. Si tot ce e mai jos de asta nu conteaza – nu tu retentie angajati, nu tu oameni satisfacuti la job, nu tu recunoastere a muncii pe bune, cu vreo marire care sa nu fie ceruta de j ori, si cand se intampla, sa nu fie total la misto, sub rata inflatiei…eu zic ca asta e un mare motiv pt care joburile merg prost pe aici, dar noroc ca se poate schimba – Romania nu are manageri buni.
Aia ziceam, la 5 ani de experienta nu ar trebui sa ai pretentii la sefie. Eu n-as promova niciun palmas care nu are minim 10 ani experienta in 2-3 firme.
Ce legatura are? Eu zic ca Romania n-are manageri buni, tu zici ca nu m-ai pune manager. Legatura fiind..? Una de patrunjel, I guess
Usor, nu ziceam nimic de rau. Ai zis ca lucrezi de 5 ani tot ca „palmas” si eu am zis ca asa e si normal sa fie.
Da, e normal. Nu ma vad sefa inca. Nice word, e prima oara cand il aud „palmas” :)).
Alex vorbste de palmasi ca stie despre ce e vorba „wink”
AM cunoscut oameni pe frontend extrem de capabili pana in 30 de ani cu reale skilluri de management si oameni de 30+-> 40+ blazati si vai de pla lor ca middle management si am cunoscut sefi veniti de la bani usori cu mentalitati de zbiri cu citate motivationale legate degat.
In rest cum a zis domnisoara mia sus…
Romanii sunt stresanti la munca, doar din cauza faptului ca sunt la munca. In rest n-au nici o treaba!
stiu ca pare ciudat, daca nu chiar hilar, dar cate cazuri nu s-au intamplat in romania? poti sa ne dai exemple de visuri. sa aflam si noi cam pt ce putem fi platiti daca renuntam.
p.s. nu e gluma