Românii n-au nevoie de credite mai multe şi mai uşoare, ci de un curs de planning!

Săptămâna viitoare majoritatea vom primi prima de porc.
Odată cu asta, veţi observa şi românismul în acţiune.

"Băi, când intră banii pe card, că vreau să îmi fac nişte planuri?"

"Ce primă mică, ăştia iar îşi bat joc de noi!"

Să o luăm metodic.

Prima e o primă. Ea vine ca o adiţie a salariului. Nu e normal să îţi faci planuri în funcţie de primă. E ca şi cum ai spune că viaţa ta depinde de câştigul de la loto de luna asta. Eu unul, mi-am achitat costul vacanţei de revelion din noiembrie şi probabil nu contează foarte tare cât va fi prima.
Ţin minte acum câţiva ani, prima fusese un salariu. Un salariu întreg! Şi nu, nu eram curvă la stat. Anul următor, surpriză, primă un milion. Dezamăgire totală. Lumea îşi făcuse planuri de Veneţia cu banii aia.
E doar un exemplu.

Pe stradă sunt din ce în ce mai agasat de reclamele lucioase la tot felul de bănci şi băncuţe, toate îmi îndeasă în ochi credite mari şi usoare. După ce se termină băncile cu credite, apar magazinele. Cu de toate. Bătrânii spun că era mai bine pe vremea Împuşcatului, când n-aveau nimic. Cozile imense au fost înlocuite de magazine pline. Unde românul îşi poate face praf creditul. Final şi irevocabil. Că doar de aia l-a luat. Să îşi ia mobil în rate. Sau televizor mare. Sau mai ştiu eu ce minuni.

Românii nu au nevoie de credite. Romanii au nevoie de consultanţi cu biciul în mână.

Gigel, nu o duci prea bine, e cazul să consumi mai puţin şi să munceşti mai mult. Numai aşa vei reuşi în viaţă. Da, lasă berea jos când îţi vorbesc. De fapt, las-o jos de tot. Nu trebuie să bei 3 beri în fiecare seară, ca să uiţi că ai un salariu mizer, o nevastă proastă şi o fiică cu tendinţe de curva haifaiv. Trebuie să pui mâna la muncă. Nu e vina lu’ Băsescu că tu n-ai ce mânca. Dacă faci economie la bere, Libertatea şi ţigări, poate aşa vei ajunge departe. Eventual să nu mai bei în timpul programului. Doar dacă se poate. Dacă vrei tu.

Marcel, lasă dracului creditul pentru a treilea televizor, nu ai nevoie de el. Sau de computer superperformant ca să se joace ăla micu’ (care are 18 ani şi n-a muncit nici o zi în viaţa lui)! Mai puţine distracţii, mai multă muncă! Mai multă muncă, mai mulţi bani!

Costel, copilul tău în vârstă de 8 ani nu are nevoie de mobil, că nu se pierde pe drumul de la şcoală spre casă. Nici fiica ta, nici nevastă-ta care stă acasă, nici tu care lucrezi în fabrică! Ce dracu, v-a fătat pe toţi boieri şi civilizaţi? Pe cine dracu’ sună toată lumea şi cum comunicau oamenii acu’ 20 de ani? Toţi muncitorii, toţi copiii, toţi fomiştii (nu mă înţelegeţi greşit, dacă ai 5 milioane salariu şi ai şi mobil personal, eşti un prost şi un dobitoc şi un fomist şi probabil nu citeşti blogul asta) au mobile, nene! Şi plătesc abonamente şi dacă tot le au, vorbesc la ele, şi aşa se taxează prostia şi fudulia!

Nu v-ar plăcea un asemenea consilier?

Mor pe românii care stau toată noaptea în oraş şi dimineaţa îi vezi cu ochii umflaţi de somn în metrou. Şi când ajung la muncă îşi fac o cafea şi până la doişpe nu fac nimic şi sorb din ea la ţigară şi îşi aduc aminte cum aseară au stat până la 11 în club şi după aia au plecat cu taxiul acasă, chit că au 7 milioane salariu! Come on, când ai salariu de abia poţi ieşi din casă, nu îţi trebuie stat în bar! Îţi trebuie încă un loc de muncă! Ca să nu mai stai cu părinţii până la 30 de ani! Pentru că ştii ce se întâmplă? Agăţi una care e la fel de proastă ca şi tine şi va rezulta un copil la fel de prost, care va avea aceeaşi soartă mizeră. Eventual, vă veţi înghesui toţi 5 într-un apartament de 2 camere şi o să faceţi coadă la părerile de genul "statul nu mă ajută cu nimic". Ca să te ajute, trebuie să fii un membru productiv. Când o freci 5 ore din 8 la muncă, nu eşti productiv. Şi imaginează-ţi că aia care trebuie să îţi construiască ţie casă fac la fel. Sau ăia care trebuie să consume ce produci tu la fel.

Da, sunt rău şi dur.

Dar cred că viaţa nu trebuie lăsată la voia întâmplării. E frumos să te aventurezi, să faci chestii nebuneşti, dar mulţi se trezesc la 30 de ani fără o realizare decentă şi se întreabă pe ce şi-au irosit tinereţea, în timp ce colegii lor cu un dram de inteligenţă deja conduc maşini străine.

Concluzia textului de mai sus e una simplă: nu e nevoie numai de noroc şi de pile ca să reuşeşti în viaţa. Ci de multă muncă, de dedicaţie, de un scop şi de o motivaţie.