„Revoluția furată”

La „Revoluție”, că așa numim acea lovitură de stat din 1989, niște oameni au luat cu asalt instituțiile statului încercând să forțeze o schimbare. N-a fost ușor să faci asta, că ele erau apărate de forțele de represiune ale statului, pe-atunci Armata, Securitatea și Miliția și s-a lăsat cu morți și sacrificii.

Și când să se discute cum și în ce fel îi compensăm pe ăia care chiar au avut de suferit în urma evenimentului ăsta au apărut super-suferinzii. Oamenii care s-au super-luptat, au simțit mega-traumă. Știi, ăia, Arșinel, luptătorul cu merite deosebite.

Faza e, dacă-i asculți pe ăștia cu atenție o să povestească cum au tras la fel de mult ca românul ucis pe caldarâm de Armata Română, ba chiar și mai mult, că el a trebuit să supraviețuiască cu durerea asta în suflet. Când auzi oamenii că încep să vorbească despre cum era pe „vremea lui Ceaușescu”, ascultă-i cu atenție. O să fie un moment în care repetă chestii generale de-alea cu „ne puneam sticlele la coadă la lapte și dârdâiam de frig prin apartamente” și l-ai cam prins, ăla n-a suferit și nu știe cum e. Oamenii care chiar au trecut prin asta îți pot spune lucruri foarte specifice. Uite, parexamplu, eu am avut niște boală înainte de 89 și trebuia un regim foarte strict. Printre altele, brânză de vaci, care „nu se găsea” așa că bunică-miu se trezea devreme să meargă la coadă la lapte, pentru că pe atunci se vindea lapte în comerț, puneau laptele ăla la acrit îl trăgeau prin tifon și făceau un fel de brânză de vacă de casă din el. Asta ca să pot să fiu eu cât de cât sănătos și vioi în cazul în care Armata Română mă ia la țină și vrea să mă ucidă un pic.

Când o dau pe generale și când sunt foarte foarte încordați (categorici) pe subiect, atunci știi că oamenii ăia mint. Și ce e mai urât nu e că mint ci că fură cumva lumina rampei de la ăia care chiar au suferit. Sunt specia aia de om care vede în toată faza asta cu suferința doar un prilej de a mai ieși el în față. Sunt unii care o fac pentru bani, alții o fac pentru glorie. Dar de obicei pentru bani.

Cam cum Ducesa de Pește Prăjit a ieșit un pic la rampă și pentru 8 milioane de coco a suferit și ea un pic de rasism la curtea reginei Elisabeta sau cine o fi aia, n-am urmărit serialul. Două chestii, că a întrebat cineva cam ce culoare o să fie fiul ei și al prințului Heri și că l-au scos pe strănepot de la prințism pentru că s-ar putea să fie colorat. Cu partea a doua a mințit, aia s-a aflat imediat, cu prima parte, n-a zis cine, n-a zis cum, a zis doar că i s-a părut ei că e cam rasistă întrebarea. Dacă întreba cineva dacă o să iasă copilul roșcovan sau urât, ca bunică-su, nu e rasism. Rasismul e doar de culoarea pielii.

Dar faza tristă nu e asta, ci că, probabil, chiar sunt oameni care sunt victime ale rasismului, inclusiv în SUA. Dar n-au cum să ajungă la rampă, că nu mai încap de ăștia, victimele bogate ale rasismului. Poți tu, ca negru, să te plângi de rasism după ce a făcut-o Chapelle, care cu cât e mai bogat cu atât e mai afectat de rasism? Poate-ți pasă și ție, dar nu-ți pasă ca lui Chapelle care a luat jde milioane de coco de la omul alb Netflix să se plângă cum e cu rasismul. Sau Naomi Osaka, că are sportul ăsta un fel de a le da oamenilor impresia că acum, dacă tot au ajuns acolo, lumea îi bagă în seamă și pentru orice altceva. Pentru că toți ne-am făcut abonamente la Vodafone și am luat șipcă de la Dedeman că ne-a convins Simona Halep.

Și asta se întâmplă cu mai toate revoluțiile. Mai ține minte cineva MeToo? Și ăla a pornit de la niște idei bune, chiar au fost femei care au avut de suferit. Toate astea până când au început să apară ăia care simțeau nevoia să se dea și ei victime, dacă e poate tot pentru bani. Că toate interviurile astea „exclusive” sunt pe bani. Și-așa apare Terry Crews și spune că a fost agresat sexual și el, că i-a pus un producător mâna pe biluțe, așa apar cucoanele care au descoperit că Louis CK făcea laba în fața lor și asta nu e ok. Și s-a cam fâsâit faza asta iar adevărații prădători au rămas bine-merci.

La fel cum au rămas bine-merci ăia care au reprimat revoluția-n sânge, că nimeni nu mai are chef acum să asculte poveștile alea și la fel cum rasismul este în continuare politică de stat în SUA (e suficient să citești wikipedia, orice persoană americană e descrisă după culoare și rasă, cât mai în amănunt dacă se poate, poate o fi și 1/32 Cherokee) și 100% din profesorii universitari din România care au profitat de studente sunt în continuare la job.

Mi-am adus aminte, trebuie să-l sun pe Rimaru să-i spun să-și tragă repede un titlu de profesor universitar, că atunci o să facă zid rectorii în fața lui. Sau să molesteze un copil, că-l apără judecătoria.

Anyway, ca instrucțiuni de utilitate publică, poți recunoaște foarte ușor pe histrionii suferinței după această trăsătură unificatoare: o duc foarte bine și suferă foarte trist. Cu cât o duc mai bine, cu atât sunt mai afectați de suferința proprie și a celor din jur.