Reforma statului nu se poate face cu corupți și coruptibili

Hai să lăsăm la o parte motivarea justiției în cazul ăsta și să ne concentrăm pe altceva. Precedentul creat e groaznic și deschide ușa unor noi abuzuri, dar fiți atenți un pic la situație:

Fosta primăriţă din Sălacea din perioada 2004-2012, Melinda Sarolta Porsztner, a fost acuzată de procurorii Parchetului Bihor că le-a acordat sporuri salariale angajaţilor din primărie şi, în schimb, a primit un comision de 10 la sută de la fiecare, adică 25-30 de lei de persoană. Totul a început în 2006 când funcţionarii au primit un „spor special pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii” de 30% din salariul de bază, adică aproximativ 350 lei de persoană.

„Le-a transmis funcţionarilor Primăriei că din sporurile pe care urmau să le primească, fiecare să îi dea şi ei o sumă de bani cuprinsă între 25-30 lei. Cu toţii au fost de acord„, au arătat procurorii în rechizitoriul din 2017. (sursa)

Așadar, politicianul ales a făcut o schemă pentru oamenii din subordine și le-a cerut o parte din ce furau împreună. Taxă. Iar asta se întâmplă peste tot, de la vamă la președinte. Te las să furi, ignor că furi, dar trebuie să-mi iasă și mie ceva de aici.

Ce reformă să faci cu oamenii ăștia, care, oricât ar avea, ar mai fura un pic? Că nu sunt toți săraci, să zici că da, trebuie să-și pună burta la cale întâi, că doar la asta se gândesc.

E nevoie de un sistem prin care ăstora să le fie frică de pedepse. Și de pedepse aplicate. Prins cu corupția în gură? Pedepse mari, pensie anulată, bunuri confiscate. Frica în oase.

film-killing-again

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. ..sau macar pentru inceput sistemul curent sa fie respectat si pus in aplicare fara gres; in alta ordine de idei, Hrebe probabil ca a ajuns deja pe-a 2a la Rahova. Too little, too late, dupa 60 de ani sa tot faci parnaie.

    00
    • Dupa cum arata cred ca moare de inima rea in cele 7-8 luni pe care le va executa. Omul are dreptate sa fie xtrem de dezamagit , totul era platit aranjat, dar judecatorii totusi l-au condamnat nevinovat, practic nimic nu mai este de incredere in tara asta. Poate ca Hrebe jr va emigra total scarbit.

      00
    • parca nici n-a meritat bataia de cap pentru DOAR cateva luni de parnaie.

      00
    • NOU
      #4

      La ăștia cu politica numai dacă ii reprimi penal faci ceva dar in timp… e bun un pachet gen 5 ani Rahova+ pensie tăiată la min+ Ceva incompatibilități si desigur confiscarea extinsă… la alde Bombo si Hrebe, oroarea e ca au făcut Rahova si oricât au ei banii nu spală Rușine cind la mall arați lu fitu, uite bă un pministru care făcu pușcărie… moare in el omul

      00
    • Chiar dacă primesc pedepse mici sau cu suspendare, efectul „pușcărie” îi macină. Uitați-vă la Hrebenciuc. În afară de Borcea n-am văzut pe nimeni ieșind vesel din închisoare. Nici Becali, nici Cămătarii (chiar și pe cai albi)…

      00
  2. „Reforma statului nu se poate face cu corupți și coruptibili.” În cazul ăsta mai bine pleci din țară că altfel nu se poate.

    00
    • „Reforma statului nu se poate face cu corupți și coruptibili.”

      Corupți și coruptibili pe care poporul roman ii voteaza vesel de vreo 30 de ani.

      Pe scurt: reforma statului nu se poate face pana cand poporul nu se schimba. Nu in corpore, dar pana nu se strange masa critica de 30-40% din populatie, totul ramane asa acum este.

      00
  3. Hahaha, buna asta.

    E un lucru cunoscut ca primarul din o anumita localitate e proprietat indirect pe mai multe spatii comerciale.
    Cred ca ii cu balele pana la genunchi de cand au dat astia drumul la PNDL3.

    Are o strategie de dezvoltare a orasului cu SWOT si alte analize. Din toate povestea asta i-a iesit ca trebuie sa faca drumuri.
    Cum face drumuri? Sparge contractul in bucati, astfel incat sa se incadreze la incredintare directa la baietii lui.

    Deci: contract->comision->spatii comerciale->repeat.

    Problema e ca orasul are populatia imbatranita. Ar veni unele firme in oras, dar daca nu vin in spatiile/terenurile lui, nu au nici o sansa.

    Probabil orasul e deja in declin lent, dar primarul mai are de trait 10-20 de ani.
    Traieste ca un boier, cu angajatii primariei slugi pentru el, platit din taxele noastre.

    Solutii?
    Probabil o noua organizatie judiciara cu procurori si judecatori care sa investigheze la nivel central astfel de baroni locali.

    00
    • poate zici si unde, ca genul asta de afirmatii chiar nu au nici o valoare.

      00
    • Pentru ca nu pot dovedi cu probe ce am spus mai sus.
      Cu toate ca orasul e mic si lumea stie, nimeni nu va iesi in fata sa comenteze ceva.

      Daca dau nume fara a putea proba, atunci e calomnie.

      De aceea spuneam ca trebuie sa il caute procurorii.

      00
  4. Si nu doar primarita a scapat:
    „Totul s-a oprit în 2011, după ce Camera de Conturi Bihor a constatat că acordarea acelui spor este nelegală, dar banii nu au trebuit restituiți ca urmare a unei amnistii.”

    Deci sporuri ilegale, dar care nu au trebuit returnate. Pai cand lucrezi la stat si citesti asta, nu iti bagi si tu spor de antena fara motiv ca oricum nu patesti nimic.

    00
    • „banii nu au trebuit restituiți ca urmare a unei amnistii”

      jurnalistul care da stirea neinformat/analfabet functional sau e adevarat ca dava prinde o amnistie, nu trebuie sa dea banul furat inapoi?

      00
  5. Primărița poate să spună că așa a fost ordinul de partid (birou municipal/județean, comitet director județean) să cotizeze mai departe pentru că a fost susținută/lăsată sau să plătească datoria.

    Îmi place ce s-a spus din partea subalternilor:

    Judecătorii au concluzionat că fosta primăriţă a încasat comisioanele de la subalterni, dar nu le-ar fi pretins şi nu i-ar fi condiţionat. Unii angajaţi au susţinut că i-au dat banii primăriţei „din solidaritate” sau pentru că „așa se procedează”

    România n-are motto național (nu, „Nihil Sie Deo” nu e motto național) dar ar trebui să-l avem p-ăsta, cu „Așa se procedează/face”.

    00
    • Asa cum cotizeaza la partid orice europarlamentar, si cotizeaza mult, asa cotizeaza si primarii si prefectii si ministrii si probabil ca si mai sus de ministri.

      Un partid e cu foame de bani mereu, iar banii pentru campanii electorale se strang din timp.

      00
    • la stat dacă ieși din rând ești oaia neagră. ia să fii tu singurul care nu dă, te privesc cu ostilitate de la colegi la șefi și apoi ești primul zburat, sau măcar ostracizat/pedepsit cu munca, ți se dau ție toate dosarele, etc.

      00
  6. stai sa vezi cum e la cei din proiectele cu fonduri europene: salariu 10-12k Ron/luna net din care dai „mai departe” intre 5 si 8K in functie de pedigreeul pe care porti ;)

    00
  7. Frica de pedepse? Pai de unde?
    Daca imi amintesc bine, primarita a fost achitata de instanta, intrucat „fapta nu exista”
    O mina o spala pe alta si toata lumea e fericita. Deci ce pedepse?

    00
  8. titlul e corect si concluzia e incorecta; este o vorba in management ca „Controlul (una din functiile managementului” si Pedeapsa e refugiul incompetentilor. Singura solutia care functioneaza e sa creezi un sistem unde sa fie imposibil sa furi (sa reduci probabilitatea si posibilitatea); daca te focusezi pe control si pedeapsa e mult prea tarziu. In cazul de fata primaria a putut sa fure pentru ca bugetul local nu e legat de activitatea localitatii/primariei. Ei platesc salarii nu din taxele colectate local ci din banii primiti de la centru. E fix la fel in firmele private unde o filiala in pierdere tot cere bani de la HQ; daca nu exista posibilitatea sa se inchida robinetul e imposibil real sa opresti costurile exagerate. Daca sunt legale sau nu e irelevant in final. Multe cheltuieli sunt perfect legale – de exemplu angajarea de viceprimari si consilieri locali, parcuri in campul de porumb, terenuri de fotbal in panta, sali de sport in camp in localitati fara copii.

    00
  9. Lua 25-30 de lei de persoana – trebuie sa fi fomist mare ca sa incalci legea pt sume asa de mici. Da, erau de la mai multe persoane si pe luna – asta inseamna de asemenea ca riscul de a se afala la un moment dat de ilegalitate creste proportional.

    Legat si de poza pusa – parca in serialul asta e o faza cu cativa mafioti care se chinuiau sa sparga cu ciocanele aparate de parcare ca sa fure monezile din ele; ar fi castigat mai mult, cu efort mai mic, daca faceau o munca cinstita.

    00
    • „Procurorii au calculat că, între iulie 2006 până în octombrie 2011, primăriţa a încasat 858 de astfel de comisoane, în total 25.000 de lei.”

      00
    • @Rumbu, trebuie să fii EXTREM de prost să riști închisoarea pentru 5000 de lei pe an :)))

      00
    • @ciuby
      Poate nu sumele contează, cît mîdria de a fi șmeker. Aveam un coleg de muncă la Canal, un turculeț care fura la table și apoi făcea cinste că a cîștigat (deși cheltuiala cu șnapsul era mai mare decît sumele modice obținute la table). Normal că ceilalți competitori s-au prins de fază și se făceau că nu observă ”deplasarea” pulurilor.

      00
    • Deci timp de 64 de luni, in fiecare luna, in medie de la vreo 13 persoane. Si nu iti este teama ca la un moment dat unul te toarna?

      00
    • @MihaiC, păi pare că nu a făcut nimic ilegal, deci de ce să-i fie teamă? :| /s

      00
  10. toata lumea crede ca politicul este problema in tara asta. eu zic ca nu. cea mai mare problema este intreg sistemul de justitie. salarii, beneficii, imunitate si aproape 0 responsabilitate. romanii corecti nu se zbat pentru ca stiu ca inevitabil vor ajunge in fata unui judecator plictisit care se gandeste pe unde se baga consultant cand iese la pensie.
    uitati-va cate cazuri importante au ramas nerezolvate: colectiv, mineriada, 10 august etc etc. milioane de euro furate sau luate spaga, si stau 2 ani pe la parnaie si prejudiciul nu se recupereaza niciodata. sa tot furi in tara asta. cand il judecau pe Dranea, judecatorul a amanat termenul cu 30 de zile la una din infatisari. Motivul? Nu si-a gasit avocat. Unul din cei mai puternici oameni din tara si seful celui mai mare partid nu a gasit un avocat, si avea nevoie de 30 de zile. trebuia sa ii dea pana luni (daca era vineri).
    nu avem nici o sansa. doar sa vina unu cu oua care sa demita cumva leprele de la curtea costitutionala si pe urma sa bage o lege unde anumite dosare se judeca afara (in special cele de coruptie).

    00
  11. Problema este ca toti romanii sunt usor coruptibili. Eu nu am de a face decat rar cu statul dar vad coruptie in privat pretutindeni. Anii de comunism au intiparit adanc in ADN-ul romanesc coruptia, chiar daca ne place sa o numim pozitiv „ne descurcam”. Generatia care a prins comunismul a avut grija sa ofere cadoul otravit generatiilor ulterioare, neprecupetind niciun efort in a le educa altfel.

    Pleaca de la lucruri aparent minore cum ar fi bancnota aia de 100 de lei pe care o tii in talon in caz ca te arde politia.

    Coruptia nu dispare de pe o zi pe alta, nimeni nu a educat romanii sa faca legatura dintre cauza si efect. Daca pacalesti statul, in continuare esti aplaudat. Ne descurcam. A furat, dar a si facut. Cel mai recent exemplu e recentul „clash of cultures” cum s-a intamplat cu frantuzoaica. Aia a mers pana in panzele albe sa denunte un contract la ale carui tate sugeau mii de persoane implicate. Rezultatul e unul singur: nu mai vede un nou mandat, cu siguranta, locutorii sectorului 1 sunt fericiti ca cineva le ia gunoiul, nu conteaza ca e de x ori mai scump.

    Singura solutie pe termen scurt este impunerea legii care este inca negociabila. Respectul fata de politie a scazut dramatic, personal am ajuns sa am o parere mai buna despre politiile locale. Politia mi se pare un organ inert, bataia de joc a interlopilor. Atunci cand nu fac parte dintre ei. Eu unul nu mai reclam nimic de cand le-au dat datele mele de contact celui reclamat si am primit amenintari. Politia m-a sfatuit ca ar fi mai bine sa imi retrag plangerea. Asa ca prefer sa imi fac dreptate singur cand se poate.

    Solutiile pe termen lung sunt doua: educatia si cresterea nivelului de trai. Educatie in acest sens nu se face la scoala, iar acasa predam rusinos stafeta coruptiei prin ceea ce facem. Da, si torentul ala tot furt e, e misto sa te minti singur. Nivelul de trai creste sistematic, dar avem o problema interna cu distributia acestei cresteri.

    00
  12. Hai ca are Dominic Fritz una si mai buna.
    Pe scurt: erai cu pile, te prezentai la concurs si scriai ce vroiai pe foaie.
    Corectarea se facea a doua zi.
    Intre predarea lucrarii si corectarea ei, lucrarea originala se inlocuia cu una scrisa cu raspunsurile corecte.
    Pana acum sunt 7 posturi ocupate in acest fel.

    00
  13. Exista o vorba care cred ca e deja cliseu: „schimbarea incepe cu tine” sau „schimbarea pleaca de jos” si cred cumva in ea. Daca oamenii de rand nu ar mai participa la toate magariile si ar spune: „nu pot participa la asa ceva, imi dau demisia” atunci anumiti politicieni nu ar mai ajunge in anumite functii, nu s-ar mai putea fura la un nivel atat de inalt. Dar moralitatea nu tine de foame si ai morcovul in c** cand stii ca ti-ai facut rate pe lucruri inutile si reprezinta 40% din salariul tau, doar taci si inghiti.

    00
    • Proverbul „capul plecat, sabia nu-l taie” spune totul despre vitejia acestui popor. Marea majoritate am fost invatati de parinti sa nu ne asumam riscuri, sa cautam un loc de munca sigur. Nu conteaza salariul, conteaza sa vina lunar si de preferat de la stat. Asa ca ce spui tu este, practic, imposibil. Poate peste 100 de ani sa se schimbe aceasta mentalitate. Desi, privind la cum arata Pipera, nu-mi pun mari sperante nici in odraslele corporatistilor.

      00
    • Cam asa e. Cum zicea si Vali intr-un video ca daca ai niste bani stransi cat sa traiesti 1 an sau 2 ani se clarifica jobul instant si nu mai accepti rahaturi la locul de munca. Dar noua nu ne place sa facem economii, trebuie sa traim viata ca doar una avem.

      00
  14. Dimineață văzui una și mai tare. Contabilă la un CAR, a făcut credite in fals cu sutele, a delapidat vreo 6 milioane de lei. Trei ani cu suspendare….

    00
  15. Oare mai e cineva pe-aici caruia ii pasa (in sensul ca isi bate capul) cu ce se întâmplă in Romania? E ca si cum te duci la circ si incerci sa tii cu un clovn sau cu altul.

    00
    • Corect:
      Un teatru al absurdului jucat de canalii si coate-goale si aplaudat de maimutele oligofrene care constituie grosul acestei natii, in schimbul unei poze uzate cu banana.

      In vreme ce alte natii au supravietuit si s-au dezvoltat istoric prin initiativa, curaj, perseverenta, agresivitate, competitivitate, viclenie, forta armelor sau a unui crez (bun/rau) romanii au demonstrat cu asupra de masura ca expresia „a face din kkt bici” este de fapt esenta strategiei cu care am supravietuit in arealul geografic actual: prea puturosi, comozi si fricosi sa ne deranjam in a-i cuceri pe altii, prea prosti, hoti si predispusi la autodistrugere ca sa merite interesul si efortul de fi cuceriti din partea altor natii.

      00
  16. In mare reforma statului se va face, dar nu pentru ca exista o dorinta interioara a noastra ci pentru vom fi fortati de imprejurari. Rezistenta la schimbare va fi una formidabila si unora le vor manca multi ani din viata.
    Bineinteles daca iti doresti o reforma pe persoana fizica, nu te opreste nimeni si nimic sa-ti incerci norocul in alte tari.

    00
  17. Ma copii, terminati cu prostii precum confiscarea extinsa a averilor. Are grija Constitutia Romaniei sa nu se intample:

    ARTICOLUL 44

    (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

    Asadar, procurorii sunt cei care trebuie sa demonstreze ca averea cuiva este dobandita ilicit. Teoretic, se poate. Practic, mai greu.

    00
  18. Eu ajung sa cred ca sistemul fanariot a fost apogeul societatii romanesti. De atunci si pana acum s-a tot incercat mascat a reface acest sistem dar mereu cu probleme de transparenta. Eu propun sa ne intoarcem la el. In esenta coruptia nu mai exista, este lege in stat: de la prim ministru la ultimul consilier se liciteaza pt functii cu bani. Functiile se cumpara, sunt pe X perioada, asta aduna bani, da mai departe. O mare parte din banii de coruptie ar intra in buget.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)