Rectificare bugetară?

După primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

Doi chestii:

Identificați un portar. Spuneți-i că faceți un studiu. Întrebați-l câte clase are. Dacă are mai mult de 4 nu e bun. Insistați până dați de unul cu patru. Întrebați-l ce ar face dacă ar fi prim ministru și nu ar mai avea bani la buget. Exact.

Doi. Dincolo de necolectarea impozitelor și spinoasa problemă a economiei subterane există una și mai simpatică, pe care guvernanții actuali se fac că nu o văd: plătitorii se taxe se împuținează. În lipsa unor investiții și a unor programe, companiile fie mor, fie găsesc soluții să plătească mai puține taxe. Nu e dorința de a eluda, e dorința de a supraviețui.

Guvernul are două soluții în cazul plătitorilor de impozite: fie îi stoarce de bani până îi omoară, fie îi ajută și stimulează să producă mai mult. Și dacă pe ăștia mici și mijlocii îi poți ucide fără probleme, ăia mari de obicei au gură și urlă tare. Și nu urlă aici, urlă la compania mamă. Iar aceștia își sună reprezentantul politic, fie american, fie european.  Numai să mai apucăm vremurile alea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

23 comentarii

  1. Asteptam cu interes majorarea cotei unice la 22%.
    Astia din „guvern” ar trebui sa faca niste cursuri de apicultura si de zootehnie, sa vada cata miere se poate lua dintr-un stup si de cate piei are o oaie.

    00
  2. Probabil le vom apuca. Şi mai probabil, le vom vedea din alte ţări.

    00
  3. Pe Voinea l-am avut profesor la ASE, mereu batea moneda pe sporirea colectarii bugetare si reducerea economiei subterane, mereu practic.

    Am ramas cu un exemplu dat la un curs despre cum poti calcula cat reprezinta piata neagra a tigarilor din Romania, facut pentru JTI, parca.

    Acum fie teoria e mai simpla decat practica, as always, fie e mai greu sa lucrezi cu un aparat format din portari, cum spui tu.

    00
  4. Mai este o solutie.
    Acum ceva timp, un lider sindical (nu este vorba de dl Petcu senior) spunea ca ar trebui marite salariile bugetarilor, deoarece pe langa ca ar creste consumul, acestia platesc si taxe si impozite pe salariu, deci evident, incasari mai mari la buget.
    Cred ca ar trebui analizata serios propunerea

    00
  5. Cred că deja îi omoară cu impozitele.

    Ca afacere micuță e extrem de greu de supraviețuit dacă vrei să faci totul legal. Taxele și impozitele te omoară, și dacă nu te omoară alea, te omoară amenzile și controalele venite „cu dedicație” care au misiune clară de a da o amendă, indiferent de cât de curat și cu actele în regulă ai fi tu.

  6. Pentru jerome,
    Din pacate nu era un lider sindical, e un mare sindicat ajuns la putere care gandeste la fel. Dl presedinte al Senatului Antonescu, dl Primar din Sibiu Johannis sunt toti parte al acestui sindicat, gandesc la fel de prosper si din nefericire au si puterea de decizie de data asta.
    Romania e gradina lui Dumnezeu, gradina aia unde isi tine prostii adunati sa nu ii scape in lume sa o strice.

    00
  7. Sper sa nu se aplice aceasta gogomanie. Ar arunca in faliment/insolventa un numar sporit cu cel putin 10% de firme, intr-o economie deja sufocata de fiscalitate si lipsa cronica de bani pentru investitii.

    Numai faptul ca s-a luat in considerare aceasta solutie arata, inca o data impotenta si lipsa de imaginatie a guvernului de idioti condusi de prostalul sef Ponta.

    Din perspectiva mea o solutie foarte eficienta de completare a bugetului, si nu cu doar 6 mld, ar fi o lege clara, simpla si o metodologie bine gandita de punere in aplicare a legii averilor ilicite. Cumva asemanator modelului american.

    Inspectori de la fisc bine platiti, bine pregatiti, insotiti de gorile – unde este cazul, sa ia la puricat toata fauna parazitara a Romaniei.

    De la suedeji camatari si combinatori, pana la consilieri de pe la primarii obscure cu salarii de cateva sute de euro, dar cu averi de sute de mii.

    De la militieni si pana la popi cu palate si limuzine. Primari, directori de regii publice, senatori, deputati.

    Si s-ar strange bani la buget, futu-i in gura de hoti.

    00
  8. Să se micșoreze un pic accizele la tutun. Să fie mai rentabil să duci țigări în occident decât să iei țigări din Republica Moldova. Să vezi atunci creșteri la buget. Accizele la tutun, benzină și alcool reprezintă acum principala sursă de venit a guvernului!

    00
  9. Să nu vă aud cu chestii gen. Suntem în UE și așa ceva nu se face … Mă doare în pwla de bugetul Germaniei și de UE, lasă-i pe ai noștri să facă un ban muncit …

    00
  10. Nu taxele omoară firmele. Exceptând taxarea pe muncă ce este ușor peste media europeană, în rest, România este la nivel de „paradis fiscal”. Dacă fac un calcul pe ultimii 5 ani, taxele plătite sunt 1/3 din cifra de afaceri, în condițiile în care eu fac consultanță, deci nu am prea multe deductibilități.

    Ceea ce omoară acum firmele este viteza de circulație a banilor în economie. Facturile se plătesc cu întârziere și poți ajunge oricând în blocaj, deși, teoretic ești profitabil. ȘI atunci, la rândul tău ai de ales: plătești angajații? Furnizorii? Statul? Statul îți blochează conturile destul de repede, dacă nu ai pile, așa că e destul de ușor să ajungi în situația de a trage obloanele.

    Plus controalele și amenzile care te pot pune pe butuci instant. La mediu, amenda minimă e 10.000 de lei în 48 de ore.

    00
  11. Maresti TVA la 24%, scad incasarile la buget. Cat de incredibil de dobitoc sa fii inca sa crezi ca daca maresti impozitul la 22% se va intampla altceva decat si mai multa evaziune fiscala?

    00
  12. Uite aici primele efecte: http://www.conta.ro/forum/topic/48021-adresa-anaf-analiza-de-risc/#sthash.m1vwcMJS.VRpKZd4E.dpbs
    Ai dreptate; chiar vor sa omoare orice urma de antreprenor care incearca sa supravietuiasca

    00
  13. @Jerome ca sa simplificam ideea.

    Situatia actuala: Avem 100 de lei. Din ei platim 40 la bugetari si ni se intorc din impozite+consum (TVA) 20 de lei. Ramanem cu 80 de lei (100-40+20).
    Teoria imbratisata de tine: Avem 100 de lei. Din ei platim 60 la bugetari si ni se intorc din impozite+consum (TVA) 30 de lei. Ramanem cu 70 de lei (100-60+30).

    Nu-ti trebuie doctorat in economie ca sa intelegi aberatia…

    00
  14. Tot in calul care trage dau mai tare, ‘uta-i soarele de idioti.
    Doo chestii:
    – economia subterana (ai spus si tu) cel putin o treime din PIB, enooorm adica 20 catre 30 de miliarde de euro anual; super mega evazionisti pe care nu-i numara nimeni la uoua.
    – banii de la UE de care iefectiv ne batem joc (ati uitat cat se balacareau Tonta catre Base, ca de ce numa’ 40 de miliarde de euro, cand am fi putut cere mai mult). Pai cheltuie-i pe astia 40 de miliarde, in pooola mea, construieste ceva de ei, da de lucru la industria orizontala si verticala si pe toate axele.

    00
  15. @Grig … nu aia ii problema. Problema este ca toti consumatorii de tutun si alcool se vor imbolnavi la un moment dat iar cheltuielile cu spitalizarea / inmormantarea sunt suportate de stat plus ca, nu mai are de ce sa le dea pensie (ceea ce-i un lucru pozitiv pentru stat)

    00
  16. O alta baseala se 2 lei

  17. Undeva auzisem că performanţele sistemului bancar ar fi fost peste aşteptări. Nu ştiu dacă e şi adevărat, însă e pe cale să mi se formeze un reflex: orice zice Poanta, trebuie înţeles invers.

    00
  18. Asadar carevasazica sa punem impozit pe munca si sa micsoram impozitul pe consum… Adica sa luam de la cei care n-au si sa dam la cei care au… halal socialism.

    00
  19. Grig: nemtii sunt niste prosti, sa stii, si nu s-au gandit la chestia asta. Sau instigi la o contrabanda „de stat”, eventual prin valiza diplomatica sau ceva de genul asta?

    Jerome: eu am sase lei; iti dau tie trei lei, ca esti baiat simpatic, iar de ailalti trei lei cumpar ciunga – trei bucati, un leu fiecare. Tu imi dai inapoi un leu, ca am fost baiat bun cu tine. De ailalti doi, cumperi o ciunga de la mine. La final, tu ramai cu o ciunga, iar eu, din aia sase lei, am ramas cu un leu profit de la ciunga si un leu pe care mi l-ai dat tu inapoi, plus doua ciungi care valoreaza maximum doi lei (practic, mai putin). Dupa care nu-mi ramane decat sa mestec singur ciungile alea, pentru ca nici tu nu mai ai bani sa le cumperi, nici eu nu mai am bani sa te sustin sa le cumperi.
    Pricepi ce vreau sa spun?

    00
  20. Am citit cateva din raspunsurile date ironiei mele.
    Trebuie sa recunosc , cu durere, ca un IQ de macar 60, este tot mai rar intalnit.

    00
  21. @Cristian Banu

    „Nu taxele omoară firmele. Exceptând taxarea pe muncă ce este ușor peste media europeană”

    Exceptand taxarea pe munca si TVA-ul. Care si ale este tot peste media europeana! Iar la taxraea muncii nu suntem „usor” peste. Suntem in primii 7 din 27 de tari UE. Cam cot la cot cu Germania.

    Faptul ca dumneata platesti 1/3 din cifra de afaceri nu inseamna nimic. Inseamna doar ca ai o firma cu un singur angajat, care presteaza servicii fara sa aiba cheltuieli si care scoate toate veniturile ca profit, adica plateste statului 29% din cifra de afaceri (16% impozit profit, apoi inca 16% impozit pe dividende). Asta nu e o firma, dumneata esti un liber profesionist care a gasit o cale de a scapa ceva mai ieftin.

    Dar ia incearca sa faci servicii si sa cresti. Sa angajezi inca doua oameni si sa le dai salarii. Naspa, pentru aia dai la stat 43-45% ca taxe si impozite catre stat. Mai poti sa ramai mult cu 1/3 platit din cifra de afaceri? Ajungeti cumva platitor de TVA? Naspa, brusc serviciile devin mai scumpe cu 24%. Si, fiind o firma de prestari servicii, cheltuielile de baza sunt salariile. Nu ai la ce deduce TVA.

    Si, rabdare. chiar daca ramaneti singr pe baricare si nu angajati alti oameni: Guvernul se gandeste si la cei ca tine. Cu o cota unica de 22% aplica si la profit si la dividend o sa ajungi la 40% platit catre stat. Si, din cate stiu eu, consultanta nu e acceptata la microintreprinderi (acolo unde poti scapa de impozitul de profit, platind 3% pe cifra de afaceri)

    Incet, incet, gogoasa asta cu taxe mici si regim fiscal relaxat in Romania ajunge doar o gogoasa. Cresterea cotei unice la 22% ar duce impozitarea muncii spre 50%. Ar fi bomboana pe coliva muncii la alb in Romania.

    00
  22. @Silicon: Pe CAEN de consultanță ești obligatoriu plătitor de TVA și impozit de 16%. Și pe vremea mea, 16 + 16 făceau 32, nu 29… Și în economia reală firmele câștigă din TVA, consumatorul este cel care pierde, orice firmă deducându-și o parte mai mică sau mai mare. Gândește-te că orice cumperi este cu 24% mai ieftin.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile