rapirea din Irak

Material 1

Ovidiu Ohanesian şi-a înaintat demisia de la cotidianul România liberă şi susţine că a fost permanent împiedicat de conducerea editorială a ziarului să publice informaţii nefavorabile actualei puteri, mai ales în ceea ce priveşte dosarul răpirii din Irak.
Contactat de agenţia MEDIAFAX, Ohanesian a mărturisit că de câteva luni are „probleme” cu persoanele din conducerea României libere. „Au început prin a-mi da de înţeles să nu scriu de putere, apoi mi-au tăiat titluri, şapouri şi au ajuns să mă certe, chiar să mă insulte şi să nu îmi publice materiale”, a explicat jurnalistul.

De asemenea, Ovidiu Ohanesian a declarat că i s-a interzis participe la emisiuni de televiziune în care să facă acuzaţii la adresa autorităţilor pe tema derulării anchetei cazului răpirii din Irak.
El spune că, duminică, „s-a umplut paharul”, după ce conducerea editorială a ziarului nu a acceptat să îi publice un material cu mărturiile sale din perioada de debriefing, din zilele imediat următoare sosirii în România a celor trei jurnalişti răpiţi în Irak.
„Mi-au spus să mă potolesc până trece acest proces”, a declarat Ohanesian.
Jurnalistul a sublinat că decizia de nepublicare a materialului său are loc pe fondul unei „muşamalizări” a subiectului, în condiţiile în care nimeni din presă nu scrie nimic despre proces, despre răpire, iar autorităţile ascund adevărul. În plus, el spune că materialul său face referire şi la Ion Bocioacă, colaborator al României libere şi „un protejat al autorităţilor române”.
„Conducerea României libere nu a vrut apară ceva despre el. Bocioacă este omul care m-a sunat şi mi-a propus să mă duc în Irak. Este o persoană care a lucrat cu Securitatea ani de zile şi de care serviciile secrete de acum s-au folosit. De aceea e protejat”, a explicat Ovidiu Ohanesian.
Ohanesian a mărturisit că şi-a înaintat demisia pentru a putea fi liber să scrie, fără constrângeri, deşi deocamdată nu ştie ce o să facă. „O să caut ceva de lucru, o să emigrez, o să văd. Aici văd că e imposibil să faci dreptate în condiţiile în care statul muşamalizează tot ce e legat de răpire”, a adăugat ziaristul.
De cealaltă parte, reprezentantul conducerii editoriale a României libere, redactorul şef Bogdan Ficeac, spune că materialul lui Ohanesian nu a apărut în ziar pentru că ar fi nepublicabil.
„La orice ziar, unele materiale se publică, altele sunt lăsate să aştepte pentru un moment mai potrivit, iar altele nu apar niciodată. Conducerea unei redacţii nu e obligată să dea socoteală jurnalistului, aşa cum ziaristul e liber ca persoană privată să facă ce vrea”, a argumentat Ficeac.
El a explicat că materialul cu mărturia lui Ohanesian nu conţine dovezi sau declaraţii, ci se bazează doar pe „o interpretare de-a sa pornind de la o frază”. De asemenea, redactorul şef a subliniat că nu poate fi vorba de cenzură, ci doar de faptul că materialul nu era publicabil. „Eu îl înţeleg şi nu doresc nimănui să treacă prin ce a trecut el, dar el are un război de dus, vrea să dea în judecată statul, serviciile secrete. Noi în schimb avem un ziar de făcut”, a conchis jurnalistul.
Nici ceilalţi doi jurnalişti care au fost răpiţi în Irak în primăvara anului trecut, Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci, nu mai lucrează la locurile de muncă la care erau pe când au fost răpiţi.

Material2

Jurnalistul Ovidiu Ohanesian povesteşte în articolul care nu a fost publicat de România liberă despre zilele imediat următoare eliberării din Irak, despre locul „secret” în care au fost ţinuţi cei trei jurnalişti şi despre vizitele zilnice făcute de preşedintele Băsescu la cei trei „deţinuţi de lux”.
Agenţia MEDIAFAX a decis să publice materialul pe care l-a scris Ovidiu Ohanesian, numai după ce acesta a demisionat de la România liberă, având în vedere că este pentru prima dată când unul dintre cei trei jurnalişti români răpiţi dezvăluie informaţii despre persoanele implicate în eliberare, precum şi despre cei care s-au ocupat de „debriefing”.

Agenţia MEDIAFAX nu îşi asumă aprecierile şi comentariile autorului, dar consideră că acest text conţine informaţii de interes public.
Cu acordul lui Ohanesian, prezentăm integral articolul „Debriefing secret la vila lui Alexandru Drăghici”:

„La sosirea din Irak am fost transformaţi în detinuţi de lux la vila lui marelui securist Alexandru Drăghici. Companie selectă formată din securişti de toate rangurile, procurori psihologi şi medici. Îi raportau preşedintelui tot ce mişcă. S-au luat primele declaraţii la cald şi s-au făcut primele analize. Îmi lipsea instinctul de conservare. Am văzut pentru prima oară arestarea lui Omar Hayssam la televizor.
Întâlnirea de taină cu francezii. Băsescu şi Timofte nedespărţiţi ne-au vizitat în fiecare seară. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI a fost maestru de ceremonii. Sincer cum îl ştim şi sătul de discuţii protocolare, Băsescu ia taurul de coarne : „Măi copii, ce vreţi voi de la mine?” În rest, discuţii despre senatori PSD şi agenţii semiguvernamentale japoneze. O ofertă de compromis. Am rămas stupefiat de atâta sinceritate din partea unui preşedinte.

Sosirea pe aeroport a întrecut orice aşteptări.
Explozia unui pneu din trenul de aterizare al Herculesului C130B (de care scrisesem cu puţin timp în urmă) a trecut neobservată. Mai toată călătoria am petrecut-o în compania celui ce avea să devină mare grangur SRI – Florin Coldea. Din cauza procedurilor de coborare cu blindatul, am dat afară mâncarea tip MApN.

de mişcare. Eram nişte detinuţi de lux. Casa era păzită 24 de ore din 24 de ofiţeri SRI. Scara interioară uriaşă ducea de la apartamente, jos într-un uriaş living. Acolo au fost organizate audierile ziariştilor. Camere cu uşi mari din lemn. Într-una din camere era sala de mese. Le-am cam stricat demnitarilor pofta de mâncare, întrebându-i de jaful de la Krivoi Rog. Nu de alta, dar trebuiau să vadă că nu mi-a fost afectată memoria. Nu ştiam încă ce se ascunde în spatele firmelor ARCOM şi UEI pe filiera arabă. La masă ne serveau numai ofiţeri SRI.

„Dumitale îţi lipseşte instinctul de conservare!”
Încă de la început era foarte clar că nu reprezentăm nici un pericol epidemiologic sau de altă natură. Altfel, nu am fi stat în apropierea preşedintelui, oficialilor, părinţilor. Ni s-au recoltat probe şi s-au făcut analize complexe. Personalul medical era adus de la Spitalul Militar de Urgenţă „Profesor Doctor Agrippa Ionescu”. Am primit doar o parte din analize după cum relevă lipsa mai multor pagini listate într-un sistem informatic specializat. Nu s-au făcut teste anti-drog sau dacă s-au făcut, nu au fost publice. Erau extrem de importante. Pe holuri şi în jurul clădirii erau permanent echipe de băieţi bine făcuţi, îmbrăcaţi la costum. Aveam posibilitatea să ne plimbăm în toată casa, afară insă, nu aveam voie să trecem de „firul roşu” invizibil. Cum depăşeam limita, un „băiat cu ochii albaştri” ne apostrofa. Prin grădină ne-am plimbat numai însoţiţi de şeful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea, sau împreună cu preşedintele ţării. În grădină erau două căprioare jegărite şi un câine ciobănesc. Comportamentul autorităţilor a fost exemplar. Fiecare din ziarişti a fost audiat separat de o echipă formată dintr-un procuror şi un psiholog SRI. Toţi tineri în jurul vârstei de 30 de ani. Toţi raportau preşedintelui Traian Băsescu. În fiecare zi era prezent la vila actualul prim-adjunct SRI, un fel de maestru de ceremonii. Florin Coldea este genul sărac şi cinstit, dar cu mai multe medalii americane decât Ion Iliescu. Raluca mi-a luat în prezenţa psihologului Florin, un prim set de declaraţii semnate de audiat şi procuror, care nu trebuiau să apară la dosar. Cel puţin aşa ni s-a promis. A fost pentru prima oară când am pomenit numele Ion Bocioacă şi am vorbit despre rolul său în răpire. Mai târziu, la audierile de la Parchetul General, procurorul Nastasiu Ciprian jongla liniştit cu aceste declaraţii, de faţă cu toată lumea. Nu s-au făcut profiluri psihologice sau cel puţin nu ni s-a adus la cunoştinţă că există intenţia. Erau extrem de importante. In dimineaţa celei de-a doua zi de detenţie, Marie Jeanne a primit o casetă audio. A rămas cu gura căscată. Imediat după începerea audierilor şi-a manifestat nemulţumirea, dorind să plece acasă cât mai repede. La rândul meu, sătul de scormoneala prin creierii proprietate privată, i-am spus psihologului : ” Vrei să ştii ce este în capul meu ? Du-te şi citeşte ce am scris în februarie – martie 2005 !” Florin s-a dus, a citit şi a doua zi mi-a spus : ” Dumitale îţi lipseşte instinctul de conservare ! Acolo este opera unui întreg serviciu de informaţii”. Raluca a părăsit dosarul răpirii, scârbită şi dezamagită.

Întâlnirea cu francezii
Disperaţi de lipsa rezultatelor în cazul ziaristei Florence Aubenaise şi a faptului că românii şi-au scos oamenii înaintea lor, autorităţile franceze şi-au călcat pe inimă şi au stat de vorbă cu noi. Mai întâi, ne-au trimis un consilier pe probleme de securitate, al preşedintelui Chirac, care ne-a tratat de sus. Nu e de mirare că le lipsea orice comunicare cu Hadji. Orgoliul lor n-are leac. Presaţi de opinia publică să o scoată pe Aubenais din captivitate, francezii au mai trimis doi membri ai serviciilor secrete să culeagă date de la noi. Aceştia erau mai umani. Le-am dat tot ce ştiam, informaţii şi scheme şi i-am rugat să stea de vorbă cu cel ce a negociat pentru noi. Mai precis cu generalul SIE, Octavian Hârşeu. Cei doi francezi păreau mai degrabă jenaţi de faptul că trebuiau să ceară date de la români. Ni s-a spus că preşedintele francez Chirac stătea zilnic pe telefon cu Băsescu, pe tema răpiţilor.

Sinceritatea Preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu ne-a vizitat în fiecare seară. Tot ce spuneam procurorilor şi psihologilor în cursul zilei, seara auzeam din gura preşedintelui. Mai multe aflam, în momentele de „veselie”. Era cât p-aci să aflăm ceva şi despre blonda de la Golden Blitz, când Marie Jeanne a deschis subiectul. ” Elena Udrea …. Ha!Ha!Ha!..”, s-a abţinut Băsescu. Îşi amintise că suntem ziarişti. Radu Timofte, şeful SRI ajungea cu cel puţin 10 minute înaintea preşedintelui. O umbră tăcută, pe care o găseam la uşă. Ştiam că trebuie să pice Băsescu. De obicei, ofiţerii SRI nu stăteau de vorbă cu noi, ne întrebau doar ce dorim să mâncăm. Erau grămadă pe toate holurile. Atmosfera de detenţie de lux era animată doar de preşedinte. Ne-a povestit cât de mult a crescut cota României după episodul răpirii, dar şi… cota lui. Avea un procentaj de 56% în urma eliberării şi aştepta sondajele după căderea fizică şi din PSD a lui Ion Iliescu. O sinceritate confortabilă de la un preşedinte democrat. Ne-a atras atenţia că va trebui să ne tragă de urechi public pentru că am plecat fără protecţia armatei. Marie Jeanne i-a şoptit preşedintelui că se teme de legătura tatălui ei, Ion Vasile cu Omar Hayssam. Mişcoci nu comenta prea mult şi nu înceta cu mulţumirile. Eu am aşteptat ultima seară. A doua zi, Băsescu a vrut să ne duca la localul său preferat, mai ales că, spunea el ” nu este departe de locul acesta”. I-a fost frică de presă. L-am întrebat pe preşedinte de ce l-a trimis să ne elibereze tocmai pe generalul Isac Adrian. Mai puteam eu să scriu despre abuzurile SIE ? Inainte de răpire îl urecheasem zdravăn pe Isac în articolele mele. În ambasadă m-a urecheat el pe mine. „Domnu’ Ohanesian, a citit şi mama domne’!”, a adăugat el. N-aveam de unde să ştiu de prietenia veche şi trainică de la Anvers (înainte de 1989) dintre Isac Adrian (fost DIE), Silvian Ionescu (asemenea) şi Traian Băsescu. Admiraţia mea pentru preşedinte se trage din accesele sale de sinceritate. Deşi a bâiguit încurcat că Portul Constanţa (locul unde aliaţii americani vin cu bazele militare) şi Zona Liberă, ba ar fi, ba n-ar fi obiective strategice, Băsescu mi-a spus că a semnat personal intrarea agenţiei JICA (Japan International Cooperation Agency) în România, pe timpul cât a fost ministrul transporturilor. O agenţie cu birouri lângă Hamas. „Este normal Ovidiu. Şi noi avem spionii noştri la ei şi ei la noi”, mi-a spus el. Am rămas stupefiat de atâta sinceritate. Mai târziu, când aveam să-l întreb pe ataşatul Ambasadei Japoniei la Bucureşti, Hayashi ce era cu gaşca de generali SIE (foşti DIE) la Tokio, m-am lămurit pe deplin. Hayashi a tăcut, neştiind cum să se facă pierdut în canapeaua de sub el. Băsescu ne-a propus să mergem la odihnă, la un prieten de-al lui, în Austria. Am refuzat toţi, mai ales Marie Jeanne, care a spus că este invitată la prietenul ei Albano Power, în Italia. Băsescu este un maestru în detensionarea atmosferei. L-a întrebat pe ofiţerul cu alură impunătoare, care ne servea la masă: ” Tu ce eşti, ofiţer ? HAHAHA! Adu-mi o plăcintă cu brânză”. Timofte cel tăcut şi-a manifestat interesul reţinut pentru mine o singură dată. Cred că mă cunoştea foarte bine din interceptările făcute de trupa de la Tonola.

„Măi copii ce vreţi voi de la mine?”
Într-un moment de sinceritate maximă, Băsescu ne-a dat de înţeles că armata română ar fi făcut ceva acte de caritate în schimbul eliberării noastre. Apoi a schimbat registrul. Cu puţin timp înainte, unul din ofiţerii participanţi la eliberare, din proprie iniţiativă, înaintase în şoaptă cifra de 9-12 milioane dolari. Totul părea o intoxicare. Băsescu a ţinut să spulbere orice îndoială – ” Măi copii, ştiţi cine v-a eliberat ? S-a întâlnit Securitatea lui Ceauşescu cu Securitatea lui Saddam!” Sinceritatea din el fierbea. În ultima seară, sătul de gargară, Băsescu a luat taurul de coarne şi ne-a luat direct: ” Măi copii, ce vreţi voi de la mine ?”. Atunci Marie Jeanne l-a întrebat pe Preşedinte dacă nu ne ia şi pe noi ziariştii, la el (bănuiesc că se referea la echipa de la Cotroceni). Ea mai fusese de atâtea ori în staff-urile prezidenţiale cu obiective precise. În ultima seară de debriefing, preşedintele mi-a acordat cinci minute între patru ochi. O plimbare prin gradina vilei lui Drăghici cu un democrat. I-am spus atunci că în lipsa unor măsuri drastice, lupta anticorupţie nu valorează doi bani găuriţi. I-am pus aceeaşi placă tocită pe la sediile SIE şi SRI. Trebuia găsită o soluţie ca serviciile să fie mai transparente pe zonele corupţie instituţionalizată şi criminalitate economico-financiară. Altfel, responsabilitatea dosarelor sensibile va rămâne suspendată între servicii (care au raportat corupţia sau nu) şi beneficiari (de obicei procurorii care se ocupa de dosare sau nu). Nu vom şti niciodată pe cine să tragem la răspundere, fiindcă serviciile sunt mute, nu spun cine sunt beneficiarii notelor informative. Ca şi serviciile secrete, preşedintele mi-a oferit un compromis. Să fiu informat preferenţial când am nevoie, într-un dosar sensibil. Am sesizat pericolul şi am refuzat. Am dorit ca totul să fie adus într-un cadru legal. Eu nu-i cerusem favoruri. Preşedintele mi-a spus că va reflecta şi vom sta de vorbă. I-am mai spus despre Munaf Mohammad, factor cheie în răpire. Că ştia multe despre relaţiile irkianului cu oamenii politici (mai ales cu un senator de la Buzău), cu media şi zona de afaceri dubioase . Băsescu mi-a răspuns: „Ştiu, ştiu. Şi lui Marie Jeanne îi este frică de asta”. Am rămas cu impresia că vom mai sta de vorbă. N-a fost să fie. A intervenit intoxicarea gravă „Colonelul Dumitrescu”.