Radarul produselor: banane calde

Dacă s-ar fi întâmplat o dată nu aș fi zis nimic; dacă s-ar fi întâmplat de două ori, nici atunci nu aș fi zis ceva. Dar deja este a treia oară și mi se pare că ar fi un (fel de) obicei: banane calde în supermarket.
În general, produsele care intră în magazin din depozite, mai ales din depozitele cu frig, sunt reci. Dar de trei ori – și înainte de Crăciun, și acum – am văzut lăzi întregi de banane pe care, dacă pui mâna, sunt calde (pentru cine nu știe, dacă un produs e cald când pui mâna pe el înseamnă că are peste 37 de grade – fizică: senzorul care compară temperatura e corpul tău).
Prima dată am cumpărat. Erau galbene, frumoase. Am crezut că, dacă se evaporă rapid etilena, sunt ok. Ajuns acasă le-am agățat în balcon la aer, iar ele s-au „copt” (aproape înnegrit) în mai puțin de două zile.
Nu știu ce stocuri de banane au intrat în România (Europa) în perioada asta, dar încercați să verificați cu mâna bananele pe care le cumpărați din supermarket. Dacă sunt calde, nu cumpărați. Nu sunt chimist, dar dacă vreun chimist citește, sau vreun inginer din industria alimentară, sunt curios dacă această etilenă are legătură cu faptul că bananele se încing (depășesc 40 de grade) în cutie. Mă întreb și dacă se aduc vapoare de banane (stropite cu etilenă) care stau aiurea în depozite, iar astea de ajung la ofertă sunt pentru că cel care a comandat un vapor de banane nu a estimat bine consumul.
Dacă nu se vând în două zile, e gunoi. De asta și prețul foarte bun.
Să transporți 10.000 de km de… gunoi. :(

Cu sau fără legătură (mai mult „cu”):
Cel mai comentat articol de aici, din ultima perioadă, e „Tata” (Guest author).
S-a încins lumea mult acolo, să îi dovedescă unui amnezic (poate) că e amnezic. Dar merită să consumi sute de cuvinte pentru un amnezic? Am citit, nu am comentat; că nu am avut ce.
Totuși, pot comenta acum, scurt, cu câteva… mii de cuvinte? Pozele sunt făcute în ajun de Crăciun (nu în supermarketul cu bananele de mai sus); ieri carnea asta nu mai exista acolo. Adică, a ajuns la gunoi. Puteți folosi aceste „mii de cuvinte” oricând, întrebând toți nostalgicii, amnezici sau nu, de câte ori au văzut acum 30 de ani frigidere întregi de carne care se aruncau. Bibilici, doradă, stridii… pozele alea cu pui sunt așa, m-am întrebat dacă mai are sens să le pun, pentru că deja a ajuns ceva obișnuit să vezi frigidere pline de pui care, dacă nu se vând azi sau mâine, se vor arunca. La fel și bananele de mai sus.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

94 comentarii

  1. fara nici o referire la perioada comunista, clar a fost neagra pentru orice om normal la cap, dar unde e frumusetea capitalismului in ultimul paragraf ?
    Faptul ca e mai profitabil sa le arunci decat orice altceva, sau ca sunt crescute in 3sapt , sau..

    00
  2. Si cam unde crezi tu ca se arunca?

    00
    • Conform legii, la gunoi. De fapt, la incineratoare speciale. „Recuperare energetica”, gen.

    • Hai sa vorbim si practic.

      00
    • Te rog. Vorbeste practic. Cat de practic vrei sa vorbesti?
      EU?: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52017XC1025(01)&from=EN
      Romania?: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/legea-care-incurajeaza-magazinele-sa-doneze-alimentele-aproape-de-expirare.html

      Organizația pentru Hrană și Agricultură din cadrul Națiunilor Unite (FAO) este de părere că risipa alimentară reprezintă un fenomen global, specific țărilor dezvoltate. Aceasta estimează că în 2015 o treime din alimentele produse la nivel global au fost risipite, ceea ce echivalează cu de șase ori valoarea ajutoarelor alocate pentru dezvoltare, oferite în întreaga lume.
      Din punct de vedere al Uniunii Europene, în 2015 risipa alimentară ajungea la aproximativ 90 milioane de tone. În acest clasament, țara noastră se situa în top zece state membre, însumând un procent de 2,55 (echivalentul a 2,2 milioane de tone de alimente bune de consum aruncate la gunoi). În 2014, 19 milioane de kg de alimente au fost distruse de comercianți în timp ce 5 milioane de români se aflau în pragul sărăciei.

    • Faimoasa risipa alimentara de care vorbesti se face cu un scop: Sa ajunga pe raft produsele perfecte din punct de vedere vizual si astfel sa comvingi cumparatorul sa plateasaca mai mult.
      Exercitiu de imaginatie: ai 1 tona de frute care sint bune si mai putin bune si in stare actuala le poti vinde cu 10 lei/kg. Arunci cele mai putin aratoase (o treime din ele si le vinzi cu 18 lei kg.
      Unde este profitul mai mare?

      00
    • @mihai007, faimoasa risipa se face din cauza ca produsele expira. Mai ales carnea este periculoasa daca a depasit termenul.

      00
    • @Vlad
      Se duc la „Protan”. Pun ghilimele că-s mai multe firme, dar a rămas termenul generic cam ca la adidas/Adidas. Fiecare firmă din industria alimentară are contract pentru produsele neadecvate consumului uman. Poate ăia mai mici să mai fenteze, dar oricum au rulaje mici, dar marii retaileri le dau la Protan. În proceduri este cam așa:
      – Reprocesare (cele care se pretează și sunt safe se reprocesează și magazinul are condiții) – cârnați/mici, rotisare etc
      – Discount
      – Protan.

      00
    • Sau se duc la reambalare și congelare rapida! termenul de 1 zi devine câteva luni! Nu se arunca nimic, în ceva se transforma ele (mancare caini-pisici etc)! Fructele și legumele ajung la zoo!

      00
  3. Stridii un pic vechi….Niciun risc!

    00
    • NOU
      #18

      Take Ionescu a murit de la o stridie stricata, in tren, venea de pa Italia. Alți morți mai au fost da unu celebru nu stiu…

      00
  4. De unde vin bananele? Din țările reci?
    Doamne… Banane reci… Serios? Eventual banane congelate?

    00
    • Una din problemele de bază, actuale pentru companiile producătoare și rețele de distribuție a produselor alimentare este păstrarea îndelungată a producției. Întrebările ce țin de păstrarea fructelor și legumelor în stare proaspătă devin actuale atunci, când este necesar de menținut strict regimul de temperatură, în tot lanțul de mișcare a produselor: compania-producătoare, punctul de distribuție și consumatorul final. Un element cheie în acest lanț se consideră existența camerelor frigorifice de păstrare a producției, atât la producători, cât și la rețelele de distribuție.
      După destinația sa, încăperile frigorifice de păstrare se împart în câteva categorii, în acest buletin, însă, vom vorbi despre cele destinate păstrării fructelor și legumelor.
      Pentru investitorii care dezvoltă afacerea și construiesc depozite frigorifice noi, multe lucruri sunt deja cunoscute ce privește construcția acestor obiecte. Dar, cum să procedeze începătorii, care nu au depozite frigorifice, experiență și cunoștințele necesare?
      În acest buletin o să vă atragem atenția la principale etape de construcție a unui depozit frigorific, pentru păstrarea fructelor și legumelor în stare proaspătă.

      https://agrobiznes.md/ce-trebuie-sa-cunosti-daca-vrei-sa-ti-construiesti-un-depozit-frigorific-modern.html

    • NOU
      #21

      Comentariul tău e echivalent cu ăla făcut de unii pe net care erau îngrijorați că vaccinul antiCOVID se ține la -80°C, dar îl injectează în corp care are temperatura de aprox. 35-36°C. Logică zero.

      00
    • Cum de la o vreme nu îl mai citesc pe turc, de azi înainte nu îl mai citesc nici pe brăilean. Nici pe autorii lui invitați.

      00
  5. Zilele trecute am luat și eu aceleași porcării de la Kaufland. Am zis că na, stau în Vaslui și își bat ăștia joc de noi.
    @McStronțiu, îți recomand să mănânci o banană din alea, garantat îți va face bine.

    00
  6. babanele se culeg verzi, procesul de coacere se continua in depozit si transport in mod natural, uneori inca sunt crude cand ajung la ultimul din lantul slabiciunilor, la mega (sau in functie de ce comanda distribuitorul ca el stie ce se vinde si cind se vinde marfa). intrucat nu vrei o banana verde in galatar se mai ajuta nitel acest proces chimic si asa apare gazul minune. deci e normal ce se intimpla acolo: ” iar ele s-au “copt” (aproape înnegrit) în mai puțin de două zile”. in acest moment cantitatea de zaharuri e maxima. cauta mai verzi daca vrei ca procesul sa dureze mai mult.

    https://agroromania.manager.ro/articole/stiri/una-din-patru-banane-mancate-de-romani-se-coace-la-buftea-2934.html

    00
    • Bananele se culeg verzi, da. Dar nu se coc pe drum deoarece sint transportate la temperaturi joase, 4-6 grade pînă ajung la depozitul supermarketului. Acolo sint bagate esalonat, in functie de vinzari, la tratament cu etilenă ce stimulează maturarea.

      00
  7. De vreo 3-4 ani nu mai suport bananele. Dacă se întâmplă să iau 2, sunt 70% șanse ca una să ajungă la gunoi. Detest să arunc mâncare.

    00
  8. Daca pretul initial la bibilici nu era 33 lei, poate 25-27lei, credeti ca se mai aruncau la gunoi?
    Poate producatorii si vanzatorii ar trebui sa-si regandeasca politica de preturi, pentru a nu ajunge in situatia de a arunca mancarea.
    Din alt punct de vedere, daca le convine financiar sa arunce mancarea, poate ar trebui taxati drastic la acest capitol?
    Sigur idei se gasec, dorinta sa fie.

    00
    • Faptul ca se arunca mancare este o chestie de disfunctionalitate in lantul de distributie.
      Am lucrat in presa: daca ai retur de 20%, deja e o problema. Sunt (erau) oameni angajati special sa monitorizeze ce si unde se vinde. Nu duci 1000 de ziare unde se vand 100.
      Sunt convins ca aceste posturi (pozitii) exista si in zona alimentara. Poate chiar seful de magazin, el ar fi responsabil cu marimea stocurilor care vin? Nu stiu. Nu lucrez in domeniu.
      Este normal sa existe produse care sa se arunce pentru ca expira? Da. Nu poti controla 100% un lant de distributie. Este normal sa se repete des, cu cantitati mari? Asta nu prea e normal. Si nu e caz singular, am sute de poze din multe supermarketuri, din multe orase.
      Spre deosebire de amnezicul din articolul citat, eu am PTSD din perioada comunista. Uneori imi vine sa plang la propriu cand vad mancare despre care stiu ca se va arunca.

    • Cred ca solutia ecologica ar fi sa livrezi mai putin decat se vinde. Si atunci n-ai mai arunca nimic. Dar ar fi rafturi goale in magazin, si nu vrea nimeni asta, ca asta e comunism.

      00
    • Pai, din perspectiva asta, cel mai eficienti erau comunistii, asa cum remarca si Cristici. Daca livrezi mai putin decat cererea, ai sanse mai mici sa arunci la gunoi… Dar pierzi si oportunitati. Daca le creste taxarea, ce crezi ca se va intampla cu pretul la raft, o sa creasca, pentru a pastra profitabilitatea lantului de distributie sau o sa scada, ca si-asa au profit prea mare, ai dreacu’ capitalisti?

      00
    • O idee ar fi valabilitate pe culori, corelata cu reduceri. Daca are valabilitate intre 10 si 3 zile -> eticheta verde, pret intreg. Daca are valabilitate intre 3 zile si 24 de ore eticheta galbena -> 50% reducere. Daca are mai putin de 24 de ore -> eticheta rosie -> 90% reducere.

      La toate produsele, nu la cateva mizerii alese de magazin, cum fac acum unii. La toate, toate, sa stii clar ca iei ceva la juma de pret daca e in perioada galbena de valabilitate de ex. Ai si un factor social si ecologic in chestia asta, decat sa se arunce/incinereze.

      00
    • Nu cred ca le este greu sa faca o statistica, folosind cifrele din anii trecuti, ca sa estimeze ce si cat se vinde intr-o anumita perioada a anului.
      De exemplu, daca iti iese in medie ca, in ultimii 3 ani s-au vandut 10 bibilici, nu bagi 20 la raft, bagi 15.
      Nu inteleg care e logica.

      Cand vad mancare aruncata innebunesc.
      Ma intreb daca au contracte cu restaurante sau cu cantine sociale. Atata carne care poate fi transformata in mancare si data celor fara adapost…

      Legat de banane, eu cumpar doar cate 4, fix din cauza asta.
      Eu oricum le tin la frigider si reusesc sa se pastreze ok la interior, chiar daca coaja se pateaza urat.

      00
    • Da cred asta… oamenii in principal sunt foarte sceptici la cumparat chestii de genul asta, iepure, bibilica, rata, gasca, carne de cangur, carne de strut si multe altele… asa cum de 30 de ani voteaza PSD si o duc tot mai prost si nu se intreaba sau nu-s dornici sa schimbe ceva… exact la fel nu-s curiosi ce gust are un litchi, un avocado, un ananas, niste carne de cangur… chiar daca pretul ar fi acceptabil.

      00
    • Poate ca 30% ala e cam putin. Daca un produs nu s-a vandut, inseamna ca nu e cerere la acel pret, si poate daca expira a doua zi poti pune 70% sau mai mult, ca oricum alternativa e sa il arunci.

      00
    • @Cristici

      Am lucrat 10+ ani in domeniu pentru un mare retailer din RO.

      Situatia cu expiratul sta cam asa:

      1.Buyerul primeste o superoferta de la importator – poti pune absolut orice produs iti treceprtin cap – daca ii ia X cantitate de marfa + un mic bonus pt el ;-)

      2.Buyerul accepta oferta iar marfa ajuge in depozit. Aici, daca este intre cele 2 „sarbatori” crestinesti e ok si nu bate prea mult la ochi mai ales daca logistica e facuta de un tert – cred ca doar Kfland si l**l isi fac singuri logistica – si marfa e cu termen mare de valabilitate.

      2.5 Aici mai intervin si sefii de departament din magazine, cei care pot fi „cointeresati” sa comande manual de la depozit / furnizor anumita marfa peste ce ii da sistemul automat. TOATE retelele mari au sisteme automate ce genereaza comenzi in functie de vinzarile zilei precedente! De asemenea, exista personal – foarte bun in ceea ce face – pentru predictiile de vinzare(parca asa le spune) unde marja de eroare este sub 1-2%, fix ca sa nu se arunce marfa. Exemplu concret, vezi ce retele de magazine au reducerile astea magice de 30% si pt cite produse ;-)

      3.Legat de fructe / legume / carne. TOTUL se opereaza in depozite cu tempertaura controlata. 4-8 grade pentru legume / fructe si -25 grade pentru congelate – inclusiv inghetata) iar livrarile catre magazine se fac cu masini frigorifice ce sunt OBLIGATE sa respecte temperatura de 4-6 grade sau temperaturile negative, in caz contrar, la destinatie daca pe bonul eliberat de camion (ca la taxi) temperatura din interiorul masinii livratoare nu este cea agreata, marfa ESTE REFUZATA la receptie!!

      4.NU TOATE magazinele din retea au conditii sa pastreze marfa in depozitele proprii mai mult de 1-2 zile – pentru cele perisabile gen carne / peste / unele fructe. Sau pe angajati ii doare la plua de treaba asta!

      5. Ai magazine, unde ca sa nu existe retururi – platibile din profitul magazinului – se sta cu leguma la raft pina putrezeste … poate poate scapa de ea asta ducind la un cerc vicios – > comanda de marfa este automata, stie ca un produs nu poate sta mai mult de 1-2-3 zile la raft -> el nu este retras si scazut din stoc, dar se primeste marfa noua -> marfa noua in loc sa fie la raft mai sta in depozitul magazinului fara conditii de pastrare inca 1 -2 zile – >marfa noua se depreciaza incet dar sigur si devine nevandabila

      6.ex. carne bibilica: la 33 ron/kg poti comercializa maxim 10 caserole pe saptamina, si asta in magazinele din Baneasa sau alte locatii unde vin oameni cu bani, nu in Cora Lujerului (de exemplu). Faptul ca la magazin au ajuns mai multe caserole decit se puteau vinde – aici banuiesc ca e vorba de L**l – e prostie sau rea vointa din partea sefului de departament de la raionul respectiv care nu stie sa foloseasca niste tool-uri puse la dispozitie de firma sa-si vada vinzarile pe produsul X in intervalul de timp Y.

      7. Retururile de marfa se fac :
      a1 – catre furnizor care ridica de la depozit sau direct din magazin si doar daca este marfa neperisabila
      a2. – catre depozit care da retur la fss in conditiile a1
      b – catre firme ce se ocupa de distrugerea lor fizica – ardere pentru produse alimentare – gen Protan – sau Rorec pentru electrocasnice / imbracaminte / incaltaminte.

      8. Retururile catre fss sun un fel de win-win pt toata lumea, toti si-au recuperat banii investiti

      9.Distrugerea produselor expirate / deteriorate e pierdere directa a magazinului sau a depozitului daca acesta din urma nu a respectat FIFO sau termenii agreati de receptie a produsului. De exemplu, pt cine am lucrat eu, nu se accepta decit cu confirmare scrisa de la buyer produse aflate sub 70% din termenul de expirare – ex. la ulei care are 365 zile, termenul minim de receptie era de vreo 255 de zile pina la expirare.

      10. Unele produse (ulei / ciocolata / conserve) POT FI CONSUMATE si dupa termenul de expirare daca sunt pastrate in conditii corespunzatoare.

      11.Petfood-ul trebuie sa fie bun si pentru consum uman ;-)

      00
  9. Banane calde – pentru doamne grabite! :)

    00
  10. Bananele sunt ținute într-o atmosferă care conține etilenă, etilena ajutând in procesul de coacere. Probabil românii noștri au camere de coacere cu etilena făcute pe genunchi, în care tratamentul nu e făcut corespunzător / controlat sau forțează intenționat coacerea prin doze mai mari, condiții de temperatură / presiune ne-optime pentru a scurta cash flow-ul, care probabil duc la cele reclamate de tine. Îmi imaginez că e o chestie calculată, o optimizare făcută în purul spirit românesc.

    00
  11. nu se incalzesc bananele daca punem fiecare mana pe ele sa le masuram temperatura?

    00
  12. De banane, portocale, nectarine, etc exotice, nu mai ma ating de ele de vreo 4-5 ani. Am trecut la mere, prune, cirese, capsuni, pepeni, struguri, cam tot ce furam in copilarie pe dealuri. Cand vad asa abundenta si risipa de exotice mi se face lehamite.

    00
    • De cînd am mincat portocale din pom (livada, nu ornamentalii de pe strada) din ’92 prin Creta, nu-mi mai plac astea din comertul ”socialist”, marea majoritate fiind bune de acrit ciorba. La fel si alte chestii ca mango (mango azucar din Columbia) sau kiwi (care pe la noi sînt ca niște coaie de măgar și acre pe deasupra). Rămîn tot la ale ”noastre” dacă nu-s amestecate cu poloneze. Slabiciunea sint merele Golden și Crețești.

      00
  13. Pentru cine nu stie, o mare parte din bananele vandute in Romania se coc/coceau la Buftea. In 3 zile. Banuiesc ca la alea de au ajuns calde nu au mai apucat sa le coaca pana la capat, le-au bagat direct in trailer. :D Evident, cu instalatia frigorifica oprita, ca sa se mai coaca nitel pe drum.

    00
  14. Chestia cu distrus hrana cand nu este vanduta, se face conform legilor in vigoare! Din acest motiv se pun si termene de garantie pe produsele alimentare, pt ca asa cere legea! Eu daca cumpar alimente, este alegerea mea daca le consum sau nu dupa ce sunt expirate, companiile nu au aceasta optiune!
    Pe de alta parte, acesta este modul in care se fac afacerile cu produsele alimentare, iar institutiile abilitate au facut aceste legi pt protectia consumatorului.
    Ce vreau sa zic este ca daca vrei sa ai certitudinea ca ceea ce cumperi din supermarket nu iti cauzeaza probleme medicale, vanzatorul trebuie sa respecte legile si sa distruga cantitati uriase de alimente!
    Cost of doing business! Ma rog, tipul asta de afacere unde companiile asigura alimente de o anumita calitate in permanenta si la costuri mici! Pt ca la urma urmei, companiile platesc acea hrana aruncata/distrusa si costurile se regasesc in pretul de la raft, nu mai vorbesc ca toata lumea implicata in acest proces este fericita: profit pt companii, alimente sigure la preturi mici pt consumatori!
    Sper ca m’am facut inteles!

    00
  15. 1 bananele care intra in tara sunt verzi, dupa ce se trateaza cu gaz se coc la temperatura mediului ambiant, de fapt nu se coc, li se grabeste procesul de maturare/ coacere, ele sunt deja bune de cules cand ajung la retailer
    2. produsele pe cale sa expire sunt vandute la reducere, cele care nu se vand intra la preparare in acelasi magazin care are si divizie de mancare calda, deci nu sunt stricate, sunt doar pe cale sa se strice, nu se arunca atat de multa mancare din magazine, cat arunca cumparatorii care nu o manaca pe toata mai ales de sarbatori
    3. evident ca e mai bine acum decat inainte, acum poti lua masuri sa opresti risipa, atunci nu puteai nici sa mananci ce-ti doreai, cat iti doreai

    00
    • ca o completare
      https://www.youtube.com/watch?v=fGLK_vBUymA
      1:59 – și bananele nu sunt singurele fructe care „se coc” în acest mod

      00
    • Dap – nu-s chimist… dar etilena e un gaz…nu prea vad cum s-ar stropi bananele cu el…

      00
    • @geretus, tatal unui prieten a lucrat pe vremuri la un depozit unde aduceau si banane. Veneau verzi si stateau asa multe zile, chiar saptamani. Cand aveau comanda sa faca o livrare pentru un distribuitor, le stropeau cu carbid si apa din care se forma acetilena si declansa coacerea. Reactia era exoterma, bananele fiind caldute la livrare. Din cate am inteles, stropirea cu carbid este interzisa acum in UE pentru ca poate fi contaminat cu alte substante toxice.

      00
    • geretus am cunostinte care lucreaza la firme de-astea de importa banane, inainte de vanzare bananele verzi sunt gazate cu un amestec ce le grabeste coacerea – nu doar bananele si alte fructe verzi de import, de-aia uneori merele de polonia par coapte dar sunt inca necoapte in interior, iti provoaca arsuri daca le manaci pe stomacul gol, mai ales prin ianuarie-februarie

      00
    • Inainte sa o dam in chemofobie:

      Fructele (si plantele in general) produc in mod natural etilena (la caldura). Actioneaza ca o enzima in procesul de coacere. De aia nu e bine sa pui alte fructe pe lângă unele care produc cantitati mari de etilena (banane, mere, pere), etilena produsa de acestea va grabi coacerea celorlalte. De aici și proverbul cu mărul „stricat” care le „strica” pe celelalte din cos. Mărul „stricat” este de fapt un mar foarte copt care produce etilena.

      Tot de aceea, fructele se pastreaza la frigider mai bine, lipsa caldurii inhiba productia de etilena. Deci grabirea coacerii cu etilena nu este nimic altceva decat un proces natural accelerat.

      Fructele nu se „stropesc” cu etilena, ci sunt tinute intr-o atmosfera controlata in care se pompeaza etilena. Este un proces utilizat din cele mai vechi timpuri, inca din antichitate, egiptenii asa coceau smochinele sau chinezii perele. Nu aveau butelii cu etilena sub presiune dar o produceau prin arderea altor substanțe.

      Utilizarea carbidului e alta poveste si aici chemofobia e oarecum indreptatita. Carbidul produce *acetilena*, nu etilena. Si acetilena grabeste procesul de coacere actionand tot ca o enzima. Acetilena nu e toxica, problema este ca acel carbid care s-a utilizat la producerea acetilenei nu este tocmai pur (scopul principal al producerii carbidului este unul industrial, nu alimentar) și conține arsenic si fosfor, substanțele clasificate ca otravuri si care se vor gasi pe fructele pe care va pregatiti sa le mancati.

      00
    • Sunteti ca astia cu 5G baietz… spune unu ca etilena e gaz – si va grabiti sa-i explicati voi ca ce? Cautati in plm pe google… Si mai cititi o data textul “ Mă întreb și dacă se aduc vapoare de banane (stropite cu etilenă) …”

      00
  16. Poate a scăpat cineva un pic mai mult potasiu in „rețetă” :))

    00
  17. NOU
    #51

    Lidl vrea sa aiba preturi mici. De asta Lidl e fortat ca cumpere stocuri mari de pe unde se nimereste (peste de acvacultura din Bulgaria, carne de vaca din Polonia, porc din Spania, etc).
    Faptul ca raman stocuri nevandute (si nu raman, cand ajung la -30% se vand imediat) nu e vina Lidl per se, ci a managerului de magazin care nu stie sa estimeze cat sa comande. Politica e sa ai mai degraba mai mult, pentru ca daca se termina stocul( mai ales „la oferta”) se oftica rau clientul.

    00
    • Ce misto ar fi daca ar exista solutii automatizate de aprovizionare in functie de un istoric al vanzarilor, ca sa nu trebuiasca sa comande Gigel, manajeru de capul lui.

      00
  18. dacă legea cu privire la donarea alimentelor care expiră de curând ar fi obligatorie (sau într-un fel s-ar implica statul – evident, pentru magazine este favorabil aspectul financiar, fie că este o subvenție cât de mică fie o scutire în procente de la anumite taxe) și nu doar „o recomandare”, poate problema s-ar rezolva cât de cât.
    pe de altă parte, chiar consumatorul final aruncă o parte din produsele pe care a dat însuși banii :)
    și nu e despre comunism sau capitalism, este despre nevoie – că vorba din bătrâni, tot cu două mâini mănânci.

    00
  19. Domnu’ Cristi, daca il intrebai pe Gogu’ ceva de genul „How does temperature affect ripening bananas?” aflai ca etilena aia se degaja in mod natural in procesul de coacere a bananelor (valabil si pentru alte fructe).

    Dupa merele „unse cu ceara”, apar acum bananele „stropite cu etilena”… ffs

    00
  20. Domnu Dieter Schwarz daca vrea sa vanda poate sa scada pretul mai mult de 30%. O reducere de 50% aduce mai mult decat nimic, ba chiar am impresia ca s-ar vinde binisor si cu 70% reducere.

    00
  21. „Pozele sunt făcute în ajun de Crăciun (nu în supermarketul cu bananele de mai sus); ieri carnea asta nu mai exista acolo.”

    E putin 30%. mega are 50%, inainte de craciun am vazut pana si un cap de porc redus la jumatate :)))

    00
  22. Portul Constanta cu peste zece ani in urma. Vine nava frigorifica cu banane pentru Dole. Reprezentantul lor refuza cativa paleti, erau prea coapte, astia raman pe cheu, echipajul considerand ca e prea mare efortul luarea din nou la bord si aruncarea peste bord dupa spre bucuria muncitorilor din zona. Ei bine arabul de la Dole a chemat politia si a obligat vaporul sa ia marfa de pe cheu. Alergau politaii dupa oameni in timp ce reprezentantul urla ca daca nu aduc baxurile inapoi le desface contractele de munca.

    00
    • Vaporul nu are ce face cu marfa refuzată, trebuie să plătească suplimentar pentru livrare la gunoi, mai ales ca-i si cu risc biologic. Trebuie să curețe/dezinfecteze magaziile pentru un nou transport. La intrare in orice port e un formular special pentru plante si animale vii la bord și inspectia fitosanitara costa in plus (mult mai mult decit cîteva lăzi cu banane).

      00
  23. demult gaseai doar banane verzi si le puneai la copt pe soba, acum la cauti pe cele verzi ca pe cand ajungi acasa sa fie coapte

    00
  24. Cumva trebuie ca omenirea sa rezolve risipa asta. Uniunea Europeana e cel mai mare „furnizor” de mancare aruncata la gunoi, depaseste SUA, unde se stie ca rsipia e colosala. In timpul asta, in multe regiuni din Africa se face foamea. Undeva gresim, e greu sa conteste cineva ca undeva ceva e putred.

    00
    • Se rezolva destul de simplu risipa, „freeze drying”. Cat timp acceptam ca mancarea nu o sa mai aiba acelasi gust putem sa nu mai aruncam nimic. Termenul de valabilitate pentru carne ar fi in jur de 10 ani, tinuta la temperatura camerei.

      00
  25. (pentru cine nu știe, dacă un produs e cald când pui mâna pe el înseamnă că are peste 37 de grade – fizică: senzorul care compară temperatura e corpul tău)

    pentru cine nu stie, 37 de grade ai in gura sau la subrat. cea mai apropiata temperatura de de temperatura reala a corpului este cea masurata in fund.

    la extremitati ai o temperatura mai scazuta (mai ales daca ai o circulatie proasta). deci, daca pui mana pe ceva si ti se pare cald, nu are neaparat peste 37 de grade.

    daca vrei sa vezi daca bananele au peste 37 de grade, acum stii ce trebuie sa faci :)))

    00
    • Aveam 32 de grade, parca, masurate cu termometrul aluia de la intrare. Pe mana. 32 de grade pe mana. :) Care e „temperatura camerei” intr-un supermarket, si de ce erau bananele alea calde? Asta ma intereseaza (in mod serios). Mai ales ca, repet, nu era prima data cand s-a intamplat. O data, o fi greseala (ce greseala o fi fost, nu stiu). A doua oara, a treia oara…

    • Nu stiu daca ai observat, dar eu vorbeam strict de afirmatia ta cu 37 de grade. Si am zis ca atunvi cand pui mana pe ceva si ti se pare ca e cald, nu are neaparat peste 37 de grade cum spui tu.

      00
    • Vali, nu bagi un vot pentru comentariul anului?

      00
  26. Inca un articol de genu Old man yells at cloud. Stiu ca pot sa sar peste ele da cum tu iti spui public pararea si eu pot sa te critic.

    00
    • userul e vizibil inainte de a da click, iar titlul e recurent: „Radarul produselor”. Momentan nu e nici un articol de bine in setul asta. :)
      Am cateva pregatite, dar nu stiu daca zoso le va considera reclama sau nu.
      Totusi, pentru a-l impaca pe claudiu mai jos, si a nu crede cineva ca dam cum pietre in Lidl, dati-mi voie sa va recomand cu mare… caldura ( :) ) cafeaua asta ieftina (stanga jos pe pagina). Reducere 40%, 5 lei punga de 250g? E aproape gratis! Promotie doua zile, 30 si 31 dec.
      Atentie, „hint”: promotia la cafeaua asta e recurenta, apare la cateva luni.
      Daca aveti drum, „pariati” 10 lei pe cafeaua asta si poate reveniti cu ceva comentarii daca si cand voi face un articol pozitiv la „Radarul produselor”. Am facut „teste in orb” rugand familia sa o compare cu cafele de firma. :)

    • @Cristici, nu e cam tare cafeaua aia?
      Eu când văd „expreso” am senzația că e tare. Mai ales pt stilul în care o fac eu, la ibric, 2 lingurițe mai pline (dar nu super cu vârf) de pulbere de cafea la 200 ml apă, fiert totul cu 3 clocote la final.
      Tot de la lidl îmi iau cafeaua, „belamo” cred, un pachet vișiniu cu negru.

      00
  27. Acu vreo câțiva ani a trebuit să instalez senzori de dioxid de carbon într-un depozit de logistică măricel al unui retailer din .ro.
    Motivul: banana.
    Banana în procesul ei vesel de maturare eliberează și dioxid de carbon. Chestie care omoară lucrători în depozit. Un deștept a furat un pumn de fistic și s a ascuns după baxurile de banane. A stat jos ca să ciugulească și din cauză că temperatura depozitului era cam măricică și nu respecta normele de stocare, a stat cu botul în dioxid de carbon. L au găsit vânăt, nu sh dacă a scăpat viu.

    00
  28. Bune pozele.O imagine= 1000 de cuvinte. Eu am 2 postari cu niste linkuri la poze in postul Tata… dar din epoca de aur.Cu borcane de mazare. Dar inca nu se publica dureaza mult… Chiar voiam sa intreb de ce anumite reply sunt instant altele apar a doua zi?

    00
  29. Ai dreptate cu bananele. Ceva se intampla de cativa ani. Undeva e stricat lantul de livrare /depozitare. Fimea baga 1-2-3 banane pe zi, cumparam zilnic aproape d ecativa ani. Eh, de vreo 2 ani bananele de la mega, ca de acolo luam sunt super coapte, moi, se rup cozile, nu se compara cu alea de acum 2-3 ani. Si da, sunt mai calde

    00
  30. In Belgia (si in alte tari din vest, cel putin NL si FR) can toate magazinele care se respecta – toate cele bio si lanturi gen carefour, cora, delhaize; chiar si unele restaurante – vand ce ramane la o treime din pret pe Too Good To Go https://toogoodtogo.com/ . E destul de populara aici, probabil va aparea si in romania in curand

    00
  31. salut. Lucrez in Lidl. Pun etichete dinalea portocalii pe multe produse. Foarte putine ajung la gunoi, majoritatea se vand la reducere de 30%. Acum eu vorbesc de magazinele ce le stiu (2 in care am lucrat), dar te asigur ca produsele ce expira si se arunca sunt in cantitati mici (in medie sub 10 kg de carne pe zi, la vanzari ale magazinului de peste 150,000 lei pe zi). Daca exista magazine Lidl unde se arunca mai mult, deca situatia nu se regleaza rapid, se schimba conducerea. Se pune accent ca pierderile sa fie foarte mici. Comenzile se fac ”dupa metode stintifice”, iar randamentul este lege. La Kaufland e o situatie asemanatoare. Tot din ce stiu (de la soferii care ridica produsele expirate), Profi arunca de zeci de ori mai mult decat Lidl.

    P.S. – o buna parte din ce se arunca este marfa scoasa de clienti din frigidere si lasata aiurea pe rafturi. Noi suntem instruiti sa nu riscam si sa o punem inapoi la frigidere decat daca suntem 100% siguri ca nu este alterata. Daca la atingere nu este rece, se arunca.

    P.S.2 – daca mai ai nevoie de info din interior… :-)

    00
    • NOU
      #76

      @Claudiu, mai deschidem si noi o casa? :))

      00
    • @Yngwie Mainstream – :-)))))) Raspunsul meu standard e ”NU!”. Sa vezi cum le pica maxilaru… Si pe cei mai aproape de mine ii bufneste rasu. Isi permit sa se amuze, mai au putin si ajung la casa. :-)

      00
    • Salut,
      Ma bucur ca a venit cineva din Lidl pe-aici. E unul din magzinele mele favorite (bine, fortat si de imprejurari, fiind acum „la mama acasa”, oras mic de provincie).
      Ma bucura sa aud si ca nu se arunca mult, si se tine cont de asta pana la nivelul de schimbare a conducerii magazinului – am sa imi permit sa te citez la urmatoarele editii din „Radarul produselor”.
      Risipa provocata de clientii care lasa aiurea marfa in rafturi incerc sa o combat personal = de foarte multe ori am dus eu produse inapoi in frigider cand le gaseam printre rafturi. Asta pe langa faptul ca, daca ma razgandesc la marfa luata de mine, chiar daca sunt la casa le spun la coada sa treaca inainte si alerg eu sa duc marfa inapoi in frigider. Niciodata nu am lasat o casiera sa se ocupe de marfa mea luata din frigidere. Despre risipa in halul asta am sa fac un articol special, mai ales pentru nostalgici (sic!), cu multe multe poze de produse lasate aiurea printre rafturi. Nesimtiti. Ma, daca ai ceva de la frigider si nu ai chef sa mai cumperi, lasa-l macar in frigiderul de bauturi de langa case! Macar atat! „Scanteia” comportamentului de a duce eu marfa in frigider a aparut cand, in Italia fiind, am gasit un pachet de unt LASAT CHIAR LA CASA, dar nu predat casierei, ci printre guma de mestecat. Caldut, putin moale untul. Casiera l-a luat si l-a aruncat intr-o galeata, in fata mea.
      – Il aruncati?
      – Da.
      – Dar… nu il duceti la frigider?
      – Nu. Nu ne permitem asta. Daca era inca rece, poate.
      – A….
      Puii mei, da-mi-l mie! Niciodata nu am lasat produse printre rafturi, dar din ziua aia am inceput sa fiu si mai atent cu ce pun in cos: Sunt sigur ca vreau x sau y din frigider?

    • Depinde si cate case sunt deschise. La Lidl-urile din Targoviste unde merg eu de obicei, din 7 case sunt deschise 1-2. Daca sunt mai mult de 4-5 persoane la coada, rog casierul politicos sa mai deschida o casa. Daca refuza sau ma ignora, intreb daca stie sa citeasca si sa numere. Daca se face ca nu intelege, il rog sa citeasca ce scrie pe capacul sertarului de bani, unde scrie „Daca este 1 client la casa si alti 2 la rand mai deschide o casa” si apoi sa numere clientii de la coada.

      00
  32. Ce coincidenta! Azi un prieten a primit o oferta de job in Germania, la Lidl – sef sectie copt banane! True story! Mai jos anuntul ptr Elvetia! https://karriere.lidl.ch/jobs/leiter-bananenreiferei-m-w-80-100-ch-017110

    00
    • Fermier de banane in Elveția. Tare. :)
      Cu schimb de experiență prin Costa Rica si Republica Dominicana?
      „Voi cum faceți aici la voi? Cum le coaceti? A, in copaci? Le coaceti eco-friendly? Renewable energy? Avansați, domnule! La noi nu e așa, noi le coacem chimic.”

      00
  33. Acum cativa ani am fost in Funchal, Madeira. Vis a vis de muzeul lui Cristiano Ronaldo, peste sosea, erau cativa bananieri plini. Am stat cateva minute si m-am gandit daca sa iau niste banane de acolo, direct de la sursa. Oare ma vedea careva, aveau aia camere, erau bune bananele? Am renuntat pana la urma. In alta parte n-am mai vazut si sunt genul care mananca orice gasesc prin copaci. Inclusiv portocale si alte chestii prin zonele calde. Sau mure, zmeura prin tarile mai reci.

    00
    • NOU
      #83

      Am încercat eu, la Mallorca, ereau furajere, portocalele. Mai bine beam si o bere calda cu ea… efect imediat wc bomba

      00
    • Am luat si eu o portocala dintr-un copac din Roma. Gluma. Decor.
      Smochinele culese dintr-un copac de pe langa o plaja din Grecia au fost bune. :)

    • NOU
      #85

      Data viitoare nu te mai gandi atat :)
      Am mancat eu doua. Sunt mai mici si mai ‘dolofane’ decat cele obisnuite in comert si iti zic cu mana pe inima ca au fost cele mai bune banane din viata mea!

      00
    • Fie-mea a halit niste mure in San Francisco anul trecut, exact pe plaja, in zona turistica. Se uita lumea la noi ca la urs, ca americanii, daca nu vad murele in cutia din magazin, nu realizeaza ca totusi cresc in niste tufe :D

    • Eu am mîncat portocale din livada (Chania, Creta). Normal, erau altoite, bune, DULCI și aromate. Am văzut și decorativi o gramadă, intuiam dar nu am rezistat curiozității si am gustat una coapta, dar degeaba, acră precum corcodușele.
      De atunci nu mai pot mînca din comerț, doar foarte rar, cînd arată ca alea.

      00
  34. Chiar acum stau cu mâna pe banană și e caldă.

    00
  35. Eu zic sa profitam cat mai exista banane ca si Cavendish e pe duca din cauza TR4 asa cum soiul de dinainte Gros Michel a capotat sub TR1.

    00
  36. Bananele ca bananele, dar intrebarea ar fi daca suntem in stare sa transportam la rece, de la producator american pana la Cârlibaba un vaccin oarecare ;)

    00
  37. Dar, poate bananele aveau covid și făcusera febra.

    00
  38. Bananele se tin la temperatura camerei sa se coaca mai repede. Probabil au fost depozitate la caldura pentru a se ingalbeni.

    Etilena este un hormon produs natural de banane atunci cand se coc. Faptul ca le-ai scos pe balcon, presupun ca e frig pe balcon, nu a facut decat sa opreasca coacerea. Insa, ele tot s-au innegrit pentru ca au produs etilena in continuare. Frigul doar opreste coacere, nu si producerea acelui hormon – etilena. Din cauza etilenei se innegresc. Practic, ai distrus bananele degeaba. Tine-le in casa data viitoare.

    Mister rezolvat.

    00
    • „Mister rezolvat”… adică, in casa nu se inegreau? Se coceau mai lent? Se evapora mai repede etilena?
      Ce mister ai rezolvat, mai exact?

      00
  39. Tocmai ce am vazut jumatate din documentarul asta si mi-am adus amite de articolul asta – https://topdocumentaryfilms.com/banana-land-blood-bullets-poison/.
    Nu este despre coacerea bananelor ci ce se coace in jurul lor.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.