Prostiile lui Cristici: Teoria relativității în civilizație

Cum să ai două cămăși relativ curate:
Ai două cămăși curate. O iei pe prima la purtat, o porți până se murdărește. O iei pe a doua și o porți până se murdărește mai tare decât prima. Apoi o iei pe înapoi pe prima, care e mai curată decât a doua, și o porți până se murdărește mai tare decât a doua… etc.
În acest fel, tot timpul ai două cămăși relativ curate.
Această “teorie a relativității” aplicată la două cămăși poate fi aplicată și la (cantitatea de) știri, sau la alte evenimente. De la un moment dat nu îți mai dai seama, nu mai percepi care e valoarea reală a unor chestii. Așa a apărut și sistemul de referință, S.I., pentru a avea o “referință reală” a “universului înconjurător”.
Dar pentru viața noastră, exista un S.I., niște etaloane unice la care să ne raportăm?

De când m-am întors din Italia observ mai bine relativitatea cămășilor curate a românilor.
Spun asta pentru că Italia îmi aduce aminte de bunicii mei – care au fost niște moldoveni din Iași, fără legătură cu poporul italian. Totuși, bunica a provenit dintr-o familie de “chiaburi” – adică, avea trei vaci în plus; iar mama bunicului era moașă în sat – ceea ce o făcea “clasă mai superioară”.
Oamenii aceștia aveau anumite tabieturi la ei acasă, pe care (cred că) părinții mei au încercat să le moștenească, dar nu aveau acea autenticitate, ei trăind multe ore pe zi într-o societate comunistă care s-a luptat din răsputeri să distrugă aceste lucruri.

E un text scris mai demult. În continuare, ar fi trebuit să dezvolt textul și ideea, dar azi, de Paște, nu am motivație.

Pun câteva screenshots dintr-un film italian, care m-a făcut să mă simt “acasă la bunica”, deși bunica nu era nici pe departe atât de înstărită. Doar că avea milieuri mici-mici, peste care punea farfurioare mici-mici, în care încăpea o singură linguriță de dulceață – de cireșe amare sau de trandafiri (musai!), și așa își servea musafirii. Supa la masă o aducea în bol special de supă, din porțelan; smântana pentru sarmale venea în vas special pentru sosuri.
Acasă la bloc, farfuriile erau din inox sau tablă emailată: comunisti, comunism.

Cât a trăit, a vrut să ne învețe maniera… nu prea i-a reușit. Nu poți învăța un copil maniera doar câteva săptămâni pe an, când el stă celelalte 50 de săptămâni printre betoane comuniste.
Iar dacă noi, nepoții, uităm maniera, copiii și nepoții noștri cum vor fi, conform teoriei relativității de mai sus?

Dacă noi nu punem preț pe manieră, mulți italieni (și nu numai) încă pun.

Italia din filmele anilor ’70 îmi aduce aminte de bunicii mei, din România anilor ’80.

Mi-e dor de “bunica de la Iași”, și de casa ei cu perdeluțe la geamuri. Și de fețele de masă scrobite, și supa cu găluște “ca la boieri”, și… ar trebui să invăț maniera. Ar trebui să o caut și să o reînvăț.

 

Filmul din care am luat screenshots este La donna della domenica (The Sunday Woman) (1975); am să fac cândva o postare specială numai despre el. Mult NSFW în film, chiar dacă e cu Jacqueline Bisset și Marcello Mastroianni.

later edit: Italia, zi banală în Bardonecchia, 2017:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

68 comentarii

  1. Mai bine ilustrezei cu rocco și frații sai. Betonul te dezumanizeaza fie ca e comunist fie ca e capitalist

    Comentariu apreciat.587
  2. E o carte de Peterson parca 12 reguli de viata. Prima regula respecta-te pe tine.

    Indecis. Tu ce zici?3227
  3. …facepalm emoji…

    78
  4. Ce s-a ales de casa bunicii?

    Comentariu apreciat.240
    • De ce vrei sa strici articolul, sa ma faci sa spun ca vecinii si-au facut service de masini fix in gardul ei? Iar peste strada s-a mutat un tigan din clanul celebru de tigani care activeaza in Iasi?
      De ce strici bunatate de articol?

      Unul din copiii din poza asta e omul vostru. In poza mai apare bunica, bunicul, nenea Anton (medic), nenea Dorin (profesor universitar), nenea Gabi (inspector financiar), tanti Flavia (braileanca, profesoara de franceza, sotia medicului Cristescu, cunoscut in Braila)… iar pe locul care se vede in poza era un fel de… ce se vede in screenshot-urile din film, dar la nivel de Romania comunista, anii ’80, nu bogati italieni.
      Casa bunicii era cunoscuta pe strada pentru ca avea tufe intregi de “Regina nopții, floarea care înmiresmează grădinile în serile de vară
      Pe peretii casei, cei care dadeau la strada, erau trandafiri agatatori, din care bunica facea dulceata.
      Intre ce povestesc aici si “azi” au trecut mai putin de 40 de ani. Poate 30 de ani… In doar 30-35 de ani s-au schimbat in halul asta “sistemele de referinta”?

    • Nu, nu vroiam să știm despre ce se întâmplă în jurul casei bunicii, vroiam să știm ce se întâmpla CU casa bunicii

      63
  5. Daca imi permiti intrebarea…de ce te-ai intors din Italia? Mi se pare cea mai faina tara din lume…

    Indecis. Tu ce zici?2511
    • O intrebare prea personala. Pot sa-ti raspund cu “Astept sa se termine pandemia, si voi incerca sa vad daca ma mai accepta torinezii.”

    • @liviu este o tara superba, sunt atatea lucruri de vazut, chiar si un simplu sat are indeajuns ca sa te impresioneze. Daca cunosti si f putina istorie.. e altceva

      La un moment dat ne-am ratacit eu si un prieten cu masina era inainte de vremea smatrphone-urilor. Am intrat la un bar si am intrebat unde suntem, ce strada e asta (un fel de DN). “Stradaaa??!!!?? Questa e Via Appia” (faimos drum roman) cum puteti sa o numiti strada??!?

      Acestea fiind zise:
      0 joburi decente daca nu esti muncitor calificat/asistent medical
      Aveam un cunoscut (localnic) pe care toti il invidiau ca prinsese loc de munca bun la stat (era pe masina de gunoi…)
      Este un studiu publicat in parteneriat cu banca centrala/ue il gasesti daca insisti unde au luat datele in Florenta (nume si profesie) si au gasit dovezi ale unor “adevarate dinastii in profesie”
      La Bari aparca la o universitate – pe un anumit coridor, toti profesorii acelasi nume de familie
      E greu sa razbesti acolo ca om care se respecta si vrea sa isi puna in valoare educatia si diplomele obtinute. Daca vrei doar sa traiesti, joburi necalificate mai sunt

      195
    • E greu sa razbesti oriunde, si in Ro e pe baza de cumetrii si drepturi. Joburi, cel putin in domeniul meu -IT ,sunt destule…au si multe centre universitare, multa industrie, turism daca vrei barman/ospatar etc. Nu cred ca jobul reprezinta o problema…daca inveti limba.

      93
    • E greu dar italia e next level. Mai ușor răzbești intr-o țară ca Germania deși nemții au și ei rasismul lor, dacă ești competent se mai bagă ceva.

      Lucrez cu italieni la job și câte îmi povestesc rămân șocat. Fazele alea cu dinastii la job e cât se poate de reală. Și nu doar la stat. Sunt gatekeepers în adevăratul sens al cuvântului.

      Și salariile au scăzut mult, in IT cred că mai mult câștigi în România, și la ce costuri avem noi față de ei…

      E o țară foarte frumoasă și încărcată de istorie dar oamenii ăia nu știu să facă economie. Știu să facă orice, mâncare, trenuri, mașini, modă, haine, și o grămadă altele care nici nu-mi imaginam, dar când vine vorba de economie n-au pic de pragmatism, angajează tot neamul și nu înțeleg de ce sunt pe pierdere.

      Cunosc o firmă fondată din anii 50, fondatorul e senil dar încă e teoretic ceo, toți angajații sunt neamuri, 2-3 care știu meserie țin firma pe picioare restul vreo 20 iau salariu ca să vină pe 10 iar la 1 merg la prânz și apoi acasă. Și au un patent global pe ceva, bani încasează la greu dar toți îi sparg pe te miri ce.

      Comentariu apreciat.264
    • @manu, nu stiu cum mai e acuma cu salariile dar acum 10 ani, cea mai de succes persoana pe care o stiam (in afara de aia cu averi mostenite) are o gagica pe care dupa multe joburi nasoale (call center de vanzari cu 200 de telefoane date pe zi) reusisera ai ei sa o angajeze la o banca, printr-o pila de la Roma. Salariu 1500 de euro si contract pe timp nedeterminat, ni se parea ca e bogata de-a dreptul.

      152
    • 1500 euro e considerat salariu bun zilele astea, asta dacă nu ai fost concediat încă.

      Deocamdată am înțeles că totul e ținut artificial în viață pentru că nu ai voie să concediezi, statul din ce am înțeles nu plătește salariile, deci după ce se iese starea de urgență probabil urmează falimente multe.

      Ca IT-ist am înțeles că toți pleacă din țară cu prima ocazie, că salariile la ei sunt relativ mici, gen 1000 eur începând.

      Sigur dacă stai cu părinții și ei îți cumpără mâncare și nu plătești chirie e rezonabil. Dar altfel chiriile sunt mari, cheltuielile la fel. Benzina costă dublu aproape, toți îs pe Fiat-uri gpl 1.3.

      Sudul italiei e o frână de mână imensă pe care nordul o trage după ea. Și asta mi-a povestit unul de acolo care s-a mutat în nord pentru că n-a mai rezistat, om totuși educat și care știa meserie, dorea să facă ceva nu doar treacă azi vină mâine.

      163
    • E naspa asta cu salariile, si benzina la fel. Aibatatea de vazut dar nu iti permiti foarte multe dupa chirie si mancare. Stiu ca am facut o calatorie mai lunga cu jn localnic si ne uitam pe unde sa o luam sa ocolim autostrada sa nu mai platim si acolo… intr-adevar avea masina modificata pe gpl :)))

      Asta cu sudul imi aminesc o faza misto. Cica o gramada di sud se fac carabinieri/inta in politie/armata ca nu sunt job-uri. Aveau si o strofa de scandat la meciuri/evenimente unde erau prezente fortele de ordine: “La disocuppazione ti ha dato on be mestiere/Mestiere de merda ca-ra-bi-niere” (somajul ti-a dat o frumoasa meserie/meserie de cacat, carabinier)

      113
    • *un bel mestiere

      Zoso, pune si tu buton de edit te rog :))

      102
  6. Apropo, mereu m-am intrebat ce sens are vorba aia “esti magar si n-ai manere”. Eu stiu ca in gimnastica e o proba la cal cu manere nu la magar cu manere. Stie cineva ce inseama de fapt?

    711
    • “manera” e forma mitocaneasca a cuvantului “manieră”. Cum in opera lui Caragiale e plin de mitocani, asa s-a ajuns sa fie folosita mai des.

    • probabil ca se refera la un citat din caragiale transpus in limbaj dialectal: “manere” e o variatie regionala pentru “maniere” Citatul: “e măgar!… și violent!… și n-are manieră!”

      153
    • Cristici, acum ca ti-am ridicat mingea la fileu, ne revansam si noi cumva?

      39
    • O jumate de miel in viu ar fi ok, win-win!

      49
  7. He, he, sa am si eu 2-3 servitori care sa faca treaba pentru mine, m-as invata rapid cu manierele.

    Asa, sa spal inca 3 boluri ca nu pot sa mananc smantana direct din paharul de plastic, multumesc mult, mai bine taran necioplit.

    Si mai e si varianta aia si mai nasoala cand o faci doar cand ai musafiri, sa vada lumea ca ai boluri si ca-ti permiti sa le murdaresti.

    Comentariu apreciat.4016
    • “Obrazul subtire cu cheltuiala se tine”. Cu cheltuiala de timp, in cazul de fata. Timp sa fii civilizat, nu taran necioplit.
      Paharul de plastic de smantana va fi “plusat” cu o gaura in ciorap, cu schimbatul camasii pe tricou, cu papuci din plastic nu din piele… si tot asa.
      Apoi, peste 30 de ani, “neavand bani de servitori”, tu insuti ai putea ajunge servitor… eventual la italieni, care nu au comentat ca trebuie sa spele un pahar special pentru sosuri, ceramic. (asta in era masinilor de spalat vase, si a zecilor de roboti care te ajuta in bucatarie).
      Am spus ca nu am completat textul. Am multe de zis pe tema asta, pentru ca stiu oameni care de la “nu am chef de bol de sosuri” au ajuns ultimele brute, trecand prin tot parcursul scris de mine mai sus – gauri in ciorap, nu si-au mai luat deodorant, au dat camasa pe tricou, apoi au dat tricoul pe un tricou rupt, ca “ce mai conteaza”… e FIX ce spuneam, cu “sistemele de referinta”.
      Reflecteaza la asta, pentru ca ai comentat exact pe subiectul articolului.

      Sa iti spun ce se intampla la mine in familie, cand traia toata lumea: era o vorba: “mancam festiv”. Duminica “mancam festiv”. La bunica in Iasi, “mancam festiv”; la Bucuresti la nenea Dorin, “se manca festiv”; parintii mei puneau duminica masa mare in sufragerie, “mancam festiv”. Macar o zi. O zi pe saptamana, duminica. “Mancat festiv” inseamna toate “finețurile” posibile.
      Ai spune ca ne prosteam, ca ne prostim cu teatru ieftin. Nu. E “sistemul de referinta”, e “sa nu uitam cum trebuie facut”.
      Iti mai pui si cate o cravata de cand in cand, sa nu uiti cum se poarta. E valabil pentru orice.

  8. Bunicii mei au fost muncitori (strungar, croitor și muncitoare necalificate) cu câteva clase 4-7, din țărani de la coada vacii/calului.
    Nu știu exact de unde au învățat părinții mei, dar noi acasă foloseam farfurii de faianță/porțelan și tacâmuri de inoxȘi de sărbători, când era un pic mai mult timp mâncam la masa din sufragerie, cu față de masă de damasc, cu farfurii pt fiecare fel, supieră, sosieră și tacâmurile aranjate ca la restaurant (lingura și cuțitul în dreapta, furculița în stânga, lingurița în față) și când eram doar noi 4.
    Recunosc că aș avea o problemă cu ordinea paharelor și n-am folosit niciodată tacâmuri de pește, dar nu leșin dacă văd o masă aranjată “festiv”.
    Aaa, deși la noi la masă se vorbea (am avut un șoc teribil că alții mănâncă intr-o tăcere de mormânt, de zici că-s supărați unii pe alții), erau reguli: nu clefăi, nu mesteci cu gura deschisă, nu vorbești cu gura plină, nu vorbești peste altul și probabil altele de care am uitat pt că au intrat în ADN și nu le mai percep ca reguli ci ca mod de viață.
    Chiar și acum îmi amintesc de un sejur la Tușnad, aveam fie 6 și 4 ani, fie 5 și 3, i-am șocat (suficient încă să se exprime) pe unii de la masa noastră când de corect și curat foloseam furculița și cuțitul. Nepoților mei de 7 și 5 ani încă le taie părinții friptura.

    Comentariu apreciat.427
    • “Nu clefai la masa!”, acest clasic al meselor festive de duminică, unde erau și copii. 🙂

      Comentariu apreciat.230
    • NOU
      #25

      ai mei (un sofer si o telegrafista, asta era deja munca calificata iar ea suficient de respectata in institutie incat vorba ei sa treaca peste a catorva politruci, un agricultor pensionat la 40 de ani pe caz de semipareza, medicina romaneasca aia de dinainte de revolutie, medicul n-a patit nici pe dracu ca a sectionat un nerv, si o tesatoare care lucra la norma, de acasa) nu aveau farfurii de tabla in casa. evident nu erau toate seturile complete, ca droaia de copii isi spunea cuvantul de fiecare data, dar toate erau de portelan. tacamurile tot asa, inox. nu se asezau niciodata cred ca la restaurant, dar erau toate acolo + servetele curate. pahare la randul lor desperecheate, dar de sticla si intregi. cea mai mica ciobitura le facea inutilizabile.

      la masa se manca, se vorbea, nu cu gura plina si nu la gramada. la sfarsit, bunica sau mama spalau vasele si copiii le stergeau si puneau la locul lor. asta era un fel de educatie mai mult decat necesitate.

      ah, si numarul de ciupituri, bobarnace si urecheli pentru ai invata pe puradei cum se tine lingura in mana. unul dintre noi avea aobiceiul sa tina lingura in mana ca pe o bata. si asa incerca sa manance ciorba :))). plus ca manca extrem de lent. erau zile cand trecea din micul dejun in masa de pranz fara sa se ridice de la masa. s-a rezolvat :D.

      intre timp eu aparent m-am abrutizat. nu am camasi si costume iar cravata am purtat o singura data si atunci doar cateva minute pana am aruncat-o de nu s-a vazut. ceva mai incomod nu am purtat in viata mea. poate doar pantofii aia care erau cu 3 numere mai mici.

      tricouri, la spalat dupa fiecare zi, alea care capata cate o gaurica, mai tin doar in santier.

      masina este in permanenta murdara. cum ziceam santier. as petrece mai mult timp la spalatorii auto decat oriunde altundeva ca sa o mentin asa cum viseaza unii iar timpul meu este mult mai important decat cantitatea de praf de pe masina.

      pe cele 4 calculatoare din casa nu exista nici macar o manea, cele 3 conturi de youtube active sunt setate sa nu arate “trending” iar front page-ul arata multe, de la semnal m la burzum si de la mozart la florian pittis.

      189
  9. Este un tip Maslow care a descris un sistem al nevoilor umane, cunoscut ca Piramida lui Maslow (cred că am mai scris asta pe aici), ideea lui fiind că, în esență, oamenii au diferite nevoi, care încep de la nevoi de bază, de tipul să ai mâncare, apă, adăpost, apoi siguranță, care poate însemna inclusiv siguranța zilei de mâine, adică să ai un serviciu sigur, un salariu și așa mai departe spre vârful piramidei fiind nevoia de recunoaștere socială, autorealizarea, dezvoltarea personală.

    Problema este că dacă nu ai satisfăcute nevoile de la baza piramidei nu poți trece spre vârf, deci cu alte cuvinte la modul extrem dacă nu ai ce mânca și dormi pe stradă nu îți prea pasă de autorealizare, ai vrea doar să ai de mâncare și un loc unde să dormi.
    La fel, dacă nu ai un serviciu sigur, dacă nu ești sigur că la anul o să mai poți plăti chiria sau rata la bancă parcă nu îți pasă dacă mănânci smântăna direct din paharul de plastic.

    În România, din păcate, nevoia de siguranță este foarte greu de îndeplinit, pentru că există o nesiguranță în foarte multe domenii, nu ești sigur dacă o sa poți menține serviciul pe care îl ai mai mulți ani, nu știi dacă o să poți crește un copil, nu știi dacă îți permiți un apartament mai bun etc.

    Ei, toată nesiguranța asta îi face pe oameni să vrea să facă cât mai repede cat mai mulți bani, pentru a avea o siguranță sau să facă ceva care să le ofere siguranța zilei de mâine – de altfel, una dintre temele care revine obsedant în mass media este tema polițiștilor care ies la pensie în jur de 48 – 50 de ani. Extrem de mulți oameni ar dori același lucru și anume să iasă la pensie la 48 – 50 de ani, tocmai pentru a avea siguranța acelui venit din pensie tot restul vieții lor.

    Dacă vom sta puțin să ne gândim o să vedem că în România un om trăiește în medie 72 de ani, deci dacă ieși la pensie la 48 de ani mai ai 24 de ani de stat acasă – dacă o să vorbiți cu persoane care locuiesc în străinătate o să vedeți că nu există aceeași dorință de ieși devreme la pensie, pentru că pentru sănătatea mentală este extrem de important să ai o viață activă cât mai mult timp nu să stai 20 de ani în casă înainte de a muri.

    Comentariu apreciat.558
    • În România, din păcate, nevoia de siguranță este foarte greu de îndeplinit, pentru că există o nesiguranță în foarte multe domenii, nu ești sigur dacă o sa poți menține serviciul pe care îl ai mai mulți ani, nu știi dacă o să poți crește un copil, nu știi dacă îți permiți un apartament mai bun etc.

      Oare de ce.

      56
    • Cred că asta cu dorința de pensionare cât mai devreme e complicată
      1. Așa cum zici, sigurața. Gândiți-vă că cei aflați acum pe ultimii 10 ani înainte de pensie (luând ca punct final 65) am prins în plină tinerețe și începutul maturității nebunia cu disponibilizările a anilor ’90, apoi în plină maturitate bătaia de joc a primei părți a anilor 2000, când patronul făcea ce voia pula lui “mai sunt 100 ca tine la poartă”.
      Și-au văzut părinții dați afară cu câțiva ani înainte de pensionare, târând câțiva ani de șomaj, acceptând joburi mizere sau dând șpagă pt o pensionare pe caz de boală.
      Pentru oamenii ăștia câțiva ani în minus în care nu mai trebuie să-și facă grijile pt job, mai ales în etapa de vârstă cea mai problematică e un vis frumos, ceva invidiabil.
      2. Faptul că programul de lucru nu oferă un echilibru decent pentru o viață privată rezonabil de împlinită. Ultima oară când am căutat eu job în București programul era de 9 ore (cu pauză de masă de o oră, sanchi! Având în vedere că avem multă diaspora aici, sunt curioasă dacă pauza de masă prelungește programul legal de muncă de 8 ore), în rare cazuri 8,5, iar într-un caz chiar 10.
      La asta se adaugă cca 2 ore, poate mai mult drumul dus-întors. Pleci de acasă la 8, te întorci la 19. În cel mai bun caz, când n-ai trecut să faci cumpărături în drum spre casă sau mai știu eu ce.
      Oamenii nu mai apucă “să stea acasă”, nu apucă să stea cu familia, să se joace cu copiii, să-și practice hobby-urile, să frece menta, să aibă timp să facă chestii pe care chiar vor să le facă, nu pt că trebuie.
      Își doresc o perioadă în care să stea acasă, să facă ce vor, să fie într-o condiție fizică rezonabilă să poată face ce-și doresc. Cei mai mulți sunt epuizați fizic și/sau mental de muncă și stress.

      Comentariu apreciat.363
    • toate alea se intampla cand jobul e ceva ce faci din necesitate, cu ura, cu scarba, cu disperare si dorinta de a scapa.

      daca chiar iti place ce faci toate alea se topesc in neant. am in firma un mos a carui pasiune intreaga lui viata a fost sudura. are 75 de ani. vine in fiecare zi la munca si explica ce si cum se sudeaza. si stie mosul de la oxiacetilena pana la argon.

      in cazul meu ultimii 2 ani au fost un mic cosmar. asa e cand ai proiectul 7 ani, 5 ani il tii in sertar si dupa aia zici ca trebuie construit stadionul in 2 ani. pentru mine a fost o presiune uriasa si un stres constant, la limita infrangerii si cedarii. in acelasi timp, sa fi fost proiectul 4 ani, sa am timp sa bibilesc treaba asa cum stiu eu ca trebuie facuta, pentru mine ar fi fost un voiaj de pamplezir si o vacanta permanenta. oh well, l-am facut. e bine, e intreg, si asa va ramane. acum trecem mai departela urmatoarea lucrare care la prima vedere se prevede din nou a fi un morman de nervi pentru ca in probabil una din cele mai importante locatii din tara asta NIMENI nu stie exact pe unde sunt toate tevile si nimeni nu stie exact pe unde si cum sunt toate cladirile. asa ca pica in capul meu sa determin cine, unde si cat sapa. pe semnatura.

      astept pensia? evident ca nu. de fapt nu ma astept sa ajung la a primi o pensie de la statul roman. si nu pentru ca nu ma astept sa traiesc inca 25 de ani.

      trai neneacu, pe banii babachii…

      98
    • Nu mi-am făcut niciodată munca cu ură și scârbă. Dar chiar și când am făcut-o cu dichis, cum am știut eu că-i bine, nu doar așa, să fie, nu am făcut-o cu pasiune, cu plăcere, “vreau să rămân la job ca să fac munca asta pt că acasă nu am ceva care să-mi placă mai mult de făcut”. Nu e genul meu.
      Nu știu de ce, dar mi se pare că munca trebuie să fie muncă și plăcerile plăceri.
      Nu zic că trebuie să-ți urăști munca, dar pt mine nu e ok să fie pasiunea mea.

      Plus că, pt mine, atunci când la job a fost nasol n-a fost din cauza activității în sine, ci fie din cauza volumului de activitate (cum zici și tu, pur și simplu era mult decât putea duce aproape oricine, iar pe sefi îi durea la patină), fie din cauza atmosferei de la birou.

      143
    • @thebblack Aveam convingeri asemanatoare la 24 de ani. Acum la 33, dupa multe probleme si provocari, realizez ca nu este delec adevarat.

      Si daca ai fi star porno iar jobul tau ar consta exclusiv in scene usoare dpdv fizic si numai cu bunaciuni, tot nu ar fi voiaj de pamplezir si o vacanta permanenta. Dai peste una care are niste tabieturi cretine, dai peste un regizor care iti cere sa porti o masca de clovn si un dildo de cal in frunte.

      Munca introduce respectarea unor termene, a unor parametri, a unor reguli care uneori pot sa nu aiba sens nici daca le gandesti la rece. Dar unde e lege nu-i tocmeala.
      Nici workaholismul nu e bun pentru ca, nu-i construit corpul uman sa sudeze 10 ore pe zi, sau sa stea pe scaun 10 ore pe zi… nici macar sa f*ta 10 ore pe zi la program.

      Orice munca ai presta si oricat de workaholic esti ai neoie de pauze ca sa nu clachezi.

      83
    • NOU
      #32

      vosidit, corect. de unde aia 4 ani in loc de 2.

      12
  10. *cred ca a mers ceva prost la postare..

    As avea de adaugat ca poate si noua ne-au placut betoanele. De ce oare? Ce a adus comunismul ca a “vrajit” lumea? Eu caut un raspuns lucid de peste 20 ani… atat de saraci eram in anii 40? Minte istoria? Ea vorbeste despre bunastarea anilor interbelici..
    Da.. din povesti stiu si eu, ca s-a dus prea repede.. Bunica tatalui mea a fost menajara, cu scoala, in tinerete, in familia regala. Fetita fiind a facut curatenie inclusiv in dormitorul reginei. Nu la Peles, cred ca la Balcic, deoarece a ramas apoi fata in casa la un amiral bulgar… nu cunosc toata istoria deoarece aceste informatii provin de la rude, sa zicem, mai reci. Din cauza persecutiilor comuniste, noi nepotii, nu stim tot. Dar.. se spune ca organiza mese deosebite, stia sa faca platouri etc. E laudata la partea asta de nora (mama), desi cele doua aveau un cui tot timpul una impotriva celeilalte. Unde vreau sa ajung? La ideea ca, noi copiii eram prea preocupati cu joaca. Nu acordam atentie rituaului mesei. Dar ne-au ramas in memorie diverse lucruri, le stim si mai rar le folosim.
    Of.. ce rau esti.. ce dor imi este sa mananc ceva la umbra nucului dn curtea casei bunicilor! Gata! Nu mai pot scrie..

    92
  11. NOU
    #34

    Ce observăm uitându-ne la filme vechi?
    Observăm că oamenii și-au cam pierdut eleganța. Cel puțin asta observ eu, bunul gust și eleganța sunt tot mai rare; de la îmbrăcăminte, frizuri, comportament, până la chestiuni precum arhitectura (cele mai “spectaculoase” construcții ale sec. XXI sunt zgârie-norii din sticlă și oțel pe care i-ar putea desena și un copil de clasa întâi, parcă nu mai știm să construim orașe).

    De ce s-a pierdut eleganța?
    Greu de spus. În principal, probabil, dintr-o oarecare comoditate când puținele minute petrecute spălând o supieră, sosieră, osieră ș.a.m.d. pot fi petrecute pe Facebook sau TikTok.

    Comentariu apreciat.476
    • Filmele sunt ficțiune & cochetare, toate.

      Dacă filmele au ajuns reper de măsurare… dă-i ‘nainte, tovarășe.

      Indecis. Tu ce zici?2232
    • eu am crecut cu mese festive cu tacamuri de argint la bunici, bunicul era la costum, camasa apretata, barbierit zilnic, ceas elvetian…si vorbim de un angajat la biroul unei fabrici de betoane, nu de un profesor universitar sau doctor. deci “ezista”.

      123
  12. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1641
    • Comentariul acesta e perfect pentru filme comuniste, care au spalat pe creier generații.
      “N-avem nevoie!”, “Stim noi mai bine.” In acest mod simplu (sau simplist) am ajuns unde suntem: cei mai saraci din Europa, cel mai mic IQ mediu din UE.
      Italienii nici nu prea au Mc sau KFC (bine la ce mancaruri au, cu KFC ii injuri).
      Eleganța, moda, stilul, luxul… sunt definite de italieni. Oare de ce?

      Indecis. Tu ce zici?3718
    • @Cristi, ai pe jumătate dreptate.

      Uiți să spui că Italia, populația, favoriza (favorizează?) comunismul, în timp ce administrația, politica, băieții deștepți & cu ochi albaștri jonglau. Pentru pace, au trebuit să concesioneze mult.

      64
    • Și am uitat să adaug…

      Cu ce diferență este acel “N-avem nevoie!”, “Stim noi mai bine.” speculat de tine, cu al italienilor fata de americani? Înseamnă că și italienii sunt jeguri tocmai din prispa asta, a anti-americanismului lor.

      Hai să fim umili până la capăt, inclusiv și italienii

      77
    • Dar ce are xenofobia și ultra-naționalismul versus deschiderea față de alte popoare cu respectul față de propria persoană (“merit farfurii de porțelan și sosieră în fiecare zi”) versus comoditatea dusă până la neglijență.

      Una-i una, alta-i alta.

      53
  13. M-am regasit in multe chestii spuse de tine.
    Bunica – moasa in sat, dulceata de cirese amare in farfurii minuscule, supa de galuste servita in bol special…style.
    Lucruri insignifiante dar care te definesc.

    173
  14. Cristici, fain… mi-am amintit si eu o scena din copilaria mea, cu bunica. Era inainte de 89, ea imi facea prajituri si eu lingeam disperat spuma de albus amestecata cu zahar, pana nu apuca sa puna faina si sa strice “dulcele”. Zahar de care facea rost de nu stiu unde, sa ne faca prajituri pe Duminica. Si eu o intrebam daca tot asa putine prajituri avea si ea cand era mica si ea imi povestea ca avea cam tot asa, dar mai avea si “ștolvercuri” si “moroance”… si eu o intrebam daca erau bune “ștolvercurile” si “moroancele” si zicea ca primele ii placeau mult de tot…. alealalte… eh…nu prea. Mai tarziu am aflat ca moroancele erau portocale, din ungurescul “narancs”. Cu ștolvercurile am priceput cand am vazut o cutie metalica, veche, la o matusa, in care isi tinea ace si ate de cusut, pe care greu se mai citea o firma numita “Stollwerk” (era cutia cu ștolvercuri)!

    Comentariu apreciat.263
  15. Italienii, francezii sunt gurmanzi si cu aia ai spus totul, masa e un ritual. Rasele germanice de exemplu nu prea, ei maninca pt ca sa “supravietuiasca”, totusi masa in familie cu toti membri e f importanta pt coeziune. De exemplu olandezi maninca la pranz in pauza 2 sendvisuri de acasa oe o banca la o barfa cu un coleg, francezul se va duce la o terasa, o bagheta, o omleta, un paharel de spumant acolo, viata e scurta si merita traita!

    213
    • Bârfa nu înseamnă că-ți trăiești viața.

      Indecis. Tu ce zici?825
    • Am stat în Paris câteva săptămâni și mi-a plăcut faptul că francezii mănâncă puțin. Extrem de bună mâncarea, de altminteri, dar ei și-o ard din puțin, ceea ce e foarte mișto. Majoritatea supra ponderalilor pe care-i vedeam pe stradă erau turiști americani – ajunsesem să fac concurs su gagică-mea – “grasul ăsta e american sau nu?”

      Așa că, uite, orice prejudecată are un sâmbure de adevăr.

      P.S. Roma și Paris sunt orașele unde nu am reușit să găsesc un loc unde se mănâncă prost.

      165
  16. Si mai e o chestie vasele bune de portelan erau scumpe si f greu de gasit pe vremea comunismului. Toata lumea avea vasele pr musafiri, cristaluri care se foloseau cand aveai musafiri in rest zi de zi se foloseau alea de tot rahatul, ciobite vai mama lor. Ironia sortii Multi si-au vazut vasele alea bune tinute pt ocazii si folosite de 2 3 ori pe an, facute cioburi la cutremurul din 1976 ?!, ironia sortii!

    1213
  17. In 89 am fost cu Scoala la Bucuresti la tirgul ala mare numai știu cum ii zice ce era prin septembrie octombrie,cei de o anumita vastness știu. Atunci a fost singur data când l-am văzut pe stabunicul meu.intr-un apartment de 2 camera la etajul 6saj 8,a deschis usa,era in halat și ne-a servit cu dulceata intr-o farfuriuta mica cam cu se manca pe vremuri!!!!Ba frate sunt prieten și acuma cu baiatul cu care am fost, și acuma povestim despre dulceata aia,chit ca noi atunci am murit de foame, dar după o vreme am înțeles unde am fost!!!și in apartment la etajul x.,.Domnul era domn!!!!!

    201
    • Avea epoleți? Dacă avea, nu era domn.

      418
    • TIB

      32
    • @Phaff, apartament de 2 camere la etajul 6 sau 8….. Cel mai probabil orice, dar nu epoleți.

      81
    • @AB

      În blocurile construite de comuniști – și sigur nu e excepție în cazul relatat de Dan – cei cu pile, combinații & relații exclusive (nu oricine cu/fără carnețelul partidului, respectiv epoleți), aveau prioritate între etajul 2 și penultimul etaj.
      Parterul & ultimul etaj erau acordate restului întotdeauna. Ce era între, conta cât de serioase sau și puternice erau legăturile personale.

      38
    • la un moment dat, cand ma ocupam cu reparat calculatoare, am fost la un mos, undeva langa sala palatului, unul din blocurile alea postbelice dar nu mult. ce stiam despre mos, urmarind cnp-ul, ca nu il aveam “client” aiurea, ci ca stiam exact si eu si el cine eram, e ca era urmas de familie “nobiliara” plus membru cu epoleti grei pe unde trebuia in perioada de dupa. am instalat un driver, am arhivat o arhiva de outlook, am curatat un cooler si am resetat toate setarile de retea. am baut un suc si am vazut in apartamentul de 2 camere si probabil 40 de metri patrati mai multe opere de arta decat am vazut in restul muzeelor pe care le-am vizitat in viata mea pana si de atunci. nu era suprafata verticala fara sa aiba ceva pictura sau gravura sau basorelief agatat si nu era suprafata orizontala care sa nu aiba vreo statueta sau ceva. cartile erau toate gramada pe sub mese, scaune si in balconelul mizer. si prin carti nu inteleg operele lui marx sau pavel corut. clasici rusi, germani, francezi, englezi, americani.

      au trecut atatia ani de atunci si inca nu am reusit sa ii aplic o eticheta omului respectiv. poate nici nu e cazul.

      71
    • Da, dar cel mai probabil aveau măcar 3 camere. 🙂

      61
  18. Cristi, eu nu scriu să te mâhnesc sau să te enervezi, da’ am o nedumerire de logică și raționament.

    Comunismul a durat până-n ’89, criptocomunismul durează până astăzi; ce i-au oprit pe ai tăi să se „regăsească” cu obiceiurile vechi, atât cât ar fi putut?

    63
    • Moartea? Tatal meu a murit in 1992.

      111
    • Mai este o chestie: ce ne oprește pe noi, azi? Pe copiii noștri?
      Poate nu știm. Poate nu mai știm. Poate “elegant”, “tabiet”, “clasa”, pentru noi, neavând un “sistem de referință internațional absolut”, nu ne putem compara.
      De asta “elegant” a ajuns sa insemne cu totul altceva, iar bogații noștri, in loc sa alerge după clasă, aleargă după bani.
      Poate am sa dezvolt textul. Am niște poze de pe la 1800 si ceva, cu niste case si oameni care… parcă e cu totul alta lume. Efectiv, altă lume, cu totul. Ce avea un profesor, un scriitor (de exemplu) in casa, azi ar fi considerat mega-clasa, mega-lux. Muzeu.

      84
  19. istoria elegantei se scrie si acum, nepotii isi vor aduce aminte cu nostalgie de bunicu care avea intotdeauna ultimul model de iphone si un BMW impecabil chiar daca era mai vechiut!

    Comentariu apreciat.313
  20. Nu pot sa dau like la articol dar merita mai multe.

    64
  21. Relativa este in felul urmator:sunt 5 fire de par.Daca sunt pe cap,nu conteaza,dar daca sunt in ciorba…
    Aceleasi fire de par!
    Exact ca faza cu pesimistul vs. optimist:
    Un tip descopera buzunarul de la pantaloni rupt.Pesimistul o sa zica mamaaaa cati bani oi fi pierdut eu pana acum prin gaura asta?Optimistul o sa zica mamaaaa ce bine e ca pot sa ma scarpin la coaie fara sa ma observe nimeni…

    54
    • NOU
      #65

      ce zice pesimistul … mai rau de atat nu se poate.
      ce zice optimistul … ba se poate!

      52
  22. Am un prieten care are o vorba: “Pînă la 18 ani poți să dai vina pe părinți, după este doar problema ta.” Aia cu maniera – un bun început aici https://www.emag.ro/codul-bunelor-maniere-astazi-aurelia-marinescu-9789735059118/pd/DVWPFHBBM/

    11

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube