Problema cu presa auto…

Pe vremuri, în presa scrisă exista un nene care se numea “cap limpede” și care citea articolele înainte de a apărea, pentru a se asigura că nu există erori de logică și de scriere în ele. Asta se făcea pentru că tu, ca autor, scrii și rescrii același text de câteva ori până când nu mai vezi greșelile. Inclusiv eu fac asta, rescriu unele paragrafe și mai pierd coerența sau acordurile între subiect și predicat.

Nemaiexistând acest cap limpede, redactorii scriu acum ce vor și ce pot, iar presa auto e un bun exemplu de ilustrat asta.

Două erori majore fac presa auto necitibilă de oameni care fie sunt pasionați de mașini, fie stăpânesc cât de cât limba română.

Descrierile bombastice și comparațiile stupide

De exemplu, Jaguar XE și Alfa Romeo Giulia sunt prezentate ca fiind “o amenințare” sau “concurent de la egal la egal” cu modele din aceeași categorie. Sunt descrise în termeni elogioși, sunt prezentate ca și cum deja BMW și Benz tremură de frica lor, sunt comparate bucată cu bucată cu concurența și li se prevede un viitor cel puțin extraordinar.

Ceea ce, la suprafață, este OK. Departamentul de PR al celor două mărci își freacă mâinile, și-a făcut treaba, practic mașinile sunt ca și vândute.

Doar că, în realitate, e puțin ciudat să pretinzi că un nou venit bagă frica în unii care sunt pe piață de vreo 20 de ani, au vânzări de zeci de mii de exemplare anual per model și au ajuns la un grad de versatilitate greu de egalat în doi sau patru ani, cât a durat dezvoltarea noului model XE sau Giulia.

Și în paralel cu articolele astea elogioase apar și din astea, și nu sunt puține, și sunt susținute de cifrele din vânzări (că doar la noi importatorii se feresc să declare ceva). Iar cititorul e nedumerit, să creadă elogiile celor care s-au dat cu mașinile astea de două ori în jurul blocului sau pe cele care sunt susținute de cifre și realități.

Dar dealerul dă mașini la teste presei, deci mașina e cea mai bună, că cititorul oricum n-are memorie și nici presa auto n-are coloană.

 

alfa-jaguar

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Ti-a iesit tare ultimul alineat!

    00
  2. Presa auto include și ceva blogerii?

    00
  3. Pacat de fiabilitatea asta a masinilor italiene…pt ca la aspect sunt foarte pe gustul meu!
    Dar si fiabilitatea asta e ciudata. Cunosc un Fiat Doblo vechi de vreo 10 ani si utilizat zilnic la un depozit care in afara de celebrul „ulei, apa si talpa” nu a avut defectiuni majore. Bine, bucse, capete de bara, etc o data la 5 ani!
    Insa cunosc si un Mercedes GLA care a trebuit sa fie … schimbat la nici cinci luni de la achizitie.
    probabil exceptii care confirma regula general valabila: italienii nu fac masini la fel de fiabile precum fac nemtii

    culmea, toata viata am apreciat masinile frantuzesti si cand a fost sa aleg, am ales intotdeauna frantujii in detrimentul nemtilor…nu stiu de ce, chestie de gust

    00
    • NOU
      #13

      „Pacat de fiablitate”, dupa care tocmai spui contrariul.
      Important e ca ca in capul tau a ramas bine intiparite cuvintele despre fiabilitate pe care le-ai auzit de la un prieten care are un prieten care cunoaste pe cineva care a avut o masina italiana.

      00
    • stimate…Sofer_de_masina_puternica…eu doar am dat niste exemple PE CARE LE CUNOSC PERSONAL de exceptii de la regula
      nu de la prieteni, nu de la amici…nu de la nimeni.
      chiar e greu de inteles limba romana?

      00
    • Zici de mașini italiene frumoase și dai ca exemplu un Doblo :)))
      Mie îmi plac supercarurile suedeze. Adică Scania :)))

      00
    • Cam prea multi analfabeti functionali pe aici.
      Omul a zis clar: „probabil exceptii care confirma regula general valabila: italienii nu fac masini la fel de fiabile precum fac nemtii”. Ce dracu e de comentat la asta?

      00
    • NOU
      #17

      @kla2005 Ai dat exemplu un Mercedes cu probleme si un Doblo care e bulletproof. Ma insel?

      00
    • Florin, să fim noi oare analfabeți funcționali că nu vorbim cocalareza?

      00
  4. Noi veniti nu sunt , poate doar ca modele in sine .Nici Jaguar, nici Alfa Romeo nu sunt de azi de ieri pe piata, problema lor, mai ales la Alfa e de fiabilitate …care nu prea e.Deci orice advertorial, pardon test impartial si profesionist e bun.

    00
  5. Toti cei care va plangeti de fiabilitate, Alfa a scos un model nou-nout. Lasati-l macar 2-3 ani si dupa ne dam cu parerea despre fiabilitate. Pana atunci, sa ne intoarcem la Logan.

    00
  6. NOU
    #23

    Minunat efectul asta de tuma cand vine voba de calitatea italienelor.
    Toti proprietarii de beamveu sau de Passat, cu kilometrajul dat peste cap, pom de craciun in bord, scartaind din toate incheieturile, viseaza la un Ferrari, sau un Maserati, dar fiabilitate italienelor ii opreste.

    00
  7. NOU
    #24

    Zoso, Alfa si Jaguar sunt pe piata cu zeci de ani inainte ca BMW sa existe, si doar Merces sunt cu cativa ani „mai batrani” decat Alfa. Daca te referi la segmentul compact executive, sa stii ca si acolo sunt la fel de vechi ca nemtii.

    Cum e cu capul limpede?

    00
    • Nene, dacă nu stăpânești informația, mai bine las-o așa. BMW s-a înființat (vorba vine, că a fost vorba de o restructurare) înaintea Jaguar și cu doar câțiva ani după Alfa. Nu că ar avea vreo relevanță în discuția despre calitate în secolul 21. Că despre asta e vorba, nu?

      Iar aici Alfa nu are statistica ultimilor 20 de ani de partea ei. Au scos 2 modele faine (Giulia și Stelvio), dar rămâne de văzut dacă se vor impune în segment.

      00
    • ce căcat să se impună, că giulia e deja făcută praf prin america și pe aici nu o au pe stoc.

    • NOU
      #27

      @Stefan, unde e statistica aia care nu e de partea lor?

      00
    • @Sofer de masina puternica segmentul compact executive nu exista, probabil vrei sa spui segmentul D premium. Acolo Jaguar nu a mai avut masina pana acum, iar Alfa a avut ratarea aia de 159… Ok, Alfa era pe piață înainte de război, dar pe segmentul mașinilor sport și doar acolo

      00
  8. Dar articolele care copiază cartea de prezentare a mașinii? Unii au voie doar să facă poze și să urce în mașină, apoi la scris, ce mai!

    00
  9. Boss, XE este foarte șmecher. Ok, nu va atinge vânzările de bmw seria 3 sau nu vei fi sigur că nu se va defecta electronica, dar chiar e o mașină mișto! Aș lua doar ca să ies din mulţime. De Alfa și Jeep nu comentez, o să le ducă Fiat la gară

    00
  10. Jaguar are o istorie, un farmec aparte! Sunt mai rare decat tripleta germana, si personal sunt de parere ca atunci cand detii un Jaguar, esti o persoana mai exclusivista. Chiar zilele astea ma uit la Jaguar XF, dar nu gasesc nimic despre fiabilitate! Alfa Romeo nu inteleg ce cauta sau de cand e o masina premium! O putem compara cu VW, Opel, rog posesorii celor doua marci sa nu se simta jigniti, mai ales cei de VW, de afirmatia mea ce tinde catre non-premium!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)