Am citit cel puțin 3 articole care povesteau cum viața la țară e grea și cum țăranii sunt acei arhangheli care sunt nevinovați și care o duc greu și noi, de pe mocheta noastră încălzită și tricou de firmă nu putem înțelege greutățile prin care trec și cum îndrăznim noi să îi judecăm pe ei că sunt proști și neinformați și votează aiurea, că o duc greu și muncesc mult și nu merită așa ceva.
Și răspunsul meu e oarecum simplu și cunoscut: meh.
Știți care e faza? Dacă mâine am îngrădi toate satele din țară, 3/4 din noi restul nu am observa. La hypermarket vor fi aceleași roșii Italia sau Turcia, aceiași cartofi Germania, aceeași vită Argentina și Olanda. Țăranii români sunt o relicvă a timpului, și muncesc mult pentru că refuză să accepte că vremea lor a trecut și că agricultura se face azi cu tractorul și, a ignora asta, produce greutăți și sărăcie. Sunt sate întregi unde țăranii abia produc cât să le ajungă lor să trăiască, mi se pare vag irelevant că muncesc de dimineața până seara atâta timp cât o fac în alt secol.
De aia am o problemă cu faptul că ei decid politica acestei țări. Că, în simplitatea lor, nu înțeleg nevoia de locuri de muncă, de autostrăzi, de apă caldă, de iluminat public, de spitale sau de politică externă.
Sa fim optimisti, in maxim 100 de ani se rezolva. Poate creste nivelul marii cu 2-3 m…
hmmm. uite ca totusi nu toti taranii din Romania voteaza o anumita culoare:
https://alba24.ro/iohannis-presedinte-in-judetul-alba-ponta-zdrobit-rusinos-si-in-localitatile-cu-primari-psd-numaratoare-paralela-365979.html
si nu toti sunt la fel de bine sau prost informati
Politicinenii au un mare interes POLITIC. Se gândesc doar la ei. Chiar dacă ieșim în stradă, nu se schimbă mare lucru.
daca speri la schimbare, schimbarea trebuie sa inceapa cu tine. e cald in casa, asa-i?
bine ca ne voteaza babele posesoare de galeti noi viitorul, in timp ce noi lasam diaspora si studentii batjocoriti.
”Chiar daca iesim in strada”?! Desigur, dupa ianuarie 2012 nu a fost nicio schimbare, nu?! In decembrie 1989 la fel, rite?!
Succesul nostru ar fi ca acesti tarani (detinatori da pamanturi) sa se asocieze si sa produca ceva competitiv. In cazul asta s-ar mai numi tarani sau fermieri ?
Pai si care din ei va fi Sefu’?
Cred ca ideea de cooperativa nici macar nu e atat de rea.
Exact. O cunostinta si-a propus sa formeze o asociatie a crescatorilor de animale, intr-o anumita zona din tara. La intalnire, prima intrebarw a lor a fost: si cine va fi seful?
suparat ca nu a iesti Puti sau Maco?
Io sunt supărat că a ieșit candidatul preferat al ălora care fac dezacorduri între subiect și predicat …
Cine-i Puti,Putin ?Ala nu candideaza pe aici ca il invinge planeta Monta.
Perfect de acord, agricultura de subzistenţă nu va face nici o performanţă. Modernizarea nu s-a născut la sat, veşnicia, da.
Perfect de acord? Nu m-as fi gandit niciodata ca Ioan T Morar sa subscrie cu atata nonsalanta la asemenea idei bolnavicioase ca sa nu zic de-a dreptul naziste.
Ce solutie vezi pentru acesti oameni ? Sa se apuce de afaceri, asociatii, fonduri UE, joburi la oras ? La 45+ de ani ? Sau la 55+ cand nu mai au energie ? Asteptam sa treaca inca o generatie…
copiii lor vor fi la fel ca ei. sigur, vor fi mai puțini, dar la fel de închiși.
@ Mihai Aţi învăţat de la Ponta că tot ce nu vă convine e idee nazistă. Aveţi o atitudine troţkistă
@vali petcu Te rog explica-mi si mie sa inteleg ce inseamna sa fi inchis. Din ce inteleg eu (dupa multi ani in afara Romaniei) sa ai propriile tale idei inseamna sa fii inchis? Sau sa nu fi corect din punct de vedere politic iarasi inseamna sa fi inchis (adica sa spui adevarul indiferent care ar fi sau cat de multe persoane vor fi afectate)? Am luptat mult impotriva sistemului comunist prezent dupa gluma de „revolutie” din 1989, acest sistem mi-a afectat viata, dar acest sistem totalitar este prezent inca prin diferite forme: PSD, UDMR, PNL, PDL, etc etc. Sa crezi ca votand neamtul (care a facut pact cu PDL) sau pe Ponta (care a facut iarasi pact cu UDMR, coabitare etc) situatia va fi rezolvata trebuie sa fi foarte naiv. Acesti politicieni de 2 bani, au un singur scop: banii in buzunarele lor. Interesul national este egal cu 0, sunt doar niste marionete papusarul nu se afla in Romania. Intr-un stat cu adevart de drept nu ar exista UDMR…Mult succes…
Nu domnul Morar, nu contraziceam faptul ca agricultura de subzistenta nu este performanta, asta ar fi o contradictie in termeni, ma refeream la faptul ca in esenta articolului pe omul(zoso) il deranjeaza faptul ca taranii astia prosti exista fara folos si ca nu voteaza cu cine considera el ca i-ar face lui viata mai frumoasa. Si nu mai treceti asa repede cu vederea orice opinie sub acuzatia ca e cineva platit de Ponta, daca as vrea sa fiu rautacios as spune ca pana una-alta dvs. ati avut o functie in care ati fost platit din banii mei, din fericire eu nu ma consider un om de dreapta si va respect, a fost numai o rautate gratuita.
P.S. De asemenea nu ma leg de argumentul logic cu ingradirea satelor, sunt obisnuit cu limbazul lui zoso.
Singura aroganta pe care mi-o permit este sa postez acest comentariul si pe blogul dvs. ca sa il puteti citi
Ai dreptate, într-un fel, chestia este ca nu vezi tot ansamblul de pomeni pentru a strânge voturi catre o gasca de interese, resursele sunt multiple si diversificate, nu se va termina nici pe departe odată cu situația țăranilor.
Numai daca te uiti la ce au votat aia din Respublica Modovskaia, si in ce procente, te ia plansul, e fix aceiasi treaba
Lasa-i asa cum sunt pe taranii romani.Mai bine așa decât taranii elvețieni ,nemți ,francezi care voteaza cu dreapta extrema .Cat despre agricultura aia modernă din vest nu va doresc sa o aveți in România.
@Vali: iar vrei sa-i faci pe baietii de la A3 sa crizeze? :))
On-topic: – Ma gandesc ca nu ar fi extraordinar de greu sa fie inceput un proces de educare si informare a celor ce traiesc in mediul rural si care nu au alta sursa de informare in afara de televizor sau care sunt semi-analfabeti sau analfabeti. In fond, doar de atat este nevoie, de educatie. Restul le vor descoperi singuri.
Ce-am ras, asta e atitudine de Cioran inainte de fuga lui in Franta… Daca tu ai prieteni care in mare parte gandesc cam la fel ca tine, ori iti iei informatia de unde iti este mai bine nu ai cum sa rezonezi cu altii sau sa empatizezi cu taranii, pentru ca ai doar impresii, certitudini mai greu. Auzi, sa ingradim satele, de parca asta e problema romanilor. Ura nu rezolva nimic, chiar daca ei voteaza pe buna dreptate pe Ponta acum. Au nevoie ca statul sa ii ajute, asta e nu au nevoie de un presedinte jucator tare in clanta si care peste nopate devine mosier… De ce au nevoie ca statul sa ii ajute? Simplu, dupa patru regimuri totalitare in care taranul roman a dat totul pentru stat chiar si propia viata punand-o gaj in ww1 si ww2, acum trebuie protejat in fata capitalistilor vestici. Asta cu mentalitatea lor, nu se poate schimba peste noapte, nu poate vota la fel ca cei din orase pentru ca au alte interese. De informat se informeaza cat trebuie, poate ca nu de pe internet dar in mod sigur mai au un as in maneca: mintea romanului de pe urma, caci au mai vazut din astia la conducerea tarii… ultimii zece ani fiind edificatori in privinta asta.
E straniu delirul celor care cred ca daca pe PSD se pune tidula pe care scrie stanga ei chiar vor proteja altceva in afara de propriile interese.
da… doar ca tura asta au iesit la vot mai multi „intelectuali” decat tarani… vezi ce-a scris tolontan pe tema asta.
Ia de aici:
• Alegătorii lui Victor Ponta: cel mai mare procentaj (44%) îl au cei care au urmat cel mult 10 clase sau şcoala profesională, iar cei cu studii superioare sunt în proporţie de 15%. 42% dintre votanţi sunt din mediul rural. 31% au vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani, iar 24% au 65 de ani şi peste.
• Alegătorii lui Klaus Iohannis: cea mai mare pondere o au cei cu liceul sau maximum şcoala profesională (48%), urmaţi de votanţii cu studii superioare (29%). 70% dintre alegătorii lui Iohannis sunt de la oraş. 35% au vârste între 18 şi 34 de ani, iar 31% au 35-49 de ani.
link:
https://adevarul.ro/news/politica/alegeri-prezidentiale-2014-romania-mica-l-a-votat-iohannis-1_5457ca9c0d133766a880a358/index.html
De unde pana unde ideea ca muncesc de dimineata pana seara ?
Suprafete cultivate au inceput sa creasca in ultimii ani, agricultura ia amploare insa din pacate de chestia asta beneficiaza putini. Ei sunt multi la ora actuala raportat la suprafetele agricole si mijloacele de productie. Nu ar trebui sa avem mai mult de un 10-15% tarani la ora actuala. Aia ar produce mecanizat si ar trai decent.
In Statele Unite popendulatia ocupata in agricultura nu depaseste 3% din popendulatia activa in campul muncii.Si mai si exporta.Asa ca nu 10-15 %,3-5% ar fi suficient.Dar nu exista atat pamant cati tarani sunt.O ferma rentabila,trebuie sa fie de minimum 50 de hectare.
Daca vota 60-70% din electorat oare cum ar fi aratat clasamentul ?
Subiectul a aparut intr-un episod Romania te iubesc: https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/emisiuni/2014/sezonul-2/avem-cele-mai-mari-culturi-de-cereale-si-cu-toate-astea-agricultura-nu-da-roade-ce-sansa-are-agricultura-romaneasca-duminica-la-romania-te-iubesc-de-la-ora-18-00.html
E un interes politic sa existe (ca patura sociala, dar si fizic). Partidele se bat pe ei si-i obtin de partea lor cu o cheltuiala minima (galeti, tricouri si emisiuni la tv). Deci trebuie sa-i tina in viata si cat mai inapoiati. Aceeasi tactica o aplica si liderii UDMR.
in principiu e corect, doar ca nu este „despre tarani”. este una politica despre subsolul politicii. despre proletariatul agricol inventat si „educat” de comunisti, si pastrat acolo de „politica agricola” post-decembrista. este despre acea parte din Romania care este carne de tun pentru razboaiele politicii. pentru ca o multime nu devine gloata decat daca este needucata si neinformata. si pentru ca politica politiciana damboviteana are nevoie de gloata ca sa fie justificata.
Solutia ar fi vot online numai. Chiar si sectiile de votare sa aibe calculatoare unde sa poti vota. Si bineinteles, software-ul sa fie facut si monitorizat de altii (nemti, americani?) ca sa nu lasam ceva atit de usor de minarit pe mina pesedeilor.
Iar cei care nu se pricep? Too bad, nene. Ia si invata si data viitoare ai sa stii.
Pun pariu ca ar fi si mai ieftin.
Eu cred ca taranii lui Vali sunt academicieni pe langa indivizi ca DanC….
Boii de la tara nu o sa gandeasca in veci asa ca nu ne ramane decat o singura solutie: sa le otravim fantanile!
Problema e ca niciun taran n-are atita teren ca sa supravietuiasca. A fost o prostie desfintatea CAP-lor. Ar fi trebuit transformate in niste societati pe actiuni.
Ai lucrat sau ai avut parinti ori bunici care au lucrat la CAP? Stii ce a insemnat CAP-ul?
Eu zic sincer sa taci din gura si sa nu mai scoti asa aberatii.
De-ar fi doar taranii cei care ar vota/sustine PSD…
Locuri de munca?!
Prea putini vor locuri de munca … cei mai multi vor salarii
Virgula intre subiect si predicat si, in aceeasi fraza, virgula inainte de „si” cand e conjunctie coordinatoare. Bref: 3 virgule deampulea intr-o singura fraza. Si asta la doar doua zile dupa ce ii urecheai, absolut meritat, pe analfa din presa care au diaree de virgule. In rest, ganduri bune!
„De aia am o problemă cu faptul că ei decid politica acestei țări. Că, în simplitatea lor, nu înțeleg nevoia de locuri de muncă, de autostrăzi, de apă caldă, de iluminat public, de spitale sau de politică externă”
Daca votau numai din „metropole” din 90 si pana astazi aveam autostrazi, locuri de munca si agricultura industrializata….
La chestiuni dinastea se vede relevanta vitezei la internet din Romania. Wireless in buda din fundul curtii ftw.
Vreau sa zic doar doua, simple.
1. Daca prostii decid , inseamna ca-s majoritari , sau mai interesati.
2. Daca majoritatea sunt mult mai prosti ca tine, sau ti se par asa, e posibil sa te afli in tara nepotrivita.
Si epilog…
Eu nu intreb cum indraznesti sa ii judeci. Eu zic ca e irelevant daca-i judeci, sau nu. Ei voteaza conform convingerilor lor si atat.
In alta lumina, daca maine ingradesti toate satele din tara, iar pentru 3/4 din restul popendulatiei nu se schimba nimic , din nou e irelevant , pen’ca 3/4 * 55% = aprox. 41% din popendulatie. Nu uita insa ca nu toate orasele sunt Brasov. Adica , cred ca exagerezi cu 3/4, pentru ca te raportezi la cercul tau social. La tine in judet exista si orasele Ghimbav ( astia-s aia cu biserica de 1 mil. E ? ) si Zarnesti. Intelegi tu ce vreau sa spun. Alte judete-s inca si mai sarace si n-au orase ca Brasov , niciunul.
Vreau sa spun ca nu numai „la tara” se voteaza aiurea pentru ca nu numai la tara sunt falimentari , raportat la articolul tau din 2013.
Atat timp cat in turul doi au ajuns deopotriva Ponta si Johannis , as inclina sa cred ca se voteaza in general aiurea si ca sau oamenii nu reusesc sa se deosebeasca de melci , sau poate fac eu parte din poporul gresit. Raspunsurile la intrebarea nu cu cine , ci de ce unul sau altul, ma impresioneaza ca o ranga in dinti. Inca ma mai documentez…
Cum adică votează aiurea? Cum ar trebui să voteze ca să fie bine?
Pai , ca prin ’50-’60. Daca votai ca sa fie bine , plecai acasa nebatut. Daca votai aiurea, plecai acasa tavalit, jucat in picioare in fata sectiei de votare , ca sa fie clar la toata lumea ce tre’ sa faci ca sa fie bine .
Asta cu „țaranii sunt de vina” e o scuza jenanta.
ponta si parlamentul actual a fost votat in egala masura si de oraseni cat si de tarani.
ba chiar ponta a castigat bucurestiul – capitala civilizatiei romanesti :))
ponta a ajuns in parlament votat de orasenii din targu jiu
Cand cifrele confirma nu e o scuza, e o realitate trista.
Tg-Jiu este oras ??
ai un link pentru afirmația ponta a câștigat bucureștiul?
In 2012 USL a castigat detasat la Bucuresti parlamentarele – 66%. Ca sa nu mai spun ca Dan Voiculescu a castigat zdrobitor -80% – mandatul sau de senator.
Sunt bucuresteanca si mi-a fost efectiv rusine cand am aflat asta.
Uite aici, ca sa-ti fie clar cine voteaza si decide:
https://www.tolo.ro/2017/11/03/falimentului-dispretului-pentru-prosti/
poate scapam odata de ideea conform careia taranii si pensionarii decid totul si de verisoara ei, conform careia toti cei care nu sunt de acord cu noi sunt prosti si inchisi.
Odata eliminate astea, putem avea o discutie coerenta, cu argumente, si gasi o solutie. Evident, stiu, ei sunt toti spalati pe creier, si voteaza in schimbul unei galeti, de aia nu pot fi convinsi de orice am face noi, aia tineri si instruiti la universitati inalte. Sigur.
Cu completare:
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/turul-unu-observa%C8%9Bii/
Citat:
„Mobilizarea românilor cu studii primare a fost slabă (doar 33% din ei au venit la vot). N-au existat carismatici precum Iliescu, Vadim-ediția-2000 sau Băsescu. Bătrânii cu o slabă educație din mediul rural nu au fost mobilizați de organizațiile de partid.
Ca de obicei și în ciuda miturilor care circulă cu persistență, oamenii cu studii superioare au avut un grad de participare major, 78% dintre ei venind la vot. Însă ei reprezintă puțin din totalul popendulației și implicit și din totalul votanților.
Din acest ultim total, cei cu studii medii au reprezentat ca de obicei majoritatea (în jur de 61%).”
heh. tolontan ar fi in stare să demonstreze că el nu trăiește de pe urma proștilor mulți, doar ca să nu admită că asta face. deci da.
Jegul de Ilie Serbanescu tocmai a spus la A3 ca romanii din diaspora care au au stat 7 ore la vot sunt suspecti (adica au fost platiti sau ceva de genu)
Si nu e asa? Unde ai mai vazut tu, dupa revolutie, roman stand la coada moca? Indiferent in ce context!
DA…da niste capsunari amarati astia din New York, Londra, Munchen, Paris etc…..au fost stimulati financiar
Țăranii încă n-au aflat ca dacă iese ponta o sa ramana fără pământuri. Poate ar fi timpul să-i punem pe gânduri…
Mah, acum am alta pe cap. Am descoperit ca seful meu, om fin si mobilat la mansarda, a votat cu Ponta. Si pravalia noastra nici macar nu face afaceri cu Statul. Doar ca are niscai prieteni bine conectati prin Guvern, si stie ceva mai multe decat stim noi despre astia din Opozitie. Aku, eu cu PSD-ul n-o sa votez niciodata, fie si din cauza discursului public care te ia de prost, da’ tare as vrea sa stiu ce stie sefu’… Mi-a zis vreo cateva…
perfect punctat !! Sper ca te citește si Arhi, ca are ce învata !
@Zoso: – Ai avut vreodată o proprietate pentru care ai muncit din brânci să o dobândeşti şi să o întreţii, timp de câţiva zeci de ani? Şi care proprietate, prin natura sa, să asigure existenţa familiei tale? Şi după 20~30 de ani, să vină „cineva”, să-ţi pună degetele la catul uşii şi să ţi le strivească pentru a te obliga să semnezi că, de bunăvoia şi nesilit de nimeni îi donezi acele proprietăţi !!!? După care, să te oblige să munceşti pentru el, cum vrea el şi cât vrea el pentru a asigura familiei tale pâinea cea de toate zilele !?
Sunt convins că habar nu ai ce înseamnă … Motiv pentru care, ideile tale ţi se par extrem de „revoluţionare” şi în ton cu „lumea modernă” … aşa-i?
Este povestea bunicului meu (să-i fie ţărâna uşoară), căruia comuniştii i-au strivit degetele mâinilor la catul uşii, pentru că nu vroia să semnneze actul prin care „de bunăvoie şi nesilit de nimeni” îşi dona toată averea comuniştilor (pământuri, cai, vite, utilaje, etc).
La mulţi ani după Revoluţie, statul român i-a înapoiat o parte din ce-i luase … doar o parte. Bună şi aia, mai bună decât nimic. Şi după toate acestea, ai pretenţia ca ţăranul ăla prost (cum zici tu) să mai aibă vreodată încredere în stat ori în vreo formă de „asociaţie” ?
E simplu să vorbeşti din postura unuia născut şi crescut în democraţie …
avem, bunicul meu a pățit la fel. asta nu inseamnă că mi-am schimbat părerea. e ca și cum tu spui că ai muncit zeci de ani să îți iei o mașină și, chiar dacă are 20 de ani și curg tablele de pe ea, ea e în continuare cea mai bună mașină din lume. hai să încercăm să evoluăm un pic ca specie.
@Vali tu, noi suntem evolutia ca specie, insa evolutia nu e revolutie, evolutie inseamna ca lucrurile se misca al naibii de greu, dar la nivel macro se misca
Daca bunicul tau (sau al altuia) nu intelege diferenta intre a fi obligat sa iti donezi proprietatile si a te asocia in baza unui contract intr-un stat democratic, e treaba ta sa ii explici. Motivatia bunicului tau nu a fost pusa in discutie. Nu cred ca exista om care gandeasca „Uite ba si taranii astia, au atatea variante sa faca agricultura da nu vor de-ai dracu, sa ne ia noua banii de taxe”. Sa fim seriosi, oamenii nu sunt rai din fire si pentru orice exista o cauza. Dar aici se discuta efectul, iar efectul e cam naspa.
Voturi nule destul de multe spre 2,5%, dar imens mi se pare ca ~10% din alegatori au votat pe liste suplimentare, imens zic! Acolo e cheia! Cred ca se dorea sa ia 50%+1 din primul tur, de asta erau asa suparati la anuntarea rezultatelor…
Faci o confuzie. Pentru a castiga alegerile din primul tur, un candidat trebuie sa primeasca 50%+1 de voturi din numarul de persoane din lista electorala, nu participanti. Chiar daca Ponta primea 94% din voturi in duminica trecuta, tot se organiza turul 2.
58% dintre alegatorii lui Ponta sunt din mediul urban, 42% dintre votanti sunt din mediul rural:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-18452179-cercetare-ires-cata-scoala-unde-traiesc-votantii-lui-ponta-iohannis-udrea-macovei-compatibilitatile-din-turul.htm
iar iti pui lumea in cap, foarte adevarat ce ai scris. ignoranta ne omoara ca natiune…
Generalizezi. Satul romanesc incepe sa se schimbe.
https://agrointel.ro/4437/10-fermieri-de-succes-si-secretele-lor/
sa-mi bag pendula in ma-ta Zoso. Taranii astia sunt cetateni ai acestei tari, fraiere. O s-o sugi, Klaus Iohannis n-o sa fie presedinte, tarane. Sa v-o dau la muie.
Badea???
mă-sa.
Exista tarani si exista tarani prosti.
Nu doar taranii sunt problema. Sunt si o groaza de intelectuali care din ultimii ani au inteles doar ca Basescu e rau ca a taiat salarii/pensii, care sunt mult prea comozi sa inteleaga o problema si sa incerce sa o rezolve.
Prietene, iti spun cu parere de rau( si sper sa nu-ti strice buna dispozitie, ar fi pacat) ca esti imbecil si ca nu inteleg cum reusesti sa ai atat de multi adepti. Esti un fel de Mandela, de Morcovei care a fost pe rand si procuroare comunista si procuror anchetator la prima mineriada( anchetand studentii, nu minerii) si dupa a inceput sa dea lectii de democratie si capitalism, PSD-ului( pe care nu dau 2 bani! sa evit orice insinuare stupida) dupa ce a simtit ca discursul prinde la incredibil de multi prosti.
Si mi se pare, dincolo de gravitatea situatiei tale, destul de amuzant cum incerci sa pari doct si sa explici de ce taranii, care voteaza neaparat( toti / 100% garantat) cu PSD-ul sunt inapoiati tehnologic si prosti si ca din cauza lor nu merge tara in directia a’ buna.
asta a fost ordinul pe unitate: macovei – procuror comunist.
Amice, esti idiot deoarece:
– spui ca Zoso are adepti. Sunt cateva articole recente in care majoritatea postarilor nu sunt de acord cu el.
– distorsionezi numele. Da-te-n mortii ma-tii daca ai zis vreodata Pontanac, Bashescu sau in cazul tau Morcovei. Daca argumentul tau se reduce la a-i strica aluia numele, s-o fut pe ma-ta.
– procuror comunist si procuror anchetator la prima mineriada inseamna practic ca a avut un job intr-o perioada de timp. Ca sa completam, a fost procuror si in timpul caderii zidului Berlinului si al razboiului din Irak. Leaga-te de rahaturi care conteaza si o sa fii luat in seama ca altceva decat troll.
– straw man fallacy. N-a zis nimeni ca toti taranii voteaza cu PSD-ul. N-a zis nimeni ca toti taranii sunt inapoiati tehnologic. N-a zis nimeni ca doar din cauza lor nu merge tara in directia buna. Suge-o.