Poliţia română munceşte, nu gândeşte!

politia5

Poliţista Melania Renghea, acuzată că şi-a înjunghiat fostul şef acuzându-l că a violat-o, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat. Procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care se ocupă de cazul Melaniei Renghea a decis schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă de omor în tentativă de omor calificat. (sursa)

Mi se pare logic. Săraca, ea nu ştia că nu era viol, ci tentativă de omor calificat? E clar că nu se pricepe la munca de poliţie.

Încă o pată ruşinoasă pe obrazul Poliţiei Române. Iată alta:

În urmă cu mai bine de un an, Evenimentul Zilei prezenta cazul dramatic al unui agent de la Poliţia Rutieră Cluj care l-a oprit în trafic pe adjunctul inspectorului şef al IPJ Cluj, comisarul şef Cristian Pintea, care nu acordase prioritate unui pieton ce traversa regulamentar pe zebră. La scurt timp, agentul Sergiu Todea a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă şi a fost trimis la psiholog. Motivul: tulburări de comportament. Timp de şase luni i-a fost retras armamentul şi a fost pus să facă muncă de birou. (sursa)

Să zică mersi că nu l-au violat, nu?

Şi alte două cazuri:

Un agent de poliţie de la Inspectoratul General de Poliţie-SOS Constanţa a fost reţinut, fiind acuzat că a intervenit pe lângă un ofiţer al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa în favoarea unui bărbat cercetat într-un dosar penal pentru sustragerea de cărbuni din Portul Constanţa. (sursa)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale preliminarii faţă de un judecător de la Curtea de Apel Bucuresti şi un procuror de la Valenii de Munte, detasat la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar subofiţerul care aduna banii -  circa 300.000 de euro – alături de patru intermediari sau plătitori de trafic, au fost reţinuţi şi urmează să fie duşi la instanţa de judecată a Curţii de Apel pentru eliberarea mandatului de arestare. (sursa)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. Poate sunt eu prea obosit la ora asta dar ce ai vrut sa spui cu primul paragraf (cel scris de tine)?

    Din ce inteleg eu tipa acuza ca fostul sef ar fi incercat/reusit sa o violeze.

    Parchetul a considerat ca fapta facuta de ea (injunghierea fostului sef) se incadreaza la tentativa de omor calificat ci nu doar la tentativa de omor.

    Mai babeste spus: tipa e acuzata ca a premeditat injungierea (probabil ca razbunare pentru presupusul viol daca s-a intamplat la un interval oarecare de timp sau se considera ca a fost premeditata deoarece s-a intamplat intr-un loc public) si nu a fost doar o reactie de moment care se incadra la tentativa de omor (nefiind premeditata).

    Gresesc undeva?

    00
  2. La o adica daca doresti sa te aperi de un debil tot tu esti primul filat pentru ca prezinti un pericol, acuma daca tot face puscarie tipa sa-l omoare de tot, astia merita impuscati sau omorati cu pietre, 6 luni munca de birou, vorba aia, facere de bine…

    00
  3. Ai perfecta dreptate Lucian

    00
  4. Nu poti compara un viol cu o injunghiere, pt ca aia avea taietura deja facuta!

    00
  5. cand nu i-a mai placut „violul” a facut plangere…

    00
  6. Tipa a intretinut relatii cu „fostul” sef timp de 5 ani, cand si-a dat seama ca a fost dusa cu zaharelu’ si functia promisa nu se mai iveste a tipat „viol”, seems legit.

    PS: In romania, politist fiind, trebuie sa fii chiar nebun sa tragi pe dreapta un grad mai mare, psihiatria mi se parea mai potrivita.

    00
  7. Daca tipa baga cutitul in ala cand el era cu pantalonii in vine se chema legitima aparare. Ea insa a bagat cutitul in ala intr-o zi cand el a intrebat-o de sanatate intr-o masina a politiei pe marginea drumului. Ea avea arma asupra ei de acasa gandindu-se ca atunci cand se va intalni cu nenea politistul o sa ii faca un buzunar. E premeditare si merita bagata la bulau. Ca ala a violat-o sau nu aia e alta treaba

    00
  8. La Cluj se întâmplă tot felul de lucruri necurate. Pe lângă linkul dat de tine, vin eu cu încă unul: Poliția Rutieră Cluj mușamalizează un caz în care Poliția Rutieră, nefiind în misiune, accidentează un pieton pe trecerea de pietoni.

    Link de mare angajament.

    00
  9. DA, explicati-mi si mie va rog ce e in neregula cu prezentarea din paragraful 1 ? ca eu am inteles exact ce a inteles Lucian

    00
  10. „Acuzata ca si-a injunghiat fostul sef acuzandu-l”
    „Agent care l-a oprit in trafic pe adjunctul… care”

    Cat ii de greu sa scrii o fraza corecta!?

  11. In fiecare zi ma incarc cu ura fata de sistemul asta infect.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube