Nu pleci după prima palmă? Nu ești victimă, ești complice la abuz!

Chestia asta e delicată, și trebuie să dansez în jurul ei ca să nu cumva să sară feministele pe mine, că știți cum e, mai repede pierd eu campanii decât să refuze să lucreze cu abuzatori sau prădători sexual care tac.

Scopul meu nu e să educ bărbații să nu mai fie așa. Sunt convins că 99% din bărbații de pe aici știu că nu e ok să lovești sau să abuzezi o femeie în nici un fel. E la mintea cocoșului. Nu citești porcăria asta de blog dacă ți se pare acceptabil să o mai îndrepți uneori pe femeie, fie că merită sau nu.

Așadar, rolul meu aici nu e să educ bărbați, ci să trag un semnal de alarmă că influencerițele femei sunt ipocrite maxim la faze de genul ăsta, când se fac că nu văd un caz real, dar când e campanie toate sunt fierte pe violență domestică. Eu pe ele încerc să le fac să vorbească despre cum nu e ok să fii bătută sau abuzată, mai ales că unele ar putea vorbi din experiență. Asta trebuie repetat de zeci de ori, femeilor: nu e ok ca ăla să te abuzeze. Nu e ok ca ăla să te abuzeze. Că pe el nu ai cum să îl educi, nici cu frumosul, nici cu pușcăria.

Bun. Și avem partea cu femeile care încearcă să ajute, dar nu prea mult, și nu serios. le știți, genul care dau share la faze din astea sau îmi explică mie că abuzul are forme diferite și victima se atașează de abuzator și crede că așa e normal și bla bla. Vedeți mai jos un exemplu de listă de motive.

Nimeni nu vrea să spună că, pe lângă că nu au unde pleca, că nu au bani destui, al doilea motiv mare și despre care nu vorbește nimeni e că abuzul e 1%, restul de 99% e o viață peste medie. Dacă pleacă de lângă Geani, Lăcrămioara trebuie să-și caute de muncă pe bune și să se întrețină din salariu. Și salariul ei abia îi ajunge de coafor și e unghii. De aia îndură pumni, picioare, înjurături, droguri, sex în grup și alte minuni. Că viața n-ar mai fi așa dulce și ușoară dacă ar pleca.

Și știu asta pentru că sunt genul de idiot care întreabă. Nu direct, pe ocolite. Ah, te abuzează? Nasol. Câți frați sunteți acasă în două camere? Părinții tăi de la Buzău, cu budă în curte și casă de chirpici, ce mai fac? Cam ce job poți să-ți găsești dacă te dă afară de la jobul călduț pe care ți l-a găsit el?

Știu femei abuzate care au plecat. Nu la primul pumn, nu la prima palmă, după 1-2-3 ani de abuz, când aveau destui bani și erau destul de sigure că vor reuși pe cont propriu. Schimbat jobul, luat alt job mai bun, încă unul mai bun, ajuns să câștige de 2-3 ori mai bine decât atunci când abuzatorul îi spunea că e proastă și că nu e în stare de nimic. Dar pentru asta ai nevoie de voință, de muncă, de istețime, și nu toate abuzatele sunt dispuse să depună efortul ăsta. Că parcă nu merită. Că au prietene singure care abia se descurcă cu banii, și unele au joburi bune. Că povestește Maria, angajata la coafor sau la cafenea sau la ce afacere mai frecventează, că e greu chiar și cu două salarii în casă.

Nu pleci după prima palmă? Ești complice? Îi faci un copil după ce te-a abuzat? Ești complice? Te complaci? Ești complice. Mergi cu abuzatorul în concedii? Ești complice? Ți-a găsit abuzatorul de muncă? Ești complice. Ți-a făcut afacerea ta? Ești complice. Îți trimite clienți? Ești complice. Te-ai mutat cu el ca să numai stai cu mă-ta și cu 2 frați în 3 camere? Ești complice.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

130 comentarii

  1. O sa il astept pe domnul psiholog sa-ti explice de ce nu ai dreptate :P

    10
    • să trecem peste :D

    • @Zarax: Grija mare cand faci referire la psiholog, apar multi speciali in aparearea lui si iti vor arunca degetele rosii :)

      00
    • Cum să pleci la prima palmă când tu ai ieșit la cafea cu altul, sau chiar mai mult, ai ajuns acasă și te-a întrebat de ce vii terfelită la 11 noaptea?
      Astea sunt 99% din cazuri, d-aia e bine să nu-ți dau cu părerea în cazurile astea.

      10
    • Grigore, mai era o stire cu nush care, acum vreo 2 saptamani, care i-a facut nevasta plangere pentru abuz si violente la politie, ca a lovit-o in parcare sau ceva de genul. De curiozitate dau click pe profilul de fb al abuzatorului chelbos, ca nu prea mai avea par, si era plin de memeuri care fac apropouri la lipsa de … pasarica. Acuma mnah, daca esti intr-o situatie din asta, intr-o casatorie in care nu prea mai vezi gogoasa si nu poti divorta usor din cauza asta iar daca inseli si esti prins e si mai nasol de tine, eh, intr-o situatie din asta ce ati face?

      00
    • Xxx.. Cunosc situație concretă, doi copii, firmă la comun… Au dus-o așa mulți ani, în cele din urmă au divorțat. Nu cred că înșelatul era consecință a bătăii, tipul era destul de rațional altfel… Mai degrabă invers. Mi plângea că nu știe ce să mai facă, știa că îl înșeală. De atunci sunt foarte precaut în a evalua relațiile altora, nu știi niciodată ce e acolo.

      00
    • @Grigore, aici este cu totul altceva. Nu spun ca in cazul in care sotia/iubita te inseala este normal sa o bati, dar nu mai poate fi considerata victima. Nu mai poate spune ca i-a fost frica de el.
      Iar ala care accepta sa fie inselat si considera ca s-a razbunat suficient daca ii da 2-3 palme este un mare papagal.

      10
    • Andrei

      Astia care fac crize de isterie sau mai rau isi bat nevasta dupa ce ii inseala mi se par cei mai jalnici barbati. De fapt nici nu-i pot numi barbati.

      00
    • Voi credeți că prințesele astea stau cu unii care le iau așa din senin, la bătaie că poate fac ele ceva?
      Nici nu cred să existe așa gen de om, poate doar in Vaslui, nici acolo. Nu mai puneți botul la tot ce auziți.

      Că veni vorba și văd că știți cum e cu relațiile, ce ați prefera, să vă dea nevasta o palmă sau să vă înșele?

      00
    • @wtf, si mai grav este cand o bate si apoi isi vad de viata in continuare ca si cum nimic nu s-a intamplat. A doua zi pleaca fericiti in vacanta.

      00
    • ce bou e grigore

      00
  2. Eu imi bat sotia ….doar la Mortal Kombat

    00
  3. ” lângă că nu au unde pleca” – exact.
    Tu traiesti langa cineva, ala incepe sa te loveasca.
    Ala trebuie sa plece, la puscarie, unde sa se obisnuiasca cu organul altuia.

    Zi sincer … cate persoane de pe lumea asta isi tin un set de bunuri pe langa, in cazul in care casatoria nu merge? Ai un apartmente cu sotia, daca va despartiti cine pleaca? Iti tii tu un al doilea apartament sa ai unde merge? Daca sotia avea masina, ti-o tii tu pe a doua la prietenul Gigel in caz trebuie sa fugi departe?

    00
    • De apartamente inchiriate ai auzit?

      10
    • @Marius, tu spui bine ca atunci cand ala te loveste, el trebuie sa plece la puscarie.
      Dar daca nu sunt casatoriti si intra la puscarie, gagica ramane pe strada, ca doar nu o sa ramana in apartamentul lui. Sau daca sunt casatoriti dar baiatul are diverse afaceri si imprumuturi bancare pentru care a girat cu apartamentul din nou ea nu are unde ramane in cazul in care el dispare din peisaj.

      00
    • In Romania e o problema mare cu femeile batute si care nu sunt amatoare de luat bataie … pur si simplu nu au unde sa se duca, ala care zice de apartament inchiriat probabil glumeste. Si asta cred ca tine de lipsa protectiei sociale de la noi, un lucru pe care, ca si in cazul mamelor minore, nu-l vede nimeni, asa ca mai bine baga un share pe net la toate tampeniile decat sa se ceara conditii mai bune pentru persoanele mai putin norocoase.

      00
    • Exista locatii unde pot sa se duca, de obicei sunt centre ale unui ONG

      00
    • @Andrei G a auzit careva de carieră și bani puși deoparte pentru momente nașpa? Nu mai e la modă să putem să ne întreținem singuri? Prea ocupați să facem artă de mare angajament și poze cu chestii pe care nu ni le permitem?

      Orice om, indiferent de ce are în chiloți, ar trebui să își pună problema de ce face dacă: crapă partenerul (motivele nu contează), pur și simplu nu te mai înțelegi om cu om, o ia celălat razna și relația e pa.

      Personal, n-am niciun fel de milă pentru leprele care stau degeaba toată viața și se prefac că muncesc, pe ideile, eforturile și capitalul altora.

      Soția are conturile ei, cu banii ei puși deoparte. La fel și eu. Ce ține de chiria la casă, apartamente, mașini și haleală împărțim, altfel nu ne întindem la nimic din ce nu ne permitem.

      Acum, na, dacă alegi să stai cu o janghină violentă, respectiv cu o coardă care nu știe să facă nimic, îți asumi.

      10
    • inainte sa il cunoasca pe fat-fr… bruzli unde statea?

      atentie insa, exista o categorie de femei, in mare parte trecute de o anumita varsta, casnice toata sau aproape toata viata, educatie minima si care sunt practic neangajabile, sau daca sunt asta nu le permite nici macar chiria unei camere. daca mai adaugi si mediul, cel mai des de la tara si in sepcial din zone unde alcoolul si violenta sunt omniprezente, e clar. nu stiu ca exista legi care li se adreseaza, nu stiu ca pot apela la autoritati, nu stiu cum sa se descurce singure, cel mai probabil in capul lor nu exista nici macar conceptul de ase descurca singure. acest lucru. lor li se adreseaza campaniile alea si ong-urile.

      celorlalte? nu aveti un loc de munca? nu aveti prieteni? nu aveti familie? nu e NIMENI dispus sa va primeasca in casa, o luna, o saptamana, 2 3 zile pana gaasesti ceva de locuit? DE CE nu aveti? din ce motiv va ignora toata lumea? sa fie cumva acelasi motiv pentru care va snopeste ala?

      si mai departe, victimele astea care provoaca sau macar incurajeaza agresiunea pe mine nu ma impresioneaza in nici un fel. nu inseamna ca sunt de acord cu agresorul, ca il exonerez si nici macar ca ii acord circumstante atenuante, doar ca nu ma intereseaza soarta victimei. si e valabil nu doar la agresiuni domestice ci chiar si la trecerea de pietoni. te-ai oprit? te-ai asigurat? NU?!? si atunci de ce plangi ca te-a calcat tirul? te-ai dus la strand in ferentari si ti-ai lasat telefonul pe prosop cat timp te-ai balacit…. ghinion. nu esti o victima in adevaratul sens al cuvantului. sunt reguli de bun simt care ar rebui sa completeze educatia formala si cunoasterea legilor. si in 99% dintre cazuri le poate chiar inlocui.

      NU veni bazaind daca situatia prin care treci putea fi evitata cu o minima prevedere din partea ta.

      10
    • Serban

      Mereu mi s-a parut interesant aranjamentul de genul asta cu fiecare trage pentru el. Ciudat si monstruos, dar foarte interesant.

      00
  4. Eu nu voi uita exemplu unei actrite obscure, nu ii retin numele care a spus ca a fost abuzata si violata de un productor celebru si apoi a avut o relatie cu el deoarece avea toata industria in spate, daca il dadea in gat isi compromitea cariera. In aceasta situatie punctula nu doar ca vad complicitate, dar si facilitarea nasterii unui monstru. Daca ala te a violat si tu ai avut o relatie cu el dupa, omul va cred ca acel comportament al lui e normal si acceptabil si va recidiva. Asta cu the abuser is charming mi se parea cea mai lame scuza ever. Pac una peste fata.. Vai fata cat e de fermecator nu il pot parasi.. What the actual fuck???

    00
    • Deci s-a culcat cu el pentru roluri, cariera si faima si cand a vazut ca nu le obtine si-a adus „aminte” ca a fost abuzata? A facut cumva si un filmulet in care intreaba unde sunt barbatii aia buni?

      10
    • Ce a facut actrita se numeste prostitutie. Si-a vandut corpul pentru diverse foloase materiale sau de alta natura. Nu stiu exact cazul despre care vorbesti tu, dar de cele mai multe ori „violul” nu este chiar viol. Nu este nimeni agresiv, doar ca tipa considera ca nu are de ales si trebuie neaparat sa se culce cu „agresorul”.

      00
  5. mi-ai luat-o inainte. cam aa ceva aveamd e gand sa le raspund alora cu manute rosii cand am zis de aia ca e proasta. ca e si complice. 8 ani!

    si mai zicea acolo si ca nu s-a mai zbatut atunci cand l-a vazut cu camera foto in mana, ca in poze trebuia sa dea frumos. proasta la patrat.

    00
    • Banii melodie, banii tragedie.
      Cam aia e. Și influensăra aia nu arată ca și cum nu avea dinero. Dar na, când ai mai mult nu strică. Apoi când a văzut că scade riciu și vizualizările pică, hop să no dăm cu abuzul. Tot nu mi-e clar cu mimimp. O mai doare, nu o mai doare. Am aruncat un ochi pe pagina de Instagram și a urcat la 1.1 milioane de urmăritori. Nu e rău. Tot cu bucile la vedere. Pare a fi trecut peste bullying, cât tare buna și minunată e crema aia primită. S-a îndrăgostit efectiv de ea. Mai că ar da cu ea și de hemoroizi.

      00
    • si mai e un aspect. daca incearca un fraier sa o bage in seama si il miroase ca e un sarac cu 2 3 mii de euro pe luna, il ignora complet, asta daca nu cheama si politia pentru hartuire.

      10
  6. Si ce te faci cu femeile carora le place bataia? Pare incredibil, dar exista, mai multe decat crezi, asa cum exista si barbatii care se excita cand ii lovesti in oua

    00
    • Când le place bătaia, le place într-un anumit context și numai când vor ele. Nu am întâlnit până acum vreo duduie, care să vrea să fie pălită peste ochi din oficiu. Și sigur nu să se lase cu vânătăi și ochi umflați.

      00
    • Compari mere cu pere doar pentru ca sunt fructe…

      00
    • Care vor palite peste ochi din oficiu am intalnit mai multe decat crezi, si nu arata rau deloc tipele … cu ochi umflati am vazut destule si acolo dar nu le-am mai intrebat daca le place sau nu, nu m-ar mira sa le placa si asta la o parte din ele.

      00
    • Nu cred ca sunt prea multe femei carora le place sa fie batute, in schimb cred ca sunt multe carora le place sa fie tinute sub papuc, pe baza principiului „inseamna ca ma iubeste”.

      00
    • @xxx, nu faci nimic uc femeile carora le place bataia fiindca ele nu se vor plange pe Instagram sau pe Facebook.

      00
    • Acum vreo doua luni, ma intalnesc la o cafea cu un prieten bun, barfim diverse si il intreb de un cuplu casatorit, cu doi copii, unde se stia ca el o bate destul de periodic, iar dupa bataie, ea il ierta si spunea „ma bate, pentru ca ma iubeste”
      „Au divortat”, imi spune prietenul
      „Deci, ea, in sfarsit, s-a saturat sa il ierte”
      „Probabil – imi raspunde prietenul – dar ea ar fi in stare sa se intoarca la el, daca ar mai fi posibil”
      #mareItiestegradina

      00
    • @xxx: tu te referi la bdsm cumva? că Vali se referă la violența domestică.

      în calitate de sifu al domnului Grey îți spun la prima mână că treaba e consensuală și are loc doar într-un context sexual bine definit (adică nu înseamnă că ai liber la violență, ci agreezi ce, cum și până unde, cu niște toleranțe desigur, că doar nu ești robot).

      nu doar că nu am lovit niciodată o femeie, dar nici nu îmi aduc aminte ca vreuna să îmi fi cerut explicit o palmă sau ceva în afara etapei.

      a explicat-o și Ionuț M în primul răspuns.

      00
    • @ Adi
      Pai ce e sexismul asta?? Cum adică nu ai lovit niciodată o femeie? Lași să se înțeleagă că dai doar in bărbați? De ce? Cu ce e mai prejos o femeie ?

      00
  7. Articolul începe cu “frică” față de feministe, dar continuă cu asta: “fie că merită sau nu.”😁 Sper să mă înșel, dar e posibil ca feministele să-ți sară în cap tocmai pentru partea de mai sus.

    00
    • Feministele originale au fost fete bune, dar ce e acum cu feminsmul extrem, de nu mai poți da o bășină de neam prost în autobuz, fără să fii acuzat de atentat, a cam sărit calul și până și ele muierili le-ar bate în gură ca pe coasa, fiindcă genul ăsta de specimene cu țâțe lăsate și mustață de Pablo Escobar le fac mai mult rău decât să le ajute.

      00
    • Exact, nici măcar femeile nu le suportă pe feministele astea dubioase.

      00
    • @Andrei: Exact. Nu am cunoscut nicio femeie cu chestii câștigate prin muncă adevărată care să dea doi bani pe urletele feministelor.

      00
  8. Nu apreciez deloc focusul exagerat pe victime! Ca ele trebuie sa faca, ele trebuie sa dreaga, sa mearga la politie unde nu le baga nimeni in seama etc. (exclud printesele din context)
    In toate campaniile media pe tema asta focusul e pe victima. N-ar zice unul/una catre abuzatori: Ba, nu te mai comporta ca o primata!
    Voi de cate ori ati taxat comportamentele deviante ale barbatilor? De cate ori le-ati cautat justificare (ex: las, ca merita, ca e nebuna)?

    00
    • oana, când abuzatorii nu vor mai găsi pe cine să abuzeze vor dispărea. când apare frica că aia poate pleca dacă îi dai o palmă, nu i-o dai nici pe aia. campaniile nu sunt pentru abuzatori, ei n-au cum să fie schimbați cu vorba bună.

    • NOU
      #49

      Cum sa taxezi comportamentul deviant al barbatului. De unde si unde e deviant, adica. Ca poate femeii ii place, nu poti sti ce aranjamente au. Nu trebuie sa cauti nicio justificare. Unele femei cer bataie. Care, n-ai de unde sa stii. Daca dupa ce primesc stau sa mai incaseze, inseamna ca mai vor. Si li se mai da.
      Noi nu suntem politie si practic ne doare in brisca daca o muiere ia bataie, cata vreme nu e a mea. Iar daca a mea si ia bataie probabil ca ia de la mine, deci e OK. Daca femeia mea ia bataie de la altul, abia atunci e o problema cu un comportament care trebuie taxat sau capsat.

      00
    • Am mai scris aici pe blog, fizic am intervenit când unul si-a luat nevasta la pumni. Am primit sacoșe în cap de la doamna ca ii omor maimuța.

      De atunci, ma fac ca nu vad.

      00
    • Vali, nu cred ca vor disparea daca raman fara femei de batut. O sa ne nasca altii cu apucaturi de genul asta.
      Vor disparea mai degraba daca legea ar fi mai dura si s-ar aplica. Si poate si daca societatea (justitia) ar marginaliza (condamna) scursurile, si nu victimele, cum o face in prezent.

      00
    • Oana

      Daca s-ar criminaliza si abuzul psihologic.
      Ar trebui construite sute de puscarii pentru femei.
      Nu totul se rezuma la puscarie.
      Mai trebuie si putina responsabilitate din partea femeii.

      00
    • Are domnul coloja niste articole pe blogul asta si spune el acolo ca oamenii au tot felul de comportamente deci si abuzatorii pot fi dereglati psihic din N motive cu N variante de „boli” (zicea el ca nu toate sunt boli, dar nu am retinut). in concluzie, daca dispare victima, ala nu devine brusc oaie, el tot abuzator ramane, cel mai probabil isi va directiona actiunile abuzatoare in alte parti.

      Un om la 20 si putin de ani este crud, nu stie mai nimic despre viata, despre relatiile sanatoase, ce nu trebuie sa accepte sau ce trebuie sa incurajeze. e totul f confuz. in plus, daca o persoana a trait intr-un mediu nociv inca de mic/a, sansele sa devina victima sunt mari pt ca el/ea asta stie, viata zbuciumata. daca nu are un exemplu bun in familie, sansele sa fie victima sunt mari. daca nu are un anturaj bun pt ca mediul in sine e toxic si e greu sa iasa din zona aia, sansele se fie victima SUnt iar mari.
      deci, despre ce kkt vorbiti?
      daca 5 din 100 sunt curvet si stau si o iau pe spinare pt ca le e lene, asta nu inseamna ca toate femeile sunt asa. unele chiar nu au nicio sansa, mai ales in aceasta mirifica tara unde te duci la politie vaca si te intorci bou (sau invers) pt ca aia rad de tine. nu, politia din buc nu e definitorie pt toata tara. costina politaiul cu atitudine de cioban e mai aproape de media politistilor din aceasta tara.

      00
    • Pai victima prin pasivitate este complice. Deviant este si sa ALEGI sa fii dependenta in secolul 21 cand sunt oportunitati la tot pasul pt femei.
      In mine nu a dat vreun barbat vreodata, chiar astept cu interes primul curajos ca sa ii dau o lectie de pomina :))) Nu tolerez abuzul sub nicio forma,asta pentru ca a fost abuz la mine in familie. Mi se spunea „hai ca nu e asa rau, pe X le bate mai tare” dar eu nu inghiteam gogoasa, stiam ca nu e OK. Barbatii abuzivi nu stiu ca exist pt ca toata viata mea am luat decizii fix pentru a evita sa fiu vreodata pusa in aceasta situatie, chit ca am mancat numai covrigi cu iaurt
      Femeile care stau, stau ca au ceva de castigat din asta. Sa nu incepem cu copii si alte chestii, ca s-a inventat contraceptia. Bietii copii ai acestor femei….
      Vali este cinic dar nu e este nedrept. Victima are aceeasi cota de vina ca si agresorul, in situatia asta

      00
  9. Offf… ai crede.
    Eu eram in studentie, locuind cu părinții cu o situatie materiala foarte buna. Nu-mi dadea nimic ala decât atentie, câteodată, după ce ma insela. Am creat o obsesie pentru el, din frica de a fi abandonata si din atasamentul meu anxios, intrand in panica de fiecare data când devenea dezinteresat. Preferam sa-mi dea palme decât sa ma lovească prin cuvinte, nevazandu-mi viata continuând fără el. Și era un prostalan, un golan și un pui de bogdaproste. Dar mintea era orbita și dependența ca de heroină nu ma lasă să-l dau în șuturi afara din viata mea. ( Un fel de Britney cu Federline. Nici ea n-ar fi avut job dacă îl parasea?)
    Oamenii care n-au trait aceste lucruri omit aspectele cele mai importante, considerand ca ea e „proasta/slaba ca sta”. Dar in realitate e o problema mult mai serioasa și tratata mult prea superficial. Ca și cum ai zice unui toxicoman „dacă eram în locul tău aruncam cocaina în wc”. Well încearcă tu cocaina crezând ca e fun (ca la 20 de ani habar n-aveam ce inseamna redflags intr-o relatie și cum ar fi trebuit sa ma apar) și vezi apoi dacă mai e ușor sa te lași de ea, chit ca iti omoară sănătatea mentala și fizica.
    Pacat ca victimele nu pot fi înțelese și empatia oamenilor nu merge mai departe de experienta proprie, păcat.

    00
    • „Well încearcă tu cocaina crezând ca e fun (ca la 20 de ani habar n-aveam ce inseamna redflags intr-o relatie și cum ar fi trebuit sa ma apar) și vezi apoi dacă mai e ușor sa te lași de ea”

      Mvai, unii cum reușesc din prima să-și dea seama ce-i ăla comportament degenerat și își stabilesc o oarecare disciplină?

      Am avut o grămadă de șanse să bag de-alea grele, am refuzat categoric. Am avut resurse să beau luni întregi fără să fac nimic altceva, totuși m-am oprit când îmi afecta în orice fel studiul sau munca.

      Majoritatea săracilor sunt săraci pentru că se comportă ca niște lepre, așa cum majoritatea abuzaților de cursă lungă ajung rău fiindcă se complac în mizerie. Ăsta e adevărul. Știu, e dezamăgitor de simplu.

      00
    • @serban Tu privesti viata prin perspectiva ta si raportezi comportamentele la perceptia ta, la felul cum simti tu.

      Esti ca taica-miu, care nu crede in dependente, ca el nu mai bea daca simte ca se ameteste. Ca daca el poate inseamna ca e vorba „doar de vointa”, deci ailalti sunt prosti si slabi. Sau nu crede in anxietate, ca toata lumea mai are emotii si esti barbat si treci peste ele. N-ai cum sa-i explici ca nu-i asa, ca e ca si cum i-ai spune lui sa se opreasca din tremurat la -40 grade.

      Si el, ca si tine, cauta (inconstient sau nu) sa-si afirme superioritatea. Ce tare esti tu ca ti-ai dat seama ca e rea cocaina.

      Ai avut noroc ca nu te-ai nascut cu niste fire legate aiurea prin creier si cu anumite predispozitii, atunci ai fi vazut ca nu e chiar asa simplu cum crezi.

      00
    • ea e “proasta/slaba ca sta”.

      Hate to break it to you but…

      00
    • @nm Nu m-am născut reglat perfect și nu m-a dresat nimeni cu biciul să fiu disciplinat cu viața mea.

      Odată ce m-am mutat singur și am dat ce ceva bani (nu mulți, dar nici puțini) am avut o mare problemă cu alcoolul. Da, pot să recunosc că a a fost o peoblemă MARE, nu mică și neglijabilă – ăsta a fost cel mai important pas. Obișnuiam să beau două sticle de schnapps pe zi, ca să fie clar în ce hal ajunsesem. Ultimul hal. Nu mă îmbătam, nu-mi pierdeam echibrul, dar nici nu mai puteam să muncesc ca lumea timp de 24 de ore. Dacă nu era alcool, era joint la cafea, joint după masa de prânz și încă unul înainte de culcare.

      Am făcut asta ceva peste jumătate de an, timp în care am realizat că o grămadă de bani se duceau pe alcool și iarbă. Ore întregi lucrate duse pe apa sâmbetei. Nu m-am mai suportat, așa că am tăiat tot, pentru că simțeam că devin un ratat. Vreau o familie? Da. Vreau să nu depind de diverse substanțe? Da, costă mult și-mi dărâmă ficatul (slab din naștere). Opțiunea 1 era să mă complac în mizerie și delăsare. Opțiunea doi era să îmi impun disciplină și să renunț la cretinisme.

      Într-adevăr, nu a fost simplu. Cum nu e simplu să renunți la cineva care te bate sau te agresează emoțional, să începi de la zero, să renunți la imaginea de pe Instagram.

      00
    • @nm, iartă-mă pentru typo-uri.

      Adug că nu vreau să compar alcoolul cu cocaina, fiecare are acces la ceva vădit dăunător mai devreme sau mai târziu. Ideea e să nu-ți găsești scuze și să nu continui.

      Cazurile prezentate mai sus sunt de-a dreptul idioate, e foarte clar că abuzatele au s-au folosit de abuzatori la modul conștient, știind precis că fără ei pierd mese în oraș, hăinuțe și excursii pentru care altfel ar fi trebuit să muncească.

      00
    • @serban Deci stii cum e, asa ca m-as astepta sa fii mai intelegator.

      Dar daca raspunsul la intrebarile pe care ti le-ai pus era „nu”? Atunci oare te mai lasai? Ar fi fost, cu siguranta, mult mai greu.

      Sau, spuneai de gasit scuze. Daca ai anumite tulburari de personalitate, ca tot a fost un articol pe tema asta, a caror manifestare este efectiv gasirea de scuze, ce faci? Adica ala esti tu, iti gasesti scuze, nu ca vrei, nici nu iti dai seama, pur si simplu scuzele alea sunt realitatea ta, perceptia ta. „Ma bate ca ma iubeste” suna penibil pt noi, dar pt femeia aia poate fi o convingere fundamentala pe care numai ajutor specializat i-o poate scoate din cap.

      De asta zic, nu poti sa stii ce e in mintea fiecarui om, cum functioneaza, ce il face sa spuna (sau sa nu spuna) STOP.

      Sigur, acuma nici sa ne transformam toti in Iisus Hristos si sa le plangem tuturor de mila nu e productiv, e clar ca pana la urma TU trebuie sa faci ceva sa iesi din rahat, dar ideea e ca sunt cazuri si cazuri, asa ca mai usor cu judecatile. Sunt si lepre, sunt si cazuri unde e vorba de bani, dar sunt si multe femei care se confrunta cu drame reale si nu e asa simplu dpdv mental sa iasa din anumite situatii.

      Oricum, felicitari pentru realizari si iti urez sa te tina!

      00
    • „Dar daca raspunsul la intrebarile pe care ti le-ai pus era “nu”? Atunci oare te mai lasai?”

      Dacă nu era bine era rău, bineînțeles. Depinde de fiecare să tragă linie din când în când și să-și asume deciziile.

      Postarea este despre leprele care nu-și asumă nimic și apoi cerșesc atenție online, dar doar după ce și-au muls sponsorul de toți banii. Nu, nu știu cum e, fiindcă nu mi-am permis să ajung atât de jos. În timp ce eu trăgeam să ajung util pentru societate, duduia Tammy selecta filtre, schimba hăinuțe, poza căpriorelnic și aranja globulețe pe jos (artisticăraie de doi bani). Acu’ ce să facem, pseudo-meseriile te cam îngroapă, opulența se evaporă când lași telefonul jos. Nu e nevoie de ajutor specializat ca să te prinzi de asta.

      00
    • @serban nu mi se pare deloc ca postarea si mai ales comentariile sunt despre ce spui tu ca sunt. Articolul spune ca daca nu pleci dupa prima palma, stai pt bani.

      00
    • Se numeste codependenta. Mergi la un psiholog care te poate ajuta, putini stiu despre codependenta care este o boala asa cum alcoolismul este o boala
      Empatia nu are legatura, oricati ar empatiza cu tine tot nu te-ar salva de codependenta. Cauta cartea „Femei care iubesc prea mult”

      00
  10. E banalizat complet cuvantul „abuz” in gura unei feministe.
    Totul e un castel de carti bazat pe ce simte fiecare, nu e nimic logic in toata nebunia asta.

    Daca te bate Fat Frumos, inseamna ca te iubeste. Pe cand un cocosat doar daca indrazneste sa-ti dea „buna ziua”, e abuz emotional.

    Personal in clasa a 10a am realizat ca n-ai ce rezolva cu aratarile astea care cauta bataie. Le eviti precum malaria.

    Undeva pe la 25 de ani am realizat si ca nici macar nu merita sa-ti risti pielea pentru a o „salva” dintr-o situatie de genul asta.
    Era proasta ghemuita pe jos in mijlocul strazii iar prostul ii cara picioare de zici ca era minge de fotbal. Eu si mai prost ma bag sa o ajut, riscandu-mi pielea.
    Dupa ce cade prostu lat, incepe proasta sa planga, „ca de ce ma bag?”

    Azi am convingerea ca in afara de propria familie nu merita sa-ti risti pielea pentru nimeni pe lumea asta.
    Iar proverbul ala cu „Cine se aseamana se aduna” e perfect real.

    O femeie care sta cu un barbat care o bate, ori ii place bataia, ori ala e singurul barbat care o suporta pe ea si stie ca asta e singura ei alegere.

    Si apoi sa nu uitam ca desi barbatii sunt majoritari cand vine vorba de violenta extrema. Din cauza asta vezi mai multi barbati in puscarie decat femei.
    Femeile sunt mult mai violente la nivel psihologic. Deci nu e ca si cand ar fi o „victima neajutorata”, deloc. E parte beligeranta in conflict, doar ca a pierdut conflictul.

    Era un test pentru a masura violenta in cuplurile homosexuale femei, homosexuale barbati, si heterosexuale.
    Topul violentei in cuplu era asa:
    1. lesbienele erau cele mai violente
    2. hetero
    3. homosexuali barbati.
    Concluzia mea e ca femeile sunt mult mai inclinate catre violenta decat barbatii, doar ca barbatii atunci cand ajung acolo se duc in extrema.
    Asa ca atunci cand vine vorba de violenta in cuplu, nu exista „victima”.
    Exista doar parteneri la fel de toxici cu care n-as vrea sa am nici macar legaturi de amicitie.

    00
    • „Sunt convins că 99% din bărbații de pe aici știu că nu e ok să lovești sau să abuzezi o femeie în nici un fel.” – (X) Doubt

      In alta ordine de idei, este wtf noul Tim de pe cealalta mosie?

      00
    • De acord. Nu merită să te bagi, altfel îți ia proasta morții în ordine alfabetică că l-ai băgat în cărucior pe iubi. În plus, te mai alegi și cu dosar penal și bani de dat.

      Poți maximum să filmezi și să chemi poliția, dar slabe șanse ca proasta să depună plângere când i se sugerează. Ai mei au (sau au avut, nu știu) niște vecini care se jucau de-a MMA cel puțin o dată pe săptămână, cu copii în casă, fără nicio străbatere. Polițiștii au zis că n-au ce să facă, fiindcă aia nu depune plângere, deși au contactat-o când boul nu era acasă. După fiecare amendă pe bază de legea 61 și-o lua aia și mai rău.

      00
  11. NOU
    #69

    Sexul în grup pare foarte ne igienic.

    00
  12. Nu este chiar așa. Femeile care sunt abuzate ajung după ce nu mai au încredere în ele și sunt cazuri și cazuri. De aceea se spune să nu judeci până ce nu ești într-o situație. Aceasta este una dintre ele.
    Da, trebuie mai multă conștientizare în primul rând că o palmă va escalada. Nu este numai despre bani, sunt femei care ele întrețin bărbații și tot sunt abuzate fizic. Sunt situații și situații și nu se poate generaliza.

    00
    • Victima este victimă, trebuie ajutată nu acuzată

      00
    • e o victima pentru ca din principiu copiiilor si femeilor nu le poti impune sa-si asume responsabilitatea propriilor fapte.

      00
    • @Mirela, da si de asta avem nevoie de campanii de constientizare.
      Avem nevoie de campanii in care sa le spunem femeilor ca nu este in regula sa accepti abuzurile. Sa le facem sa inteleaga faptul ca un partener care le-a batut de 2-3 ori nu o sa se opreasca brusc.

      Ca si fata din articolul anterior. Degeaba o intelege lumea si ii da dreptate acum, cand deja si-a pierdut 8 ani din viata langa un nemernic.
      Asa si cu toate femeile care accepta ani intregi de abuzuri fizice. Vrei sa le ajuti? Spune-le clar ca de ele depinde sa scape dintr-o astfel de relatie.

      Oricat i-am infiera noi pe abuzatori, daca ele nu fac nimic, acestia raman anonimi si nu se vor schimba niciodata.

      00
  13. Maică-mea a îndurat o viață de bătăi și abuzuri fizice și emoționale. Nu a divorțat nici după ce am plecat eu cu frate-meu de acasă. Femeie inteligentă, citită, cu facultate, cu resurse financiare. Mult timp am judecat-o, neputând justifica lipsa ei de reactivitate, faptul că s-a complăcut o viață în teroarea asta. Am înțeles destul de târziu că e vorba de un pattern foarte bine înrădăcinat. Pur și simplu, asta a fost normalitatea ei, iar o altă „normalitate” ar fi fost un șoc emoțional. Și negarea și mecanismele de apărare și-au spus cuvântul. Răzvan C. ar putea explica mai bine ce se întâmplă în mintea unei femei abuzate.

    00
  14. Comentariul meu a dispărut în neant? :)

    00
  15. – De cand au inceput sa va cada dintii, doamna?
    – La vreo saptamana dupa nunta.

    00
  16. Singura carte de parenting pe care am cumpărat-o vreodată se chema ceva cu ”mama leneșă”, eram și mamă, și leneșă, știam că o să mi se potrivească. E o lectură ușoară, de vacanță. Dar era acolo un sfat care mi-a rămas în minte: dacă locuiești cu maică-ta și te plângi că îți răsfață copilul și nu-ți respectă regulile, problema nu e la maică-ta. Problema ta e că nu ești independentă. Nu poți impune regulile dacă nu-ți poți plăti facturile.
    Cam la fel și în căsnicii și în orice alt fel de relație.
    Inclusiv aia angajat – angajator. Dacă tu ai fost adus pe pile și te știi cam incompetent, nu o să pleci la primul abuz. Dacă am venit pe barba mea și am inbox-ul plin de oferte de job, n-o să stau să-i fac cafele șefului și nici nu vin din timpul meu liber să-i printez o foaie.

    Astea fiind zise, prietenele mele din facultate știau că tot timpul au o canapea la mine acasă, dacă cumva e cazul să fugă în miez de noapte cu hainele de pe ele. Și două chiar au avut nevoie. Asta la 21-22 de ani. Ambele au acum familii normale, fericite, fără vânătăi. Fata aia din articolul de ieri zicea că avea 23 de ani, am văzut că multă lume a sărit că poate s-au terminat beneficiile și de aia se plânge. Eu mai degrabă mă bucur pentru ea, o lecție din asta dură învățată la 23 de ani te poate salva mai încolo de ani de abuz. Vali zice complice, eu zic că a uitat cât de naivi eram la 23 de ani. Și băieții și fetele (că știu și băieți abuzați).

    00
    • la 23 de ani esti adult
      la 18 ani (de 5 ani) ai drept de condus auto de pana in 3,5tone – o arma mortala cu care poti face ravagii pe drumurile publice.

      e jenant de cate ori aud placa asta cu „eram copii”
      copil esti la 13 ani
      de la 14 ani incepe o perioada in care te pregatesti pentru a fi adult.
      in caz contrar parintii tai si-au ratat menirea de a te educa,
      sau mai exista varianta de a fi un „caz special”

      nu mai vorbesc de faptul ca bunicii nostrii la 23 de ani deja aveau familie cu 2-3 copii si munceau la camp de dimineata pana seara.

      lipsa de responsabilitate e atat de raspandita incat cred ca peste 1-2 generatii
      tinerii vor deveni adulti la 28 de ani in loc de 18.

      00
    • @bea, poate ma insel, dar tanti sustine ca la 23 de ani au inceput abuzurile si apoi a mai asteptat 8 ani sa se desparta de iubitul ei.
      Hai sa spunem ca la 23 de ani esti imatura (desi nu prea sunt de acord), dar trebuie sa ajungi al 31 de ani ca sa te maturizezi?

      La fel cum spune @wtf, la 18 ani poti sa conduci o masina, sa bei legal, sa votezi, dar afirmi ca la 23 de ani esti prea copila pentru a lua o decizie legata de viata si sanatatea ta?

      00
    • La 23 de ani eram de unul singur in SUA rupând-umi spatele prin Work & Travel.

      Cât pula mea vă ia să vă maturizați frate?

      Cum pula mea vă permiteți să copilăriți atât în România?

      00
    • @Marsten:

      La 23 de ani eram de unul singur in SUA rupând-umi spatele prin Work & Travel.

      Prin W&T se lucrează de obicei vreo 4 luni – vacanța de vară. Și nu dai chiar la rindea ci primești job-uri de-astea mai de student: aranjat rufe, spălat mașini, adus hidrobicicletele de pe lac înapoi. 4 luni prin W&T în SUA ca student nu le-aș numi o realizare – să-mi fie cu iertare. Dacă lucrai acolo măcar un an aș fi zis că da – oarecum e greu. Sau dacă lucrai aici 2 job-uri cu facultate în paralel, cum făceam eu la vârsta aia. Dar nici măcar alea nu le-aș cota drept ”rupt de spate”, că nu dădeam la sapă ci prestam în IT pe mai multe fronturi.

      00
    • 11 ore pe zi la spălat vase pt 500-600 de angajați plus încărcat/descărcat câte un pickup plin cu saci de gunoi de bucătărie și apoi venit în țară și lucrat part-time în domeniu e mai ok?

      00
    • Oricum, să nu se înțeleagă că am scris aia ca să arăt ce muncitor sunt eu. Am colegi și colege care lucrau încă din liceu.

      Vroiam să arăt că la 23 nu te consideră nimeni copil sau nematurizat.

      Poți să muncești, să pleci din țară, poți să începi o familie, pml, poți să te înscrii în armată, să omori oameni și să fii judecat pentru asta.

      „Încă mă maturizez la 23 de ani” e o scuză de kkt care îți face mai mult rău decât bine.

      00
    • @Serban tu spunand altora ca ai reusit sa te lasi dupa juma de an si ca ei sunt slabi e infinit mai lejer decat ti-as spune eu tie ca eu nici nu m-am apucat vreodata de asa ceva. Crezi ca daca te lag si-ti bag in vena juma doi an la rand si dupa aia te las pe strada intr-un loc pustiu o sa mai fii in stare sa-ti revii? Esti constient ca sunt oameni de varsta ta care sunt de jdemii de ori cu mai multe realizari decat tine? De ce nu poti fi ca ei? Asa nici femeile astea.

      00
    • La X ani esti suma experientelor de pana atunci. Daca erai crescut de lupi la 23 stiai doar sa urli la luna si sa mergi in patru labe, nici nu aveai habar ca exista vase de spalat :). Unii n-au avut sanse sa aibe experiente suficiente pana la 23 de ani, altii pana la 40, unii le au de la 14 ca au ramas orfani cu trei frati mai mici de crescut.

      00
    • La 15 ani munceam în fabrică și-i dădeam surorii bani de meditații la mate. La 16 asamblam calculatoare, la 17 ani mergeam la mare cu cortul pe banii mei. La 20 de ani mă despărțeam la un băiat foarte fain fără să-i mai răspund la telefon și rugându-mi colegele de apartament să-i spună că nu sunt acasă. Nu era nimic în neregulă cu băiatul ăla și nu merita absolut deloc să mă port cu el cum am făcut-o. Dar, deși înțelegeam cum e cu munca și cu banii, am mai avut nevoie de ceva timp să învăț cum să mă port cu oamenii.
      Acum am aproape dublul vârstei și lucrez mult cu studenți în practică. Le merge mintea, învață repede, au inițiativă, au idei. Dar pe partea de relații interpersonale mai au încă multe de învățat. Nu știu să negocieze, nu știu să ceară ajutor, nu știu să recunoască că au supra/sub-estimat ceva.
      La 20 de ani poți să fii tehnic foarte bun și emoțional copil.

      00
    • bea,

      copii cocolositi de parinti, apoi de societate si uite asa ajung sa-si iroseasca jumate din viata aiurea. besmetici si fara scop, ba chiar sa se rateze.
      lasa-i sa raspunda pentru ceea ce fac si sa vezi cum se pun singuri pe picioare, stra-stra bunicii nostrii au putut, sigur vor putea si snowflakesii astia.

      00
    • @nxs Pe lăngă faptul că n-ai reușit să dai reply la comentariul potrivit, e amuzant cum recurgi la exemple extreme ca să aperi un rahat.

      > Esti constient ca sunt oameni de varsta ta care sunt de jdemii de ori cu mai multe realizari decat tine?

      Ești conștient că oameni de două ori vârsta mea n-au văzut salariu anual de peste €100k, brut? Nu TI, doar salariul. Știi bancul cu șoricelul și elefantul, ăla cu „vai, elefantule, ce tare tropăim!”?

      00
  17. Pamflet, a nu se lua ca atare:

    „Nu este violenta domestica, pentru ca daca era domesticita, nu era nevoie sa o bat”

    ”Femeia se udă cu mâna și se usucă cu bătaia”

    „Butelia se umple cu gaz si femeia cu pumni”

    “De ce sa-i rupi o floare cand poti s-o rupi pe genunchi?”

    00
  18. Deja subiectul asta cu violenta domestica devine plictisitor si repetitiv. Atat l-au intors toti pe toate partile ca e ca si … poluarea…. mda… e acolo, dont care, move along. Putem „constientiza” pana ne iese pe nas, actiunile concrete sunt cele ce conteaza. Cea mai importanta lectie din Ozark, plm faci ceva nu tot vorbesti dampulea: https://www.magicalquote.com/seriesquotes/too-much-talk-and-words-lose-their-meaning/

    00
  19. NOU
    #98

    Am si eu un POV. Cunosc personal cazul unei persoane cu doi copii, în etate de 33 de ani, care a început să ia bătaie de la soț. După primul an bătăile s-au extins la copilul cel mare, un băiat de clasa a șasea. După doi ani s-au extins și la al doilea copil, o fetiță la grădiniță. După trei ani băiețelul, acum ditamai omul de 14 ani a venit la serviciu la respectiva persoană, plin de sânge și i-a cerut să divorțeze. Plin de sânge de la bătaie.
    Femeia și-a luat copii si a părăsit domiciliul conjugal. De ce nu a făcut asta timp de trei ani?
    Frică. Frica de singurătate. Frica de sărăcie. Frica de ce va apune lumea. Frica de eșec. Frică.
    Si aș vrea să spun că nu s-a întâmplat nimic rău și că temerile femeii nu au avut temei. Well, no. Absolut toate chestiile rele de care se temea femeia au venit în viața ei, una după alta.
    Așa că, na, poate unele femei care stau și primesc pumni în meclă poate știu ele mai bine. Poate că alternativa este mult mai rea.

    În opinia mea ar trebui ca legile pe care le avem împotriva violenței conjugale să fie aplicate. Adică cei care NU le aplică, Poliție etc, să fie sancționați drastic. Cred că am aveo o țară mai ok.

    00
    • BS. Nu e deloc o victima.
      A ales cu mana ei.
      De era fortata sa intre in relatie cu el mai intelegeam sa o numesti victima.
      Altfel, de buna voie si nesilita de nimeni l-a ales pe Fat Frumos.
      Ghici ce, Fat Frumos dadea semne de violenta inca de dinainte de nunta, doar ca …

      Facem pariu ca ala nici macar nu era pe placul tatalui?
      Dar ea ca o feminista imputerncita a zis ca stie mai bine.

      00
    • Daca este asa cum spui, ca totul a inceput cand deje aveau copii de 6-7 ani, asta este o situatie diferita. Si este mult mai dificil sa pleci cand ai 2 copii decat atunci cand esti singura, fiindca trebuie sa te gandesti si cum le va afecta viata lor, nu doar pe a ta.

      00
    • Andrei

      Nu exista sa incepi sa bati de la o varsta.
      Exceptie sa aibe vreo problema grava psihologica ce trebuie tratata.
      Altfel iti garantez ca are palmares bogat in batai.

      Cine bate fara motiv ,o face sustinut din copilarie. Nu se trezeste dintr-o data la 30-40 de ani.

      00
    • @wtf, total de acord cu tine aici. Nici eu nu cred ca exista un barbat care a fost painea lui Dumnezeu si dupa 7-8 ani de relatie a inceput sa o bata si pe ea si pe copii incat i-a lasat plini de sange.

      Dar nu am vrut sa-l contrazic pe @Ion Ionescu fiindca nu cunosc personal situatia. Si am spus ca daca ar fi adevarat, situatia ar fi putin mai dificila. Nu se poate compara cu situatia tipei din articolul lui Vali de ieri.

      00
    • „În opinia mea ar trebui ca legile pe care le avem împotriva violenței conjugale să fie aplicate. Adică cei care NU le aplică, Poliție etc, să fie sancționați drastic. Cred că am aveo o țară mai ok.”

      În același timp ar fi bine să pedepsim și adulții care nu iau nicio măsură, deși proprii lor copii sunt și ei abuzați – fix ca în exemplul tău. Timp de câțiva ani tipa aia și-a expus copiii la bătăi și alte mizerii, deși putea să-i scoată din mediul ăla. Frica ei de singurătate și sărăcie e nimic pe lângă sănătatea fizică și emoțională a copiilor.

      00
  20. nevasta-mea sta la pumni si la tras de par. Pentru a rezolva aceasta problema conjugala am luat un pat de 180 si acum am loc sa ma misc in pat fara sa mai lovesc pe nimeni. Atat de des.

    pe de alta parte acu 3 seri mi-am luat si eu o serie eleganta: stanga stanga dreapta, in barba.

    deci, sfat: daca vreti sa va bateti nevasta faceti-o noaptea si dati vina pe somn. Pe alcool e prea banal

    ah. De mentionat ce prosti au comentat pe sus?

    00
    • cunoaștem acest tip de abuz. mă trezeam noaptea plângând de durere, că fi-miu se întorcea în somn și îmi futea câte o palmă peste nas, si nasul era operat de 2-3 ani și durea de plângeam. el zice că nu știe despre ce e vorba. să îl cred?

    • Pe de alta parte, ca esti si tu moldovean „cum stii ca te iubește daca nici macar in somn nu te bate?”

      00
  21. Din experienta mea, oamenii care nu te au la mana cu nimic, incat poti sa termini relatia cu ei in orice moment si cu un sut in cur, nu prea te abuzeaza fizic, emotional sau chiar si la locul de munca.
    Intr-o relatie fara copii unde tipa aduce mai multi bani acasa sau la fel ca el, omul se va purta cat de cat cu grija (daca nu cumva ea are stima scazuta de sine si atunci o manipuleaza cum vrea) si bataia e cam exclusa daca individul nu e chiar diliu.
    Daca ea nu lucreaza, lucreaza dar are salariu mic sau pur si simplu este un copil la mijloc, aici este potential ca unul din parteneri sa isi permita sa devina agresiv. Cand celuilalt ii e greu sa plece, sau e sub amenintare directa sau voalata.
    Eu am cunoscut si manageri de firma care puneau anumite intrebari la interviu, incat observau cine are stima de sine scazuta si pe aia ii preferau pentru ca puteau sa ii manipuleze ulterior.
    Sunt de acord cu Vali, dar cateodata nu e asa usor sa iesi pe usa.

    00
  22. Uneori e și cum zice Vali.
    Dar de cele mai multe ore adevărata problemă sunt urmele pe care abuzul psiholog le-a săpat în creierii victimei. Urme care Uneori sunt cratere cât Marele Canion.
    Știu cazuri în care ea câștiga la fel sau mai mult ca el (job pe bune, unde n-o băgate el) sau cazuri în care pt perioade destul de lungi (ani) ea era singura care aducea bani în casă și tot fie o încasa fizic, fie futaiul psihic era la ordinea zilei.
    Mătușa-mea e unul din cazuri. E super distrusă psihic. Are aproape 70 de ani și nu poate să plece. S-ar descurca super solo. Partea care începe să mă scoată din minți e că povestește câte o chestie, maică-mea (sor-sa) face crize cardiace de supărare, zice că pleacă, toți ne agităm cu sfaturi, oferte de ajutor (inclusiv găzduire, bani de avocat), căutăm avocați și apoi nu mai pleacă.
    Colac peste pupăză, pe anumite sectoare de vârstă sau medii sociale, presiunea socială îi bate victimei ultimul cui în coșciug: „ne vorbește satul dacă divorțezi”, „tu ți-ai ales bărbatul, nu te primim înapoi”, „taci și îndură, așa sunt bărbații”, „sigur ai făcut tu ceva” și cireașa de pe moțul de frișcă de pe prăjitură „te bate/e gelos pt că te iubește”.

    00
    • Tot ce-ai zis în ultimul paragraf sunt vorbe de la femei pentru femei; dar nah, patriarhatul…

      00
    • @Marsten: Nu le face mai putin adevarate fiindca sunt scoase din gura femeilor si sunt pornite din patriarhat.

      00
  23. Cum poti schimba modelul cultural al unui popor? Violenta domestica e o mostenire ce s-a transmis din tata in fiu, nu sunt niste cazuri aparute din diverse insatisfactii personale sau sociale. Am sperat ca migratia catorva milioane de romani va duce la un progres, dar in continuare misoginismul e in floare.
    A-ti bate nevasta si copiii e de la sine inteles, e un drept al romanului, indiferent de varsta si situatie sociala.

    „Poliţiştii au emis în primele şapte luni ale anului (2020) 4.856 de ordine de protecţie provizorii, conform Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, vizând 5.040 de persoane, autori ai unor fapte violente, majoritatea bărbaţi. Dintre aceste ordine, 2.293 au fost confirmate de procurori.
    Cele mai multe ordine de protecţie provizorii au fost emise în Bucureşti – 602, urmat de Vaslui – 232, Braşov – 202.”

    00
    • „Violenta domestica e o mostenire ce s-a transmis din tata in fiu” si din mama in fica.

      Violenta psihologica lasa urme.

      Ce funny ar fi ca peste 10-20 de ani sa existe un fel de Alexa sau ceva asemanator care sa inregistreze toata activitatea din casa (video si audio).
      Si dupa ce suna femeia la politie ca a fost lovita de bruta.
      Sa iasa inregistrarea din Alexa cu tot episodul si sa-i vezi pe amandoi la puscarie. 🤣

      00
    • Adevarul e ca strainii nu-si bat deloc, da deloc, muierile … doar romanii fac din astea.
      Mars mah de aici cu propaganda ta de kkt si minciunile tale

      00
  24. Ce frumos e când devin toți specialiști…da’ și-o merită, domle, dacă stau ca proastele de sărăcie! Vina e a lor, nu a abuzatorilor, ca studiile ne arată că dacă ele n-ar sta, violentța acelor bărbați ar fi altfel canalizată.

    E ca și cum am spune că dacă femeile nu ar merge singure pe stradă după lăsarea întunericului, numărul cazurilor de agresiuni sexuale ar scădea, iar bărbații cu potențial abuzator și-ar canaliza energiile violente în alte activități. Sau…mai puneți voi exemple cu criminali în serie sau ce vă mai trece prin cap.

    Nu, nu și-o merită nicio femeie! Toate sunt victime. Unele cred că nu sunt neapărat, că e un fel de troc, ele suportă idiotul și primesc în schimb bani de unghii sau ce rahat își doresc; dar tot victime sunt, pentru că nicio femeie normală la cap nu ar gândi că merită să înduri pentru astfel de rahaturi. Toată lumea își dorește să fie fericită și toate lanțurile și vacanțele din lume nu vor reuși să facă fericită o femeie care trăiește cu teama că și-o poate lua oricând (pentru că ăștia de bat femeile nu au nevoie de motive, nu există așa ceva, alea nu se numesc motive ci scuze inventate de abuzator).

    Iar ăștia de visați noaptea și scrieți dimineața nu ați avut vreodată o discuție sinceră cu o femeia abuzată, care a îndurat vreme de X ani violențele idiotului. Să înțelegeți că treaba e mult mai complexă, că ăla o face prima dată psihic, apoi trece la fizic; îi creează senzația de dependență, o înjosește și lucrurile evoluează gradual.

    Iar pentru cei care își bat femeile pentru ca sunt înșelați, iar ele stau pentru că și cred că și-o merită, pentru că l-au înșelat…surpriză!!! Alea sunt tot victime, pentru că nu ai dreptul să dai în partener doar pentru că ești tu frustrat! Dacă te-a înșelat și nu-ți convine, las-o!!!

    Știți cum se educă cel mai bine atât femeile, cât și bărbații? Cu aplicarea legii. Ești animal și nu poți să ți-o ții în pantaloni când se fâlfâie duduia cu fusta până la pi..a și balcoane descoperite, sari pe ea să o rezolvi? Jap – pușcărie! Ești la fel de animal și nu reușești să îți controlezi emoțiile (furia, frustrările, geloziile) și te descarci dând în femeie? Jap…ăăă….e vina ei că stă, poate să se ducă la un centru de-asta, înseamnă că îi place!

    Articolul ăsta e citit și de femeile care sunt abuzate, unele fizic, altele doar emoțional / psihologic. Și știți care e concluzia pe care o trag? “Înseamnă că e vina mea. Eu am acceptat și pentru că da, sunt săracă, nu am unde să mă duc, nu sunt oricum bună de nimic, îmi merit soarta.”

    Voi credeți că dacă banii ar fi singurul motiv pentru care rămân acele femei cu abuzatorii, pentru coafor și vacanțe, cum spuneți voi, pai nu și-ar găsi naibii un moș, un prost, un neamț, un italian, ceva naibii să le scoată din sărăcie fără coaste rupte?

    Dacă sunteți așa fierți pă subiect, de ce a comentat doar unul de aplicarea legii? Și de îmbunătățirea cadrului legal! Că nu vei schimba de pe azi pe mâine mentalitatea mamelor care rămân în astfel de relații dându-le pliante…nu, tati, a venit poliția la ușă, ea e cu ochiul vânăt, zice că s-a lovit, poliția are suspiciune de violență cu copii în casă, statul ia copiii; în secunda aia femeia se va răzgândi, dacă știe că, recunoscând că si-a furat-o, dobitocul nu se întoarce după 3 zile în același domiciliu. Dar ce să vezi? La noi se întoarce la același domiciliu!

    00
  25. Stai să vezi ce frumos e când o ai în familie și dau divorț în sfârșit, doar ca să te trezești că se împac 1 an mai târziu iar acum voi sunteți muiști că nu-l acceptați pe iubi.

    00
  26. Ca deobicei aici se revarsa adevaruri si solutii simple.

    Caz concret de zilele trecute. Amica divortata de sotul militar care o batea de o indoia o insela etc a gasit alta relatie dupa cativa ani, unde nu o batea dar nici altceva ca era plecat 10 luni din 12, plecata si din aia, acasa la mama.

    Ma-sa ia zis ca e o curva care umbla dupa p*nis. explica-mi si mie cu simplitatea asta si solutiile…

    solutia ta e ca ea sa faca un doctorat si sa-si ia un job pe mii de euro peste 10 ani si sa fie independenta. E o tipa normala cu o facultate normala, cu un job normal… intr-un oras f scump… nascuta si crescuta acolo.

    00
    • Viata e simpla in felul ei, la 23 putea sa gaseasca un barbat exact asa cum isi doreste acum la 30+.
      Doar ca la 23 ea avea alte prioritati si nici de parinti nu a vrut sa asculte.
      Acum trage ponoasele.

      Viata nu e dreapta.

      00
    • @wtf: Banuiesc ca tu la 23 de ani te-ai casatorit si de asta crezi ca oricine trecut peste varsta asta are un defect..

      Sau e doar o chestie ce-o crezi la femei… Te-o fi refuzat una de 23 de ani..

      00
    • bine ca a venit feministul de serviciu cu clasica „cine te-e ranit?”

      00
  27. ca tot imi amintesc. am o asistenta cu 2 fete una de 16 ani si una de 12. a scos-o barbatul afara din casa pe care o detin impreuna ca nu a mai vrut sa indure abuzurile lui…. cu fete cu tot. Ambele fete au nevoie de psiholog…

    Stii cat costa un partaj? unde sa se duca… si ce sa faca… strange bani ca castiga ok dar nu e atat de simplu cu fete mari si cu chirie… si sa se poarte frumos cu ala ca sa fie de acord sa vanda apt… si costa si aia.

    bine si mai am povesti cate vrei :))

    sigur si eu sunt de acord ca pisicutele astea piarizde si corporatiste care stau sa fie batute de niste prosti sunt complice. dar in Romania sunt o ultra minoritate intre femeile abuzate.

    Chiar l-as invita pe zoso la un adapost pentru femei… sa le tine si lor niste lectii cum sunt complice ;)

    00
    • Vrei să îți zic eu un preț la partaj la ano domini 2016, cu o durată de aproape 2 ani jumate, cu ordine de evacuare, ordonanță prezidențială și cu onorarii de avocați, cu taxe de evaluare, cu înfățișări la procese, cu banii plătiți către coproprietar? Bagă lejer 110.000 de lei așa lejer, in 2 ani de zile. Timp în care nu poți să bați o scândură la un pat, nu poți să dai o spoială pe un perete. Stai după evaluator că vine la a 7-a solicitare și amenințat cu amendă de către judecător, ehehe. Nu e un proces ușor. In mai am platit ultimele rate de la o chestie începută în 2014. Și asta s-a întâmplat când prețurile la locuințe nu erau ca acum. Sunt un mic doctor în cazuri din astea cu abuzuri de alcool, violența, partaje, poliție, ordine de evacuare, plimbat prin tribunale, plus multe povesti mai mult sau mai puțin nașpa.

      00
  28. Foarte dureros subiectul.

    După ce-am citit câteva comentarii de cazuri horror, am simțit nevoia să mă întind.

    00
  29. Doamne iarta-ma Vali, esti naiv rau de vezi lumea asa in alb si negru.

    Mi-o imaginez pe maica-mea intr-una din serile cand pleca cu mine de acasa neintorcandu-se.. Pai ce faceam, ramaneam pe banca din parc la adapost? Ca, vorba aia, parintii din Moldova (care oricum ar fi spus ca nu e nimic, nu-l mai necaji cand e baut) si de mergeam incolo ce viitor are ala’ micu’ (aka, eu), fratele (caz fericit) te ajuta 2 saptamani da’ si el e cu ale lui… la prietene/colege e greu sa ceri ajutor ca devi subiect de barfa si paria firmei. Politia a venit de doua ori, da’ „Doamna, daca-i dau amenda tot din familie platiti”.

    Pai nu ii era mai usor sa creada povestea cu „Promit ca nu mai beau”.

    Si nu zic ca nu ar fi existat solutii, realmente s-ar fi descurcat mai bine singura, da’ sunt multe 3 luni pe drumuri pana te descurci mai bine.

    00
    • mama ta a fost casatorita cu forta?
      daca nu, atunci a avut ce a ales, libera si imputernicita.

      00
    • Wtf, habar n-ai serios. Liberă și împuternicită zici? Te erijezi mult prea ușor în judecătorul moral al altora și n-ai nicio bază pentru asta.

      00
    • Deea

      Viata e extrem de simpla.
      Ca unii (femeile) aleg sa si-o complice uite ca se vad rezultatele.

      Aduna 10 femei care vor sa se marite si intreaba-le ce calitati cauta la un barbat.
      9 din 10 or sa-ti spuna ca vor iubire si alte cacaturi din fanteziile gen desene animate.
      De parca o casatorie e precum o animatie disney.

      00
    • @wtf: Cand aveam 17 ani si eram edgy si judecam toti imperfectii (mai ales ca de inteligenta am avut parte, de harnicie si rabdare nu prea) si eu credeam la fel… Dupa m-a lovit viata peste bot si am tacut, mi-am cerut scuze si-am inceput sa inteleg altfel situatia.

      Nu stiu cum sa-ti zic da’ lumea in general greseste. Si sunt putine greseli care merita pedepsite cu ani de abuz psihic si fizic.. Tu de cate ori te-ai gandit ca te-ai indragostit si dupa o luna sau un an s-a flescait? Nu te cunosc da’ poate chiar te-ai si casatorit si divortat apoi… Situatii dese si comune.. Ehh, cum ar fi sa iei o mama de bataie macar lunar pentru fiecare astfel de greseala, fiecare „dragoste” d-asta?

      Si ca sa ramai complet uimit, ca am vazut pomenit prin alte comentarii, taica-miu era chiar painea lui Dumnezeu cand era treaz. Alcoolul si obisnuinta violentei la alcool nu e ceva ce se manifesta din prima zi. Mai ales ca el nu era violent cu altii la alcool, isi varsa pe familie niste frustrari pe care dracu’ stie de unde le avea.

      Sa nu vorbim de lucruri mai complicate, as spune ca ale perioadei dar inca se intampla, si cum erau si sunt spalate pe creier fetele de la tara si cum se impotmolesc de primul om ce pare ca ofera siguranta. O siguranta pe care de multe ori nici la parinti nu ai simtit-o.

      Si sigur ca exista semne, mereu sunt, da’ uneori nu e chiar usor nici sa le vezi, nici sa renunti la ceva construit pentru ceva ce tu crezi ca e comun. „Toti barbatii fac la fel”, pe asta ai auzit-o? Poate nu, ca asta se zice in soapta ca poate aude barbatu’… Noroc cu oltencele, ca alea mai au tupeu..

      Oho, sunt multe lucruri si situatii.. Adevarul e ca am avut un avantaj crescand asa, am recunoscut in societate si am putu sa port discutii cu altii ce au crescut la fel, sau chiar mai rau (cand e vorba in special de fete ce cresc cu un tata violent)

      00
    • nu-mi vorbi de experientele de la 17 ani, aia e varsta cand te scobesti in nas si apoi bagi in gura.

      eu zic ca e bine sa vorbesti pentru ca asa mai afla si un Gigel care vrea sa se insoare si zice ca nebuna lui de acum e draguta in nebunia lui. dar nu realizeaza ca peste 5 ani nebunia aia o sa-i dea ulcer.

      nu zic ca o greseala trebuie pedepsita cu ani de abuz. din contra.
      doar ca nici nu te poti plange ca esti victima.
      asuma-ti gresela si incearca sa schimbi ceva in viata.

      asta cu „painea lui dumnezeu” e atat de bleahhh, pentru ca atunci cand un copil se baga in problemele adultilor, deja intri intr-o zona crepusculara.
      in primul rand tu nu stii ce era acolo intre ei. ai vazut doar o parte din problema.
      ai vazut doar bataia din partea lui. in realitate poate sa fie mult mai multe.
      un parinte responsabil te-ar fi ferit de asemenea scene. un copil nu poate judeca asa ceva.

      macar acum ca adult si sa realizezi ca ceea ce era acolo intre parintii tai nu e treaba ta sa judeci.

      00
    • bre cosmine…hranesti trollu.

      00
  30. Mesaj al lui Zoso catre politia romana: „bă, mai ziceți cum convingeați victimele violurilor să nu depună plângere, sau cum nu ați făcut nimic când femeile sunt amenințate cu moartea constant.”
    Eu cred ca inteleg ca ce zici tu in cele doua postari nu se contrazice. Asa cum cred si ca ai destui cititori pentru care nu ar strica sa faci un articol in care sa explici (mai) in amanunt. wtf e doar un exemplu. Ca el mai sunt multi, dar probabil nu suficient de fuduli ca sa isi exprime genul asta de „wtf” idei in scris.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile