Eram mai tânăr ca acum şi într-o şedinţă importantă. Nu mai ştiu exact motivul pentru care m-am luat la ceartă cu domnul din capul mesei, cert e că mă enervasem şi vreun sfert de oră ne-am explicat unul altuia ce tari suntem noi. El era şeful, nu se putea lăsa la un simplu angajat, eu eram angajatul care nu avea nimic de pierdut, în afară de un job bine plătit, un colectiv fain, un şef mişto şi un program elastic. După ce am ieşit din şedinţă, unul din managerii de pe acolo mi-a strâns mâna şi mi-a spus că i-a plăcut ce am zis şi e de acord cu mine.
Am rămas puţin bulversat. Nu atât de tupeul de a mă contra cu şeful, ci de lipsa de curaj a oamenilor care ocupau locuri călduţe şi tăceau mâlc de frica pierderii scaunului.
Anii au trecut şi mă uit acum în spate şi mă gândesc că am dat o viaţă de lux, cu maşină, cu casă, cu rate, cu carte de vizită plină pe libertate. Am un Megane, stau cu chirie şi mă înjură oameni de toate culorile. Am o toleranţă scăzută la jeguri, la spammeri, la mincinoşi şi la mizerabili. N-am nevoie de anonimitate să spun ce cred.
Alina Mungiu are un editorial fain despre oamenii controlabili. Pe alocuri, m-am regăsit în el. I don’t play nice with others.
1% vor alege libertatea in detrimentul unui stil de viata ce le poate aduce parti materiale destul de luxuase. Asa pe la spate multi se dau viteji: „ce bine ai zis`o p`asta” iar peste 2 min il pupa`n cur pe sefu`, ca doar deh, el ii da banii. Eu mi`am dat demisia pe tema asta. Motivul este stupid pt ei dar pt mine a insemnat multe luni de calm si relaxare nefiind nevoit sa`mi inghit de fiecare data nervii si cuvintele. Intr`adevar daca statea unde eram, imi era bine material dar psihic nu. Libertatea, sub orice forma ar veni, „costa” iar noi romanii nu stim cum sa fim liberi.
Am patit-o si eu. Nu era un job extraordinar, dar ideea e aceeasi. Dar cel mai nasol e ca dupa ce te-a apreciat pe tine managerul si ti-a strans mana, asa a facut cu siguranta si cu seful tau fara sa stii tu, l-a pupat in fund si i-a spus ca el avea dreptate. Iti zic din proprie experienta, sunt o gasca destul de mare astia de se dau dupa cum bate vantul.
Recunosc ca nu am citit articolul catre care ai trimis link insa imi sta pe limba faptul ca libertatea noastra este doar o utopie si nu ma refer la noi… la romani ci la intreaga rasa umana.
Sunt foarte putine fiinte libere iar aia sunt nebuni in general. Cu totii suntem ingraditi de anumite chestii… fie ele de natura financiara fie de natura religioasa, filozofica sau doar sentimentala…
Pana la urma libertatea asa cum o intelege marea majoritate dintre noi este doar gradul de constrangeri de la care ne incepem sa ne simtim bine… iar asta depinde de fiecare om in parte. Unii se simt bine cu un job bine platit, iar altii se simt liberi sa faca freelancing… e doar o chestie de perspectiva.
Cand eram mic nu aveam accese din astea, dar pe masura ce m-am prostit o data cu varsta am inceput sa le dau peste bot astora care sunt sefi si mari si tari. Nu castig nimic din faptul ca le arat cat de prosti sunt, de fapt probabil chiar ies in pierdere pentru ca nu au destula coloana incat sa aprecieze ca li se spune un adevar.
Oamenii nu au principii dar in schimb au gunoaie in cap si isi aduna argumente care sa isi justifice propria lor importanta si pozitia de care sunt agatati.
Majoritatea celor „cuminti” au motive intemeiate sa stea la cutie: unii sunt batuti in cap, altii au fost adusi cu pile.
Azi se angajeaza cu pile peste 70% din tineri. Multinationalele au prins ideea din mers si nu se mai opun.
Oare cum ar fi ca un absolvent de „particulara”, nepot de parlamentar sa conduca centrala nucleara? Sau hidrocentrala de la Vidraru?
Nu mai am sef de prin 2004 si senzatia e „priceless”, dar chiar si ca angajat poti sa fii sluga sau sa te comporti demn. Nu cred ca-ti pare rau dupa „viaţa de lux, cu maşină, cu casă, cu rate, cu carte de vizită”, dupa parerea mea, nu merita. Eu renunt la jumatate de salariu si muncesc 4h/zi doar ca sa stau mai mult cu copilul si nu-mi pare rau dupa caruta de bani pierduta. La un moment dat realizezi ca lucrurile importante sunt cu totul altele decat crede majoritatea.
Oricine e controlabil…eu, tu, dna Mungiu… Cine spune că e liber şi nu poate fi controlat ar trebui să se uite întâi la el, cum orgoliul pune stăpânire pe raţiune. Şi da, poate fi controlat şi de alţii, chiar dacă el crede că ciocu mic înseamnă să ajungi într-o poziţie avantajoasă (politic, financiar, sentimental, ierarhic etc).
@Alex: Te înșeli amarnic. Dacă nu le spui (mai mult sau mai puţin voalat) că sunt proşti atunci există riscul ca tu să pici de prost. Alege.
Ehe, pacat ca nu stii cum e in SUA.
Acolo nimeni nu-i comenteaza sefului, n-au timp de certuri. Acolo e vorba de responsabilitati. Daca nu e responsabilitatea ta, ci a sefului, atunci faci ce zice chiar daca stii mai bine ca el si stii ca e o decizie proasta fiindca in capul lui se vor sparge oalele, nu in ale tale.
Cam asta-i mentalitatea si daca stai sa te gandesti, nu e neaparat mai proasta.
*al tau
„am dat o viaţa de lux, cu maşină, cu casă, cu rate, cu carte de vizită plină pe libertate.” – si…iti pare rau?
Intreb asa, ca sa stie si „tineretul” pus in aidoma conjucturi care este sentimentul de dupa dobandire a libertatii, dar compromitere a unui oarecare lux.
@ioana: depinde de cât am băut. teoretic, cred că am făcut alegerea corectă. practic, mă uit la ecostin sau la alţii cum la vârsta mea sunt managing parteneri si alte minuni şi parcă imi pare rău.
@culaie: multinationalele angajeaza „pe pile” peste tot. nu stiu cum e in Romania insa prin alte parti ti se da bani daca recomanzi pe cineva si acesta este angajat in urma interviului si ramine in firma cel putin 6 luni. suma e intre 500 si 1000 de euro.
calea de mijloc? am auzit ca ar fi cea mai buna
inca experimentez
Trebuie curaj sa alegi libertatea si un caracter puternic, iar la noi cu proverbul „capul plecat, sabia nu-l taie”, iti dai seama cat de promovata e idea de libertate! Foarte frumos scrie Dna Mungiu, vreau si eu cand o sa fiu mare asa
@zoso: multumesc pentru raspuns.
E o problema grea asta cu deciziile si regretele.
Cred ca raman la teoria mea: nu exista decizii corecte sau mai putin corecte. Exista cel mult decizii in urma carora noi suntem (sau nu) in avantaj. „Corect”-ul asta…depinde de „fata de cine”.
i remember that moment
i enjoyed it. and..hey, libertatea e cel mai misto sentiment. eu am ales libertatea de multe ori pina acum. inclusiv anul asta:)
niciodata nu mi-a parut rau.
Parca tu aveai si un BMW touring („break”) luat din Austria-Germania si voiai sa iti cumperi si casa cu banii jos. Unde s-au evaporat toate astea? Sau chiar e de la starea de spirit, dupa cum ploua afara?
@Dan: alea sunt lucruri de muritor. dacă eşti cuminte, ai vilă in pipera, 2-3 maşini şi LCD.
Cred ca maturitatea inseamna si sa inveti sa faci compromisuri. Daca urli la sef si pleci trantind usa, pentru ca deciziile lui nu sunt in concordanta cu principiile tale, nu cred ca are nimeni de castigat, si cel mai putin tu. Poti sa ii explici sefului ca nu are dreptate si cu argumente rationale, iar daca nu iti convine, pleci, dar ideal ar fi sa nu inchizi pentru totdeauna o usa de care ai putea avea nevoie mai tarziu
(life experience:D)
Cred că fricile astea sunt de-a dreptul neîntemeiate, având în vedere că oamenii respectivi nu lucrează la unica fabrică dintr-o localitate muribundă, ca să zici că depind total de un patron. Eu n-am avut niciodată pile, n-am lingușit pe nimeni, am spus tot ce cred clar și răspicat (inclusiv patronilor) și cu toate că nu-s geniu n-am murit de foame. Nu cred că lingușitorii sunt neapărat monumente de incompetență sau că-i obligă cineva să se facă preș, poate pur și simplu nu știu cum să se respecte pe ei și pe alții. Poți recunoaște dreptul șefului de a lua decizii fără să fii servil. Iar dacă te ții de treabă și nu faci cine știe ce scandal, ci ești cât de politicos poți (așa cum e normal să fii mereu), nu ești dat afară, că cineva mai trebuie să și muncească bine.
partea funny e ca cei care au bani sa intre pe blogul tau, renunta la [o parte din] libertatea lor…
meda, şi uite ce rău am ajuns amândoi.