Nu te mai plânge! Nu-i pasă nimănui!

Zilele trecute dădeam cu lac niște scânduri pentru un gard (articol separat despre asta când se va opri ploaia și voi putea termina), timp destul să aud două vecine conversându-se pe stradă despre viața grea. Că acoperișul s-a găurit, că trebuie să facă curat în casă, ca ar trebui să zugrăvească, că trebuie să se ducă și pe la părinți să facă și pe acolo treabă, bla bla bla…

E un simptom.

Nu, nu neapărat plânsul de mila proprie. Bine, și ăsta. Dar hai să luăm o altă statistică. Consumul de site-uri și emisiuni TV de scandal crește. Consumul de bere la fel. Să fie oare corelate? Pentru că aud prea des lume care se plânge și prea puțină lume care pune mâna să facă ceva. Mă gândesc că e mai ușor să te uiți la ce face X și Y în loc să cauți soluții pentru problemele tale.

Inclusiv în online avem din ăștia, cu haștag brunch sau haștag happylife și au acasă praful de două degete.

Vineri am fost la Webstock și am revăzut mulți dintre amicii și prietenii pe care îi am în București. Oameni buni, dar care muncesc mult și cu care mă văd relativ rar. Și nici nu suntem generația care să stea jumătate de oră la telefon să ne povestim ce mai facem. Toți suntem bine. Poate avem o problemă de moment, poate trecem printr-o pasă proastă personal sau profesional, dar per total suntem bine.

Pentru că, atunci când ai o problemă, să te plângi nu ajută la nimic. Dar să pui mâna să rezolvi e greu. Sigur, la final ești mai fericit, dar cine vrea să audă că fericirea se clădește cu muncă?

Hei, 52% suntem bine.

 

First-World-Problem

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. „un gard” adica sa inteleg ca ai inceput sa faci si cate un ciubuc pe langa blog ? repari pe la vecini ?

    00
  2. Din avion asa pare, ca se plang multi. Totusi, daca privesti totusi mai in detaliu o sa observi ca o serie din probleme nu ar fi trebuit sa exista si asta datorita indolentei ce caracterizeaza societatea romaneasca. Exemple intalite de mine (oameni ca s-au plans): nu am bani de asigurare sau revizie la masina, dar „uita” ca atunci cand si-a cumparat masina nu a facut o achizitie inteligenta. A consumat tot bugetul pe o masina sh de lux, ce nu o poate intretine. Nici casco nu se face de obicei si apoi te plangi ca o oglinda e 600 euro, ca e heliomata sau mai stiu eu ce. Alt exemplu: se plange ca are costuri mari cu incalzirea la casa dar „uita” ca are o casa supradimensionata in raport cu cei 3 ocupanti, unul minor. Practic ai un palat in care ar putea locui 8 persoane, dar voi sunteti 3. Si exemplele pot continua. Concluzia la care am ajuns eu este ca majoritatea sunt indolenti cu propriile alegeri, ceea ce spune ceva despre ei…

    00
  3. Iar taximetristii care se plang ca au curse scurte (bat apropouri) si zic ca n-au copiii paine, merita dume de genul „pai, foarte bine, dom’le, paine ingrasa si prosteste, mi-au zis mie la gradinita. E foarte intelept ca nu le luati paine. Si eu alor mei le cumpar tot savarine, ca na, daca tot se-ingrasa, sa le si placa”.

    00
  4. toti suntem bine. defineste bine . vlog din beci e bine?

    00
  5. tehnicile de rezolvare de probleme ar trebui invatate in liceu

    textul din linkul de mai jos le grupeaza pe cele mai importante

    fiti atenti mai ales la exemple. sunt priceless.

    o tehnica si trei exemple:

    Draw a picture or diagram of the problem or a relevant process or situation

    1 if you want to calculate when two airplanes will collide, draw their paths and speeds.

    2 If you plan to assault a house where a terrorist holds hostages, draw a picture of the room, doors, windows, hostages etc

    3 If you want to speed up delivery of goods to retailers, draw a diagram showing the steps in the process.

    https://blog.une.edu.au/usingpsychology/2018/10/15/over-fifty-problem-solving-strategies-explained/

    00
  6. Pai s-o luam romaneste: daca vecina care se plangea ar pune mana sa repare acoperisul, sa zugraveasca, sa dea cu aspiratorul pe la ea acasa si pe la parinti, finalul e ca va fi mai saraca si mai nefericita decat inainte sa se apuce de asta. Va fi saraca din motive obiective – materialele si meseriasii costa bani (pe trebuie sa ii ia eventual sub forma de credit rapid de la o societate nebancara) – iar nefericita fiindca in loc sa stea la televizor sau sa se descarce emotional plangandu-se, … a muncit. Deci munca in cazul ei da pe minus. Cei pe care ii vezi tu ca muncesc si nu se plang, cel mai probabil fac bani direct sau indirect din asta – indirect in sensul ca „treaba” face parte dintr-un stil de viata care contribuie la partea cu banii.

    00
    • dar, pana mea, cât să te incânte că știi cine se fute cu cine, cine face scandal la capatos sau alte minuni?
      la final, tot cu acoperișul găurit și cu praful in casă rămâi.

    • E sindromul radio-sant. De saracie si griji nu e fun sa vorbesti cu vecina ca te crede amarata si vai mama ta si tu nu vrei sa se afle asta (trebuie sa stai cu coada sus chiar daca e plina de jeg). Dicutia se face cu subiecte facile, Capatos and company, cine cu cine sa mai fute si alte asemenea. Overall cred ca nimeni nu se plange. Daca ai trait 40 de ani in saracie si incultura ce mai conteaza inca 20-25 pana la final.

      00
  7. Total de acord pana la un punct: berea! 😊

    00
  8. Acoperișul se repara doar când începe să-ți ploua pe televizor, se știe!

    00
  9. NOU
    #18

    Se aude zavorul de la beci urmat de tropait de tocuri ascutite pe scari. In lumina chioara se zareste o silueta de femeie împielițată in costum de latex negru.
    – Vali, azi iesi la lumina sa lacuiesti gardul!
    – Dddar darrr darrr e frig si ploua afara, stapana…
    – E, tocmai d-aia!

    00
  10. Psihologic vorbind, „a te plange” are rol terapeutic. Mecanismul consta in determinarea interlocutorului de a isi spune si el propriile experiente negative dupa ce asculta necazurile altora, astfel incat la final persoana in cauza sa se convinga ca greutatile sale sunt mici pe langa necazurile altora. Ceva gen „ba mi-o fi mie greu dar vecinei ii este si mai greu, deci mie imi este un pic mai bine”.

  11. NOU
    #20

    Consumul de bere a crescut in octombrie pt. ca a bagat Lidl saptamana bavareza cu bere nemteasca Veltins la 2.99 si au cumparat magarii toate stocurile… Cum Decembrie bate la usa (cu tot cu taiat de porc, Craciun, Revelion), inteleg pornirea romanului sa cumpere o bere premium, la un pret decent, decat o posirca locala la suprapret.
    Statistic vorbind, da, a crescut consumul, practic s-au facut provizii pt. decembrie…. e o diferenta, zic.

    00
  12. NOU
    #22

    Mi-a dat unfriend pe facebook :(((

    00
  13. Mie mi se pare ca oamenii care nu se plang se lauda, si e mai rau.

    00
    • Mai sunt si cei care nu vorbesc multe, putini, dar sunt.
      Eu personal nu halesc lauda. Si ma refer la cei care nu au, dar se lauda ca si-au cumparat noul iphone, sau nu stiu ce masina, in schimb ziua de maine este in ceata.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube