Plângăcioşii mediocri din online

Articolul ăsta ar fi trebuit să apară pe digital.iqads.ro, dar a fost refuzat la tipar.

“Clientul e prost, clientul nu înţelege, clientul vrea totul pe bani puţini, clientul visează noaptea şi ne pune pe noi să executăm ziua, aşa nu se mai poate, e nasol, e trist, industria online de la noi nu e la nivel european”.

Lait-motivul de mai sus se regăseşte în 90% din textele pe care le-am citit de la deschiderea digital.iqads încoace. Toti directoraşii şi manageruţii de firme de online se dau cu, pardon de expresie, inteligenţa de pământ că trebuie făcut ceva cu clientul. Şi aici avem câteva curente de gândire:

1. Clientul trebuie educat. Cine să o facă şi pe ce bani? Tăcere în sală. Păi, da, clientul trebuie educat de voi, agenţii de media, de buying, de selling, de webdesign, de webcontent, de webdevelopment, publisheri, cei care până acum l-aţi jecmănit de bani, profitând de faptul că nu ştia pe ce lume e. Voi i-aţi spus bannere, el a cumpărat bannere, că voi ar fi trebuit să fiţi specialiştii, nu? El de aia vă plătea pe voi, să gândiţi pentru el cum să ajungă de la A la B. Nu s-a întâmplat şi clientul a rămas aşa cum e azi.

2. Clientul e ok aşa cum e. Prost, la diverse grade de comparaţie. Clientul cumpără pe bani puţini chestii mici şi cool. Lui îi convine să fie prost. Oamenilor din online nu prea, pentru că plăteşte puţin faţă de pretenţiile lor. E interesant de văzut că unii îl adoră pe clientul prost, îi iau banii şi îi lucrează şi mai prost. De aici a început o spirală care a dat naştere situaţiei actuale, în care clientul are 300 de euro în buzunar şi vrea să cumpere tot internetul, pentru că o companie i-a lucrat lui moca în 2008 şi 2009 şi s-a învăţat aşa.

Adevărul este că oamenii din online nu pot cere mulţi bani pentru ceea ce lucrează. Pentru că lucrează prost. Dacă ar fi sa facem o lista de siteuri lansate prost anul ăsta, am umple o foaie A4. Dar nu o facem pentru că sus vedeţi un banner, la mine pe blog altul, şi nu se cade să supărăm clientul, aşa că ne mulţumim să chibiţăm în colţul ăsta de internet unde credem că nu va ajunge clientul. Şi o facem cu voce scăzuta, să nu cumva să… Revenind. Da, stimaţi plângăcioşi, lucraţi prost spre mediocru. Dovada. Eu mănânc o pâine albă în fiecare zi subliniind greşelile voastre: bannere expandabile, bannere cu sunet, siteuri cu usability 0, siteuri greşite fundamental, siteuri executate prost, siteuri gândite prost, siteuri fara orizont.

Ca o paranteză, hai să facem un mic exercitiu: numiţi un site care a trăit dincolo de campania pentru care a fost lansat. Doar unul. Exact. Toate mor când campania s-a încheiat. Absolut. Nimeni nu vrea să gândească sau să propună un plan pentru continuitate, toţi iau banii, pupă mâna clientului şi după aceea îl înjură că a plătit puţin.

“Las-o, bă, că merge aşa” nu e doar un cantec, e un crez pentru online. Vreţi exemple?

• Siteul PremiumPR.ro nu merge fără www în faţă, şi e o problemă semnalată în 2006. Radu Ionescu se plânge însă că bugetele sunt mici, deşi eroarea respectivă se poate corecta în mai puţin de 2 minute.

• De pe coke-live.ro nu puteam descărca ringtoneul pe care îl creasem. Bogdan Nitu se plânge că e prost clientul, iar problema respectivă s-a reparat după jumătate de an. Probabil nimeni nu se gândise la asta, mulţumindu-se să încaseze bugetul de creaţie şi premiile de internetics.

• Aţi citit probabil de iniţiativa celor mari de a nu mai accepta bannere fără engagement. Adică, până acum oamenii care plăteau şi voiau rezultate rulau asemenea bannere şi nu le-a atras nimeni atenţia?

• Ăia care au făcut bannerele Kyocera şi Clicknet (celebre prin 2007, din cauză că porneau cu sunet), probabil şi ei se plâng că au luat doar 300€ pe bannere si clientul e prost.

Onlineul de acum e rezultatul “muncii” noastre, a tuturor. Numai că e mai frumos să ne plângem decât să recunoaştem că am greşit şi că putem mai mult. E mai bine să nu admitem că am greşit şi să corectam pe ascuns, dacă o facem, în timp ce dăm cu pumnul în masă ca articolele de pe bloguri care relevă impotenţa noastră vor dispărea.

Ştiu, eu sunt doar un blogger care nu ştie ce vorbeşte şi care preferă să trăiască sărac şi cinstit decât să se prostitueze în halul ăsta. Just say no. Când bugetul e prea mic. Când proiectul e prea prost. Când clientul nu ştie ce vrea. Nu trebuie să avem neapărat firmă de online, mai ales dacă asta e un chin şi onlineul e de rahat.

Bonus: clienţii sunt la fel peste tot în lume.