Plafonarea adaosului comercial versus taxarea adaosului comercial sălbatic

Federația Patronală din Industria Alimentară Romalimenta este un pic supărată că prețurile sunt plafonate la alimente și nu mai e liber la pus prețuri la nimereală.

„Aşa cum am arătat în repetate rânduri, intervenţia statului în piaţă este, uneori, un rău necesar, cu condiţia ca ea să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru 3 luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, şi fără niciun termen! Considerăm, şi o spunem din nou, că măsura este nejustificată şi extrem de păgubitoare, nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, astfel încât cerem reintrarea în normalul economiei de piaţă – cel mai bun mecanism cunoscut până în prezent de reglare a producţiei, stocurilor, preţurilor, de răsplătire a eficienţei şi corectitudinii, în beneficiul atât al producătorilor, cât şi al consumatorilor”, se arată într-un comunicat al Federaţiei patronală din industria alimentară Romalimenta.

Bun.

Problemele pe care Romalimenta nu vrea să le vadă sau să le înțeleagă:

  1. laptele, cel mai simplu exemplu, pleacă de la fermă cu 1 leu per litru și ajunge la raft cu 5-7 lei. unde este diferența de bani, dacă supermarketurile au toate 3% profit? costă 4 lei procesarea laptelui?
  2. dacă lași prețurile la liber, lăcomia supermarketurilor se va duce la cer. ne aducem aminte din pandemie, când pur și simplu au ridicat preturile la tot, pentru că…de ce nu?! s-a pus 50 bani taxă SGR și 50 bani taxă pe zahăr și sticla de la Cola a ajuns de la 5,5 lei la 9,5 lei.
  3. de ce doar prețurile sunt aliniate la Vest, nu și salariile? 90 cenți laptele în Belgia, 95 în Franța, 1,3€ în Marea Britanie. cum se întâmplă asta?

 

Plafonarea adaosului este un termen prost ales. Nu. Impozitarea adaosului ar trebui să se întâmple. Să-ți poți pune 20-30-50% adaos la ce faci, dar după să fie impozitat la sânge. Să nu mai pună fiecare 200% adaos, să ajungă laptele 6 lei la raft.

lapte-supermarket

 

Și mai este o fază amuzantă aici:

„Dacă, totuşi, plafonarea adaosurilor comerciale este o măsură bună, care nu dăunează nimănui şi face bine tuturor, ne întrebăm: De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o, deşi toate au trecut prin inflaţia alimentară? De ce nu o aplică statul în propriile companii, cele energetice, de exemplu? De ce nu o facem universală, şi în chimie, construcţii, bănci, servicii etc?” se mai arată în finalul comunicatului.

Da, și in energie ar trebui la fel de amuzant impozitat adaosul comercial, pentru că și acolo suntem la același nivel cu prețurile, nu și cu salariile. Sau cu autostrăzile. Sau cu justiția.

Suntem producători, de grâne, de lapte, de energie, și totuși, prețurile sunt foarte mari, în condițiile în care, din nou, supermarketurile declară 3% profit. 1 leu la fermă, 6 lei la raft, mie nu-mi dă 3%. Ah, da, să fie laptele 6 lei, sunt de acord, dar hai să aliniem și salariile tuturor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

103 comentarii

  1. Romalimenta către Zoso:
    „nu vrei o mașină nouă?”

    Comentariu apreciat.1475
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 59123
    • @curly, ne arati tu drumul?

      Comentariu apreciat.488
    • „in toata europa se poate, la noi nu” e pe drum sau pe langa drum?

      Comentariu apreciat.394
    • Cu toporul, nu cu tarnacopul, putin respect!

      Comentariu apreciat.591
    • @George: ți l-a arătat Orbam Viktor care a făcut mercurial la tot și a ajuns de nu se mai găsește marfă
      l-ai putea vedea și tu dacă n-ai fi ocupat să îți ții capul în propriul cur: s-a plafonat mâncarea, estimează plătești 80% maj mult la detergent față dw acum 2 ani

      hai să ghicesc: aitist care face cumpărăturile cu Glovo? te-am nimerit?

      Indecis. Tu ce zici?2540
    • @curly: lipsa de produse a fost doar un weekend atat.

      Trec lunar prin Ungaria si opresc la magazine.

      Comentariu apreciat.337
    • @curly, am avut intentia sa-ti raspund dar, nu meriti.

      51
  3. uneori e haios sa vezi cum alearga cineva liber pe campii. azi, despre plafonarea care face bine.

    Comentariu apreciat.5216
    • Prin ’93 cînd dădeam cu sapa pe la greci, aveau o lege (în Creta) în care se limita adaosul comercial la prețul de vînzare al oricărui produs la 33% din prețul de la producător. În felul ăsta producătorul poate pune ce preț vrea iar vînzătorul cu amănuntul este forțat să elimine intermediarii, altfel pierde din ”ciolan”.

      Comentariu apreciat.668
    • …oricărui produs alimentar…

      214
  4. „Impozitarea adaosului ar trebui să se întâmple. Să-ți poți pune 20-30-50% adaos la ce faci, dar după să fie impozitat la sânge.”

    S-ar închide farmaciile.

    Comentariu apreciat.527
  5. curly, arata-ne tu boss cum sapi șanțuri cu bisturiul.

    Indecis. Tu ce zici?2314
  6. Ai dreptate cand arati problema, insa solutia nu e cea corecta.
    Hai sa cautam cauzele, nu doar sa aruncam cu plafonari.

    Laptele e scump in toate marketurile ?
    De ce ?
    Poate s-au vorbit intre ei? Atunci e practica anticoncurentiala si trebuie sanctionati.
    Poate apar cheltuieli f mari pe lanturile logistice ? Hai sa vedem unde sunt si de ce sunt asa mari.
    Poate exista practici neconcurentiale in colectarea laptelui ? Institutiile abilitate sa verifice si sa ia masuri.

    Plafonarea e un instrument care devine f usor unul electoral, si, nefiind folosit corect, duce la dezechilibre mult mai mari.

    Comentariu apreciat.927
    • Geniala abordarea, intra la dintii gainii, cauta toate vacile sub coada, investigheaza, sparge toate monopolurile si mafiile locale, si cand ai terminat de schimbat cauciucurile taiate de fiecare data cand parchezi intr-un sat sa investighezi tu firma de colectare a laptelui si varul primarului, ne mai cauti tu. Pana atunci 7 lei laptele ca ma incurci.
      Mhm, cum sa nu. Fix asta o sa mearga, ancheta prin birocratia corupta din comune in timp ce toate institutiile vor urla cum distrugi singurele slujbe care mai dau de mancare „taranilor muncitori” si ii impingi catre ajutoare sociale. Sigur asta va functiona intr-o luna cum va functiona legea asta cu plafonarea.

      Indecis. Tu ce zici?3033
    • Am citit ceva articol despre pretul laptelui si un nene spunea ceva de genul „Considerăm că prețul mediu este de la raft este de 8,7 RON. Dar aici ai și 6,2, 5,99 sau 12,5 RON.”si are dreptate, pretul ala mediu inseamna ca exista si lapte mai ieftin decat media, hai sa luam cifrele lui ca fiind reale.

      De ce cumpara oamenii si altceva in afara de lapte la 6 lei? De ce se cumpara si la 8, 9 sau 12 lei? Si daca ai lapte la 6 lei insa se cumpara si mai sus, atunci poate ca piata functioneaza si pur si simplu este un pret suportat pentru acel produs?

      Indecis. Tu ce zici?2431
    • A, inca o problema: subventiile care sunt cam in tot ce inseamna alimentatie fac ca noi sa nu stim pretul real al mancarii.
      Pe langa asta, cata vreme toate tarile subventioneaza alimentele, nu putem discuta de piata libera.
      Hai sa le eliminam total si sa vedem apoi cum stam, pana atunci nu facem altceva decat sa ne mintim si sa lasam parghii pentru tot felul de interventii nesanatoase: nu poti concura alimentele mult mai subventionate din alte tari, se fura foarte mult in distribuirea acestora etc.

      1210
    • Bigbear, iti zic eu de ce cumpara si la 10 lei, fara sa dai milioane pe un studiu de piata.
      Pentru ca ala la 5-6 lei dispare primul de la raft niata cand merg pensionarii sa il cumpere, si la 17 cand merge corporatistul acasa numai pe ala de 10 lei il mai gaseste. Dispare marca simply din carrefour rapid, cateodata la asta de cartier nici la 9 nu il mai gasesc.

      Indecis. Tu ce zici?4016
    • Inseamna ca stai in cartier de saraci.

      Eu am laptele ala de 4,5 lei si seara la ora 21, atat la Lidl, cat si la Kaufland si Carrefour. Acu poate stau in cartier de nationalisti, ca la noi e made in Hungary laptele ala ieftin, si probabil pe langa ca e diluat cu apa, mai si scuipa ungurii in el.

      Alta remarca ar fi ca seara nu gasesc rucola, rosiile alea scumpe si avocado.

      Asa ca, te-ai gandit sa te muti, sau sa nu mai fi sarac?

      Indecis. Tu ce zici?3218
    • Hai ca tot am fumat langa fetele de la protecția consumatorului..
      Șefa lor le spunea și ne spunea că grija ei e sa proteje firmele locale sau patroneii in general(animal politic neonflictual..gen Dancilă refuzata la transferul catre capitala(.
      Sefu lor de la Bucuresti.. no comment. Prima lui masura la instalare a fost sa aleaga si sa imuna culoarea in care trebuie vopsite sediile din teritoriu.
      Intre acestia doi crezi ca au loc cei care fac diferenta intre adaus comercial si „hai sa ii triplam pretul ca e doar apa si afara sunt 50 de grade?”

      132
  7. Ceea ce nu se mentioneaza, pe langa diferenta mare la pretul laptelui, este ca acel lapte este si procesat si partial degresat (grasime care nu este aruncata ci revalorificata), pretul laptelui fiind 1 leu la o grasime de 3,8-4,2% (uneori poate si mai mult), dar laptele mentionat de tine este la 1,5%. Ca daca ne uitam cat e laptele de 3,5% grasime… e intre 8 si 11 lei in functie de producator.

    Comentariu apreciat.634
  8. Ar fi interesant de vazut o analiza asupra „circuitului laptelui in natura”. Parca s-a mai facut la un moment dat si s-a vazut ca distribuitorii aveau cel mai mare adaos comercial.

    Cat despre 3% profit la supermarketuri e oarecum normal pentru ca de cele mai multe ori reinvestesc profitul in noi magazine, depozite, panouri fotovoltaice pe magazine s.a.m.d.

    Piata libera inseamna si lipsa monopolurilor, cartelurilor, fara concurenta neloiala si alte metode de a impune un pret. Dar, ca de obicei, e mai usor pentru stat sa introduca plafonari decat sa se asigure ca piata e intr-adevar libera (si se mai si lauda ca face un bine).

    Comentariu apreciat.428
    • reinvestesc profitul in…

      a fute in gură producătorii locali.
      de aia ai sute de articole produse in Germania vândute mai ieftin decât cele din România

    • ‘Piata libera inseamna si lipsa monopolurilor, cartelurilor’ …….. naivitatea asta tipic romaneasca. :)))))

      30
    • Ah, refolmulez sa inteleaga si @VuAd:

      Piata libera, in mod ideal, inseamna si lipsa monopolurilor, cartelurilor, fara concurenta neloiala si alte metode de a impune un pret. Institutiile statului ar trebui sa se concentreze pe diminuarea acestora in loc sa intrevina in stabilirea preturilor.

      Dar, ca de obicei, e mai usor pentru stat sa introduca plafonari decat sa se asigure ca piata se poate apropia cat de cat de una… libera (si se mai si lauda ca face un bine).

      00
  9. In adaosul de 4 lei intra si atentiile care mai trebuie impartite ocazional, un teren cumparat la suprapret de la primarie (+ autorizatie sa construiasca langa radare Nato), se mai inchid ochii la controale, toate astea costa.

    Comentariu apreciat.294
  10. Mai am și eu câteva întrebări pe tema laptelui:

    – De ce este mai scump pe litru să cumperi lapte la 1.5l sau 2l decât la 1 litru? Atât de mult costă ambalajul mai voluminos?

    – Cum poate Sezamo să vândă lapte importat din Cehia la 3 lei litrul (la promoție ce-i drept) în timp ce cel mai ieftin litru de lapte din comerț la noi este undeva pe la 4.75 lei (iar acela de multe ori nu este românesc)?

    – Dacă teoria concurenței presupune că noi, consumatorii, vom avea prețuri mai bune într-un final de ce vedem că majoritatea produselor lactate au exact același preț indiferent de supermarket? Nu ar trebui să apară un jucător pe piață care scade prețurile și atrage mai mulți clienți?

    Comentariu apreciat.492
    • „de ce vedem că majoritatea produselor lactate au exact același preț indiferent de supermarket” – preturile produselor sunt f apropiate ca altfel nu s-ar vinde – vezi de exemplu un TV LED de diagonala X – caracterisitici similare preturi similare, indiferent de brand sau masini, suv compact gen kuga, tiguan, rav4 – pretul e similar.

      ” Nu ar trebui să apară un jucător pe piață care scade prețurile și atrage mai mulți clienți?” – Ceva imi spune ca oamenii prefera supermarketuri care sunt mari, au multa marfa si niste costuri mari, daca ai lapte cu 8 lei in supermarket si cu 6 lei intr-un magazin mic de cartier s-ar putea ca multi sa prefere sa dea 8 lei in supermarket pt ca pot parca usor si sa cumpere totul o data, nu sa mearga la cel mic pt 3-4 produse si apoi in alt magazin.

      Insa as fi curios sa vad o statistica legata de asta, cata marfa misca supermarketurile vs magazine mici de proximitate.

      Indecis. Tu ce zici?1122
    • Ca e piata libera boss. As in „Libera sa iti pui acelasi pret ca al concurentului” pt ca ce plm ?! nu o sa mai mananci ? ok renunti la lapte, renunti si la cartofi, fructe, carne etc ?! exact.

      810
    • Numai ca paradoxal, in cartierele cu multi batrani si/sau turisti, magazinul ala mic de proximitate e mai scump ca orice hypermarket sau supermarket, ca poate sa ii jupoaie pe astia care nu pot sau nu au chef sa mearga departe :) stiu cel putin 2 cazuri de asa ceva, unul in BV altul in B.

      252
    • @Pikiri
      Nu compara puterea de negociere a unui lant de supermarketuri cu puterea de negociere a unui magazin de cartier!
      Niciodata un producator nu v-a da un pret bun unuia care cumpara 20-50st lapte pe zi cu un supermarket(retea) care poate cupara cateva tiruri pe zi pe intreaga retea. Laptele nu sta la siloz. Asa ca daca nu reuseste sa-l dea, producatorul il arunca. Si se ajunge la situatia in care il v-a da cu 1 leu (probabil)

      33
    • @Bigbear – absolut tot ce este pe o raza de 1km de blocul are preturi umflate. proaspat mutati, s-a dus nevasta sa ia niste apa de la „carrefour” (de-ala mic de proximitate, express, sau cum se numesc), apa de 1L – 5 ron, din auchan iau 2L la 3 ron. nu mai stiu cat era si laptele ca nevasta a zis ca nu se mai duce acolo. painea era singura la pret normal.

      mai un mega shop and go – alte mega umflaturi si acolo

      poate in piata e mai bine, … 1 kg de cartofi 4 ron – noroc ca am facut o plimbare duminica pana la csardas spre sf gheorghe si am luat aceiasi cartofi de „covasna” la 2ron/kg

      kurtos (mare) la marginea drumului – 10 ron, in brasov sau in poiana (sper sa nu gresesc) – 20+ ron

      oamenii sunt juputi, dar avantajul e ca dupa prima tzeapa se adapteaza si schimba daca pot, insa din ce vad unii nu dau faliment cum ar trebui deci unii accepta sa fie jupuiti pe termen lung

      ps. sa nu uit, la o dugheana la 2m de bloc, apa la 0.5L – 4 ron :)

      51
  11. E normal ca de la un 1leu sa se ajunga la 4. Sunt si salarii de platit. Inspectorul de la DSP are nevoie de apartament nou, managerul de la kaufland are nevoie de X5 nou, la primarie sunt angajati care trebuie recompensati pentru avize.
    „Laptele e usor de produs, dar greu de procesat” – Aristotel.

    Comentariu apreciat.514
  12. Eu cu parintii ne-am abonat mai nou la laptele Mizo. E 8 lei la 1,5 litri

    1116
  13. Hostingul costa 100 de euro pe luna, un baiat care sa scrie un text de advertorial decent gasesc cu 10 euro/ora, nu inteleg de ce ma costa 2000 de euro sa-mi fac reclama pe zoso.ro
    As intelege daca ar avea si zoso salariu mare si Lamborghini, dar el o arde tot cu Toyota aia obosita.

    Comentariu apreciat.4916
    • Traficul dicteaza pretul. Fa-ti tu blog si creste-l sa poti vinde publicitate. Daca ajungi sa vinzi cu 200 ar fi o mare realizare. Si hostingul e cam scump :)

      1115
    • @grecu pai nu cumva o fi la fel si la lapte? Tu ai putea sa vinzi lapte cu 1 leu la poarta fermei, dar cati oameni vor veni pana acolo sa-l cumpere? Ce trafic ai tu in comuna Mariuta? (ca sa dau un exemplu fericit, unde oamenii au si vacile si procesarea si ambalarea, si tot ajung cu laptele la 8-10 lei in supermarket)

      Indecis. Tu ce zici?285
  14. Legea: E ilegal să pui adaos diferit la același tip de produs.
    Lanțurile de super/hiper marketuri: 5% la marca proprie, 90% restul.
    Consiliul Concurenței: nu știm de asemenea cazuri(undeva, cineva ia șpagă). Cum era Horia Constantinescu de la ANPC cu plângerile clienților Nordis.

    Comentariu apreciat.392
  15. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2048
    • Păi nu prea e liberă, e cu monopol și/sau carteluri.

      Comentariu apreciat.434
    • @Marinel – nu vrem sa auzim asta insa monopolul este o chestie fireasca, in orice domeniu ai 2-3 jucatori mari care fac ce vor si restul pleava.

      Ca tot suntem pe un blog, cate bloguri cu trafic mare si in Romania? Cate companii de telefonie mobila? Producatori de orice? Echipe de fotbal?

      Da, trebuie un sistem care sa protejeze consumatorul de abuz insa in acelasi timp este o linie subtire, de exemplu in alte tari sindicatele au foarte multa putere si aproape controleaza firma sau o incurca – a se vede discutia de saptamana trecuta despre Stellantis, insa nu s-a spus cum acum un an si ceva sindicatele auto din US au cerut marire de salarii de 40% – si apoi te miri cum firma merge prost.

      Si evident ca regulile sunt facute de politicieni in functie de cine da mai mult.

      716
    • doar ca la noi sindicatele nu prea au nici o treaba cu interesele angajatilor

      81
  16. La modul real nu cred ca vreun politician stie sa rezolve sau are idee despre cum sa rezolve problema adaosurilor deci nu am asteptari prea mari de la clasa politica. A doua mare problema pe care o avem este ca tot ce inseamna productie in Romania este complicat de facut. Cati producatori de lapte avem? Daca eu vreau sa ma bag in productia de lapte cam cat capital trebuie sa aduc eu si ce surse de finantare am? Nu de alta, dar bancile nu prea incurajeaza productia cand vine vorba de finantare, iar alte surse gen piete de capital secundare sunt ceva exotic pe aici. Sigur ar fi o varianta imperiul leilor, dar nu arat bine pe sticla……
    Hai sa presupunem ca am gasit ceva capital si as dori sa fac o retea de supermaketuri in tara pentru micii producatori care sa vanda la un pret avatanjos, pur si simplu sunt interesat de crestere(cum erau companiile de tech acum 10 ani). Cat imi ia sa construiesc depozitele frigorifice si alte cele(include si spaga)? Cat imi ia sa transport din Drobeta-Turnu Severin marfa pana in Suceava? Cat ma costa sa gasesc oameni pentru ce inseamna logistica marfa plus oameni in magazine? Cati producatori autohtoni imi pot garanta niste cantitati minime pentru a putea da drumul la toata povestea?
    Toate intrebarile alea de mai sus sunt fix procentele in plus puse de retaileri la pretul de vanzare. Mai mult asta este si motivul pentru care ce inseamna productie nu se renteaza intr-o tara speciala ca Romania. Rezultatul: preturile pe care le vezi raft si ce sa vezi romanii nu crasnesc la ele in continuare le cumpara.
    Ideea ta de a taxa adaosul de la un anumit prag in sus desi este utila se va transfera clientului final(asta in cel mai bun caz) sau pur si simplu produsul va disparea de pe piata. Asa ca ce e mai bine? Ne intoarcem in anii 80 cand la alimentara era deschis, dar nu era nimic si cumparam pe sub mana?

    Indecis. Tu ce zici?277
    • @Asdad2005 – man, pai iti inchizi afacerea in primele 4-5 luni daca vei considera ca e ok pt tine sa-ti transporti TU marfa de la DTS in SV…. De aia exista hub-uri si firme specializate care se ocupa de logistica.

      79
    • @Adib
      si huburile alea, firmele specializate nu se platesc?

      111
    • @Adib
      Transportul este un cost care se reflecta in adaos. Timpul ala care dureaza sa transport marfa din punctul a in b are niste costuri indirecte, care atentie mare se reflecta in adaos. Asta daca nu cunosti un transportator care accepta sa lucreze pe gratis sau sa-i dau actiuni din afacere si poate mai scadem din adaos.

      91
  17. Asa ca un expert de pe facebook ne dam cu totii cu parerea: statul isi baga coada acolo au interese cei care fac legile, zic eu, si nu acolo unde ar trebui spre interesul cetateanului. Interventia in piata trebuie sa o faci acolo unde trebuie si cu cap. Ca (cica) e o piata libera. La energie (ca acolo nu e concurenta in piata, e monopol) poti sa intervii sa scapi de intermediari, la cateva alimente de baza sa nu moara nimeni de foame. In rest urmaresti aplicarea legii. Statul plafoneaza pretul la tigari… ce treaba are el ca pachetul de tigari e 100 lei? Oricum isi ia partea ca si accize. Aici probabil imi scapa ceva. Apoi la gaze plafoneaza in asa fel incat sa nu scada pretul sub plafon cand e cazul. Cine crezi ca incaseaza aici baban? Statul si acolitii. La benzina/motorina sa fie cat mai mare, ca acciza mare. E prea mare coruptia la noi, vom vedea cu totii esecul ultimelor guvernari imediat dupa alegeri.

    203
  18. Două cu shrinkflation observate săptămâna asta (pot fi mai vechi, nu știu):
    1. Guma de mestecat Orbit la cutie – aveau* cutie de 60 pastile, 84 de grame, cilindrică. Acum au scos cutie de 46 de pastile, 64 de grame, design mai lat sus, mai îngust jos, chiar puțin mai înaltă decât cutia de 60. Fiind mai lată sus nici nu îți dai seama când le vezi puse în raft lângă casele de marcat. Evident, 1/3 din cutie e goală. Pret – identic sau aproape.
    *Încă se mai găsesc și cutii de 60 la unele sortimente.
    2. Salată de icre de crap Bonito (don’t ask, plăcere vinovată de-a mea, cumpăr de 2 ori pe an). Cutia mare era de 350 de grame, acum e de 310 grame. Au scurtat-o puțin, prețul a rămas.

    Comentariu apreciat.302
  19. La lapte chiar e cel mai simplu răspuns.
    În primul rand prețul de 1,5 lei este chiar la poarta fermei, fără transport, fără nimic.
    Deci trebuie adus intr-o fabrica – adică un cost de transport.
    Apoi trebuie depozitat în ceva frigorific
    În fabrica trebuie pasteurizat si ambalat – adică alt cost pt utilaje, ambalaje, angajați etc.
    Apoi trebuie transportat în magazin pe raft – alt cost.
    Apoi magazinul pune și el un adaos, ca doar frigiderele unde sta laptele, angajații etc nu se plătesc din cer
    Și acela este prețul final.

    Ca dacă ai putea sa vinzi laptele cu 2 lei pe litru și sa ai profit l-ar vinde direct fermierul.
    Ori dacă nu vedeți fermieri care sa vândă laptele cu 2 -3 lei pe litru înseamnă că la 2-3 lei pe litru nu poți obține profit.

    Cat despre părerile cu untul care se scoate la greu din lapte, in ferme in principal sunt vaci din rasa Holstein, care au cea mai mare productivitate, adică circa 40 l pe zi.
    La 40 l de lapte pe zi laptele are putina grasime, nu se compara cu văcile tradiționale românești care dădeau 8-10 l lapte pe zi
    Adică laptele are putina grăsime uneori i se pune grasime ca să ajungă la 3,5 % cât este standard.

    Indecis. Tu ce zici?278
    • Frigiderele consuma curent, si avem cel mai scump curent din UE, poate aici e raspunsul..

      132
    • Un raspuns coerent fata de altele de pe aici, vremurile cand laptele era 1 leu au apus, lumea crede ca vreun producator de lactate se imbogateste din lapte?

      Man laptele e cel mai prost produs pe care il poti vinde in cantitati imense, laptele il vinzi ambalat doar daca esti nevoit, banii in industria asta se fac din produse stocabile, gen cascaval, unt, branzeturi, cumperi in perioada cand preturile de achizitie la materia prima scad si aia e.

      Produsele sunt scumpe din cauza marilor lanturi care cer procente odioase la contract in fiecare an, macar 1-2-3% in plus, minim. Statul este incapabil sa ii controleze, asta e clar.

      191
    • deci produsul pleacă cu 1 leu de la fabrică, ajunge la raft la 5 lei, și vin oamenii și spun „nu se fac bani din asta”.
      da, plauzibil. trebuie să mă apuc să vă dau rotiri gratis.

    • Zoso,
      Pai nu zice nimeni ca nu se fac bani dar sunt o gramada pe lant care fac cate putin.
      A zis Mirel mai sus cum e treaba dar nah… daca nu vrei sa pricepi.

      Stiu, sunt carnat

      206
    • daniel, tu ești ăla care mă înjură pe roddit? :)

    • asa este cum zic si oamenii astia de mai sus, ai fermier – transportator/procesator apoi distribuitor apoi magazin si consumator final.

      Jepcari sunt si procesatorii nu doar distribuitorul sau magazinul si fiecare incearca sa-si scoata parleala pe spatele celuilalt, in general capetele acestui lant sunt cele phootote cel mai des respectiv fermierul si clientul final.

      Acelasi cacat e si cu energia electrica sau gazul natural ai producator, transportator, distribuitor, vanzator si client final cand ai prea multi interediari si fiecare vrea sa scoata bani ajungi in situatia de la noi, basca faptul ca nu avem producatori de energie in banda pentru ca in 30 de ani nu au fost in stare sa mai faca un reactor la centrala aia, nu 5 cum era programat initial. Astfel jumatate din consum era asigurat de centrala la nivel de tara, si faceai reglaje cu apa, gaz, carbune basca si regenerabile. dar deh, am divagat…

      100
    • Circuitul e
      Fermier 1,5 lei/litru
      Transport
      Albalact procesare și ambalare
      Transport
      Kaufland Lidl etc 6,5 lei o cutie cu 1 L de lapte inferior calitativ celui de la fermă

      Și zici că nu se face profit?

      112
    • vali, eu nu injur, dau direct in cap /s

      Nu sunt ala. Nu am obiceiul sa injur pe net pentru ca ma enervez degeaba si prostul nu intelege de ce-mi pocneste vena.

      Nu, pur si simplu am o firma de comert (nu alimentar) de peste 11 ani si cam stiu cum merg lucrurile.

      51
    • Toti vorbiti prostii cu circuit de aprovizionare, cu lant… Am vazut o factura de la un furnizor 18 lei o bucata de cascaval adus la poarta magazinului. pe raft cascavalul avea 37 lei. Cumpar cand gasesc pe la magazine mici o marca de bomboane 4 – 4,5 lei. La supermark sunt 9 lei

      11
  20. Ca tot a venit vorba despre lapte, nu are de ce sa fie mai ieftin si la noi si o sa explic:
    1) Crescatorii de vaci sunt mai puternic subventionati in vest decat la noi.
    2) Fabricile de lapte sunt puternic automatizate, am fost intr-o asemenea fabrica la noi si in afara de cativa manipulanti totul este trecut prin instalatii si tevi. Intretinerea instalatiilor costa similar si pe noi si pe ei. Putin castigam la forta de munca dar nu e relevant. Curentul si apa si ce o mai fi e la fel de scump.
    3) Pe partea de distributie de la transport la supermarket castigi ceva sa zicem cu forta de munca dar pierzi la noi pe infrastructura si hotie. Si la noi ca si in vest vad deja multi indieni si pakistanezi ce pun marfa la raft. Chiriile la spatii comerciale sunt mari ca avem baieti destepti.
    In concluzie de ce ar fi la noi laptele mai ieftin ca si in vest ? Ca avem salarii mai mici si am crescut multi la coada vacii ? Intereseaza pe cineva manelele astea ? La fgel si la multe alte produse.

    205
    • Cel mai serios comentariu.

      Din ce stiu curentul e chiar mai scump la noi. Si cred ca pe infrastructura pierzi mai mult decat e diferenta de salarii. Viteza medie mai mica inseamna ca ai nevoie de mai multi soferi si camioane ca sa cari aceeasi cantitate (si combustibil, si reparatii).

      In plus toate astea necesita investitii. Care la noi sunt mai scumpe, ca sunt dobanzile mai mari.

      111
  21. Oameni buni, ce s-a intamplat cu preturile la sapunuri si folie alimentara staniol?
    S-au triplat, for fuckssake, are cineva o explicatie?

    240
    • Preturile la sapun am remarcat, plus ca au ramas 2 branduri – Protex si Dove. Unde sunt Palmolive, Lux, Fa etc.? Stiu, mai sunt marci proprii (Cien…) si cele gen artizanale/frantuzesti, nu ma intereseaza.

      90
    • @alunelu
      M am reorientat pe emag si gasesti palmolive la pret rezonabil iar ala herbal zici ca e protex

      00
  22. Laptele direct de la ferma in dozator, nepasteurizat, neprocesat, fara sa fie tras in sticla, cu termen mic de valabilitate, costa intre 6 si 7 lei litru. Daca vrei sticla mai platesti pe ea 1 sau 1,5 lei.
    De ce nu vind fermierii la dozator cu 2 lei sau 3 lei?
    De ce nu fac intermediarii astfel de afaceri?

    De ce e branza de vaca 40-50 lei kg in piata la tarani, nu la multinationala, daca e 1 leu litru si teoretic din 7 litri scoti 1 kg de telemea proaspata? Adica teoretic costa 7 lei, hai 10 lei, dar lumea e rea si o da cu 45 lei?

    De ce?

    196
    • Eu cumpar lapte de la un vecin (mda, stau la porumbul de langa oras) cu 5 lei pe litru – 5 litri x 2 ori pe saptamana. Sa vedem cat mai poate tine alea 2 vaci ca e batran.
      Fac branza din el. Doar atat. Si iese maxim 1 kg de branza din 5 litri.
      Si imi ramane si ceva smantana.
      O sa-l intreb daca-mi da laptele cu 1 leu…ca asa zice lumea pe net ca ar trebui sa fie pretul.

      1211
    • @mm: Volum.

      22
  23. Nici o varianta nu e buna.

    Pana una-alta, capitalismul e cel mai bun sistem economic. Da, ai nevoie de interventia statului sa il tina in frau, dar nu sa stabileasca pretul. Aia se face prin concurenta, care e un mecanism suficient de bun pentru functia asta.

    Din diferite motive insa, mecanismul nu mai functioneaza in ultima vreme. Deci, daca vrei sa rezolvi problema preturilor fara sa dai in alte probleme si sa futi economia de tot, concentreaza-te pe reducerea preturilor prin mecanisme concurentiale. Vezi de ce nu se intampla si da legi sa rezolvi problemele respective.

    150
    • Aia se face prin concurenta, care e un mecanism suficient de bun pentru functia asta.

      concurența la noi inseamnă „hai să mărim toți prețurile”

    • Pai aia e directia de investigat. De ce maresc toti preturile si nu simte niciunul nevoia sa le scada?

      91
    • In Franta ai 10 firme diferite de super/hypermarketuri nationale si multe din regiuni au supermarketuri regionale. La noi ai Carrefour si Auchan hypermarketuri si Kaufland, Lidl si Mega drept supermarketuri. Cine sa faca concurenta si unde?

      71
  24. „de ce doar prețurile sunt aliniate la Vest, nu și salariile?”

    PIB/capita in Romania: 18500 USD
    PIB/capita in Germania: 52700 USD
    PIB/capita in Franta: 44500 USD
    PIB/capita in Belgia: 53000 USD

    E imposibil sa ai salariile aliniate ca in vest la asa diferente. Mai mult, daca produsele ar costa procentual la fel raportat la salariul mediu, ar insemna ca am reusit un miracol economic: producem in medie de 2-3 ori mai putin decat un german sau un belgian, dar avem aceeasi putere de cumparare. Undeva trebuie sa apara diferente, nu ne putem pacali la nesfarsit ca am ajuns vestul din urma.

    Iar ideea ca statul roman poate tine preturile jos prin ordonante de urgenta e o utopie. E valabil pentru orice stat, nici nu mai vorbesc de unul condus de Ciuca, Ciolacu si compania.

    Si inca ceva: toata campania asta impotriva „corporatiilor lacome” are sanse sa ii zapaceasca de cap pe gugustiucii mai tineri. Ca vad destui in jurul meu care incep sa viseze la cum poate prelua statul controlul asupra a nspre domenii economice, sa ne fereasca de „lacomia capitalistilor”. Baieti, va pot spune de pe acum ce se va intampla daca ajungem acolo, ca am mai fost: penurie, calitate mizerabila a produselor, piata neagra.

    Apropo, mai stie cineva ce s-a intamplat cu celebrele economate marca Dragnea, alea gata sa vanda laptele ieftin, cu doar 10% adaos, nu ca bestiile de la Lidl, Kaufland si Carrefour? Stire de acum fix 10 zile: „Percheziții DNA în toată țara, la Casele de Comerț Unirea, înființate de Liviu Dragnea. Prejudiciul e de peste 40 de milioane de lei”. S-a dus si sansa noastra la lapte ieftin…

    Indecis. Tu ce zici?297
    • Iar e un articol care viseaza la „mana invizibila a maretului conducator care stabileste din pix pretul alimentelor de baza, pentru propasirea poporului”

      Comunismul nu a murit ci doar un pic s-a hodinit. Din pacate nu s-a invatat economie in scoala si o sa mai tinem asa 50 de ani, iar intre timp o sa ne tot miram ca de ce apar partide comuniste si care falimenteaza Romania.

      234
  25. „Laptele semidegresat 1,5%” din poza ce ilustreaza articolul nu e lapte, cel mult ii putem spune „produs pe baza de lapte”…

    93
    • Ăla de fapt este un produs rezidual rezultat după centrifugarea laptelui pentru separarea smîntînii și nu are valoare comercială, dar jmekerii îl vînd mai scump ca laptele integral că ”s-a muncit la el ca să fie fat-free”…

      112
  26. Asta e problemă ce se rezolvă în maxim 1 an. Pui fain frumos pe băieții de la SRI să vină cu un raport și să văd exact cu cât evoluează prețul la fiecare etapă. Apoi, cât e cu factură, cât e fără factură.

    De la firmele primarilor ce colectează lapte, la câtă motorină fură șoferul de pe cisterna de lapte, până la câtă șpagă trebuie dată la buyerul de la hipermarket.

    Apoi iei deciziile care trebuie.

    124
  27. la articolul https://zoso.ro/analfabet-economic-postura/ din 14 august 2023 ai mentionat ca pretul laptelui era de 7.26 lei. Pe acelasi link din articol acuma este 8.49 lei https://www.bringo.ro/ro/carrefour_hipermarket-carrefour-brasov-afi/products/45585-ro/9437330

    31
  28. Vrem rotiri gratis!

    81
  29. De la 1 leu la fermă la 5 lei în hypermarket nu e un drum așa de lung. Laptele ăla trebuie pasteurizat, procesat (degresat, gresat, în funcție de ce grăsime vrei să aibă) și apoi ambalat. Activitatea asta implică ceva mai mulți angajați, echipamente utilaje, curent, ambalaje, depozite frigorifice. Dacă nu e brandul hypermarketului, tot aici mai ai ceva promovare pe la TV, net, influenceri. Apoi, mai ai transport, cel puțin pe 3 segmente: fermă -> fabrică, fabrică -> centru logistic, centru logistic -> hypermarket. dacă pui doar 2 lei pentru procesator, ai ajuns la 3 lei. Câte 50 de bani segmentul de transport -> 4,50. Mai pui și cheltuielile din centrul logistic, dacă mai ai unde și ceva de la hypermarket și ăsta e prețul. E mai ieftin „dincolo”? Or fi subvenții pe ici pe colo, volume mai mari.

    94
    • dpmdv e mult sa pui 50 bani/L de lapte, sa explic si de ce: un camion dinala mare transporta lejer 20-22t de marfa. De dragul calculelor rotunjite, ne oprim la 20t x 0,5 lei = 10.000 lei, adica 2000 euro. Un transport de 200-300 km nu depaseste cu transportatori terti 350-450 euro. Si asta daca ai companii externe, ca daca camioanele sunt ale tale si le pui bine la lucru, pariu ca iese si mai ieftin de atat. Hai sa zicem 500, ca na, calcule rotunjite. Daca plimbam laptele ala de 3 x 300 km (cat de prost sa ai amplasate toate centrele logistice de vede laptele ala toata tara) si tot nu ajungem la 2000 euro, adica 0,5 lei/litru in TOTAL, nu doar pe un segment! Adica din calcule ajungem la sub 3,5 lei, nu 4,5… Si asta e doar una din erorile de bugetare pe care tindem prea usor sa le facem.

      32
    • @Arthur: Dar tu ai vorbit doar de transport. Si ala ori in produs gata ambalat si fara temperatura optima.

      Eu zic ca mai simplu ar fi sa incepem sa cumparam iar la negru de la batranici. Ahh, vor 10 lei si ne baga aracet in loc de lapte. Nasol.

      10
  30. De ce? Pentru ca investitii,amortisment si profit.
    De ce pot cumpara un unt foarte bun din Italia,de la vacute care pasc in Alpi(aha)…,de la metro cu 10 lei 250 gr si un unt romanesc bun e 17-20 de lei. Cum,de ce?

    Pai in primul rand aia au investit de acu 30 de ani. Ai nostri de abia in ultimii 10. Aia au amortizat de 5 ori investitia,pe cand ai nostri inca navigheaza printr-o legislatie absurda si inconstanta. Azi e impozitul 5%,maine tva 9% de habar nu mai stie nimeni de nimic.
    Statu ii mulge de nu stiu cum ii cheama. Le scoate ochii cu ceva bani de pe la APIA. Ce-i drept oamenilor le este foarte greu sa se organizeze la gramada. Am cunoacut oameni care aveau 10 vaci,luau destul de multi bani de la apia atat pe animale,cat si pe terenuri. Aproape puteau supravietui asa.
    Suntem la ultimele generatii de oameni care stau la tara si cresc animale.
    Daca acu 25 de ani,erau cirezi de vaci azi multe sate nu mai au ciurda. La a nu stiu cata casa poate e o vaca.
    E o munca de la care nu poti sa iti iei concediu,e zi de zi.
    Iar cu magazinele si 3% profit,mersi,dar in nici un univers paralel nu cred asta.

    Va dau exemplu Transavia,vedeti acolo CA si profit declarat. Pai daca ala a facut 20% la un miliard, cat au facut retailerii de pe el?

    141
  31. Si mai ceva….profitul DECLADAT de cateva firme imi indica faptul ca Romania e un eldorado.
    Albalact constant i-a crescut CA cu 15-20%,profitul culmea,acelasi 20 de milioane. Transavia,nu mai zic. Asta tre” sa tina lectii de economie!
    Unicarm are un lapte excelent la 5.5 lei l. E firma romanesca,cred ca au si animale. La fel,CA mare,profit 0.2 % ,adica what?

    92
  32. In Romania nu ai concurenta. Sunt 3 producatori de lapte care isi impart piata. Nu se concureaza intre ei pt ca vand fiecare destul. Cate sortimente de lapte ai in raft in Carrefour in Franta si cate in Romania?

    51
  33. Si faza nasoala e ca dincolo de pret de cele mai multe ori si produsul e fooarte prost calitativ!!!

    11
  34. Plafonarea preturilor, nu conteaza sub ce forma o mascam, o sa duca doar la preturi mai mari sau lipse de alimente.

    Statul sa isi faca treaba si sa vada oare ce se poate face daca e prea putina competitie de numai unii dicteaza preturile. Nu sa dicteze preturi, ca un incompetent ce e.

    11

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube