Îmi plac oamenii care se țin de cuvânt

Îmi plac oamenii care se țin de cuvânt. Dacă mă gândesc bine, am un fel de stimă și față de cei ce, din varii motive, nu-și pot respecta cuvântul dat, dar te anunță că nu s-a putut, îți spun ceva, o minciună poate, dar ceva ce îți dă ție impresia că îi pasă de tine și că nu vorbești singur. Și fac asta trimițându-ți un mail sau și mai curajos, sunându-te.

Atunci când tu ți-ai respectat partea ta de angajament, te aștepți ca și celălalt să se comporte corect. Sunt din ce în ce mai puțini cei care se obosesc să facă asta și se îngroașă vertiginos rândurile celor care nu-și respectă partenerii de afaceri, încât am ajuns să-i apreciem foarte mult pe cei care se deranjează s-o facă. Știți, relațiile cu oameni fără cuvânt nu prea au viitor, oricat ar avea ambele părți de câștigat din asta. Nu-ți vor face decât încurcături de care, crede-mă, te poți lipsi. Partenerii de afaceri îi mai avem și așa cu îi educăm, însă la unii puterea exemplului nu funcționează. Iar ăștia sunt cei la care trebuie să renunți fără regrete.

Bineînțeles, asta se poate extinde și la relațiile de prietenie, este  ca și cum ați hotărât să petreceți Revelionul împreună, v-ați pregătit cu toții și când ați ajuns noaptea la locație, acolo ori e închis, ori e deja ocupat, și asta pentru că cel care s-a ocupat de organizare a uitat să vă anunțe că anul ăsta Revelionul îl sărbătoriți în mai, că atunci a găsit el liber.

Și cel mai grav este când se întâmplă asta cu cineva care nu era așa. Un om sau o companie care până mai ieri îți răspundea imediat la mailuri, care te anunța din timp dacă interveneau schimbari de care trebuia sa stii, care te respecta și pentru care și tu aveai o deosebită stimă. Vouă nu vă e ciudă când oamenii de la care aveați așteptări, vă dezamăgesc? Că mie tare mi-e ciudă. :(

Și pentru ca lucrurile astea să nu se mai întâmple sau să fie din ce în ce mai rare:

  • învățați să vă asumați răspunderea. Nimeni pe lumea asta (dacă n-ai făcut, desigur, cine știe ce ilegalitate) nu vă va lua capul, ba din contră poate va încerca să vă ajute. Nu sufăr oamenii care dau tot timpul vina pe altcineva pentru greșelile pe care le fac. Gândiți-vă că toți greșim și să recunoaștem asta, uneori ne facem bine și nouă, nu numai celor din jur;
  • răspundeți la mailuri sau telefoane, chiar dacă n-o faceți în secunda doi. Dacă vă e greu s-o faceți pentru că răspunsul nu e cel pe care ar vrea celălalt să-l audă, aveți încredere, el ar vrea să audă orice în locul unei tăceri care oricum nu prevestește nimic bun.
  • nu promiteți nimic dacă știți că există și cea mai mică posibilitate să nu vă puteți ține de cuvânt. Mai bine recunoașteți că nu sunteți sigur dacă puteți rezolva și spuneți simplu: voi face tot ce-mi stă în putință. E mai corect așa.
  • cereți ajutor, dar nu în ultimul moment când răul a fost deja făcut, ci cât mai devreme. Voi știți cel mai bine când ceva începe să meargă prost și a apela atunci la cineva care se pricepe, e cea mai bună soluție.
  • Fii schimbarea pe care o ceri celorlalți. Să pretinzi că tu n-ai procedat niciodată greșit, e o ipocrizie, dar simplul fapt că tu-ți asumi răspunderea, nu numai când lucrurile merg bine, răspunzi la toate mailurile, uneori și ălora din spam, nu promiți ceva decât dacă știi sigur că treaba se rezolvă și ceri ajutorul când situația te depășește, te apropie foarte mult de Omul care vrei să fii.

Nu uitați, spuneți-le celor din preajma voastră, că așteptați să se comporte cu voi, exact așa cum vă comportați voi cu ei. Poate n-o vor face din prima, dar știți cum e, speranța moare ultima.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.