Ne pasă de educație, dar doar oral…

Dacă vreți un exercițiu amuzant pe care să îl faceți săptămânile astea, întrebați cadrele didactice și directorii de școli de ce legea spune că trebuie maxim 24 elevi în clasă și se formează în continuare clase cu mai mult de atât. Notați-vă diferențele de răspuns.

Pentru că în UE lucrurile stau un pic diferit:

Țările cu cel mai ridicat număr de elevi pentru un singur învățător sunt: România (19,4 elevi), Franța (18,8 elevi) și Cehia (18,7 elevi). La polul opus sunt Grecia (8,7 copii), Luxemburg (9 copii) și Polonia (9,6 elevi). (sursa)

Din nou, în pauza aia dintre “bă, mie chiar îmi pasă de educația copilului meu” și datul de like-uri la prostii pe fb, faceți exercițiul ăsta. Și aflați sub ce teroare amuzantă lucrează cadrele didactice, cu tăiat sporuri, cu hărțuiri și șicane și alte mizerii pe care le îndură dacă îndrăznesc să aducă vorba de lege.

Pentru că situația e așa. Copilul nu primește destulă atenție la clasă, pentru că sunt prea mulți, viitorii părinți văd în ce hal ies copiii de pe băncile școlii și decid că parcă nu e cazul să contribuie la problemă. Natalitatea scade, toată lumea se dă cu fundul de pământ.

De asemenea, parcă ar fi o idee bună să întrebi de grădinițe și școli în zonă înainte de a te muta în rezidențiale noi. Nu după. La fel cum e o idee bună să întrebi parlamentarii și primarii ce fac pe tema asta. Hai că la universități nu se poate să schimbăm programa, că decrepiții ăia nu știu să predea altceva, dar școli noi când?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. Extrem de surprinzător, dar anul acesta se pare că, cel puțin prin București, se și aplică legea.
    Dacă anii trecuți la școala unde învață copilul meu erau peste 30 în clasă, anul acesta toate clasele pregătitoare au 22 de elevi. Și nu e singura școală unde am observat asta.

    00
    • Da, e mișto că se aplică legea. Am 3 grădinițe de stat în zona blocului meu și copilul nu a fost primit la niciuna. Nici nu am dat nici o „atenție„ nicăieri.

      Întrebarea mea ar fi: câte grădiniție/școli/licee s-au construit din 1990 încoace?

      Câți elevi erau per clasă în 1990? Cum ar fi posibil să fie o densitate mai mică acum, cu mai puține unități de învățământ și o aglomerare urbană mai mare?

      00
    • @ubercool e chiar atât de greu de înțeles ca s-au mutat din Moldova în Bucuresti + 500 000 oameni ?

      00
    • Problema nu e ca s-au mutat din Moldova ci e un lucru stiut: se face flotant pentru a obtine loc acolo unde vrea si nimeni nu verifica domiciliul. Si da este frustrant sa vezi caravan de navetisti din ilfov care vin la gradinita din fata blocului si tu nu te poti inscrie. Si in contextul asta, intre a nu prinde loc si a accepta mai mult de 24, multi aleg raul mai mic, pana la urma fiecare isi va urmari propriul interes.

      00
    • probabil asa pot sa respecte dispozitiile cu privire la distantare fara sa isi dea singuri bataie de cap, nu cred ca au ei in cap SF-uri gen hai sa respectam brusc legea ignorata since forever :)

      00
    • Clasa a V-a. Legea spune ca pot fi in clasa 26+maxim 3. Bineinteles ca sunt 29.
      Problema e alta. Au distrus colectivele. Erau 3 clase de 30+ elevi, i-au ordonat alfabetic, au mai primit 17 transferuri si i-au impartit alfabetic in 4 clase.
      Decizia a fost comunicata in urma cu o saptamana, ca sa nu poti face nimic. Nu s-a putut discuta cu directoarea care a inceput sa urle la reprezentantii claselor. O atitudine care mi-a adus aminte de „minunatii” de pe vremea raposatului care erau stapani pe tarlaua lor.
      Tot sistemul de stat e putred. Si totul pleaca de la neaplicarea legilor.

      00
    • Extrem de nesurprinzător, dar anul acesta se pare că, cel puțin prin București, se și aplică legea fix din pix.

      Clasa baiatului meu, la un liceu bun din capitala (dar sa fie clar, nu vorbesc aici de Sava, Lazar sau altele asemenea): 34 de elevi. Au fost 28 in clasa a 9-a. An de an au mai venit inca 2-3 pile, prin transfer.

      00
    • @ion Nu exista sa ti se refuze inscrierea daca esti arondat cu strada la gradinita/scoala respectiva.

      00
    • @Big Grădinița are un număr de x locuri. Se înscriu x + 50 de copii la grădinița respectivă. Toți cu vize de flotant în zonă. Cum faci?

      00
    • @Big, se face concurs de dosare, la Sector 4 cel putin, pentru Cresa/ Gradinita depui actele online la registratura si in functie de criterii (varsta copil, data la care revine parintele la serviciu etc) se face un scorring si se anunta cei care au fost admisi/ au primit loc. Cererea este mult mai mare decat ce poate sa ofere statul. Si da, cei cu flotant special pentru cresa/ gradinita sunt o problema. Cei care raman pe langa se descurca cum pot: gradinita privata, bona, bunici, unul din parinti renunta la job. E frumos pe hartie sau din fata tastaturii, insa realitate e usor diferita.

      00
    • Ce misto ar fi sa le bage alora care fac „flotante” oleaca de impozit la chirie. Ai 20 de flotante pe garsoniera? Ok, super – 16% din chiria medie a zonei (ok, fie nomenclator sau mai stiu eu ce alt standard).

      Ah, stai … am uitat, institutiile statului nu „vorbesc” intre ele ci cer mereu „copie si original” …

      00
    • scrieți dvs „conform cu originalul” și semnați. pe toate exemplarele.

    • Exemplu: Otopeni. Vrei să înscrii copilul la grădiniță/școală de stat. Flotant + contract închiriere încheiat la ANAF. Anno Domini 2021.
      Fiecare unitate de învățământ de stat își poate stabili propriile criterii de departajare atât timp cât nu discriminează/încalcă legea. Orice derogare de la numărul maxim de elevi din clasă e aprobată de inspectorat.
      Totul depinde de presiunea pe unitatea respectivă. Să nu luăm ca standard Tudor Vianu cu media 9.71 la evaluarea națională.
      Alt exemplu: unitate cu 8.48 medie anul acesta d-abia a făcut două clase pentru anul acesta.

      00
  2. Au inceput de anul acesta sa o aplice. Oarecum.
    Adica doar la clasele de inceput de ciclu – pregatitoare, a V-a si a XI-a – si cu o mica steluta adaugata pe acolo, ca la nevoie sa mai mai pot adauga 3 bucati per clasa, sa fie bine la toti.
    Si nu au oprit transferurile in clasele care deja depasesc limita legala – ca de acolo ies „donatiile”. La al meu in clasa sunt 31 si inteleg ca vor mai veni 3 prin transfer.

    00
  3. La noi, copiii din clasa 3, 5, 6 și 7 vor merge anul ăsta de după-masă. Pentru că nu mai sunt locuri. Nu e minunat?

    00
    • @Giumbix, nu vad problema. De cand ma stiu, in scolile cu clase 1-8 au existat 2 serii, una de dimineata si una dupa-masa. 1-4 si 8 au fost mereu dimineata. Intr-adevar, a-4-a dupa amiaza e un pic diferit, dar nu e mare branza.

      00
    • Mie îmi și plăcea după masa mai mult că îmi făceam temele dimineața după ce eram fresh iar după-masa cum terminam orele eram liniștit.

      00
    • Copiii au ritmuri diferite, unii se pot activa dimineața devreme, alții au nevoie de mai mult timp.
      Ar fi minunat dacă s-ar face clasele luînd în calcul acest aspect.

      00
  4. Iar la privat te-ai aștepta să fie altfel. In 7 ani anul acesta este singurul în care soția are mai puțin de 20. In rest peste.. că unde învață 20 mai învață și alți 2-3.
    Din taxele a 3 copii plătești învățătorul 1 lună, așa că de ce nu?

    00
  5. Ca si parinte nu ai optiuni, ori o dai la scoala si aia e cum e, ori vine politia sa-ti scrie o amenda ca nu dai copilul la scoala. Poti sa faci proteste pe fb, pe live, insta, tiktok, nu conteaza.

    00
    • mda…vine politia si-ti da amenda…vise taica, vise

      00
    • Sa stii ca vine, impreuna cu autoritatea tutelara.

      00
    • jura-te ca ai ajuns la concluzia ca scoala romaneasca e naspa si ca trebuie sa iei raspunderea pentru educatia copiilor, cu orice sacrificiu necesar pentru asta, ca ai cautat tot internetul si nu ai gasit nici o solutie astfel incat sa eviti „sa vina politia sa dea amenda”

      00
    • @G, vine o laie.
      Tata e prof într-o zonă să zicem defavorizată și vede cum o grămadă de copii nu sunt trimiși la școală, sunt împiedicați să meargă la școală, sunt ținuți acasă, nu li se asigură minimul de rechizite chiar și când familia își permite (plodul are iPhone, dar n-are pix și caiet) sau părinții vând rechizitele pe care copilul le-a primit donație/ajutor social de la primărie/școală, sunt trimiși la școală în zdrențe sau jegoși de-ți întorc stomacul pe dos de miros.

      Chiar ar vrea să știe cum părinții pot fi obligați să-și trimită copiii la școală și chiar l-ar încânta să afle de niște amenzi pe motivul ăsta.

      00
    • @AB la mine in zona e fix invers

      00
    • @G: in Romania de la sate, realitatea e un pic diferita: sunt cateva ONG-uri/fundatii care au campanii rurale pentru persoanele defavorizate, in care practic le invata cum sa isi gaseasca job, cum sa nu moara de foame, cum sa isi trimita copiii la scoala etc.

      rata de succes este atat de mica in ceea ce priveste mersul copiiilor la scoala, ca pana la urma beneficiarii fondurilor aleg sa ramana pe ajutor social, argumentand ca e prea dificil sa pregateasca acei copii pentru scoala (in conditiile in care rechizitele, uniformele si consumabilele le sunt donate).

      din 10 familii, daca 2 reusesc sa trimita toti copiii la scoala, e o mare minune.

      00
    • @G, nu pleca de acolo.

      00
  6. Si sa ne intrebam daca 500 euro/luna este ok pt o educatoare/invatatoare? La ce ne asteptam? Bani pt 24+ copii.

    00
  7. Legat de chestia asta:

    Am niste vecini plecați în Suedia, are el contract. Ea stă acasă cu copiii, nou născut și fetița de 5 ani. Fetița de 5 ani merge la grădiniță, dar doar 3 zile pe săptămână pentru că școala spune că are cu cine sta acasă în rest, așa că trebuie să lase locul altui copil care are ambii părinți la lucru, ca să nu fie educatoarea atît de aglomerată. Dumbfuck. Deci sistemul de învățământ suedez, marele sistem de învățământ startrek, recunoaște că școala e locul unde stau copiii supravegheați cînd sunt părinții la lucru.
    Alt punct. Fetița a dus la grădiniță niste origami făcute cu mă-sa acasă, învățate la grădiniță in Ro. A doua zi educatoarea a chemat-o pe mamă la grădiniță să explice de unde știe copilul sa facă așa ceva, cum a ajuns la asemenea chestii. La explicația că sunt învățate deja din Romania, de la grădiniță, educatoarea suedejă a spus că „asta sună deja a abuz, copilul nu ar trebui sa facă ceva atît de complex la 5 ani. A fost forțată să facă asta?”. Mă-sa s-a abținut să spună că știe deja și citeva litere.
    Revenind la Star Trek, există mereu un episod cu o civilizație aflată în pragul extincției pentru că avansul tehnologic extraordinar a fost urmat de o tîmpire sinistră a populației, care nu a mai putut înțelege deloc ce face tehnologia aia magică ce s-a defectat după 3-4 sute de ani de lipsă a mentenanței. Suedia mi se pare exemplul perfect de societate distopică, aflată pe calea către extincție prin prostirea accelerată.

    00
    • Cica vine Danemarca puternic din urma pe turnanta…

      00
    • @finch….lucrurile nu sunt atât de albe sau negre; este o diferență majoră de viziune între sistemele respective: scoală românească are că scop, cel puțin declarat, în mintea profesorilor și părinților, să scoată numai absolvenți de facultate, și asta la vârstă precoce, de aceea câteodată, programa este încărcată, copii suprasolicitați, iar daca te uiți la rezultate, ca medie, avem puțini asolventi de studii superioare, liceale, avem abandon școlar mare versus media europeana.Bonus, competiția este stimulata și de multe ori absurdă, deoarece notele respective sunt rezultatul lingușirii profesorilor, cadourilor oferite.
      Școlile vestice (unde există și acolo diferențe, sunt școli publice și școli private, școli în cartiere de emigranți și școli pt cei cu sânge albastru..) mizează mult pe independența copilului, spre a-i lasă oarecum libertatea să descopere, să își aleagă singur vocația, fară intervenții și fară stres. Aud de multe ori sintagma, lasă că știm noi, în vest nu se face școala: este total fals, unii într-adevăr, fac un învățământ lejer, că nu vor/nu știu/nu pot ajunge departe, dar alții, care vor să facă un école supérieure de exemplu…pai săracii învață de le sar capacele, și nu prea au tinerețe.

      00
    • Legat de origami si cei 5 ai ai copilului, am incercat sa caut explicatia. Se doreste ca in primii ani de gradinita si de scoala sa o lase mai usor cu chestiile complexe, sa stea pe colaborare si joaca libera.
      Nu e suficient sa vezi ce fac la 5 ani, ciclul de educatie se intinde pana la 16-18 ani obligatoriu si 22-24 ani pentru cine vrea/poate.
      In tarile vestice, continutul programei de liceu (si subliniez) este incarcat si la fel si nr. de ore petrecute pentru invatare. Sunt tari unde liceul are 6 ani si tragi in aia de n-ai timp de un sport sau o vacanta de 3 luni de vara.

      00
    • Asta-i xenofobie by the book… Mai educată dar tot xenofobie!
      Întrebările alea așteptau un numit răspuns pentru a se merge mai departe…
      Și nu-s în pragul dispariției ci doar încerca să își „protejeze” Viitorul. Probabil, asa se cred ei patrioți (S-a mai văzut asta avu vreo 80 de ani la cineva)

      Dar au și puțină dreptate… Tot văd părinți care „baloteaza” Tot felul de cunoștințe în capul preșcolarilor… Vorbind cu ei, am observat că este doar memorare și nu au și noțiunile de logică din spatele rezultatului sau cum se ajunge la acesta…
      Dacă intrebi părinții… A învățat singur copilul sau a cerut în mod expres! Posibil, nu zic nu, pentru ca poate a văzut la altul, poate e curios… Dar de învățat tot nu a învățat ci doar a memorat.

      PS mi-a fost dat să văd și copii cu adevărat înzestrați care, dacă sunt susținuți și nu se pierd pe parcurs… Au mari sanse de reusita!

      00
    • @ttavi
      Știam de o poveste cum că educatorii din Japonia au mai multe studii psihologice/pedagogice ca un profesor de liceu, deoarece ei INDRUMĂ copilul spre zona/meseria în care are înclinațiii/afinități. Cind acesta (copilul) a ajuns la liceu sau facultate, e deja prea tîrziu pentru a-i schimba meseria. Bine, la liceele de la noi e același talmeș-balmeș la toate, poate doar o slabă diferențiere uman/inuman.

      00
    • @finch: Vad ca incepi cu termenul „gradinita” apoi continui cu „scoala”.

      Da, la gradinita copiii sunt mai mult supravegheati, daca vrei ceva in plus fa cu ei acasa, stiu copii care merg la clasa pregatitoare si de-abia stiu literele. In mod normal la gradinita interactionezi cu copiii, inveti comportamente, cititul si alte chestii le lasi pentru la scoala.

      Daca vrei mai mult, faci acasa. Noi am vrut mai mult si am facut acasa, dar nu ma astept de la gradinita la ceva mai mult decat supraveghere.

      Socul e ce se cere la scoala, din cate stiu se invata fractii in clasa a doua. Nu sunt la curent cu programa asta, dar o sa fie interesant.

      00
    • @Rbd, la grădiniță învață destul de multe chestii pe care ar trebui să le știe în clasa I, fără a fi necesar să învețe literele:
      – semnele grafice: liniuțe, bastonașe și alte mismașuri din care sunt compuse literele.
      – culorile
      – formele geometrice simple
      – să țină efectiv un obiect de scris în mână și să scrie cu el
      – numerele, să numere până la 10 și operații aritmetice simple până la 10 în formă de joacă: încercuiți mulțimea/grupul de 3 pere;
      – chestii de biologie: fructe, legume, de la făcut salată până la încercuiți fructele din grupul ăsta unde sunt și fructe și legume
      – „dezvoltarea vorbirii’: să asculte o poveste și să povestească conținutul
      -o grămadă de alte chestii de genul ăsta pe care un copil care se duce la școală ar trebui să le știe.

      Da, voi în bula voastră lucrați d-astea cu copiii, dar sunt bule în care un copil de 10 ani n-a văzut în casă o bucată de hârtie și un instrument de scris.

      00
    • Nu ma satur de povestile spuse de diversi romanache veniti de la educatie la nivel de Uruguay, Costa Rica si Emiratele Arabe Unite despre cat de naspa e in Suedia si Danemarca care sunt in top 10 European.
      https://www.oecd.org/pisa/PISA-results_ENGLISH.png

      00
    • Nu-i problema, vin chinezii si indienii care n-au probleme d-astea cu ‘invatat prea mult’

      00
    • Acum aproape 15 ani citeam blogul unei gagici care la un moment dat a emigrat în Suedia, o vreme a făcut munci fizice, apoi a făcut cursuri de limbă, apoi o facultate de profil și la un moment era educatoare în Suedia (recent am regăsit-o pe fb).
      Well, la momentul în care încă îi mai citeam blogul și ea abia intrase la facultate povestea că până relativ recent (să zic cca 30 de ani) învățământul preșcolar din Suedia era exclusiv pt supravegherea copiilor atunci când părinții nu aveau cu cine îi lăsa. Nu presupunea să se predea efectiv ceva, să-i învețe ceva.

      La noi, la grădiniță se învață chestii cel puțin de la sfârșitul războiului.

      00
    • @Rbd, n-am mai văzut un manual de clasele primare de foarte multă vreme, e posibil, într-adevăr să se facă fracții și ecuații (am auzit o grămadă de oameni agitându-se că fac copiii ecuații în clasa I/II/III), dar eu, până n-aș vedea programa/manualele, aș lua informația cu niște lămâie pentru că:
      1. Acum aproape 35 de ani, când eram eu în clasa I, aveam exerciții de forma 5+?=7 sau 5+□=9. Chestii pe care le traduce în 5+x=7, 5+x=9, chestii care sunt într-adevăr ecuații. Dar nu erau prezentate că ecuații pt că în clasele primare nu făceam algebră. Sunt astea prea grele pt clasa I?! Eu zic că nu.
      E posibil ca inclusiv în grădiniță să fi fost chestii de genul: copilul primea o foaie de hârtie pe care erau desenate 3 mere și sarcina „desenează alte mere, astfel încât pe foaie să ai 5 mere”. Poți traduce asta algebric într-o ecuație?! Da. E asta prea greu pt un copil de 5-6 ani?! (Să nu uităm că pe vremea noastră, maică :) eram la grădiniță până la 7 ani). Nu cred.

      2. În clasele primare se învațau câteva metode aritmetice de rezolvare a unor probleme, care puteau fi traduse fără apăsări în operații algebrice, îmi amintesc de metoda grafică și regula de 3 simplă. În clasa a doua sau a treia (sigur după ce se învăța înmulțirea și împărțirea).
      Metoda grafică.
      Aveai o problemă de genul „Ionel are niște mere, Ana are de două ori mai multe plus încă 2, împreună ei au 8 mere. Câte mere are Ionel și câte mere are Ana?”.
      Metoda presupunea să desenezi pe caiet un segment pt merele lui Ionel, 2 segmente+2 pt merele Anei, să faci adunări, scăderi, împărțirea. Până la urmă aflai că un segment =2, Ionel are 2 mere. Ana avea 2 segmente+2=6. Gen (imaginați-vă minusurile alea mai lungi, sub formă de segmente; telefonul nu mă ajută cusemnele:
      – Ionel
      – – + 2 Ana
      – + – + – + 2= 8
      – + – + – = 8 minus 2
      3 x – = 6
      – (1 segment)= 6:3
      – = 2

      Tot acest circ se traduce algebric în: 3x+2=8. Este aceasta o ecuație?! Da. Făceam noi ecuații de gradul I în școala primară?! Nu, făceam metoda grafică aritmetică, nu făceam algebră. :)

      Îmi amintesc sigur de asta, mi-a explicat-o tata cu ajutorul „cărămizilor” de la jocul de construcții al fratelui meu. :)

      Sau regula de 3 simplă. Pe care eu o folosesc și azi la dileme existențiale de tipul „dacă rețeta presupune 5 ouă și 200 gr zahăr, dacă vreau o prăjitură mai mică, de 2 ouă, cât zahăr pun?” Efectiv pun pe hârtie, sau îmi proiectez în cap schema aia de la regula de 3 simplă:
      5 ouă…………….. 200 gr zahăr
      2 ouă………………x zahăr
      Pt nimic în lume nu proiectez de la început
      X= 2×200/5. :)

      3. V-am zis că tata e prof de mate. Când eram eu și frate-meu în clasele primare tatălui meu îi era destul de greu să ne ajute la teme pt că noi învățam aritmetică și metode aritmetice (ca cele de mai sus), iar el știa să le rezolve algebric. Capul lui le traducea automat în algebră. Algebră pe care urma s-o învățam în clasa a vi, vii. Ieșea cam circotecă. :)

      De aceea cred că e posibil ca și în zilele noastre în clasele primare să se facă metodele aritmetice, iar părinții să traducă automat în algebră și să facă istericale „vaaaaai, fac copiii ecuații în clasa a II, noi nu făceam”. Și tu făceai același lucru, dar nu făceai algebric.

      Bine, e posibil ca acum chiar să se facă ecuații algebrice, dar noi făceam aceleași chestii, dar aritmetic. Mă îndoiesc că fac copiii azi chestii mult mai grele decât făceam noi. Enunțate mult mai alambicat și idiot, poate.
      Mă scuzați pt roman.

      00
  8. În 2 – 3 ani se aplică legea natural. Nu prea mai sunt copii .

    00
    • E fix la fel ca la restul categoriilor de populație.
      În orașele mai vă fi la fel sau mai rău, la sate și în orașele mici nu vor avea copii, vor desființa școli, vor fi clase mixte (copii din mai mulți ani de studiu), mulți copii din mediul rural vor abandona școala pt că aia din satul loc s-a desființa, microbuz școlar nu există, iar până la următoarea școală treci 3 dealuri și o pădure.

      În una din școlile unde predă taică-meu deja de vreo 2-3 ani toată lumea învață dimineață pt că au ajuns la o singură clasă pe an de studiu și încap toți că-s destule săli de clasă, în condițiile în care școala aia a avut de la înființare, prin anii ’60, 2 clase pe an de studiu și chiar mai multe.
      În oraș s-a desființat deja o școală de câțiva ani și restul au redus și ele numărul de clase pe an de studiu.

      Din clasa mea de liceu, din 32 de oameni au rămas în oraș 3 sau 4.

      În timpul ăsta, în București și alte zone, se învață în 3 ture, se scurtează orele și sunt 30+ copii în clase.

      00
    • Nici măcar în București nu poți generaliza. Școli poziționate semi-central și suflă vântul.

      00
  9. Eu pariez tot ce am că nu se umple o clasă de 24 din toți copiii care chiar locuiesc în zonă. Dar fiind școală faimoasă, acum 2 ani aveau 4 clase a câte 36 la clasa 0. Dovadă stă și străduța blocată de mașini de la un capăt la altul.

    00
  10. La cum arata educatia publica in Romania, singura solutie sunt scolile private unde sunt putini in clase, acces la informatii actualizate – nu manuale de 20 de ani, profesori cred ca ce a mai talentati etc.

    00
  11. Ne pasa de sistemul de sanatate, ne pasa de educatie, ne pasa de justitie toate fiind componente ale societatii cu impact foarte mare in viata noastra. Ne pasa de nu mai putem…

    00
  12. Baiatul meu stia sa numere de la trei ani si ceva si in vara asta a invatat cifrele si literele aproape toate. Nu am stat sa il fortez, dar i am luat jocuri si prin joaca a invatat, cand si cum a vrut el. Acum la 4 ani jumate ma pune sa citesc cu el pe litere cuvintele din carti. In rest construieste se joaca cu masini face scenarii si povesti de unul singur, mai ales cu pompieri.

    Asta e abuz conform sudedejilor?

    00
    • Esti smecher, ce sa zic.. Dar te ai intrebat ce o sa faca copilul la orele cand o sa se invete literele si numerele?

      00
    • Poate sa stea cuminte si sa citeasca carti cu povesti.

      00
    • La fel si al meu, nu l-am fortat, ci ne-am ocupat de el cu jucarii educative/puzzle-uri/carti nenumarate, in loc sa-l abandonam la bunici cum fac marea majoritate.

      00
    • @Satio molfaie tocatorul: stii ca in clasa pregatitoare deja ii invata sa scrie? Si se asteapta ca de la gradinita sa vina deja stiind literele si cifrele?

      Cam asta e standardul in sec 21.

      Si ca sa-ti raspund la intrebare: I’ll cross that bridge when it comes. Pana atunci, incerc sa descopar si sa il indrum sa descopere ce ii place.

      00
  13. Cea mai mare mizerie e asta cu mutatiile, un motiv in plus pentru aglomerarea claselor, ca trebuie sa traversam orasul din nord in sud ca sa-l aducem la scoala aia buna.

    FMM ce-as interzice legea asta… sau macar bagat controale periodice obligatorii ca sa vada daca intr-adevar locuiesti acolo.

    00
    • Asta pentru ca nu ai inteles care este logica cu mutatiile. Noteaza. In clasele in care parintii se agita sa-si aduca copii inseamna implicit ca se intereseaza de scoala au rugat-o pe invatatoare sa-i primeasca si tot circul de rigoare. In clasele in care nu se agita inseamna ca nu se intereseaza. Acum tu in ce fel de clasa ai vrea sa fie copilul tau cu copii ai caror parinti s-au agitat sau cu parinti pe care i-a durut in cur de scoala?

      00
    • Du-te cu vraja marii man, de anul asta legal se asigneaza aleator.
      Ai tras tu repede concluzia.

      De aia au ajuns copii sa invete in ture si 30+ in clasa.

      Iti zic eu de fapt de ce se permite, pentru ca don director tre sa incaseze ceva in plus, de aia.

      00
    • Si pentru ca multi nu se intereseaza ce au in jur, se muta in comuna Berceni dar le pute sa-si dea copilul ala scoala de acolo, asa ca aglomereaza orasul si clasele.

      Asta in loc sa se certe cu primaria sa le faca invatamant de calitate.

      00
    • „de anul asta legal se asigneaza aleator” din Militari il repartizeaza la scoala in Berceni? Nu mai e pe baza de proximitate? Asta o sa fie tare. Faza e ca invatatoarea sau profesorii nu mai au cum sa disciplineze o clasa, 2-3 smecheri fac varza orele. Aia care o dau ca profesorii trebuie sa se impuna sunt prosti rau, jumatate din timpul de predare profesorul il foloseste ca sa se „impuna” si asta cu rezultate indoielnice.

      00
    • Unde se repartizeaza aleator? Al meu incepe clasa pregatitoare si n-a fost vorba de asa ceva.

      00
    • Era vorba ca la invatatoare se repartizeaza aleator, nu mai e pe alese.
      Voiam sa spun de anul trecut de cand am inceput pregatitoarea, nu de anul asta.

      00
    • Nici la invatatoare nu s-a facut aleator. „Doamna” avea lista de multa vreme.

      00
    • La noi asa a fost, nu am avut optiunea de a alege, cel putin nu oficial.

      00
  14. Plecam de la premiza ca toti vor ce e mai bun pentru copii lor. Si nu vor sa ii faca sa plateasca pentru alegerile lor (voite/ sau oarecum fortate de cat de mult pot plati pentru o casa/apartament – chirie/credit/cash).

    Raspunsul la intrebarea de la finalul articolului are un cost de aproximativ 15K in plus la costul locuintei (sau mai mult – in cazul meu, acum 5 ani, cam asta era diferenta de cost, in Bucuresti).

    Normal, nu toti isi pot asuma aceasta diferenta.

    Am totusi o intrebare la care inca nu pot raspunde: Ce mai pot face acum, dupa ce mi-am asumat diferenta de cost, cand am vazut ca au construit in curtea scolii clase suplimentare, si tot prea multi sunt in clase?

    Era mult mai ieftin, chiar daca mai obositor, sa imi fac viza de flotant. Modalitate perfect legala de a beneficia de acelasi serviciu.

    00
  15. eu cand eram prin clasa a 3a pe la mijlocul anilor 90 s-a construit o clasa noua, iar clasele care au ramas s-au comasat/reaorganizat, am ajuns sa fim 42 in clasa

    00
  16. Profesorii nu au vreun interes pt schimbare pt ca meditatii,directorii pt ca spaga de la parinti,inspectorii pt ca parte din spaga de la directori, si asa rezulta cate 6 case etc
    Parintii sunt melteni care chiar se falesc ca odorul lor e la scoala cutarescu si ca face tzaspe meditatii pe saptamana (e dovada ca au bani, ca ‘au reusit in viata’)…Primarii nu vor sa faca scoli pt ca ar ocupa locuri pretabile pentru ‘residence’ facute de interlopi care le dau spagi sau chiar de catre ei (vezi neacoita de la sector 3)…..deci nimic nou…romanica tanganica suedejica…

    00
  17. Pentru ca nimeni nu vrea:

    Politia – asa mai fac un ban (e bataie pe „vadurile bune”). Sunt mai multi politisti la circulatie decat la crima organizata … ;-)

    Politicienii – nu vor pentru ca e complicat, pentru ca si ei sunt de multe ori pusi in situatia sa „dea” sau sa mai „spele” un dosar sau altul …

    Soferii de zi cu zi – nu vor pentru ca daca sunt prinsi mai au o sansa sa scape (vezi #1).

    ‘Fraierii’ (restul) – ar cam vrea, dar sunt prea ocupati cu hashtag-uri si alte chestii web3.0-ish. Asa ca ei se complac in a merge incet (sau de loc) cu masina si a se plange ca in Romania se conduce groaznic.

    Asa ca e un status-quo pe care nimeni nu se agita sa se iasa din el. Doar un mega-eveniment cauzat de viteza, ceva colectiv-grade

    00
  18. Un Drula la educatie este asteptat..
    Sefu? Eu vad urmatoarele probleme:
    1. Bani.
    Scolile arata ca dupa razboi. Materialele care se cumparta si se fac investitii sunt la nivel de DJ (daca e vb de comparatie cu transporturile). Laboratoarele de discipline exacte nu mai exista. Mai prodrce cineva mese pt laboratoarele de chimie si biologie?
    Burse reale pt cei cu performanta la nivel local judetean, sa-i stimulam si mai mult. Reinfiintarea „corpului pionierilor”… suna ciudat, dar acolo comunistii finantau tabere, excursii etc. Evident repunerea pe picioare a taberelor, macar o parte din ele. Detasarea plin plata in plus a profesorilor care stau in tabere de vara, pt a face teme si pregatiri suplimentare. Orice parinte isi trimite copilul intr-o tabara de 2 saptamani, in care face niste teme de vacanta, cu profi specializati. Daca se respecta legea excursiilor nu vor fi nici beti, nici drogati.
    Salarizare. E decizie strict politica. Pornim cu 1000 E de la debutanti. Asta inseamna ca un profesor pe la mijlocul carierei, ajunge la 2000 E.
    Personal didactic
    Excluderea din sistem a celor care fac politica. Trepadusii din partide sunt pusi in posturi de conducere. Ajung inspectori,
    /directori foarte multi lipitori de afise sau pupincuristi. Sa-i vedeti pe aldisti, au trecut la pesedisti, apoi la liberali inapoi (unii initial pd-isti). Aceasi gasca se tot perinda in posturi de conducere.
    De programa nu zic .. se stie.. nu se face nimic.. pt un singur scop… meditatiile. Cu cat e mai greu cu atat ai mai multi copii la ore. Manualele comuniste erau mai logice, fata de cele capitaluste. Cei din tehnologice nici macar manuale nu au. Nu exista. Nu a facut nimeni nimic. Si acolo oficial avem 60 la suta din copiii de liceu.
    In anii 80 toti prostii intrau la agronomie. Asa ca un ministru tehnocrat adevarat (nu aerian gen Funeriu, nu drogat de cafeina gen Androneasca si nici agronom gen Daea de la agricultura, actualmente campean, nici macar muntean) este foarte asteptat.
    Pensionarea cadrelor la 60 de ani. Suna urat dar este obligatoriu,multi sunt deja plafonati, uzati etc.

    00
  19. Homeschooling

    00
    • ejti nebun?!?!…..n-auzi ca vine garda?!?!

      00
    • Homeschooling înseamnă că puștiul e sub umbrela unei școli, că urmează o programă, că dă niște examene la școala-umbrelă.

      Garda vine (sau ar trebui să vină) dacă nu urmează nicio formă de școlarizare.

      00
  20. Lasă, că acum 18 ani când încă mai eram (sau încercam) profesor, ni se tot repeta că noi, în România, avem cel mai mic număr de elevi pe cap de vită furajată(ups, profesor voiam să spun). Și că mai trebuie să plece oameni din învățământ. Așa că am plecat.

    Dar ghici cine a rămas. Băh, au rămas ăia care repetaseră cel puțin un an în facultate. Sau au picat licența. Sunt unii dintre ei profesori în școli considerate bune în Craiova. Sau în București. Și se minunează aștia că sunt elevii din ce în ce mai slabi la matematică.

    00
  21. Eu aștept momentul în care un profesor va fi acuzat de abuz în serviciu pentru calitatea precară a actului educațional de la clasă în scopul de a convinge părinții să apeleze la serviciile lui de meditații, faptă care se încadrează lejer la abuz în serviciu, dat fiind statul de funcționar public al profesorului și natura faptei de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Fapta produce o vătămare clară a intereselor legitime ale elevului, mai ales dacă vorbim de cei de clasa a 8-a sau a 12-a care, aflați într-o situație materială care nu le permite meditațiile, care ajung să obțină medii mici la evaluarea națională/bac.

    00
  22. La faza cu „flotantul” pe unde e scoala mai buna, desi stam la dracu in praznic fata de ea .. nu se poate rezolva cu niste documente suplimentare, care is mai greu de matrasit? La fie-mea, cand am inscris-o, a trebuit sa am un act de proprietate (pe adresa aia) sau contractul de inchiriere si DOUA facturi de utilitati (curent, gaz, telefon mobil – cu contract, nu cartela etc.). Fara astea, nu te ia nimeni in seama.

    Daca au vrut prietenii sa-si duca prunca la nus’ ce liceu sexy, au inchiriat apartament in perioada respectiva, ca altfel nu se poate.

    Exista ceva de genul asta si in Romania? Ca ma gandesc ca-i mai greu sa smecheresti un act de proprietate, decat sa dai o declaratie pe proprie raspundere.

    • Ai cu facturile e un pic mai grea în România pt că p-aici contractele de utilități nu se fac pe numele chiriașului, chiar dacă e chiriaș pe bune, cu contract.
      Sunt chiriaș, locuiesc la adresa la care am contract de închiriere. Nu apar pe nicio factură, apar pe chiranța de la întreținere, c-o rog mereu pe tanti administrator să scrie că a încasat de la AB, nu de la Popescu. Și mai pot lista ordinele de plată din aplicația de banking prin care plătesc alte 2 facturi, pe care se detaliază titularul de contract, numărul contractului și data emiterii facturii.
      Și am contract de închiriere, înregistrat la ANAF.

      00
    • @AM multumesc de precizare.

      Atunci ramane contract de inchiriere sau act de proprietate pe adresa aia. Nu le ai, inseamna ca nu locuiesti acolo.

  23. Total de acord: clasele au foarte multi elevi. Dar, dacă s-ar aplica legea, ce facem cu ceilalți copii, diferența? Unde îi ducem? Facem mai multe clase, ar fi răspunsul logic.
    Ei, aici apare problema: spațiul. Școlile funcționează în niste clădiri ridicate acum 30 + de ani. Când s-au mai ridicat școli în epoca „modernă ” a României?
    O altă problemă: nu sunt suficienți profesori. Să zicem că s-ar găsi. Plata lor ar presupune un efort bugetar imens.
    Parerea mea este că ministrul ar trebui să coboare din scaunul său și să mai ia pulsul realității , apoi sa vina cu soluții concrete, nu populiste.

    00
    • Și ce facem? Distrugem în continuare o grămadă de generații pt că oricât s-ar strădui un cadru didactic nu poate acorda suficientă atenție fiecărui copil pt sunt prea mulți în clasă?!

      Hai mai întâi să îmbunătățim dotările și calitatea profesorilor în școlile de cartier, să aducem toate școlile la un nivel cât mai asemănător mai întâi în orașele mari (cum zic unii mai sus, chiar și în București e diferență între școli), cu populație foarte numeroasă, mai facem asta și prin orașele mai mici (știu destui copii care pleacă din orașele mici la liceu în altă parte), aplicăm serios regulile de arondare și după aceeea verificăm cam câte școli mai trebuie să construim și chiar mai trebuie să construim.

      00
  24. Faza cu flotanții se poate corecta ușor, dacă s-ar vrea. Nu viză de flotant , ci buletin pe adresa respectivă. Plus facturi de utilități de câteva luni vechime, să demonstrezi că stai cu adevărat în zonă.

    00
    • păi cum ai facturi la utilități acolo, bosule? suntem 5 care plătim gunoiul? fiecare cu factura lui? 3 abonamente de rds?

    • Toată lumea știe că mulți își fac acea viză pentru a-și da copilul la școala dorită, chiar dacă e în capătul celălalt al orașului. Dacă s-ar cere C.I. pe adresa respectivă plus dovada că stă pe bune acolo, plus verificări pe bune la cei care iau în spațiu… s-ar mai descuraja fenomenul.

      00
    • @Vali, declaraţi toţi flotanţii la întreţinere, şcoala cere hârtie de la Asociaţia de proprietari. :)

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile