Să dăm la o parte căpușele și să punem ceva bun…

M-am aflat de ambele părți ale fazei ăsteia, așa că nu am dileme morale. Situația e cam așa: sunt chemat/consultant să fac ordine într-o treabă. Mă uit, mă scarpin în cap, investighez și, de multe ori, recomand renunțarea la câteva căpușe adânc înfipte în afacerea respectivă. Dacă e pe zona de blog/online sau programare/administrare IT, sunt de obicei oameni care nu au legătură cu domeniul, deci nu produc conținut relevant, și, mai important, nu aduc rezultate. Doar încasează niște bani. Și sunt multe cazuri de tipul ăsta, în care oameni plăcuți, dar fără rezultate, au niște colaborări din astea relaxate, pe prietenie, fix cât să mai facă de un salariu sau două. Fără jenă.

Și aici vine partea a doua: când mi se cere ceva să punem în loc, de obicei recomand oameni cu care lucrez, am lucrat sau știu că sunt buni, că am văzut lucrările lor.

Eh, de fiecare dată căpușele spun același lucru: da, ne-a dat afară pe noi ca să-și pună oamenii lui. Și se apucă și aruncă vorbe prin piață, dar niciodată, repet, niciodată nu au jenă că luau niște bani și nu ofereau valoare în loc. Iar când sunt confruntați, cel mai des am auzit “nu despre asta e vorba” sau “nu așa se pune problema”. OK. Cum e mai bine, să plătești 100€ și nu primești nimic sau să plătești 300€ și să primești mult/destul?

Iar pe partea ailaltă, când a vrut cineva să mă bage în combinații, mereu am întrebat și m-am întrebat dacă pot aduce valoare. Pot să îi muncesc omului de banii ăia? Nu am băgat banii în buzunar și am băgat capul la cutie.

202008074907081448

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

18 comentarii

  1. Uite de aia astia cu gindirea asta nu prea au ce cauta la stat. Iti dai seama cum ar fi sa ajungi pe ceva post cu putere de decizie intr-o institutie publica? Dupa primele 3 concedieri te inchid aia in birou si iti dau foc…

    00
    • Bolojan de la Oradea a concediat 30% din personalul primariei. Joac-o p’asta!

      00
    • doar unul cu aceeasi mentalitate comunistico-bugertara ar gandi ca nu poti sa faci o restructurare la stat.

      00
    • Asa a venit un tip cu o astfel de mentalitate(si angajat sa faca ordine), acum cativa ani, la Antibiotice Iasi. Dupa cateva luni in care a incercat (zadarnic) sa dea afara din membrii a diverse familii angajate degeaba in firma a renuntat. Si a plecat

      00
    • la stat nu numai că nu produc valoare, ci produc pagubă

      00
    • La Antibiotice Iasi, dar si la alte companii asemanatoare, colcaie de pile si neamuri

      00
    • @Psionics
      la administratiile locale poate fi varietate mai mare in abordare, in functie de ce tartori sunt in fiecare loc. dar poate la majoritatea nu e ca la Oradea.

      00
    • pai nu vii si te apuci sa dai oameni afara in stanga si in dreapta ca stii ca sunt pile si relatii. faci niste proceduri, stabilesti niste criterii de evaluare clare etc. exista metode care sa tina si in instanta, nu ca ai facut o comisie de trei gigei si ai stabilit ca ala nu avea basca.

      00
    • @Psionics – Bolojan e exceptia nu regula.

      00
  2. @Anda: Sint realist, din pacate. Cu o doza destul de mare de optimism care mi se epuizeaza insa pe zi ce trece. Du-te tu la stat si incearca sa faci restructurari conform legii… e mai simplu sa platesti niste baieti din Ucraina ca sa faci sa dispara fizic angajatii in plus, crede-ma. Nu am fost in pozitia de a lucra la stat, dar stiu destule povesti de la colegi si prieteni care au fost in pozitia de a lucra la stat – unii ca si simpli trepadusi, altii in functii cu putere de decizie.

    00
  3. Nepotismu e naspa*
    * cu exceptia cazului in care am io un nepot de angajat

    00
  4. Frate posturile la stat sunt pe viata eu asa am aflat…

    00
  5. De ce nu ma alegeti pe mine, eu pot sa nu fac nimic chiar ceva mai scump, hai sa zicem 500 de euro asa pt inceput.

    00
  6. Situatie aproape similara. Beneficiarul renunta la colaborarea cu noi dupa ce facem toata strategia. Alege sa lucreze cu lipitorile. Dupa 2 luni vine inapoi ca isi da seama ca nu sunt buni de nimic. Pretul e altul acum.

    00
  7. Mno, numa 16 comentarii la articolul ăsta… Deh, romanilor nu le place adevărul spus în față…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube