Parlevu greceşte?

Prietenul Clau se tot agită cu politica, nevenindu-i să creadă ce se întâmplă. Sincer, si mie îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg de ce facem ce facem. Pentru că e al naibii de evident că ne îndreptăm spre un destin mai rău ca al Greciei.

Guvernele politice

Orice guvern politic ar fi venit, rezultatul ar fi fost acelaşi pe care îl vedem azi. În campanie s-au cheltuit milioane de euro (eu mi-am luat megane, dacă tot turnăm gaz pe foc cu papagalii pesedişti), credeţi că ăilalţi nu ar fi dat nişte contracte unor prieteni de partid, care i-au sponsorizat? Exact.

Bonusul a venit după alegeri. I-au auzit vorbind. Geoana e un prost, Crin e un special, iar Iohannis are o logică de inginer şcolit la Stefan Gheorghiu. Ei ar fi ajuns să ne conducă. De multe ori mi-e silă să îi ascult sau să le citesc declaraţiile tâmpe.

Guvernele independente

Guvernele politice nu sunt o soluţie. Nici cele “independente”, care ar fi tăiat în carne vie. S-ar fi uitat la numere, ar fi văzut cine cheltuie mult şi ar fi redus la sânge. Adică unii ar fi ajuns mai rău decât sunt acum, fiind probabil nevoiţi nu numai să accepte o scădere de 25% din salariu, ci chiar şomaj sau 40% bonus. Adică greve. Adică, după ce nu muncim destul, hai să paralizăm şi ţara, ca să arătăm că noi suntem uniţi şi puternici, chiar dacă nu putem arăta asta prin muncă.

Asta una. Doi. Cine dintre oamenii care se pricep ar vrea să se bage în troaca asta? Cine ar vrea să propună nişte măsuri coerente şi să rişte să fie muiţi zi de zi la teve de nişte dobitoci, urmând ca apoi nişte dobitoci din Parlament să le explice frumos băieţilor ca ei sunt trecători, dar parlamentarii trebuie să fie aleşi din nou, aşa că ar face bine să vină cu nişte măsuri mai de bun simţ, da? Hai vă rugăm noi.

Viitorul PD

E în lada de istorie râncedă, alături de PNŢ. Au avut şansa de a scoate ţara din rahat, în schimb au preferat să sape tot în jos. Tot în jos. Încăpăţânarea cu care se agaţă de posturi şi se crispează în masuri tâmpe e din ce în ce mai jenantă, chiar şi pentru tâmpiţei de calibrul lui Ciutacu sau Pora.

Viitorul României

Faliment total. Devalorizarea monedei, falimente răsunătoare în sectorul privat (luxul, serviciile, retailul vor muri pe rând), creşterea infracţionalităţii, scăderea natalităţii, creşterea impozitelor, creşterea vârstei de pensionare.

E prea târziu să ne salvăm? Nu. De unde vine salvarea? Din sectorul privat. Oamenii vor să îşi deschidă afaceri, vor să facă industrie, agricultură, comerţ, vor să producă bani, să angajeze oameni, să plătească impozite. Dar nu îi ajută nimeni, aşa că dorm liniştiţi. Poate falimentul statului român înseamnă reclădirea sa în parametri mai buni. Poate aşa vom avea spitale şi scoli mai puţine şi mai bune, mai puţină birocraţie, mai puţină corupţie, mai puţin furt.

Vă daţi seama că Garda Financiară stă degeaba şi nu se miscă decât atunci când primesc ordin sau când trebuie să încaseze taxe? Aţi avut vreodată de-a face cu un incompetent care se intitulează comisar la G.F.? Ştiţi că sunt unii care nu au habar să citească o factură fiscală? Ştiţi că avizul sanitar de funcţionare se dă d-ampulea, făăa nici o verificare, în funcţie de plicuri? Ştiţi.

Casele de amanet sunt înger şi demon. Cine are bani, cumpără ieftin azi ceva ce maine va costa scump.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

95 comentarii

  1. Problema astora este ca sunt mai incompetenti decat betivii de pe terasele de cartier/ Oricine altcine si-ar fi rasplatit, evident, sponsorii dar ar fi facut si treaba. Este la mintea cocosului, ca sa ai de unde sa furi trebuie sa si strangi. Metodele lor de a aduce mai multi bani la buget sunt absolut cretine. Un elev de liceu cu notiuni economice de baza s-ar descurca mai bine. Nimeni in tara asta nu se baga in politica pentru ca are multi bani, timp liber si experient si vrea sa ajute. Si nu cred ca vom avea un asemenea caz in 50 de ani de acum. Deci avem de ales, mereu, intre oameni care vin sa fure. Dar macar sa faca si ceva treaba sau, mai bine, sa nu atinga nimic. Inca o diferenta intre PDL si oricine alta grupare este ca ei au fost binecuvantati cu un numar impresionant de gaini cretine: turcan, udrea, ridzi, ciocu mic, anastase, pora, nasu’, sulfina etc.

    00
  2. @zetu

    1) canalul s-a construit cu abuzuri, cum bine zici. multi dintre aia care au muncit la canal nu ies acum in strada sa faca manifestatii – pt simplul motiv ca au murit la canal.

    2) te referi la blocurile alea la care juma’ din materiale au fost furate ? la care bagam degetele in spatiul dintre cadrul geamului si toc ? alea cu peretii si podelele in valuri ? si daca cu atita grija s-a lucrat la finisaje e clar ca la fel a fost facuta si structura de rezistenta. eu zic ca in caz de cutremur de 7 grade majoritatea blocurilor alora o sa fie in ruine.

    3) fabrici si uzine ? alea despre care cinta andries ? alea cu tehnologie ruseasca din anii 50 ? majoritatea erau depasite si uzate moral de mult. multi care le-au luat au cistigat bani de pe urma lor tot din contracte cu statul. altii le-au luat pt teren si pt fierul vechi – care poate valora ceva daca e vorba de sute sau mii de tone.

    asa putem considera ca infrastructura si strazile gaurite si neasfaltate lasate de comunisti, si reteaua de telefonie a romtelecom care era demna de perioada filmelor mute.astea n-ar face decit sa-mi confirme teoria – nu s-a facut mai nimic, iar ce s-a facut, s-a facut prost. generatia dinainte a fost lamentabila, asta e adevarul.

    00
    • @c3: de ce esti rau? ceausescu a retehnologizat uzinele, in anii 70 parcă. dar visul lui era sa fim tot ţară agragă.

  3. misto astia si-au tras felia lor deoparte sa fie siguri ca nu mor de foame si au avut grija si de pensionari ca sa aiba cine sa voteze la urmatoarele alegeri si sa iasa vcine trebuie ca sa poata sa ramana si ei pe functii si de restul ii doare in cot. mie mi se pare neconstitutional sa recalculezi niste pensii odata din cauza fazei cu retroactivitatea legilor si fiindca acelea sunt drepturi castigate prin munca depusa, pentru care teoretic ti-ai platit deja contributiile (alea ti le da cineva inapoi?). nesimtitii dracu’ pe ce ca au niste salarii imense ies cu o pensie si mai mare decat salariul si nu sunt in stare sa renunte la o mica parte – s-ar zice ca totusi faci ceva economii daca o viata intreaga ai salariu lunar =>30000lei nu? totusi nu inteleg o chestie…o fi greu sa poate ne-viabil sa calculam pensiile sau accesul la tratamentele medicale, in functie de cat contribuim? in cazul pensiilor ar fi ceva asemanator cu un depozit bancar – contribui x si mai adaugi o mica dobanda (fiindca statul ar folosii banii aia si in investitii si teoretic ar trebui sa iasa cu plus, nu cu minus ca pana acum) si aia iti e pensia, mori inainte ramane sa fie redistribuita cui vrea statul/sau urmasilor tai. la asigurarile de sanatate la fel, contribui x, ai tratamente conform contributiei x (poate plus ceva gratis servicii medicale de baza), nu folosesti banii ori se intorc la tine ori ii foloseste statul pentru alti bolnavi.
    acum or sa mareasca taxele or sa inventeze altele noi iar or sa apara nemultumiti, nici asa nici asa nu e bine… ma intreb oare cat de neconsitutionala ar fi o masura de plafonare a tuturor salariilor din sectorul bugetar la un nivel de max. 10-15 salarii minime pe economie? sa vad atunci cine are tupeu sa iasa sa protesteze in strada…

    00
  4. Lasa Grecia, mai repede intreaba daca parleste careva argentiniana.

    00
  5. Asta cu era fix la fel e o frectie zoso, nu o sa stim niciodata „cum era” dar va place la multi sa bagati placa asta.

    Btw, simt crunt lipsa unuia ca ezertor sa imi spuna ce are si ce nu are Base in tara asta, acum dupa ce am vazut care cum au votat la CCR.

    00
  6. Keos, nu este deloc o frectie, este o certitudine.

    Dreams come due©

    00
  7. Uite pigbrother, o minima diferenta era Boc, adica lipsa lui, pentru mine tot era ceva.

    00
  8. Poate asa vor fi impinsi de la spate sa dea afara excedentul de 350.000 de bugetari din administratie.

    00
  9. Sa-nteleg ca aprobi ciordeala la nivel inalt pentru ca asa fac toti?. Bagi toate categoriile de bugetari in aceasi oala (nu-si merita banii/nu muncesc) dar iei ca pe un lucru normal „contractele unor prieteni”. Concluzia ta este ca poplatia merita sa faca sacrificii si sa suporte consecintele furturilor si incompetentei clasei conducatoare?

    00
  10. Keos, in locul lui Boc poate ca-l aveai pe Iohanis, care bubuie de istetime si are o logica de fier, nu? Vezi treaba cu „sa nu scadem salariile bugetarilor, pentru ca automat scad veniturile din impozitul pe salariile bugetarilor”.

    00
  11. …o sa tot avem parte de cacanari la conducere cat timp nu-s pedepsiti.
    un popor normal trebuia sa-l scuipe in ochi pe geoana dupa ce a admis ca o freca cu vantu. la fel si pe basel cand a recunoscut ca a mintit privind situatia tarii.
    nu poti sa mori cu boc in brate pentru ca, vai, s-ar putea sa vina Klaus. ii scuipi jos si ii izolezi pana ai parte de unii cum trebuie.

    00
  12. @cky, si marirea impozitelor va avea efecte negative (mai multi someri si firme falimentare de exemplu). Taierile la bugetari au ramas oricum, doar pensionarii au scapat. Acum o sa se chinuie sa nenoroceasca pe altcineva daca nu se poate la pensionari. Eu unul preferam sa se faca taieri, multe si de unde trebuie, nu asa ca la prosti, cu toporul. Dar cui ii pasa ce preferam noi ?

    00
  13. NOU
    #14

    una dintre greselile pe care le putem acum face este sa ne isterizam. Eliminarea reducerii pensiilor cu 15% genereaza un gol la buget de ~1.3% din PIB, gol pe care guvernul trebuie sa il acopere cumva. Desi suma este destul de mare (1.5 mld euro), nu este de natura sa determine intrarea Romaniei in colaps.

    Grecia? Mai avem un drum foarte lung de parcurs pana sa ajungem in situatia lor. Datoria noastra publica este de 30% din PIB, a grecilor trece de 110%….

    00
  14. Zoso presedinte! Zic.

    00
  15. E ciudat ca-l amintesti pe geoana, crin, zici de cuvant dar niciun cuvant de basel. E clar ca-i sfant pentru tine si n-ai sa admiti niciodata ca n-are nicio treaba cu presedentia. Asa cum n-a avut nicio treaba in ultimii 6 ani.

    Cat despre legi, ar fi trebuit sa se stie de la bun inceput ca taierile de pensii sunt neconstitutionale, vezi cazul Letoniei. Chiar daca azi CC ar fi validat taierea pensiilor ar fi fost o chestiune de timp pana cand pensionarii ar fi castigat la CEDO iar statul ar fi fost obligat sa le restituie banii. Dar asta nu inseamna ca guvernul Boc e unul incompetent, asta nu inseamna ca el trebuie sa plece, pentru ca nu-i asa, n’avem ce pune-n loc. Ceilalti sunt idioti pentru ca ne spune zoso ca-i asa, desi cifrele din 2004 il contrazic. Dar nu discutam pe cifre aici, discutam pe simpatii si afinitati.

    00
    • @zetu: hai, mai da-ne o data cifrele din 2004, alea din 2008 si astea din 2009. TE ROOOOG! spune-ne tu cum un guvern de corupti incompetenti (cam ca boc) au scos tara din criza, in timp ce europa se prabusea.

  16. *zici de guvern, dar niciun cuvant de basel.

    00
  17. Keos, este o certitudine. Toti au mai fost la putere: si PSD, si PNL. Au furat cat au putut cand au fost la putere. TOTI.

    00
  18. @zoso, e amuzanta metoda ta de-a ai ii lua la misto si de a ii denigra pe toti cei care-si permit sa aibe o parere diferita de a ta, chit ca esecul celor pe care-i girezi cu increderea e prezent peste tot. Fac apel la cifrele din 2004 pentru ca ele arata un partid care-a guvernat singur, a furat, a suspus presiunii atat presa cat si justitia dar in final a fost cat de cat responsabil. E posibil sa fiu eu idiot, si sa nu fie asa. E posibil sa fiu eu idiot si sa nu-nteleg de ce trebuie sa aplicam masuri mai dure decat Grecia, in conditiile in care ei si-au imprumutat cam 110% din PIB, noi ~30%. Ca pana la urma e cam aceeasi criza si pentru noi, si pentru ei.

    Si da, sa stii ca in 2000-2004 PSD-ul a scos tara din criza, dupa ce 4 ani a fost guvernata de-un guvernamant de coalitie, din care culmea, facea parte si PDL-ul de acum, PD-ul de atunci, asa cum probabil va face si peste 2 ani.

    00
    • @zetu: nu. faptul ca iti spun ca esti imbecil pentru ca repeti ca papagalul niste cifre nu inseamna ca ai o parere diferita de a mea. hai sa iti spun inca o data, pentru ultima oara:

      1. era de furat.
      2. romania era pe crestere economică. toata europa era. toata lumea era.
      3. UE n-ar deschis usa unei tari cu o justitie corupta.
      4. pentru ca am fost primiti in ue, au venit bani de la căpşunari
      5. s-a dat drumul la credite. ca tu ai trait bine in perioada de dupa guvernearea nastase nu se datoreaza psdului, se datoreaza cresterii consumului.
      6. situatia de acum e doar 10-20% vina idiotilor de la conducere. restul e efectul punctului 5.

      poti intelege asta? daca da, mai poti ramane pe aici, daca nu, poti merge inspre pla mea, si plange acasa cu speranta ca va ajunge iar psdul la putere, sa ai ce manca.

  19. @Sabotor, daca in momentul asta Iohannis era Ministrul de Finante mai conta la ceva ce zici tu, dar nu e, e altul care nu straluceste in orice caz. Iar Boc e ala care, din pozitia de prim ministru al unei tari, se contrazice odata la 2 saptamani, deci da, pentru mine si Zana Maseluta era mai buna.

    @ABS, aici nu mai e vorba de simplu furt, e vorba de campioni olimpici in incompetenta si nesimtire.

    00
  20. @zoso.. n-ai de unde sa stii cum ar fi lucrat altii. Trebuie sa lucrezi cu certitudini. Cate dovezi ca Boc e muci iti trebuie ca sa renunti la sperietoarea cu „aoloo, sa nu vina altii ca e nasol”?
    Pana anu trecut s-au lafait toti. TOTI. Nu e nici o diferenta intre pdl, psd, pnl. Un exemplu perfect ca pdl-u era ca restu: nu mai contenea in promisiuni de lapte si miere. Erau alte vremuri. ii durea fix in pix. Iar acum cand e de treaba serios.. ete ce le-a iesit. Exemplu perfect de incompetenta.

    00
    • @.pm: corect, nu am de unde sa stiu. insa, fiind relativ constient in perioada CDR si apoi PSD, parca nu as vrea sa risc.

  21. @Zoso
    Legat de Guvernarea Nastase, sa stii ca am auzit multa lume (oameni din presa) care spune ca e mai rau acum decat pe vremea aia! (ca libertatea presei and stuff).
    Eu am recunoscut si recunoscut ca sunt un votant PSD. NU afirm ca daca ar fi iesit Geoana ar fi fost altfel. NU, probabil toti din PSD trebuie sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca nu a iesit Geoana pentru ca acum PSD_ul era in galeata de istorie!
    Dar, ceea ce a facut Basescu and Co e un dezastru. Sincer. Anul trecut parca se vedea iesirea din criza. Asa spuneau si Base si Boc. Anul trecut spunea Boc ca in niciun caz nu vr scadea pensiile. Hmmmm..

    00
    • @Vova: nu stiu daca era mai bine, stiu insa ca oamenii tind sa uite cum era. spre exemplu, oamenii plang acum dupa comunism, uitand cum era cu 2 ore tv, 4 ore curent, 0 ore caldura.

  22. desi sunt platitor de tva, prefer marirea impozitelor decat taierile. Fara bani scade puterea de cumparare, deci si rulajul. Eu ma gandesc cum au trait aia in 29-33 cand oricum erau saraciti de primul razboi mondial. Imi povestea strabunicamea ca se duceau la munca in oltenia pentru o geanta de malai, unii mancau mamaliga din tarate si beiau ceai din coaja de copac. Aia nu au mai intrebat cine e de vina pt ca oricum o sugeau cum facem noi acum, doar ca noi nu suntem dispusi la sacrificii. Daca nu mai am ce manca ma duc si dau cu sapa’n terra si tot scot un cartof. La nivel economic suntem praf, dar inca putem trai doar ca plangem ca nu ne mai permitem mofturi.

    00
  23. @Zoso
    Asa e poporul asta. Nu ai cum sa-l schimbi. Stii, aveau unii o vroba „parca furau cu mai mult bun simt aia din-aintea ta”.
    Intotdeauna romanul o sa spuna ca era mai bine pe vremea comunistilor, psd-ului, iar in viitor probabil o sa spuna PD-L-ului.
    Uite un exemplu?:: Ciorbea, despre care toata lumea spunea ca e cel mai prost P.M. and bla bla (bine, chiar a fost, pana acum, ca l-a luat Boc), a fost scos de la naftalina si ne vb pe la TV ca si cum ar fi cine stie ce capacitate intelectuala!

    00
  24. 1. inca mai e, vezi clientela politica
    2. europa e pe scadere economica, toti au taiat din cheltuieli, dar nimeni atat de tarziu ca si noi, si nimeni atat de mult ca si noi.
    3. A, deci la noi acum justitia nu mai e corupta? Misto.
    4. Am fost primiti in UE dupa ce-a venit Baselul la putere, abia dupa 2004 au venit banii capsunarilor. Abia in 2007 s-a putut circula liber in UE doar cu buletinul, deci confunzi perioadele.
    5. A, deci faptul ca ei au lasat tara c-un deficit mai mult decat decent, 1,2%, nu e meritul lor. Bun, am inteles acum.
    6. A, deci faptul ca n-au taiat atunci cand ar fi trebuit taiat, nu-i vina lor. Faptul ca au continuat sa dea niste bani bugetarilor pe care nu-i aveau, nu-i vina lor. Faptul ca au mintit cu iesirea din criza, nu-i vina lor. Faptul ca n-au idee de nici cea mai mica lege care sa ajute catusi de putin economia nu-i vina lor. Faptul ca-n an de recesiune economica, 2009, au introdus impozitul forfetar inchizandu-se astfel cateva sute de mii de imm-uri nu-i vina lor, faptul ca scot pe banda rulanta legi neconstitutionale nu-i vina lor. Faptul ca si-au pus in toate institutiile de stat oameni incompetenti pe criterii politice, si-au ajuns sa plateasca cate 2-3 oameni pe aceeasi pozitie, nu-i vina lor, si-as putea continua pana maine sa-nsir aici incompetenta unui guvern falimentar. Incompetenta pe care tu refuzi s-o vezi, acuzandu-ma pe mine ca eu mananc mai bine sau mai rau in functie de culoarea politica(,) care ne conduce. O jignire de cea mai joasa speta, in conditiile in care nu doar ca nu iau bani de la stat, ci ii dau. Motiv pentru care am tot dreptul din lume sa urlu-n gura mare atunci cand cel ce administreaza banii ce-i colecteaza de la mine e incompetent. Asa ca te rog frumos nu mai incerca cu diversiuni de genul asta, ca pana la urma, daca unul din noi e vandut clasei politice, ei bine, acela esti tu prietene.

    00
    • @zetu:

      2. europa e pe scadere economica, toti au taiat din cheltuieli, dar nimeni atat de tarziu ca si noi, si nimeni atat de mult ca si noi.

      esti prost. vorbeam de perioada 2004, cand ilustrul nastase plecase de la putere. stii tu, aia cu cresterea aia economică pe care mi-o tot repeti. acum repet si eu: esti prost.

  25. ajung si eu din intamplare pe acest blog si ce vad , un nene care spune ca vom ajunge mai rau decat grecia ? hmm si altii il aproba …nu vreau sa judec dar hai sa comparam niste cifre :
    Romania Grecia
    Datoria publica (miliarde euro) 38 310
    Datoria publica / PIB 20% 120%
    Produsul intern brut (miliarde euro) 187 257
    PIB per cap de locuitor 8691 22815
    Poplatia (milioane locuitori) 22.2 10.8
    Procentul din PIB care se distribuie la 10% din poplatie (indice de inechitate sociala) 25% 12%
    Poplatie sub limita de saracie 25% 2%
    Exporturi în 2009 (miliarde euro) 29 14
    Importuri în 2009 (miliarde euro) 36 45
    Datoria externa 74 400
    Datoria totala 112 710
    Venituri la buget în 2009 38 80
    Cheltuieli în 2009 45.5 107
    Rezerve valutare 32.3 2.6

    domnule analist financiar (si sustinator blajin al guvernarii dupa cum am observat) … acum o sa ajungem mai rau decat grecia ?

    Si inca un lucru , masurile astea mi se par abjecte si v-o spun la modul cel mai obiectiv … am socat Europa cu masurile astea , nici in Bulgaria nu s-a gasit nimeni sa gandeasca un asemenea dezastru … majoritatea functionarilor publici au 8-10 milioane (ma refer aici la zonele rurale si orasele sarace) tu crezi ca 25% nu inseamna nimic ?

    Am impresia ca zicala aia „Romania e o tara frumoasa , pacat ca e locuita ” se adevereste tot mai mult … la fiecare colt de strada e un specialist .Deschid televizorul direct pe national geographic sau discovery pentru ca orice alt canal este imputit de politica .

    Ca sa termin …ca am plictisit destul de multa lume…din punctul meu de vedere o solutie optima pentru a resuscita ce mai de resuscitat in aceasta tara este sa renuntam la aroganta si ingamfare pe care oricum un strain nu da doi bani , dar noua de place sa fim cocosi…jalnic (vaalbil si pentru autorul articolului)

    Ms

    00
  26. Pai asa nu facem decat sa creem o situatie nasoala. Dam putere unora de frica altora. Iar asta nu genereaza decat un blocaj care garanteaza unora scaune, indiferent cat de competenta si vointa.

    00
  27. Keos, nu e vorba care straluceste sau nu – oricum, zana maseluta probabil ca facea mai multa treaba decat oricare dintre astia doi. Dar spui ca pentru tine e ceva faptul ca nu ar mai fi fost Boc prim-ministru, de parca in locul lui ar fi fost unul mai stralucit.

    00
  28. @Sabotor nu-mi dau seama daca esti ironic sau nu cand vorbesti de Boc. Probabil vorbesti de altcineva. Boc care-l stiu eu nu misca nimic de capul lui. E doar o vuvuzea. :) Nu cred ca-l mai ia nimeni in serios cand deschide gura.

    00
  29. Blogurile şi reţelele de socializare nu ne mai lasă să muncim.
    Merem la muncă pe la 8, pân’ pe la 9 bem o cafea şi discutăm politică, împingem o hârtie pân’ pe la 11 când intrăm în pauza de prânz care ţine pân’ pe la 13 când ne aducem aminte că avem o factură de plătit urgent şi plecăm în grabă dar ne întoarcem la 15 când terminăm de împins hârtia pân’ pe la 15:30 de unde începe ritualul de pregătire de plecare. La 15:50 rupem uşa.

    00
  30. @zetu

    Faptul ca au continuat sa dea niste bani bugetarilor pe care nu-i aveau, nu-i vina lor.

    mmmm, memoria mea, care de obicei functioneaza destul de bine, imi zice ca cei mai multi bani au fost sparti cu inconstienta de pnl cu acordul tacit al psd (maririle de pensii). tariceanu stia ca nu cistiga alegerile, asa ca si-a bagat elegant pla in el de viitor si pe principiul „dupa mine potopul” a dat pomeni electorale cit a putut, ca sa aiba pnl procente de negociat in parlament dupa alegeri – ca sa prinza si gura lor nejte posturi caldute.

    iar daca te roade ca nu se taie din cheltuieli, atunci sper ca nu-i sustii pe pnl si psd care si acum se opun taierilor, chiar cind e evident ca s-a ajuns la fundul sacului.

    cit despre faza cu criza, eu tin minte ca in ordinea asta au dat asigurari ca romania nu va fi atinsa de criza:
    1. tariceanu
    2. isarescu – pe care in mod inexplicabil multi il vad ca pe mesia al finantelor
    3. baselu

    PS: pt claritate nu zic ca boc e competent. imi displace insa galagia facuta de putulica de ponta si pletuta de antonescu si gastile lor cind situatia cere clar reforme si strins cureaua.

    PPS: dupa mine PDL a facut 2 greseli ENORME.
    1) coalitia cu psd
    2) intrarea la putere. eu in locul lor ma spalam pe miini. stateam 4 ani, ii lasam pe psd si pnl sa gestioneze criza pe care ei au ajutat-o sa ajunga asa grav, si dupa 4 ani veneam si luam 60% din voturi.

    insa lipsa de viziune politica si foamea de posturi si bani a aratat ca pina la urma cine se lasa condus de lacomie are mai mult de pierdut.

    @adrianfcd e simplu. oricit de in cacat ar fi, grecii au inca turism si la nevoie pot vinde niste insule, ca au mii. si e gluma doar pe jumatate. in plus grecia e deja in zona euro, si germania o va sprijini vrind-nevrind, pt ca altfel e afectata si economia celorlalte membre ale zonei euro. romania insa va trebui sa se descurce singura.

    00
  31. .pm – stai ca tragi concluzii gresite… am zis eu ceva de faptul ca Boc e bun/destept sau face ceva de capul lui? Vreau doar sa subliniez ca n-ar fi nici o diferenta daca ar fi castigat prostanacul alegerile si ar fi ajuns Johannis prim-ministru. Vezi, asta nu inteleg multi – daca zic ca PSD-ul + prostanacul ar fi fost la fel de prosti sau chiar mai prosti, nu inseamna ca automat consider ca PD-L-ul + marinarul + Box fac treaba buna. Hai, ca nu-i greu, ce naiba….

    00
  32. @Sabotor de unde vine siguranta asta a ta preconceputa ca aia ar fi fost cel putin la fel de prosti? Efectiv n-ai de unde sa stii. Tragi concluzii doar din burta.
    Sau… mai bine ai baga la loto, daca tot ai previziuni d-astea sigure.

    Repet. Logica asta nu face decat sa dai puterea unora de frica altora, fara nici o garantie ca va fi mai bine. Blocaj.

    00
  33. @c3 o fi avand grecia turism…dar nu sa sustina toata economia … si la urma urmei se pisa germania pe grecia si o da afara din ue daca incep proteste de strada in landuri … si la urma urmei un german are varsta minima de pensionare 62 de ani pe cand un grec 45 … si hai sa-ti spun ceva stii ce inseamna criza la greci … faptul ca nu le mai da al 13 si al 14 salariu (!!??) si nu-si mai pot permite sa plateasca bone si menajaere si prostituate…
    inca un tips ar fi : romania a luat de la ue 8% din fondurile nerambursabile , care vor disparea in 2013 … pe cand grecia …ce crezi …140% .

    Observ cu indignare ca blogurile astea au devenit un fel de poiana lui iocan …si calitatea oamenilor e cam aceiasi cu tugurlan , birica si balosu …

    @takju …ai dreptate…asta e Romania :) si vad ca nimeni nu vrea sa schimbe nimic…

    00
  34. @c3

    mmmm, memoria mea, care de obicei functioneaza destul de bine, imi zice ca cei mai multi bani au fost sparti cu inconstienta de pnl cu acordul tacit al psd (maririle de pensii).

    prietene cred ca nu stii ce vorbesti. guvernul tariceanu a fost cel care a zis ca nu sunt bani pentru marirea salariilor cu 50% a profesorilor, desi basescu si pdl au insistat si l-au facut de tot cacatu. si era fix in perioada electorala. pdl-ul a fost cel care a zis ca o sa de abanii profeosrilor, si chiar retroactiv. tot in campanie elecorala.
    sa nu uitam istoria!

    00
  35. ….ei lasa,nu o lua chiar asa in tragic,cineva te-ar putea asculta si ar creste vanzarile la funie si sapun!

    00
  36. mircea 1 – 0 c3
    qq

    00
  37. @Sabotor, eu tot repet ca astia sunt cei mai prosti din lume si tu imi spui ca putea fi mai rau, puteau fi ceilalti mai prosti. Nu, sincer, nu cred ca se putea, fizic, astia sunt stacheta de acum inainte.

    Guvernul asta de desculti pe care unii dintre voi inca il gireaza a ramas socat azi ca au zis aia din CCR ca ce vor ei nu se poate. Nu aveau nici o alternativa, acum isi ascut iar toporul sa iasa maine-poimaine sa taie ceva la intamplare, sa puste niste cifre.

    @zoso, exista vreo sansa sa putem folosi candva paragrafe aici ? Oricum a ajuns un fel de forum blogul asta al tau :)

    00
  38. @ Zoso
    Dan Diaconescu, noul presedinte al Romaniei ? :)))

    00
  39. @mircea pentru cineva care ne zice sa nu ne uitam istoria, esti deosebit de uituc. Cauta ziare din iunie 2007. Povestea e cam asa: PSD vrea marirea pensiilor, guvernul zice ca nu sunt bani, PSD ameninta cu motiune de cenzura, guvernu gaseste miraculos bani pentru pensii (nu-l uit in veci pe Pacuraru cum caraia la TV ca sunt bani desi nu stia sa zica nici el de unde), Basescu iese pe post de cateva ori sa intrebe de unde bani, insa degeaba, PNL-PSD trec legea pensiilor. Se ajunge azi la concluzia ca cresterea pensiilor a fost nesustenbila.

    Bonus: De ce e asta mult mai rau decat cresterea salariilor profilor? Pentru ca sunt < 300k profi dar multe milioane de pensionari in Romania.

    mircea 0 – 1 c3, parerea mea

    00
  40. Poate falimentul statului român înseamnă reclădirea sa în parametri mai buni.

    Sa speram ca vom mai avea puterea sa recladim ceva. La momentul actual, analizand putin capacitatea clasei muncitoare, am indoieli.

    Pana una alta sa mai facem putin haz de necaz. Macar mai ne descretim fruntile.

    00
  41. Am avut ocazia sa plec sa studiez un semestru in strainatate, unde am avut o super carte de finante. In primele pagini se gasea o caricatura cu un om in costum, aparent politician, care isi suna aghiotantul legat de un speech pe care urma sa-l sustina: „OK so these are the points I want to make. Find me some numbers to fit them” Cam asa e situatia si la noi: ba colaps, ba nu colaps, ba incompetenti, ba chestii care sunt in afara controlului guvernului….
    Cinstit, zoso, de ce a devenit blogul tau atat de politic? Nu ma intereseaza de partea cui esti, toti au bubele lor si pana la urma nu trebuie sa dai nimanui socoteala legat de parerile tale politice… Cred totusi ca acum vreo 3-4 luni nu vedeam atatea postari legate de politichie si se mai strecura si cate un articol despre educatie sau altceva…

    00
  42. argentina, here we come

    00
  43. @anda:

    1.

    2.

    Si aici dam si un citat:

    „Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat la 23 septembrie, cu 173 de voturi „pentru”, 35 voturi „impotriva” si 7 abtineri, o initiativa legislativa a PD-L si PSD care prevede cresterea punctului de pensie a celor incadrati in grupele I si II de munca, aplicabila de la 1 ianuarie 2009.

    3.

    Dam si aici unul, ca era prea esentza:

    „Adevaratul motiv pentru care premierul Calin Popescu Tariceanu refuza sa aplice legea privind majorarea salariilor profesorilor este ca aceasta nu a fost initiativa PNL. Resurse bugetare pentru aplicarea legii exista, masura se incadreaza in cei 6% din PIB alocati educatiei”, a acuzat luni, intr-o conferinta de presa, liderul democrat-liberal Emil Boc.

    mircea 1 – 0 c3
    anda 0 – 1 der (te punem pe tine prima, ca esti fata ;), sa nu care cumva sa crezi ca te-am batut in deplasare :P)!

    00
  44. Referitor la viitorul Romaniei : pot spune cu certitudine ca va fi unul mediocru spre bun si pe urma inspre si mai bun. Spun cu certitudine pentru ca simt lucrurile astea in pofida faptelor ce ne surprind pe toti, zilnic. Cat despre actuala conducere la fel de sigur pot afirma ca o cale de mijloc se va gasi, si atat tara cat si economia acesteia vor lua un trend ascendent. Doamne ajuta!

    00
  45. ce argentina? poate republica weimar

    00
  46. E cea mai marsava minciuna asta cu ‘taierea pensiilor e neconstitutionala’. Unde scrie in constitutie – pensia e un drept garantat care poate doar poate fi marita?? Nicaieri. In ziua de azi, pensia nici nu mai e un drept garantat. Tocmai de aia s-au inventat pensiile private. Ti-o garantezi singur jucand la ruleta investitiilor cu economiile pe care reusesti sa le faci tu.

    Dar ce va inchide gura pensionarilor DEFINITIV va fi devalorizarea leului si INFLATIA CU 2 CIFRE care vor veni curand. Deci ca sa fie constitutional statul va continua sa plateasca pensiile de acum, doar ca prin 2011 cu o pensie netaieata vei putea cumpara doar un borcan de castraveti murati. Si pensionarul va musca cu placere din castravete multumit ca Basescu nu i-a taiat pensia.

    Daca pe vremea lui Bombo vroiam sa fugim in Congo, pe vremea lui Ponta&Prostanac Zimbabwe si inflatia sa ne zambesc cu gura pana la urechi.

    00
  47. @der: Eu vorbesc una, tu vii cu alta. Mere, pere. Eu vorbesc de legea pensiilor din 2007, tu vorbesti despre pensii si salarii de profi din 2008.

    Uite cum sta treaba. In 2007 s-a promulgat o lege a pensiilor nesustenabila (opera PSD-PNL) care a fost pusa in aplicare in 2008. In 2008 s-au trecut o gramada de legi ca mita electorala (unele opere PDL) care n-au fost implementate niciodata (vezi profi).

    Diferenta e MAJORA.

    Doua partide (PSD-PNL) au pus in practica niste masuri care au adus sistemul de pensii din Romania in prag de colaps, alt partid (PDL) doar a promis o chestie ca sa fie ales, insa nu a avut niciodata intentia sa puna in practica asa ceva.

    Mie mi-e clar. Daca avem de ales intre raul cel mai mic, eu aleg minciuna si nu dezastrul economic national.

    Si sa nu ma intelegi gresit. Tot ce am spus mai sus este ca PDL e o sleahta de mincinosi si incapabili. Dar altii mai buni avem? Se vede mai sus ca nu.

    Bonus: scaderea de 15% de acum a pensiilor ar fi adus pensiile la nivelul din 2007 care era cat de cat logic.

    00
  48. @zoso (#48): …păi, să știi că n-ar fi o idee proastă. Cine chiar vrea să discute ceva, se duce pe forum; restu’… :)
    Desigur, e mai multă muncă pentru tine.

    00
  49. .pm – dar de unde vine siguranta aia a ta preconceputa ca ailalti ar fi fost mai buni? Tot din burta tragi si tu concluziile, asa ca poti sa-ti urmezi sfatul si sa bagi la loto. Keos, la fel, de unde stii tu ca astia au stabilit standardul de prostie?

    Keos + .pm – cand ceilalti sunt reprezentati de Johannis, cel cu logica de „fier”… sau Ponta, care-i suficient de prost sa admita ca partidul lui a fraudat (pe langa ceilalti) sau semiretardatul ala… Nica (sau cum il cheama) care demonstra cum s-au fraudat alegerile, avand o logica de copil de gradinita… pai nu pot sa cred ca ar fi fost mai bine cu ceilalti. Si oricum, unde am sustinut ca e mai bine acum? Am vrut sa aflu de ce crede Keos ca e mai rau cu Boc decat cu ceilalti. Doar pentru ca e Boc si e din PDL?

    Pana la urma eram in acelasi rahat, fie ca ajungea prostanacul presedinte cu un guvern PSD + Johannis, fie ca a ajuns marinarul, cu guvern PDL + Boc. Dar voi amagiti-va in continuare, era mult mai bine cu ceilalti, iar la urmatoarele alegeri sa nu uitati sa votati PSD-ul, ca deh, sa scapam de Boc…

    PS. nu mai poti sa urasti ambele tabere politice in egala masura ca apar gigei ce te transforma in sustinatorul uneia din ele….

    00
  50. Bai, nene, este atat de greu de inteles ca, indiferent cine ar fi venit, cacatul ar fi fost acelasi? Aveati chef de ales, trebuia sa cascati ochii acum 10 ani, nu acum. Acum puteti sa-l aduceti si pe Iisus, fara lacrimi si sange nu se mai poate recladi nimic, este prea tarziu pentru masuri nedureroase.

    00
  51. @Sabotor intorci vorbele ca un copil mic. Nici nu-i de mirare pentru unu care nu intelege nici glumele ieftine a lu Morar. Mai incearca. Sau mai bine lasa.

    Indiferent cine ajungea la guvernare… in caz de esec trebuia pedepsit. Indiferent! Altfel cacanarii prind curaj.

    00
  52. Romania nu e singura tara care are probleme cu pensiile- au si altii mai mari si mai bogati- vezi bugetul pe care tocmai ni l-a trantit in UK George Osbourne.
    Pe scurt : pe vremea cand s-a venit cu ideea de pensie, Mos Tartzana traia 10-15 ani dupa ce iesea la pensie si pe urma dadea coltu’. Acuma cu medicina din ce in ce mai buna la tinut bosorogi in viata, ai pensionari care folosesc pensia aia 20-30 de ani. Thus, problem.
    Problema fiind ca a investi 5-10 la sta din salariu pe 35-40 de ani ca sa ai o pensie decenta pentru 10e una. Sa te astepti din aceiasi bani sa ai pensie 20-13 de ani e cu totul alta gasca.

    00
  53. Uite Sabotor, tocmai mi-a confirmat Boc ipoteza, acum lasa-ma te rog in pace, am voie sa cred ca oricare altii erau probabil mai buni. Si de unde stiu ca astia au stabiliti standardul de prostie ? Ce dracu, vrei sa ajunga in Cartea Recordurilor sa am confirmarea oficiala ? Pana in momentul asta guvernul asta e cel mai prost ever, daca o sa ii depaseasca cineva in timpul vietii mele o sa le dau alora titlul.

    00
  54. moama, ce resemnare pluteshte pe aici… i-auzi, numai truisme „indiferent cine venea era tot aia”, „trebuia sa casti ochii acum 10 ani”, „dai pensie 5-10% din salariu nu ca sa traiesti din ea 35-40 de ani”… numai ganditori rafinatzi…

    adica, mai pe scurt, daca nu produci suficient – mori. scurt. nu ai dat asigurari de sanatate cat a dat un „derector”? te-ai lins pe bot de anestezie la operatie, iti taie un picior pe viu! luminatzilor, manca-v-ash, de unde ati aparut?? va implor, mergetzi inapoi acolo, si, daca se poate, nu va mai obositzi cu revenirea. zau, era mai fun sa aud cum regimurile de dupa 1990 au facut si dres, in comparatie cu comunistii care, in afara de trimis oameni la canal, nu au produs nimic.

    on a side note: in ultimii 12 ani jumate am platit cotizatie la sistemul de asigurari de sanatate de stat aproximativ 30.000 EURO. exact, treizecimiieuro. cat am luat inapoi, in analize efectuate, tratamente, spitalizari? zero! si asta nu ma determina sa declam cu ipocrizie ca sistemul e gresit, si ca statul e de unicul vinovat; sau ca cine nu a platit nu are de ce sa beneficieze de tratamente and so on. ma bucur sincer ca, poate, unii oameni au fost spitalizati cu o particica din banii platiti de mine. imi pare rau ca, poate, o parte din bani a ajuns in buzunarele clientilor sistemului. pot doar sa afirm ca sistemul existent este APLICAT gresit, si ca noi in loc sa ne concentram pe probleme de fond, ne cramponam de cele de forma; cum ar zice ovidiu ioanitzoaia, nu vedem padurea din cauza copacilor. aia e…

    00
  55. Deci ai dat bani degeaba si nu vezi nimic gresit in asta. Este bine, eu zic sa muncesti mai mult, vezi ca tara are nevoie de bani. Si mai radeai de truismele altora, pot sa rad si eu de prostia ta?

    00
  56. Ma bucura ca nivelul de cunostinte (si interes) economico-financiare este in crestere !
    Ma intristeaza ca nivelul de buna crestere si educatie al unora este in continua scadere !

    Daca s-ar renunta la unele apelative, pe care nu doresc sa le reproduc, apelative care de obicei tin loc de argumente, sunt convins ca ar creste si nivelul de interes asupra temelor si nu ar mai indeparta unii cititori.

    00
  57. prietene pigbrother, tu poti sa faci ce vrei, traim intr-o tzara libera. nu o sa ma obosesc sa iti explic cum functioneaza un sistem, esti material prea de slaba calitate. parol, ma iau de tine ca spui bazaconii – ma faci prost. qq.

    banii pe care i-am dat eu nu sunt dat degeaba, bunaoara puteam sa-mi rup un picior si sa mi-l pun in ghips, sau sa ma operez de apendicita, sau sa ma duc intr-o noapte la urgentza ca-mi vars ficatzii. nu e important ca nu am cheltuit eu din ei. e important insa ca eu am produs banii aia – produci si tu 25k numai taxe medicale in 10 ani?

    mediocritatea sistemului consta in arbitrarul care intervine in luarea variilor decizii. de exemplu, cea cu salariile marite, sau cu pensiile marite, sau cu pensionarile anticipate, si exemplele pot continua. daca toate aceste pomeni nu ar fi fost date ani de-a randul ba de psd, ba de pdl, pnl, cdr, etc, daca tu iti plateai toate taxele ca un om corect ce te afli, daca economia subterana era controlata la 2-3%, si nu la 30-40% (si necontrolata), atunci crede-ma, puteai sa stai si 50 de ani pe pensie, ca nu era niciun bai. rolul oricarui fond de asigurari este sa produca bani, nu sa piarda. de aia atata vreme cat asigurarile private sunt administrate corect ele produc miliarde.

    ma rog, tehnicalitati. ideea de baza ramane: eu imi platesc taxele – tu ma faci prost. chapeau bas!!

    00
  58. nu stiu cine e jegul care a facut filmuletul cu catelul, dar aluia i-as rupe coaiele. se vede clar ca saliveaza si cand zice basescu, dar decat sa si-o ia, mai bine refuza. dar are trecere la cretini

    00
  59. @ dennis, vorbesti de cretini si nu esti in stare sa accepti un misto. Wow, si-a dresat unul cainele sa faca misto de Base si tu vrei sa ii „rupi coaiele”, go figure…

    00
  60. @der: Faci o confuzie între asigurările private și cele de stat, asta una la mână.
    Doi, e greșit să spui că fondurile de asigurări „produc” bani – ele doar „acumulează”. i distribuie, desigur.
    Dar nu produc nimic.
    Să susții că fondurile de asigurări „produc” bani, e cam același lucru cu a spune că statul produce bani.
    Da, există întreprinderi de stat – care cică „produc” – dar alea sunt o aberație moștenită de la comuniști. Alea nu produc nimic, sunt proptite să funcționeze tot din taxe.
    În rest, orice asigurări de stat n-au cum să producă ceva, fiindcă nu generează valoare de nici un fel. Nu-i la genul „…der îi dă lui blegu’ 100 de lei, blegu’ îi investește și reiese 120 de lei”.

    @zoso: Ei, am înțeles eu aiurea, ca de-obicei. :) Văzusem un blog undeva, unde toate comentariile de desfășurau pe un forum – mi s-a părut interesant ca idee.
    În condițiile în care unele articole publicate aici generează o dezbatere (și nu doar comentarii) un forum ar fi util – e dificil să faci polemică cu 3-4 oameni interesați de un subiect navigând printre comentarii mai mult sau mai puțin lipsite de sens.

    00
  61. @keos: problema lui dennis e cum si-a dresat ala cainele sa nu manance atunci cand aude „Basescu”. Probabil ii tot dadea una peste bot. Dupa aia, obsedatilor anti-Basescu chestia asta li se pare amuzanta…

    00
  62. Mestere der, vezi ca deja devii penibil, „am produs atata, tu ai produs atata bah fraere”. Esti un zeu, pot sa te ating? Au dreptul si altii la opinii personale sau zeul nu le acorda aceste drept?

    P.S. „prostia ta” as „chifteaua ta”. Dar dupa excesele de basini de mai sus, cred ca te poti simti jignit oricum. :B

    00
  63. @nashu_mare, ma intreb cum l-a dresat Base pe Boc, ala dresaj…
    Iar legat de filmuletul ala, eu personal nu sunt fan al dresatului cainilor, saritul lor prin cercuri in flacari,, etc, urasc emisiunile alea de 2 lei in care iti arata „specialistii” cum sa iti chinui potaia dar tot un simplu misto a fost ca esti pro sau anti Base poti sa zambesti sau sa zici „uite si la prostu’ asta” si sa treci mai departe. E mai greu de exemplu sa treci peste faptul ca niste retarzi tocmai au aplicat planul B exact in modul ala „cool” in care ma asteptam sa o faca, un idiot a schimbat o cifra dintr-un pix, acum totul e ok, FMI is happy, gg Romania.

    00
  64. .pm pana mea, doar nu-s eu stapanul adevarului absolut, mai gresesc (toti gresim). Pe de alta parte, macar nu-s fixat pe o idee… ca ceilalti ar fi fost mai buni. La dracu’ nici macar nu sustin neaparat ca n-ar fi ceilalti mai buni, doar intreb de ce crezi tu sau altii ca ceilalti sunt mai buni.

    Keos ia zi-mi tu pe ce te bazezi cand spui ca ar fi fost mai bine cu Johannis. Hai, ca de dat din gura (si sa spunem ca era mai bine cu aia sau cu ceilalti) toti suntem buni.

    DIN NOU, REPET: NU SUSTIN CA E BINE CU BOC SI ACTUALUL GUVERN. NU SUSTIN NICI CA E MAI RAU. ZIC DOAR CA AM FI FOST IN ACELASI RAHAT SI SUNT CURIOS DE UNDE STIU GENIILE ASTEA NEDESCOPERITE CA AR FI FOST MAI BINE CU PSD, PROSTANACUL SI JOHANNIS.

    00
  65. Daca iesea Johannis ar fi disparut fiscalitatea excesiva, aparatul bugetar ar fi devenit eficient, romanilor le-ar fi revenit brusc cheful de munca iar bomba demografica ar fi fost dezamorsata. Simplu, nu? Ah, da, si eu as fi devenit Mos Craciun.

    00
  66. blegoo, cu tine am mai discutat – nimic nou. tu confunzi un buget cu un fond, ceea ce e gresit. te rog sa imi explici, cum s-ar rezolva problema deficitelor daca bani nu s-ar cheltui/intrebuintza cu chibzuintza?? iata, ajungem la ce vedem azi in romania. daca, pe de alta parte, fondurile de pensii, de asigurari sociale, ar fi fost administrate astfel ca ele sa produca bani – cum produc in alte tari – era alta mancare de peste. iarta-ma ca te intreb, tu crezi ca in olanda sau in germania asigurarile de sanatate sunt reglate fix la 1-2% peste cheltuielile pe care le va avea poplatia in anul urmator?? esti naiv. intr-o economie normala si productiva, cu asemenea chestii nu dai gres. de aia investesti banii, fiindca riscurile teoretice sunt infinit mai mici decat hazardul de a avea intr-un an 5-10% cheltuieli mai mari, neprognozate.

    pigbrother, cum ziceam, traim intr-o tzara libera. atinge-ma, fa ce vrei. cauta-ma sa-mi potrivesti falcile daca opinia mea ti se pare aberanta, daca asta te face sa te simti mai bine. nu sunt zeu, sunt un om corect si realist. m-am saturat de aberatzii si de fariseisme pana peste cap. declaratiile gen aia erau mai buni, trebuia facut x, y, z, daca nu iesea iliescu nu era asa, etc, ma plictisesc pana peste cap. vad in jurul meu oameni a caror rigoare functioneaza ca un ceas elvetian, pana cand vine vorba de persoana lor, si atunci tac brusc. m-am saturat si de ei. vreau sa vad oameni care sa faca lucruri normale, incepand de la a-si arunca gunoiul la cos si nu pe geam, pana la a-si plati taxele. si daca romania are un guvern incompetent care a gasit un nou mijloc de a depresuriza situatia in a mari TVA la 24%, aia e, eu o sa il platesc, pana cand am ocazia sa amendez acest lucru.

    ps: nu ma simt jignit, stai calm. sunt tolerant, potzi sa imi zici ce vrei. insa mai bine plateste-ti taxele ;)!

    00
  67. @Sabotor, eu nu zic ca sigur ar fi fost mai bine cu Iohannis, eu zic ca probabil ar fi fost mai bine cu oricine… Zic asta dupa ce am fost condus 1 an jumate de cel mai prost guvern pe care il stiu.

    00
  68. Hai ca m-am cam aprins… ia zi tu Keos, sub ce guvern s-au facut toate privatizarile dubioase? .. sub ce guvern s-a semnat contractul ala cu Bechtel? Sub ce guvern au inflorit baronii locali? Ce guverne au fost intre ’90 si 2000? Banuiesc ca tot Boc era, nu? Departe de mine sa iau apararea actualului guvern, dar totusi, actualul guvern mai are de „luptat” pentru a se ridica la acelasi nivel de nesimtire si incompetenta (voita sau nu) la care au fost guvernele precedente. Mai dezlipiti-va dracului ochii de pe televizor si nu mai inghititi pe nemestecate toate porcariile ce va sunt prezentate….

    00
    • @Sabotor: BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC BOC

      dupa cum spunea defunctul zetu, guvernul nastase a lasat romania pe plus.

  69. Scuze pentru dublu post… Keos, probabil ar fi fost mai bine cu oricine atata vreme cat acel „oricine” n-ar fi fost un politician roman. Toti politicienii romani fura, toti sunt niste incompetenti pusi pe capatuiala. Uite, d-aia zic eu ca n-ar fi fost mai bine sau mai rau, ci la fel. Nici un partid din Romania n-are curajul sa se sacrifice pentru a lua la timp niste masuri dure pentru a iesi din criza. Si asta e problema, nu faptul ca prim-ministru e Boc sau mai stiu eu cine.

    00
  70. @Sabotor, nu e cazul sa te aprinzi prea tare, de parca as apara ce au facut restul. Eu pur si simplu am ajuns sa ii detest pe astia ce conduc acum Romania si prefer sa nu il judec pe Burebista pentru ca astia de acum sunt pur si simplu retarzi. Dupa ce nu au facut absolut nimic 1 an si jumatate e cam greu sa mai dau 2 lei pe ce zic despre cei de dinainte.

    00
  71. @zoso :))

    @Keos, pai cand spui ca astia au stabilit standardul in prostie, trebuie sa-i compari cu ceva. Si cum nu-i poti compara cu cei ce vor veni dupa ei, trebuie sa-i compari cu cei dinainte. Si tot timpul asa va fi, compari guvernul actual cu cele dinainte, si apoi spui daca e mai bun sau mai rau. Altfel vorbim ampulea…

    00
  72. blegoo, iti raspund pe scurt: ai dreptate!
    bafta

    00
  73. @der: te bosumfli degeaba… :)

    00
  74. @zoso: Mișto!!! :) Ia să pritocesc ceva de bagat acolo…

    @der: Probabil am mai discutat… nu mai țin minte, scuzoaie, alea.
    Spui că eu confund un fond cu un buget.

    Ce-i aia… „buget” în concepția ta? Și care e deosebirea dintre „buget” și „fond”?

    Eu știam că un buget reprezintă un bilanţ al veniturilor şi cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi, familii, persoane, etc. pe o perioadă determinată, cu proiecție în viitor.
    D-aia se face bugetul pe anul următor al țării, d-aia fiecare (mă rog, nu chiar fiecare – hai să zicem că zoso face) își face bugetul pe luna viitoare, etc.
    Nimeni nu face bugetul pe anul trecut, nu? Bugetul e doar un plan, bazat pe anumite prezumții…

    Un „fond”, pe de altă parte, se poate defini ca valoarea materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop, nu? Un fond e fix – ce intră în el, aia e. Eu stabilesc un fond pentru scopul de a-mi cumpăra o cameră digitală… pun bani acolo… și ce se adună, aia e.
    Dacă tu spui:

    „…rolul oricarui fond de asigurari este sa produca bani, nu sa piarda…”

    normal că mă confuzez… :)

    În cazul fondului de sănătate (ca să luăm un exemplu – că tot ziceai tu că ai contribuit zeci de mii de euroi la el – dar treaba stă fix la fel și cu fondurile de pensii, ca și cu orice chestie administrată de stat) nu ai cum să „produci” bani din ce intră acolo. Poți să „produci” bani doar dacă îi investești (banii) la o bancă, pentru dobândă, ori faci speculație la bursă.

    Ia cercetează ce s-a întâmplat cu fondurile de pensii norvegiene investite la Lehman Brothers… :)

    Și nu e un caz izolat. Ia cercetează la chilieni… cam la oricine a venit cu aceeași idee ca și tine:
    „Fondul trebuie să producă bani, nu să piardă!”
    Normal, au pierdut…

    Fix cum ziceai tu:

    „…de aia investesti banii, fiindca riscurile teoretice sunt infinit mai mici…”

    Cât privește treaba cu:

    „…te rog sa imi explici, cum s-ar rezolva problema deficitelor…”

    e foarte simplu: dacă vezi că ai gaură la bugetul fondului de sănătate, mărești contribuțiile, taxele, care vaz’ică. Mai bagi o coplată, mai tai din beneficii, bălării d-astea. Eventual mai bagi bani din alte părți, unde ai surplus.
    Dar nu faci speculă cu banii respectivi, așa cum sugerezi tu, după cum nici eu nu mă duc să joc barbut cu banii din fondul de cameră digitală, ca să-l măresc…
    Nici într-o economie normală și productivă, nici într-una bolnavă și falimentară.
    :)

    00
  75. stai calm, nu ma bosumflu, sunt ff ocupat si nu pot sa iti raspund pe indelete. poftim, ai dreptate dar generalizezi, nu sunt de acord cu tine. ai dat exemplu un caz particular, intr-o perioada ff proasta, pierderea norvegiana fiind o pierdere colaterala in sistem. ideea e ca fiecare stat are o multitudine de mecanisme de a face bani, cel mai facil fiind taxarea. atata vreme cat aceste mecanisme sunt utilizate eficient, nu e neaparata nevoie sa impovarezi cu taxe poplatia, in conditiile in care tu ai putea sa produci fie si fractii din banii aia altcumva (overnight loans de exemplu). sunt mutle altele, crede-ma ca nu inventez, nu ma ocup de finantze.

    chiar nu mai pot sa dezbat, sorry, ramane pe alta data!!

    00
  76. @der: Înțeleg, vezi d-ale tale, succesuri, alea. O să ne înjurăm pe forumul lui zoso, altădată.
    :)

    00
  77. @keos: nashu_mare a raspuns in locul meu. spre deosebire de acel caine, boc avea optiunea de a refuza. cainele nu prea.

    00
  78. @keos: inca ceva. nu o sa accept niciodata mistouri cand vine vorba de utilizarea animalelor.

    00
  79. Bah, astept cu nerabdare sa se organizeze o mica „mineriada” care sa curete opozitia asta de cacat care n-a tras in cacat!!!! Cam cum a facut’o Iliescu. Zoso, daca afli ceva sa bagi pe blog. Nu glumesc!!! Daca Iliescu zice ca a fost buna atunci, de ce n-ar fi buna si acum? Tu’ti PNLSD’u ma’tiii!!!!!!!!!!!!1

    00
  80. In ritmul asta, se pare ca proiectul LucruriGratis o sa aiba din ce in ce mai multi „clienti”. :)

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile