Părerea ta despre bitcoin depinde de cât bitcoin deții

update: un articol mai logic aici.

Toată lumea știe că e o schemă Ponzi. Toată lumea. Dar nimeni nu vrea să spună asta. Ăia care dețin juma de bitcoi îi dau înainte cu valoarea și tehnologia și lucrurile bune pe care le face bitcoiul, că așa atrag fraieri care vor crește valoarea monedei, deci ei vor profita, ăia care sunt destul de naivi încât să se creadă deștepți se aruncă pentru a încerca să profite de pe urma ălora care vor intra după ei.

Au trecut 14 ani și se vede cu ochiul liber cum stă treaba. Nu adoptă nimeni nimic, mai trage Musk câte o țeavă fraierilor, iar schema depinde de curent ieftin din țări amuzante, ca Rusia, China sau Kazahstan. 10% din servere erau într-un scuipat de țară condusă de un dictator, vreo 80% erau în China până să aibă nevoie chinezii de energie. Despre ce libertate și tehnologie e vorba mai exact?

Terminați cu prostiile măcar. Ai cumpărat la 6.000 și ai vândut la 50.000? Bravo, felicitări, le-ai luat banii la fraieri, dar nu încerca să vopsești asta ca fiind ceva bun.

Unul dintre cele mai mișto momente de pe acest blog a fost când am scris că am un prieten care are 2 mil în BTC și vrea să îi aducă în țară legal și au început să curgă sfaturile de la oameni care transferaseră 0,0045 în contul lor bancar sau scoseseră 50€ dintr-un bancomat.

Mențiune specială pentru ăia care se apucă de minat acum. Sunteți îmbucurător de proști, pe voi se mizează schema asta piramidală. Continuați. Valoarea monezilor depinde de voi, nu mai ascultați la ăia care spun că sunteți grămadă, voi continuați, ăia sunt doar invidioși pe voi și pe valoarea portofelului vostru.

Also, cumpărați NFT-uri. Altă valoare.

bitcoin-shit

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

209 comentarii

  1. Mai e și problema eticii, crypto monedele pot fi folosite și în scopuri dubioase, iar investind în ele contribui, parțial, la răul respectiv.

    00
    • 99.99999% dintre lucruri pot fi folosite in scopuri dubioase. Restul de 0.00001% intra in categoria „your mom”.

      10
    • Asta e valabil cam despre orice.

      00
    • Noroc ca traficantii de toate cele folosesc bitcoi si nu dolari sau euro. Revolutionara perspectiva.

      00
    • The strongest argument against cryptocurrencies used to be that they had yet to show they were much good for anything. Now the strongest argument against them may be that they have become far too good at one thing: enabling crime.
      https://www.wsj.com/articles/why-crime-could-kill-crypto-11624008655

      00
    • Bitcoin a arătat ce poate. Câte miliarde de dolari au fost tipăriți anul trecut? Acuma, câte miliarde de Bitcoin au fost generați extra în aceeași perioadă?

      Acuma toată clasa de mijloc și cei săraci suferă. Cu Bitcoin ar fi sărăcit și bogații.

      00
    • Daaaa … stii ca si banii sunt folositi sa cumperi arme, droguri si alte prostii. Deci nu mai folositi bani ca e rai! Tu muncesti pe salata si carnatzi sau cum?

      00
    • E ca în cazul dnei Kovesi, care a zis că: „Nu există țări lipsite de corupție.” (referitor la state UE).
      Problema e că în unele cărți e mai mult ca în altele.

      Și banii tipăriți pot fi folosiți pentru plata unor activități, dar la Bitcoin poate fi un risc mai ridicat.

      Contraargumentele date mai sus sunt pe tema „Noi suntem în România, n-avem timp de Eco, etică și altele, avem alte priorități, nu ne interesează salvarea planetei”.

      Răspunsul meu aici e că banii investiți în Crypto sunt pentru investiții, nu pentru supraviețuirea de zi cu zi. Așa că se poate aplica și ceva etică.

      Un citat din N. Steinhardt:
      Îmi povesteşte că Mihail Sadoveanu a stilizat traducerea psalmilor făcută de ebraistul Moses Duff. Despre un scriitor vândut regimului şi pe care conu Mihail îl apăra spunând: „Ce vrei? ce nu face omul pentru o pâine?“, ovreiul, răspunzând, a precizat: „Pentru o pâine da, nu însă şi pentru un cozonac“.

      Aici nu vorbim de bani pentru supraviețuire, vorbim de bani pentru investiții, și ar putea să conteze și alte lucruri decât nevoile de bază.

      00
    • Un pistol = 50 de kilograme de caltabos. Sau 20 de salam de Sibiu.

      00
    • „Asta e valabil cam despre orice.” doar ca nu e la fel de usor, crypto e cel mai util mediu de facut troc si nu poate nimeni sa ti-l confiste

      00
  2. Nu inteleg problema. Lasa oamenii sa mineze. Intre timp poti pune ceva bani in stocks d-alde nvidia si alte firme de semiconductoare si system-on-a-chip, majoritatea fie au produse de minat, fie sunt supplieri pentru cei care fac.

    Ia mai minati mai! hai-hai!

    00
    • Si placi video la pret normal cand mai gasim? :))

      00
    • placi video la pret normal cand mai gasim?

      asta mă doare cel mai mult :(

    • Pret la placi video normal?, stati sa vedem (cand o fi, daca o fi) cand s-o face nebunie pe Taiwan de catre China cum s-a facut pe Crimea de catre Rusia.
      Asa cum e Arabia Saudita pentru petrol, e Kazakhstan pentru uraniu si Taiwan pentru microchips-uri de astea.
      Poate ca e ultima grija acum, dar sa incepem sa ne invatam sa injuram cand jucam cs pe Intel HD Graphics, asa, ca pregatire, desi o fi ultima grija la momentul respectiv, cand o fi..

      00
    • Problema mea e ca „A minuscule .01% of Bitcoin holders control nearly a third of the supply”. Practic, pentru 10 prosti se consuma curent cel putin cat consuma Norvegia.
      Sute de mii de ingineri, tehnicieni… sa faca ei chestii, sa inventeze centrale, sisteme de transport si distributie… pentru ce? Pentru 10 prosti.
      Dar vai, „eco!”, „green!”. O pula. E ca aia cu „daca se recicleaza, acum putem face cat de mult gunoi plastic, ca oricum se recicleaza”. Un cacat, nu se recicleaza. Un cacat si cu „eco!”, „green!” la energia pentru minarea bitcoin. Daca nu ar fi bitcoi, energia aia „green!” economisita ar fi folosita pentru a mai inchide niste termocentrale care polueaza.
      N-ai cu cine, asta e. E plin de prosti, de asta ne vom duce dracului mult mai repede decat am crede.

      00
    • Tot aici pe blog a mai fost un text – nu am pastrat link, poate mi-l da cineva: a facut cineva o analiza si a observat ca, daca vinde vreunul mai mult de X bitcoin, fluctuatia de pret e nejustificat de mare.
      Era faina analiza, imi pare rau ca nu o mai gasesc. Concluzia era ca bitcoin e scump pentru ca nu vinde nimeni. Am un cacat si decid eu ca e 100.000 de euro.
      E ca in bancul ala:
      – Catelul asta valoreaza 100.000 de euro!
      – Serios!? Ti-a oferit cineva 100.000 de euro pe el?
      – Nu, dar mi-a propus sa-l schimb cu doua pisici de 50.000 de euro bucata.

      00
    • Macar la NFT poti fi „fraier” sau „smecher” fara sa implici atatea resurse.
      Sa ramanem la astea, zic, la picturi de tipul „o linie alba pe fond albastru, 44 de milioane de dolari” (cautati stiri) si la NFT-uri cumparate ieri cu 10 lei si vandute azi cu 100.000 de euro.
      Bitcoin consuma resurse DEGEABA! :( In ecuatia globala e trist, e foarte trist.
      Apropo, ăia care strang bani pentru proiecte eco accepta si bitcoin? E ironia completa?

      00
    • @vali, jhon, daca nu o sa existe rtx 3050 la pret ok, (Începând de la 1.399,00 RON), asta scrie pe site-ul nvidia, incepand ala sa nu insemne ca placa o sa fie chiar si 3000, o sa raman la laptop-uri. Macar acolo am tot la pachet. La 3060 sau altele nici nu ma gandesc.

      00
    • „Bitcoin consuma resurse DEGEABA” eu nu inteleg cum vine asta, poate sunt prea prost, dar cum plm consuma degeaba daca energia e platita? care e definitia lui ‘degeaba’ ?!
      pana la urma e corect, guvernele nu isi asuma mai nimic despre bitcoin ca sunt incapabile sau cu ratza-n gura si atunci de ce sa strice o combinatie care le merge

      00
    • NIX, „degeaba” e in „ecuatia globala”, daca vrei.
      Stii lacurile alea de cianuri? Poluare, mai moare cate un sat intreg… dar orice computer are aur in el, microconductori, deci nu e chiar degeaba.
      Barajele: A disparut Ada Kaleh, dar uite, X% din energia din Romania e furnizata de Portile de Fier.
      „Degeaba” inseamna ca trimiti minerii in mine sa sape carbuni, pe care ii pui pe foc in termocentrala, sa generezi energie electrica… pentru ce? Pentru cine?
      Munca a milioane de mineri reali, din aia cu tarnacop… pentru ce? DEGEABA.
      Nu orice lucru pe care il platesti e ok; incearca sa privesti in „ecuatia planetei” sa spun asa…
      E bezos cel mai bogat din lume… da, dar juma’ de planeta cumpara de pe Amazon.
      Acum fa niste rationamente pentru bitoin. Sensul bitcoin in „ecuatia planetei”. Mie imi iese „degeaba”.

      00
    • Dar si jocurile pe calculator sunt „degeaba”, coane!
      Nu chiar. Dezvolta imaginatia, uneori ajuta la scaderea depresiei, unele te fac mai logic, te invata sa vezi global chestii (am facut eu un text despre Caesar III, pe care l-as da proba de angajare in Primarii).
      Moda nu e „degeaba”? Poate, in secolul „fast fashion”, poate da. Dar nu chiar. E exagerat ce se intampla azi in moda – mult consum inutil, dar nevoia de frumos cred ca a contribuit destul mult sa nu mai ramanem in pesteri. Sa zicem…
      In plus, aceste doua exemple servesc… toata planeta. E vreunul care n-are telefon? Cati? Se justifica o oarecare „risipa” (cu ghilimele) de resurse cu telefoanele.
      Acum, bitcoin. Din ce an e pe piata? Care i-a fost scopul, si ce s-a realizat din acest scop? Pentru cine, pentru cati? La ce consum de resurse are – consuma curent cat Norvegia, nu e cam… nimic, degeaba, existenta lui?

      00
    • Nu stiu cati bitcoin mai sunt de minat. Dupa ce se termina de minat, se opresc masinariile alea? Ramane bitcoin efectiv ca „ecuatii matematice complexe” (sic!) intr-un computer si atat, se se joaca aia 15 care au bitcoini cu ele?
      Asta sper, ca in viitorul apropiat sa se opreasca fermele alea de minat, inutile. Si apoi, aia e: ce mi-e NFT, ce mi-e picturi abstracte – trei flegme pe o panza = 100 de milioane de euro, ce mi-e bitcoin. Eu personal nu as mai comenta despre bicoin daca s-ar opri consumul inutil, degeaba, de energie electrica.

      Planeta noastra, draga noastra planeta.
      Imaginati-va un milion de resouri puse afara, iarna, raspandite prin munti. Sau 1 milion de fierbatoare bagate in Marea Neagra, sa incalzim marea sa putem face baie in decembrie.
      Energia electrica pentru incalzit Marea Neagra ar fi procurata de la termocentrala din Satu Mare, termocentrala pe carbuni, care ar polua acolo local, pe unii care n-ar ajunge niciodata la mare (e vreunul din Satu Mare care a ajuns la Constanta si a fost fericit cu timpul petrecut pe drum?)
      Asa vad eu bitcoin… Macar daca am incalzi marea ar beneficia mult mai multi decat cei care beneficiaza de pe urma bitcoin.

      00
    • @Cristici, am impresia ca te contrazici putin, cine consuma energia electrica nu e problema mea a consumatorului, la fel cu orice ‘eco’ vrajeala de consum, da pot influenta pozitiv ecuatia insa e o prostie fenomenala sa spui ca trebuie sa o fac, asta trebuie sa se intample la nivel de societate, nu scotand tv-ul din priza si stingand becul de la 9 la 6.
      voiam sa scriu altceva dar de fapt cred ca tu contopesti morala cu logica. de asta spui ca bitcoin consuma degeaba; eu spun ca bitcoin consuma atat ‘cat trebuie’ cat e cineva interesat sa consume (preferabil dar si moral sa si plateasca)
      pana la urma nu inteleg o chestie, daca vrei sa vinzi un produs (energie electrica) nu esti bucuros ca ai cui sa il vinzi? cum e asta ceva negativ? vrei sa produci si sa vinzi mai putin de fapt? de ce?!!!
      singurii care pot schimba treaba asta sunt ‘jucatorii mari’ cei care inventeaza un cripto mai stabil si mai eficient si statele care controleaza legile asupra cripto si energiei, implicit si producatorii de energie in functie de cat de mare influenta au in piata, a da, si cei care controleaza marile criptoplatforme (ca practic ele dau valoare monedelor virtuale mai mult decat orice)

      00
    • O precizare: nu se mai folosesc plăci video pentru minarea de Bitcoin de un car de ani, nu sunt la fel eficiente precum sistemele dedicate.

      00
    • @Cristici
      cred ca te referi la analiza asta. Daniel mai comenteaza aici pe blog.
      https://economie101.ro/bitcoin-investitie-proasta/

      00
    • Multumeeesc! :)
      Da, aceasta e analiza. O pun la bookmarks, sa o mai dau exemplu.
      Uite: „Rămân așadar 14,9 milioane de bitcoini disponibili pe piață. 95% din aceștia sunt deținuți de 2,8% din utilizatori.”

      Mulțumesc, Gabriel. :)

      00
    • Alt pasaj din articol: „Dacă nu vă prindeți ce zice graficul vă traduc eu: vânzarea a 150 de bitcoini a dus la scăderea prețului bitcoin cu 10%. Atenție, sunt 14,9 milioane de bitcoini pe piață. 150 de bitcoini înseamnă 0,001% din bitcoinii de pe piață.
      De ce s-a întâmplat asta?”

      00
    • „Uite: „Rămân așadar 14,9 milioane de bitcoini disponibili pe piață. 95% din aceștia sunt deținuți de 2,8% din utilizatori.”

      Treaba asta e ceva mai nuanțată, pentru că o parte din acei „utilizatori” cu mulți bitcoini sunt de fapt conturi ale exchangeurilor (gen Coinbase, Bitfinex etc) care țin în propriile wallet-uri monede cumpărate de utilizatorii lor. Iar majoritatea celor care au bitcoin îi țin într-un cont administrat de un serviciu online și nu într-un wallet propriu (ironic, nu?).

      00
  3. Ca orice alt domeniu, la început probabil erau pasionați și persoane dispuse să investească sume considerabile… Acum, subiectul cryptocurrency a devenit popular și se bagă multi să cumpere prostii din astea, probabil majoritatea neștiind cu ce se mănâncă, exact.

    00
    • Cum sa nu știe cu ce se mănâncă? Ca doar l-au urmărit pe Gigel pe tictoc și pe Viorel pe iutub și au explicat ăia foarte bine: buy low sell high. Dacă și Marcela casieriță la Kaufland a înțeles cum e treaba…

      00
    • tot ce conteaza e cat de bine pus la punct ai ‘scam-ul’ si cat de prosti sunt cei care iti cad in plasa, exemplele cele mai simple: bitconnect, onecoin, apoi si restul de dogecoins si alti shitcoins care practic n-au nici un fel de utilitate afara de cea de specula

      00
    • Crypto monedele si mineritul nu sunt altceva decat continuarea fireasca la alt nivel al jocului Tamagotchi in care detinatorii trebuie sa ingrijeasca avatarul ales in timp ce acesta trece prin diferite stadii ale vietii, iar asta include hranirea si baia. Daca nu reusesc sa aiba grija cum trebuie de el, avatarul se poate imbolnavi si ar putea chiar sa moara. https://en.wikipedia.org/wiki/Tamagotchi

      00
  4. Chiar sunt curios ce iti spune banca daca dai o lovitura din asta si sa spunem ca faci 2-3 milioane de euro peste noapte. Nu sunt sigur daca bancile te lasa sa-i transferi/ retragi/ utilizezi, practic sa te folosesti de ei.

    Poate gresesc dar spun asta pentru ca, acum un an, am mutat niste bani intr-o banca fiindca aveau dobanzi bune la depozite. Nu era o suma fabuloasa, erau cca 100.000 euro, in lei.

    Toate bune si frumoase pana a expirat depozitul pe un an si am vrut sa-i transfer in banca initiala, de unde venisera, cand au inceput intrebarile gen “sursa fondurilor” etc.

    Intrebari puse de banca care i-a tinut timp de un an!!! Practic au stat la voi banii, dobitocilor, timp de un an, in depozit si cand vreau sa ii mut incepeti chestionarele si intrebarile “de unde ii am” si ma plimbati 3 zile pana sa ma lasati sa-i transfer?!

    Ma gandesc ca la milioane care iti intra in cont din crypto problemele sunt mult mai mari in a face ce vrei cu ei…

    00
    • Sunt unele banci mai prietenoase si unele mai putin prietenoase. Scoti si u sume mai mici, sa nu te trezesti ca ti se blocheaza toti banii. Oricum, nubse pune problema sa nubte poti folosi de ei, ca e legal si reglementat.

      00
    • M-as bucura sa am asemenea probleme

      00
    • Andrei, in mod normal si la depunerea banilor in cont se completeaza formulare standard de AML (anti money laundering) si KYC (know your customer). Probabil le-ai completat direct cand a fost deschis contul, mentionand motivul deschiderii.

      00
    • Poți cumpăra multe direct cu Bitcoin. Ultimul exemplu sunt șosete de la fabrica de șosete (firmă românească).

      00
    • Poti plati si pe PC Garage cu Bitcoin de exemplu

      00
    • Nu există absolut nici un impediment pentru a transforma crypto în fiat atâta timp cât sumele pot fi justificate iar platformele pun la dispoziție toată documentația. 10% impozit iar dacă suma depășește un anumit prag 10% + contribuții sociale și aia e.

      00
    • Iti faci card binance si scoti cate 200 lei zilnic :)

      00
    • @mihai Să vezi distractie când ala care iti plătește tie banii pe monede prin intermediul exchange ului, apare prin FATCA!
      Si, mai exact, ce documente pun la dispoziție platformele, pentru dovedirea surselor?

      00
    • istoricul tranzactiilor in plm

      00
    • Programare si ii scoti cash. Da stiu suna stupud da elegal. Si trevi stradasi ii depui la banca cealalta.

      00
  5. Articolul anual cu ocazia scaderii bitcoinului. :)

    Toata economia e o schema ponzi / specula. 90% dintre noi nu cream nicio plusvaloare. Stiu ca sunteti foarte mandri de ce faceti si munca voastra e foaaarte importanta, dar newsflash: munciti ca sa ajutati pe cineva sa pacaleasca pe cineva sa cumpere ceva la pret cat mai mare. Pensia e definitia unei scheme ponzi.

    Intamplator si eu am un prieten care tot 2 mil a scos si i a scos frumos si legal, care i problema? Platesti 10% si niste cass si asta nu de ieri de azi.

    Sapt trecuta am cumparat si vandut primele nft uri. Vai de mine, ce prost sunt :(

    00
    • Nu produc nici o plus valoare. Dar produc ceva tangibil. 90%din produse sunt degeaba dar asta nu înseamnă că nu există și se vând.

      Problema la Bitcoin e că el doar consumă foarte mult (deci și poluează) dar nu e corelat cu nimic decât unii ce visează să se îmbogățească peste noapte nefăcând nimic.

      00
    • @vax Faci marketing la emag. Ce produci, mai exact, sa fie tangibil?

      00
    • @vax produc ceva tangibil cum ar fi „case bune” care stau să cadă la primul cutremur sau rahaturi care omoară business-uri mici și hobby-uri plăcute?

      00
    • Criptomonezile sunt practic niste conventii. Ambele parti ale unei tranzactii agreaaza valoarea unei criptomonezi. La fel cum se intampla si in realitate, cu banii reali. S-au dus vremurile cand valoarea lor era sustinuta de aur, sau cine mai stie ce. Probabil ca va mai dura ceva, dar monezile virtuale vor fi viitorul. Pana si banii reali se duc spre digital. Stiu, rezistenta e mare, dar incet incet schimbarea se va face. E ca trecerea de la trasuri la automobile.

      00
  6. NOU
    #49

    No bine ma baieti :) de vreo 3 ani se fac bani frumosi din crypto, acum e la reducere….cumparati ca sa va bucurati la primavara…

    00
    • Primăvara anului 2026 voia să spună!

      00
    • Btc minim 150k în 2022

      China a oprit minarea, elon a ciripit etc reprezintă oportunități de a cumpăra ieftin crypto

      00
    • Hai dix, mai cu entuziasm! Nu vad hoooold, to the mooooon!
      Sau esti mai la căruță și nu prinzi cota mare din prostirea altora?

      00
    • Tranzacționez pe bursă de acțiuni și forex de cel puțin 10 ani. Primul portofel de btc îl am din 2009, la acel moment fiecare portofel nou creat evea ceva satoshi din partea casei.

      In anii aceștia am auzit și citit multe știri, nu toate știrile se interpretează așa cum crede majoritatea. Cine nu crede atunci să se gândească dacă se află în rândul celor 1% care dețin majoritatea $$. Nu mă aflu în rândul celor 1%, dar nici nu sar în sus de bucurie la știri.

      Când era btc la sau trecuse de minimele de la 3-4k, am scris pe blogul lui cetin, posibil să fi fost ceva post de crypto sau btc, că e un moment bun de cumpărare, ghici cine se joacă cu Luna, un altcoin, în contradicție cu ce spune acum ani de zile!

      00
  7. Vorba aia, pronosticurile despre stock market, aur, etc zic mai multe despre pronosticator (tradus dupa expresia in engleza) decat despre piata respectiva.

    Cat despre bitcoin, daca e sa fii raufacator, toate tranzactiile sunt la vedere, activitatea oricarui portofel e publica, nu sunt ca cash-ul.

    Daca e sa analizezi situatia din punct de vedere al unui invadator extraterestru, care vrea sa isi traga suflul dupa o calatorie lunga in univers si sa invadeze terra, odihnindu-se pe luna de exemplu si se uita la ce si cum pe pamant, cam ce diferenta este intre o moneda ca dolarul si bitcoin, stau si ma intreb? Eu zic ca sunt undeva in aceeasi oala.

    Off topic, oare FED-ul de la America primeste dobanda la titlurile de stat cumparate, fiind cumva entitate privata, sau intram in conspiratii?

    00
    • …partial ai dreptate. Dar ca sa faci o tranzactie in dolari(electronic sau nu), nu-ti trebuie 1000 kwh, cum iti trebuie la fiecare tranzactie de bitcoin. Si mai e si partea cu taxele: guvernul american, isi cere taxele in dolari, asta ii da o utilitate destul de mare dolarului.

      00
    • Ia zi, daca tot esti asa destept, cine sunt actionarii FED? Ca fiind entitate privata, trebuie sa aiba actionari, nu? „The Federal Reserve System is not „owned” by anyone. The Federal Reserve was created in 1913 by the Federal Reserve Act to serve as the nation’s central bank. The Board of Governors in Washington, D.C., is an agency of the federal government and reports to and is directly accountable to the Congress.”

      00
    • @cristi, asa si asa, stiu ce ai dat tu, dar dau si pe site-ul de pe stlouisfed.org, oricum nu am mai luat medicamente anti conspiratii de ceva timp

      „The Federal Reserve Banks are not a part of the federal government, but they exist because of an act of Congress. Their purpose is to serve the public. So is the Fed private or public?

      The answer is both. While the Board of Governors is an independent government agency, the Federal Reserve Banks are set up like private corporations. Member banks hold stock in the Federal Reserve Banks and earn dividends. Holding this stock does not carry with it the control and financial interest given to holders of common stock in for-profit organizations. The stock may not be sold or pledged as collateral for loans. Member banks also elect six of the nine members of each Bank’s board of directors.”

      00
  8. Boss, nu spuneai acum câteva luni într-un articol că deții și tu niște “bitcoi”?

    Nu sunt eu atât de expus în Bitcoin atât de tare ca 1 din 2 români de care zice Buhnici dar articolul ăsta e plin de hătereală gratuită având în vedere că te legi de Bitcoin pe blog din 2013-2014 când era sub $1000.

    Susțin ideea generală că pentru marea majoritatea a oamenilor tot ce ține de “Crypto” e un scam care dă iluzia că te îmbogățești peste noapte. Dacă auzi de “crypto” la influencer-ul tău favorit sau nu ai informații la care nu are acces toată plebea mai bine stai deoparte.

    Cât despre Bitcoin cred că a depășit faza de ponzi. O schemă de genul nu rezistă în general 13 ani și acumulează investiții instituționale. Având în vedere timpul și banii care se investesc în ecosistemul Bitcoin (nu crypto, lol) de atâția ani s-ar putea să fie ceva valoare până la urmă.

    Recomand să ascultați podcast-ul lui Saifadean cu Saylor.

    00
  9. Also, lasand la o parte bitcoin, ce nu intelege lumea esta ca a detine anumite monezi este ca si cum ai detine actiuni la o companie. Vezi un proiect interesant si vrei sa investesti in el. Ei, acum ai ocazia. Ca daca vroiai tu ca pulete persoana fizica sa investesti 200 de dolari in Apple acum 30 de ani, nu puteai.

    Bine, m am trezit eu in dimineata asta sa vb cu peretii, ca n am ce face.

    00
    • atata ca spre deosebire de a detine actiuni la o companie care este ceva cat de cat palpabil, 95% din crypto sunt digital snake oil.

      00
    • @mihai De acord, dar asta nu imi invalideaza comentariul.

      00
    • Meh, să compari crypto market cu stock market e ca și când ai compara Dorohoiul cu New-York-ul. Adică în ambele trăiesc oameni, dar cam atât.

      00
    • Asa o fi, daca zici tu. Oricum, eu doar am oferit o mostra despre cum pot fi folosite cryptomonedele, nimic mai mult. De exemplu, poti investi intr-un nou exchange. Sau intr-o retea sociala. Ca e bine, ca e rau, sa decida fiecare pentru el.

      00
    • Absolut.

      00
    • nu exista nicio legatura intre crypto si actiuni. cand detii actiuni, adica o parte dintr-o companie, ai si drepturi de vot, dar mai ales esti participant la pierdere si profit. se intampla asta cu crypto? incasezi cumva dividende? nu. iar daca voiai ca pulete sa investesti in apple acum 30 de ani 200 de dolari, puteai. puteai sa o faci si acum 40 de ani, avand in vedere ca s-a listat la bursa in 1980, la pretul de 22 de dolari actiunea.

      00
    • Pui intrebari si iti dai singur raspunsul (gresit) pe care il vrei, cu alte cuvinte nu stii despre ce vorbesti, de ce tii mortis sa iti dai cu parerea?

      Zi serios ca puteai tu sa cumperi actiuni Apple in 1980? Da, existau si erau tranzactionabile, dar nu avea oricine acces, asta era ideea.

      00
    • n-avea nimeni acces din tari bananiere, la fel cum n-au acces nici la…um, apa. in rest, lumea civilizata are acces la genul asta de instrumente financiare de vo 400 de ani or so. look it up.

      00
    • @cristi – DA SE INTAMPLA
      si partea cu votul (chiar se voteaza https://www.coinbase.com/learn/market-updates/around-the-block-issue-13) si dividendele (staking) se platesc.

      00
  10. Noteaza comentariul asta pentru viitorul apropiat catre mediu: toate tarile cu apa calda vor avea un stablecoin legat de valoarea monedei nationale. Da, btc are zero utilitate, da, majoritatea cryptomonedelor au zero utilitate, da, e multa laba in cerc insa laturile benefice exista si nu pot fi ignorate. Crypto is here to stay.
    Si apropo de stablecoins, umbla vorba prin targ ca PayPal e pe cale sa lanseze unul.

    00
    • Ajuta-ma sa inteleg:

      Stablecoin = coin (dpdv valoric)

      1 i_Leu = 1 Leu

      De ce sa folosesc i_Leu cand am deja Leu ?

      Un lucru uita lumea – monedele virtuale sunt mult mai vulnerabile decat cele clasice – ma refer la furt.

      Care-i suma totala de monede virtuale furate din exchange-uri in ultimii 5 ani fata de suma de bani furata din banci ?

      Care-i credibilitatea unei banci fata de un exchange ?

      Valoarea propriu-zisa a unei monede virtuale ii data de cat vrea cineva sa plateasca pe ea. Vezi ultimul scandal cu Elrond…. si stai , numai daca pomenesti cuvantul „scandal” imi vine in minte „DogeCoin” , „MyCoin” , „Bitfinex” , etc, etc, etc

      Da, minez si eu ca tot omul ca sa am subiect de discutie si sa ma dau cu parerea :)

      00
    • Gica contra aici. Intrebare retorica, daca crypto este realitate, de ce utilitatea si acceptarea crypto este plasata la urmatorul colt, la urmatoarea criza, la urmatoarea moneda (stablecoin)?
      Parerea mea: este o bula speculativa, similara in multe aspecte cu cea imobiliara, doar ca in wallet nu te poti muta. Una din rezultatele neprevazute ale banilor gratis (ca si evolutia burselor in conditiile in care preturile cosului zilnic sunt pe cale sa explodeze), bani generati de statele elicopter, doar pentru ca cetatenii sa nu dea piept cu realitatea = am trecut de apogeul acestei forme de organizare ( democratie – capitalism), si declinul este foarte rapid.

      00
    • @brosky

      Stablecoins le poti folosi pe blockchain, poti cumpara si vinde pe piete descentralizate, poti utiliza diverse instrumente financiare etc. Nu trebuie sa le tii intr-un exchange, poti sa le ai in propriul wallet.

      00
    • @brosky strict pentru a renunța la swift care este deosebit de lent și costisitor. Uite eu mă joc la options pe o platformă americană și mă costă $30 să depun și $45 să retrag, indiferent de sumă. Dacă transferul s-ar realiza prin intermediul unui blockchain de generație mai nouă (nu eth sau btc) m-ar costa aproape nimic.

      00
    • @mihai cum nu costa aproape nimic ? generarea acelui eth consuma o gramada de curent – daca ar fi sa platim acele tranzactii in costurile reale de productie, nu ar mai fi asa roza situatia.

      00
    • Te rog să recitești ultimul meu comentariu.

      00
    • mama cata hatereala fara argumente hahahha

      00
    • bai hai ca va mai las un comment aici sa il inrositi si pe asta :))))))))

      00
    • @brosky

      folosesc i_Leu ca mi-a criptat unu hardu’ cand m-am uitat la pornake si am dat un click aiurea.. iar acum trebuie sa-i platesc rascumparare.

      00
    • Si cel mai misto dintre stable-coins e Tether . Cand se prabuseste asta o sa fie show :)))

      00
  11. Daca sectorul crypto crapa brusc si impredictibil, shitstormul care urmeaza va afecta toata planeta. Ma intreb cand va incepe sa se spuna despre crypto ca este too big to fail

    00
    • Nu, daca N indivizi pierd doua triliarde nu va afecta toată planeta. Nu există proiecte imobiliare făcute pe bani împrumutați și girate cu crypto șamd.

      00
    • Exact, 2t sunt peanuts.

      00
    • @mihai, daca 10% se decid ca au nevoie de bitcoin-ul lor in fiat si il pun la vanzare pe la cat va fi valoarea bitcoin? 10 centi? Ce se va intampla cand va trece mirajul imbogatirii peste noapte?

      00
    • nu ai cum sa vinzi 10% din btc instant. asta unu la mana, doi la mana, scenariile de genul ‘ce-ar fi daca’ ma lasa rece.

      00
    • si pentru astia de sunteti ursi si ziceti ca poti sa vinzi oricat otc, da, evident, numai ca n-o sa-ti influenteze preturile din exchange-uri. ca despre asta era vorba, ursilor.

      00
    • @Mihai

      Atunci ne revedem când va adăuga niște zerouri după cifra 2 de la 2T USD.

      00
    • asta este cu totul altceva.

      00
    • ca sa nu mai zicem ca market cap-ul la crypto nu reflecta realitatea, in mod real, probabil o treime din btc s-a pierdut irecuperabil, plus ce s-o mai fi pierdut si din celelalte.

      00
  12. 1. Ar trebui sa faci un grafic cu valoarea bitcoinului la momentul fiecarui articol de al tau legat de crpyto (bagi cam 1-2 pe an).
    2. Legat de ponzi si ce nu e ponzi, uite cum se comporta bursa (aia care ar trebui sa nu fie ponzi, nu?) https://thehill.com/policy/technology/585331-peloton-shares-drop-amid-negative-plot-part-in-sex-and-the-city-reboot. Nu o mai bag pe aia cu „ielon” care da un tweet si apar/dispar cateva miliarde instant in functie de cat de fumat e.
    3. si bursa, si crypto si imobiliarele nu sunt doar modalitati de „get rich fast” mai sunt si refugii (mai bune sau mai proaste) pe care oamenii le cauta ca sa se salveze de inflatie. Bine e vorba de oamenii care castiga mai mult decat consuma, nu aia care traiesc de la un salariu la altul, si pe care de altfel inflatia ar trebui sa ii bucure, in cazul in care sunt vanduti la banca pe 3 generatii. Pana una alta, si dupa ce s-a prabusit bitcoinul in ultimele zile, tot e vreo 40k usd, si vreo 10-15% mai mult decat acum un an, asta in timp ce inflatia reala chiar si in zonele alea civilizate (ue, usa, etc) e sarita si ea de 10%.

    00
    • ca sa te feresti de scenarii precum Peleton, cel mai bine e sa cumperi actiuni la companii pe care le cunosti si cu ale caror produse/servicii intri in contact frecvent. a scazut pretul actiunii din cauza unui scandal, dar in ceea ce priveste produsele/serviciile companiei nu s-a schimbat nimic si ai in continuare incredere in ele? atunci e doar un hop trecator. profita de ocazie si cumpara mai multe actiuni.

      00
  13. Postarea asta nu o sa îmbătrânească frumos… la fel cum ti-am spus și în 2018… :)

    00
  14. Cryptomonedele sunt gambling with extra-steps.
    Also, ceva mai stupid decât NFTs n-am văzut. Plătești o groaza pe un .jpeg pe care toată lumea îl poate descărca sau salva 😂 aduce a stock images with royalties

    00
    • exact, ei cred că dacă niște artiști grei au vândut chestii nft pe milioane( care sunt un procent minuscul din totalul artiștilor), tot ce e nft are valoare.

      00
    • NFT e despre IP, unele au valoare altele nu

      00
    • nu platesti pentru un jpeg, ca nici ala nu e al tau, platesti pe un UUID care intr-un sistem de crypto iti atesta ca ai fi proprietar pe jpeg-ul respectiv. ca sa fac o analogie mai usor de inteles, e cam aceeasi treaba cu aia care la un moment dat videau teren pe luna sau pe Marte, NFT-ul e actul care iti atesta „proprietatea”.

      00
  15. cum ziceam, părerile depind de câți BTC aveți.

    • A bit of confirmation bias, ca nu stii cati btc are fiecare. Dar uite o idee de ce ar putea fi asa cum zici tu (in afara de aia a ta ca aia care au btc o sa il sustina ca sa gaseasca alti fraieri). Aia care au btc chiar s-au informat mai mult pe subiect decat unii care „au auzit si ei ceva despre subiect, si tre’ sa aiba o parere”

      00
    • Eu aveam fix aceeasi parere si cand n-aveam nimic si cand am vandut totii bitcoinii la 6k si s-a facut apoi 30k si acum.

      00
    • Care e cauza si care e efectul? Parerile depind de cati BTC are fiecare, sau invers? Intai cumperi BTC si doar apoi incepe sa ti se para o idee buna?
      Asta-i ca si cand ai zice ca sanatatea ta depinde de cate tratamente si medicamente folosesti. Ca doar se vede cu ochiul liber ca aia care iau medicamente sunt bolnavi. Seamana cu logica lui bunicu’, el zicea mereu „esti sanatos atata timp cat nu mergi la doctor, imediat ce te duci, iti gaseste ceva”.

      00
    • Zoso, pari a nu avea, după părerea pe care o tot ai. Și, mai nasol, te încăpățânezi să nu ai după ce de atâția ani le „tot faci reclamă”. PS: Am. Dacă 0.01 BTC se cheamă că am :D

      00
    • radu, dacă ai priceput greu ce am zis spune, că fac o schemă.
      dacă ai, înseamnă că ai intrat în horă. dacă ai intrat în horă, interesul tău e să intre și alții, că în felul ăsta crește valoarea a ce deții, deci sigur sigur nu e scam.

    • Am inteles. Deci daca te-ai bagat, mai ales cu o suma mare, cand te intreaba cineva, e cel mai bun lucru inventat de omenire de la painea feliata incoace. Iar daca nu te-ai bagat la timpul potrivit, e cel mai mare Caritas de fraierit prostii.
      Desigur, cand te intreaba cineva. Ca daca ti-ai pierdut toata averea, n-ai cum sa nu stii ca ai luat teapa. Dar „parerea” oficiala e tot ca n-are cum sa nu ajunga la 100.000 de euro un BTC.
      Si la fel si daca nu te-ai bagat, dar vezi cum prietenii scot cate doua milioane, n-ai cum sa nu te gandesti ca puteai fi si tu unul din ei.

      00
  16. Eu le-aș asemăna cu pacanelele. Dar nu pentru bombardierii pe care-i vedem ieșind din ele ci pentru astia mai sofisticați. Ganduri de retragere din activitate la 45 de ani și buzunare pline, stat la terasa cu laptop și nelipsita starfucks lângă ei, intrigati de bolidul cefalosului dar tanjind la un bolid de 80k (doar ca nu-i bmv sau mercedes ca al presupusului infractor, ci e una mai „specială”)
    Nu-mi dau seama dacă sunt prostuti incat sa creadă în ” tehnologia ” Monedei virtuale sau sunt atât de smart incat sa profite de prostia celor care baga bani în ele, crescandu-le lor veniturile. Dacă sunt deștepți… E mai nasol! Pentru ca intra în contradicție cu aparentele crezuri și dovezile lor de moralitate (judecarea și stigmatizarea cefalosilor, condamnarea clasei politice pentru mizeriile făcute ei clientela etc). Adică multă ipocrizie! Și ma tem că Asta-i varianta corectă…

    Dar să-i condamn penru asta? Nu prea… Dacă au reușit să profite de pe urma fraierilor… 👏👏 Poate suna cinic dar… Asta se întâmplă zi de zi și nu mai spune nimeni, nimic! Toate lesinatele fac bani din rețele sociale, copii care fac jdemii de eur pe lună din ytb, videochat, etc

    Eu chiar admir ceva la tot fenomenul. Scoate la lumină dimensiunea prostiei existente! Eu credeam ca sunt mai puțini dar m-am înșelat. Dacă vreodată vreau sa ma apuc de fraierit, stiu ca am piața pentru așa ceva!

    PS dacă prietenul tau vrea să aducă banii aia, legal, în țară… Îl ajut. Cu statul o face cel mai legal 😁😁 și fără multe riscuri. Dar acum va plăti impozit pe venit…

    00
    • Daca nu esti pompier sau medic, daca nu produci ceva util societatii, sa stii ca si tu banii ti-i castigi tot fraierindu-i pe altii.

      00
    • Mai exact, cu ce te-a fraierit casiera de la market? Ca nu-i esențială și nici nu produce…
      În ceea ce privește un produs/serviciu tu poti sa-i pui orice preț. Piața va decide dacă este corect sau nu.
      D-aia se numește economie de piața…
      Tu pe ce crezi ca se bazează cotatiile monedelor virtuale?
      Nu punem la socoteală marea posibilitate de influențare a acestor cotatii, de câțiva… Aici este de fapt problema cu aceste monede. Ai câțiva care dețin 90% din total și, dacă n-ar există clasicul sistem financiar, gândește-te cam cât de repede s-ar ajunge la fiasco din cauza celor 90%.

      Intrebare: dacă te duce atât de mult capul încât să inventezi tehnologia din spatele bitcoin, oare te duce capul să îi pui si un back door? Să mai „printezi” Niște bitcoin? Ca teoretic, da, poti verifica toate portofelele și verifica numărul total de monede. Dar practic este adevărat?
      Și monedele alea nefolosite, chiar se „ard”?

      00
    • Casiera de la mega lucreaza pentru o corporatie al carei scop este sa te convinga sa le cumperi produsele in asa fel incat sa aiba un profit cat mai mare. Sa „te fraiereasca” sa cumperi de la ei, ca pentru tine nu exista absolut niciun beneficiu daca platesti la mega image sau la carrefour sau la piata. Daca maine moare mega image, societatea nici nu va observa. Ca faci bisnita sau lucrezi la mega image este tot aia.

      „În ceea ce privește un produs/serviciu tu poti sa-i pui orice preț. Piața va decide dacă este corect sau nu. Tu pe ce crezi ca se bazează cotatiile monedelor virtuale?”

      Asta zic si eu … ca nu e ceva specific monedelor virtuale, ci intregii economii.

      Da, este adevarat si da, se ard.

      Eu nu vreau sa fiu avocatul cryptomonedelor, insa sunt impotriva hate-ului gratuit si a faptului ca, vezi doamne, aia care fac specula cu bitcoin ar avea o moralitate indoielnica fata de mine, care fac marketing la amazon.

      00
  17. Bitcoin merge numai dacă ai curent electric. Dacă e tăiat nu mai poți plăti cu el. Dar cu bani te duci la un bancomat și… Stai că nici ăla nu merge. Ok, plătești cu cardul la POS… Oh, și ăla merge pe curent. Te duci la bancă să-i retragi… De fapt nu, că tipele de acolo nu pot actualiza in calculator. Și seiful e electronic.

    00
    • Sistemul bancar functioneaza pe baza unor hamsteri alergand pe o roata, nu consuma deloc electricitate

      00
    • Dar am cash acasa, ma duc la magazin si… Nu merge casa de marcat.

      00
    • Stai sa vezi… Ai 200k în cont, pica banca, recuperezi doar 100k ca atât e asigurarea vs ai 5 bitcoin, pica Kazahstan, China nu mai vrea, se duce lumea pe pl, dar cat timp exista blockchain-ul (adică mai multi cu datele din el), tu tot 5 bitcoin ai.

      Bitcoin are exact aceeași valoare pe care o are orice valuta. Atât cât vor alții sa iti dea pe ea. Inflația și deflația exista fix fiindca o entitate (băncile centrale) dau drumul la mai multa sau scot din valuta de pe piața. Diferența între crypto și valuta clasica e ca valuta clasica e controlata de niște state, care pot sau nu pot fi de încredere (ex. Turcia / Venezuela acum, Germania acum niște ani)

      00
    • Ai 5 btc pe care ai dat 150k și mâine valorează 5k. The best deal!

      00
    • „Sistemul bancar functioneaza pe baza unor hamsteri alergand pe o roata, nu consuma deloc electricitate”
      Imparte energia consumata de ambele sisteme la numarul de beneficiari.
      Jocurile pe computer consuma curent extrem de mult, practic degeaba, dar cati oameni se joaca pe computer, miliarde?

      00
    • Daca maine ar pica de tot serverele unei banci, sa se piarda totul, e posibil sa fie un val… national, mondial? (in functie de marimea bancii)
      Daca maine ar pica de tot serverele bitcoin, sa dispara de tot absolut, ar fi un „val” de trei zile la stiri, apoi ar uita toata lumea ca a existat bitcoin.

      00
    • @Misu – ai pus la saltea cash 1000 de lei in urma cu 10 ani. Cat ai pierdut?

      00
    • Nu exista „serverele bitcoin”. Fiecare user poate fi un nod, și eu îmi pot trage jos pe PC blockchainul și să fiu „server”

      00
    • Flat, de asta „Cei de la Financial Times susțin că până în prezent au fost ”minați” 18,6 milioane de bitcoini. Din acești 18,6 milioane se estimează că 20% din ei au fost pierduți și nu pot fi recuperați niciodată. Cel mai probabil oameni care au cumpărat, dar au pierdut parola de la cont. Fără parola banii aceia nu se pot recupera…vreodată.”?
      Tare sistemul, nu?
      Faptul ca tu iti poti face acasa „server” e de bine, sau de naspa pentru bitcoin?

      00
  18. Ce de economiști înstăriți pe-aici…

    00
  19. Am niste crypto cumparat asa de fun si studiat fenomenul. Si da, sunt de parere ca e un caritas obosit.

    Acum cateva chestii interesante legate de acesta zona libera de imbogatire.
    1. Bancile sunt naspa pentru ca iti folosesc banii depusi. NOI SUNTEM DIFERITI IN CRYPTO! In crypto markets apare stacking care face… badabumtz… fix acelasi lucru. Da-ne crypto-ul tau pentru 1 an si iti dam dobanda. SUNTEM DIFERITI, DA?
    2. Daca nu ai 50 ron dar vrei sa te imbeti? Sigur ai 1-2 ETH prin vreun portofel pe care poti sa ii lasi garantie pt bani reali. Ii recuperezi apoi(exemplu dat de experti in crypto in RO). N-ai 50 ron in buzunar, dar ai 7-8000 USD in cryto… suna plauzibil…
    3. Esti la categoria saraki daca iei credit. Baga banii de avans in crypto si ajungi la independenta financiara.
    4. Este totul anonimizat! Numai ca iti dai voluntar datele personale si copii ale actelor de identitate oricarui exchange dubios fara discutii. Doar cumperi viitorul, nu?

    Exemplele pot continua, dar… are sens?

    00
  20. Cum ar fi ransomware fără crypto:
    Fișierele din computerul tău a fost criptat, pentru a primi cheia de decriptare lasă 10.000€ în mașina verde cu numere de Turcia parcată pe trotuar pe str. Dorel colț cu Ion din Brașov.

    După confirmarea plății o să primești cheia de decriptare prin poștă.

    00
  21. Problema cu bitcoinul si cu banii, in general, edte ca omenirea ii vede ca pe niste resurse. Nu, banii, critpo included, sunt doar entitati care ne ajuta sa schimbam mai usor resursele intre ele (ca sunt ele tangibili ori nu). Cand vom percepe si intelege treaba asta, atunci ne vom concentra sa facem bani din chestii viabile in mod sustenabil, nu speculativ.

    00
    • Cu bitcoinii in afara de bani reali si ceva soft-uri obscure nu cred ca schimbi nimic decat facturi la curent.

      00
  22. Ai sintetizat perfect piata de shitcoin si de NFT-uri. Din pacate inca nu s-a atins masa critica de prosti pt a o lua la vale serios. Am vorbit acum cateva zile cu cineva despre asta si imi spunea: pai nu poti sa dai dismiss la toata tehnologia blockchain ca are aplicabilitate ! Aplicabilitea asta este atat de marunta comparativ cu luatul de bani de pe fraieri ca abia merita mentionata.

    00
  23. N-ai vrea totuși să scrii pe subiecte pe care le cunoști? Bricolaj ca de exemplu? Instagramerițe expirate? SUV-uri mediocre poate? Zic și eu, idei sunt multe :D

    00
    • poate mă pricep și la bitcoi, cine știe, nu doar la suv-uri mediocre…

    • @nick: cît timp ți-a luat să citești aici mai bine minai prin bitcostan.
      Observ că toți fan-coinii sînt deranjați de articolul acesta.
      Eu fiind un sărac îmi prinde bine că Vali a bricolat puțin schema asta.

      00
  24. Cum e bitcoin-ul special dacă toată lumea vrea dolari la sfârșit? E degeaba dacă faci Bitcoin monedă națională că statul o să cumpere gaz tot în dolari. Utopia blockchain are sens dacă nu mai există o monedă paralelă râvnită mai mult.
    Și chiar dacă s-ar face saltul ăsta, cum arată tranziția? o luam de la încetul cu un blockchain fresh, nu? Că doar nu incepem utopia cu Bitcoin, unde 1% deține 90% din coins(Oh snap, unde am mai văzut asta?)

    00
    • Doar pentru că arunci cu afirmații gen „1% deține 90% din coins” nu le face adevărate, să știi. Iar orice deducție sfătoasă construiești pe urmă pe asta va fi în cel mai bun caz un căcat (cînd îți dai cu părerea despre ce nu cunoști), dacă nu direct manipulare (cînd cunoști bine domeniul dar dezinformezi ca să obții un avantaj sau altul).

      00
  25. Some statistics to start the year:

    During 2021 Bitcoin consumed 134 TWh in total, which is comparable to the electrical energy consumed by a country like Argentina.

    Related CO2 emissions were ~64 Mt; enough to negate the entire global net savings from deploying EVs.

    00
  26. Am si eu o intrebare simpla – de ce nu putem folosi NFT pe post pe cryptocoin, direct? Vad de exemplu ca in total exista 21 de milioane de bitcoini din care 18 milioane si ceva deja minate, de ce nu putem genera automat 25 de milioane de poze gen bancnota (elemente comune insa seria unica de identificare) si le folosim pe alea la tranzactii?
    In loc sa platesti 3 bitcoini pentru un apartament o sa te coste 5 NFTcoini, unde este exact diferenta atata timp cat este doar o unitate aleatoare care nu are nimic in spate (o moneda nationala este emisa si controlata de un stat) si in mod identic vorbim despre chestii unice ce nu se pot falsica?
    De ce trebuie sa fie un sir de de operatii matematice ca sa rezulte o chestie unica atata timp cat poti sa creezi de la inceput o chestie unica (esenta NFT)?

    00
    • Ia fă tu o chestie digitală unică, fă-o publică și ia vezi dacă ți-o poate copia cineva. Apoi ia vezi dacă poți convinge pe cineva că chestia ta e aia „adevărată”, nu copia lui Giani hackeru’. Nu mai zic, chestiile astea digitale ale tale, din care-și face orice fraier oricîte copii dorește, ia vezi dacă o să poți convinge pe cineva să-ți dea o pizza (sau orice altă marfă/serviciu) pentru ele?

      În altă ordine de ieri, faptul că o monedă fiat este controlată de (banca centrală a) un(ui) stat e fix una din probleme. Ia calculează, dacă acum 10 ani ai fi băgat la saltea 1000 lei (de care atunci puteai cumpăra, să zicem, 10 găleți de bere), azi cît mai valorează (cîte găleți de bere poți lua de ei)? N-o să-ți placă concluzia: inflația, controlată de statul ăla, ți-a erodat o treime din valoarea lor. Adică ai sărăcit.

      00
    • @L- eu nu ma pricep la asa ceva, nici la monezi si nici la NFT insa am inteles ca NFT inseamna o chestie digitala care este doar a ta si pe care nu o poate replica nimeni, este doar una in lume si este a ta.
      Tu spui ca nu este asa si oricine poate duplica un NFT si restul lumii nu stie care este originalul?

      00
    • Nu, nu spun asta. Ți-am răspuns doar la unele întrebări (cu alte întrebări care să te ajute să gîndești cam care ar putea fi răspunsul la întrebările tale).

      NFT este doar un parazit pe spinarea unui blockchain. La fel de util ca un herpes. După ce ai deja cancer și ebola.

      00
    • @L – pai lasa intrebarile si raspunde-mi simplu, ca pentru muritori de rand – eu nu vorbesc de tehnologia multichain, eu vorbesc despre joaca de-a minat bitcoin (sau alte monezi) – de ce nu le putem crea direct, in 5 minute pe toate pe baza conceptului NFT si apoi sa ne jucam cu ele asa cum facem cu bitcoin-ul in conditiile in care toata valoarea este provenita din numarul limitat de moneda si moneda reprezinta doar un simbol, nu are o valoare intrinseca (de cand nu se mai fac din aur)?

      00
    • NFT nu exista fără blockchain. Iar blockchain e greu de făcut pentru ca singura chestie pe care o cunostem care nu poate fi duplicata sau hackuita e pe baza de multe calcule complicate și care depind de toate calculele dinaintea lor.

      00
    • NFT e ca un fel de cadastru digital, atâta tot.

      Fișierului X i se face un hash, iar acest hash/token se bagă în registru/blockchain ca fiind proprietatea lui x-ulescu, mai exact atașat ca fiind conținutul portofelului cu adresă y.

      Știi acele hash-uri de pe torrente în care ți se dă un string md5 ca să poți verifica dacă fișierele s-au downloadat corect? Fix același lucru e, doar că algoritmi diferiți.

      Da, poți face câte copii vrei, vor avea același hash, dar dacă cineva undeva încearcă s-o folosească, tu poți dovedi că acel fișier e al tău și face scandal ca să…vezi tu.

      Dar…dacă cineva îl modifică în vreun fel, acel fișier nu mai are același hash, deci teoretic nu e al tău, teoretic intervin legile bunului simț, adică te uiți la poză și-ți dai seama că e aceeași, doar că au pus un pixel undeva diferit ca să dea alt hash.

      De aici totul devine discutabil pentru că cea mai mică modificare a unui fișier va rezulta în alt hash care nu mai coincide cu cel din registru/blockchain.

      Fără niște tehnologie adițională gen cea de la Youtube care recunoaște mp3-ul folosit făcând analiza dpdv al sunetului, nu verificând fișierul dacă e același byte cu byte, totul devine foarte fungible și cam inutil.

      Deci da, utilitatea e foarte foarte relativă, va funcționa (poate, un mare poate) în lumea creatorilor digitali care fac bani de pe arta lor, gen muzicieni a căror muzică se folosește în filme/reclame/radio…dar…această tehnologie nu aduce nimic nou, dacă azi pui o piesă cu copyright pe Youtube, se face deja verificarea autenticității fără nici un blockchain, nici un NFT, nimic.

      Și e mult mult mai practic pentru că nu se bazează pe un token hiper-sensibil la modificări, ci pe acel ‘bun-simț’ al AI-ului care nu-l poți păcăli modificând niște chestii minore acolo.

      De-asta e plin de clipuri date pe rapid, date pe mai încet, puse dungi negre, verzi, totul e ca să păcălească algoritmul de recunoaștere. Dacă ar fi să ne luăm după tehnologia NFT, un singur pixel alb pus în colț ar da hash-ul fișierului peste cap și n-ar mai fi recunoscut, așa că ajută la ce?

      De-asta se face tam-tam cu metaverse, pentru că pentru a avea o utilitate reală, trebuie un ecosistem complet virtual unde a avea fișierul integral să zicem că mai contează pentru că totul e digital, și integritatea digitală contează.

      E ca și vorba lui Carl Sagan: If you wish to make an apple pie from scratch, you must first invent the universe.

      00
  27. Ce s-au atacat baietii, nici daca le ziceai de mama nu primeai asa reactii.

    00
    • păi nah, tu ce ai face dacă ai vrea să vinzi la 100X, ai sta cuminte când zice unul că e o schemă ponzi? este, dar după ce vând eu!!!

  28. Problema criptomonedelor e că fiind vorba de un domeniu foarte vast multă lume nu își dă interesul sau nu e capabilă să înțeleagă tehnologiile din spate. Îți dai seama de asta când ai la comentarii oameni care scriu „cum e bitcoin-ul special dacă toată lumea vrea dolari la sfârșit?” deși sunt mai bine de doi ani de când ai carduri cu criptomonede cu care poți plăti la magazin în orice monedă fiat vrei.

    Am card Crypto cu care am plătit peste tot anul trecut, UK, DE, ES, RO și nu oricum ci cu 3% cashback. Deși sunt adeptul trăitului frugal cardul ăsta m-a convins să ajung în rândul lumii și să-mi fac abonamente la Netflix și Spotify cu 100% cashback. În 2021 am plătit 240 € pe serviciile astea și am acum în contul Crypto vreo 1000 € care puși la staking până la sfârșitul lui 2022 mai fac 10% în plus.

    A scăzut? Toți care citesc despre asta știau că o să scadă după manevra chinezilor pentru că oamenii sunt lacomi și pariază cu leverage. De Black Friday am lichidat 80% din portofoliu pe produse de pe Amazon (a fost mai ieftin să stau pe telefoane și să plimb pachete decât să plătesc 10% impozit). Acum aștept cu banii cash să cumpăr criptomondedele din nou dar la jumătate de pret.

    Marea majoritate a proiectelor sunt pur și simplu căcat, niște scheme piramidale în care cei cu marketingul mai bun câștigă cel mai bine alături de cei care au informația bună la momentul potrivit. Alte proiecte au utilitate dar utilitatea lor nu este cerută de piață deci sunt cam la fel de inutile. Le numeri pe degete proiectele care rezolvă probleme reale.

    De exemplu nu poți să nu vezi geniul din spatele rețelei Helium, compania își construiește propria rețea 5G pe banii, cunoștințele și internetul utilizatorilor. Practic au o rețea 5G în care nu investesc în implementare, întreținere sau traficul de date, totul e făcut de noi, de „mineri”. Deja în UK aplicațiile de delivery se folosesc de rețeaua Helium, văzut cu ochii mei cum funcționează.

    Ca în orice domeniu trebuie să te informezi ca să iei decizii bune.

    00
    • De ce au aplicatiile de delivery nevoie de reteaua Helium?

      00
    • @DănilăP: Localizare precisă și trafic de date când ai semnal GSM prost.

      00
    • Am citit LPWA/IoT si restul explicatiilor si am picat de pe scaun de ras.

      00
    • Ba flowww, m-am cacat le mine de ras cu Heliumul tau .. si iti zic asta in calitate de om care a avut un Miner Sensecap de la ei

      00
    • Eu sunt mare fan LoRaWAN și am gateway încă de dinainte de isteria cu HNT/Helium Network. Singura utilitate a rețelei Helium e că vinde gateway-uri și noduri LoRa. Și le vinde scump. Tot restul – aplicațiile din viața reală de care zici (inclusiv segmentul 5G in Helium) nu există. Chestia cu localizarea prin 5G teoretic e posibilă prin triangulare și cu trafic de date redus. Problema însă e că GPS-ul o face mult mai eficient, mai precis și mai repede, și o face prin WiFi, 3G, 4G, 5G și ce mai vrei tu. E pur și simplu ineficient să localizezi ceva prin 5G/Helium dacă nu e vorba de un tracker care necesită timp mai mare de durată a bateriei.
      Aplicațiile practice ale tehnologiei LoRaWAN sunt mișto, dar cam niciuna nu beneficiază de rețeaua Helium. De exemplu e eficient și ”cost-effective” să ai pe un vas mare noduri LoRa care să transmită date mereu către un gateway. Schimbi bateria aia CR2302 o dată la 6 luni cel mult și ai informații prețioase despre ce se întâmplă oriunde pe vas. Sau pentru ideea de ”smart city” ori ”smart home”/”smart office”. Aparte de niște senzori de temperatură sau mediu presărați prin rețeaua Helium și la a căror date proprietarii dau acces public nu văc cum Helium ar putea folosi la altceva. Banda aia de 868MHz (din EU de exemplu) sau 915MHz (din SUA) are nevoie de un spread factor decent în orașe. Gen SF7. Că e plin de clădiri din care semnalul ricoșează. E greu cu triangularea prin LoRaWAN așa.
      Am antenă de 12db și un gateway Dragino (încă de pe vremea când unul costa doar $99 și du dublu). am senzor la ușa de la intrare, senzor de scurgere a apei în bucătărie, senzor de temperatură interior ȘI exterior în hol, senzor pentru plante. E mișto așa – de smart home. Dar nu văd cum datele alea ar ajuta pe altcineva din rețeaua Helium. Cui îi pasă câtă apă au plantele mele?
      Comunicarea în timp real în scris prin LoRaWAN e ineficientă. Am testat pe 868MHz cu două module. Am dat comandă la PCB-uri, lipit modulele LoRa și microcontrollerul pe ele, pus antenă, legat la smartphone. Merge. Cam din hol până dai două colțuri, că apoi cade semnalul. Că LoRaWAN n-a fost conceput pentru pachete mari de date. Deci cade și chestia cu comunicarea în timp real prin Helium.
      Helium și HNT sunt o chestie interesantă, dar la fel de inutilă tehnologic precum Bitcoin. Acoperire fenomenală și în timp record în Europa pentru ceva atât de nou, dar aplicațiile practice sunt aproape nule.

      00
    • Cum am scris mai sus LPWA/IoT au asteptari de 10 ani fara schimbare baterie. Ce sa mai spunem ca multe din echipmanetele IoT sunt Non-IP deci orice retea de genul asta e degeaba.

      00
  29. Exista o diferenta fundamentala intre crypto si scheme PONZI. Pe scurt, o schema ponzi promite castiguri garantate si da investitorii vechi sunt platiti cu banii investiti de membrii noi (si bani reinvestiti de membrii vechi care mai baga o tura). In crypto nu se promite nimic, au fost si crash-uri de 90%.

    Stiti voi vreo schema PONZI care sa isi fi revenit dupa o prabusire de 90%?

    Pe acelasi principiu am putea spune ca si piata actunilor este o schema PONZI pentru ca dupa marele crash din 1929 i-au trebuit aproape 30 de ani a indicelui Dow Jones sa isi revina la valoarea dinaintea crizei.

    00
  30. Probabil ca valoarea cryptomonedelor e relativa, dar macar la NFT-uri plusul de valoare e clar.

    00
    • bai habar n-am daca esti ironic sau nu, principiul este foarte misto si sunt de parere ca va intra in viata noastra puternic in diferite domenii, insa de aici pana la a cumpara un jpeg de 24×24 px cu juma de miliard e cale lunga.

      00
    • NFT-urile sunt doar un mod de a confirma autenticitatea si originalitatea unui token pe blockhain. Ca unii le folosesc pentru poze cu pisici, asta e alta problema.

      00
  31. Efectul Dunning-Kruger in full force pe aici

    00
  32. Hahaha. Prevad pe anul 2022 un addendum la „blog despre feșăn, topoare, mașini și imobiliare”, investitii financiare sigure, cu retur garantat, insert bitcoin here…
    /j

    00
  33. Citisem săptămâna asta o explicație foarte mișto despre ce înseamnă NFT:

    Ai o soție cu care poți face sex; că e soția ta. Problema e că și alți bărbați fac sex regulat cu ea. Dar tu ai un certificat de căsătorie. Și ăla e NFT-ul.

    00
    • Bravo Coloja, “ești fanul meu numărul’ unu” 😂

      00
    • Am văzut și eu una tare, nu mai știu unde.

      Ceva de genul:

      Eu voi fi prietena ta NFT. Nu ai voie să mă atingi, să mă vezi, sau să ai orice fel de pretenție de la mine.

      Îmi dai o sumă de bani să pun pe Facebook status că suntem împreună și ai dreptul să te lauzi cu asta.

      00
  34. Crypto monedele si mineritul nu sunt altceva decat continuarea fireasca la alt nivel al jocului Tamagotchi in care detinatorii trebuie sa ingrijeasca avatarul ales in timp ce acesta trece prin diferite stadii ale vietii, iar asta include hranirea si baia. Daca nu reusesc sa aiba grija cum trebuie de el, avatarul se poate imbolnavi si ar putea chiar sa moara.

    00
  35. Am o nelămurire. Sunt absolut varză pe domeniul crypto, frypto șamd. Mai țigănos din neam, merg pe celuloză.
    Poate cineva să îmi explice cum faci din crypto cash în cel mai scurt timp ? Să zicem că măine seara am nevoie de 5000 de euro cash și am bitcoini. Care e procedura ?
    ( Nu e întrebare capcană, nu e vrăjeală, e pur și simplu curiozitate.)

    00
  36. Fanii bitcoinului iti explica ca bitcoinul e o resursa limitata si ca asta ar fi marele avantaj impiedicand astfel inflatia.
    Da, hai sa exploatam si „resursa” asta! Nu-i ca si cum n-am fi exploatat destul planeta asta. Generatia viitoare va fi cu siguranta foarte dornica sa accepte bitcoinul ca si moneda universala… ca da, e logic…ei au tot interesul sa munceasca de 1000x mai mult pt acel 0,0001 BTC decat au facut-o parintii lor…
    Deci da… hai sa consumam resurse reale pentru a crea resurse virtuale de care nu are nimeni nevoie ….

    00
    • Se spune ca fiecare generatie respinge ponzi-ul generatiei anterioare si si-l creaza pe al lor

      00
    • Încep să cred și eu că trăim și noi acei roaring 20’s prin crypto.

      Și atunci a durat practic 10 ani, și da, mulți s-au îmbogățit și atunci, ăsta e adevărul. S-au spart banii pe aroganțe care poate nici azi încă nu se fac. Și dacă te uiți la articolele ziarelor de atunci, foarte foarte multe asemănări.

      Oamenii de rând nu înțelegeau ce sunt dar doreau și ei, existau experți peste tot, pump & dump-uri la ordinea zilei, efectiv la fel. Dezbateri și discuții la infinit, de toate.

      Acțiunile erau inovația financiară ce ajunsese mainstream la vremea aia cum e crypto azi.

      La fel ca și actiunile, crypto va rămăne, dar nu în forma asta, ci își va găsi colțisorul lui de utilitate și aia e.

      Dacă aveți bani de riscat riscați, acum e momentul, dar nu vă dați mari experți, e un val de care se profită, foarte bine, personal n-am nimic cu asta. Ce se întâmplă pe burse e practic la fel zilele astea, nici un indicator nu mai are sens, e doar: i like the stock.

      00
    • Cât USD s-a printat în perioada 2007-2009, 2009-2019, 2019 prezent?
      Dar btc?

      Ai informațiile pe situl FED!
      Și nu a printat doar FEd ci și restul băncilor centrale.

      Vorbești de inflație, dar nu reușești sau nu vrei să înțelegi realitatea.

      00
  37. Bitcoin?! Lol, boomer crypto. Acum banii se fac din meme coins si NFT, dar la fel ca inainte: nicio valoare nu e creata deci ca sa castige cineva bani altii trebuie sa piarda.

    00
  38. ma astept ca articolul asta o sa imbatraneasca destul de bine

    peste vreo 5 ani cand dai link spre articolul asta o sa comentez despre comentariul meu de aici

    00
  39. Dacă tot dai un ban, lasă Markus și ia Aeron. Investești în sănătatea ta

    00
  40. Nocoiner detected.

    00
  41. Orice moneda care nu are in spate un metal pretios sa o sustina (aur, argint, platina) e o moneda sortita pieirii.

    00
  42. pe mine ma amuza altceva.

    covidul si vaccinurile sunt conspiratie. cryptomonedele sunt ‘da shiet’.

    toate meme-ele alea cu comunistoide cu cheltuieli mari si salarii mici pentru care mai trebuie sa si muncesti…. oh, look, crypto, dive right in!

    si restul urias lucruri concrete pe care oamenii nu le cred nici cand ii calca pe cap (de la planeta rotunda pana evolutie, desi in cazul ultimei urla ca descreieratii importiva gmo) in contra cu povestile frumoase (termenul tehnic ar fi „escrocherii”) pe care le inghit fara sa se uite a doua oara in ciuda lipsei celei mai vagi dovezi, incepand de bigfoot si terminand cu religia.

    oamenii sunt…. nu zic cum ca ma nu ma dezroseste nici dunarea, ca toti se vor simti cu musca pe caciula pe undeva printre respecitvele extreme.

    00
  43. BTC e noul Avon, tot timpul gasesti pe cineva dornic sa-ti vorbeasca despre, dar nu prea ai chef niciodata, ca e prea evident un „pitch” cam obosit sau disperat. + detinatorii majoritatii btc sunt si ei acumulati intr-un numar din ala mic si frumos, ca si in economiile fiat, ca sa vezi „descentralizare”.

    00
    • 1% din populația planetei deține majoritatea bunurilor, banilor etc din lume

      Descentralizarea e despre altceva și într-adevăr nu e așa cum s-ar dori. Minerii se duc acolo unde energia electrică e ieftină, asta e o problemă.

      00
    • Ți-aș și găsit în gura cui să te uiți, Antena 3 de America, cei cărora le-a zis până și Trump „You’re fake news”.

      Revenind cu picioarele pe pământ care e problema, nu mai funcționează deloc Bitcoin doar pentru că e „revoluție” în Kazahstan sau doar îți place să râzi ca prostul?

      00
    • @Cristian: înțeleg că ești unul dintre importanții investitori în criptomonede și că te-ai simțit atacat indirect că ți-a șters cineva bocancii de jucăria ta specială. E ok – vei supraviețui.

      00
    • Nu mi-ai răspuns la întrebare. Mai funcționează sau ba? Normal că voi supraviețui, azi a crescut cu 700$. Te credeam mai isteț, lasă declarațiile panicarde pentru România TV.

      00
    • @Cristian: îți explic băbește, că văd că e totuși nevoie.
      După ce chinezii au pus stop minării în China, cele mai multe ferme s-au mutat în Kazakhstan. Nu doar pentru că e energia ieftină acolo ci și pentru că e foarte frig și asta menține procesoarele GPU reci. În plus era fix peste graniță, deci costuri mici de transport.
      Și acum e revoluție în Kazakhstan și a căzut Internetul. Brusc scade și Bitcoin la modul dureros. Explici tu acum publicului cum e atunci cu ”descentralizarea” sau trebuie să o fac tot eu?

      00
    • Ți-am explicat deja încă de la primul comentariu: Bitcoin funcționează în continuare în ciuda problemelor din China, Kazahstan sau alte țări, prin urmare chiar este un sistem descentralizat. Descentralizare nu înseamnă paritate fixă (de 1:1 sau cât oi mai visa tu) față de dolarul american. Încearcă să trolezi mai bine data viitoare sau mai învață și tu niște minime noțiuni.

      00
    • @Cristian: n-am zis nimic de paritate cu dolarul. PNȚCD mai există, chit că nu e un sistem descentralizat, par example. Dar pe partea de criptomonede, ”descentralizarea” face referire la faptul că ele n-ar depinde de bănci ori o organizație de reglementare. Cel puțin așa se lăudau fanaticii: că uite – noi suntem un fel de hippie. Ceea ce e fals. Pentru că dacă scade ceva pe Wall Street sau e revoltă într-o țară din Asia scade valoarea Bitcoin. Ceea ce înseamnă că totuși depind de niște chestii și nu-s ”descentralizați”.
      Data viitoare când mai vrei să dai o lecție învață sensul cuvintelor întâi. Faptul că ceva ”mai există încă” nu e sinonim cu ”descentralizare”.

      00
    • Descentralizat sau deconectat… de burse, bănci, state etc? Că tot vorbim de sensul cuvintelor.

      Este descentralizat, ți-am explicat deja de o mie de ori. Că dacă era centralizat … în Kazahstan cum tu insinuezi, atunci s-ar fi dus de râpă tot sistemul odată cu Kazahstanul, ceea ce nu s-a întâmplat.

      Cât despre deconectare, e doar în sensul că nu e controlat de cineva anume, o bancă, o țară, vreo instituție financiară gen VISA sau Mastercard și așa mai departe. Asta nu înseamnă că e complet rupt de realitate, altfel cum ar mai putea fi un mod de a măsura valoarea? Te pomenești că prețul petrolului sau al aurului nu fluctuează. Sau că poți să-ți iei azi cu un dolar, ce-ți luai și acum o sută de ani.

      În concluzie dacă vrei să râzi de fluctuația raportului Bitcoin – dolar, ești invitatul meu, dar nu abera. Sau măcar fă mișto de alte criptomonede, poate Dogecoin, Elrond Gold, Ethereum și altele, cred că-s mai multe șanse, nu mă pricep.

      00
  44. Povestea crypto si de ce s-a ajuns aici ar merita la un moment dat un film dedicat sau documentar. In mare intreaga poveste a inceput ca ceva foarte idealist gen „descentralizare” si o detasare fata de sistemele politice actuale, dar a sfarsit ca fiind exact opusul.
    Acum valorile ametitoare ale unor monezi au ajuns acolo din 3 motive:
    1.S-au facut injectii de lichidati in piata la greu in ultimii 10 ani.
    2.Sunt indeajuns de multi oameni care spera sa dea lovitura cu o investitie mica acest lucru dand nastere unui joc piramidal.
    3.Piata se afla inca anii de pruncie si poate fi golanita in orice fel de oamenii ce au finante ei profitand de cei de la punctul 2.
    Tehnologia din spatele monezilor poate va fi folosita candva la ceva util insa momentan este doar o risipa de energie pe iluzia multor oameni ca vor castiga jackpotul cel mare.

    00
  45. Inca mai sunt cativa dubiosi care insista sa explice ca Bitcoin (si restul crytomonedelor) sunt extrem de utile pentru umanitate. Dar daca ii intrebi la ce sunt utile in afara de specula, o sa primesti un raspuns de genul: „daca nu ai aflat pana acum, nu am eu timp sa stau sa-ti explic”.

    00
  46. Doua lucruri:

    Vezi Evolution of network hashrate pe Cambridge: https://ccaf.io/cbeci/mining_map. Nu mai sunt mineri in China, de asta a picat in Mai.

    In rest, nu e de laudat ca urmaresti BTC de cand era cateva sute, si nu il intelegi nici in ziua de azi, si ai pierdut si oportunitatea de a iti fi schimbat viata in mod radical. Si continui sa fii salty considerand ca Bitcoin = crypto (hint web3). Cand vezi adoptia venind in valuri, oameni inteligenti din fiecare tara lucrand in sectorul asta, si tot refuzi sa te informezi, cred ca problema nu e la ei.

    00
    • așteptam comentariul tău :)

      adopția a ce?

    • @vali: eu sunt mult mai curios cum va explica ”oameni inteligenti din fiecare tara lucrand in sectorul asta”.

      00
    • cum era aia cu „cele mai luminate minți ale omenirii lucrează pe wall street”?

    • Vali, este imposibil sa nu ai si tu crypto. Dar, imi place cum bagi batul prin gard sa asmuti cainii.
      Cat despre btc, sunt companii care detin in portofoliul lor bitcoin. Daca nici asta nu e adoptie…
      Mie cel mai dezavantajate mi se par bancile. Nu mai au controlul banilor, nu au cashflow disponibil, lumea nu-si mai tine banii in depozite ci aleg sa le tina in instrumente alternative fie ca sunt actiuni sau crypto. Din aceasta cauza, incearca sa descurajeze cat mai mult actiunile astea. Ca sunt bune sau nu criptomonedele, atat timp cat folosesti banii de care nu ai neaparata nevoie nu ar trebui sa fie problema.

      00
    • @Andu: web3 e bazat pe niște premise greșite, și se va centraliza la fel de repede ca și web2, din aceleași motive fundamentale. Într-adevăr vom avea o altă listă de companii în „Big Tech” dar asta nu schimbă cu nimic faptul că decentralizarea e un mit.

      O lectură instructivă: https://moxie.org/2022/01/07/web3-first-impressions.html

      00
    • @Niles, in cazul criptomonedelor singura adoptie este ca element de specula. Dar momentan nu s-a dovedit ca au vreo valoare sau ca pot fi sustinute pe termen lung.

      00
    • Andrei G., pe principiul asta si achizitia de actiuni e tot specula.
      Pe de alta parte, bancile nu te impiedica sa iti incasezi dividendele sau contravaloarea actiunilor in cont.
      Nu poti sa zici ca nu au valoare pentru ca in momentul asta poti incasa lejer pe un bitcoin 40000 $ . Orice investitie are un risc.

      Dar acum pe bune, cei care ati comentat negativ, chiar nu aveti nici o criptomoneda?
      Macar de test, 100$ in btc, eth,ltc, etc.

      00
  47. NOU
    #202

    Nu e schema ponzi pt că acolo o entitate centrala de obliga sa iți de-a banii multiplicați in x timp.

    Dar e o piata artificiala. Că vor trece 10 ani sau doua săptămâni, dar mai devreme sau mai târziu se va alege praful și pulberea

    00
  48. NFT nu e minunea aia scoasă de John Wick in filmul Johnny Mnemonic? 🤣🤣🤣

    00
  49. Acum că m-am calmat din râs eu las asta aici ca să pricepeți mai bine nivelul de educație al investitorului NFT.

    00
  50. Venture Capitals si hedge funds au intrat puternic piata crypto in 2021, investițiile acestora au fost de peste 30 miliarde de $. Compară tu cu 6,5 miliarde de $ investite in 2020 sau intreabă-ți copilul dacă tu nu pricepi dacă asta înseamnă sau nu adopție. DeFi – peisajul s-a schimbat uluitor in 2021, TVL a crescut de 10x până la 244 miliarde de $. In 2022, VC și Hedge funds vor intra și in DeFi adopția fiind din ce in ce mai puternică fie ca scrii tu bălării, fie că nu. Dacă cei mai inteligenți oameni pe care tu îi consideri sociopați au investit în lumea crypto, motivația lor ar fi că nu au citit blogul ăsta patetic sau că Bitcoin și crypto în general înseamnă mai mult decât ceea ce elucubrezi tu cu grație pe aici…

    00
  51. Uite pe jumatate istețule despre adopția crypto https://triple-a.io/crypto-ownership/. Hai pa, rămâi in lumea ta mică, mică.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube