Panouri fotovoltaice sau nu?

Odată cu mutarea la casă au crescut și cheltuielile de întreținere față de apartament. Încălzirea este pe gaze, bine dimensionată iar casa izolată corespunzător, nu plăteam foarte mult – până să crească prețul la gaze. Nici electricitate nu consumăm excesiv, în medie 300-350 kWh pe lună. Totuși, tocmai am fost notificați că se modifică prețul pe kWh de la 1 Ianuarie, de la ~0,24 lei/kWh la ~0.8 lei/kWh. În condițiile acestea, merită să punem panouri fotovoltaice?

Din câte înțeleg eu, energia produsă zilnic, în medie, este ~3-4x puterea de vârf pentru zona noastră. Pentru consum de 300-350 kWh pe lună ar fi necesari 4kWp: 4×3.5 = 12 kWh/zi, 12×30 = 360 kWh/lună. Să zicem 350.

Prețurile (montaj și TVA inclus) la câțiva furnizori serioși sunt în zona:
* 5.000 lei / kWp – pentru panouri solare
* 2.500 lei / kWp – pentru invertor
Pentru 4kWp iese cam 30.000 de lei. Se poate ajunge și mai jos și mai sus, în funcție de cât vrei să-ți bați capul (importat panouri cu paletul din China și montat singur) sau cât de țepar este furnizorul.

Având în vedere că din cei 350 de kWh cam jumătate sunt consumați când nu avem producție de energie solară suficientă (seara/noaptea, în zile înnorate…) iar furnizorul ne cumpără surplusul de energie injectată în rețea la prețul (reglementat de ANRE) de 0,2 lei / kWh, rezultă că am face o economie lunară de 175×0,8 + 175×0,2 = 175 lei. Adică recuperăm investiția de 30.000 de lei în 172 de luni, 14-15 ani.

La o primă vedere nu pare convenabil, panourile se așteaptă lumea să țină 20+ ani dar invertoarele mai puțin. Aici intră în discuție programul AFM care decontează 20.000 de lei. Restul de 10.000 de lei ar urma să fie recuperat în 5 ani. Interesant deja!!!

Sigur, putem discuta despre o soluție cu stocare locală, dar este scumpă – cam 5.000 lei / kwh (se amortizează din auto-consum undeva în 20 de ani, mult peste durata de viață a acumulatorilor). Și mai sunt și perioade în care ai umbră zile (sau săptămâni) la rând, caz în care tot vei consuma din rețea. Acumulatorii sunt interesanți mai mult ca soluție de rezervă când pică rețeaua, caz în care amortizarea se calculează altfel: cât valorează pentru mine faptul că nu am întreruperi de energie sau cât m-ar costa dacă aș avea întreruperi și ar trebui să arunc cele 50 de kg de wagyu din congelator ;)

Se mai discută și despre compensarea cantitativă (anuală) dar nu pare că va veni prea curând. Practic, energia injectată în rețea ar trebui să-ți fie scăzută direct din energia consumată, ceea ce te-ar duce la un cost anual apropiat de zero, ceva ce nu place nici furnizorului, nici distribuitorului.
Voi ce experiențe aveți cu energia fotovoltaică?

 

panouri-solarePeople photo created by senivpetro – www.freepik.com

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

101 comentarii

  1. Am citit doar titlul.
    Dar…daca ai bani de renovat acoperisul pune direct tigla cu panou incoporat, aia ce o fabrica ungurii(fac in Ro un alt model de tigla), a pomenit si Vali de ea.

    00
  2. Da, merita, dar investitia se recupereaza acum in vreo 6 ani. Vezi JerryRigEverything: https://youtu.be/vBquse_KAdI

    11
  3. Durata de viață a panourilor este aproape 30 de ani, din ce am mai citit. Cu invertoarele este altă poveste, într-adevăr

    11
    • Am invertor Schneider de aproape 10 ani. Panourile sunt garantate 20 de ani cu eficienta peste 90% din capacitatea lor de noi. Bateriile pe gel pot duce 4-5 ani daca sunt bine dimensionate si nu le golesti prea mult. Cele pe Lithium sunt mult mai bune. Pt injectat in retea nu-ti tb invertor, sunt panouri cu micro invertor in ele. Cu system off grid e nasol iarna. Cea mai buna solutie dupa experiența mea de 12 ani off grid, e un system hibrid. Treci pe retea cand ai nevoie.

      20
  4. Sunt pe cale sa instalez un sistem “in grid” compus din 24 panouri (24×370 w) cu posibilitatea de a injecta in rețea. Echipamentele și manopera totalizează 46.700 lei. (nu voi apela la programul guvernamental)
    Prin energia produsă vreau sa pot controla o parte din costurile cu energia, și sa reduc din șocurile viitoarelor creșteri. In plus, ziua voi fi ferit de căderile de tensiune și avarii/revizii.
    După o documentare serioasă am avut următoarele criterii de achiziție:
    – panouri solare monocristaline PERC (o tehnologie mai noua, cu o eficientă sporită fata de cele policristaline)
    – invertor de calitate, cu garanție și service recunoscut (Victron, Fronius)
    – capacitatea echipamentelor pentru interconectare și upgrade
    – montator specializat, cu experiența și portofoliu real de lucrări.
    Costul pentru stocarea energiei (2 baterii 25,6V/200Ah) nu este o prioritate pentru moment. Costul cu echipamente de top este unul prohibitiv pentru mine (49.101 lei).

    32
    • “On grid”

      11
    • Cica bateriile SOK sunt „the sheep”: https://youtu.be/zJmIS5tmzPU

      00
    • Nu esti ferit de caderile de tensiune si avarii/revizii.
      Daca esti conectat „in grid”: cand cade reteaua cazi si tu. Cand isi revine reteaua, iti revii si tu daaar… dupa 15 minute (timp obligatoriu setat in inverter)
      Eu am panouri in Brasov: 20x340Wp. Nu recomand panouri ultra mega smechere din urmatorul motiv. La Nivelul Romaniei soarele are o putere maxima de 1100 W/mp in conditiile ideale, de obicei cam pe la 850 W/mp. Panourile mele au 1,6 mp si o putere de 340 Wp cu un randament de conversie de 21%. Asta inseamna ca un mp produce 212,5 W doar cand: temperatura panoului este de maxim 20°C iar soarele cade perpendicular pe panou cu o putere de 1000W/mp.
      Cand e soare bun bun e si cald cald, temperatura panourilor ajunge la 60-80 de grade, eficienta scade cu 30%.
      Bateriile solare trebuie stocate la cel mult 20°C si mor dupa maxim 2000 de cicluri descarcare completa ( adica 6 ani). Pentru a evita moartea prematura, sistemul de stocare trebuie supra-dimensionat: eu consum, in afara orelor de soare, aproximativ 4KWh deci as avea nevoie de minim 8KW Baterie.
      Pretul energiei fotovoltaice este PZU anul trecut (asta inseamna ca in 2022 pretul va fi undeva la 400 lei/MWh).
      Anul acesta pentru un KiloWatt luat din reteaua de distributie, trebuie sa injectez aproape 5.
      Costul unui Sistem complet „on grid” de 6.8 Kwh panouri, inverter Fronius 10 KW trifazic, priza de impamantare certificata PRAM (OBLIGATORIE) a fost de 8290 euro (inclus montaj si documentatie).
      Am migrat apa calda pe surplusul de energie fotovoltaica dar cand cerul e innorat mai mult de o zi, migrez pe gaz.

      50
    • @iondelaraion Cei de la Huawei (da, stiu, nu dati cu pietre) au un backup box care iti permite sa fii up si cand pica reteaua (practic te trece din on-grid in off-grid), macar pentru o parte din consumatori (lumini esentiale, centrala termica, frigider samd.): https://electricup.ro/huawei-backup-box-b0-single-phase-modul-back-up-monofazat/

      00
    • @Vlad. Fronius au solutia cu priza de urgenta, Practic nu te trece din retea on-grid in off-grid (ceea ce ar insemna aceeasi iesire) ci ai o iesire separata alimentata in permanenta. Solutia Fronius se cheama „GEN 24 Plus”. Fronius este fabricat in Austria dar sunt producatori de invertoare in Germania, Franta, US of A.
      Daca ar fi sa aleg dinou as merge pe SolarEdge 100% (panouri plus inverter)

      00
    • Ai cerut oferte și in alte părți? Eu cred că ai și alte variante de preț. http://www.ttsolar.ro

      10
    • hate gratuit, stiu

      46.700 e ok dar 49.100 e prohibitiv?

      00
    • @theblack, probabil sunt 49.100 in plus fata de 46.700. Ceea ce dubleaza timpul de amortizare.

      01
    • @thebblack
      Cei 49.101 lei se adaugă la suma de 46.700 lei…..

      01
    • ok, my bad.

      00
    • La sistemele on grid nu ești ferit de lipsa de energie când sunt avarii sau revizii pe rețea, Inverterul tău se va opri atunci când pica rețeaua, doar sistemele hibride care au și baterii pot funcționa independent.

      10
    • @iondelaraion cu ce firma ai contract de „distributie” ?
      Citesem ca e greu de facut contract de injectat direct in retea.

      Multam.

      10
    • @Baltha Zerus: Am mers pe o solutie Engie. Eu am facut platile si un drum la primarie ( pentru o notificare catre Urbanism). Engie s-a ocupat de tot.

      00
    • Ma intereseaza si pe mine ,ma poti ajuta ? Vreau sa stiu de unde ai luat materialele ,eu stau la bloc . Persoana care asigura montajul este disponibila cu un sfat. Poate sa monteze si in Campina , Prahova?

      10
  5. Un coleg și-a pus în Brașov, cu ăia 20 000 lei de la stat și mi-a zis că din noiembrie nu mai e 0.2 lei/kwh, se plătește 1la 1, adică cu cât cumperi cu atâta vinzi.

    Și-a montat și pompă de căldură aer-apa, e foarte mulțumit.

    Stocare se merită daca folosești baterii LI-Ion, bateriile plumb-acid trebuie schimbate in 5 ani și nu pot fi descărcate sub 50% din capacitate, deci trebuie cumpărate baterii în plus.

    00
  6. eu m-as gandi cat de tare ma incurca investitia asta dpdv financiar + pe termen lung intretinerea / small upgrades, ca avantajul il vad doar ca ai independenta energetica si asta e un plus zic eu…

    00
  7. Imi plac echipamentele Fronius. La https://creator.fronius.com/ poti defini un sistem fotovoltaic si sa vezi rezultatul final.

    00
  8. In primele puncte apare o greseala. Acum o luna nu cumparai cu 0.2 lei/kWh de la retea, cumparai cu 0.6 lei/kWh, din care pretul de achizitionare a energiei, fara transport, era 0.2 lei/kWh. Acum pretul creste la 0.8 sau 0.9 intregul pret, adica de la 0.6 la 0.8 (sau 0,9).

    Se asemenea, cu contract la electrica poti lua contract C2, unde pretul ramane 0.6 lei/kWh noaptea, dar e mult mai scump ziua.

    In plus, pentru eficienta, poti adapta incalzirea, astfel incat sa mearga pe electric cat timp e soare afara, si sa mearga pe gaze noaptea. Asta o faci prin 2 termostate, Termostatul pe instalatia electrica il pui sa functioneze pana face 25C in casa +senzor de soare, in timp ce cel pe gaze il pui sa functioneze pana face 22C. Asa incat, in zilele cu soare faci cald ziua, si nu consumi noaptea pentru ca izolatie si inertie termica, iar daca e inorat doua zile, arzi gaze si asta e.
    Daca o gandesti cum trebuie, poti sa folosesti panourile solare doar pentru incalzit apa calda si apa din calorifere, si atunci sunt invertoare&rezistente speciale care merg si in conditii ne-optime pentru 230V-ul clasic. In aceste conditii, unghiul de orientare al panourilor solare ar trebui sa fie in optimul pentru iarna, ca nu iti foloseste la mare lucru daca esti pe optimul de vara.
    Puncte bonus, poti folosi acelasi sistem pentru a-ti incalzi apa din piscina vara. Fierbi toate broastele din comuna.

    Invertorul nu are garantie 2 sau 5 ani ca o simpla coincidenta, ci atunci se parleste, deci cand faci calculul de rentabilitate pe 20 de ani, calculeaza si 3 invertoare cu garantie de 5 ani. Lista si capabilitatile invertoarelor acceptate de distribuitorul de nergie este foarte foarte selectiva. Si multe din cele combo interesante de la chinezi, nu sunt permise.

    Acel net metering nu va fi aprobat niciodata, pentru ca folosesti reteaua ca o baterie, gratis, nimeni nu vrea sa iti fie bateria ta gratis, vrei baterie, cumpara-ti si deconecteaza-te.

    Calculele mele mi-au dat asa:
    Daca am pe ce consuma 100% din energia produsa de panourile mele, comparat cu daca as cumpara curent de la retea, as recupera investitia in 5-7 ani.
    Daca as cumpara gaze in loc sa cumpar curent de la retea, creste timpul mai mult.
    Daca consum in casa 0% din energia din panouri, si o vand pe toata la Electrica, recuperez investitia in 20 de ani DACA nu se strica nici un invertor. In realitate se strica.

    31
    • Punct de referinta pentru a vedea ce inseamna randamentul real cu costuri cap coada.
      Pentru fabrici cu hale, EON vine acum cu o oferta: iti instaleaza fotovoltaice pe hala, iti pune invertorul lor, (fotovoltaice as a service) si iti vinde curentul produs pe hala ta cu 15% mai ieftin decat curentul de medie tensiune de la retea. Da, isi ia partea leului si certificatul verde, dar preia toata investitia initiala si tot riscul legat de timpul de viata al echipamentelor si service-ul periodic.
      Doar 15%, si hala consuma tot acel curent ziua, deci e in scenariu cu 5-7 ani de mai sus. Oare ca dac, nascut liber, care ziua nu sta acasa, cat scoti randamentul?

      11
    • Corect, pretul de 0,2 era doar costul energiei (fara transport, certificate verzi, abonament samd.), acum devine 0,67. Dar tot e un soc sa vezi ca s-a scumpit 3x. Calculul pentru amortizare ramane insa pe acolo: 0,8 pentru kWh autoconsum, 0,2 pentru cei injectati in retea.

      Cat despre net metering, asta ziceam si eu: nimanui nu-i convine sa-ti preia energia pe gratis (mai ales la ore de productie de varf).

      00
    • Un link se poate cu oferta celor de la EON ?

      00
    • @fuzz sună-i și vin la tine, e vb de oferte pentru întreprinderi medii, e cu negociere și contracte non-standard.

      00
    • Mersi – ma gandeam ca nu gasesc eu ceva pe la ei. Chiar vroiam sa pun niste panouri pe o hala si o sa vad in ce termeni pot face asta cu ei.

      01
    • @ Baliverne
      Am vrut eu sa pun pe bloc.
      Am fost si am vorbit cu ei. Cereau consum maricel (200-300kWh zilnic nu mai stiu ca sunt vreo 3 ani- nu m-am incadrat). Cam cat puterea instalata. Contract pe 5 ani cu tarif normal, apoi iti ramanea jucaria tie.
      Smecheria este ca ei invart energia aia local (nu mai trec prin retea, nu tu transport, nu tu distributie), si te-au si agatat 5 ani de client. Rentabil zic eu pt toata lumea. Dar daca nu esti kaufland, o ferma de pui, nu stiu ce poate fi, nu prea ai sanse sa te lipesti.

      20
    • Ca sa pui fotovoltaice pe bloc, ai nevoie de alte aprobari sau nebunii ?

      00
  9. consum de 300-350 kwh pe luna. Fuucking crist, e enorm. Cum reusesc eu sa obtin 61 kwh pe septembrie ? si lucrez de acasa, nu fac nimic speciial sa consum putin.

    00
    • Ai contorul defect :) Noi sunt 3 persoane, spalam+uscam rufe si gatim (cuptor electric) aproape zilnic, frigider, centrala, hidrofor, lucram si invatam mai mult de acasa in perioada acesta. Vara mai folosim ocazional si aerele conditionate. Nu vad un loc anume unde am putea economisi.

      00
    • Ai casa cu curte, cu pompa de apa, camere de supraveghere, flood lights, si speli 2 masini de vase pe zi si 2 masini de rufe pe saptamana? Sau stai la bloc pe orizontala in Chiajna ca noi toti?

      00
    • 500 kWh lunar, destul de constant in ultimul an.

      Gatit electric, put propriu cu hidrofor, placi video din alea cu proptele … se aduna

      00
    • Chiar asta voiam să spun și eu. În zona noastră (Urban), fiind racordați la ENEL, factura pentru energie electrică vine o dată la 2 luni, iar noi, la un apartament cu 3 camere plătim în medie 250 – 300 kWh (la 2 luni, adica o medie lunară de sub 150 kWh).

      Asta în condițiile în care avem o grămadă de IoT care sug energie pasiv. Fiind mutați anul trecut, am ales doar electrocasnice clasificate energetic la C, maximum D, conform noilor clase energetice.

      Evident, la casă, de regulă costurile sunt ceva mai mari, dar mai am un exemplu concret: Unchiul meu care locuiește în mediul rural, unde are 2 frigidere și 1 ladă frigorifică (veche), lumini afară care merg non stop, boiler electric (nu are centrală pe gaz) și vreo 170 mp iar cu toate acestea nu depășește 400 kWh (la 2 luni).

      Un consum de 300-350 kWh (LUNAR) este ridicol de mult. Ești sigur că nu e la 2 luni?

      00
    • Consumi 61 Kwh pe lună doar dacă ești singur sau faci parte dintr-o familie extrem de zgărcită, pentru că altfel un figider mai mare consumă cam 1 Kwh pe zi, o tură de spălat la mașina de spălat rufe consumă 05 – 1 Kwh depinde de program, iar o mașină de spălat vase tot pe acolo – deci doar din astea te duci spre 40 – 50 Kwh pe lună
      Mai punem centrala termică (chiar dacă e pe gaz) că doar apa aia prin țevi e împinsă cu ceva – deja cred că am ajuns la 61 Kwh, fără să mai punem televizoare, laptopuri, fier de călcat, becuri etc.,

      00
    • Daca te tine cureaua iei totul clasa A sau cel mult B si atunci da, poti avea ~100 kWh consum, dar cu decartare pe electrocasnice bune, nu d-alea saraci care le iau pe credit.

      00
    • Greşeala lu @sfatuitoru a fost că nu a menţionat ce consumatori are în casă.

      00
    • E enorm? Dar ce pana mea faceti in casa de consumati 60kW pe luna?

      Aveti o singura sticla de apa in frigider si il tineti la minim?

      Aprinzi becul 5 minute cand te speli la dus si-atat?

      Eu vara, pe 2 luni, aveam cate 800-900 Lei factura, dar cu AC pornit non-stop, PC non-stop etc.

    • 500 kWh pe luna, curte: boiler 3kW (2-3h/zi), 2 frigidere, lada, centrala, 3 PCuri, 1 masina de spalat care face vreo 30 de cicluri pe luna. da, e mult, sunt pe drum panourile si pentru mine.

      00
    • Znuff, si mie 60 de kWh mi se pare putin, dar si 800-900 de lei mi se pare enorm. Eu la o factura de 200 de kW platesc vreo 120 de lei, iar peste vara nu am sarit de 300-400 niciodata. 3 AC (in fiecare camera) 2 mers constant toata noaptea (dar puse pe la 24 de grade) si destul de mult ziua. In rest masina de spalat (rufe si vase) uscator. WHF, copil.

      00
    • plm, când eram la Enel:

    • 3 camere, masina de spalat merge 1 data la 2 zile, frigideru e din ala basic de 1.85m inaltime ce sta la jumate termostatu, minim 8 ore in priza e un laptop si monitor. Becurile sunt LED intre 9w si 15w. Mai e centrala si fierul de calcat.
      n-am TV in priza ca nu ma uit, n-am aer codnitionat. n-am alte chestii gen boiler, gadgeturi ce stau in priza

      00
    • Tot 300-320kWh pe lună consum. Casa cu curte, hidrofor, frigider, tv, cuptor electric, centrala gaz. Am ceva IoT devices, prize de automatizare, dar astea sunt alune. Becuri led integral.

      01
    • 4 camere, 2 frigidere normale, o masina de spalat o data la 3 4 zile, becuri led, un televizor care merge aproape permanent, ~150kwh pe luna.

      de vreo 2 luni am un calculator, nothing fancy, ryzen 1800, radeon r9 200, care merge permanent. 250kwh pe luna. cred ca renunt la calculator si pun laptopul cu i7 in locul lui.

      00
    • Probabil nu ați fost dvs. atent la consum, 61 kWh/luna înseamnă doar un frigider și un bec, pentru o casă normală consumul este undeva între 250 și 400 kWh/lună (casă, nu apartament).

      10
  10. Daca plătești 200-300 de lei curentul lunar, amortizarea se duce spre 15-20 de ani.

    Sunt câteva costuri fixe la sistem: invertorul 4000, 5000 lei; manopera 3000 lei și accesoriile: cablurile, suportul panourilor. Panourile nu costa mult. Diferența de un sistem de 3 kwh la 5 kwh este de aproximativ 1000 de euro.

    Daca plătești peste 500 de lei lunar investiția merită.

    500*12 = 6000 anual. Cu panourile amortizezi cam 75% anual din cost.

    Deci în 7-10 ani îți recuperezi un sistem on grid de 5 kwh care ar costa in jur de 30.000 lei

    01
  11. Am montat 20 kW de curand, panouri poli Canadian Solar, ivnertor Fonius, astept sa devin prosumator.

    Am multe oferte, rpetul e intre 800-1000 EUR/kW instalat, in fct de firma care vinde si monteaza, panouri (firma si kw/panou), invertor.

    Cand se amortizeaza?
    Depinde, dar nu foarte curand, iar romanul nu prea sarac si chior ca sa vada in viitor.

    Noi trecem de 500 kw/luna cu brio, catre 600-800, la casa, unde MSR si uscatorul merge non stop, 3 copii, totul LED, TV noi etc

    Sunt disperat, sa vezi ce factura mi-a venit pe Oct la gaze (1700 lei), pt ca mi-a exprirat contractul, iar acum e horror, deci astept limitarea pretului intre Noiembrie-Martie.

    Revening la PV.m
    Marea problema este ca merge doar cand e soare si frumos si, desigur… ziua.
    In Romania jumatate de an este innorat, iar productia cand e innorat este 10-20% din puterea instalata.

    Ideal e sa ai si baterie, dar alti bani…
    Tot ideal e sa consumi ce produci, dar vara produci mult si nu stiu cat produci.

    Programele sunt prost gandite, pt ca ridica pretul artificial. Ar trebui sa te lase sa iti alegi tu ce vrei si sa ti se dea o suma sau un procent din investitie,a sa esti foarte atent cu buzunarul.

    00
  12. Am montat panouri prin programul casa verde(4 kw)
    Pana astazi pe noiembrie am produs 88,02kw

    10
    • Ai montat panouri prin programul casa verde prin noroc sau ai fost „ajutat” de cineva prin celebrul sistem PCR ?

      00
    • Nu am fost ajutat

      00
    • idem montat prin casa verde 3.6kw, fără nici un fel de intervenție(a durat spre 2 ani de la cerere depusa la instalare), am pornit jucăria la 1 noiembrie (era monta de o luna dar nu era schimbat contoarul) si pana acum am produs 62.56 kWh

      00
  13. Panouri prin casa verde și prin buget propriu (4kw). Casa cu trei membrii.
    La calcul lunar, produc dublu fata de consum(aprox 200 KW consum și 400kw producție) ca să nu injecteze in retea f mult mi-am adaptat comportamentul pt consum de zi; masina de spălat rufe, masina de vase merg ziua, gătitul la cuptor în jurul amiezii când e maxim de insolație.
    Tot ce e consumator pasiv ce poate fi deconectat are setat shut down peste noapte sau prize inteligente cu program. Tot ce este aparatura este cât de eficient energetic ne-am permis.
    Pentru perioada rece am instalat în AC mai deosebit de la Daikin https://www.climatico.ro/aparat-de-aer-conditionat-tip-consola-daikin-perfera-bluevolution-fvxm35a-rxm35r-inverter-12000-btu.html
    care are un COP de 3,5 adică dintr-un KW de curent generează 3.5kw de căldură. Practic aparatul este o pompa de căldură aer-aer eficientizata pentru încălzire.
    In timpul zilei, când am surplus de curent, dau drumul la AC pe încălzire și deschid toate ușile din casa, obținând o încălzire uniforma și beneficiind de inerția termica a casei folosesc foarte puțin gaz pentru încălzire pe timpul nopții.
    Exemplu concret, azi aveam în intervalul 9.30 – 16.30 o producție excedentara de 500w, iar AC-ul avea un consum de ~450w.
    La amiaza am depășit 1700 W dar asta e alta discuție.
    Pasul următor, pentru a folosi și mai eficient curentul este o Dacia Spring, pt oraș. O voi încarcă in perioadele de excedent.
    Pasul 3, și aici caut ajutorul comunității, achiziția unei stații de încărcare Growatt Thor. Invertor ul meu e tot Growatt iar stația respectiva știe sa comunice cu invertor ul pentru a prioritiza utilizarea curentului în surplus din solar. Dacă știți un importator în Ro sau în zona, m-ar ajuta.

    11
  14. Am un sistem de 10 kw.
    Anul acesta am produs 12,8 Mw si am consumat 5,6 Mw din care jumatate direct.
    Am de primit de la Enel vreo 660 de ron.

    Nu am acumulatori ca apucasem sa imi cumpar un generator inainte sa ma decid ca vreau panouri si nu am mai vrut sa dau banii pe unul.
    Am insa invertorul hibrid si pot pune cand mai scad preturile. Ca scad, cel putin la ce urmaresc eu.

    Sentimentul de a nu plati factura luna de luna ( se citeste de la distanta de cand am devenit prosumator) este minunat.
    Asa ca sfatul meu este sa faci investitia!

    00
    • Având în vedere că ai un an de neplătit factura de 300(?) de lei lunar și 660 de lei pe an primiți, în cât timp vei scoate banii pe investiție panouri și invertor dacă nu se strică nimic? Ieși sub 15 ani?

      10
  15. O alta problema la noi ar fi curatarea panourilor, la cat praf e in atmosfera, cred ca o data pe luna trebuie sa te cateri pe acoperis, asta daca se poate…

    00
  16. Nu sunt făcute bine toate calculele. Referitor la consumul ” jumătate consumi din rețea” depinde foarte mult de anotimp și de montajul sistemului. Calculele diferă mult de la un proprietar la altul. Vorbind pe cifre concrete, cei care au montat sistem de panouri fotovoltaice arata evident randamentul și în cat timp se amortizează investiția.

    00
  17. NOU
    #68

    Fa o simulare cu un panou mic. Tata locuiește la țară, unde se „ia curentul” de nșpe mii de ori într-o sapt. Și-a luat un panou mic de 20/20 și nu știu cum a făcut, dar stochează energia în baterii tip 777. E electronist, a incercat sa îmi explice, dar nu a avut cu cine. Partea buna e că are electricitate aprox 3h. Partea mai puțin buna e că trebuie să o împartă fie la electrocasnice sau la becuri prin casă. A făcut testul și pe timp de vreme înnourată și produce mult mai puțin. A făcut calculele pentru casă (aprox 80mp) și a zis că merită investiția.

    00
  18. Deci degeaba pui, ca e o cheltuiala, nu o investitie, am inteles perfect, mersi!
    Poate in alte tari o merge mai bine (sau daca ai hale mari de productie, amortizezi investitia), dar pentru una-doua case, persoana fizica, nu prea merita din ce spuneti. E mai degraba un moft decat o investitie.
    As putea-o vedea ca pe o investitie in momentul in care o faci pe banii altuia (europeni, de exemplu), dar din moment ce scoti tu totul din buzunar, eu esuez in a vedea „investitia”. Voi unde o vedeti? Practic toti spuneti ca in 15-20 ani incepi sa amortizezi investitia dar nu garanteaza nimic ca nu apar alte X cheltuieli prevazute sau neprevazute pana atunci, sa mai vorbim de faptul ca din momentul in care o sa inceapa sa fie amortizata investitia…CEL MAI PROBABIL, avand in vedere viteza avansului tehnologic, o sa devina foarte invechit si poate chiar ilegal ce ai montat tu in urma cu 15-20 de ani, si o sa trebuiasca sa inlocuiesti intreaga retea, si iar astepti 5-10 ani pana o amortizezi (asta in conditiile in care tehnologia noua o sa fie mai buna).

    Ce am pierdut, ce vedeti voi si nu vad eu?

    00
  19. Am vazut multe comentarii, si de la cei care au (si zic eu ca-s cei mai avizati), si de la „teoreticieni” care nu stiu cu ce se mananca fenomenul, da-s mari meseriasi.
    Facem ceva calcule?
    Off grid.:
    Aici intra costul bateriilor. Indiferent de care pui (Li sau Pb), nu iesi la bani.
    Calcul: nr. cicluri x capacitatea bateriei x pret kWh > pret energie retea.
    Pentru cine nu pricepe: daca aduci curentul gratis, cu galeata, si-l plimbi prin baterie, cand inlocuiesti bateria iesi la bani ca si cum ai lua curentul din retea (si aici n-am pus randamentul bateriei – cine-si inchipui ca baga 1 kW in baterie si scoate 1kW, e un bou, si n-are rost sa comenteze pe aici). Cine nu crede, sa calculeze.
    On grid. Suna bine (adica e mai bun decat cu baterii).
    Din pacate, cine o face din saracie (sa faca el economie), e un visator.
    Daca dispui de bani care nu te incurca sa nu-i mai ai, e laudabil ca faci asta si nu-ti iei BMW, de ex.
    Economie e aia care care se face dupa principiu economice, nu dupa definitia fiecaruia despre economie.
    Calcul pentru o investitie: pret + dobanda bancara (la depozit la sold) – amortizare = ani.
    Sa nu se trezeasca vreun bezmetic sa spuna ca el are baniu si nu imprumuta, atrag atentia ca este vorba de dobanda la depozit, care in termeni scotieni se traduce cam asa: daca fac investitia asta, am profit mai mare decat daca as pune banii in banca?
    Dupa toate calculele mele, daca n-am un motiv ecologic (ca-s eu verde), sau tehnic (n-am retea in varful muntelui), la preturile de azi, nu se prea merita.
    Daca mai creste (mult) kW, sau mai scad (mult) instalatiile, indiferent de care or fi (solare sau eoliene), nu prea merita bagati bani (repet, daca n-ai motivelea anterior mentionate: ecologie sau tehnic)

    20
    • Acumulatorii LiFePO4 au garantie >6000 de cicluri. Hai sa zicem 6000 x 4,5kWh (pentru o baterie de 5kWh), ies 27000 kWh x 0,8 lei ~ 20000 de lei. Bateria costa 15000 – 25000 lei. Cum ziceam si in articol, ai sanse mari sa n-o amortizezi. Avantajul este redundanta cand pica reteaua, daca ai o solutie care permite asta.

      On grid, am calculat in articol, merita daca folosesti banii altora (de la AFM – tot ai tai, din taxe), altfel te chinui sa iesi pe zero. In viitor nu stim cum vor evolua preturile la energie si la instalatii similare, calculam cu ce avem acum.

      Dobanda la depozit e foarte mica in momentul acesta, hai sa nu complicam inutil. Iar alte costuri de oportunitate depind de profilul de risc al fiecaruia. Unii prefera depozite, altii obligatiuni, actiuni sau crypto. La naiba, banii aia poti sa-i pui la pariuri cu cota 1000 si sa ai noroc sa iasa :)

      00
    • Setul de panouri cu stocare (baterii) este ”rentabil” numai cînd ești total în afara rețelei (zonă neelectrificată). Altfel, doar pentru siguranță la întreruperi accidentale, cam scumpă și fără speranțe de amortizare.

      00
  20. Momentan nu se merita

    00
  21. Investitia nu este pe termen scurt! Adica nu vei vedea imediat daca-ti convine. Trebuie sa treaca cativa ani buni pana sa amortizezi investitia si cum romanul vrea totul imediat si cu munca putina … ramane asa.

    01
    • Acuma am inteles toata ura.

      Cand am citit initial articolul eram super-incantat: va fi un loc unde putem discuta despre ce e mai nou in materie de energie via panouri solare. Dar, teapa.

      Eu ma documentez de cateva saptamani, sunt chestii foarte faine si sume de 50 000 de lei mi se par foarte bune. Sunt baterii de 5 kilowatts la $1.500. Acuma am inceput sa masor cat consumam pe zi intr-una din case.

      Eu as trece offgrid chiar daca ies in pierdere de bani. Dar apoi cred si ca lumea spera ca pretul va scadea la 0.6 – 0.8 lei per kilowatt. Dar tare mi-e teama ca de acum inainte 1,2 lei per kilowatt va fi pretul minim.

      00
  22. Ce-mi place este ca toti isi calculeaza in cat timp scot investitia in panouri, insa nimeni nu calculeaza in cat timp isi scoate investitia pe frigidere, pe aragaz, pe clime s.a.m.d. Majoritatea celor ingrijorati ca baga 5000 euro pe care ii scot abia in 10-15-20 ani detin proprietati de peste 100.000 euro, pentru ca in mod evident discutam despre case/vile/terenuri. Totodata, multi sunt si proprietari de autoturisme, a caror valoare poate scadea cu cate 5000 euro pe an, dar asta nu este o problema, problema este in cat timp ne recuperam noi banii dati pe panouri. You gotta love how people hang on to smaller things in life and miss the big picture!

    30
    • Nu te supara, dar asta trateaza articolul.
      Daca se merita sau nu fotovoltaice. Asta inseamna calcule (recunosc, mai mult sau mai putin avizate, cat se pricepe fiecare).
      Si 100.000 euro ti se pare mult? Cam atat e un apartament pe la periferie acum.
      Si daca e casa, si ai reusit sa faci casa aia, cu efort, esti rupt in c…. cu datorii la banca pana-n ziua de apoi, nu-i normal sa incerci sa gasesti ceva” sa mai scoti” din bani?
      De aia-s blogurile astea. Mai vine unul cu o idee, si poate chiar iese ceva.

      10
    • @Petru, nu inteleg inversunarea asta impotriva oamenilor care nu se arunca sa cheltuiasca bani pe orice e trendy doar pentru ca isi permit. Cumva, la mine, intra in aceeasi categorie cu cei care decreteaza “nu se merita” dar nu argumenteaza, pentru ca doar ei merita sa stie secretul.

      Aragazul, frigiderul, aerul conditionat, toaleta in casa, masinile si restul “isi scot banii” si prin confortul suplimentar. La panourile solare curentul pe care il generezi e la fel ca de la retea, nu are miros sau gust mai bun. Asa ca macar sa fie mai ieftin sau mai mult, atunci cand reteaua e picata, nu?

      10
  23. si in articol si prin comentarii lumea ii da inainte cu amortizarea, calcule financiare, pret la enrgie, pret la baterie, dobanda la depozite etc.

    da’ confortul fizic si mental nu il calculeaza nimeni? de ce ma duc la munca? cel putin eu ma duc ca sa am bani sa imi asigur un stil de viata confortabil (pentru mine). daca asta implica o (teoretica) pierde financiara, asta e.

    00
    • Bravo tie, ca ai. La mai mult.
      Daca tu consideri subiectul asta pt. saraci, nu trebuia sa citesti, d-apoi sa si comentezi.
      Lasa pulimea sa-si bata capul sa faca economii, daca nu-i in stare sa produca suficient.

      10
    • @thebblack, confortul care?

      1. Ca am o instalatie electrica mai complicata si cu mai multe lucruri care se pot defecta? Ca va fi nevoie de intretinere, inspectii si inlocuiri periodice ale unor componente?

      2. Ca voi contribui cu niste deseuri suplimentare la “productia” globala? Toate componentele sistemului sunt genul care inca nu se pot recicla altfel decat cu metoda Tandarei.

      3. Ca unii vor face profit baban de pe urma mea (si a restul fraierilor care platim taxe)? Iar cei de la AFM si COP26 se vor bate pe burta ca au rezolvat problemele de mediu.

      4. Ca fix atunci cand se nimereste sa pice curentul acumulatorii sunt neincarcati pentru ca a fost innorat 4 zile la rand?

      5. Ca ma uit la niste grafice si numar MWh produsi “de mine”? La pret si cu impact pe mediu mai mare decat centralele pe carbuni, la fel ca rosiile crescute in gradina, de hobby.

      6. Ca ma pot lauda ca sunt “verde” si “hi-tech”? In timp ce ard sute de litri de zeama de dinozauri sa fac naveta “la oras”.

      Hai sa vedem ce conteaza pentru fiecare, daca banii nu sunt o problema.

      30
    • Titus, am zis eu ceva de bani sau de „saraki”?

      hai sa o exprim altel. DACA am banii sa imi pun centrala termica (electrica, cu gaze, cu lemne, nu conteaza), panouri fotovoltaice, izolatie termica nu stiu de care, orice, eu le voi pune ca sa ma simt eu si familia mea bine, nu ca sa fac o ipotetica economie in urmatorii tz ani. diferenta nu e chiar asa subtila.

      Vlad, exact. eu nu o calculez financiar ci strict ca confort. daca dupa tot ce zici tu imi da cu plus, ok. daca nu… gasesc eu eu altceva de facut cu banii aia.

      00
  24. Ce faceti fratilor de consumati 350kw/luna? Eu consum 150 si spalam zilnic 2 masini de jaine si avem si uscator ca balocnul e terasa sa ne bem cafeaua si nu uscam pe sarma. Calculatoare televizor, frigider..cuptor electric…dar 350kw/luna e enorm

    00
  25. Nu te supara, articolul e bun, dar e cam…teoretic, si da cam prea bine. Calculele pleaca de la teorie: 1000W/m^2.
    4kW montati dau 4kW (vanduti sau consumati)
    O postare buna are ioneldelaraion, care are montate si parerea mea e ca stie ce zice.
    Poate tot el ne zice (chiar nu stiu) ce obligatii ai dpdv al reviziilor periodice. Nu-mi vine sa cred ca te lasa astia asa, de capul tau.
    Aia cu priza de pamant e un inceput (nu-i mare smecherie), dar tot e niste bani si aia.
    Sa nu te puna sa faci revizii la 1-2 ani ca chiar te lasi pagubas. E 100 lei revizia la centrala, si vine si se uita la ea, ca e acolo.
    Iar referitor la dobanda, sa stii ca nu-i chiar nimic. E 3,7-4,1%. Cand vorbesti de zeci de mii de lei si de ani de recuperare, nu-i chiar de ici de colo.

    00
    • Nu ma supar, este simplificat intentionat, sa fie digerabil pentru mai multa lume. Si preturile de acolo sunt aproximate grosier, in general in plus, pentru a acoperi diverse “neprevazute”.

      Daca vrei sa discutam despre dobanda, hai sa discutam si despre inflatie si efectul ei asupra pretului la utilitati in sistemul de “piata libera”.

      00
    • Nu am pomenit mentenanta pentru ca nu am facut pana acum. Singurul lucru ce trebuie facut: recertificarea prizei de impamantare (anuala). panourile le-am pus in functiune in Decembrie 2020, va tin la „curent” luna viitoare.

      00
  26. Salutare, aveți idee dacă există vreun sistem fără baterii care atunci când se ia curentul dar este soare să furnizeze în continuare curent.
    La cele ongrid fără injecție dacă cade rețeaua rămâi și tu fără curent ceea ce mi se pare cel mai nasol lucru.

    00
    • Este o automatizare (la aia ongrid), dar ma tem ca asta trebuie trecuta prin toate furcile avizarilor (s-ar chema un soi de AAR – anclansare automata a rezervei. repet, un soi ca AAR-ul merge oleaca diferit, de ce este nevoie la problema ta)
      Si mai nasol e ca nu scapa „nerevizuita” anual (sau cand vrea muschiu lor) daca ti-o aproba.
      Din cate pricep, acum iti comanda invertorul sa stea „pe mute” cat nu-i retea. Sincer ma cam mir ca se lasa doar in baza asta, dar…

      00
    • Uită-te la invertoare de la Easun (chinezești) sau MPP solar( cred că Taiwan), care merg fără baterii. Easun livrează din China sau Germania, eu am cumpărat invertorul (IGrid SV II) cu placa de paralel și adaptor wifi la 925 USD, livrat din Germania in aprox. 7 zile. Încă nu l-am montat.

      00
    • La cele ongrid fără injecție dacă cade rețeaua rămâi și tu fără curent ceea ce mi se pare cel mai nasol lucru.

      Daca vine echipa de interventie de la Enel Distributie sa branseze casa vecinului, vor intrerupe curentul de la cel mai apropiat punct de transformare (sau separator de linie).
      E, daca tu injectezi energie electrica din sistemul tau on-grid, s-ar putea sa-i omori.

      00
    • Ma gandesc ca nu este incredibil de complicat un sistem care sa separe circuitul casei de retea.

      00
  27. 10 panouri mono 355w– 72000 lei
    Structura acoperiș – 1500 lei
    Invertor 5 kw hibrid on și off – 4000 lei
    2 acu litiu 2.4 kw 6000 cicluri – 9600 lei
    Accesorii – 500 lei
    Total- 22.600 lei

    4 kw reali stocare in baterii, 8 luni ești 90% independent, iarna la jumătate… depinde de cantitatea de lumina. Asigurat contra penelor de curent.
    Calcule făcute pe baza preturilor de pe http://www.forteshop.ro

    00
  28. Am un sistem montat cu programul național subvenționat . Putere nominala 3,5 kw . Produce maxim 2,5 kw . ( Randament , orientare panouri…) Ideal e sa consumi când produce ( deci spăl și gătesc cam la prânz ) . Dacă nu , devii practic producător de curent ieftin . Economia calculată teoretic este de max 50% , dacă ai soare . Pe facturi nu pricepi nimic .

    10
  29. Montan 5.4KW, Panouri 380W TrinaSolar ( cele mai bune raport calitate pret ). Achizitionate 585 Ron fara TVA. 8190 ROn total ( fara TVA )

    Invertor Hibrid (on / of grid ) 3950 RON + 200 ROn modul wifi Growatt, pret cu TVA.

    Cabluri, sigurante, sine de prindere, suporti cam 2500 ron ( TVA inclus )

    Manopera facuta de mine si un prieten, din placere si curiozitate.

    Acumulator pylontech u3000 , 3.5kw stocare, gratis iesit dintr-o combinatie. Mai trebuie sa iau 2 acumulatori sa reziste si iarna offgrid.

    00
    • Growatt-ul e de 6KW cu peak de 12kw, functii inteligente inclusiv priza separata pentru statie auto.
      Inca ma gandesc daca iau Springul ala sau nu.

      Tesla veci nu iau in Europa, la dublu pret, pur si simplu bataie de joc. Nu imi bat joc de banii mei, lasa ca bursa face pui.

      00
  30. Am o casă de 100mp și aș opta pentru un sistem fotovoltaic care să îmi asigure ziua mașină de spălat, combina frigorifica,1-2ac-uri un eventual cuptor electric , televizor, bineînțeles că nu vor funcționa toate odată .Ce sistem fotovoltaic îmi recomandați?

    00
  31. Buna ziua, stau la casa , totul este pe curent , am un consum mediu de 2500 kw/h pe luna ! Exista vreun sistem off grid care sa-mi dea 15 kwh instant ?

    00
  32. Compensarea 1 la 1. Da, este aprobata, dar….compensare 1 la 1 se refera la valoarea energiei active, exclusiv costuri cum ar fi tariful de injectie in sistem, tariful de extractie, taxele de cogenerare, servicii de sistem, etc. Cu alte cuvinte, dai un kw energie activa in retea, primesti 1 kw energie activa din retea, dar pentru acest kilovat pe care il iei din retea, platesti tocmai acele tarife de care am amintit. Tragand o concluzie in mare, ca sa primesti gratuit un kw din retea, trebuie dai 3 kw. Aproximativ.

    30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube