Panasonic G7 filmează bestial, dar face niște poze…

2.000 lei mai târziu, mă jucam cu Panasonic Lumix DMC-G7, un mirrorles mic, pe care mulți îl laudă că filmează foarte bine.

Ceea ce e adevărat, filmează excelent, știe 4K (n-am nevoie, dar lumea pare încântată de asta), focalizează acceptabil (cu un delay rezonabil, care trebuie învățat pentru a putea fi exploatat bine), are intrare de microfon extern și ecran rabatabil complet (ceva ce cocoloșii de la Sony nu știu să facă), știe object și face tracking, dar…

 

Când vine vorba de poze, e complet inutil. Toate pozele făcute la interior sunt praf, minim 50% din pozele făcute afară sunt praf, de pozat ceva în mișcare nici nu poate fi vorba. Selfie? Nici atât, am încercat vreo 20 de variante, n-a reușit să focuseze nici măcar o dată. Asta, spre deosebire, e făcută dintr-o singură încercare cu un Sony A5000, și așa arată scoasă direct din cameră.

Alte tâmpenii:

  • butoane foarte multe, ceea ce e bine și rău în același timp, pentru că dacă ai mâna un pic mai mare, riști să apeși pe ceva aiurea.
  • fixarea de trepied trebuie pusă așa, ca să nu blocheze ușița unde sunt cardul și bateria.
  • nu poate fi încărcat prin cablu, trebuie încărcător separat.

L-aș păstra doar pentru video.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. Ai nevoie de 4K, pentru ca ai bitrate de 100mb/s si chiar daca filmeaza 4:2:0 cand exporti 1080p ai mult mai multa informatie de culoare, practic devine 4:4:4. Nu mai zic ca ai loc de reincadrat sau stabilizat. Long story short, ai rezultate mult mai bune daca filmezi in 4K si exporti in 1080p decat daca ai filma de la inceput in 1080p. Asta desigur daca nu ai nevoie de cele 50fps.
    Ai facut o alegere foarte buna.
    Iar pentru foto, in cazul in care mai ai buget, poti lua obiectivul de 25mm f1.7 (ieftin, sharp si luminos) si astfel vei putea „ingheta” miscarea, folosind un timp de expunere mai scurt.

    10
    • Despre cel din linkul lasat de Jean vorbeam. Dar inainte de a te lua valul si de a cheltui multi bani pe aparate si obiective, cel mai util este sa „cheltuiesti” ceva timp in care sa inveti cum sa le folosesti eficient. Din punct de vedere tehnic cu aproape orice aparat de azi poti sa obtii rezultate cel putin decente, mult mai important este cum il folosesti si desigur sa ai lumina potrivita.

      00
    • Ce rahat sa faca omul cu 50fps? El sta in fata camerei si vorbeste. 50fps e pt camere actiune, arata miscarea putin mai fluida.

      00
    • ” 4k … dar lumea pare încântată de asta”

      par degeaba. cam trebuie sa stai la 1x diagonala fata de sursa 4k ca sa vezi detaliile din 4k, nu la 3metri de un tv cu diagonala de 1.2metri. Asa nu mai vezi nici un 4k.

      si doi la mana … n-au stat niciodata sa editeze videouri 4k ca sa vada cat timp dureaza o editare. Un 1080p bine filmat e arhisuficient.

      00
    • Downsample: explica Vlad ca pentru copii mici si Cryssy tot bate campii.

      Daca nu intelegi ce spune Vlad cu ideea de a filma 4k si a face downsample/export la 1080p ulterior, incerc cu mp: o poza de 42mp scoasa dintr-un Sony a7r3, resized/downsampled/micsorata/cum vrei tu sa ii spui la 24 mp va arata mult mai bine decat o poza de 24mp scoasa dintr-un aparat de 24mp (sony a7m3 de ex)

      00
  2. Îți vând un sony A5000? :)

    00
  3. Senzor de micro 4/3, obiectiv de kit, nu e chiar surprinzător ce zici. Zic că e rost de revenit la Sony.

    00
    • Sony a6300 are intrare de microfon și e 3000 de lei body only (că poate vrei ceva mai bun decât obiectivul de kit).

      00
    • și cu un obiectiv ajunge la cât?

      plus, vreau ecran flexibil, iar sony n-are așa ceva decât la a5000, care n-are jack de audio.

    • nu e. singurul sony cu intrare de microfon costă 1.500€

    • Depinde cât te lasă portofelul să dai pe obiectiv. Dacă vrei ceva iefin și bun, iei unul dintre cele 3 prime-uri de f/2.8 de la Sigma: 19mm, 30mm sau 60mm. Ia-le pe negru, că alea argintii se zgârie repede și arată ca naiba după 2 săptămâni de utilizare. L-am avut pe cel de 30mm, mi-a plăcut mult. Unul costă vreo 820 de lei.

      Dacă vrei ceva cu zoom, cel mai convenabil din punct de vedere al prețului rămâne obiectivul de kit. Adaugă vreo 500 de lei la prețul aparatului. Îl știi, n-are rost să mai detaliez.

      Dacă vrei și ecranul la 180°, îți ziceam zilele trecute că Sony a6400 e pe vine. La mijloc de februarie apare în magazine. 5000 lei doar body, 5500 cu obiectiv de kit. Știu, scump.

      PS: Treaba cu ecranul rabatabil la Sony a6300 poate fi rezolvată cu telefonul și aplicația PlayMemories. Mai complicat complicat, știu, dar funcționează.

      00
    • dan, hai să fim rezonabili.

      eu: caut un one stop shop.
      tu: ai putea să iei ăsta, care e de vreo 2 ori mai scump.
      eu: nu, că n-are ecran.
      tu: ai putea sa te uiți la ce face prin telefon.

      bun. de ce aș vrea să îmi complic singur viața?

    • Ori ți-o complici, ori dai mai mult.

      Crede-mă că și eu îmi doresc ca produsul ăla pe care îl vrei tu, la prețul pe care îl vrei tu să existe. Când am zis că renunț la a5000, ca să trec la ceva mai bun, m-am uitat și-n curtea altora, că nu eram legat de Sony. Am întors listele de specificații pe toate fețele, m-am uitat la teste și review-uri și am ajuns la același producător.

      Sper să-l găsești pe ăla care ți se potrivește.

      00
  4. Vali,

    Il am pe asta: https://www.f64.ro/panasonic-lumix-g-20mm-f-1-7-ii-asph-pentru-montura-micro-4-3/p – f-ul mic e misto, dar obiectivul este foarte foarte lent la focalizare. Mai slab decat cel de kit.

    Apoi am mai luat si https://www.f64.ro/panasonic-lumix-g-leica-dg-summilux-12mm-f-1-4-asph/p care este cu totul altceva, focalizare instant, undeva de 4-5x mai rapid decat cel de 20 si de 2-3x mai rapid decat cel de kit. Dar pretul este prohibitiv.

    Ce zici tu cu patina de la trepied am patit si eu la trepiedele entry level. Am luat apoi un manfrotto si nu mai am probleme cu sina in pozitie normala.

    Ce mod ai folosit pentru poze?

    00
  5. Cu priceperea mea limitata dar nu inexistenta, spun ca si P-ul ala are nevoie de niste setari :) Un ISO manual as zice, minim. Pozele sunt, e adevarat, execrabile. Totusi, mult mai proaste decat ar trebui sa scoata pe un P setat cat de cat bine.

    00
  6. Si daca inregistrai sunetul separat si apoi sincronizai in post-procesare, avea ceva?

    00
  7. Am eu un Sigma 30mm F1.4 care stă degeaba dacă te interesează.
    https://www.f64.ro/sigma-30mm-f1-4-dc-dn-contemporary-micro-4-3/p

    L-am avut pus pe un body de Olympus OMD-EM10 Mark 1.
    Dacă ai drum prin București ne putem întâlni să-l testezi.

    Pentru poze pot garanta eu că e ce trebuie.
    Pentru filmat nu l-am folosit și nici nu-l mai pot testa (Olympus-ul are shutter-ul blocat și între timp am trecut pe un Sony A7).

    00
  8. O parerea foarte importanta. Multumesc pentru postare!

    00
  9. Vad mult motion blur in pozele tale. Fotografiezi cumva pe auto? Am impresia ca aparatul alege o viteza a diafragmei mult prea lenta chiar si pentru subiecti statici.

    Ca regula, chiar si cu stabilizare de imagine, alege intotdeauna o viteza a diafragmei care sa fie egala sau mai rapida decat distanta focala. Daca alegi o viteza mai lenta decat echivalentul raportului 1/focala, fotografiaza in burst nu single shot, si alege imaginea care a fost focus, nu sufera de motion blur.

    La 20mm, shutter speed: 1/20, 1/50 etc.

    La 50 mm, shitter speed: 1/50, 1/100, etc.

    Cand fotografiezi oameni care stau, incepe cu 1/160. oameni care se merg 1/500, etc

    Nu iau apararea aparatului foto, nu ma intereseaza nimic cu senzor asa mic, dar nu pare sa fie neaparat vina aparatului, cat o neintelegere utlizatorului cu privire la modul in care setarea auto a fost programata.

    Unele companii prioritizeaza pe modul auto o diafragma mai rapida, alte companii prioritizeaza un iso mai mic, sau o diafragma mai deschisa. Iar tu, fiind obisnuit cu un alt sistem de automatizare, asumi ca si acesta functioneaza dupa aceleasi principii.

    00
  10. Primesc mesaj ca nu sunt autorizat sa vad pozele. (403)

    Nu imi dau seama care era distanta focala (dar daca era 25 mm sau 50 mm), 1/15 este prea lent pentru a scoate poze sharp fara un trepied. Cel mai bun exemplu e revista cu obama. Acolo, viteza diafragmei, fiind prea lunga, a capturat tremuratul indus de mana ta, si imaginea este miscata.

    Senzorul 4/3 este prea mic pentru a face poze ok in conditii de lumina slaba. Este cu 50% mai mic decat un aps-c si de doua ori mai mic decat standardul 35 mm (full frame). Astfel, la 3200 iso, ai destul de mult noise in poze si drept urmare, arata foarte pixelate. In video, acest aspect este mai putin important deoarece filmarea se realizeaza cu mai putini megapixeli, si deci, mai putin zgomot este capturat

    Incearca sa faci o poza afara unei cani pe o masa, o revista cu text la o distanta focala a obiectivului setata la 25 mm sau 50 mm, diafragma sa zicem f4, f5.6, si apoi la f8. Si viteza shutterului oricat e nevoie pentru a obtine o expunere corecta. Probabil va fi undeva intre1/200 si 1/400.

    Astfel iso va fi default 200, respectiv, shutter speed va fi mare, si deci nu vei avea nici zgomot (pixeli colorati) si nici blur (din miscarea mainii) in poze.

    In interior, as recomanda o lampa ieftina cu led montata pe hotshoe. Desi, in felul acesta, devine impractic, si o cheltuiala in plus.

    Ca idee, telefoanele proceseaza considerabil de mult pozele (sacrifica sharpness pentru noise reduction). Iar Sony a5000 are un senzor cu 50% mai mare, deci capteaza mai multa lumina. in fine, nu vreau sa te incarc cu informatii de care nu ai nevoie. Pe tine te intereseaza point and shoot.

    Pe scurt, acest aparat foto nu este grozav in conditii low light, si toate pozele tale sunt realizate in conditii low light, de unde o serie intreaga de consecinte nedorite.

    00
  11. NOU
    #32

    Am și eu o curiozitate. De ce preferați să dați între 2000-4000 Lei pe un mirrorless când puteți lua un telefon de genul Pixel 3 sau iPhone XS care scoate fotografii similare? Nu iau pe nimeni la mișto, chiar sunt curios.

    Eu mi-am luat DSLR pentru fotografie de produs, însă la altceva nu prea îmi folosește.

    00
  12. Vad in poza a treia ca ai setat focusul pe continuu – AFC.
    Pentru poze incearca sa-l pui pe single – AFS/AFF.

    In plus, seteaza [Focus/Release Priority] pe [Focus] vezi p 164 din manual. Apoi pune [Half Press Release] pe [Off] p162 si [Shutter AF] pe [On] p162

    00
  13. NOU
    #35

    Face poze foarte bune dacă știi să îl folosești dar din ceea ce ai scris în articol se pare că nu te pricepi de aceea poate este mai bine să nu îți dai cu părerea la ceva ce încă nu stăpânești. Pentru cine știe să folosească un aparat foto are suficiente funcții pentru a realiza poze Excelente Dar pentru cei care nu cunosc există doar varianta de a învăța…

    00
  14. De ce nu G80? din cate stiu G7 nu prea are stabilizare si este cam vechi (2015) ?

    00
    • who cares daca e vechi sau nu?

    • well.. stabilizare mai buna, poze mai bune cu shutter mai incet etc.
      Daca o luam asa… pai si D80’ul meu face poze :D who cares daca e vechi.

      Dar da 2015 nu ar trebui sa insemne unusable pics.

      Daca as fi tu si pot sa il schimb, as incerca G80.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile