Cristian Tudor Popescu, directorul cotidianului Gândul, a încetat orice relaţie contractuală cu Realitatea TV, pe fondul ultimelor declaraţii din presă ale patronului postului, Sorin Ovidiu Vîntu, declaraţii care „denotă implicarea sa în forţă în politică”. „Am încetat orice relaţie contractuală cu postul Realitatea TV, în urma apariţiilor în presă ale domnului Sorin Ovidiu Vîntu, care […]

Deja Vu e un thriller simpatic, Denzel e eroul care apare la locul accidentului, all cool, descopera cateva indicii, e nedumerit de niste chestii, apare in plan Val Kilmer, mai gras cu 10 kile, care il introduce in lumea mirifica a tehnologiei si a plierii timpului, si pot vedea ce se intampla si la un […]

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat, joi, că a primit un fax de la Dominic de Habsburg prin care este înştiinţat că oferta de vânzare a Castelului Bran nu mai este valabilă, întrucât obiectivul turistic a fost vândut „unei firme de peste Ocean la o sumă mult mai mare”. Căncescu a precizat, într-o conferinţă […]

E greu cu bloggingul în România. Serios. Mulţi vin, mulţi pleacă, toată lumea are impresia că se pricepe. Dacă eşti într-o companie, e complicat. Te citesc şefii, te citesc colegii, trebuie să fii atent la ce spui, la cum spui, de ce spui…Nu am auzit până acum de multe bloguri de companie, dar am auzit […]

Microsoft a anunţat că extinde suportul pentru Windows XP şi Media Center până în 2009. După aia, o mai ţinem juma’ de an şi ne punem Vista. Install directory: brain/null/dev/

U1.ro se laudă că stochează fisiere de până la 710mega. Ar fi mişto, dacă n-ar fi găzduiţi în Aruba sau cine ştie pe unde în afara României… via daniel Incercati şi Transfer.ro, ei ofera 1Gb in Romania.

Studiaţi cu atenţie asta, în special partea cu Ringier. În partea de sus, doi bloggeri dau o ştire (revin pe tema asta). În partea de jos, aceeaşi ştire, dată la ore diferite. Observaţii şi întrebări: ziarul Cotidianul publică materiale, preluate apoi de agenţia de presa NewsIn (parte a aceluiaşi trust) Cotidianul indică sursa „newsin”, dar […]

Gnomedia e un proiect de reţea de bloguri, intenţia fiind de a crea un model care să scoată bani. Nimic original, nimic spectaculos, în afară există câteva asemenea reţele, unele foarte profitabile. Proiectul a fost abandonat acum jumătate de an şi nu s-a mai auzit nimic de el, nereuşind să afiseze nici o singură reclamă. […]

Judecătoria sectorului 5 a dispus astăzi identificarea locurilor unde au fost îngropaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu. Ilici, nu îi mai face pe oamenii ăştia să îi caute, zi-i lui Voican să îi scoată din congelator!

Pentru ştiri din zona de media, M&A e un site bun. Cam greu cu scriptul ăla care omoră procesorul, dar ştirile merită. Acum au şi feed rss. Se vede că Orlando nu stă degeaba. Welcome to web2.0! Următorii la rând care vor învăţa să formateze nişte date citite dintr-o bază de date … gsp…

Libertatea ştie ceva de negocierile purtate de Vodafone în zilele de după zvonul apărut în Averea?

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile