Orașele fără „centre istorice” mai au o șansă

Recent, actualul primar al Brașovului, cunoscut în presa centrală ca cel mai bun primar din lume, a anunțat câștigătorul proiectului de reamenajare a Pieții Sfatului, piațeta centrală a orașului. Discursul șefului firmei de arhitectură poate fi ascultat și este important să fie ascultat, pentru că eu am bănuiala că efectiv i s-au dat bani să tacă din gură. Practic, dacă îmi pun copilul să conspecteze ce a spus ăsta risc să fiu decăzut din drepturi de Protecția Copilului și să fac pușcărie.

Despre estetica noului proiect se poate discuta la infinit, poate ne place, poate nu ne place, se pot aduce argumente pro și contra într-o veselie. Altceva e important. În ultimele 3 decenii e cam a 5-a oară când se reamenajează piața aia.

Asta înseamnă, în mod real, că aproape un deceniu acea piață a fost de fapt un șantier și aici includ și momentele în care o conspirație de bolnavi mintali organiza Cerbul de Aur. Care la televizor e ceva mișto, dar la fața locului este practic fiare, schele, scaune și acces restricționat.

Dar asta nu e tot. Mai sunt și alte zone „istorice” prin preajmă care au fost amenajate și reamenajate într-o veselie. Șantierul e inevitabil. Se oprește iarna, când eforturile administrației sunt pentru a împopoțona la perfecție acel centru istoric, să arate bine de sărbători.

Bine, teoretic, după ce se termină toate astea, ai putea să te bucuri de acele locuri, tu localnic, sau tu turist. Să zicem că sunt accesibile la liber cam 8 luni pe an. Doar că nu te poți bucura.

Vezi tu, nu știu cum e în alte orașe, dar la Brașov vreme de foarte mulți ani șeful la „Administrație străzi” a fost un tâmpit. Genul de om care a luat sau a sugerat toate deciziile greșite din oraș. Practic nu poți găsi ceva în Brașov care să nu fie greșit din punct de vedere rutier dacă întrebi un specialist. (Exemple la întâmplare: giratoriile se construiesc în intersecțiile între străzi cu valori egale de trafic, altfel tot ambuteiaj iese, liber la dreapta favorizează accidentele rutiere, sensurile unice creșterea vitezei). Omul ăsta a dispărut, nu știu ce s-a pus în loc, dar e suficiet să te uiți cu atenție pe stradă.

Dacă-ți place centrul istoric din Brașov uită-te cu atenție: ai un semn de interzis cu bicicleta exact la intrare în el. Ai voie cu ea pe stradă, unde se face raliu. Și ai acces cu motocicleta, cu cât face mai mult zgomot cu atât mai bine și cu mașina, pe același principiu.

Anul trecut primarul a anunțat o chestie destul de bună, reducerea vitezei în centru la 30km/h. Ce s-a ignorat în partea asta e că primarul e un idiot despre care nu se știa că e idiot că nu i s-a dat șansa să se afirme. Omul e înconjurat de o gloată de consilieri, unul mai prost ca altul, și nu exagerez, serios, trebuie să-i cunoști pe unii dintre ei, paznicii de la magazin o să ți se pară academicieni.

Care-i faza, în urbanism se știe de mai bine de jumătate de secol că reducerea vitezei nu se obține neapărat prin semne ci prin schimbarea geometriei străzilor. Îs tot felul de scheme, de la șicane, la unghiuri drepte pentru curbe, la ridicarea trecerilor de pietoni la nivelul trotuarului, la aducerea copacilor mai aproape de stradă, de-astea. Și fazele astea devin și mai importante când trăiești într-un oraș în care nu e poliție rutieră în mod real.

Bine, să vorbești de geometria străzilor cu un băiat care nu poate alinia capacele de canal e ca și cum ai vorbi teorie cuantică cu un motan. Gagiul a organizat Forumul Orașelor Verzi aici, a apărut cu cămășuța aia lui albă în videouri pe internet explicâd cât de mult îi pasă de ecologie. În condițiile în care e de doi ani primar și nu a instalat măcar un rastel de biciclete la vreuna din instituțiile la care e șef. Moldoveanul de dinainte a reușit asta, și despre ăla știam că nici măcar n-a terminat liceul.

Bine, omul nici măcar nu locuiește în Brașov, în Scheiul lui mult-iubit, probabil pentru că nu ar putea să doarmă.

Revenind, pe hârtie și în pozele de pe insta, centrul istoric al unui oraș e ceva frumos. În realitate este o gaură neagră în care se bagă bani cu nemiluita pentru un turism imaginar (orice primar mănâncă căcat pe subiectul ăsta, niciunul nu a dat vreodată date ANAF cât înseamnă în bani turismul la bugetul local, nici măcar Iisus Bolojan), un șantier jumătate din timp, un loc necontrolabil în lipsa poliției, practic o frustrare continuă:

„Băi, ce frumos ar fi aici dacă s-ar face ceva”.

Bucurați-vă cei ce nu aveți centre istorice. Statistic vorbind, la un moment dat, chiar și din greșeală, primarul vostru ar putea face ceva util și pentru cetățeni. Dacă aveți centru de-ăla, șansele voastre scad.

P.S. În 30 de ani Brașovul a amenajat centrul istoric de vreo 6 ori. Încă n-a reușit să construiască o piață agro-alimentară nouă sau să facă o linie de autobuz directă spre cea mai mare piață din oraș. Dar vrea tramvaie de 200 de milioane de euro și spital regional de 500 de milioane de euro. Repet, oraș care nu poate alinia capace de canal pe asfalt și anul trecut nu reușise să tundă toată iarba.

L.E. Un cititor ne dă aici o informație utilă, cam câți bani se încasează oficial din turism (direct, nu vorbim de venituri indirecte, parexamplu taxele pe salarii HORECA, aia e o discuție separată). În 2021 e vorba de aproape 4,5 milioane lei. Să punem în context: tot în 2021 s-a decis o nouă reamenajare (cam 6-a) a străzii care leagă Modarom-Star, e chiar la intrare în centrul ăla gigea. Costurile sunt 14,5 milioane de lei. Ideea e transformarea ei în pietonal pentru fraieri.

Pentru cine nu știe: pietonalul pentru fraieri este acel loc în centrul istoric al orașului în care oamenii care-și fac laba cu ce bine arată și nu au voie să intre cu mașina și jmecherii care-i trag în piept cu politicile astea falimentare, da.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. Boss…vrei sa candidezi la primarie? Si scum esti la denigrarea contra-candidatilor? Nice job! Sa vedem si platforma electorala!!
    Macar centrul vostru arata mai bine decat al nostru!! In bucuresti zici ca e turism sexual ca in Bangkok si risti sa iti rupi picioarele in gropile de pe drum….
    Nu mai vorbesc ca risti sa iti cada caramida in cap pe strada

    02
    • Nu vrea nimeni să candideze, stai liniștit. Când intri în politică nu mai poți face pe istețul, că te întreabă lumea ”da, tu ce ai făcut, coaie?”

      10
  2. Coliban traieste in alt univers.

    10
  3. Boss… si la cel de dinainte tot asa ii cautai nod-in-papura? Ca mi-e lene sa iti caut toate articolele…

    01
    • Hai sa fim serioși. Nu trebuie sa fii fan Eftimie sa vezi ca nu se întâmplă nimic în multe primarii USR.

      Mi se pare trist ca odată începută o schimbare, sa nu mai ai dreptul sa comentezi când un primar e totuși incompetent.

      11
    • Nu, primarul nu e incompetent. E doar un mincinos patologic.

      10
    • Nu. Degeaba ar vrea primarul sa faca daca nu are aprobarea consiliului, semnatura este ilegala. Si cum sint multi care baga bete in roatele USR-ului, e lesne de inteles. Priviti ce bine merg „afacerile” in primariile USL…

      01
    • @miluch

      Dacă n-ai fi fost un leneș ai fi aflat următoarele lucruri:

      – Articole în presa locală și națională în care îl criticam pe George Scripcaru sunt peste 1000. Nu există jurnalist român care să aibă mai multe.
      – Când a apărut informația că Allen Coliban nu și-a terminat efectiv facultatea aia pe care o avea în CV am fost singurul care i-a luat apărarea, pe principiul acel rahat nu e important și da, niște securiști au dat-o unde trebuie că trebuia bușit ăla și ei atâta pricep.
      – Omul care deține ziarul cunoscut în urbe multă vreme ca „ziarul lui Scripcaru” este consilier județean USR. Pe vremuri intervenea la Scripcaru să-mi lase nevasta fără job. Întreabă-l de ce nu i-a ieșit schema.

    • O fi Colliban zeul competentei, insa ce se vede cu ochiul liber in Brasov e ca orasul e mult mai prost intretinut decat pe vremea lui Scripcaru.

      10
    • omg Dan cum poti sa spui asta? Spuen si tu ca nua re consiliu, ce sa fac ain doar 2 ani, vechea mostenire, stai sa vin apriamvara vara, anu 2024 sa astupe gropurile, ce atata graba…. numa hatery

      00
  4. Deci să mă bucur că, in Galați, centrul istoric nu mai există, dat fiind că jumătate din clădirile ce-l alcătuiau s-au prăbușit pe cale naturală așteptând să fie restaurate. Acum se pot ridica liniștit mastodonți de sticlă. Pentru cine nu crede, ii recomand să caute pe net primăria Galați. Pariez că n-ați mai văzut nicăieri așa ceva.

    00
  5. NOU
    #14

    Da boss, chiar asta voiam sa zic si eu. Sa vezi ce meserie e centrul vechi al Bacaului. Bine, vechi e un termen relativ, ca n-are mai mult de 60 de ani. E plin de turisti, se calca in picioare aproape la fel de mult ca in Craiova.

    00
    • Macar acolo moldovenii sint mai molcomi, nu pun asa iute mîna pe sābii.

      00
    • NOU
      #16

      uăi, io nu-nțăleg di și ti baji dacî nu știi? noi săghii nu măi aviem di pi vriemea lu’ Fane Babanu; măi mult, aista-i termen di batjiocurî (vezi cum îi zîci coana Chirița, sardariului Cuculeț: „săbiuțî”!), pientru cî la noi, toporu’ îi la putieri; păi voi aț înșiercat v’odatî sî sparjiț o ușî di bieși (camarî) cu sabia?

      00
  6. Am avut ocazia sa vizitez Brașov bă da e frumos rău orașul.
    Ăștia care va tot plângeți mai umblați prin țara, pariu ca după câteva sute de km o sa vi se facă dor de Brașov.

    00
    • E adevarat ca e frumos comarativ cu alte orase. Problema e ca in ultimul timp lucrurile o cam iau razna – blocari de benzi cu masini care stationeaza/opresc in zone interzise, masini parcate pe trotuare, implicare tarzie in curatarea strazilor, mizerie etc.

      00
    • Pai dacă ia făcut Vali reclama na se muta lumea la Brașov.

      00
  7. Asa, de chichirez galceava. Cati bani a incasat municipiul Brasov la bugetul local din taxa hoteliera ( 1% din pretul cazarii )
    2016 = 131.043 lei
    2017 = 28.086 lei
    2018 = 11.267 lei
    2019 = 22.553 lei
    2020 = 822 lei
    2021 = 1.962 lei
    Pentru comparatie, in 2021, Galatiul a incasat 178.698
    sursa: executiile bugetare, le gasiti pe transparenta bugetara

    Asta e taxa hoteliera, cod clasificatie 120700.

    E adevarat ca acum merg pe o taxa cu suma fixa 1 leu pentru promovare de la fiecare turist pe zi + 2 lei la salvamont dar astea nu mai sunt evidentiate in buget. Se poate, totusi, calcula. In 2021, taxele speciale au adus la bugetul municipiului Brasov 4,502,167 lei. Din care 1 leu la promovare si 2 lei la Salvamont. De unde rezulta ca au fost 1.500.722 zile cazare in Brasov in 2021.
    Pe de alta parte, in primele 3 luni ale lui 2022, taxa asta speciala a adus incasari de 2.700.676 lei. De unde rezulta ca in 3 luni au fost 900.000 de zile de cazare in Brasov.
    Nu stiu cate locuri de cazare sunt in Brasov dar mai departe se poate calcula.

    00
  8. Boss, nu te mai plânge, să vezi Sighișoara, care în cetate e mai plină de mașini ca Dimitrie Pompeiu când vin/ies corporatiștii de la office. Cât nu dă voie la mașini pe pietonală, e băiat bun.

    00
  9. Hehe, să vezi la Iași, centrul istoric, în fine, care nu e cine știe ce ca și mărime, cu terase și cafenele care acaparează, încet, încet, toată Piața Unirii și strada Lăpușneanu. Ar mai fi și strada Cuza-Voda, care e tot așa, o sumedenie de magazine și maghernițe, sub diferite forme, mărimi, culori, neavând un cod urbanistici, din păcate.

    00
    • NOU
      #23

      papi, în afară de colorații de pe Cuza-vodă, ești rău; uite, a venit în sitibreic la Ieșî, o cunoștință din bucurești; persoana lucrează ceva pe la primăria franțuzească ( e pe stil nou adicătelea), mai știe cîte ceva; și, deși nouă nu ni se pare, a zis că-i mișto la Ieșî…

      00
  10. Sa noteze domnu Coliban noteaza repede asta
    Brasov parcare zona 0 – 3 lei fara limita de ore.
    Oradea parcare in zona 0 – 8lei – limita de parcare 1 ora
    Si in Oradea gasesti loc de parcare cu 3lei/h in zona 0 dar nu pe carosabil ci doar in una din parcarile supraetajate sau subterane, orasul de pe Cris avand 5 din astea si care au in total 2000 de locuri de parcare.
    La numarul de turisti din Brasov ar fi nevoie de minim 4000 mii de astfel de locuri de parcare.

    01
    • Da māi, ca turistul nu a venit sa se relaxeze, a venit pentru un stres in plus . C-a mai facut unul isteț așa, te duci la plaja si stai cu ochii pe ceas ca sa pleci cu masina in 3 ore ca altfel iti iei amenda. Si nu merge nici sa mai platest inca i o data, doar sa pleci este solutia. Numai ingineri din āștia, pīrîți…

      00
    • Da mai Marinele, ai dreptate dar fii oleaca atent la ce am scris acolo. A scumpit dar a creat si alternative.
      Inca ceva, e foarte important sa faci lucrurile bine nu doar de dragul de a bifa realizari, sa nu tragi o linie pe marginea drumului si sa te lauzi ca ai facut o pista de biciclete.

      00
    • NOU
      #27

      @Marinel, daca instalai aplicatia CTPark ai fi vazut ca poti platii si pe 24h.

      00
    • NOU
      #28

      Marinel… Eram prin Slovenia (mama! Ce tara!)… si am dat 10 euroi la parcare. E direct pe plaja, sa faca nenea o baita scurta. Doar 2 ore..

      00
    • @samio
      Aia cu ceteparcul e venita mai tirziu si la inceput nu functiona, ca stiu foarte bine despre ce vorbesc, de „primul” si „al doilea” regulament al parcarilor initiate de Ovanesian si Mos Teaca

      00
    • @Samio Am observat si eu mizeria cu CTPark, dar te panichezi o leaca cand esti mai departe si nu poti plati prin SMS. Oi fi eu mai plimbaret dar o fi asa de complicat sa te inrolezi in Tpark? Nu boss, CT si Buc sut mai cu miez, trebuie amparcat, ca nu era buna cealalta aplicatie Parchez Bucuresti initiala. De dragul variatiei dar poate creea confuzii, sectorul 4 are si el aplicatie proprie ptr plata parcarii.

      00
    • la oradea parca nu vor turisti, am facut o plimbare din felix cu o tura de piscina la aqua parkul laudat din oradea, si apoi m-am plimbat prin oras.

      am stat cu ochii pe telefon ca pe butelie, ca am parcat pe un loc cu „max 2 ore” platibile 1 si apoi inca 1 (t park acum 2 ani), si pana a venit o pizza pana m-am rasucit s-au dus alea 2 ore. absolut cretin si bataie de joc

      ps. varianta era trenul care nu mai exista, varianta e autobuzul care e urat si duce pana la intrarea in oradea de unde dracu stie cum mergi mai departe, iar tramvaiele din pozele de pe net sunt alea faine, dar am dat peste niste rapciugi pe acolo de am zis ca sunt din anii 70-80 refolosite din vest (erau si in brasov in 2000 la fel)

      00
    • Vezi că nu știi și comentezi aiurea. Contactul cu parcările private este opera strungarului de la Hidromecanica. Cel care a semnat contractul cu o lună înainte de alegeri. S-a incercat rezilierea lui, dar strungarul l-a betonat bine. De asta in Brașov taxa este 24/7. Mai zicea cineva de mașini parcate peste tot. Așa era și pe vremea strungarului. Plus că Poliția locală din Brașov este la cuțite cu noua administrație de când s-a vrut reorganizarea acestei instituții căpușate de nepotisme și pile. Și exemplele pot continua.
      Zicea cineva de gunoaie? Pai s-a făcut curățenie și prin cartiere și cei de la salubritate trec des și golesc coșurile de gunoi din parcurile din cartiere și strâng mizeria făcută de cine….? Cine își plimbă câinii și lasă mizeria? Cine aruncă gunoaiele aiurea? Primarul sau pulimea?

      00
  11. Mda, centrele vechi sunt asa, niste mofturi burgheze… ar trebui poate un camp verde sau o basculanta cu pietre filosofale…

    00
  12. Asteptam partea a 2a… Aia unde salvarea vine de la BOR.. Sau lumina de la rasarit… Sau ambele 🤔

    00
  13. NOU
    #35

    CăKoliban e un zero, OK, dar mai lasă-mă cu răstelul tău de biciclete. Bicicliștii pulii care, observ din ce în ce mai des, trec pe roșu cu o nonșalanță maximă, după care plâng pe net după rastel și drepturi. Muie.

    00
  14. Nicusor a taiat din banii pentru biserici si catedrala curului. Doar pentru lucrul asta si tot e bine ca a inlocuit-o pe Firea.

    00
    • De aici mai departe doar parlamentul mai poate face ceva: impozitarea lor, ca in orice societate sanatoasa economic si juridic.

      00
  15. Aș crește porci și porumbei în Piața Sfatului, cred că s-ar preta de minune. Mai greu cu porumbul și răsadurile pe acolo că e betonat tot.

    00
    • centru vechi al brasovului e o ruina, in spatele zidurilor nerenovate se ascund potroace, cazane, haine puse la uscat si saracie multa, pt canui obliga nimeni sa faca nimic, deunde stiu asta? pentru ca am un apartament acolo si efectiv ma lupt cu riveranii sa sa facem orice de la schimbat usa la intrare la vopsit poarta la reparat curtea la etc etc… no vor nimic nu au bani, nu-i intereseaza. fuck u.

      00
  16. A zis si @Marinel mai sus fara aprobarea consiliul local nu se face nimic.
    @Eftimie nu fa descriminare baga si consilierii in articol ca nu e frumos asa sa zici numai de primar.

    00
  17. „Practic nu poți găsi ceva în Brașov care să nu fie greșit din punct de vedere rutier dacă întrebi un specialist.”

    Brasovul e cel mai bine sistematizat oras dpdv rutier din Romania.
    Ori traiesti in pestera, ori traiesti in pestera.

    00
    • Trecand rapid prin memoria de sofer tind sa iti dau dreptate. Are multe lacune, dar overall te misti.

      00
    • Astia cu manuta jos aveti si argument? Sunt deschis la ideiz, nu am vizitat chiar toata tara.

      00
    • @Robert3 – este acum, dar cauta masterplanul de transport brasov, vor sa strice toate giratoriile sa faca semafoare, vor sa distruga calea bucuresti si victoriei

      https://www.transportmetropolitanbrasov.ro/wp-content/uploads/2022/04/Masterplanul-Velo-Brasov_actualizat31032022.pdf

      eu nu inteleg absolut deloc de ce lumea vrea sa schimbe o chestie care functioneaza, e clar ca e nevoie si de infrastructura pentru biciclete, dar nu la modul cum e facut in mastermizeria aia

      ps. imi place cu bicicleta si trotineta, dar unii biciclisti sunt absolut retarzi, comboram de pe poiana duminica si era unu care mergea fix pe mijlocul drumului (aproape pe linia de demarcare nu pe mijlocul benzii), l-am depasit dupa cele 3 serpentine cand am ajuns pe zona care permitea, apoi a venit diliul si m-a depasit pe mine si inca vreo 4 masini pe dreapta, si mergea iar pe centru mai ales in zona de parcari belvedere, l-am depasit iar la intrarea spre stejeris dar nu te pui cu nebunul a depasit toata coloana in livada postei la saritoarea aia inutila si s-a dus glont spre giratoriu. cred ca omul se pregatea de turul frantei sau ceva

      00
    • Cand Scripcaru a facut acele giratorii (la primele 3 – 4) am zis ca e o mare prostie. Insa, in timp am realizat ca aceste sistematizari chiar au fluidizat circulatia in oras. E adevarat ca in orele de varf (in mod special in intervalul 16 – 18) sunt unele giratorii care se mai aglomereaza. Chiar si asa traficul este OK.

      00
  18. Pb ce o vad in primariile mari e ca se pune prost problema. Planurile nu mai trebuie sa se faca local ci general. In loc sa se gandeasca un plan pt 20 de ani toti primarii toaca banii pe reamenajarea centrului si a arterelor principale si se ignora de multe ori localitatile periferice care sunt in fapt nise cartiere marginase si care se dezvolta haotic. Planul ar trebui facut in aceste cazuri la modul general, gandite artere/drumuri/scoli/parcuri/etc. ce sa includa zone largi metropolitane.

    00
    • Planul e gresit din start, fiind un centru concentrat cu de toate si restul periferie. Prin tari cu apa calda de mai mult timp am vazut „centre” mai mici si mai multe, pe fostele zone/localitati de dezvoltare, unde este mai usor sa aduci 5 functionari in1-2 zile pe sapt decit sa se plimbe sute de persoane prin oras ptr un fleac. Ca sa fim seriosi, cu toate bunele intentii nu toate se pot rezolva inca online si nu toti se pot descurca online, mai ales ca mai sint o gramada de probleme prin arhive, legi, organizarea administratiilor.

      00
  19. Giratoriile alea sunt un vis frumos, prea indepartat, pt bucuresti. Nu stiam nici ca domnu Coliban e asa incompetent, dar nici ca dl Eftimie, este noua Tatoiu al blogurilor. Urbanist, clarvazator, scriitor, filosof.

    00
  20. NOU
    #50

    Iubesc Brasovul si merg acolo de 2 chiar 3 ori pe luna cu familia si munca. Ma plimb deseori prin centru desi prefer stradutele si zonele mai ferite Piata George Enescu, Str Postavarului, M Weiss etc
    Piata Sfatului are nevoie de mici cosmetizari (iluminat modern cu led, pavaj, piste bicle clar delimitate, mobilier stradal). Insa nu de o renovare majora, putea sa astepte nu e o prioritate, poate doar sa mai curete din terasele alea care s au revarsat pe jumate din spatiu
    orice oras are defectele lui dar la intersectii trafic si fluidizare eu sunt de parere ca exagerezi la nervi fiind rupt de ceva vreme de iadul din Bucuresti. Se circula relativ ok si politia rutiera si cea locala e mult mai prezenta decat in alte orase. de trafic chiar tu ne spuneai ca iti ajunge un plin o luna..
    Capacele de canal nu sunt aliniate mai nicaieri nici pe DN1 de ani de zile. se tot repara insa prost pt ca solutia buna e un manson de beton nu carpitul cu smoala si strat uzura care se face la noi.
    si btw mai vede cineva politia rutiera chiar activa pe undeva? Exclud panditul la radar in masina
    Referitor la Coliban, unii prieteni USR isti din Bv. sustin ca nu e lasat sa faca nimic de consilierii pnl si psd :).. asa o fi ..eu zic ca sufera de aceleasi carente ale multor primari USR
    – lipsa de conectare la realitate si o doza de pragmatism. Exemplu: hai sa rezolv problema parcarilor sau sa fac un pasaj peste calea ferata spre Bartolomeu, fluidizare Avantgarden spre Tractorul in loc de studii de fezabilitate despre un tramvai de care nu am nevoie pe axul central si concurs design Pta Sfatului
    – problema subliniata de tine, armata de consilieri hipsteri vegani si desperate rich housewives care nu au o specializare reala si zero experienta in administratia publica dar nici nu vor sa asculte sau sa invete ca ei au de luptat cu PSD ul..
    ce zici.. ? revine domnu Scripcaru la urmatoarele alegeri ?:)

    00
    • „care nu au o specializare reala si zero experienta in administratia publica dar nici nu vor sa asculte sau sa invete”

      Fără legătură cu subiectul, experiența se dobândește în timp, nu după niște cursuri cu certificate, altminteri, după tine & alții ca tine, singurii semizei cu voie sa fie aleși sunt o mana de oameni.
      Pentru orice altceva, există principiul Peter, care dictează că succesul nu e garantat nici cu ceferticatul de administrație publică.

      00
  21. bataie de joc la foc automat. Nu vin asa des prin brasov, dar parca abia au terminat cu piata aia… plus zona bisericii ce anul trecut arata ca dupa razboi. Sau asa o fi sanki, sa dea aer vechi la fel ca pe cele 30% drumuri neasfaltate din tara.

    Nu pot sa nu fac comparatie cu geniul de la iasi, ce vrea sa bage 2 mari pasaje subterane in 2 zone unde se circula f ok. Cand vine vorba de probleme de trafic din restul orasului da vina pe multele masini. Si bineinteles, a doua prioritate, spitalul regional, ca vad ca e la moda in politica anii asta.

    00
    • Curtea Bisericii Negre nu e a municipalitatii, ci a Bisericii.

      00
    • aia e o mizerie crutna, daca nu ii lasa biserika sa renovez partea aia ii rupi cu taxele cu amenzile cu tor ce vrei tu ca primar, e o mizerie de cand ma stiu eu portiune aia, pe bune pamant si pietre? in 2022? si mai e si liceul ala acolo.

      00
  22. Daca la cum e BV acum si este criticat, sa facem un mic exercitiu de imaginatie cum ar fi fost daca era internet pe vremea lui Ghise. Din pacate insa, cei care trebuie sa inteleaga ceva din cele scrise in articol nu o vor face, ba dimpotriva se vor plange ca autorul e „pricinos”.

    00
  23. Se șterg și comentarii! Penibil Eftimie

    00
  24. Aveai un post la tine pe blog care se numea “cum stii ca te-ai ajuns ca bogat”, o opera de arta! Imi returneaza 404 linkul vechi. Cum pot ajunge la el iarasi?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube