Cred ca l-am vazut scris in vreo doua texte in 20 ani, dar mi-a ramas in cap. De ce? Naiba stie, nu sunt eu seful la creier. Zilele trecute l-am folosit intr-un mail catre una din directoarele regionale. Nu mi-a raspuns la mail 
Sunt pur si simplu fascinat de traducerea nemteasca. As vrea sa-l cunosc personal pe omul care a scos cuvântul asta: nichtsdestotrotz. Cum a ajuns la el, cum i-a venit pe gura, pe penita, cum s-au conectat sinapsele ca sa produca asa ceva? Bine, poate ca pentru un neamt e ceva banal, ca mai toate cuvintele compuse din aceasta limba. Poate „destotrotz” era un cuvânt uzual la vremea aia, dar tot as vrea sa stiu cum s-a ajuns la el.
Dar, bineinteles, nu despre asta e postul. Nu vreau sa provoc entorse prin capuri fragile, cautatoare de divertisment.
Ce imi place in Franta? Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar astazi am zis sa fiu pozitiv. Pentru ca tocmai am dormit 9 ore dupa ce in ultimele 30 de ore am facut vreo 1700 de km cu trenul. Imi place in Franta ca trenurile de mare viteza merg (aproape) ceas. Am plecat joi la 13h00 la Bordeaux, vineri dimineata la 7h30 la La Rochelle, apoi la 14h40 spre Paris, unde am profitat de faptul ca trebuia sa schimb gara si am trecut repede pe la birou sa caut ceva pe serverul inaccesibil de la distanta si la 18h50 am plecat spre Strasbourg. Sa ne intelegem: trenul La Rochelle – Paris avea orar 14h44 – 17h39, trenul Paris – Strasbourg avea plecare la 18h54
O ora si 15 minute, in care am luat metroul câteva statii si apoi am schimbat cu alt metrou. Am coborât, am jucat „maze” cum e obiceiul prin metroul parizian, am urcat la birou, am aprins computerul si am petrecut 10 minute. Am coborât iar la metrou si am mers 4 statii. Inainte de imbarcare, am iesit in fata garii sa iau o bagheta de la o bulangerie. Vorbim de o vineri, la ora 18, in Paris. In nicio secunda nu mi-a trecut prin cap ca o sa pierd vreun tren. Pur si simplu, am facut ceea ce aveam nevoie sa fac, fara un stres anume, poate doar cu putina transpiratie ca era cald. Dealtfel, in ultimul tren m-am pus la bustul gol si m-am racorit un pic (+ roll-on), ca sa nu stau aproape 2 ore mirosind a ceva.
Ce imi mai place mult in Franta este increderea in relatiile de business. Exemplu: am o problema si sun o firma, chiar de pe net. Oamenii se deplaseaza sa constate si sa faca un deviz. Poate nu e mare lucru, dar ei s-au deplasat. Stiind ca poate am chemat 5 firme si ca poate devizul lor o sa ajunga la gunoi. Apoi, dupa ce le-ai validat devizul cu un simplu email, oamenii comanda piesa eventuala, fara ca tu sa platesti ceva. Apoi vin sa faca ceea ce e de facut (sau se duc unde ai tu nevoie) si ii poti lasa singuri, eventual le poti da cheia, fara sa stai dupa ei, fara sa fie nevoie sa-i controlezi. Nu generalizez, bineinteles, dar in mare, poti sa ai incredere in cel putin 80% din cei pe care ii angajezi sa iti faca o treaba. Daca sunt mai multe firme, poti avea incredere sa le lasi cheia si ele sa si-o paseze de la unul la altul, in functie de când are fiecare nevoie sa intervina. Se vor pune de acord intre ele, se vor organiza ca sa le fie cât mai usor, in functie de cum e cel mai bine sa avanseze treaba. La o casa, unde ai mai multi meseriasi, se vor coordona singuri, isi vor face planul de atac singuri, nu ai nevoie sa stai cu telefoanele dupa ei. Ieri am schimbat un grilaj metalic rulou de 8m lungime intr-un magazin dintr-un mall. Interventie de la ora 20h30 pâna pe la 4 dimineata. Mall-ul n-a mai trimis un gardian, noi i-am zis firmei sa lase cheile in cutia postala dupa ce termina. Factura va intra la plata peste 45 zile. N-am avut nici un stres, desi aia 3-4 oameni câti au fost, au avut acces la tot magazinul, care noaptea e nesupravegheat video.
Acum ca am terminat paragraful asta, ma intreb totusi de ce oamenii sunt din ce in ce mai stresati la birou? Când ii vad si in tren cum stau aplecati peste laptop-uri si lovesc cu dusmanie tastele, cum se incrunta si ce seriosi sunt când scriu email-urile, ma intreb cum ar lucra oamenii astia in alte tari, ca sa nu dau exemple. Cred ca ar fi toti in concediu medical pentru stres cronic nevindecabil.
Vei regăsi același stress în România, chiar dacă Vali repetă din când în când că noi suntem mai stabili psihic decât toate națiile. Nu, nu suntem, doar ne place să credem asta. Mai ales generația din care eu și Vali facem parte.
Daca ma refer strict la relatia cu prestatarii (de ex in cazul constructiei unei case), in România stresul este incomparabil mai mare. Pe de alta parte, incerc sa-mi imaginez francezii astia stresati lucrând in România… nu cred ca ar apuca vreunul pensia
Exista societati fericite formate din indivizi nefericiti si invers.
Romania se pare ca e la “si invers”, iar Germania e la inversul lui “si invers”.
Am facut entorsa neuronala
Important e sa fii fericit
Cato, nu stiu exact ce inseamna fericirea. Dar fix in acest moment ma simt linistit. Cocotat in vârful patului, in pijama, cu geamul deschis spre o ploaie marunta, cu copacul verde la numai 5m si cu pasarele cântând nu prea departe. Ziua abia a inceput
Deci cam stii.
Cat am stat in Franta tot ce am auzit e: SE FURA!
Unul din medicii de la spital zicea ca a plecat de acasa 3 zile in concediu si a gasit casa goala. Fiecare dintre medici/asistente a avut o spargere in cursul vietii. Ca ne faceam noi cruce cand ii auzeam. ‘Dar cum, la voi, in Romania, nu se fura?’ Nu, nene, in 30+ de ani nimanui nu i s-a furat nici macar un pix. ‘Oh, la la’, francezii de colo.
Un alt prieten medic in Germania a prins o chirie de vis. Vreo 200 de euro pe luna. Tipul care i-a inchiriat casa a zis ca nici nu-l intereseaza banii ci sa fie cineva acasa cat e el plecat.
Sunt 1000 de furturi pe zi in Franta. Dar asta cu „casa goala” mi se pare SF. Ori ai casa numai cu Pollock si vase chinezesti din epoca Qin, ori vrei sa iei cât mai mult de la asigurare
In general, hotii fura la pont si fura ce nu e „mare” si se poate vinde usor. O canapea IKEA fie si de 1000 EUR nu intereseaza pe nimeni. La fel, un televizor de 1m diagonala, pe care apoi sa-l vinzi pe Leboncoin cu 80 EUR… Plus ca iesitul din imobil/casa cu un televizor atrage atentia. Deci, lasa-ma sa fiu dubitativ la asta cu „casa goala”.
Fara sa am cifre in fata, nu cred ca in România se fura mai putin, dar având in vedere gradul de prosperitate, nu m-ar mira ca in cifre relative la populatie sa fie mai putine furturi in RO.
@fluture tu chiar crezi ca atunci cand se spune „casa goala”, oamenii se referă ca au mai gasit doar parchetul? Ce naiba, suntem la grădinița sa explicam expresii? Casa goala de valori: pa tablouri (asta clar la pont), pa bijuterii, pa electronice (televizor de 1 metru chiar se fura, sunt tot felul de filmari de cum se ia chiar din magazin), pa bani.
„casa goala” exprima o gravitate a furtului… când faci afirmatii ca acolo se fura mai mult decât aici, cred ca e bine sa fie niste nuante. In rest, cred ca nu e cazul sa te ofuschezi asa abitir.
Toți spărgătorii noștri au plecat la ei în Vest să fure; la noi au rămas doar ceva hoți de buzunare.
Sunt 3 cuvinte. Nichts, desto si trotz (trotzdem).
Nimic, mai mult si in ciuda.
Gerne
Danke schön!
Acuma explica si „capuri”.
Ce-ai zice daca ti-as spune ca nu am chef sa explic nimic?
As zice ca vorbeam cu colegul Pink_Freud.
intr-o limba mai accesibila inseamna „nevertheless” sau intr-una chiar si mai accesibila „chiar si asa”.
Faza cu meseriasii poate e ceva mai greu de inteles in Romania, dar peste ocean superul (administratorul cladirii) si meseriasii au cheile de la apartamentul unde locuiesti. Ai nevoie de vreo reparatie, faci cerere, semnezi pe ea ca esti de acord sa-ti intre in casa si vine meseriasul, bate serios la usa si daca nu raspunde nimeni, deschide usa cu dublura cheii de la apartament, repara ce e de reparat, face curatenie, inchide usa si pleaca. Proprietarul poate sa intre in apartament, dar trebuie sa-ti dea „notice” si asta in general se intampla cand e vreo reparatie planificata.
Cu ceva ani in urma au fost niste spargeri in cateva apartamente (unul a fost chiar vis a vis de mine) si management-ul a angajat o firma de security care patrula prin bloc. Acum sau mai zgarcit si au montat camere de vedere pe fiecare etaj si in parcare.
E un cuvant compus gen „hotetoterbeutelrattenatentater”. Dar mie mi se pare ca e sinonim cu „trotzdem”, cel putin dupa traducerea din dictionar.
deci eu sunt paf la faza ”o oră și un sfert, drumuri cu metroul, ajuns la birou, făcut chestii, mici cumpărături, iar metrou, ajuns fără stres la gară”. nu știu dacă aș avea curaj să mă duc chiar și acasă, care-i la 3 stații de metrou de gară, direct. poate stb sau taxi.
dar în restul orașului, cu schimbat metrou, în niciun caz.
recunosc ca am verificat pe Google Maps cât zicea ca fac cu metroul. Erau vreo 35 min insumate pentru cele 3 metrouri. Am zis ca e fezabil. Si a fost, altfel luam urmatorul tren:-)
si daca era o greva? eu am prins vreo cateva din alea in care se circula la 25% sau 50% cu metroul… si eram ca sardinele de preferam sa merg pe jos 1 ora
Ceea ce nu pot controla, trec la capitolul „uite un bun moment sa-mi antrenez muschiul rabdarii”.
probabil și mie google maps mi-ar spune că se poate, dar pe magistrala 4, pe care locuiesc, metrorex a luat-o razna. de la 7 minute pe ceas între trenuri, în ultima vreme am stat și mai mult de 10 minute. și nici magistralele 1 și 3 nu-s mai breze dacă ai ghinion. se mai adaugă un mers pe jos 15-20 minute (pt dus-întors), schimbat magistralele (la Unirii chiar durează)….
Sunt oameni simpli angajați care nu pot evita stresul asociat muncii, asta e lumea în care trăim. Nu e așa de ușor ca în cărți ”dă-ți demisia și fii independent”. Dar mai sunt cei care ar putea să ”o lase mai moale” dar preferă să rămână angrenați în rotița hamsterului. Din avariție, din ambiție, din nevoia de adrenalină, dracu știe. Eu pe ăștia nu-i înțeleg. Prefer să am mai puțini bani, mai puține lucruri, dar să fiu cu mintea limpede.
Acu’s în mijlocul unui experiment, un ”concediu” lung, am luat laptopurile și combinăm vacanță cu ceva muncă. Dacă nu ar fi copilul cu școala, aș face chestia asta mult mai des, face tare bine la zen. Am încercat să mai corup oameni din anturajul meu, care au la fel, program flexibil, mai toți mult mai bine poziționați financiar. Toți au dat-o cu ”foarte frumos, dar am atât de muncă…”. Și la fel a fost și anul trecut, și acum doi ani, etc. Cât pana mea să muncești? Pentru ce? Mașini? Case? Și dacă la 40 de ani te lovește un AVC, ce căcat ai făcut cu banii ăia?
sunt si nu sunt de acord. atât simpli angajati cât si cei „cu raspundere” ar putea sa relativizeze, sa inteleaga ca jobul lor face parte dintr-un angrenaj si nu e cazul sa-si asume o responsabilitate prea mare. Sunt motostivuitorist, nu e sfârsitul lumii daca am mutat doar 2000 de palete intr-o zi, din cele 2298 care erau in depozit. Nu, nu ma da nimeni afara, seful stie ca imi fac treaba, m-a vazut ca am lucrat toata ziua. Punct. Sa muti 2000 de palete si apoi sa pleci acasa stresat, e aproape in exclusivitate vina ta.
La fel, esti director de vânzari intr-o firma cu 550 de vânzatoare in 80 de magazine, e inutil sa incepi sa te stresezi pentru ca cifra de afaceri de astazi e cu 3% mai mica decât ieri sau decât anul trecut. Si daca e cu 20% mai mica, tot nu e cazul sa te stresezi incât sa ajungi la doctor. Firma aia are 600 de angajati, tu esti unul dintre ei. Si ceilalti (inclusiv superiorii) stiu ca nu ai o bagheta magica… A, daca tu, in sinea ta, stii ca ai cam frecat duda, ca nu ai muncit bine, ca ai bagat Tinder si FB la greu, well, atunci nu mai poti sa nu te simti responsabil si stresat. Nu pot face nimic pentru tine
@Fluture, prin România șefii chiar își închipuie că ai baghete magice. dacă ai aranjat 1-2-x ani 2000 de paleți pe zi că nu ți-ai luat pauză de budă/masă/țigară/cafea/respirat, dacă începi să faci doar 1800 ești văzut prost și ți se freacă ridichea.
sau dacă nu sunt angajați suficienți oameni (trebuie reduse conturile), iar munca presupune termene, stabilite de autorități, nu de șefi (cum era a mea), tu ești hamsterul din rotiță care trebuie să se dea peste cap să nu se depășească termenele alea, că atunci când vine amenda, pe șef sau pe șeful șefului nu-l interesează că tu chiar nu aveai cum face totul la timp (sau nu ți s-a acordat suportul necesar la timp, poate tot din cauză de lipsă de personal) și la evaluare pici prost.
în ultimii ani încercam să nu mai îmi pese, să mor muncind, dar tot mă trezeam din vreun coșmar că am luat amendă pe cazul x sau mai știu eu ce.
am o cunoștință care ajungea la birou la 7 dimineața și pleca la 7 aseară, când a început să vină și să plece conform programului nu a mai fost văzută bine, au început frecușurile și tot felul de chestii. avea un soț, care avea o slujbă cu salariu rezonabil, așa că și-a dat demisia, dar nu toți putem să facem asta oricând.
@A, bineinteles ca exista si cazurile descrise de tine. Doar ca ele sunt asa CU ACORDUL angajatului, asta in cazul in care nu-si impune singur presiunea respectiva.
Revin la exemplul cu motostivuitorul, daca esti angajat la firma aia de multi ani si faci 2000 de paleti pe zi, numai in cazuri extreme o sa vina cineva si sa o te balacareasca pentru ca intr-o zi ai facut 1800. Oricât de absurzi pot fi unii sefi, niciunul n-o sa dea un om vechi (si valoros, cumva, ca altfel nu statea atâtia ani acolo) doar pentru ca intr-o zi a facut cu 10% mai putina treaba. Nici un sef, oricât de dobitoc e, nu are chef sa se apuce acum de recrutare, de vazut oameni, de testat unu’ nou, care vine si peste 3 saptamâni poate nu mai vine etc. Iar daca nici macar nu e el cel care conduce procesul de recrutare, n-are cum sa dea afara un om care a fost OK atâtia ani.
Din pacate, ne placem sa credem si multe povesti, pe care evident nu le-am trait, dar suntem convinsi ca nu au cum sa nu fie adevarate.
da, poate pt 1800 de paleți într-o zi și atât nu se întâmplă nimic.
dar ce vreau să zic este că cei 2000 de paleți vin cu prețul stresului și presiunii, uneori al bolilor. și vrei să faci 1800 zilnic, în fiecare zi, săptămâni la rând și nu mai poți pt că șefii au început să creadă că 1800 e normalul, pt că și colegii tăi fac 2000 cu aceleași prețuri și încă n-au ajuns în punctul în care cred că prețul e prea mare. și zbori pt că șefii își închipuie că 2000 e normalul. și următorul face 1500, dar e ”nou”, și apoi intră și el în rotiță.
Am cunoscut un mosulica de 95 ani care mi-a spus ca secretul longevitatii sale a fost arta de a face doar 9 din 10 lucruri ce i se dadeau de facut. Dar le facea mai bine decit colegii care spargeau normele. Zicea ca singurul stres in viata l-a avut cind i s-a imbolnavit nevasta…
Nonostante e si la mine in top 3, dupa perciò si comunque.
ah, comunque, de câti ani nu l-am mai intâlnit… care e traducerea la „percio”?
Prin urmare
Toata treaba asta se numeste profesionalism.
Lasi serviciu la servici, problemele de acasa , acasa.
Desi pare greu de crezut am invatat asta de la un italian, natie pe care eu o detest mai ales pe cei care vin la afaceri in Ro, dar uite ca este de invatat de la oricine.
In Ro, este aproape imposibil sa faci ceva cap-coada fara sa apara vre-un idiot in peisaj sau pur si simplu un incompetent.
Incompetenti si idioti sunt peste tot. PESTE TOT. Si in Italia si in Franta si in Suedia. Nu am zis ca e usor sa muncesti intr-o firma, am zis doar ca prioritatile in viata (si câteodata la munca) si le decide fiecare.
Corect, peste tot dar nu peste tot in posturi cheie.
Asta e una din marile diferente intre noi si ei.
toate bune si frumoase pana cand:
– RER-urile sunt intarziate pentru ca ceva pe sina sau bagaj abandonat: vineri facut 2h in RER C
– te pun sa te dai jos din metrou caci ala in care esti are o problema, urmatorul e mega plin iar pe peron e iarasi plin…
– liniile de banlieue suprimate in rush hour fara motiv, in special luni la 8:00 si seara 17-19
eu imi pun mereu minim 20 min in plus pe un traiect de 40-60 min daca trebuie sa ajung la fix gen gara, intalnire, aeroport…
De acord, chestiile alea cu „le lasi cheile si ei le pun in cutia postala cand au terminat” par incredibile cand le povesteti cuiva din Romania dar asa functioneaza.
Alea cu stressul sunt doar dat din gura. Nu am vazut stress la lucru efectiv ca in Romania nicaieri in alte tari. Cand apare putin mai mult de munca, nu overtime da, ci ocupare 80-90%, deja sunt in prag de epuizare(lucru in Luxemburg, deci belgieni, francezi si nemti). La 100% deja cer concediu de burnout… Deci la plans cat au de lucru sunt proactivi maxim si iritabili imediat.
Franta? Un pisat de tara… o Romanie ceva mai civilizata… metroul parizian si rer-ul? Niste glume proaste…
Hotelurile si serviciile? Alte glume proaste…
benzinariile pe autostrazi? Zici ca au fost proiectate de idioti… sa intri in parcare treci prin benzinarie. Obligatoriu… sa iesi?… cat mai complicat si daca se poate fara indicatoare clare…
O mizerie de tara cu o mizerie de oameni!
Or fi englezii mei cretinei dar sunt la ani lumina de francezi! Din toate punctele de vedere!
„Acum ca am terminat paragraful asta, ma intreb totusi de ce oamenii sunt din ce in ce mai stresati la birou?”
Am citit inițial într-o carte despre fericire, și ulterior am regăsit asta, că ne adaptăm nivelului din jurul nostru ușor. Ți se întâmplă un accident și rămâi cu un handicap major. După vreo 6 luni ești la fel de fericit ca înainte de accident. Câștigi la Loto. După 6 luni de extaz, revii la nivelul de fericire anterior. Creierul e foarte priceput să nu te țină deprimat dacă condițiile din jurul tău sunt rele sau să te țină în extaz dacă ai de toate.
Raportul ăsta zice că cele mai fericite țări sunt unele țări bogate:
https://en.wikipedia.org/wiki/World_Happiness_Report#2018_report
, dar raportul ăsta folosește indicatori legați și de starea financiară / corupție a țării.
Dacă se analizează strict emoții, câștigătoarele sunt altele:
https://edition.cnn.com/travel/article/gallup-global-emotions-index/index.html
Poți fi fericit cu puține, și nefericit cu de toate.
Să-i zic ceva lu’ Fluture?
Mai bine nu… că se oftică…
30 de ore cu trenul? E nimic. Prin 2007 aveam un șef care se temea de zburat cu avionul asa ca am parcurs Iași – Bordeaux și retur cu trenul. Sa mai zic cât a durat?
Pe draq… tre sa stai dupa ei fix ca si in Romania. Diferenta e ca meseriașii din Franța is mai versați cu minciunile. Vorbesc aici despre service -uri auto si meseriașii din construcții.
Ca un boss, la bustul gol in tren. Sosetele la uscat pe geam?
fluturas, nu mai ai aripioare…
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/franta-va-fi-lovita-de-un-val-de-canicula-extrema-temperatura-resimtita-la-paris-47-de-grade-celsius-1150605