nati meir

Deputatul „mostenitor” Nati Meir a refuzat, ieri, sa vorbeasca sau sa furnizeze vreo dovada in legatura cu fabuloasa suma de doua miliarde de dolari care i-ar fi revenit ca mostenire de la o ruda indepartata din Nigeria.

In momentul in care l-am intrebat daca are si poate face public vreun act prin care sa ateste ca banii au fost mosteniti, el s-a enervat brusc: „Eu tie nu-ti sunt dator cu nimic. Sa vedem ce ancheta face Sebastian Bodu. E treaba mea ce acte am sau n-am! Am acte peste acte! E problema mea! Eu nu raspund la intrebarile voastre! Eu n-am fost nici in America, nici in Nigeria! S-au ocupat avocatii mei”.

Cui îi pasă ca evreul infractor a moştenit 4 miliarde? Statului, normal. Hei, sunt bani de luat, oameni de enervat, Statul e cu noi!
Eu cred cu tărie că, atâta timp cât nu există vot nominal, iar tu ai fost ales pe listele unui partid, dacă alegi să nu mai faci parte din acel partid, atunci e o chestie de onoare/bun simţ să nu mai faci parte nici din instituţiile în care ai ajuns prin intermediul acelui partid. E o aritmetică simplă.
Iar pentru Nati Meir am o oareşce simpatie. Nu oricine poate sta la aceeaşi masă cu Vadim să îi aprobe porcăriile. Poate a crezut că îl poate schimba, poate a ştiut că nu se poate abţine şi poate ajunge cu 1-2 milioane $ şi niste insulte în Parlament.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

1 comentariu

  1. poate a primit o scrisoare d-aia nigeriana pe mail :D

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)