Nu mai e mult, 2-3 din astea și apoi vedem noi soluții…

Instituțiile sunt făcute și reprezentate de oameni. Oamenii sunt coruptibili, indiferent de salarii. Conștiința oamenilor nu există, indiferent de câți bani au. Asta e explicația pentru orice. Te duci la muncă, plătești taxe să ai parte de șosele, poliție, apă caldă și educație și, pentru că undeva cineva decide că mai bine ia o șpagă, nu le ai.

Punctul în care trebuia să dăm foc la tot era la colectiv. Nu s-a întâmplat. Au trecut niște ani, am uitat, au venit alții la furat, am mai uitat, au venit alții, lucrurile au rămas la fel.

Un exercițiu logic ar fi să ne uităm fiecare în oglindă ca să ne dăm seama că sunt parte din problemă. Unii mai mult, alții mai puțin. Unii dintre voi știți că am boala vitezei, dar încerc din răsputeri să nu fac și alte mizerii. Nu dau țepe, nu fentez taxele, nu iau șpăgi. Fac să fie bine. Vreau să fie bine. M-a costat 1.000 lei proiectul de gaz când am cumpărat casa, ca să fie conform, cu țeavă de care trebuie, legal. M-a costat pe mine pentru că ăia care ar fi trebuit să verifice și să interzică așa ceva au închis ochii. La fel cum închid ochii polițiștii, inspectorii RAR, procurorii, șmenarii și spăgarii din toate industriile.

Așteptăm declicul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. declic o pula…inca ne e bine…ne e bine sau altora le e mai rau…acelasi lucru

    00
    • De la colectiv incoace cam cate incendii in spitale au fost, stie cineva?

      00
    • Daca nu se intampla ceva nu o sa mai fie ceva pentru care sa se intample.

      Este sinistru ca la 31 de ani de la revolutie sa vezi ca tara este condusa de rares bogdan, lucian bode, florin roman, emil boc, raluca turcan, florin citu, gheorghe flutur, sorin cimpeanu, toti muistii din UDMR, toti dubiosii care stau putin mai in spate vezi lepre gen Ioan Rus si Vasile Dancu

      Toate institutiile sunt pline de incompetenti si amante, nimic schimbat dupa marea descatusare de muistii de la PSD.

      Cat timp PSD PNL AUR si UDMR mai au majoritate in parlament, nu exista nicio speranta.

      00
    • Noroc ca nu mai e Vlad Voiculescu la minister, sa iasa hahaind sa explice cum a fost hilar ca au murit aia in ATI ca nu a gasit nimeni cheia sa deschida.

      00
    • Pai, ba, @emil… ultimii doi ministri ai sanatatii au fost USR, cumva?!?… am inteles… vechile partide sunt de cacat, AUR sunt… naiba stie ce sunt… si USR e lumina… dar ce plm au facut aia de la partidul speranta a natiunii in afara de a-si da contracte unii altora?!?…

      00
    • @DB

      Ia hai sa incercam sa intelegem un pic cum sta treaba cu guvernarea in tara asta.

      Existe locuri unde se pot schimba treburi mai repede, pentru ca sistemul e simplu. Nu sunt multi angajati, lucrezi cu companii din exterior pe care le poti roti prin licitatii, etc. Exemplu: transporturi. Trebuie sa reglezi bine treaba in minister si CNAIR si dupa aia ii poti da bice. Licitatii, studii, plan tehnic, executie. Nu zic ca e foarte simplu, dar se pot misca lucruri relativ rapid si cu efecte. Si nu zic ca Drula nu a fost ministru bun. Dar a avut si loc de miscare.

      Si exista sisteme unde discutam de sute de mii de angajati, de jdemii de retele feudale create in zeci de ani, de nenumarate subsisteme cu nenumarati sefi care calaresc resursele si care au N proptele in politica si asa mai departe. Exemplu: educatia sau sanatatea. Daca preiei un asemenea sistem si esti „din afara sistemului” (cum ar fi eventualii ministri de la USR) esti ca si futut. Asteptarile sunt uriase, dar sansele sa misti ceva sunt aproape nule. Daca Voiculescu ar fi fost astazi ministrul sanatatii era linsat public pentru incendiul asta. Desi spitalul e in subordinea primariei Constanta, nu tine de minister. Exact ca la Foisor, cand au injurat toti la el, desi el nu era din povestea aia, era intre Arafat si capul ala patrat care nu voia se evacueze spitalul. Spitalul din Constanta e in subordinea primarului liberal. Care a pastrat acolo directorul care sta acolo de 10 ani, din perioada Mazare. Si care primar, pe de alta parte, a refuzat sa le dea alora de la spital banii pe care ii cerusera in aprilie pentru instalatia de prevenirea incendiilor, ca nu a considerat ca e o prioritate. Dar evident ca nu mai conta.

      Schimbarile masive in educatie si sanatate vor fi cumplit de greu de facut. Si e nevoie de niste parghii uriase, de genul unei super-majoritati politice care sa aiba si vointa si stiinta. Nu cred sa vedem asa ceva prea curand in Romania. Daca cei de la USRPlus mai ajung cumva la guvernare in aianta cu liberalii (greu de crezut), ar trebui sa fuga ca dracu de tamaie de ministerele astea, caci numai pagube or se le aduca

      00
  2. Probabil ar trebui administratie militara in domeniul sanatatii + tot ce tine de autorizatii constructii, electric.

    00
  3. > Punctul în care trebuia să dăm foc la tot era la colectiv. Nu s-a întâmplat. Au trecut niște ani, am uitat, au venit alții la furat, am mai uitat, au venit alții, lucrurile au rămas la fel.

    La fel si cu asta, nu se va intampla nimic. Si nu se va intampla nimic nici dupa 50 – 100 de ani, si nu se va intampla nimic daca mai arde inca 100 de spitale.

    Este vorba de mentalitatea oamenilor in tara asta cacata. Ca natie, inca suntem ca un copil de 5 ani, nu intelegem lucruri fundamentale gen diferenta intre salariu brut vs net, sau pentru ce exact platim taxe, sau care e diferenta intre virus si bacterie.

    Suntem ultimii in orice statistica sau pe penultimul loc ca ne bate Bulgaria. Totul se reduce la educatie.

    00
    • „totul se reduce la educatie” dar educatia (ca sistem) e praf si totusi te plangi de mentalitatea oamenilor din „tara asta de cacat” care n-au avut de unde sa invete …plm…

      00
  4. Sau maternitatea Giulești

    00
  5. >>Punctul în care trebuia să dăm foc la tot era la colectiv
    Nope, e incendiul de la maternitatea Giulesti.

    00
    • Incidentul ăla a fost simptomatic prin sentință. Adică era clar că a izbucnit de la o lucrare/întreținere de mântuială făcută de o firmă care a plătit parandaratul și au scos vinovată o asistentă. Nu directorii, nu Achizițiile, nu firma

      00
  6. Calitatea umana scade si tu astepti declicul .. ori te adaptezi, ori te imbolnavesti de nervi.

    00
  7. Declicul va veni cand nu vom mai plati taxe, cand vom vota partide antisistem sau cand o punem de o noua revolutie. In rest ce declic sa vina cand se rotesc aceiasi oameni la putere de vreo 30 de ani ?!

    00
  8. AUR a dat foc spitalului ca sa cada guvernul

    00
  9. Cum zice ungurul râzând pe sub mustăți: Ione, mămălighe nu explodeaze.

    Declicul trebuia să apară după prima mineriadă, iar Iliescu spânzurat împreună cu cei care au organizat mineriada, iar participanții gazați.
    Acum este prea târziu. Leprele din servicii s-au instalat bine ș-au văzut că poporul tace mâlc la fiecare penis vârât în dos, așa că ei își continuă nestingheriți vârârea tot mai abitir.

    00
  10. Problema este că sînt prea multe agenții, prea mulți șefi, care aruncă responsabilitatea de la unul la altul, iar la sfărșit răspunde acarul Păun că responsabilitatea lui îi revine după principiul ”mînă vulpe coada”. Prea mulți oameni piloși în conduceri, cu masterate și doctorate rezemate de calorifer că în rest habar nu au de meserie, îi ”citești” numai după cum deschid gura.

    00
  11. @Vali „Nu dau țepe, nu fentez taxele, nu iau șpăgi” – as zice ca asta contribuie la succesul blogului tau.
    „Unii dintre voi știți că am boala vitezei” – de ar fi un vaccin pt asta ai fi antivaxxer :P

    00
    • tu crezi că mie imi place să merg mai repede? crezi că din cauză că e mișto și interesant o fac? pentru senzații tari? :(

    • Hmm, stiu si eu… uneori te lauzi in legatura cu viteza cu care mergi. Cel putin mie asa mi se pare. Nici eu nu merg tot timpul in limita, dar atunci cand depasesc, recunosc ca nu este OK.
      „Toti care marg mai incet decat mine sunt niste moscaiti si toti care merg mai repede decat mine sunt niste maniaci”. Un moscait te saluta, maniacule! :P

      00
  12. Și tu bo$$ acum ce faci? Trafic, popularitate pe subiect? Comentez rar și prost de obicei, dar tu, persoana ta nu are parcă în familie ceva probleme… Oamenii care au fost parte din sistem și au făcut cacaturi? Asta e România…. Caragiale ar face infarct sau ar ajunge la nebuni dacă ar trăi 2 zile astăzi…. Și nici aierea nu grozav.

    00
  13. M-am vaccinat si pentru ca mi-a fost frica sa ajung la spital si din neglijenta sau nepriceperea medicilor sa ajung la ATI, iar acolo sa ard.

    Ma tem mai tare de statul roman decat de Covid.
    Stim numarul mortilor de Covid, nu-l stim pe cel de care se face vinovat statul roman.

    00
    • De fapt nici numărul morților de covid nu-l știi… dar s-a făcut treaba bună dacă ai impresia că-l știi.

      00
    • NOU
      #36

      @c.daniel las că îl știi tu, îl dă Sosoaca pe „rețeaua cu proști 2.0”.

      00
    • Păi dacă este vorba că nu vrem să ajungem la ATi sau la spital, să facem și altele pe care le putem controla:
      – să slăbim pentru a nu face HTA/diabet 2 etc
      – să nu mai fumăm/bem
      – să facem sport
      Secțiile ATI sunt pline cu oameni cu diferite afecțiuni dintotdeauna, acum este covid, dar secțiile sunt pline și cu alte afecțiuni, iar în Ro pe locul 1 decese sunt cele de boli ale sistemului circulator, pe loc 2 diabet. Ambele în mod covarșitor de la obezitate. Așadar, ce facem cu cei 65% oameni suprapoderali care au risc de a ajunge la spital și la ATI dacă ideea la noi este să nu ajungi la spital?
      Vaccin ok pentru covid dar pentru restul?
      Colectiv nu a fost din cauză că nu a fost vaccin.
      Secții ATi au mai ars și înainte să fie bolnavi de covid.
      Și o să mai ardă și după covid. A fost și la bebeluși!!!!!
      Nu asta este ideea că scăpăm acum cu un vaccin (sau poate nu că mai sunt și cu vaccin la ATI și în spitale). Ideea este că trebuie să se schimbe sistemul.
      A spus primarul Cta că uite, dacă se vaccinau nu mureau arși. Dar de unde este absolut sigur că toți de acolo erau nevaccinați? Și chiar dacă erau nevaccinați, asta este ideea? Că dacă nu te vaccinezi trebuie să mori ars în spital? Păi mâine o să fie fix așa: păi de ce ești obez și ai ajuns la spital? Dacă nu erai obez nu ardeai în secție, că o să ardă și altele – idee preluată de la șeful dna Cta.
      Oamenii aceia vaccinați sau nevaccinați au plătit taxe la stat pentru îngrijire, sănătate. Mămicile copiilor care au ars în maternități unde au fost incendii au plătit taxe. Alte cazuri la fel.
      Nu ajungem acum cu vaccin dar ajungem cu altceva și pericolul de a muri ars în spital va fi în continuare unul real.

      00
    • Primarul Ctei a spus ceva de genul: uite, daca se vaccinau nu ajungeau sa moara rsi. Si seful dna Cta a criticat cu mentiunea ca la altii cu alte boli ce o sa le spuna?

      00
  14. Poate ati observat ca incendiile sunt in sectiile de ATI covid unde se pompeaza oxigen din greu si astfel absolut tot devine inflamabil. Inclusiv aluminiu. Nu cred ca exista norme pt situatiia asta
    Poblema mare a sistemului medical romanesc si dovada incompetentei si ticalosiei nu este faptul ca iau foc sectiile de ATI ci INFECTIILE NOSOCOMIALE care se intampla in fiecare zi.

    00
    • Nu vreau sa fiu cinic, dar spitale vor mai arde. E foarte simplu, sistemul medical e suprasolicitat peste limitele lui.

      In tara unde peste tot sunt pancarde cu „Aceasta locatie nu are avizul de securitate la incendiu”, si respectiva locatie functioneaza bine mersi, stam foarte bine pe hartie (in orice domeniu), dar e o diferenta mare fata de realitate.

      Toata lumea striga „demisia”, dar de fapt nimenea n-are habar ce trebuie facut. Gata, si-a facut datoria, s-a enervat si-a strigat in piata publica, am rezolvat, nu e treaba noastra, hai sa mergem la bere.

      00
    • Sunt si infectiile nasocomiale dar si problemele de la ATI indiferent de pandemie sau fara pandemie.
      Un incendiu la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași – 22.06.2021 – la sectia ATI din fericire fara victime pe loc, nu se stie daca tratamentul bebelusilor intrerupr, gazele nu le-au daunat sanatatii, ceea ce este foarte posibil si recuperarii totale.
      Maternitatea Giulesti – 11 bebelusi au murit arsi

      Si nasocomiale, da si probleme cu sistemele si instalatiile si de toate. Nu degeaba sistemul nostru de sanatate este pe locul 99 in lume, fapt mentionat acum de unele publicatii din presa occidentala care relateaza noua tragedie de la noi :(

      00
  15. Și voi vreți ca oamenii să aibă încredere în ăștia și să meargă să se vaccineze..

    00
    • Nu te duci sa te vaccinezi pt ca ai incredere in catu, te duci pt ca ai discernamant si vezi ca e cel mai bine asa

      00
    • In astia care? Ca nu iau foc spitalele in toata Europa. Sa se ia dupa aia carora nu le ard spitalele atunci, daca asta era marea problema.

      00
    • Nu vrem nimic. Cine nu se vaccineaza are sanse mari s-o mierleasca. Asa guvern cum n-avem, cumva-cumva avem lista cu numere de ordine, vaccinuri la discretie, si oameni in sistem care nu se vad, dar isi fac datoria – medici, asistente. Discuta cu ei. In ei sa ai incredere, nu-n televizor, Cuie Matzu, Patrunjelul din fruntea statului etc.

      Problema romanului e ca sta prea mult pe facebuci, pe televizor si citeste stiri cu titluri panicarde. Asteapta sa i se comunice, sa-i cultive cineva increderea, parca-m fi de gradinita, n-avem cap, trebuie sa ne spuna tovarasa educatoare ce sa facem.

      00
  16. Eh, ai grija ce iti doresti.

    Dupa Colectiv, orice KKT trebuie sa aiba aviz ISU.
    E sublim, mai ales ca adesea oamenii de la ISU sunt putini, aprobarile merg greu si cerintele de multe ori tampite.

    Mai pui un perete de rigips?
    Pai cf legii tampite, tot proiectul trebuie reavizat.

    Problema la noi este diferenta dintre birocratia tampita/excesiva si executia.

    Iti dau un exemplu: la noi orice Dorel este electrician (si eu).
    Ce e drept, curentul electric nu e ceva SF in utilizarile casnice, iar pretul primeaza.
    Am fost la Bruxelles la sor’mea, care tocmai si-a luat masina electrica.

    Si avea in garaj deja priza de 400V.
    Statia de incarcare a venit fara mufa rosie trifazica, iar ca sa o montez imi lua maxim 10 minute, dar pentru ca nu pierde asigurarea de la casa, trebuie hartie de la electrician autorizat.
    Costa 500 eur montajul unui stecher trifazic si „testarea”, dar nu era niciunul liber in mai putin de o saptamana!

    E aberant, dar acolo asa e face.

    La noi nu se face nimic pt ca regulile fie sunt ff rigide, fie nu sunt deloc + cine e responsabil de asta intr-un spital?
    La noi faci licitatie pt un bec si o castiga firma sorei directorului spitalului.

    Pai uite, e nevoie sa ai niste senzori de concentratie O2 (casa sa porneasca ventilatia automat), sa nu mai arzi de viu la ATI, ai nevoie de ventilatie centralizata si trebuie refacuta instalatia electrica de la 0, pt ca nr de consumatori au crescut f mult.

    Senzorii de O2 trebuie sa aiba 5 certificari si carcasa verde (nu de pe Aliexpress), trebuie importati si montati de firma cu N autorizari, a unor smecheri politici si cineva trebuie sa le faca si mentenanta.

    Asta insemna ca creezi cadru legal si sa ai foarte multi bani pt sugative.
    Nu mai spun ca, cladirile noastre de spitale sunt medievale, nu ai cum sa pui ventilatie centralizata, iar romanul e alergic la AC.

    00
  17. Nu ne facem bine, suntem o țară de melteni și de neserioși și de șpăgari și asta se vede peste tot in tara noastră, in administrație, politică, servicii, infrastructură, tot și nici în 10 generații nu o să se schimbe asta.

    00
    • NOU
      #48

      cred că te înșeli; eu estimez că în 2 generații, (+-50y) Romnânia va arăta (infrastructură, administrație, so on) cum arată Slovenia astăzi.

      00
  18. Atata timp cât în educație se întâmplă ce se întâmplă, niciodată nu se va schimba nimic.Oamenii trebuie educați, în primul rand.Dar, când mizeriile se ascund sub preș în învățământ, când tu dai note pe ochi frumoși, ca asta e ordinul, când nu pui, absente, ca deh, se desființează clase, si raman fără posturi, no comment.

    00
  19. 2-3 ar fi prea bine…

    00
  20. Dupa ce am tras cu bunica-mea in ultimele 2 luni prin spitale, cred ca incendiile astea sunt doar apa de ploaie pe langa ce e prin sectii. E jale. Cu J mare.
    Ii doare pe doctori in dick ca au murit 9 oameni in incendiu. Ei is obisnuiti sa se care lumea direct de pe paturile lor.

    Parca tu aveai un articol, cum e sa ai 4k euro salar si sa nu te uiti ca ai niste prize de-an sulea pe langa tine sau ca pica varul pe tine. Dar pentru observatiile astea trebuie sa-ti pese, iar lor nu le pasa decat cum sa te faca sa marci plicul mai gros sau sa te duca la ei in privat.

    00
  21. Pai dacă „PSD-ciuma roșie” este prioritea, atunci nu priep ce se revoltă fraierii ăștia. Chiar poate Joianu cu 50% PNL (foști pedeliști securiști) să guverneze ? dacă da… nu înțeleg de ce se protestează…

    00
  22. traim intr-o tara in care medici, care fac un juramant prin meseria lor, iau bani sa faca certificate de vaccinare fara a vaccina. la salariile pe care le au, tot se bucura la 300 lei si nu le pasa ca fapta lor poate imbolnavi sau omori oameni si astfel contribuie la perpetuarea virusului.

    ia si vindeca societatea asta.

    00
    • Societatea s ar vindeca repejor daca gigeii de gen ar lua in regim de urgenta 5-6 ani cu executare. Sau macar cate 20 ani aia implicati in arderea bebelusilor. 2-3 exemple de gen intr-un an si va spun eu ca brusc devin mai interesati.

      00
    • Daca se intampla ceva ii ancheteaza “colegiul medicilor”. Colegiul banuiesc ca vine de la colegialitate. Sa te ancheteze altii care fac aceleasi sau poate cacaturi mult mai mari ca tine. Iar pedeapsa maxima e sa dai niste bani sau sa te suspende 1 an. 1 an in care ai postul blocat, iar dupa concediu de 12 luni te intorci fix pe postul vechi.

      00
  23. România vrea să mă ucidă

    Deliric X Silent Strike

    00
  24. Intr-un fel ne prind bine, in mod punctual, gratarele astea umane. Ii sperie pe speciali sa se vaccineze. Pe langa sansa sa mori de covid, acum ai sanse rezonabile sa mori in spital ars de viu, in timp ce te vindeci de covid. Mai creste cu cateva procente rata de vaccinare.

    Eu zic ca daca mai ard inca vreo 15-20 luna asta ne ducem imediat peste 50% vaccinati. Un fel de sacrifiu uman pentru binele comun. Sa fie primit..

    00
    • A da.. si niste zvonuri ca mai avem doar 100k de vaccinuri si dupa o sa fie doar contracost 99 lei bucata + Cerere semnata si de minim trei vecini + 5 lei taxa timbru (se achita doar la Posta la care ai domiciliu). Ajungem la 90% pana la sf anului lejer

      00
    • Sună incredibil de stupid dar eu cunosc oameni cu nume și prenume care au zis că dacă vaccinul era bun nu îl dădeau ei gratis…

      Am rămas fără cuvinte. Genul de om pentru care un Audi chel e mai tare decât un vw full pentru că are sigla corectă pe capotă.

      00
    • Vai, ce frumos, ce le spunem atunci mamelor ai caror bebelusi au ars in maternitate? Ca mai bine nasteau acasa cu moasa?
      Sau altora cu alte probleme de sanatate care ajung in spital si pot si ei sa isi piarda viata intr-un incendiu la ATI ce le spunem? Ca de ce s-au imbolnavit si au ajuns in spital?
      Sa ajungem sa ne bucuram ca mor oameni arsi. Efectiv nu mai avem speranta sa ne facem bine

      00
    • @Mirela

      „ce le spunem atunci mamelor” – mamelor care nu s-au vaccinat sau traiesc in casa cu persoane antivax le spunem ca din vina lor ard oameni si tot din vina lor o sa le arda bebelusul. Si merita sa arda. Pentru binele comun. Ca sa fie vizibile consecintele. Aparent moartea in liniste la ATI prin sufocare de la Covid nu e suficient pentru oamenii antivax. Focul e mai vizibil si mai de impact.

      „altora cu alte probleme de sanatate” – S-au vaccinat? Nu? Merita sa arda. Sau sa nu fie primiti in spital si sa moara bio acasa. Nu cu tot felul de chimicale si medicamente de-ale lui Bill Gheitz in ei.

      „Sa ajungem sa ne bucuram ca mor oameni arsi” – ma bucur ca consecintele cetatenilor majoritari care nu s-au vaccinat sunt mai vizibile acum. Aparent cifrele zilnice cu nr de morti de Covid care se sufoca in liniste nu par convingatoarea. E mai convingator focul. Ma bucur ca iese mizeria la suprafata. Asa ne facem bine. Privind mizeria in ochi. Si arzand pana iese toata.

      00
  25. Oare pentru cat aur se baga si Dani sa le sfinteasca?

    00
  26. Stiti cum e Romania ? Ca saracul ce crede ce traieste bine. Aveti in jur gramada, mari sanse e sa fii chiar tu ala. Stai intr-un ap comunist, muncesc undeva 8 ore pe zi, manca relativ des o pizza/mac/mizerie comandata sau in oras, bei si fumezi cam mult, esti semi-gras(a), mergi intr-un concediu la bulgari/greci cu o masina veche de 10-15 ani cheala dar de firma si nevasta-ta se mandreste si pozeaza in carpe luate la reducere de la mall. Asta e visul romanesc: saracie in autosuficienta ! De fapt sunt saraci pt ca nu-si permit analize medicale complexe, multi au pb cu dantura, apartamente lor sunt semi insalubre: nezugravite si instalatie electrica de 40 de ani. Nu s-ar mai restrange de la mac/mall/cacaturi sa puna macar cateva sute de lei deoparte pe luna din care si-ar putea lua o masina mai noua si sigura, sa dea cu o lavabila pe pereti, sa-si repare prin casa, etc. Asa e si Romania. Orice ban in plus s-a tocat rapid in pensii si salarii la bugetari si infim merge in infrastructura. Eu zic ca asta e problema, lasati-ma cu politicienii ca ne este in sange: mentalitatea de sarac bou ce traieste in autosuficienta !

    00
  27. Mai vad in online oameni care asteapta sa se trezeasca spiritul revolutionar al romanilor si sa dea foc la tot, ca atunci in ’89. Ca face parte din istoria recente, am invatat despre la scoala, parca s-ar m-ai putea intampla, nu?

    Doar ca „atunci” a fost vorba de un curent in toata Europa de Est, pornit si incurajat chiar de Gorbaciov incepand din 1986 cu Glasnost, fiindca URSS nu mai avea bani sa tina tari satelit in carca. Chiar si asa, ca parte dintr-un curent programat si incurajat atat de URSS, cat si de tarile mai dinspre vest, in 1989 Romania a fost ultima tara care si-a dat jos dictatorul comunist, mai era putin si se termina anul. Dar facea parte din program.

    Cand mai exact, in istoria Romaniei, a iesit romanul in strada si si-au dat jos liderii din proprie vointa, cat timp burdihanul nu ii ghioraie prea tare de foame si isi permite o vacanta in citi breik? Romanii nu au spirit revolutionar ca francezii. Ei vor sa cante lautarul una de inima albastra si sa aiba ce baga la matz.

    Nu se rascoala si nu se revolta nimeni. Ceea ce e trist este ca Romania nu mai trezeste niciun fel de sentiment in oameni, fie el de dragoste sau de ura. Daca ar fi trezit macar atat, ar fi insemnat ca oamenilor le pasa. Dar e doar apatie, manifestata in emigrari in masa fara a privi inapoi.

    Spunea cineva in comentarii ca daca ar vedea Caragiale ce e acum in Romania, s-ar imbolnavi de nervi. Pai s-a imbolnavit de nervi si la vremea lui, pana a plecat din tara la Berlin, acum aproape 120 de ani si nu a mai vrut sa se intoarca niciodata pana a murit.

    P.S: Si Burduja de la PNL zice „pleaca pentru bani domle”, ca „a facut el un sondaj pe feisbuc”. Atat inteleg ei. Poate mai plecam dintr-un motiv, d-le Burduja: ca sa nu va mai dam bani dumneavoastra, ca vedem ce faceti cu ei nu de 30- ci de 200 de ani.

    00
  28. In Romania nu cred că se pot produce schimbări civilizate.
    Suntem o țară care a ales primari decedați sau arestați pentru corupție.
    Suntem tara unde replica e „a furat dar a și făcut”
    Suntem cel mai important popor care trebuie „controlat” dar noroc cu dacii curajoși care se opun vaccinării.
    (Până afla oculta sa puna cipurile in tigăi la ofertă și substanțele care produc sterilitate la 3 generații în mici și țuică).

    A și de la revoluție armata nu a fost cu noi a fost cu ei…

    00
  29. Pai Miorita? Stam sa vina 2 ciobani sa ne dea in cap. Stam.

    00
  30. N-o sa fie nici un declic, n-o sa se schimbe nimic. Cel putin atat vreme cat exista romani (care au iesit din tara si au vazut cum e mai la vest de noi) zic ca tot mai bine e „acasa”. Chit ca acasa ia foc cate un spital pe an.

    00
    • Ăia care spun prostia aia merită 50 bice pe spinare. Nu m-aș întoarce de tot acasă nici plătit kilele mele-n aur.

      00
  31. Ce mi se pare interesant e ca, intr-un mod surprinzator sau printr-o coincidenta uimitoare, de cand a ajuns PNL la guvernare, tamtam-ul coruptia ucide a murit. Aproape de tot. Nu mai ies tineri frumosi si liberi in Piata Victoriei, nu se mai dau cu curul de pamant toti influencerii lu peste, nu mai vezi fete incruntate si ingrijorate de coruptia din Romania pe la niciun televizor.

    Care e concluzia? Simpla. Eu nu inteleg de ce va agitati pe aici si veniti cu acuzatii nefondate. E clar dupa reactia media si tinerilor frumosi si liberi, care, nu-i asa, sunt fruncea din aceasta tara, cei mai destepti si mai teligenti, coruptia a fost redusa aproape de zero de catre PNL. Au livrat ceea ce au promis. Domnul presedinte si-a respectat promosiunile facute si acum traim intr-o Romanie mult mai buna. Ceea ce vedeti acum, cu incendii sau alte baliverne, sunt doar niste reminiscenta ale guvernarii PSD-iste, o ultima rabuhnire a sistemului corupt ucis fara mila de bravii politicieni de la PNL.

    Toti cei care au iesit la proteste pe vremea PSD-ista ar trebui sa fie mandri de faptul ca au pus umarul la realizarea unei Romanii mai bune, mai curate, o tara ca afara. Si in niciun caz nu au fost exploatati ca niste oi, doar in interesul unor grupuri care aveau ca scop doar puterea si banii si care au folosit tema anticoruptiei doar cu rol electoral. Asta sunt baliverne, nascocite de PSD. BTW, MUE PSD FOREVER!

    00
  32. asteptati…

    00
  33. Așteptăm declicul.

    Dacă va fi, vor fi plimbați aiurea și obosiți (sau gazați, cum a fost 10 august).

    https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=10223860370671025&id=1048348212

    00
  34. Eu nu inteleg cum un spital, cladire si institutie a statului, functioneaza fara sa aiba aviz de la ISU, inspectorat al statului. Inteleg la un bar mai ales daca scrie acolo la intrare dar la fcking spital de stat?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube