La moartea lui Navalnîi

Așa anunță presa, citând un comunicat al penitenciarului. Nu era o chestiune de dacă, ci una de când. Pe alt opozant care avea șanse mari să ia chiar și 10% nu l-a lăsat comisia de control al alegerilor să participe la prezidențialele de luna viitoare, să nu cumva să i se facă rău de la stress și să se sinucidă.

Una dintre cele mai aiurite păreri pe tema asta a fost ceva de genul “poporul rus este complice, tace și nu face nimic, că le convine” și aici aș vrea să vă testez memoria și imaginația dacă aveți câteva minute.

Gândiți-vă cum sunt știrile dacă toată presa e deținută de partid și tot aparatul de stat lucrează pentru partid. Câte poți să scrii? Chiar dacă, presupunând că știi destul de multe, știi, îți riști libertatea ta și a familiei pentru o știre? Pentru a te împotrivi?

Am trăit și noi perioada asta. Mai pleca un părinte sau un unchi la canal. Cui să scrii să întrebi ce face? Mai un dizident dispărea subit și nu știai nimic. Aveam niște prieteni de familie, fratele lui a fugit într-o noapte peste graniță. Veneau tovarăși în control la ei aproape în fiecare lună, să întrebe, să verifice, să vadă. ne întrebau și pe noi, copiii din fața blocului, dacă am văzut ceva, dar nu e ca și cum spusese de planul lui tuturor.

Iar în lipsa informațiilor reale, toată lumea spunea prostii. Strategie care a continuat și în anii 90, și care continuă și acum, că unora le folosește să lase gura lumii slobodă, să speculeze și să își facă scenarii, în loc să aibă informații reale.

Revenind la Navalnîi, am scris la un moment dat că soluțiile lui erau să rămână pe afară după ce a fost otrăvit și să se uite toată viața peste umăr, fără să știe dacă și când va veni moartea, sau să se întoarcă acasă și să moară erou. A ales varianta mai simplă, l-au condamnat repede și aia a fost. Nu e exclus ca moartea lui să fi fost accidentală sau în cine știe ce împrejurări care nu fost ordonate direct de Putin.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. se pare ca l-au mierlit pe Navalnii. Probabil ca au considerat ca este mai sigur.

    Comentariu apreciat.458
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1571
    • Tu urmareste interviul lui Putin luat de Tucker. Mai stii, poate te intreaba ceva angajatorul?

      Indecis. Tu ce zici?3512
    • @bigbear – stii povestea cu chelnerul care i-a furat lui Escobar o lingura de argint? L-au legat de maini si picioare si l-au aruncat in piscina. Asa si cu Putin, cine il critica suporta consecintele, nu conteaza cat e de mare sau mic, important sau neimportant. Gestul conteaza!

      Comentariu apreciat.596
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1553
    • @Bigbear credea cineva ca vor pierde prorusii in Moldova? Uita-te acum cine are puterea in stat. Credea PiS din Polonia ca nu va putea guverna din nou dupa ce si-au pus oameni in posturi cheie si un post al TVP facea propaganda pt ei? Conteaza implicarea USR-ului in cazul nostru, modul de a transmite mesajele si daca ei chiar isi doresc sa schimbe profund Romania.
      Se poate si putem schimba Romania in bine.

      Comentariu apreciat.384
    • @Bigbear

      Nu din cauza procentelor l-au omorât, Navalnîi nu mai era o amenințare. Au făcut-o exemplar, să-i sperie și pe ultimii contestatari ai regimului Putin. Alegerile sunt pe 17 martie. El a murit pe 17 februarie. Posibil să fi fost coincidență, la fel ca atacul asupra Israelului fix în ziua de 7 octombrie (Ghici cine s-a născut pe 7 octombrie!), la fel ca vizita unor lideri Hamas la Moscova.

      Dar Navalnîi nu e primul, e doar ultimul dintr-o listă deschisă de contestatari vocali ai lui Putin care au fost asasinați sau care urmeză. Împușcați, otrăviți, aruncați de la etaj. Cei mai norocoși sunt în închisoare sau în exil, deși nici exilul nu-i pune la adăpost. Caută pe internet. Caută și despre blocurile de lângă Moscova aruncate în aer în 1999, când Putin era, dacă nu mă înșel, șeful FSB. Și vezi ce au pățit cei care aveau concluziile cercetării asupra acelui atac terorist. Caută și despre fostul ofițer FSB Litvinenko.

      Comentariu apreciat.425
    • „Partidul lui, future is the Russia avea 100 de mii de membri, ți se pare asta o forță politică?”

      Nu intelegi contextul. Poate ca pare liniste in Rusia, dar nu e asa. Furia se acumuleza chiar si acolo, in Rusia. Mai ales in marile orase. E nevoie doar de o scanteie. Si atunci nimic nu mai poate fi controlat. Putin incerca sa se asigure ca nu exista nici macar o scanteie. De aia aresteaza ca disperatul absolut orice misca, chiar si 5 babe iesite azi cu flori si lumanari in mana.

      Comentariu apreciat.374
  2. Nu a fost o moare accidentala, ca un om sa fie tinut zile in sir intr-o celula de beton la -20/-30 de grade, intrebarea este cand, nu daca

    Comentariu apreciat.14411
    • Grija pentru om, tovarășii! Să-i amintească cineva și duduiei care vorbea de casele gratis în regimul comunist.

      Comentariu apreciat.1006
    • Cine dracu’ a prins case gratis in regimul comunist? Nici una din cunoștințele mele din familia extinsă nu a avut bafta asta. Ai dreacu’ comuniști, nu dădeau case la chiaburi.

      Poate s-o fi referit la cumpărarea pe bani puțini după revoluție?!

      Case gratis.. pitici pe creierul unora din generația Z.

      Comentariu apreciat.8712
    • @hash: unchi-miu a avut apartament cumpărat ca facilitate că făcuse ceva inovație la fabrică. Prețul a fost cam juma de Dacie. I l-au confiscat după ce a trecut Dunărea. De fapt după ce a încercat să fugă, că l-au prins grănicerii. Nevastă-sa lovită cu harpon în mână cât erau în barca călăuzei.
      22 Dec l-a prins în pușcărie și în pula goală. Prin 27 a fost eliberat cu toți frontieriștii și a venit la ușă la ai mei că nu avea nici pe ce pune mâna
      simpatici comuniștii
      Poate citește și nasoala aia de m-ai pus să o văd zilele trecute

      Comentariu apreciat.1125
  3. Vorbim de cucerirea Marte, AI, mașini electrice, putere de calcul mare la buzunar, dar în același timp, majoritar, oamenii sunt niste animale proaste, mânate de foame,lacomie, egoism, frică …ce ne-a ținut pe noi să ne ducem peste CC și Ceaușescu să le dăm niste suturi in cur, ce ii tine pe ruși sa se strângă sute de mii în Piața Roșie și să urle că Puțin trebuie sa plece și să se oprească războiul ?
    Niste sentimente primitive, asta ne ține. Un fel de egalitate cu niste găini de exemplu…

    Comentariu apreciat.14014
    • Nu ii tine nimic, doar ca nu le pasa suficient, sau nu sunt afectati personal de razboaiele de la granite in care este implicata tara, sau daca sunt afectati personal, nu sunt foarte multi si le mai e si teama sa spuna/faca ceva.

      Comentariu apreciat.473
    • „ce ii tine pe ruși sa se strângă sute de mii în Piața Roșie și să urle că Puțin trebuie sa plece și să se oprească războiul ?” pai uite ce spune un om mai inteligent si informat pe tema asta „ambii dictatori (Putin si Stalin) au rămas la putere pentru că au reușit să exploateze cele mai profunde aspirații ale poporului rus: dorința de putere care zace latentă într-un om tratat ca un sclav; dorința de a umili și de a da înapoi vecinii care trăiesc mai bine decât el; mândria de a intimida și de a se infiltra în Europa și în Occident în general; afirmarea superiorității metafizice a Rusiei.”n

      Comentariu apreciat.818
    • NOU
      #16

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 444
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 27106
  5. Nu stiu ce sa zic. Eu as fi preferat sa fiu surprinsa sincera sa fiu decat sa fiu torturata niste ani. Refuz sa cred ca a fost un martiriu inutil si ma gandesc mai degraba ca a fost amenintat cu targetarea familiei.

    Oricum, minunate vremuri, zici ca traim un „poate doriti sa revedeti anii 50”. Deocamdata de la distanta.

    M-a mai enervat si Ciolos pe facebook cu zicale si cugetari de genul „l-a ucis sistemul”. Nu boss l-au ucis niste oameni cu manutzele lor care au primit ordin de la alti oameni din gura care au fost sustinuti sa ajunga in pozitia sa dea comanda sa fie ucisi oameni de catre alti oameni cu stampila sau cu crivatzul dintre urechile lor.

    Cat despre ideea ca rusii saracii n-are de unde sa stie mai bine de atat ca e amarati si nu are cine sa le zica. Mosii cu trei gaini si o sticla de votca de pufoaica fara acces la internet poate. Aialalti a se scuti. Au papat cu polonicul exceptionalitatea poporului rus si i-a gadilat asa de dulce ca nici nu le mai pasa de conditia de limacs atat timp cat nu le sparge nimeni bula de eroism a neamului.

    Comentariu apreciat.9816
    • Ce li se întâmplă rusilor de rand acum am pățit-o la inceputul anilor 90. Sunt de la țară iar in zona aia nu se prindea decât TVR1. A durat ceva timp până am scăpat de indoctrinare. Chiar și după ce au apărut posturile locale care transmiteau BBC în limba română – asta era soluția ieftină pentru a difuza știri așa cum cerea legea audiovizualului de atunci. Ei bine, îi uram pe ăia pentru că nu erau de părere ca noi suntem bunicul pământului și toți trebuie să se plece înaintea noastră.

      Comentariu apreciat.563
  6. Acolo revolutie se poate face doar la moscova sau leningrad, iar aia de acolo nu traiesc deloc ca in chestia aia pe care o descrii tu ca a fost in romania. Aia doar se complac intr-un lux relativ si in ideea ca ei oricum nu sunt trimisi la tocat in Ucraina. Pe multi dintre ei ii si gasesti in israel, elvetia, turcia, egipt prin perioadele de vacanta (si destul de mult si prin Italea, spanea, etc), asa ca e aberant sa ii plangi ca sunt asupriti si d-aia nu deschid gura.

    Comentariu apreciat.921
    • Au vreo garanție că mâine nu o sa i se pară cuiva că sunt niște Navalnii in devenire ? Sunt doar niste idioți fericiți că au burta și buzunarele pline, sau niste lași care chiar daca înțeleg nu fac ceva să iasa din situația asta. In ambele variante, niste animale proaste.

      Indecis. Tu ce zici?2122
    • Asa sunt toate popoarele, nu sunt rusii unicati in prostie. Zi mersi ca la noi e mai bine (nu cu mult, deocamdata).

      Indecis. Tu ce zici?3718
    • 48ist, daca ne uitam la sondaje, n-am argumente sa te contrazic.

      53
  7. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Este incredibil cat a rezistat.

    Comentariu apreciat.6313
  8. Rușii sunt irecuperabili pentru civilizație.

    Comentariu apreciat.9923
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3167
    • @Pixel – Tu vrei sa crezi ca este o mare diferenta intre Romania si ce vezi despre Rusia insa adu-ti aminte de domnia lui Nastase si presa libera, vezi documentarul Recorder despre presa, uita-te la PSDul mandru care este la putere azi, vezi cum stirile niciodata nu blameaza PSD-ul si vezi cum mai tarziu o sa iasa iar PSD-ul, in mod democratic ales.

      Comentariu apreciat.4113
    • Pasoptistul, tu esti mancatorul de rahat aflat de serviciu in seara asta? Apropo, krakatau este bine, sanatos? Anyway, strategia in seara asta este minimizarea daunelor: ca miscarea lui Navalnii nu era asa populara, de fapt sigur regimul nu este de vina, Putin chiar il simpatiza si americanii de ce au invadat Irakul?

      Indecis. Tu ce zici?3517
    • Chiar asa, de ce ? bah mai da-te-n spuma marii cu orcii tai de gradul doi, stii tu de care zic.

      Indecis. Tu ce zici?1233
    • @ Bigbear să nu uităm de aia bătuți de poliție și după un timp găsiți morți.
      Să nu uităm de 10 august trăi var democrația.

      123
  9. Da, nici nemții nu știau de lagăre, ce să mai și facă.

    Și desigur că a fost moarte accidentală. Doar a fost ținut în condiții confortabile și hrănit rațional, nu la vreo -25 de grade și având 10 minute la dispoziție pentru a mânca, după care i se lua strachina din față.

    Comentariu apreciat.425
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 3361
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1748
  11. Stia cand s-a intors ca merge la moarte aproape sigura. Si-a asumat deschis si curajos asta.
    Sigur, vor veni multi care vor spune ca a fost un prost, ca putea ramane in Germania alaturi da famile, sau vor veni altii si vor spune ca bravo lui, a fost un erou.
    Toti au dreptate. Nu putem, nici nu ar fi firesc sa fim toti eroi. La nivel de societati umane exista statistic un numar restrans de oameni care isi asuma rolul acesta, imbraca camasa martiriului si se sacrifica pentru niste idealuri care pentru restul maselor par niste prostii.
    Cred ca noi cei ramasi in urma ar trebui, daca nu ii putem respecta, macar sa incercam sa nu ii injuram. Pana la urma ei ne spala onoarea noastra.
    A fost unul din rusii buni intr-o mare de rusi rai. Nu suntem noi in masura sa socotim daca o mana de frunti ridicate cu demnitate spala pacatele unei intregi natiuni de capete plecate, putem doar spera ca daca a fost un Navalnii mai sunt si altii in natia aia atat de putreda.
    De acum pentru el nu mai conteaza, are deja timpul de partea lui. Mai devreme sau mai tarziu va avea o statuie in centrul Moscovei. Putin in schimb va avea un mormant pe care vor scuipa generatii intregi de rusi si nu numai.
    Mai devreme sau mai tarziu….

    Comentariu apreciat.10022
    • Riiiiight. Exact cum i s-a intamplat lui Stalin. E coada in jurul cimitirului la scuipat. O sa stau jos cat astept statuia lu Navalnii si scuipatu pe mormantul lui Putin ca am istoric de varice in familie.

      Comentariu apreciat.807
  12. Sa inteleg mesajul clar e ca “a inceput curatenia de primavara” ..februarie bineinteles, your move us, mda, ce pot sa spun, nu investiti in imobiliare in apropierea zonelor de conflict, sau investiti daca sunteti pe treaba cu smenarii din guverne, anyway sa revenim la ale noastre

    171
  13. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2985
  14. M-am uitat la documentarul lui, Navalny (2022), vi-l recomand.

    Una dintre fazele tari din documentar:

    “Navalny, who never ceases to be flabbergasted at how stupid — to use his word — the Russian authorities are, has a code name for that stupidity: Moscow 4. It refers to a Russian official whose password kept getting hacked, so he changed it from Moscow 1 to Moscow 2, then Moscow 3, then Moscow 4…”

    Comentariu apreciat.4718
  15. Ori de cate ori am fost pozitiv cu privire la ce se intampla in Rusia, m-am inselat. De exemplu am crezut ca Navalni o sa iasa din inchisoare. Cand am crezut ca Rusia nu o sa atace Ucraina, m-am inselat.

    In concluzie, Rusia e mai naspa decat ne imaginam.

    Comentariu apreciat.5216
  16. M-a dus cu gândul la filmul Arest!

    67
  17. NOU
    #47

    Același lucru și la noi, nu?

    De ce l-am lăsat pe Iliescu să trăiască atât?
    De ce, după ce Năstase și-a vârât un glonte, nimeni nu i-a făcut nimic în spital, să sară pe el să-l ciopârțească?
    De ce, după ce a murit polițistul același pe motoretă, Oprea nu a transpirat nici măcar un moment cum că colegii lui i-ar pune piedică pe scări și, accidental, să i se „descarce” pistolul în capul sau inima lui?
    De ce polițiștii nu-și arestează, sinucid în arest, comisarii și chestorii abuzivi deasupra lor care-i forțează să fie prieteni cu interlopii?
    De ce…

    De ce românii, chiar în timpul paradelor unde venea tovarășul, nimeni, din frică animalică, nu îndrăznea vreunul să-i bage un cuțit Puma în gât, sărind cordonul de milițieni – preferabil cu alți câțiva tovarăși să-l ajute?

    De ce ne este frică de procurori, judecători, polițiști, jandarmi, dosare penale, închisori, dacă vrem o țară „mai bună” „ca afară”?

    Și iată că ne punem întrebări ce țin, nu neapărat de curaj ci, de frica consecințelor – chiar dacă rezultatele pot fi benefice pentru alții, chit că tu riști să nu beneficiezi.

    Citește puțin, pe verticală, despre „anarcho-tyranny”. Zi-ne dacă vei recunoaște ceva…

    Indecis. Tu ce zici?3317
  18. Daca manci terci infect cativa ani si dormi pe beton te duci rapid in cativa ani.

    Comentariu apreciat.290
  19. Navalnîi era fix ca Putin, avea aceleasi obiceiuri si aspiratii, dorinta de putere si nationalism deșanțat. Doar ca Putin e mai de lume, Navalnîi era si mega rasist si anti-semit.
    Ii urez lui Putin o moarte la fel de violenta!

    Indecis. Tu ce zici?3431
    • Nu Putin a construit lagare in Gaza, Treblinka, sau nu el a ingradit suedejii din Baia Mare cu un zid de tip lagar. Zidul din Baia Mare, ce a cazut azi in instanta. a fost construit de rudele unui privilegiat de catre unchiul lui Dacian Ciolos. Finul ofiterului doi si un sfert Vasile Muresan, Chereches. Ofiter promovat de Vulpea, unchiul lui Dacian Ciolos. Aia au construit zidul din Baia Mare. Putin si Rusia au daramat lagare de exterminare, astia construiesc ziduri cu care se lupta activisti ai drepturilor omului.

      https://youtu.be/WHqHZKexe8Y

      920
  20. Ii urasc pe rusi din toata fiinta pt tot jegul care sunt si pe care l au creat si o sa ii urasc pana la sfarsitul vietii mele, mult dupa ce putin o sa crape de alzheimer, dar acum ca l au omorat pe navalni, o sa imi educ copiii sa ii urasca evisceral si ei si sa ii trimita la gunoiul istoriei de fiecare data cand au ocazia.

    Indecis. Tu ce zici?2930
    • moartea lui navalnii nu schimba nimic in ceea ce-i priveste pe rusi.

      63
    • Ești foarte limitat în judecățile tale, michael, și văd că dorești asta și copiilor tăi.

      Plus „evisceral.” Cum naiba, chiar evisceral?

      Navlnîi – îmi pare tare rău pentru el, îmi pare rău și pentru apropiații lui.

      Măcar de-ar pricepe lumea cum e cu eroismul, cu TRAGICUL alegerii de a renunța la viața ta pentru o idee nobilă.

      52
  21. cauza mortii, pneumonie..glontul rece, corpul cald, na..o patasti

    192
  22. A murit un om, e tragic, Dumnezeu să-l odihnească!
    Ca de obicei, toți il deplâng, il canonizează etc. Eu zic mersi că nu a apucat să conducă rusia. L-am fi regretat pe putin. L-am urmărit în niște clipuri de la începutul carierei. Șovin, rasist , imperialist, dar mult mai deștept decât gașca ce conduce rusia acum. Știa că din cauza corupției rusia a decăzut. Cu el mare boss, cu corupția ținută în frâu, rusia ar fi fost mult mai puternică, economic si militar. Si vecinii ar fi avut probleme si mai mari.
    Stupefiante reacțiile unora ieri, nu conta că era la fel ca si putin, conta că i s-a opus… Ca si cum Mussolini ar fi fost un tip ok dacă ar fi candidat împotriva lui hitler.
    Soția sa era la conferința de securitate de la Munchen. Este un clip cu ea, se duce la pupitru să vorbească despre moartea soțului. Și nu pare prea îndurerată. Chiar zâmbește scurt. Viitoarea candidată?

    Comentariu apreciat.488
    • Probabil (și) ea se obișnuise cu ideea. La cîte ”accidente” au fost mai înainte…

      124
    • Marinel: Pică anunțul morții, pac, in două ore doamna e la Munchen, aranjată, elegantă… La Oscar tot doamna a vorbit, nu a pomenit nimic de războiul/crimele din Ucraina, nu era o chestiune deranjantă. Prea sulfuroasă povestea…

      141
    • Sapă un pic prin biografia ei Sebi. Or să iasă la iveală lucruri interesante. Spre deosebire de Navalny, un vlogger carismatic, fata e crescută în cercurile puterii. Toți cei care-l acuză spun că era omul C.I.A.. Cred că a fost, și-mi cer scuze pentru cei care l-au iubit și-i simt lipsa, doar un idiot util care a avansat agenda altora. Eu cred că era doar fațada pentru ea. Zilele astea ies la iveală lucruri mai puțin știute din trecut. Gloria Steinem, una din figurile emblematice ale feminismului, a fost colaborator/agent C.I.A. .Avea sarcina de a direcționa mișcarea doar în zona genului și de a evita orice eventuală derivă către discuțiile de clasă. Asta naște niște întrebări legitime referitoare la blogging/formatorii de opinie și, deși nu-s partizanul ei, la oportunitatea unei legi identice cu cea din SUA, mă refer la Foreign Agents Registration Act(FARA). Pînă la urmă cei mai mulți dintre cei ce comentează pe aici nu aveau nimic de ascuns :). Una peste alta se pare că aerul din pușcăriile slave este prea tare pentru bloggeri/vloggeri/ formatori de opinie. Pe 12 ianuarie Gustavo Lira, în Ucraina, pe 16 februarie Alexei Navalny.

      72
  23. A murit degeaba.

    175
  24. Ca și în cazul Prigojin, agenția Tass spune că Putin a fost anunțat despre moartea lui Navalnîi. Dar nu precizează dacă a fost anunțat înainte, sau după.

    Comentariu apreciat.350
  25. “poporul rus este complice, tace și nu face nimic, că le convine”

    diferenta este ca poporul rus recreeaza mereu mizeria asta, apoi se simte dator sa o impuna la nivel global.

    113
  26. Ma gandesc si la varianta ca a fost ucis ca sa mai taie din entuziasmul unora care vor sa-l dea jos pe Putin. Putea sa-l omoare de mult timp. Cu cat razboiul tine mai mult cu atat oligarhii au de suferit, conturi blocate, iahturi sechestrate. Problema lui Putin sunt oamenii din interior, nu oameni ca Navalnîi.

    82
  27. sunt surprins ca nu l-ati umplut de minusuri pe om rodditorii mei. Are dreptate Sebi. Daca ar fi sarit asa lumea in sus cand SUA l-ar fi mierlit pe Epstein sau cand i-a persecutat pe Assange si Snowden poate ar fi stat altfel treaba.

    1011
  28. Au fost alții care au avut curajul să întrebe, chiar acolo, în Rusia. Și au fost și oameni care i-au răspuns. https://www.youtube.com/watch?v=rh2Ez4_b3Tg

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile