MG4 EV Long Range Trophy – testdrive și comparație cu Tesla Model3 Performance

Vali, dragi cititori, salutări din însoritul (din când in când, și mai mult nu prea) Bristol, UK!

Au trecut patru ani de la startul experienței mele de “electrificare” auto cu un Tesla Model3 Performance, despre care am mai vorbit pe blog aici.

Au fost patru ani extraordinari – și pentru mine și familia mea, dar și pentru piața auto de modele electrice. Cu bune și rele, cu fanatici, sectanți și detractori – situația încă “se joacă” și nu avem un răspuns definitiv. Dar eu m-am îndrăgostit iremediabil de electrice – de calmul și liniștea la volan, de costurile de exploatare mici, de ideea că poate totuși salvam planeta (sau nu?) dacă ne luam toți electrice sau „hidrogenoase”.. cine știe.

În orice caz, Tesla a fost pentru mine cea mai buna mașină avută vreodată – fără nicio exagerare, așa simt, cu mult peste orice dinainte – și mi-a părut tare rău să o dau înapoi când s-au făcut patru ani de leasing (aici se numește PCP sau BCP, Business Contract Purchase, nu știu termenul în română – leasing operațional cred).

Am avut două opțiuni. Prima era sa plătesc o valoare reziduală “balloon payment” și să rămână în proprietatea companiei mele. Dar nu aveam chef să scap de atâta cash deodată (aproape £23.000). A doua opțiune era să refinanțez pe încă 3 ani cu încă un rezidual la final (cam 13k). Dar după ce achitam 13k rămâneam cu o Tesla de 7 ani și circa 70k mile și un an până la finalul garanției la baterie și motoare. Cam neplăcută ideea.

Așa că am decis să o vând, cu mare părere de rău, și să trec pe altceva. După îndelungi căutări (în suflet și pe piața EV) intra în scena MG4 EV Trophy – vârful de gamă (la acel moment, început de septembrie 2023) la seria 4 de la MG. Conceptul este englezesc (echipa de design în Londra, oameni veniți de la Jaguar și Aston Martin), implementare (fabricație) chinezească – MG este deținut de SAIC Motor. Între timp au mai apărut ceva modele, un X-Power (cu 2 motoare și accelerație 0-100 3.2 secunde – echivalentul Performance de la Tesla) plus ceva variante mai de bază.

Din câte știu, nu e disponibilă în Romania, dar probabil că va veni în 2024. Pe site-ul oficial european menționează că vor să intre puternic în întreaga Europa. Un articol autolatest indică un posibil preț de pornire de 18.490 euro, dacă ajunge modelul la vânzare și în România – așa că e o propunere prea bună ca să nu fie analizată. Și asta m-am decis să fac – deși nu totul e comparabil între UK și RO, hai să vedem cum se compară cu o Model3 Performance de 60.000 euro.

1. Costul, comanda si livrarea: experiențe total diferite dar ambele foarte plăcute. Câștigător: MG 4

La Tesla a fost totul online. La MG a fost o combinație de email, online si convorbiri telefonice. Ambele foarte rapide – în 2-3 săptămâni am avut ambele mașini.

La MG 4 am folosit o schemă guvernamentală (EV Salary Sacrifice scheme). Orice cost al unui EV (leasing, asigurare, mentenanță, consumabile și asistență rutieră) e plătit de firma angajatoare și apoi dedus din salariul de bază (câștigând astfel prin neplata taxei pe venit pe suma respectivă).

Ca idee, plăteam în jur de £650 lunar – rata de leasing, cam £80 asigurare, cam £1.000 la 2 ani cauciucurile – asta după un avans de £10.000, plus că aveam reziduala de £23.000. Acum nu am plătit niciun avans, am rata la £390 (cu toate costurile incluse) și nici o reziduală. Fără schema asta, costul pe site-ul MG al modelului meu este £32.500 față de £60.000 o Tesla Model 3 Performance. Nu mă aștept la cheltuieli cu service si mentenanță, fiind din nou un model nou în garanție 7 ani / 80.000 mile.

2. Aspect exterior: MG 4 EV este câștigător

„Beauty is in the eye of the beholder” zic grecii. Mie îmi place mai mult MG-ul. E un design mai modern, mai adaptat pieței europene (față de aspectul de ou rotunjit sau „rață” – specific american – al Teslei). Colțuri, muchii, faruri tăioase, agresivitate, uneori ciudată (ce-s cu eleroanele alea tăiate?). Dar frumoasă per total, mai ales din spate cu stopurile LED. Și culorile disponibile sunt grozave, albastrul ăsta m-a cucerit instant (mai frumos decât albastrul închis de la Tesla) și mi-a fost foarte greu sa nu mă duc spre versiunea portocalie, arată într-un mare fel și aia.

Acum sunt disponibile și ceva culori satinate, am văzut un X-Power verde satin cu etrieri portocalii.. un deliciu!

Rotile au capace, poate e un lucru bun (mai puțin costisitor pe termen lung). La Tesla am dat 3-400 de lire sa le refac după 2 ani; janta ieșea în afara cauciucului și era expusa bordurilor nemiloase.

3. Aspect interior: Tesla învinge

„Less is more” – fără butoane, tableta pe roți (cu am văzut că e numită) este pe placul meu. Deși stilul ăsta minimalist are defectele bine știute – nimic nu e la locul lui, e greu să acționezi orice setare fără sa iei ochii de la drum. Dar a fost cu totul altceva față de orice până la modelul 3, o revoluție în design.

Pe de alta parte, MG este undeva la mijloc – ecran tactil măricel, dar și ecran în spatele volanului. Butoane pentru funcțiile uzuale. „Tava” de selector viteza e totuși prea mare. Plasticul negru lucios invita la amprente si zgârieturi în timp. Iar calitatea .. e pe undeva la nivelul Peugeot/Fiat, Tesla era ceva mai buna (poate similar cu Hyundai) dar ambele nu ajung la nivelul „lux” Audi/BMW/Mercedes.

4. Motorizare și „baterizare”: Tesla învinge, dar este în altă ligă, depinde ce nevoi ai

Comparăm mere cu pere, MG 4 Trophy este „Long Range” iar Tesla este „Performance”. Bateria e de 64.0 kWh (61.7 utilizabili) vs 78.1 kWh (75.0 utilizabili) kWh. Putere 201 hp versus 527 hp. Accelerație 7.9 vs 3.3 secunde. Viteza top 160km/h vs 260 km/h. Autonomie 160-260 mile (autostrada iarna vs ciclu combinat) vs 205-330 mile. Alte caracteristici aici: https://ev-database.org/uk/car/1708/MG-MG4-EV-Long-Range

Clar este o diferență foarte mare, dar și prețul plătit este pe măsură. Depinde ce nevoi și dorințe ai, și ce capacitate financiară. Pentru mine un pas „înapoi” acceptabil pentru că am economisit o sumă considerabilă, lunar, pe care o pot investi în alte proiecte personale.

De menționat că am mers deja la 3-4 drumuri lungi cu Cruise Control adaptiv setat la 65mph (104km/h), relaxant, cu aer condiționat și tot confortul posibil la bord, si am reușit sa fac 360+ km fără sa încarc bateria (Am încărcat-o seara la hotelul de destinație). Dar ca și Modelul 3 an 2019, nu are pompă de căldură așa că iarna scade autonomia considerabil.

Ca și la Tesla: computerul spune cu precizie foarte bună câte mile mai ai „în rezervor” (atât timp cât ecuația condiții de drum/temperatura/viteză nu se schimbă). Am ajuns să mă bazez pe predicția asta. Dacă scade predicția, micșorez și eu un pic viteza pe cruise. Și viceversa. Cel mai fericit sunt când ajung acasă cu doar 2-3% baterie – înseamnă ca am optimizat la maxim timpul/costul de încărcare pe traseu. Pentru că acasă reîncarc din panourile solare sau din bateria casei (care se încarcă la un tarif mic de noapte, sau din panouri).

Consumul mediu după 3.200km este de 3.3 mile/kilowatt adică 303 watt hours / mila (sau 188 watt hours / kilometru), comparativ cu media mea de 4 ani și 40.000 mile la Tesla.

Nu mai beneficiez de rețeaua de superchargere Tesla – dar în ultimii 4 ani s-a investit masiv în infrastructură în UK (si bănuiesc ca la fel de mult și în majoritatea Europei, și proporțional și in România). Am fost la 3-4 drumuri lungi si nu am simțit ca stau excesiv de mult la încărcat. Evit pe cât posibil rețelele mai mici/dubioase din cauza stațiilor cu probleme. Mă uit la review-uri pe aplicații să văd dacă ce a ales ABRP (programul de rutare) a fost semnalat cu probleme.

Nu am date să demonstrez, dar iată cum arată (sau vor arăta) majoritatea spatiilor de servicii pe autostrăzi. Am văzut multe așa, sau în curs de modernizare:

Gridserve, Ionity si alte rețele mari investesc masiv și se vede. MG poate încărca maxim cu 140 kW DC (fata de 250 kW Tesla) dar vitezele maxime sunt greu de atins în practica. 100 kW este mai mult decât suficient pentru o încărcare satisfăcătoare.

În poza de mai jos: greșește computerul?? Nu!! Au fost 2 mile de mers ușurel la vale în oraș – rezultând 11.6 mile!! Pe kWh

Mă declar mulțumit de consum, viteza de încărcare și autonomie. Sunt, în schimb, total nemulțumit de performanțele dinamice!!

5. Viața la bord: cu portbagaj mai mare si cu un soft mai bun, câștigă Tesla

Sunt doar 363 litri (față de 561) în portbagaj și nu are „frunk” – dar e hatchback, nu limuzină (saloon), deci când las bancheta spate jos este un volum mai înalt și mai ușor de gestionat.

Softul lasă mult de dorit – aici se cam vede prima dată că mașina e „chinezărie” în comparație cu softul polishat și actualizat des al Teslei. Se pare că vor exista update-uri „over the air”, le aștept cu mare drag.

Momentan softul e frumos și plin de capabilități (navigație, adaptive cruise control, lane assist, online / aplicație, încărcare baterie și încălzire baterie / habitaclu programabile, control de la distanță etc.) dar e greoi și nu foarte optimizat – „user friendly”. Sunt convins că se va îmbunătăți in timp.

Ce îl salvează cât de cât este conexiunea CarPlay / Android Auto, pe care domnul Musk refuză complet să o permită în mașinile lui. Sunt interfețe OK, optimizate și ușor de înțeles. Păcat că nu au buton fizic de start – din nou, trebuie întrerupta privirea la drum si apăsat „Home” apoi un buton virtual pentru lansare.

La capitolul siguranță, iarăși Tesla e în față un pic. Dar MG 4 a obținut 5 stele NCAP în 2022 cu 83% / 80% / 78% / 75% ratinguri (adult/child/safety assist/vulnerable road users) – față de Tesla Model 3 cu 5 stele si 96% / 86% / 94% / 74%.

La fel ca la majoritatea electricelor, lipsa unei bucăți masive de metal în față (motorul) permite optimizarea spațiilor „crumple zone” și asta face orice EV net superior la siguranță față de „clasice”. Cu excepția unui incendiu la baterii.

Verdict final

3 vs 2 – Așa cum era de așteptat, Tesla învinge „testul comparativ” home-made. Dar părerea mea (și a multor review-eri pe youtub) este ca MG 4 valorează însumat cu mult peste suma caracteristicilor luate individual sau măsurate cu alte modele.

Bate la fund competiția pe plaja ei (cu mii și mii de lire mai ieftină decât competitorii direcți, VW ID3 / Renault Zoe / Nissan Leaf / Peugeot, Opel etc.). Și personal, cu jumătate din costuri m-am ales cu ceea ce eu cred că e 80% (pentru mine) din Tesla.

Nu e de mirare că au apărut ca ciupercile după ploaie în UK, asta e doar o parcare obișnuită de școală în UK:

Iar dacă mai e vreo nedumerire cu SAIC/MG, iată ce pregătesc la un preț similar cu Tesla – în jur de £50-60.000, disponibil din mai/iunie 2024 !

 

       

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. Sper ca esti constient ca asta e un MG la fel cum Spring e o Dacia…

    Comentariu apreciat.7022
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 636
    • Da, din pacate de chinezi nu scapam asa usor. Mi-as dori tare mult sa cumpar ceva facut local, si aveam o alegere in buget (Nissan Leaf) dar mi-a placut mai tare asta. O alta alegere ar fi fost… Rolls Royce Spectre care este numai de 10 ori mai scumpa! :) Pana si Lotus au acelasi model de business, design in UK productie in China

      115
    • Ai vorbit ca ciolacu 😆

      54
    • Ciolacu e invers, are designul facut in China si productia in Buzau.

      Comentariu apreciat.601
    • @Sorin: ce replică fină. Sunt invidios, nu mi-ar fi venit

      210
    • Dacia Spring este gândită și desenata de către Renault. Degeaba dam vina pe chinezi.

      Nu, nu e. Îmi pare rău dar asta e o vrăjeală ieftină de marketing. Au mers la chinezi și le-au zis să le facă o variantă pentru europa a mașinii existente. Simplu și ieftin.

      132
    • Se are in vedere „scăpatul de chinezi” prin tăierea subvențiilor (ăia 10k de pîna acum) pentru electricele produse in afara UE. Si aici va muri si Spring.

      71
  2. Mhai nene, ideea nu era ca electricele sa fie citadinele de pana in 4m lungime, astfel incat sa fie mai putin fum in orase ? Si sa fie accesibile, sa si le permita cat mai multi, sa fie motivati sa faca trecerea de la combustie ?
    Care e sensul, unde e eficienta, sa misti cu ditamai bateria, ditamai suv-ul sau animalul de masina , care si costa cat o garsoniera sau chiar un apartament cu 2 camere ?

    Comentariu apreciat.5825
    • Boss are dimensiunea unui golf. Și e mai ieftin ca un golf. WTF are you on about?

      Exista Citroën-ul EV de 2 locuri dacă vrei una mică și ieftină. Chill

      Indecis. Tu ce zici?4221
    • Deci daca se elimina subventia aia de 10 000 euro (inteleg ca sunt pasi in sensul asta) , vrei sa spui ca multi vor prefera sa isi ia ‘Dacia’Spring (de fapt o chinezeasca) la 20 000 euro si nu Dacia Sandero Stepway (facuta in Europa,si mai spatioasa dar totusi urbana) la 12 000 ? Hai, ca eu sunt chill, crezi ca o sa fie atat de multi ecologisti care o sa dea apriape 10 000 euro in plus ?
      Ca din gura suntem tari, dar realitatea e ca preturile la restul (papica, utilitati, incaltaminte etc) au crescut serios fata de acum 3 ani . Sa vedem cat de ecologisti mai suntem pe stomacul (mai) gol.

      Comentariu apreciat.523
    • Bo$$ el nu se uita niciodata la pretul de nou.
      Romanii se mira ca cineva e tampit sa isi cumpere masina noua.

      215
    • @car ai dreptate, muistii de la renault strica piata, abia astept sa acapareze chinezii sa ia mumu restu sa isi dea seama ca e de porc sa fii de porc

      112
    • spoiler: subventia aia de 10k e mai mult un mit decat o realitate. se aloca niste sume mici, de 2 ori pe an, nu se stie cand, si se epuizeaza in 15 minute la persoane fizice si in 12 minute la persoane juridice.

      68
  3. N am crezut că poate exista culoare așa urâtă că albastrul ăla.

    Comentariu apreciat.5923
    • In realitate arată mult mai bine culoarea ;
      99% cum e albastrul de pe un Lamborghini de exemplu; cum zicea și autorul beauty it’s in eyes of the beholder;

      Am făcut și eu un test drive; are multe chestii utile dar aplicate chinezește :
      -meniul e dezastru de câte ori trebuie sa apeși sa ajungi unde vrei (cred ca sunt scurtături )
      – Blind Spot un concept f fain are avertizoare tradiționale plus camere la fel ca la un Ioniq sau EV6, chiar și când faci stânga dreapta să vezi biciliști pietoni DAAAAR rezoluția e undeva la calitatea unei sapuniere de prin 2000;
      Se mișca f frumos prin oraș și trafic aglomerat vizibilitatea f buna in față iar pentru UK dacă nu vrei culori SF cred ca ti-o arunca in parcare in 2 săptămâni; depozitul era cam mare pentru bugetul meu, practic imi pot cumpara mașina actuala cu depozitul pt un MG4

      144
    • Da, problema la culoarea aia e ca merge doar pe masini cu forme foarte misto/agresive gen supercars, pe asta e amuzant ca el o vede frumoasa in opinia mea arata bestial cu griul ala metalizat sau cam orice culoare metalizata mai inchisa

      51
  4. Am vazut si in Germania destul de multe. Pare interesanta. Ca design e pe gustul meu si as zice ca eleronul ala m-a facut sa ma uit ce masina e asta. Pentru mine in schimb sunt dezamagitoare cifrele de la siguranta. Dar o masina interesanta. La fel ca la telefoane probabil producatorii clasici vor ramane pe dinafara un timp si se va umple de oppo, redmi etc

    34
    • O sa ajungem la aceeasi discutie ca articolul de ieri cu telefoanele mid-range ! :)

      60
    • Nu am urmarit discutia de ieri. Dar la acest articol la fel la ca multe altele, majoritatea comentatorilor nu vor intelege ca sunt oameni care au alte nevoi, alte preferinte, alte venituri si chiar alte gusturi vis a vis de telefoane, masini, excursii, amante etc. Drumuri placute in noua masina si fara incidente.

      101
  5. Ce-mi place faza asta: designed in… undeva prin occident de parca s-ar si fabrica aici.
    Din costul masinii se plateste o echipa de 20 de agarici in UK si 2000 care dau cu ciocanul prin China.
    Acolo se duc subventiile tale, in China

    Comentariu apreciat.438
    • Aha, scrii de pe telefon sau PC? Unde e fabricat? Ce optiuni “locale” ai?

      Indecis. Tu ce zici?1622
    • @John
      Jonutule, aha, cand am cumparat abacul de pe care scriu comentariul asta, nu am primit de la Ciolacu x% din pret ca sa mi-l cumpar. Ai inteles diferenta jonutule?

      914
    • Pai da, atunci hai sa facem o petitie si o presiune pe legiuitori, sa permita subventia doar la automobile/obiecte produse in Romania nu? Asa ar fi ideal

      71
  6. Astia au vrut sa consume numai un cartus de la imprimanta.

    Comentariu apreciat.282
  7. Chinezii or să se folosească de tranziția către mașini electrice și de faptul că au cele mai mici costuri de producție și cea mai ieftină materie primă ca să le ia fața japonezilor și europenilor în următorii 10 ani. MG4, MG5, BYD Han sunt exemple bune.

    202
    • Nu e niciun secret.
      Asa cum ne-am obismnuit ca telefoanele, computerele etc (in gneeral electronicele) sa fie facute bine in Asia, la fel va fi si la masini.

      Tesla mea e facuta in China si aparent calitatea e mult mai buna decat cele facute in US sau Germania.

      1115
    • Buna gogoasa asta cu preturile de productie. Sunt si altii care produc/vor produce/pot produce in China, dar care nu vor putea practica pururi veci preturile chinezilor. Pentru ca astia sunt subventionati de stat. Daca europenii si americanii nu vor fi capabili sa ne protejeze de manevra asta mizerabila, da, vor domina chinezii tot.

      231
    • asta e aceeasi mentalitate ca la taranii nostri, nu pot sa faca o colectiva sa isi valorizele produsele prefera sa moara de foame separat, e drept ca nu e chiar acelasi lucru ca fiecare in functie de relatii negociaza cu spagarii din guverne.

      52
    • Pe fiecare mașină electrică producătorii chinezi pierd 20-30k dolari. Diferența e compensată de guvern.
      Și hai să vedem și de ce la anumite produse e mai ieftină producția:
      – nu se respectă defel norme de protecția muncii
      – au săptămână de lucru de 6-7 zile, în multe cazuri singurul ocncediu anual fiind Noul An Chinezesc. Plus program de lucru de minim 10 ore. LUCRU, nu stat la locul de muncă.
      – îi doare fix în cot (să nu zic de altă parte anatomică) de noxe și alte chestii care otrăvesc muncitorii. Asta pe lângă faptul că în majoritatea cazurilor NU există asigurări medicale sau contribuții la pensii.
      Toate cele de mai sus le cunoșteam din articole de presă, dar mi le-a confirmat și colega de birou, care a trăit în China ceva vreme.
      Cele de mai sus, cumulat cu numărul enorm de muncitori disponibili duc la costurile reduse.
      Un producător european, american nu are cum să își bată joc în halul ăsta de muncitori. De aici vin și costurile mai mari.
      Am povestit l aînceputul verii cu un inginer de mină. Lucreză prin țări africane sau asiatice, la mine de aur sau metale din astea necesare pentru noile mașini electrice. Spune că, la presiunea ecologiștilor proprietarii și concesionarii eruopeni și americani au renunțat la respectivele mine. Asta în ciuda eforturilor enorme de a asigura condiții decente de lucru pentru localnici, inclusiv interdiciția de a angaja copii.
      Noii stăpâni – chinezi sau ruși – nu au astfel de grețuri. Angajează fără jenă copii de sub 10 ani, mizerie, agresiuni, noxe, muncitori bolnavi netratați. Mi-a arătat niște filmări de îmi pierise și pofta de mâncare….
      Așadar, când mai ”admirați” costurile mici de la chinezi gândiți-vă la muncitorii de acolo și dacă ați lucra în respectivele condiții.
      Sau când vă dați rotunzi de cât de verzi sunteți, gândiți-vă că verdele ăla e cam ”de Paris”, doar că îl consumă alții.

      00
  8. ” în ultimii 4 ani s-a investit masiv în infrastructură în UK (si bănuiesc ca la fel de mult și în majoritatea Europei, și proporțional și in România).” Mmmmmmm, nu, în România e dezastru în continuare. Am electrică de 3 ani ṣi infrastructura de încărcare a rămas dezastruoasă. Până ṣi Bulgaria stă mai bine.

    204
    • Si totusi, tururile ElectricRomania ale lui Mircea Mester nu ar fi fost posibile acum 4-5 ani. Se misca lucrurile… lent dar se misca

      1213
    • E binisor, problema la noi este ca pe tranzit nu avem nimic.
      De ce?
      1. Nu avem linii de medie tensiune aproape de noile drumuri/autostrazi.
      2. Economic nu exista cerere.
      O statie fast costa multi bani (statie, bransament si eventual trafo) si adesea sta goala, pentru ca sunt inca putine EV si pentru ca acasa incarcarea intre 0 si 2-3x mai ieftin, iar romanii nu fac des multi km, deci doar de urgenta incarca la fast.

      Avem mari gauri pe harta pe vechile DN-uri si se anunta recorduri la hectar la statiile Slow, Type2.

      In BG au putine stații, dar sunt pe rutele de bejenie ale romanilor, pe DN-uri, in mici orase si chiar in sate, la niste trafo antice.

      60
  9. „Nu mai beneficiez de rețeaua de superchargere Tesla” – din ce știu Tesla a început să deschidă și rețeaua din UK către mașini non-Tesla, așa cum au făcut deja în Olanda, Franța Norvegia etc. Pe harta de SC apar deja vreo 25 de locații în UK deschise către mașini non-Tesla.

    50
    • Da, ar fi timpul sa ma documentez ce superchargere pot folosi, vor fi utile. Aplicatia deja o am..cardul de plata e conectat :)

      42
  10. In curand o sa aiba CFR-ul viteze medii mai mari decat cei care merg cu electricele pe autostrada :)

    Comentariu apreciat.4815
    • Confunzi.
      Eu vad mai ales in timpul saptamanii cum cu 130-140km/h depasesc peste 80% din masinile ICE.
      Desigur, am si AC pornit! Fac Bucuresti-Bv si retur de 2-3x/saptamana.
      Inteleg ca ustura la buzunar combustibilul?
      Pe mine ma costa adesea sub 20 lei/100km daca incarc acasa si real am autonomie 350-400km.
      Am 500cp si depasesc fulgerator pe DN-uri, dar nu am vezica asa de mare ca voi ;)

      68
  11. Interesanta prezentarea. Macar vedem si unde se situeaza chinezii.
    Or fi electricele super comfortabile si silentioase, dar ai descris aici exact ce reprezinta de fapt electricele momentan, citez „Dar după ce achitam 13k rămâneam cu o Tesla de 7 ani și circa 70k mile și un an până la finalul garanției la baterie și motoare. Cam neplăcută ideea.”.

    182
    • La un pret corect.. vor fi oameni dispusi sa-si asume riscurile. Problema principala pe care o vad eu este costul initial al EV-urilor. Ok..tehnologie noua, investitii de amortizat etc. Dar sunt si multi producatori care inca sunt in faza “milking the hype cow”. Ma uitasem la WV Id.Buzz, superba masinuta dar baterie mica, 2.6 tone, aspect de caramida = doar 200 mile autonomie. Foarte putin la asa pret (55-65 mii de lire!!) . Daca era la un 40k cinstit, cu 5% profit peste costul de productie, da

      66
    • Sunt deja firme specializate pe refurbish de baterii de Nissan Leaf – modelele alea de 10-12 ani vechime care aveau din start doar 80-90 mile autonomie. Google “nissan leaf battery refurbish” sa vezi ce activa e piata in UK. Vor fi solutii si pentru sfarsitul de “viata” al bateriilor

      610
    • @John, dude, vorbesti in romaneste, scrie in km nu in mile.

      Indecis. Tu ce zici?1719
    • Am incercat dar imi mai scapa cate o mila, lira etc. Dar e simplu de convertit ;)

      41
  12. Urata cu spume, dar daca tie iti place asta e important.
    Imi place schema cu salary sacrifice, mi se pare mult mai de bun simt decat Rabla++ care a umplut olx-ul de springuri

    Comentariu apreciat.261
  13. „Poate salvam planeta”, da’ tre’ sa scap de masina dupa cei 7 ani de garantie la baterie. :))))

    Comentariu apreciat.372
    • Masina nu e data la gunoi. Am vandut-o (cu 28000 daca e cineva interesat) deci daca dadeam aia 23000 mai ramanea de-o ciunga. Si noul proprietar o va tine 3-4 ani si o va vinde la cineva – poate o firma care ii face refurbish si o vinde mai departe cu baterie “ca noua”. Sau ii schimba bateria si pe cea veche o va folosi la un sistem solar pt stocare. Solutii sunt sau vor fi. Greu e sa prinzi incredere ca vor fi.

      Indecis. Tu ce zici?1814
    • Solutii or fi, dar “salvat planeta” si “cumpar masina noua la 3 ani” sunt afirmatii incompatibile.

      Comentariu apreciat.336
    • Așa de curiozitate cati km ai făcut în cei 4 ani ? Poți scrie și mile (probabil odometrul este pe mile) ca e doar o înmulțire. În articol cam tot ce am văzut au fost calcule de cost, nu cred ca mi-a scăpat kilometrajul.

      40
    • 40k mile, 64k km

      45
  14. Tesla e totusi masina. Asta joaca in categoria Dacia Spring.

    76
    • Nu se compara cu Spring, e masina. Mica, dar ok. Spring e jucarie. As spune ca se compara cu un eGolf dar il bate de il usuca :)

      73
    • @John 83% protectie ocupanti adulti?
      Aibag pentru genunchi si central nici macar disponibil ca optional?
      Franeaza macar cand dai cu spatele si ti se arunca un pieton fix in unghiul mort?

      23
    • Nu franeaza singura. Dar nici nu intentionez sa dau cu spatele fara sa ma uit bine. Mark 1 Eyeballs in actiune

      10
  15. De urmărit expansiunea BYD.

    61
  16. Zi-mi ca esti sarac, fara sa-mi zici ca esti sarac!

    /s

    Indecis. Tu ce zici?1022
  17. Felicitări pt articol/review! Mi-a placut mult. Scurt si la obiect! Sa o stăpânești sanatos!

    161
  18. Am mers cu un MG si mi s-a parut o mizerie sistemul info.

    72
    • Da. E chinezarie. Dar si ala de la VW era la fel sau mai rau. Din pacate nu m-am jucat foarte mult cu unul, este cineva care are id3/id4/id.buzz?

      20
  19. Plăcut articolul. E prima dată când aud de marca asta.
    N-am electrică. Aș vrea, dar stau la bloc :D
    Dacă aș avea bani, mi-aș lua Ioniq 5.
    N-am, așa că aștept să apară Sandero Stepway electric sau hybrid.

    Ca aspect, formă, nu-mi place Model 3.
    Asta îmi place mai mult, cu excepția spatelui, pentru care l-au angajat pe designerul de la Hyundai, se pare.
    Cheerio!

    71
    • Cheerio tizule, si pe mine ma cheama Adrian in acte :) Mie spatele imi place mai mult ca fata. Poti sa faci un mic party pe “masuta” de deasupra stopurilor

      20
  20. Am mers cu mai multe electrice și hibrid din portofoliul MG prin Asia – mi s-au parut niște „Dacia” pe steroizi. Sistem „navi” chinezesc cum are și Dacia si cum poți sa pui și pe alte mașini mai vechi, ținută de drum foarte ok pentru ce prețuri îmi spuneau șoferii, interioare medii, spatiu interior mai ciudat (ori dădeam cu capul, ori genunchii mai înghesuiti).
    Per total am rămas impresionat plăcut, as da banii pe asa ceva și chiar am cautat ce opțiuni de achiziție sunt în UE. Rețeta Dacia, varianta electrica – looks nice, gets the job done, good price/quality ratio si potrivita pentru majoritatea drumurilor pe care le fac într-un an. Ca masina de zi cu zi pentru contextul meu par super.
    Mulțumesc pentru detaliile din review.

  21. Cu placere! Da asta mi se pare si mie, exact ca o Dacia Sandero cum are tatal meu, masina este fix ce trebuie sa isi faca treaba, A to B, la un pret decent. Dar in plus ai comfortul si costurile reduse de combustibil. Si in anumite situatii e chiar fun de condus. Prima oara cand am “descoperit” ca are tractiunea doar pe spate am avut ceva zambete in ziua aia! :)

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile